Calendar Ortodox 15 februarie 2024

Sf. Apostol Onisim (†109)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Calendar Ortodox 15 februarie 2024
† Sf. Ap. Onisim;
† Sf. Mc. Maior

 

Sinaxar 15 Februarie

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia.

Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă.

Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu.

Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate.

Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel.

Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop.

După trecerea la Domnul a apostolilor, Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras.

La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei.

Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul.

Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli.

După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia.

Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor.

Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin.

Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l.

Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo.

Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată.

Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie.

Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah.

Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire.

Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate.

Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului.

Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă.

Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală.

Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

 

Sfântul Antim din Chios

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Cel între sfinți părintele nostru Antim din Chios (1869-1960) a fost un monah care a trăit în secolul al XX-lea.

A rămas în conștiința Bisericii pentru slujirea sa dedicată la leprozeria din Chios și pentru întemeierea Mănăstirii de maicii Panaghia Voithia (a Maicii Domnului – Ajutătoarea) din insula Chios (Grecia).

Printre ucenicii săi se numără și sfântul cuvios Nichifor Leprosul.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 15 februarie.

Argyrios (ro: Arghir) K. Vagianos s-a născut pe 1 iulie 1869 în insula Chios, în regiunea Sf. Luca Leivadion, din părinţi evlavioşi, Konstantinos (Constantin) şi Argyra (Arghira) Vagianos, într-o familie de ţărani. Argyrios a abandonat de timpuriu şcoala elementară pentru a deveni cizmar. În 1888, la vârsta de 19 ani, Argyrios a vizitat Mănăstirea Sfinţilor Părinţi întemeiată de Sf. Pahomie din Chios, care fusese sfătuitorul duhovnicesc al Sf. Nectarie. Primind binecuvântarea cuviosului Pahomie, Argyrios s-a simţit atât de atras de viaţa îngerească a acestuia încât, la întoarcerea acasă, şi-a construit o colibă mică, ca o chilie sihăstrească în care s-a aşezat. Singurul ‘ajutor’ al lui Argyrios în nevoinţele şi luptele sale duhovniceşti a fost o icoană a Maicii Domnului Ajutătoarea (gr. Panaghia Voithia), care s-a arătat a fi mai apoi făcătoare de minuni. Aceste minuni au început să atragă multă lume la chilia lui.

După o vreme, s-a întors la Mănăstirea Sfinţilor Părinţi, unde a fost tuns în monahism de cuviosul Pahomie, primind numele de Antim. După o vreme petrecută la mănăstire, s-a îmbolnăvit, iar curviosul l-a trimis acasă la părinţi ca să îşi îngrijească sănătatea. Întors la sihăstria lui, Antim a continuat să trăiască ca un monah, petrecând nopţi la rând în rugăciune, trăind adeseori lungi perioade de timp numai cu pâine şi apă. În tot acest timp, avea însă şi grijă de părinţii lui bătrâni şi continua să lucreze ca cizmar. În plus, din ce în ce mai multă lume venea să îl caute în sihăstria lui şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În anul 1909, a primit schima monahală de la ieromonahul Andronic, urmaşul cuviosului Pahomie.

Fiind îndrăgit de credincioşi, aceştia au cerut să fie hirotonit preot, însă episcopul lui nu a vrut, iniţial, să îl hirotonească, pentru că Antim nu avea educaţia necesară. În cele din urmă, la stăruinţele naşului lui Antim, episcopul de Smirna l-a hirotonit. La întoarcerea dintr-un pelerinaj la Muntele Athos, Părintele Antim s-a întors în Chios, unde a fost numit preot capelan la un spital de leproşi căzut în paragină. Sub călăuzirea lui, spitalul a devenit în curând un adevărat centru spiritual, în acelaşi timp spital şi mănăstire. Ieromonahul Antim îi îngrijea pe mulţi dintre cei mai grav bolnavi cu propriile sale mâini, şi i-a vindecat pe mulţi în chip minunat. Unii dintre pacienţii lui au devenit la rândul lor monahi sau monahii.

După Tratatul de la Lausanne din 30 ianuarie 1923 care a dus la schimburi masive de populaţie între Grecia şi Turcia, în Chios au început să vină valuri de refugiaţi greci din Asia Mică. Printre aceştia se găseau şi multe călugăriţe şi fete sărace. În această vreme de tulburare, părintelui Antim i s-a arătat, într-o vedenie, Maica Domnului, care i-a cerut să construiască o mănăstire pentru călugăriţele refugiate. Acesta a întemeiat în Chios o mănăstire care, după ani de zile în care a avut de înfruntat criticile şi opoziţia celor care afirmau că întemeierea unei asemenea comunităţi nu ar fi fost în pas cu vremurile, a devenit, în 1930, Mănăstirea Maicii Domnului Ajutătoarea (Panaghia Voithia). Comunitatea a crescut rapid, ajungând la optzeci de călugăriţe, şi a devenit cunoscută în întreaga Grecie ca un model de viaţă monahală. Ierom. Antim slujea ca preot duhovnic pentru monahiile de aici. Vreme de treizeci de ani, primea zilnic vizita a în jur de şaizeci-şaptezeci de pelerini şi credincioşi. A săvârşit multe vindecări. Iar când a ajuns prea bătrân pentru a mai putea munci cu mâinile sale, s-a retras la el în chilie şi s-a rugat să se învrednicească să îşi poată sluji aproapele până la ultima suflare.

Cuviosul Antim a slujit pentru ultima dată Sfânta Liturghie pe 27 ianuarie 1960. A trecut la Domnul cu pace, la vârsta de nouăzeci şi unu de ani, pe 15 februarie 1960, şi a fost îngropat în biserica, mănăstirii pe care a întemeiat-o. La mormântul său şi cu mijlocirea Maicii Domnului Ajutătoarea se săvârşesc încă multe minuni. Cuviosul Antim a fost proslăvit ca sfânt de Patriarhia Ecumenică pe 13 august 1992.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.