Articole

Insula Șerpilor

Insula văzută din larg în 1896, cu primul bric “Mircea“ în față

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Insula Șerpilor este o insulă din Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile României și Ucrainei, în dreptul golfului Musura. Insula, odinioară românească, a fost ocupată de URSS după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și anexată în cursul anului 1948. În prezent este parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina. Cu o suprafață de doar 17 hectare, insula Șerpilor nu prezintă o importanță mare din punct de vedere teritorial, în schimb are importanță din punct de vedere strategico-militar și economic.

Insula Șerpilor (Poziționare geografică) - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor (Poziționare geografică) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Geografie

Localizare

Insula Șerpilor este partea emersă a unei formațiuni de roci localizată la circa 45 km la est de Delta Dunării (44.814 m de orașul Sulina), pe coordonatele 45°15’15″ latitudine nordică și 30°12’12″ longitudine estică. Adâncimea mării în jurul insulei este redusă: în Nord este de 5–6 m, în Sud de 13–23 m, în Est de 9–19 m, iar în Vest de 10–16 m. Geograful grec Ptolomeu (care a trăit în secolul I după Hristos) menționează în opera sa “Îndreptar geografic“ că “Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare, în acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt Boristena“ (numele antic al Niprului și al golfului acestuia, între gurile Dunării și Crimea) “și insula lui Achile sau Leuce (“albă”)“.

 

Istorie naturală

Insula Șerpilor, Coasta de nord - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor, Coasta de nord – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stâncoasă, insula Șerpilor este formată din gresii dure silicoase, din conglomerate și cuarțite. Pe insulă solul este sărac, crescând o vegetație de stepă și o floră xerofilă (suportând seceta) și halofilă (suportând sarea). Nu există izvoare de apă dulce, ceea ce face imposibilă locuirea ei fără apă adusă de pe continent. Năpârca sau șarpele de casă Natrix natrix, de la care insula își trage numele, prospera aici și atingea o lungime până la 2 metri, fiind complet inofensiv și util, împiedicând înmulțirea rozătoarelor. Fiind considerat neplăcut, a fost complet stârpit de pe insulă în a doua parte a secolului al XX-lea, cu ocazia amplelor lucrări militare desfășurate de sovietici.

Insula nu a avut în trecut importanță din punct de vedere economic, dar apele sale teritoriale au căpătat una deosebită dup 1980, odată cu descoperirea sub sedimentele submerse dimprejur, a unor zăcăminte de petrol și gaz natural.

 

Istorie

Antichitate

În antichitate, este menționaztă „la gurile Dunării” o insulă numită de către greci Λευκός (Leucos: „insula Albă”), denumire care apare pentru întâia oară în secolul VI înainte de Hristos. După mitologia greacă, zeița Thetis s-a rugat de Poseidon (zeul mărilor) să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Ahile, erou al Iliadei. Potrivit versiunei lui Arctinos din Milet a Iliadei, rămășițele pământești ale lui Achile și Patrocle au fost aduse în insula Leucos sau Leuke de către zeița Thetis, pentru a fi păstrate într-un mausoleu. Nu putem fi absolut siguri că Leucos este chiar insula Șerpilor, dar există indicii concordante.
În anul 1823, căpitanul rus Krițki descoperă aici ruinele antice ale unui templu și alte vestigii, ruine ulterior descrise de către germanul Köhler. Câteva bazoreliefuri găsite pe insulă sunt expuse la Muzeul arheologic din Odesa. Toate sunt din antichitatea clasică, și nu există nici-o rămășiță „ciclopeană” mai veche, cum s-a scris uneori fără dovezi.

Printre inscripțiile antice de pe insulă, un decret olbiopolitan (din cetatea Olbia de la gurile Niprului) datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos, le cere Olbienilor să-i alunge pe pirații care „se adăposteau pe insula sacră”, ori poetul roman Ovidiu (exilat la Tomis), geograful grec Ptolomeu, istoricul grec Strabon și învățatul grec Megalos din Tir (care a trăit în secolul al II-lea după Hristos) menționează cu toții „templul sacru, închinat lui Ahile, din insula Leucos”.

Tot în antichitate apare în scrierile grecilor ideea unei posibile existențe a unui templu dedicat venerării lui Apollo. După ultimele cercetări este posibil să fie vorba de aceeași construcție cu mausoleul lui Achile, care a fost transformat în templu. Mai târziu același templu păgân va apărea în folclorul românesc sub numele de „Biserica cu 9 altare”.

 

Evul mediu

După perioadele de stăpânire grecească și romană, insula Șerpilor ajunge în stăpânirea themei bizantine “Paradunavon“, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Bătrân. În Cronica de la Nürnberg se afirmă că „românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi”. Prin termenul de Peuce se înțelegeau atunci și gurile Dunării.

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), puterea domnitorului muntean s-a întins de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, până la gurile de vărsare și coastele Mării Negre, inclusiv asupra insulei Șerpilor. Ulterior, insula ajunge, împreună cu gurile Dunării, în stpânirea voievodatului Moldovei, fiind un adăpost pentru corăbiile lui Ștefan cel Mare în caz de furtuni, în drumul lor spre Constantinopol. În anul 1484 insula Șerpilor intră sub stăpânirea otomană.

 

Epoca modernă

În urma Războiului Crimeii, Rusia cedează către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, Sultanul Otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă. Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilește că insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman) care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odesa. Tratatul adițional de la Paris din 19 iunie 1857 confirmă aceste hotătâri.

Tratatul de la Berlin (13 iunie S.V. 1 iunie–13 iulie S.V. 1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. El avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului - in imagine,  Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Anton von Werner, Congress of Berlin (1881): Final meeting at the Reich Chancellery on 13 July 1878, Bismarck between Gyula Andrássy and Pyotr Shuvalov, on the left Alajos Károlyi, Alexander Gorchakov and Benjamin Disraeli – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea de România către Rusia a sudului Basarabiei (cele trei județe moldovene din Bugeac), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul brațului Chilia și de vărsarea brațului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei de la est de Silistra până la Ofidaki/Yilanlîk, la sud de Mangalia, era cedat României de Imperiul Otoman (frontiera actuală). Articolul 46 preciza că “Atât insulele formând delta Dunării, cât și insula Șerpilor și sangeacul Tulcei sunt alipite României”.

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 - foto: ro.wikipedia.org

Sud-estul Europei după Tratatul de la Berlin din 1878 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat insula Șerpilor, distrugând farul construit de inginerul francez Michel de Pierredon pentru Otomani în 1860 (far care a fost reconstruit de România în anul 1922).

Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a confirmat stăpânirea românească asupra Insulei Șerpilor, administrată de Comisia Europeană a Dunării (mai anume sectorul Dunării maritime). Conferința din data de 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime inclusiv insula Șerpilor în administrarea directă a statului Român, în cadrul căreia a a rămas până după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, char dacă o patrulă sovietică a debarcat pe insulă în vara anului 1944.

La data de 4 februarie 1948, la Moscova, prim-ministrul Republicii Populare Romîne, dr. Petru Groza și ministrul de afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, semnează „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS”, care, deși se referea la Tratatul de pace din 1947, stabilește, împotriva prevederilor acestui Tratat, că „Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componența URSS”.

Insula Șerpilor văzută din larg - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor văzută din larg – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În cursul delimitării pe teren a frontierei, comisia sovieto-română sub comandament sovietic, s-a abătut de la talvegul brațului Chilia în mai multe rânduri, fixând frontiera nu pe acesta, ci pe brațe laterale pe partea dreaptă, incluzând în teritoriul sovietic nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare și Dalerul mic, ci și insula Maican și mai ales Ostrovul Limba de la gurile brațului Chilia, prelungind astfel linia frontierei de la golful Musura la sud de insula Șerpilor. În procesul-verbal de descriere a traseului s-a menționat trecerea acesteia la fosta U.R.S.S. În schimb, ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) și Cernofcăi, și ele ocupate în vara 1944, sunt oficial recunoscute ca aparținând României, grănicerii sovietici retrăgându-se din ele.

Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări (Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar) au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document, se afirmă că “Insula Șerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P. România și încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deși aceasta nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice. Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete astfel că în martie 1949, căpitanul Constantin Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor, a fost arestat pentru că nu recunoștea URSS-lui Insula Șerpilor și nici celelalte 5 insule de pe brațul Chilia. În august 1949, nave militare sovietice, au debarcat pe insulă, au arestat grănicerii și paznicii români, și i-au debarcat în orașul Sulina.

Insula Șerpilor - Planul insulei - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor – Planul insulei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Imediat după ocuparea insulei Șerpilor, sovieticii au început să construiască aici o bază militară de supraveghere maritimă și aeriană, prevăzută cu antene radar. În mai multe rânduri, pescarilor români care au fost surprinși de furtună pe mare nu li s-a permis să se adăpostească pe insulă, fiind respinși de către autoritățile militare sovietice, incidentele încheindu-se, de mai multe ori, cu victime.

Posesia sovietică asupra insulei Șerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, de colaborare și asistență mutuală, semnat la București la 27 februarie 1961.

După anul 1980, odată cu descoperirea de rezerve considerabile de țiței (10 milioane de tone) și de gaze naturale (1 miliard m³), interesul pentru împrejurimile insulei a crescut mult. Convenția O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaște dreptul statelor să-și extindă apele teritoriale la 12 mile, și în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.

Insula Șerpilor - Faleza insulei, cu farul românesc vizibil deasupra - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor – Faleza insulei, cu farul românesc vizibil deasupra – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, Insula Șerpilor împreună cu baza militară și cu apele sale teritoriale, a trecut „de facto” în componența Ucrainei. Un tratat frontalier Româno-Ucrainean semnat la Constanța la data de 2 iunie 1997, intrat în vigoare la 22 octombrie 1997, a confirmat dispozițiile tratatului Româno-Sovietic de la București din 27 februarie 1961, și a fost confirmat la rândul lui (penru a treia oară în ceeace privește insula Șerpilor) de către Tratatul dintre România și Ucraina privind regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuți la data de 17 iunie 2003.

