Bătălia pentru Normandia (6 iunie – 19 august 1944)

Bătălia pentru Normandia, Parte a Operațiunii Overlord - in imagine, Debarcarea primilor militari americani pe plaja Omaha. Fotografie de Robert F. Sargent - foto: ro.wikipedia.org

Debarcarea primilor militari americani pe plaja Omaha. Fotografie de Robert F. Sargent

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie.

Lci-convoy.jpg

Convoi de vase de debarcare traversând canalul Mânecii pe 6 iunie 1944

Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia.

Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944.

Canada JunoBeach 1 RCNCOMMANDO.jpg

Soldaţi canadieni ai comandoului canadian „W” de infanterie marină debarcând pe plaja Juno în Ziua Z

Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp”.

 

Approaching Omaha.jpg

Soldaţii americani îmbarcaţi pe un vas de desant se apropie de plaja Omaha pe 6 iunie 1944

 

Preparativele aliate

Invasion Training in England 03.jpg

Antrenamente pentru invazie pe o plajă din Anglia.

Invasion Training in England 04.jpg

Antrenamente cu muniţie de război în Anglia.

Eisenhower d-day.jpg

Eisenhower stând de vorbă cu locotenentul Wallace C. Strobel şi cu paraşutiştii plutonului E din Regimentul al 502-lea, Divizia a 101-a aeropurtată, în dimineaţa zilei de 5 iunie 1944. 

După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Armata Roșie a suportat greul luptelor împotriva Puterilor Axei pe frontul continental european. Într-o declarație comună cu Stalin, președintele SUA Franklin D. Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill au anunțat că s-a ajuns la un „consens deplin” în ceea ce privește nevoia urgentă de creare a unui al doilea front în Europa în 1942. Churchill i-a informat în mod neoficial pe sovietici printr-un memorandum înmânat lui Viaceslav Molotov că resursele necesare pentru invazie sunt insuficiente pentru declanșarea unei operațiuni de amploare în cursul anului 1942. Anunțul a avut efect, Hitler ordonând începerea de pregătiri pentru fortificarea coastei vestice a Atlanticului, în vederea respingerii unei invazii aliate.

Infantry waiting to move off 'Queen White' Beach.jpg

Soldaţii britanici adăpostindu-se imediat după debarcarea pe plaja Sword

Liderii britanici, în frunte cu premierul Churchill, doreau să evite atacurile frontale specifice primului război mondial, care provocaseră uriașe pierderi umane. În schimb, Churchill și șefii militarei britanici sprijineau atacurile comandourilor Direcției Operațiunilor Speciale și ale acțiunile mișcărilor naționale de rezistență, în timp ce principalul efort de război al Aliaților occidentali ar fi trebuit să fie făcut în Marea Mediterană și Italia, (care era considerat aliatul slab al Axei), țintind Austria și, mai departe, centrul Germaniei. O asemenea abordare a problemei oferea avantajul creării unei bariere, care ar fi limitat înaintarea sovietică în Europa. În schimb, americanii considerau că o abordare mult mai pragmatică era un atac pe calea cea mai scurtă dintre Germania și principalele baze aliate din Regatul Unit. Americanii și-au sprijinit cu foarte mare hotărâre punctul de vedere și au lăsat foarte clar să se înțeleagă că soluția debarcării pe coasta Atlanticului este singura pe care o vor spirjini. Până în 1944, au mai existat două porpuneri de acțiune, „Operațiunea Sledgehammer (Barosul)” în 1942 și „Operațiunea Roundup (Atacul prin surprindere)” în 1943. Ultimul plan a fost adoptat și dezvoltat sub numele de „Overlord (Suzeranul)”, dar declanșarea lui a fost amânată până în 1944.

Normandy5.jpg

Supravieţuitorii unui vas de debarcare scufundat se îndreaptă cu greu spre plaja Omaha

Procesul de planificare a fost început în primele zile ale lunii martie 1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower.

Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor era redus la doar două: Pas de Calais și coasta Normandiei. În vreme ce Pas de Calais asigura cea mai scurtă rută din Anglia până pe continentul european, cele mai vaste și joase plaje, și de asemenea cea mai scurtă cale terestră către Germania, era în schimb puternic fortificată și apărată. Ca urmare, Aliații au ales Normandia ca zonă de declanșare a invaziei.

NormandySupply edit.jpg

Debarcarea proviziilor în Normandia

În parte datorită lecțiilor învățate după raidul de la Dieppe de pe 19 august 1942, Aliații au decis să nu atace direct porturile franceze în primele faze ale debarcărilor. Debarcările masive pe un front foarte larg în Normandia ar fi permis amenințarea simultană a mai multor porturi, în principal a Cherbourgului și a a altora, aflate mai la vest, în Bretania, iar în scurtă vreme ar fi creat condițiile necesare pentru au atac de amploare spre Paris și mai departe spre granițele Germaniei. Normandia avea o zonă de coastă mai slab fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de invazie.

Soldiers-english-coast.jpg

Soldaţi americani ai Batalionului al 2-lea de asalt mărşăluind spre orăşelul de coastă Weymouth de pe coasta de sud a Angliei, în vederea îmbarcării pe vasele de debarcare pentru invazia din Franța

În momentul numirii lui Mongomery la comandă, planul COSSAC propunea o debarcare amfibie a trei divizii și transportarea pe calea aerului a două brigăzi. Montgomery a crescut rapid proporțiile planului inițial de atac la cinci divizii debarcate prin acțiuni amfibii și a trei divizii pe calea aerului, ceea ce a dus la cuprinderea în planurile debarcării și a acțiunii de pe plaja Utah. (Mongomery ceruse la început atacul a patru divizii aeropurtate, dar capacitatea de transport limitată a făcut ca atacul să fie dat de numai trei divizii). În total, pentru Bătălia din Normandia aveau să fie destinate 47 de divizii: 19 britanice, 5 canadiene și una poloneză sub comandă britanică și 21 de divizii americane, plus o divizie franceză, în total 1.400.000 de soldați. Pe 7 aprilie și 15 mai, Montgomery și-a prezentat strategia de invazie la școala Sf. Paul din Londra. Mongomery prevedea o luptă de 90 de zile, în care timp aliații ar fi trebuit să atingă Sena, cu două flancuri care ar fi pivotat în jurul Caenului, cel britanic rotindu-se spre stânga, iar cel american spre dreapta.

Normandy6.jpg

Debarcarea proviziilor pe o plajă din Normandia, 6 iunie 1944

La acțiunea amfibie aveau să participe cam 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay (care fusese implicat nemijlocit la debarcările din Africa de nord și din Italia). Dintre acestea, peste 4.100 erau vase de desant. Pentru acoperirea aeriană a operațiunii fusese constituită o forță aeriană formată din 12.000 de aparate de zbor, aflată sub comanda mareșalului aerului Trafford Leigh-Mallory. Aceste aparate de zbor trebuiau să asigure sprijinirea din aer a debarcări, transportul parașutiștilor în peste 1.000 de misiuni, lansarea a peste 10.000 tone de bombe în aproximatv 14.000 de misiuni.

Obiectivul primelor 40 de zile era cucerirea unei enclave, care să includă orașele Caen și Cherbourg. Cherbourgul era vizat în mod special pentru portul său cu ape adânci. Ar fi trebuit să urmeze atacuri care să străpungă apărarea germană și să elibereze Bretania și porturile de aici, plus o înaintare de aproximativ 190 km spre sud-vestul Parisului, de la Le Havre, prin Le Mans spre Tours, astfel încât, după 90 de zile, aliații să controleze zona mărginită de râurile Loara la sud și Sena la nord-est.

Normandy7.jpg

Întărirea capului de pod de pe plaja Omaha: trupele de rezervă şi proviziile se deplasează spre interiorul teritoriului

 

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult Bătălia pentru Normandia despre si pe en.wikipedia.org