Conferința de la Casablanca (14

Președintele Statelor Unite Franklin D. Roosevelt, prim-ministrul britanic Winston Churchill și consilierii lor la Casablanca, 1943

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.eferrit.com

Conferința de la Casablanca

Conferința de la Casablanca (nume de cod SYMBOL) a avut loc între 14 și 24 ianuarie 1943, cu scopul de a stabili o strategie comună a aliaților pentru următoarea fază a celui de-al Doilea Război Mondial.

Au participat președintele american Franklin Delano Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și generalul francez Charles de Gaulle.

Conducătorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin și-a motivat absența prin necesitatea de a fi prezent în Rusia, în contextul desfășurării Bătăliei de la Stalingrad (23 august 1942 – 2 februarie 1943).

Pe agenda conferinței s-au aflat teme precum procedura tactică, alocarea resurselor și chestiuni generale diplomatice.

Dezbaterile și negocierile au produs așa-zisa „Declarație de la Casablanca” și prevederea cea mai importantă a ei, condiția capitulării necondiționate.

Această doctrină prevedea că aliații aveau să lupte împotriva puterilor Axei până la înfrângerea și anihilarea definitivă a acestora.

Adresându-se reporterilor, Roosevelt a oferit detalii vagi despre natura conferinței și a declarat că întâlnirile au permis personalului britanic și american să discute o varietate de chestiuni cheie.

Mergând înainte, el a declarat că “pacea poate veni în lume numai prin eliminarea totală a puterii de război germane și japoneze“.

Continuând, Roosevelt a declarat că aceasta înseamnă “predarea necondiționată a Germaniei, a Italiei și a Japoniei“.

Deși Roosevelt și Churchill au discutat și au convenit asupra conceptului de predare necondiționată în zilele precedente, liderul britanic nu sa așteptat ca omologul său să facă o astfel de declarație bluntă la acel moment.

În încheierea observațiilor sale, Roosevelt a subliniat că predarea necondiționată nu înseamnă “distrugerea populației din Germania, Italia sau Japonia, dar aceasta [a însemnat] distrugerea filosofiilor din acele țări care [erau] bazate pe cucerire și subjugare de alți oameni. ”

Deși consecințele declarației lui Roosevelt au fost dezbătute foarte mult, a fost clar că el a dorit să evite un tip vag de armistițiu care a încheiat primul război mondial.

După o excursie la Marrakech, cei doi lideri au plecat în Washington, DC și Londra.

Întâlnirile de la Casablanca au arătat că o invazie în Canalul Mânecii a fost întârziată cu un an și având în vedere puterea trupelor aliate în Africa de Nord, exercitarea unei strategii mediteraneene a avut un anumit grad de inevitabilitate.

Deși cele două părți au convenit oficial asupra invaziei din Sicilia, specificul campaniilor viitoare a rămas ambiguu.

Deși mulți erau preocupați de faptul că cererea de predare necondiționată ar reduce latitudinea aliaților pentru a pune capăt războiului și pentru a spori rezistența inamicului, acesta a oferit o declarație clară a obiectivelor de război care reflectau opinia publică.

În ciuda dezacordurilor și dezbaterilor de la Casablanca, conferința a făcut eforturi pentru a stabili un grad de înrudire între liderii de rang înalt ai militarilor americani și britanici.

Acestea s-ar dovedi esențiale pe măsură ce conflictul a avansat.

Liderii aliați, inclusiv Stalin, s-ar întâlni din nou în noiembrie în cadrul Conferinței de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943).

cititi mai mult despre Conferința de la Casablanca pe: ro.eferrit.com; en.wikipedia.org