Pe insulă, în jurul farului odinioară românesc, a fost stabilită o garnizoană militară care face parte din sistemul de pază și apărare a granițelor de stat ale Ucrainei, deservită printr-un helicodrom, un debarcader militar, depozite, instalații energetice (generator electric cu motor diesel) și un rezervor de apă. Stațiile de radiolocație aflate pe insulă execută o cercetare herțiană la mare distanță, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră și Marea Mediterană.

 

Perioada contemporană

Podișul continental din sudul Insulei Șerpilor, în dreptul Sulinei, a intrat în litigiul teritorial dintre România și Ucraina, care a fost judecat la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga. Zona litigioasă a fost artificial lărgită până la suprafața maritimă de 12.000 km² prin extinderea revendicărilor ucrainene mult la apus de linia echidistantă între coastele sale și cele ale României. Miza disputei era îndeosebi economică: posibilitatea explorării și, eventual, exploatării resurselor de hidrocarburi. Ambele părți au declarat de la început că vor respecta judecata Curții, indiferent care va fi.

Insula Șerpilor - Delimitarea frontierei maritime în Marea Neagră între România și Ucraina conform deciziei CIJ - foto: ro.wikipedia.org

Insula Șerpilor – Delimitarea frontierei maritime în Marea Neagră între România și Ucraina conform deciziei CIJ – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009, a acordat 79,34% din zona în dispută României, anume 9.700 km² cu o adâncime medie de peste 50 m, iar Ucrainei 20,26% din zona în dispută anume 2.300 km² cu o adâncime medie sub 50 m, incluzând totalitatea apelor teritoriale ale insulei Șerpilor, inclusiv în dreptul Sulinei. Prin acceptarea acestei judecăți, litigiul teritorial major s-a stins, litigiul minor privind insula Maican de pe brațul Chilia și partea de sud a golfului Musura din nordul imediat al Sulinei, rămânând singura divergență teritorială între România (care le revendică) și Ucraina (care le stăpânește).

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Ultimatumurile guvernelor sovietic și ucrainean adresate guvernului român, prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina (1 mai 1919)

Judeţele şi regiunile istorice ale României Mari după 1926

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

La 1 mai 1919 guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federale Socialiste Ruse (R.S.F.S. Rusă) şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (R.S.S. Ucraineană) au transmis un ultimatum României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore. România a fost învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească conform Acordului din 20 februarie 1918, stil vechi (5 martie 1918, stil nou), că “a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse“, că vrea “să răstoarne puterea sovietică din Ungaria“. Nota impunea “Evacuarea imediată a trupelor române, a funcţionarilor şi agenţilor din întreaga Basarabie” în timp de 48 ore, “în caz contrar, ele (n.r.RSFS Rusă şi RSS Ucraineană) vor considera că dispun de întreaga libertate de acţiune faţă de România“.

Nota ultimativă din 1 mai 1919 a fost înmînată României în contextul revoltelor provocate de bolşevicii ruşi şi ucraineni în Basarabia pentru a motiva intervenţia Armatei Roşii şi Conferinţei de pace de la Paris, care recomanda recunoaşterea unirii deja înfăptuite. La 2 mai 1919 R.S.S. Ucrainiană dubla ultimatumul R.S.F.S. Ruse. Trebuie menţionat că la acea perioadă puterea sovietică în Rusia nu era recunoscută de marile puteri dar Notele nu aveau un caracter juridic.

Cum era şi firesc, România respinge ultimatumul şi luptă cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducînd tot mai multe trupe din interior, chiar de pe frontul de vest, divizia 6 şi 7 infanterie, continuînd recrutările pentru apărarea României Mari, deoarece pericolele erau multe şi aliaţii României nesiguri. Obiectivele sovietice erau clare, aşa cum au apărut şi în schimbul de telegrame între Lenin şi Bela Kuhn, de a invada Basarabia şi de a înfrînge în Galiţia trupele ucrainene petliuriste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţînd România şi dinspre nord.

La 25 mai 1919 guvernele R.S.F.S. Ruse şi R.S.S. Ucrainene au transmis guvernului României o declaraţie, în care se spunea “din momentul desfiinţării frontului rus din România, guvernul Român a pus mînă pe un imens patrimoniu militar, feroviar şi al Crucii Roşii, în final – guvernul Rusiei şi Ucrainei îşi declină orice răspundere pentru soarta valorilor aduse pe timpul guvernului ţarist din Rusia.” Declaraţia vine în urma eşecului militar din Basarabia şi Bucovina. Guvernul de la Moscova sugera ideea că ar refuza la pretenţiile sale teritoriale în schimpul unei recompesări economice. Problema tezaurului României evacuat pe timpul ţariştilor în Rusia a fost pusă în relaţie directă cu cea a Basarabiei.

Un ultimatum clonat de cel din 1-2 mai 1919 a avut loc ulterior pe timpul lui Stalin (1940), conform Pactului Ribbentrop - Molotov (23 august 1939). Trebuie remarcat că sovieticii jinduiau la Bucovina încă din 1919, conform ultimatumului lor din 1 mai 1919!

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Accidentul nuclear de la Cernobîl (26 aprilie 1986)

Centrala nucleară din Cernobîl

foto preluat de pe Mediafax
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N 30°5′58″E, în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

Centrala Atomoelectrică Cernobîl se află în apropiere de orașul Pripiat, în Ucraina nordică - foto: ro.wikipedia.org

Centrala Atomoelectrică Cernobîl se află în apropiere de orașul Pripiat, în Ucraina nordică – foto: ro.wikipedia.org

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atât înainte cât și după accident. Pernicioasei și proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului, o serie de alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment, drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, ramânând în case, pentru a diminua contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicația adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condițiilor sociale și de viață ale populației după dezintegrarea federației: după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și tutun, incidența maladiilor sociale gen alocoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate de acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de alcoolism, pulmonar și altele, când e vorba despre fumat). La populația care a intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții “lichidatori”), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iraderea în timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

 

Centrala atomoelectrică

CAE Cernobîl (51°23′14″N 30°06′41″E) se află în apropiere de orașul Pripiat, Ucraina, la 18 km nord-vest de orașul Cernobîl, la 16 km – sud de frontiera ucraino-belarusă și aproximativ 110 km nord de Kiev. Centrala a fost compusă din patru reactoare de tip RBMK-1000, fiecare capabil de producere a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii ’70 ai secolului XX, cu reactoarele #1 (care a fost închis în anul 1977), #2 în 1978, #3 în 1981 și #4 în 1983. Două alte reactoare – #5 și #6 – erau în timpul construcției când a avut loc accidentul.

 

Accidentul

Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.

Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1 % decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.

 

Planuri de testare

La data de 26 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru controlarea capacității generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de siguranță ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea puterii externe. Tipul RMBK al reactorului are nevoie de apă care să circule continuu prin centru, atâta vreme cât combustibilul nuclear este prezent. Reactoarele Cernobîlului au avut o pereche de generatori diesel, disponibilă, dar aceasta nu se activează imediat – reactorul a fost, deci, pregătit pentru a invarti jos turbina, punct la care ea ar fi fost deconectată și ar fi permis răsucireea sub elanul său rotativ, iar scopul testului a fost acela de a se hotărî dacă turbinele în faza extenuată pot genera putere pentru pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate sistemele de siguranță active), având, însă, rezultate negative – turbinele nu au generat puterea suficientă, dar au fost făcute îmbunătățiri adiționale, ceea ce a determinat efectuarea altui test.

 

Înainte de accident

Condițiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25 aprilie și producția de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O stațiune locală de putere a fost închisă neașteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut amânare scaderii aportului energetic al centralei în rețea, pentru acoperirea vârfului de consum al serii. Directorul centralei a consimțit și a amânat testul pentru mai târziu. Testul de siguranță a fost amânat până la schimbul de noapte, o echipă neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la reactorul #4 noaptea aceea și următoarea.

La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se permite închiderea reactorului pentru continuarea testului. S-a prevăzut ca din nominalul său de 3,2 GW energie, aducerea reactorului spre 0,7-1,0 GW, cu scopul de a efectua testul la cel mai jos nivel de putere recomandat. Oricum, noua echipă a fost surprinsă de amânarea anterioară a încetinirii reactorului și a urmat protocolul original al testului. Urmarea a fost reducerea prea rapidă a nivelului de putere. În acea situație, reactorul a produs mult xenon-135, care a scăzut și mai mult puterea (spre 30 MW – aproximativ 5% de valoare presupusă). Operatorii au crezut că scăderea rapidă a fost din cauza unui defect la unul dintre regulatorii de putere, scăpând din vedere contaminarea reactorului. Cu scopul de a spori reactivitatea (neștiind că scăderea drastică a puterii este cauzată de absorbția în exces a neutronilor de xenon-135), au fost scoase celulele de control din reactor în ciuda faptului că acest lucru este permis cu respectarea unor reguli stricte de siguranță. Cu toate acestea, puterea reactorului nu a crescut decât în jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puțin de o treime din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, șeful echipei alege continuarea experimentului. Ca și parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost pornite pompele de apă care erau acționate de turbina generatorului crescând fluxul de apă peste specificațiile regulilor de siguranță. Fluxul de apă crește spre ora 1:19 a.m. (în tot acest timp apa absorbind neutroni) și nivelul tot mai mare necesitând scoaterea manuală a celulelor de control. Acest aspect produce o funcționare foarte instabilă unde lichidul de răcire și xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.

 

Victime imediate și pe termen lung

În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a personalului centralei și anumitor “lichidatori”, din cele câteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil), până în anul 2013, cel puțin 16 au murit. Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populațuia generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru limitarea dezastrului (“lichidatorii”) a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice care se presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv. Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a incidenței tumorilor solide în populație, probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea, câtă este, se “îneacă” sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație, un risc suplimentar aparent minor deci, în comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45% (aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții) pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei). Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

 

Creșterea expunerii individuale în România

Ca urmare a accidentului de la Cernobîl, expunerea individuală a populației în România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în 1986. Contribuția în 1986 a expunerii publice (din cauza norului radioactiv de la Cernobîl) la expunerea individuală a fost de 1,25 mSv, expunerea naturală de 2,40 mSv, iar expunerea medicală a fost de 0,5 mSv. În anul următor (1987), expunerea publică (din cauza contaminării produse de accidentul de la Cernobîl) a fost de 0,4 mSv, pentru a reveni în următorii doi ani la cifrele normale de după 1963 (anul semnării de către S.U.A., U.R.S.S. și Marea Britanie a tratatului prin care s-a interzis efectuarea de teste de suprafață ale armelor nuclear), de aproximativ 0,02 mSv (înaintea semnării, expunerea publică în România era de 0,4 mSv!).

