23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor (UNESCO)
23 aprilie – Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor (UNESCO) – foto preluat de pe www.facebook.com/unitednations
Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor sau Ziua mondială a cărţii se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.
Această zi marchează trecerea în eternitate, în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes (d. 22 aprilie 1616) şi unul peruan de origine spaniolă, Inca Garcilaso de la Vega, precum și a altor scriitori: poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915), Josep Pla (1981).
De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a numeroşi scriitori precum William Wordsworth, poetul englez (n. 1850), Alexandru Șonțu, poet și publicist român (n. 1862), Gib Mihăescu, scriitor român (n. 1894), Vladimir Nabokov, scriitor american de origine rusă (n. 10/22 aprilie 1899), Grigore Sălceanu, poet și dramaturg român (n. 1901), Halldór Laxness, scriitor islandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1902), Maurice Druon, scriitor francez (n. 1918), Pavel Chihaia, prozator, dramaturg, istoric al artelor și eseist român (n. 1922), Manuel Mejía Vallejo (1923)
Conferinţa generală a UNESCO din 1995, de la Paris, a hotărât decretarea Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi, totodată, pentru a încuraja lectura, un fenomen aflat în scădere dramatică.
Astfel, prima zi mondială a cărţii şi a dreptului de autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.
Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost avansată de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare.
În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații – cărți.
Obiceiul oferirii cărților a fost practicat după 1616.
La 23 aprilie, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor.
În toată lumea, sunt organizate, de obicei, expoziții de carte, lecturi publice și multe astfel de manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura.
Susținând cărțile și drepturile de autor, UNESCO promovează creativitatea, diversitatea și accesul egal la cunoaștere, cu activități în toate domeniile – de la rețeaua ‘Creative Cities of Literature‘ până la promovarea alfabetizării și a învățării mobile și promovarea accesului deschis la cunoștințele științifice și resursele educaționale.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată “Ziua Bibliotecarului din România“, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
La 23 iunie 2014, preşedintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea datei de 23 aprilie drept Ziua Cărţii.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.189 din 08 februarie 2010, anual, la 23 aprilie, în Republica Moldova se va consemna sărbătoarea profesională – Ziua Bibliotecarului.
În fiecare an, UNESCO şi organizaţiile internaţionale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte – editori, librării şi biblioteci – selectează “Capital World Book” pentru o perioadă de un an, evident din 23 aprilie, precizează www.consilium.europa.eu.
În urma evaluării Comitetului Consultativ pentru Capitala Mondială a Cărții, Directorul General al UNESCO, Audrey Azoulay, a desemnat Rio de Janeiro (Brazilia) drept Capitală Mondială a Cărții pentru 2025.
‘Cărțile sunt instrumente esențiale pentru a accesa, transmite și promova educația, știința, cultura și informația pe tot mapamondul. Datorită cărților, rămânem informați, ne delectăm și putem înțelege mai bine lumea înconjurătoare. De aceea, în fiecare an, UNESCO desemnează o Capitală Mondială a Cărții. După Accra în 2023 și Strasbourg în 2024, îmi face plăcere să anunț că, în 2025, Capitala Mondială a Cărții este Rio de Janeiro‘,
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos.
Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei.
Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă.
Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos.
Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate.
Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat.
După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge.
Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos.
Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti.
Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul.
Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii.
Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat.
Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia.
Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe.
Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul.
Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea.
Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise:
“De ce eşti tristă, femeie?”
Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse.
“De-a dreapta parte a bisericii.”
Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii:
“Ajută şi tu”
şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman.
Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus.
Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul.
Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită.
Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire.
Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră.
Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni.
Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul.
Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu.
Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta.
Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis:
“Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.”
Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie, care a pătimit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe († 303)
Sfântul Mucenic Valerie, care a pătimit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe († 303) – foto preluat de pe obiectecultgrecia.ro
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.
Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe († 303), supranumit „purtătorul de biruință” (grec. tropeophoros), prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, numeroase biserici având hramul său, iar numele său fiind îmbrățișat de mulți creștini.
La 23 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, proclamată la cea de-a 28-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO, în 1995, prin Rezoluția 3.18, considerând evenimentul o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărți în schimbarea în bine a vieții și, totodată, pentru a-i sprijini pe autorii de cărți.
Aceasta a rezultat în urma unei inițiative, din 2010, a Departamentul de Informare Publică, care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecărei din cele șase limbi oficiale ale organizației.
Scopul zilelor lingvistice ale ONU este de a sărbători multilingvismul și diversitatea culturală, precum și promovarea utilizării egală a tuturor celor șase limbi oficiale în întreaga organizație.
Pe 23 aprilie este sărbătorită ‘Ziua Limbii Spaniole în cadrul Națiunilor Unite’ (‘Día del Idioma Espanol en las Naciones Unidas’), cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul personalului ONU și al lumii, în general, cu privire la istoria, cultura și utilizarea limbii spaniole ca limbă oficială, evidențiază https://www.un.org/.
