Angel Tîlvăr, întrevedere cu reprezentanții Consiliului orășenesc din Cetatea Albă și cu asociațiile românești din regiune

Angel Tîlvăr - Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Mihai Simionescu, editor: Antonia Niță)

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut vineri, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Ucraina, o întrevedere cu reprezentanții Consiliului orășenesc din localitatea Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă), precum și cu reprezentanți ai asociațiilor românești din regiune și cu reprezentantul asociației romilor din Cetatea Albă, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă modalitățile prin care statul român, prin intermediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, îi sprijină pe românii din afara granițelor în vederea păstrării identității lingvistice și spirituale a acestora.

Potrivit MAE, ministrul delegat a apreciat modul de organizare al comunității românești din localitățile vizitate și a apreciat eforturile depuse de mediul asociativ din sud-vestul Ucrainei. De asemenea, a subliniat importanța pe care autoritățile locale o au în procesul de recunoaștere și de sprijinirea a acestora, solicitând, în context, susținerea învățământului în limba română.

Conducerea consiliului local și membri ai consiliului local din Belgorod-Dnestrovski au salutat vizita demnitarului român și au apreciat relația de bună vecinătate și sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Au menționat sprijinul Consulatului General al României la Odesa în procesul de înfrățire a orașului Cetatea Albă cu localitățile Târgu Ocna, din județul Bacău și Târgu Neamț, din județul Neamț.

‘Autoritățile locale au un rol fundamental în promovarea și protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și îmi exprim speranța că se depun toate eforturile pentru ca drepturile etnicilor români să fie respectate în conformitate cu standardele europene și internaționale. Românii, oriunde s-ar afla, sunt cetățeni loiali ai țării în care trăiesc și conviețuiesc în pace cu ceilalți. Oamenii lucrează mai bine când sunt prieteni, când se cunosc. Suntem interesați în menținerea unei comunități românești puternice, active și mature în Ucraina, capabilă să facă față multiplelor provocări ale contextului actual’, a declarat Tîlvăr cu prilejul a acestei întâlniri, potrivit comunicatului.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/