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

Bătălia Cernobîlului (2006)

Batalia Cernobalului documenteaza in mod dramatic eforturile uriase depuse pentru a preveni reactia nucleara in lant si o noua explozie, eforturile de a “lichida” radiatia si de a sigila reactorul distrus cu ajutorul unui sarcofag gigantic. Aceste intamplari sunt redate prin imagini obtinute recent, fotografii si filmari ale reactorului si imprejurimilor sale, animatie pe calculator si interviuri ale lichidatorilor si martorilor, din care multi au fost expusi al doze uriase de radiatii, lideri militari, savanti, muncitori, jurnalisti, medici si refugiati din Pripyat.

Consecintele acestei catastrofe continua si in zilele noastre, mii de supravietuitori suferind de “sindromul Cernobalului”, care cuprinde boli legate de contaminarea radioactiva. Mai exista nevoia urgenta de a inlocui sarcofagul construit in graba peste reactorul contaminat, sarcofag care acum se deterioreaza din ce in ce mai tare si ameninta sa cedeze. Dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza, batalia Cernobalului e departe de a se fi terminat.

articol preluat de pe: youtube.com

USR Diaspora cere menținerea școlilor romanești din Ucraina

USR Diaspora cere menținerea școlilor romanești din Ucraina

foto si articol: usr.ro

9 septembrie 2017

 

USR Diaspora condamnă noua lege a educaţiei pe care Rada ucraineană a votat-o pe 5 septembrie 2017. Această lege are ca efect desfiinţarea şcolilor cu predare în limba română şi anularea dreptului românilor din Ucraina de a beneficia de învăţământ în limba maternă în licee şi facultăţi. Acest drept fusese recunoscut de statul ucrainean atât prin legislația internă, cât şi prin angajamentele internaţionale asumate de Ucraina.
Ucraina şi-a asumat oficial dreptul minorităţilor de a folosi limba lor în învăţământ prin:

- aderarea la Convenţia-Cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale şi Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului;

- Tratatul de bază româno-ucrainean semnat în 1997;

- aspirația de cooperare şi aderare la UE a Ucrainei, sprijinită până acum necondiţionat de România, care implică necesitatea respectării drepturilor omului şi ale minorităţilor, aspecte ce se regăsesc atât în Politica Europeană de Vecinătate, cât și între criteriile de aderare la UE.

Menţionăm totodată că pentru perioada 2014-2020 Ucraina beneficiază de diverse fonduri europene însumând peste 11 miliarde de euro, precum şi de numeroase măsuri politice şi economice favorabile ei care au fost întotdeauna sprijinite fără rezerve de România, în pofida numeroaselor încălcări ale tratatului româno-ucrainean şi ale normelor internaţionale privind minorităţile.

În consecință, USR Diaspora cere Guvernului român nu doar să condamne în termenii cei mai fermi această lege, ci şi să ia măsurile necesare pentru a stopa implementarea ei. Cerem Guvernului şi politicienilor români să:

- notifice instituțiile UE privind aceste încălcări şi să ceară sancţionarea Ucrainei, de exemplu prin sistarea unor fonduri destinate acestei țări;

- notifice Consiliul Europei privind încălcarea angajamentelor Ucrainei, şi să ceară o poziţie a acestui for pentru situaţia ivită;

- să renunţe la sprijinul necondiţionat oferit Ucrainei până acum în drumul său european, şi să condiţioneze de acum înainte acest sprijin de reforme concrete conforme normelor europene şi respectării tratatului româno-ucrainean. Cu această ocazie, Guvernul român trebuie să ceară inclusiv renunţarea de către Kiev la clasificarea artificială a românilor în români şi moldoveni;

Mai mult decât atât, de-a lungul timpului, diverşi politicieni şi diplomaţi români au fost puşi la curent cu repetatele abuzuri faţă de minoritatea românească din Ucraina. Aceştia, însă, nu au luat măsuri nici la nivel bilateral, nici european. Recent, în luna august 2017, cu numai câteva săptămâni înainte de votarea noii legi a Educației, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, declara, conform părții ucrainiene, cu ocazia unor întâlniri oficiale la Kiev, inclusiv cu ministrul educaţiei Lilia Grynevyci, că “România este mulţumită de nivelul asigurării drepturilor minorităţii române din Ucraina”.

USR Diaspora cere sancţionarea politicienilor incompetenţi şi nepăsători la nevoile minorităţilor române din afara granițelor, inclusiv prin disponibilizarea acestora din funcţiile publice pe care le ocupă.

articol preluat de pe: usr.ro

Cetatea Hotin

Cetatea Hotin

foto: ro.wikipedia.org; ro.wikipedia.org
articole: cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Cetatea Hotin este o cetate localizată pe malul abrupt al Nistrului în orașul Hotin din regiunea Cernăuți. Ea se află situată la marginea de nord a orașului, pe o colină naturală aflată într-o mică depresiune înconjurată de o culme de dealuri. Construcția actualei fortărețe a început în anul 1325, suferind îmbunătățiri majore în jurul anilor 1380 și 1460. Fortăreața este o importantă atracție turistică a Ucrainei. În anul 2007, cetatea a fost declarată de statul ucrainean ca fiind una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Este de asemenea o rezervație arhitecturală națională ucraineană din anul 2000.

 

Istoric

Cetatea Hotin a Moldovei

Cetatea Hotin, cetate localizată pe malul abrupt al râului Nistru în orașul Hotin din regiunea Cernăuți (în vestul Ucrainei) - foto: romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com

Cetatea Hotin – foto: romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com

Cercetătorii ucraineni au identificat existența pe acest loc a unui fort militar, înălțat de slavii vestici în secolul al XI-lea pentru a se apăra de numeroșii dușmani. În apropiere de cetate au fost descoperite urmele unei așezări, cu urme de ziduri din secolele al IX-lea și al X-lea, iar la o adâncime de 1,2–1,4 metri urme de ziduri din secolele al VII‑lea și al VIII-lea.

În secolul al XI-lea, cneazul kievean Vladimir I (978–1015) a pus bazele unui sistem de fortificații din lemn și pământ) la frontierele de vest și sud ale statului său, pentru a proteja Rusia kieveană de invazia mongolilor. Aici s-a realizat o fortificație de lemn, pentru a apăra frontiera de sud-vest a Rusiei kievene, după ce aceasta ocupase teritoriile respective. Zona Hotinului a căpătat o importanță dominantă pentru partea de sud‑vest a Principatului Halici-Volînia (stat apărut după destrămarea statului kievean, datorită luptelor pentru succesiune), aflându-se pe traseul unor importante drumuri comerciale, care legau Scandinavia și Kievul cu Podolia și cu coloniile genoveze și grecești de la Marea Neagră. Rolul fortificațiilor de peste râul Nistru era de a apăra acest teritoriu de invaziile popoarelor migratoare și de raidurile nomazilor din stepe.

Fortificația a fost construită pe un teren stâncos, aflat pe un vârf care străjuiește curgerea Nistrului și valea înconjurătoare. Mai întâi era o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută.

La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului de Halici și în anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia.

 

Reconstrucție și fortificare

Vedere panoramică a zidurilor cetăţii – foto: ro.wikipedia.org

În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul statului său. Ei au înlocuit fortificațiile din bârne cu un zid de piatră cu o grosime de o jumătate de metru (care pornea din locul unde este acum Turnul de Nord și continua spre sud, unde era reședința comandantului) și au săpat un șanț cu adâncimea de 6 metri în jurul cetății. În partea de nord a cetății, au fost adăugate noi construcții cu rol de apărare. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea a fost reconstruită de voievodul din Onut, cu ajutorul negustorilor genovezi de la Marea Neagră.

După unele surse, prima fortăreață a fost construită în anul 1325 de către voievozii moldoveni din Onut, vasali meridionali ai Cnezatului de Halîci-Volînia.

La începutul secolului al XIV-lea, cetatea a fost controlată se pare de către poloni sau maghiari, acest lucru decurgând din ipoteza formulată încă de cronicarul Dlugosz, conform căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al Poloniei (1333-1370).

În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, vasal al Regatului Ungariei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei.

După altă sursă, fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul unor meșteri trimiși de cneazul Vytautas cel Mare (Witold) (1401-1430) al Lituaniei, cumnatul său, pe structura cetății anterioare, prin acoperirea acesteia cu pământ. Într-un document din 6 octombrie 1408 dat de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov, Hotinul era menționat ca punct vamal astfel: „Iar cine va duce cai sau iepe la Camenița va da… la Hotin ce ar fi avut să dea la Cernăuți… de fiecare cal… câte doi groși”.

După moartea lui Alexandru cel Bun, ca urmare a războaielor dintre urmașii domnitorului moldovean, Hotinul a fost ocupat de către Polonia în anul 1436, domnitorul Iliaș al Moldovei (1432-1433; 1435-1443) fiind cel care a cedat cetatea polonezilor în schimbul unui ajutor din partea acestora. În anul 1455, domnitorul Petru Aron revenit pe tronul Moldovei pentru a doua oară, recâștigă cetatea, dar este nevoit să cedeze Târgul Siretului și alte localități. După o perioadă, găsim cetatea din nou în mâinile polonezilor.

Prin pacea de la 4 aprilie 1459, domnitorul moldovean Ștefan cel Mare a redobândit Cetatea Hotinului de la polonezi, după un asediu care a durat doi ani. În anul 1476, garnizoana moldovenească din cetate a rezistat cu succes asediului armatei turcești a sultanului Mehmed al II-lea.