Alegerea acestei date este legată de comemorarea marelui geniu al literaturii spaniole, Miguel de Cervantes, autorul lucrării ‘El Ingenioso Hidalgo Don Quijote de la Mancha’, considerată cea mai importantă lucrare din literatura spaniolă. Întâmplător, data presupusă a morții sale – 23 aprilie 1616 – coincide cu cea a celui mai prestigios dramaturg englez, William Shakespeare, astfel că ambele limbi sunt aniversate în această zi.
În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I şi I.C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.
Din 1999, această zi a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.
- 23 aprilie 1348 – Regele Edward al III-lea al Angliei a instituit Ordinul Jartierei;
- 23 aprilie 1661 – Carol al II-lea a fost încoronat la Abația Westminster ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei, marcând restaurarea dinastiei Stuart;
- 23 aprilie 1827 – Matematicianul și fizicianul irlandez William Rowan Hamilton și-a prezentat lucrarea Teoria sistemelor de raze;
- 23 aprilie 1921 – Mica Antantă - România și Cehoslovacia semneaza Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă;
- 23 aprilie 1962 – În România se încheie cooperativizarea agriculturii.
23 aprilie 215 iIHR. - La Roma este construit pe Dealul Capitoliului un templu dedicat zeitei Venus, pentru a comemora înfrângerea romanilor de catre Hannibal, la Lacul Trasimene.
Hannibal (247 – 183/182/181 î.Hr.) om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.
Bătălia de la Lacul Trasimene (21 iunie 217 î.Hr. ), a fost o bătălie importantă în timpul celui de-al doilea razboi punic. Armata cartagineza condusa de Hannibal i-a învins pe romanii aflati sub comanda consululului Gaius Flamminius.
Bătălia a fost considerata una dintre cele mai mari și mai de succes ambuscade din istoria militară.
23 aprilie 711 - Dagobert al III-lea a fost incoronat rege al francilor. A fost fiul si succesorul regelui Childebert al IV-lea si s-a nascut in anul 699, urcand pe tron la varsta de 12 ani si murind la 16 ani.
Fiind minor, regatul a fost condus de maresalii palatului, Pepin de Herstal in Austrasia si Grimoald cel Tanar , fiul sau cel mic in Neustria.
In timpul dinastiei Meovingiene , Austrasia (teritoriile de rasarit) era un regat franc ce cuprindea nord-estul Frantei actuale, respectiv bazinele raurilor Meuse si Moselle, pana la bazinul mijlociu al fluviului Rin.
Neustria a fost un stat franc apărut în 511, fiind format din teritoriile din Aquitania pana la Marea Manecii, acoperind cea mai mare parte a nordului Frantei de astăzi, Paris si Soissons fiind orașele sale principale.
Astfel, Neustria a reprezentat partea vestică a regatului francilor sub stăpânirea Dinastiei merovingienil or, un stat care s-a format la moartea lui Clovis I (a domnit între 482 pana in 511 ).
23 aprilie 1014 - S-a desfasurat Bătălia de la Clontarf (irlandeză: Cath Chluain Tarbh), in aproapiere de Dublin, pe coasta de est a Irlandei. Forțele regelui irlandez Brian Boru, s-au opus împotriva unei alianțe Viking-irlandeze.
Brian Boru (cca. 941 – 23 aprilie 1014) foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Batalia s-a încheiat cu victoria regelui Brian Boru. Se estimează că între 7.000 și 10.000 de oameni au fost uciși.
Deși forțele lui Brian au fost victorioase, Brian însuși a fost ucis, impreuna cu fiul său Murchad și nepotul lui Toirdelbach. Regele irlandez al Leinsterului, Mael Mórda și conducatorii vikingi i Sigurd și Brodir au fost de asemenea uciși.
Bătălia a fost un eveniment important în istoria irlandeză și a ajuns să fie văzută ca un eveniment care a eliberat irlandezii de sub dominația străină, iar Brian este celebrat ca un erou național.
23 aprilie 1348 - Regele Eduard al III-lea al Angliei a instituit “Ordinul Jaretierei“, cel important ordin cavaleresc britanic.
Regele Eduard al III-lea purtând, la pieptul stâng, pe mantie, Ordinul Jartierei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 – 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu.
El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei.
A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă.
Ordinul Jartierei – foto: ro.wikipedia.org
Ordinul Jartierei, (în engleză Order of the Garter, iar titlul întreg în engleză The Most Noble Order of the Garter), este cel mai înalt ordin cavaleresc britanic.
Se acordă de către rege / regină persoanei care a adus servicii deosebite statului britanic sau regelui / reginei si este alcatuit dintr-o broșă, reprezentând o jartieră, care amintește de „jartiera contesei de Salisbury”.
Circular, pe marginea broșei (pe jartieră), se află gravată, cu litere de aur, deviza Ordinului Jartierei: HONI • SOIT • QUI • MAL • Y • PENSE.
