23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor (UNESCO)
foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor (UNESCO)

23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor (UNESCO) – foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor sau Ziua mondială a cărţii se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.
Această zi marchează trecerea în eternitate, în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes (d. 22 aprilie 1616) şi unul peruan de origine spaniolă, Inca Garcilaso de la Vega, precum și a altor scriitori: poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915), Josep Pla (1981).
De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a numeroşi scriitori precum William Wordsworth, poetul englez (n. 1850), Alexandru Șonțu, poet și publicist român (n. 1862), Gib Mihăescu, scriitor român (n. 1894), Vladimir Nabokov, scriitor american de origine rusă (n. 10/22 aprilie 1899), Grigore Sălceanu, poet și dramaturg român (n. 1901), Halldór Laxness, scriitor islandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1902), Maurice Druon, scriitor francez (n. 1918), Pavel Chihaia, prozator, dramaturg, istoric al artelor și eseist român (n. 1922), Manuel Mejía Vallejo (1923)
Conferinţa generală a UNESCO din 1995, de la Paris, a hotărât decretarea Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi, totodată, pentru a încuraja lectura, un fenomen aflat în scădere dramatică.
Astfel, prima zi mondială a cărţii şi a dreptului de autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.
Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost avansată de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare.
În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații – cărți.
Obiceiul oferirii cărților a fost practicat după 1616.
La 23 aprilie, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor.
În toată lumea, sunt organizate, de obicei, expoziții de carte, lecturi publice și multe astfel de manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura.
Susținând cărțile și drepturile de autor, UNESCO promovează creativitatea, diversitatea și accesul egal la cunoaștere, cu activități în toate domeniile – de la rețeaua ‘Creative Cities of Literature‘ până la promovarea alfabetizării și a învățării mobile și promovarea accesului deschis la cunoștințele științifice și resursele educaționale.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată “Ziua Bibliotecarului din România“, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
La 23 iunie 2014, preşedintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea datei de 23 aprilie drept Ziua Cărţii.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.189 din 08 februarie 2010, anual, la 23 aprilie, în Republica Moldova se va consemna sărbătoarea profesională – Ziua Bibliotecarului.
În fiecare an, UNESCO şi organizaţiile internaţionale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte – editori, librării şi biblioteci – selectează “Capital World Book” pentru o perioadă de un an, evident din 23 aprilie, precizează www.consilium.europa.eu.
În urma evaluării Comitetului Consultativ pentru Capitala Mondială a Cărții, Directorul General al UNESCO, Audrey Azoulay, a desemnat Rio de Janeiro (Brazilia) drept Capitală Mondială a Cărții pentru 2025.
‘Cărțile sunt instrumente esențiale pentru a accesa, transmite și promova educația, știința, cultura și informația pe tot mapamondul. Datorită cărților, rămânem informați, ne delectăm și putem înțelege mai bine lumea înconjurătoare. De aceea, în fiecare an, UNESCO desemnează o Capitală Mondială a Cărții. După Accra în 2023 și Strasbourg în 2024, îmi face plăcere să anunț că, în 2025, Capitala Mondială a Cărții este Rio de Janeiro‘,
declară Audrey Azoulay, citată de unesco.org.
cititi mai mult pe agerpres.ro
cititi mai mult despre si pe: en.wikipedia.org; www.worldbookday.com; www.un.org; en.unesco.org