Ștefan cel Mare a dispus extinderea considerabilă a zidurilor cetății. Au fost construite ziduri de 5-6 metri lățime și 40 metri înălțime, fiind adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară cu dimensiuni de 10 metri. Curtea interioară a fost împărțită în curtea voievodală și curtea oștenilor. Au fost construite și barăci pentru oșteni, scoase la iveală de săpăturile arheologice din secolul trecut. Fortăreața, consolidată de Ștefan în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre cetățile de apărare a frontierei nordice a Moldovei medievale. În secolele al XIV-lea – al XVI-lea, Hotinul a servit ca reședință a domnitorilor Moldovei, fiind administrat de pârcălabi moldoveni. Sub Ștefan cel Mare, pârcălabul cetății a fost un unchiu al voievodului, pe nume Vlaicu.

Ca urmare a poziției sale favorabile în calea unor drumuri comerciale și profitând de puternica sa cetate, Hotinul a devenit un centru meșteșugăresc și de comerț, contribuind la dezvoltarea culturală și economică a târgului. Aici avea loc unul din cele mai mari iarmarocuri din Pricipatul Moldovei, la care veneau negustori din diverse țări aflate în vestul și estul Europei. Iarmarocul de la Hotin contribuia anul cu circa 10.000 monede din aur la Visteria Moldovei.

În vara anului 1538, cetatea a fost capturată de către armatele Uniunii Polono-Lituaniene aflate sub conducerea Marelui Hatman Jan Tarnowski, după un asediu. Trupele poloneze au distrus trei turnuri și o parte din zidul de vest, aruncându-le în aer. Turnurile și zidul distruse au fost reconstruite între anii 1540-1544 de domnitorul moldovean Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Punct strategic de prim ordin, cetatea a servit deseori de adăpost boierilor răsculați și domnitorilor răsturnați din scaun.

Odată cu decăderea Principatului Moldovei, atât orașul, cât și cetatea au trecut sub protecția turcilor, dar localnicii s-au răsculat de mai multe ori împotriva opresorilor. Sosit pe tron cu ajutor polonez în anul 1561, Ioan Iacob Heraclid i-a recompensat pe sprijinitori (Albert Laski) cedându-le Cetatea Hotinului prietenului.

În anul 1563, legendarul Dmitro Vîșnevețki (Baida) cu 500 cazaci zaporojeni (de pe Nistru) a ocupat cetatea și a început negocierile cu pârcălabul moldovean privind o acțiune comună împotriva turcilor. O parte dintre boierii moldoveni au trădat, oastea cazacilor fiind învinsă, iar Dmitro Vișnievețki a fost dus și ucis la Constantinopol. Revenit pentru a doua oară pe tronul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a redobândit cetatea, apelând la ajutorul turcilor. În cetate funcționa pe atunci un punct vamal, pe aici trecând boi, piei de cornute, porci, vase cu vin spre a fi valorificate în străinătate.

Noul domnitor, Bogdan Lăpușneanu (1568-1572), obișnuia să stea mai mult la Hotin, el reușind să stăpânească cetatea cu ajutor polonez chiar și după mazilirea sa la începutul lui ianuarie 1572. La data de 15 aprilie 1572, Bogdan Lăpușneanu emite un act în Cetatea Hotinului, în care se autointitula domn al Moldovei și încredința cetatea unei garnizoane poloneze comandată de Martin Dobrosolovski, pentru o perioadă de trei luni, la expirarea căreia acesta era liber să predea cetatea moldovenilor. Plecat pe la curțile regale ale Europei în speranța că va fi sprijinit pentru a-și redobândi coroana, fostul domnitor promite să ofere Suceava, Hotinul și Soroca pentru a fi sprijinit în acest demers. După trei luni, în iulie 1572, Dobrosolovski primește proruncă de la Dieta Poloneză să predea cetatea moldovenilor, pentru ca Polonia să aibă liniște la hotare în perioada alegerii noului rege, de după moartea regelui Sigismund al II-lea.

În perioada domniei lui Ioan Vodă (1572-1574), cetatea este cârmuită de Cozma Murgul și Ioan Caraghiuzel, apoi, în timpul războiului cu turcii din vara anului 1574, de Lupe Huru, socrul domnului. În cetate erau adăpostite Marica, fiica lui Huru și soția lui Ion vodă, împreună cu câteva familii de boieri și averile lor.

La sfârșitul secolului al XVI-lea, Moldova devenise un principat tributar Imperiului Otoman. În acea perioadă, Imperiul Otoman a extins fortăreața.

Fortificaţii otomane din secolul al XVIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

 

Sub ocupația mai multor state

După înfrângerea sa în Bătălia de la Bacău din mai 1600 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, care a realizat astfel Unirea țărilor române, fostul voievod Ieremia Movilă s-a refugiat în Cetatea Hotinului, împreună cu familia sa (fostul domnitor Simion Movilă, tatăl lui Petru Movilă), cu un grup de boieri credincioși și cu fostul voievod transilvănean, Sigismund Bathory, beneficind de protecția polonezilor. Ei au purtat o luptă împotriva forțelor armate ale Moldovei și Valahiei conduse de Mihai Viteazul, care au încercat să-i captureze, iar apoi s-au refugiat în Polonia.

Pe măsură ce importanța statului moldovean s-a redus ca urmare a luptelor cu Regatul Poloniei și cu Imperiul Otoman, ultima a obținut controlul asupra acestui punct strategic de graniță. Ca urmare, istoria ulterioară a Hotinului a fost dominată de luptele dintre puterile creștine dornice de expansiune (mai întâi Polonia, apoi Rusia) și Imperiul Otoman.

În anul 1615, trupele Uniunii Polono-Lituaniene au ocupat din nou Hotinul. În anul 1620, după bătălia de la Țuțora dintre polonezi și turci, orașul și cetatea au fost capturate de Imperiul Otoman.

În perioada septembrie – octombrie 1621, oastea moldovenească (formată din 5.000 răzeși) și armata Uniunii Polono-Lituaniene, aflată sub comanda hatmanilor Jan Karol Chodkiewicz (cu 35.000 soldați) și Petro Sahaidacinîi (cu 25.000 cazaci) și a lui Iațko Borodavka (cu 15.000 soldați) au ținut piept cu succes armatei otomane a sultanului Osman al II-lea (estimate la 100.000 ostași), în Bătălia de la Hotin. La 8 octombrie 1621, s-a semnat un tratat de pace la Hotin, oprindu-se înaintarea otomanilor în Polonia și confirmându-se granița polono-otomană pe râul Nistru (aceasta fiind de fapt granița Principatului Moldovei).

Jan Karol Chodkiewicz (c. 1560 – 24 September 1621) , was a military commander of the Polish-Lithuanian army who was from 1601 Field Hetman of Lithuania, and from 1605 Grand Hetman of Lithuania, and was one of the most prominent noblemen and military commanders of the Polish–Lithuanian Commonwealth of his era. His coat of arms was Chodkiewicz, as was his family name - foto: en.wikipedia.org

Jan Karol Chodkiewicz (c. 1560 – 24 September 1621)  - foto: en.wikipedia.org

Osman al II-lea (cunoscut și ca Osman cel Tânăr, (n. 3 noiembrie 1604, d. 20 mai 1622), sultanul Imperiului Otoman din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622., a urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14 ani - foto: cersipamantromanesc.com

Osman al II-lea (cunoscut și ca Osman cel Tânăr, (n. 3 noiembrie 1604, d. 20 mai 1622), sultanul Imperiului Otoman din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622., a urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14 ani – foto: cersipamantromanesc.com

Bătălia de la Hotin din 1621 (în poloneză Bitwa pod Chocimiem) a fost o bătălie, dintre Uniunia Polono-Lituanianǎ sub conducerea lui Jan Karol Chodkiewicz și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Osman al II-lea - in imagine, Apǎrarea steagului Uniunii (Defending the Polish banner at Chocim, by Juliusz Kossak, 1892) - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Hotin – Apǎrarea steagului Uniunii (Defending the Polish banner at Chocim, by Juliusz Kossak, 1892) – foto: ro.wikipedia.org

După tratatul de pace de la Hotin, cetatea a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Pentru a controla frontiera cu teritoriile aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Polonia a întărit Cetatea Camenița, aflată pe celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană.

Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul Bogdan Hmelnițchi a ocupat cetatea în primăvara anului 1650, pentru o scrută perioadă. Nereușind să-i înfrângă decisiv pe polonezi, Bogdan Hmelnițchi a acceptat în ianuarie 1654, la Pereiaslav, “supușenia Pastei zaporojene țarului rus, cu drepturi de largă autonomie“, cum scrie în manualul de Istorie a Ucrainei, ediția 1996. Odată cu moartea lui Hmennițchi (în 1657), Rusia și Polonia au împărțit teritoriile ucrainene până la dispariția ca stat a Poloniei în perioada 1793‑1795, când toate teritoriile ucrainene au fost ocupate de Imperiul Țarist.

În anul 1653, o garnizoană turcească din Hotin a luptat alături de armatele Principatului Moldovei în bătălia de la Jvanieț. În noiembrie 1673, oștile polono‑lituaniene, conduse de hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei în perioada 1674-1696), împreună cu o oaste de cazaci au luptat împotriva a 40.000 de turci, care apărau cetatea. Cetatea Hotinului a fost pierdută de către turci, fiind ocupată de o armată de poloni și cazaci. Deși inițial de partea turcilor, domnitorii Ștefan Petriceicu al Moldovei și Grigore I Ghica al Țării Românești au trecut de partea polonezilor, sprijinindu-i în luptă.

Aceleași fortificaţii otomane – foto: ro.wikipedia.org

Ca urmare a celor decise prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, Cetatea Hotinului a fost transferată de la Uniunea polono-lituaniană la Principatul Moldovei, Poloniei revenindu-i Podolia. Imperiul Otoman a ocupat în cele din urmă cetatea, anexând-o de la statul moldovean după Marele Război al Nordului. În anul 1713, serascherul Abdi Pașa trecând cu oastea pentru a-l ajuta pe fostul rege al Poloniei, Stanisław Leszczyński, să-și recapete tronul, ocupă cetatea Hotinului. În anul 1715, Hotinul este transformat în raia turcească în cadrul Imperiului Otoman, menținându-și acest statut până în 1812. După instalarea turcilor în cetate, ei au adus ingineri francezi care au reconstruit și lărgit cetatea, construind un al doilea brâu de ziduri, fortificația bastionară modernă, precum și băi turcești și o moschee. Turcii au folosit cetatea pe post de garnizoană a trupelor.

O altă putere, Imperiul Țarist, a revendicat regiunea pentru ea în secolul al XVIII-lea. Rușii au asediat și cucerit cetatea în patru ocazii. În anul 1739, după ce rușii i-au înfrânt pe turci în Bătălia de la Stăuceni, luptând alături de ucraineni, moldoveni și georgieni, au asediat Cetatea Hotinului. Comandantul armatelor turcești, Iliaș Colceag, a predat cetatea în mâinile comandantului rus, Burkhard Christoph von Munnich.

În perioada 1769-1812, rușii au atacat din nou fortăreața, ocupând-o în trei rânduri: în 1769 de prințul Alexander Galitzine, în 1788 de prințul Josias de Coburg și de Ivan Saltîkov și în 1807 de Ivan Michelson.

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Odată cu retragerea otomanilor din Hotin, ei au distrus o parte din cetate, ea fiind refăcută ulterior.

În anul 1826, a fost realizată o stemă a orașului. În 1832, s-a construit o biserică cu hramul “Sf. Aleksandr Nevski” în incinta cetății. În anul 1856, guvernul rus a abrogat statutul de zonă militară a Cetății Hotinului.

 

Cetatea în secolul al XX-lea

Cetatea Hotinului este reprezentată pe steagul oraşului Hotin – foto: ro.wikipedia.org

Primul Război Mondial și Războiul Civil Rus au reprezentat o grea încercare pentru locuitorii Hotinului. În anul 1918, Hotinul a fost ocupat de 5 state: Rusia, Ucraina, Republica Democratică Moldovenească, Austro-Ungaria și România.

Odată cu colapsul Imperiului Rus, Basarabia s-a proclamat independentă de Rusia în anul 1917 și s-a unit cu România la 27 martie/9 aprilie 1918. La 10 noiembrie 1918, trupele Armatei Române au intrat în Hotin.

În ianuarie 1919, trupele rusești bolșevizate care se retrăgeau în dezordine de pe front, dezertând în masă, la care s-au raliat unii locuitori ucraineni ai regiunii care doreau să se înființeze un stat ucrainean, precum și anarhiștii lui Nestor Mahno au pătruns în Hotin și au ocupat orașul timp de câteva săptămâni. Literatura ucraineană denumește aceste evenimente Răscoala de la Hotin și pune accentul pe dorința locuitorilor ucraineni de a înființa aici un stat ucrainean, spunând că răscoala a fost exploatată de unii agitatori bolșevici.

Ca urmare a revoltei, puterea a fost preluată de un Directorat condus de I. Voloșenko-Mardariev la Hotin și în peste o sută de sate. Directoratul a trecut și la eliberarea altor zone, iar Armata Română s-a văzut nevoită să intervină pentru a restabili ordinea și a-i alunga pe bolșevici. Timp de 10 zile (23 ianuarie – 1 februarie 1919) s-au dat lupte între răsculați și trupele regale (române), trupele române reocupând Hotinul la 1 februarie 1919, iar bolșevicii au fost capturați, judecați și închiși (fiind apărați de către socialistul francez Henri Barbusse, care a dus o campanie publică pentru eliberarea lor). În prezent, ucrainenii susțin că s-au efectuat represalii contra localnicilor ucraineni care sprijiniseră revolta, iar după ce Răscoala de la Hotin a fost înăbușită de Armata Română, România a implementat politici pro-naționaliste de re-românizare a teritoriului.

După primul război mondial, orașul Hotin a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Hotin. Acest oraș a fost cel mai nordic oraș al României Mari, fiind situat la 283 km de Chișinău și la 554 km de București. Era oraș de graniță, populația sa sporind în acea perioadă prin sosirea mai multor emigranți de peste Nistru.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia.

În perioada iulie 1941 – martie 1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. Cetatea Hotinului a fost restaurată de către sovietici în perioada 1975-1980.

Începând din anul 1991, orașul Hotin face parte din raionul Hotin al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional.

 

Prezent

Cetatea și Nistrul în preajmă – foto: ro.wikipedia.org

Astăzi, Hotinul este unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Cernăuți, un important centru industrial, turistic și cultural al provinciei istorice Bucovina. În septembrie 1991, în timpul celebrării a 370 ani de la Bătălia de la Hotin, s-a inaugurat un monument în onoarea hatmanului ucrainean Petro Sahaidacinîi, realizat de sculptorul I. Hamal’ (І. Гамаль).

Luând în considerare bogatele tradiții istorice ale orașului, în anul 2000, Guvernul Ucrainei a înființat Rezervația istorico-arhitecturală “Cetatea Hotinului” (Khotynska Fortetsia). În septembrie 2002, orașul vechi a sărbătorit 1000 ani de la atestarea sa documentară.

 

Descriere

Cetatea Hotinului are un plan neregulat, aproximativ trapezoidal, cu latura de vest arcuită. Dimensiunile cetății sunt de 145 X 60 metri, având o suprafață de 870 metri pătrați. Cetatea este înconjurată de un șanț de apărare peste care se trece pe un pod.

Cetatea şi Biserica Sf. Aleksandr Nevski – foto: ro.wikipedia.org

Cetatea este construită din bolovani de carieră nefasonați dispuși în asize regulate. În structura de piatră formată din bolovani, au fost introduse cărămizi de culoare roșie, împodobind brâiele ornamentale ale cetății și construcțiile interioare cu motive geometrice roșii.

Cetatea are cinci turnuri acoperite cu șindrilă, dintre care trei – turnul poartă (turn rectangular situat la sud și la care se ajunge pe un pod pe piloni, de felul celui de la Cetatea Neamț sau de la Cetatea de Scaun a Sucevei) și două turnuri cilindrice – sunt ridicate de Ștefan cel Mare, iar celelalte două turnuri de formă rectangulară (turnul masiv din partea de nord, despre care se presupune că ar fi fost vechiul donjon al cetății și turnul din partea de est) sunt refolosite, fiind anterioare. Cele mai înalte turnuri ating o înălțime de 25 metri.

Cele mai groase ziduri sunt cele din partea de vest, cele din partea dinspre Nistru fiind mai subțiri. Pe unele porțiuni, zidurile sunt străpunse de metereze, mai puțin în partea dinspre râul Nistru.

În interiorul cetății se află diverse construcții, dintre care menționăm:

- un paraclis cu hramul Adormirii Maicii Domnului – aflat pe latura de est, având plan de navă, boltit în semicilindru, cu un pridvor deschis, cu ancadramente gotice cu rozete, cu ferestre gotice și contraforturi și o ușă masivă de lemn, cu portal gotic. Pictura paraclisului a fost executată în vremea lui Petru Rareș. În anul 1493, Ștefan cel Mare a dăruit “întru ruga sieși, în biserica cetății Hotinului”, tetraevanghelul scris de diaconul Teodor Marișescul, carte cu ferecături de argint și împodobită cu miniaturi și caligrafii de mână.

- o reședință princiară (palatul domnesc) – cu două etaje înalte, beciuri adânci și toată fațada decorată în cărămidă
- o cazarmă
- o fântână

Din secolul al XVIII-lea datează o fortificație turcească bastionară, care înconjoară cetatea lui Ștefan cel Mare pe toate laturile. Fortificația are trei turnuri – două turnuri poartă, la sud și la vest și un turn în apropierea turnului de nord-vest al incintei ștefaniene, pe malul Nistrului – și șase bastioane de artilerie. În incinta fortificației se află Biserica rusească Sf. Alexandru Nevski (construită în 1832) și ruinele unei geamii turcești (la sud).

 

Cetatea Hotin în cultură

În literatură

Cetatea Hotin a fost descrisă în mai multe opere literare care relatează anumite episoade istorice sau descriu această zonă.

În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în limba latină în perioada 1714-1716, omul de cultură Dimitrie Cantemir a descris astfel Cetatea Hotin:

Aici se află Hocin sau Hotin, o cetate pe Nistru, față în față cu Camenița. Se numără printre cele mai mari cetăți ale Moldovei. Înainte vreme era întărită spre apus cu ziduri foarte înalte și cu șanțuri adânci, iar în partea dinspre răsărit era întărită pe malul abrupt al Nistrului și de stânci ascuțite, dar în războiul din urmă cu rușii, turcii au luat cetatea în 1712, i-au dărâmat zidurile cele vechi dintr-o parte, iar în cealaltă parte au împrejmuit-o cu lucrări de întărire noi și au lărgit-o mai mult de jumătate, încât azi i se poate spune pe bună dreptate cea mai frumoasă și cea mai tare dintre cetățile Moldovei.
Pe când se afla încă în stăpânirea voievodului Moldovei, cârmuirea acesteia era în seama unui oblăduitor pus anume; acu, când se află sub puterea turcească, este cârmuită de un pașă turcesc, lucru ce este potrivit tractatelor și învoielilor cu leșii, în care se arată lămurit că în cetățile Moldovei nu va putea fi așezată oaste turcească.
—Dimitrie Cantemir

Istoricul Nicolae Iorga a descris-o și el în cartea sa, “Neamul românesc în Basarabia“, astfel:

Meșteri din Podolia sau italieni au lucrat Hotinul cel nou, pe la 1400. Ei au făcut din piatra bine potrivită și amestecată cu linii de căramidă, pentru podoabă, un masiv rotund de zidărie strașnică, ce se ridică drept pe malul Nistrului puternic. Turnuri se umflă pe la colțuri, tot așa de uriaș plănuite și aduse la îndeplinire. În centru se făcură încăperi de rugăciune și locuință, și printre năruiturile de acum, printre multele schimbări, care au pierdut astăzi mai orice înfățișare, rămâi uimit când vezi semnele deosebitoare ale arhitecturii din veacul al XV-lea al Moldovei. Casele acestea care au fost spoite cu roșu pentru haremul vreunui pașă, au ferești de piatră albă, în arcuri sfărâmate, și o ușe de biserică în care se taie trei rânduri de linii împodobite, ca la ușa bisericii din Scânteie, clădită de Ștefan cel Mare. Colo sus, pe zidul acela măreț, ferești mai mici au ciubuce de piatră săpată, care se taie în unghiuri drepte, și se vede chiar prin spărturi o poartă de șapte – opt arce în cadrele ei îndrăsnețe, cari e desigur, cea mai frumoasă din toate vechile clădiri românești. Ea e sfărâmată în parte, drumul la dânsa s-a rupt, și ar trebui să te cațeri prin bolovanii risipiți ca s-o vezi mai bine.
—Nicolae Iorga

 

În cinematografie

Cetatea Hotinului a fost adesea folosită ca decor de desfășurare a filmărilor pentru mai multe producții cinematografice de capă și spadă. A reprezentat diferite castele franțuzești și englezești, locuri istorice și fortificații. Cetatea Hotinului a fost locul de filmare al multor filme rusești celebre: Vipera (1965), Zakhar Berkut (1971), Săgeata lui Robin Hood (1976), D’Artagnan și cei trei muschetari (1978), Balada despre Viteazul Ivanhoe (1983), Săgeata neagră (1985) și Cetatea veche. Recent, aici s-au turnat secvențe din filmul rus Taras Bulba (2009), bazat pe romanul cu același nume al lui Nikolai Gogol.

De asemenea, există multe legende cu privire la fortăreață, create în sute de ani de existență a acesteia. Unele legende populare se referă la originile marii pete negre de pe zidul cetății. O legendă spune că pata a fost creată de lacrimile ostașilor din castel care au luptat împotriva otomanilor și care au fost uciși de turci în interiorul fortăreței. O altă legendă spune că pata a fost creată din lacrimile unei fete cu numele de Oksana, pe care turcii au îngropat-o de vie în zidurile cetății.

Vedere de aproape a petei negre de pe zidul cetăţii – foto: ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

 

(Iulia Modiga) Reprezentanții etnicilor români din comunitățile istorice vor fi premiați la București

Reprezentanții etnicilor români din comunitățile istorice vor fi premiați la București
foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga

Iulia Modiga - foto: facebook.com

Iulia Modiga – foto: facebook.com

27 noiembrie 2015

La Bucureşti va avea loc prima ediție a Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice.

Aflat sub patronajul Institutului Cultural Român (ICR), evenimentul se va desfăşura pe 7 decembrie, cu începere de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (sala Pictură, intrarea dinspre Hotel Intercontinental).

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română.

Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunitățile românești de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României și Balcani, se arată într-un comunicat de presă al ICR.

În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi culturale, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în mediul asociativ din comunitățile românești din vecinătate, vârfuri ale comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania și Macedonia, lideri de asociații românești care militează pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni.

„Va fi premiată excelența în comunitățile românești şi contribuția unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul acestor comunități la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință”, se precizează în comunicatul de presă al instituţiei.

Gala va include momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova, Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cristofor Aldea Teodorovici, Mircea Baniciu & band.

Vor fi prezentate şi o serie de piese vestimentare din colecția „Fustiţe tricolor”, designer Nicoleta Sergentu (Republica Moldova) şi din colecţia „Borangic”, designer Alina Mărgulescu (România).

Amfitrionii evenimentului vor fi Marian Voicu, realizator TVR, jurnalist specializat în problematica românilor de pretutindeni, și Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia.

În foaierul TNB vor fi expuse fotografii ilustrând viața românilor din comunitățile istorice, iar imagini similare (foto și video) vor rula și pe parcursul decernării premiilor, parte a expoziţiilor „Cetăți nistrene” – fotografi Iulia Modiga şi Dan Barcea, „Timoc. Lumea de dincolo” – fotograf Marius Olteanu, „Maramureșul din dreapta Tisei” – fotograf: Gheorghe Marina, „Sudul Basarabiei (Bugeac)” – fotograf Iulia Modiga, „Românii din vecinătatea imediată – Ungaria” – fotografii din arhiva revistei Foaia Românească (Jula), „Transnistria – temnița limbii române” – fotograf: Octavian Bâlea ș.a.. La acestea se vor adăuga secvenţe dintr-o serie de documentare realizate de TVR și de ICR pe teme legate de comunităţile din vecinătate (ex. documentarul „Torna, torna, fratre! – povestea aromânilor, spusă de ei înşisi” – realizator Marian Voicu, „Balkan Love Story” – despre românii din Timoc, regizor Ionuţ Piţurescu).

articol preluat de pe: infoprut.ro

Marea Adunare Națională – 5 iulie 2015 (Piata Marii Adunari Nationale – Chișinău)

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează
foto – infoprut.ro

„Unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte. Dacă cetățenii din Moldova vor cere acest lucru, atunci nimeni nu-i va putea opri” – Klaus Iohannis, președintele RomânieiTinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare s-au prins în Hora Unirii cu localnicii și autoritățile din Călărași. Mâine dimineață, din nou la drum, pe jos, spre București.

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 7 Iulie 2015

Români,ce ne-au demonstrat duminică tinerii din Chișinău nu poate rămâne fără reacție!Sute de tineri sunt în aceste…

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 6 Iulie 2015

Momentul în care coloana de unioniști părăsește Chișinăul, în drum spre București. Chișinău și București, două inimi românești!

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Strășeni vrea UNIRE <3Am fost întâmpinați cu pâine și sare <3

Posted by Vlad Bileţchi on 5 Iulie 2015

Coloana pe Calea Ieșilor, înAinte de a fi ieșit din Chișinău. Acum unioniștii se află pe jos la câțiva kilometri în afara Chișinăului. SPRIJINIȚI-LE EFORTUL!

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Marşul lui Ştefan cel Mare // Mii de tineri dintre participanţii la MAN au plecat pe jos spre Bucureşti pentru Unire

articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro

5 iulie 2015

Cu ruscacuri în spate, mii de tineri dintre participanţii la Marea Adunare Naţională (MAN), organizată astăzi în centrul Chişinăului, au pornit spre București în Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Marşul, un veritabil tur de forţă, va dura între 5 şi 11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului nostru, marșul a pornit din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Oamenii care locuiesc în localitățile prin care va trece coloana de manifestanți sunt îndemnați de către organizatori să se alăture Marșului lui Ștefan cel Mare cel puțin o zi, în intervalul menționat.

Dați share, să știe toată Moldova că: Duminică, 5 iulie, ora 14.00, toți urmașii sfântului Ștefan vor fi la MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ!

Posted by Tinerii Moldovei on 1 Iulie 2015

Marsul lui Stefan cel Mare - Chişinău - 5 iulie 2015 - foto - infoprut.ro

Marsul lui Stefan cel Mare – Chişinău – 5 iulie 2015 – foto – infoprut.ro

Peste 30.000 de persoane au cerut astăzi, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/


 

Marșul pornit după Marea Adunare din Piață

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

 


 

Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”

articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro

5 iulie 2015

Peste 30.000 de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Actriţa emerită Ninela Caranfil a citit Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova.

Oamenii scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”.

„Haideți să refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”, a vorbit mulţimii de pe scena instalată în centrul Chișinăului senatorul liberal de la Bucureşti Dorin Dobra.

Chişinău - 5 iulie 2015 - Marea Adunare Naţională - Zeci de mii de oameni scandează  - foto - infoprut.ro

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro

Manifestația a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.

„Cetățenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Duminică, 5 iulie, toți cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice și sociale interne, dar și în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun”, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012″.

Chişinău - 5 iulie 2015 - Marea Adunare Naţională - Zeci de mii de oameni scandează  - foto - infoprut.ro

Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro

Această Mare Adunare Națională este a patra manifestație de acest fel din istoria statului format în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. După Marile Adunări Naționale din 1989, 1990 și 1991, anul 2015 este considerat momentul cel mai oportun pentru a cere într-un singur glas reunificarea celor două state româneşti și pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv.

Personalități marcante de la Chișinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale (BUN), precum și zeci de asociații ale Diasporei, au lansat ieri către toți cetățenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Națională.

„Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice”, consideră Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Vasile Bahnaru, Mihai Cimpoi, Tudor Ungureanu, Sandu Grecu, Ion Negrei, Petru Bogatu, Iulian Filip, Alexandru Bantoș, Andrei Sochircă, Sandu Grecu și Iurie Borș.

Semnatarii apelului mai notează că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene pentru Republica Moldova este reunificarea cu România.

Chişinău - 5 iulie 2015

Chişinău – 5 iulie 2015

,,De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești”, se arată în documentul Consiliului Onorific al BUN.

Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova:

„După 24 de ani de independență la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă până la dreapta liberală. În consecință azi avem:

– o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului, fără o lege care i-ar reglementa statutul;

– o țară declarată neutră în Constituție cu o armată străină de ocupație și cu depozite enorme de armament aparținând altui stat;

– instituții de stat nefuncționale: procuratura, Banca Națională, SIS-ul, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, Agenția Națională de Integritate etc.;

– un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor puterii crimei organizate;

– o lipsă totală a securității energetice;

– lipsa strategiilor de dezvoltare a domeniilor social-economice de bază;

– o politică externă inconsecventă, amorfă și docilă față de fosta metropolă;

– nicio perspectivă de viitor prosper;

– lipsa unei elite politice și a unor lideri capabili de rezolvarea problemelor existente.

Ca rezultat al acestei situații, Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale.

Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice.

Noi însă avem o șansă de revenire rapidă în familia popoarelor europene. Este reunificarea pe cale democratică, cu respectarea tuturor normelor legale, a Republicii Moldova cu România, o țară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie și tradiții comune. E o șansă, pe care actualul Parlament și actuala clasă politică refuză s-o fructifice printr-o decizie fundamentală.

De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești.

Semnat – Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale:

Anatol Petrencu, profesor universitar, istoric

Valeriu Saharneanu, jurnalist

Andrei Țurcanu, profesor universitar, doctor hab. în filologie

Val Butnaru, publicist, dramaturg

Vasile Bahnaru, directorul institutului de filologie al AȘM

Mihai Cimpoi, academician, critic literar, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor

Tudor Ungureanu, artist popular

Sandu Grecu, jurnalist

Ion Negrei, istoric

Petru Bogatu, jurnalist

Iulian Filip, scriitor

Alexandru Bantoș, scriitor, jurnalist, redactor-șef „Limba Română”

Andrei Sochircă, actor

Sandu Grecu, actor

Iurie Borș, creator, om de afaceri de succes”

Consiliul Onorific al BUN este alcătuit din personalități marcante din Republica Moldova – academicieni, istorici, lingviști, scriitori, publiciști, actori, artiști – care susțin reunirea celor două state românești și militează activ pentru înfăptuirea acesteia.

,,Susținem Unirea Republicii Moldova cu România. Ne exprimăm convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Cerem parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii”, se precizează într-o declarație a 40 de asociații ale românilor plecați din România și Republica Moldova peste hotare, printre care și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Moldo-Elenă ,,Orfeu” din Atena, Asociația Românilor din Suedia, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, Asociația ,,Dacia” din Roma.

Declarația de susținere a Unirii Republicii Moldova (Basarabiei) cu România semnată de românii de pe ambele maluri ale Prutului din Diaspora:

Noi, membrii asociațiilor românești din întreaga lume,

AVÂND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și unitatea de limbă, cultură și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului,

CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind acte infirmate de evoluția istoriei și ținând cont de voința populației Basarabiei și Bucovinei,

SUBLINIIND că înțelegerea încheiată la 23 august 1939 (pactul Molotov-Ribbentrop), între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei naziste, este nulă ab initio,

RECUNOSCÂND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 și recunoașterea statului moldovenesc de către România a fost un pas necesar în acea perioadă spre apropierea celor două state românești,

FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță crucială pentru dezvoltarea poporului român,

CONSIDERÂND că semnarea Actului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2014 constituie un pas sigur spre integrarea Republicii Moldova în spațiul economic, cultural și politic european, din care face parte și România,

REAFIRMĂM dreptul popoarelor la determinarea propriului destin și

ADOPTĂM următoarea

DECLARAȚIE:

SALUTĂM participanții la Marea Adunare Națională din Chișinău, 5 iulie 2015.

SUSȚINEM Unirea Republicii Moldova cu România.

NE EXPRIMĂM convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.

CEREM parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii.

DECLARĂM că vom susține plenar, prin activități comune, eforturile societății civile din România și Republica Moldova îndreptate spre atingerea idealului Unirii.

NE ADRESĂM participanților la prezenta Mare Adunare Națională cu îndemnul de a ne uni eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Unirii printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU .“

Declaraţia Diasporei este semnată de către Comunitatea Moldovenilor din Quebec, (Ala Mîndîcanu), Asociația Culturală Română, (Marius Finca), Asociația Scriitorilor de Limbă Romană din Québec, (Adrian Erbiceanu), Asociația Românilor din Laval, (Vania Atudorei), Ziarul Accent de Montréal, (Simona Pogonat), Ziarul ZigZag Român-Canadian, (Răzvan Dupleac), Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, (Alex Cetățeanu), Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, (Livia Nemțeanu-Chiriacescu), Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, (Dorin Dușciac), Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, Atena, Asociația Culturală „(Re)descoperă România!”, Atena, Asociația Moldo-Elenă „Tyras”, Atena, Asociația Românilor din Suedia, Inițiativa „Solidaritate pentru România”, Asociația „Moldova Vision”, Dublin, Asociatia „La Maison Roumaine”, Paris (Alexandru Herlea), Asociația Moldovenilor din Marea Britanie (Antonela Maioru), Asociatia „Pro-diaspora France” (Ion Ciobanu), Asociatia universitara „Eminescu” din Geneva (Chiril Tîșcic), Asociația „Connect Moldova” din Castelfranco, Veneto, Italia, Asociatia „FC Moldova”, Asociatia „Synergie Franco-Moldave” (Lucretia Barladeanu), Asociatia A.M.I.C.I. (Italia-Venetia) (Iurie Bojonca), Asociatia de Moldoveni din Belgia „NOROC” (Aurica Uscov), Asociația „Neo-Dacii”, Strasbourg (Gheorghe Bobeică), Asociatia „Connexion Moldavie” (Violeta Grițcan), Federația Asociațiilor de Români din Europa (Daniel Țecu), Asociația Românilor „Unirea” din Göteborg, Asociația „Dacia”, Roma, Asociația Femeilor Românce din Italia – Silvia Dumitrache, președinte, Asociația „Dacia Mestre-Venezia” (Eugenia Belibov), Grupul de Inițiativă al Diasporei Unioniste din Germania (Ghenadie Boțoc), Comunitatea Moldovenilor din Chicago (Mariana Berbecaru), Comunitatea Moldovenilor din Arizona (Mariana Lozovanu), Grupul Românilor din Irlanda (Marius Marosan), Fundatia ”DOR”, Montreal, Canada (Nicolae Margineanu), „My Romania Group”, Marea Britanie (Robert Willy Toperțer), Asociația „Pro-Neamul”, Franța, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” si Radio Tv „Unirea”, Austria (Ioan Godja), Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Paris (Margareta Luta).

Adunarea semnăturilor continuă.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/


 

30.000 de persoane au solicitat, la Chişinău, UNIREA CU ROMÂNIA

articol – stiri.tvr.ro

05 Iulie 2015

La Chişinău s-a cerut unirea cu România. Sute de oameni, membri şi simpatizanţi ai platformelor unioniste, s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De acolo, au plecat în marş spre Bucureşti.

ACTUALIZARE 18:10 Potrivit infoprut.ro, manifestaţia a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.

În cadrul demonstraţiei, senatorul PNL Dorin Dobra i-a îndemnat pe oameni să “refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”

ACTUALIZARE 18:04 Organizatorii au anunţat că la marş au participat aproximativ 30.000 de persoane, iar, de la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, “care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.

În comunicatul organizatorilor se mai menţionează că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).

Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.

O manifestaţie unionistă de amploare a început în centrul Chişinăului, pe care organizatorii o numesc Marea Adunare Naţională. Sunt oameni de toate vârstele, mulţi dintre ei au venit tocmai de la Bucureşti ca să ceară unirea, a precizat coresondentul TVR Moldova, Natalia Ciumac, pentru Telejurnal.

Manifestanţii au venit ca să spună că doar uniţi putem face faţă provocărilor viitorului şi ne putem bucura de o ţară mare. Un tricolor imens a fost desfăşurat de-a lungul Pieţii Marii Adunări Naţionale. Acţiunea este supravegheată de sute de poliţişti.

Manifestaţia nu se va încheia aici. Oamenii vor merge în marş spre Bucureşti: cinci zile vor merge pe teritoriul Republicii Moldova. Marşul va continua până la Vama Ungheni. Participanţii care vor avea paşapoartele la ei vor trece graniţa şi vor face un tur al Munteniei şi Ardealului cu trenul şi autocarul. Manifestaţia se va încheia la Bucureşti, a conchis corespondentul TVR Moldova.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/


 

Marea Adunare Națională de la Chișinău: 30.000 de participanți

articol – AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)

5 Iulie 2015

Aproximativ 30.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională care a avut loc duminică în centrul Chișinăului, informează un comunicat al organizatorilor.

”Treizeci de mii de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București”, se afirmă în comunicat.

De la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, ”care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.

Toată manifestația s-a desfășurat sub efigia lui Ștefan cel Mare. ”Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos și să le cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă! ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una dintre asociațiile organizatoare.

Comunicatul informează, de asemenea, că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).

Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular, se precizează în comunicat.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/


 

Câtă frunză, câtă iarbă, MĂRIA TA!Acum la Chișinău! Toată mulțimea se va porni pe jos spre București pentru a cere UNIRE

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

 

Câtă frunză, câtă iarbă, MĂRIA TA!Acum la Chișinău! Toată mulțimea se va porni pe jos spre București pentru a cere UNIRE

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Pregătirile sunt în toi la Chișinău. Banner pregătit pentru azi în marș, va merge până la Prut, alături de tinerii Moldovei. Azi, toți ochii României pe CHIȘINĂU. Pe 11 iulie ne adunăm cu toții la Prut(Ungheni)

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 5 Iulie 2015

Noi suntem pregătiți să plecăm în Marșul lui Ștefan cel Mare. Dar mai întâi ne vedem la 14h la Marea Adunare Națională! https://www.facebook.com/events/449703591846064/

Posted by Basarabia Pământ Românesc on 4 Iulie 2015


 

Zeci de mii de moldoveni vor vota, simbolic, Unirea cu ţara mamă

articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com

05.07.2015

Zeci de mii de cetăţenii ai Moldovei de peste Prut sunt aşteptaţi, duminică, să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, care va avea loc duminică, ora 14:00, în centrul Chişinăului. Adunarea va fi urmată de un marş pe jos spre Prut.

“După trecerea la grafie latină (Prima Mare Adunare Naţională – 27 august 1989), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova (a Doua Mare Adunare Naţională -16 decembrie 1990) şi proclamarea Independenţei faţă de URSS (a Treia Mare Adunare Naţională – 27 august 1991) – a venit momentul să convocăm a Patra Mare Adunare Naţională: 5 iulie 2015.

Vom umple Piaţa şi refacem cele mai importante momente ale istoriei noastre recente. În 2015, ca şi atunci, oamenii nu mai pot suporta regimul existent şi înţeleg că singura soluţie pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm este Unirea cu România. Drept dovadă, în ultimele luni în Chişinău au ieşit zeci de mii de persoane şi au cerut UNIREA!

A fost un început bun însă ceea ce urmează să se întâmple în această vară va fi şi mai BUN pentru viitorul nostru. Haideţi să mobilizăm toţi chişinăuienii şi toţi locuitorii satelor şi oraşelor, cu mic, cu mare. Toţi elevii, studenţii, oamenii de afaceri, agricultorii, intelectualii trebuie să fie prezenţi pentru a vota Unirea cu România, aşa cum s-a votat limba română, suveranitatea şi independenţa în perioada formării Republicii Moldova şi începutului desprinderii ei de Moscova.!”, scriu, pe Facebook, reprezentanţii Platformei Unoniste Acţiunea 2012, unul dintre organizatorii evenimentului de astăzi.

Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova, Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.

Anterior evenimentului, personalităţi marcante de la Chişinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unităţii Naţionale, precum şi zeci de asociaţii ale Diasporei, au lansat către toţi cetăţenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Naţională, potrivit infoprut.ro.

“Vă îndemnăm, stimaţi compatrioţi, să ieşim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Naţională, pentru a institui o largă mişcare civică de susţinere a cursului politic al reunificării ca o prioritate naţională a politicii celor două state româneşti”, se arată în apelul Consiliului Onorific al BUN către moldoveni.

La finele adunării, participanţii vor porni în marş, pe jos, spre Prut.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Marea Adunare Națională – 5 iulie 2015, ora 14:00

sursa – https://www.youtube.com

Marșul organizat de Plaftorma Unionistă Acțiunea 2012 cu genericul „Marea Adunare Națională”

(video) Protest la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga. ”Opriţi agresiunea Rusiei, Ucraina = Europa”. Corespondenţă de la Riga

foto – gandul.info
articol – Sorina Ionaşc – gandul.info

Liderii europeni au fost întâmpinaţi, vineri dimineaţă, de un grup de protestatari care a afişat susţinerea faţă de Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Reprezentanţii UE vor încheia vineri Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, concluziile vizând reafirmarea susţinerii faţă de cele şase state partenere şi întărirea mesajului că acest parteneriat nu este împotriva Rusiei.

Cu câteva ore înainte ca liderii Uniunii Europene să încheie Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, un grup de protestatari au afişat mai multe bannere de susţinere pentru Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, exprimându-şi totodată dezacordul faţă de Rusia.

În faţa Bibliotecii Naţionale din Riga, capitala Letoniei, aproximativ 20 de oameni protestează paşnic, în aşteptarea concluziilor din urma summitului. Printre mesajele afişate se numără şi ”Opriţi agresiunea Rusiei”, ”Ucraina = Europa”, ”Fără vize în rândul naţiunilor europene”.

Lideri Uniunii Europene, printre care cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-au întâlnit joi cu şefii celor şase parteneri estici, în cadrul Summitului de la Riga. Este prima astfel de întâlnire, după Summitul de la Vilnius din 2013, iar principalele mesaje transmise în prima zi a Summitului au fost adresate Rusiei, în sensul în care acest parteneriat estic nu este o mişcare împotriva Kremlinului.

Totodată, liderii europeni au declarat că intenţia Summitului Parteneriatului Estic este de a-şi întări susţinerea faţă de cele şase state (Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Armenia şi Belarus).

Deşi Moldova, Ucraina şi Georgia ar fi avut aşteptări mai mari de la această întâlnire, în concluziile Summitului de la Riga nu se va regăsi şi promisiunea pentru o eventuală aderare. Deşi liderii europeni au precizat că vor ”să lase uşa deschisă”, Ucraina şi Georgia nu vor obţine nici măcar promisiunea de a încheia un acord de asociere şi nici liberalizarea vizelor.

articol preluat de pe http://www.gandul.info/

(video) Protest la Ambasada RM la București și la MAE față de interdicția primită de Simion

foto – infoprut.ro
articol – ANA MARIA LAZAR – infoprut.ro

Zeci de persoane au protestat în fața Ambasadei Republicii Moldova la București față de emiterea unei interdicții pentru cinci ani și expulzarea liderului unionist George Simion de la Chișinău.

George Simion - foto preluat de pe infoprut.ro

George Simion – foto preluat de pe infoprut.ro

La protest a fost prezent și George Simion, venit din Republica Moldova, după ce aseară a fost escortat de autorități până la vamă.

Manifestație de susținere a românului expulzat din Moldova. George Simion: Guvernul de la Chișinău s-a întrunit de urgență pentru a discuta de acest abuz

sursa – http://www.b1.ro/

Protestatarii au scandat „Unitate națională”, „Chișinău și București, două inimi românești”. George Simion a spus că expulzarea nu este despre el, ci despre toţi basarabenii unionişti – peste 3,5 milioane. „Scopul pentru care am fost expulzat este de a intimida, de a băga frica în basarabenii unionişti. Nu mi-au pus interdicţiei mie, ci ideii unioniste”, a spus George Simion.

Iurie Reniță, ambasadorul Republicii Moldova a ieșit în fața clădirii, pregătit să ia un document de la protestatari pentru a-l transmite mai departe autorităților de la Chișinău.

„Voiam să ştiu dacă aveţi un memoriu sau o petiţie. Cunosc cazul domnului Simion, ştiu că aţi avut discuţii, şi mai mult decât comentariile pe care le-a făcut Ministerul de Interne nu pot să vă spun”, a spus diplomatul.

Întrebat despre motivele care au dus la emiterea unei interdicții, Reniță a spus că deține aceleași informații care circulă în presă, cu precizarea că ambasada nu se ocupă de investigații.

„Am solicitat şi eu prin intermediul Ministerului de Interne şi Ministerul de Externe mai multe detalii vizavi de ceea ce s-a produs la Chişinău în cazul dumneavoastră particular. Vă asigur că nu se pune problema de a expulza cetăţeni din Republica Moldova, vă asigur. Nu e o chestiune de expulzare cazul dumneavoastră în particular, urmează a mai fi clarificat. Ambasada nu este o structură de investigaţii, am solicitat toată informaţia pe cazul respectiv”, a mai spus ambasadorul.

Iurie Reniță, vizibil iritat, a ținut un discurs în fața presei despre relațiile dintre România și Republica Moldova.

„Vă asigur că, în afară de acest caz, particular, relaţiile dintre România şi Republica Moldova sunt consistente şi importante. Cred că aici e lucrul cel mai import. E necesar să susţineţi şi să sprijiniţi Republica Moldova, pentru că parcurgem o perioadă extrem de importantă şi delicată”, i s-a adresat ambasadorul lui George Simion.

După discuțiile cu ambasadorul, protestatarii au mers în fața Ministerului Afacerilor Externe. George Simion a anunțat că o delegație din partea Acțiunii 2012 va fi primită vineri, la orele 10.00, la minister.

Liderul Acțiunii 2012, George Simion, a fost expulzat din Republica Moldova pentru rațiuni de securitate națională, potrivit documentului pe care l-a primit în vamă. Pe numele său a fost emisă o interdicție de intrare în Republica Moldova pentru cinci ani.

Ambasada României la Chișinău cere informații autorităților din Republica Moldova pentru „reținerea de către reprezentanții Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova” a liderului Acțiunii 2012, George Simion, a precizat MAE de la București.

Simion a declarat că a fost reținut în fața Liceului„ Gheorghe Asachi”, unde urma să se întâlnescă cu cadrele didactice. El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoțească la sediul instituției. Ulterior, a fost urcat în mașina cu care a fost dus spre granița cu România.

George Simion a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani de la Serviciul de Informații și Securitate, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în Republica Moldova. Președintele Acțiunii 2012 a fost reținut la Chișinău de ofițerii SIS Vadim Popovici și Victor Frumusachi.

Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei organizează la Chișinău pe 16 mai o manifestație de amploare pentru a pune capăt corupției și sărăciei.

articol ptrluat de pe http://infoprut.ro/

Întâlnirea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi, în cadrul vizitei din Ucraina

foto si articol – dprp.gov.ro

10.05.2015

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr efectuează o vizită la Cernăuţi, în Ucraina, în perioada 9 – 10 mai 2015.În cadrul acestei vizite, oficialul român a avut, astăzi, 10 mai, o întrevedere cu viceguvernatorul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Ruslan Senciuk, cu primarul oraşului Cernăuţi, Kaspruk Oleksey, şi cu un reprezentant al Consiliului regional Cernăuţi.

Ministrul delegat a amintit ca membrii comunităţii româneşti din Odesa au fost primii care au condamnat anexarea ilegală a Crimeei, anexare considerată ilegală şi contrară normelor de drept. Totodată, în contextul în care România a fost primul stat al UE care a ratificat Acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană, oficialul român şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia în care Mircea Druc, cetăţean român, a fost împiedicat să îşi continue călătoria la intrarea în Ucraina. Totodată, Angel Tîlvăr a subliniat importanţa pe care libertatea presei o are în condiţiile libertăţii de circulaţie şi accesului neîngrădit al jurnaliştilor la evenimentele pe care le consideră relevante. În acest context , ministrul delegat a solicitat punctul de vedere al oficialilor cu care s-a întâlnit, în ceea ce priveşte situaţia menţionată.

Demnitarul român şi-a exprimat dorinţa că mesajele pozitive de la nivel înalt să fie preluate de administraţiile locale, care sunt importante în planul de reforme care are ca rezultat şi continuarea sprijinului internaţional pentru Ucraina. Ministrul delegat a amintit şi Acordul de mic trafic de frontieră, semnat pe 2 octombrie 2014 de prim-miniştrii din Ucraina şi România, care va intra în vigoare în mai 2015 şi va aduce beneficii concrete pentru aproximativ 2 milioane de cetăţeni.

A fost, totodată, menţionată şi păstrarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase a comunităţilor tradiţionale de români, ca unul dintre obiectivele fundamentale ale statului român. În acest sens, ministrul delegat a solicitat sprijin autorităţilor în ceea ce priveşte acţiunile pe care mediul asociativ şi comunităţile le organizează, în aşa fel încât promovarea relaţiilor dintre România şi Ucraina să se transpună şi la nivelul acestora.

Pe lângă problemele legate de folosirea limbii române în sistemul de educaţie şi unificarea programei şcolare, ministrul delegat a solicitat sprijin autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi pentru derularea proiectului DPRRP – MAE vizând reabilitarea Casei Aron Pumnul, un loc cu valoare simbolică specială pentru românii de pretutindeni.

articol preluat de pe http://www.dprp.gov.ro/