În centru, pe un scut alb, este reprezentată o cruce roșie. In principiu, nu este acordat decât suveranilor, şefilor de state şi membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25.
Regina Victoria (1819 – 1901) purtând Ordinul Jartierei la brațul stâng – foto: ro.wikipedia.org
Se spune că, la un bal, la Calais , Catherine Montagu, contesă de Salisbury, amanta regelui Eduard al III-lea , a lăsat să-i cadă jartiera, în timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera. Tăind elanul celor care făceau glume la adresa gestului său, regele a spus:
„Messieurs, honni soit qui mal y pense! Ceux qui rient maintenant seront un jour très honorés d’en porter une semblable, car ce ruban sera mis en tel honneur que les moqueurs, eux-mêmes le rechercheront avec empressement”, adica in limba romana: „Domnilor, nerușinat să fie [considerat] cel ce se gândește la rău! Cei care râd acum se vor simți, într-o zi, foarte onorați să poarte o panglică asemănătoare, întrucât această panglică va fi așezată într-o asemenea onoare încât zeflemiștii înșiși o vor căuta curtenitor”.
Ordinul Jartierei a fost instituit pe la anul 1348 , iar după alte surse, în 1340 sau 1344.
23 aprilie 1399 - Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei, dar va domni efectiv din 29 iunie 1400.
Alexandru cel Bun, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa – foto: istoria.md
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Musatinul , reuşeşte să ia domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava.
Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrîn, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova.
Alexandru-Voievod a fost un domn paşnic, de unde şi porecla de „cel Bun„, un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod.
Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi care acceptă suzeranitatea Moldovei.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei.
A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.
Pe timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, este înregistrată Mitropolia Moldovei, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401.
23 aprilie 1564 - S-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru „Furtuna”, „Visul unei nopţi de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Richard al III-lea”, „Henric al VIII-lea”, „Romeo şi Julieta”, „Hamlet” şi „Othello”; (m.23 aprilie 1616)
William Shakespeare Portretul Chandos, National Portrait Gallery, Londra – foto: ro.wikipedia.org
William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză.
El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau “Lebăda de pe Avon” (“The Swan of Avon”).
Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii.
23 aprilie 1597 - Piesa lui William Shakespeare, „Văduvele vesele din Windsor„ este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elisabeta a I-a a Angliei.
23 aprilie 1605 - A murit tarul Rusiei Boris Godunov ; (n. cca.1550 )
Boris Godunov (1551 – 1605) – foto: ro.wikipedia.org
Boris Godunov (n. c. 1551 – 23 aprilie [S.V. 13 aprilie] 1605) a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605. Prin urcarea lui pe tron a luat sfârșit dinastia Riurik.
23 aprilie 1616 - A murit marele dramaturg englez William Shakespeare; (n. 1564).
William Shakespeare (1564 – 1616) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
23 aprilie 1655 - A inceput, în timpul războiului anglo-spaniol, asediul fortaretei Santo Domingo și se incheie șapte zile mai târziu. 2.400 spanioli condusi de guvernatorul Don Bernardino Meneses y Bracamonte, conte de Peñalba, a rezistat cu succes asediului trupelor engleze alcatuite din 13000 soldati si 34 nave de razboi, conduse de amiralul Sir William Penn.
23 aprilie 1661 - Carol al II-lea a fost încoronat la Abația Westminster ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei, marcând restaurarea dinastiei Stuart.
Încoronarea lui Carol al II-lea, la Abația Westminster, ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei (23 aprilie 1661) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.
(…) La sfârșitul anului 1660, bucuria lui Carol la Restaurație a fost temperată de decesul fratelui său mai mic, Henry, și a surorii sale, Mary, de variolă. Î
n același timp, Anne Hyde, fiica Lordului Cancelar Edward Hyde, a declarat că este însărcinată cu fratele lui Carol, Iacob, cu care se căsătorise în secret.
Parlamentul a fost dizolvat în decembrie 1660 și a avut loc încoronarea lui Carol la Westminster Abbey, la 23 aprilie 1661.
Carol a fost ultimul suveran care a făcut procesiunea tradițională de la Turnul Londrei la Westminster Abbey cu o zi înainte de încoronare.
23 aprilie 1715 - S-a născut muzicianul german Johann Friedrich Doles, fost elev al compozitorului J.S.Bach;(d.8 februarie 1797).
23 aprilie 1805 - S-a născut filosoful, teologul si eruditul german Karl Rosenkranz ( m.14 iulie 1879).
A fost profesor în Königsberg în orasul filosofului Immanuel Kant, primul biograf al lui Hegel (1844) și autorul tratatului „Estetica urâtului” (1853).
23 aprilie 1823 - S-a născut sultanul otoman Abdul-Medjid; (d. 1861).
Abdul-Medjid a fost al XXXI-lea sultan al Imperiului Otoman (1839-1861). A încercat să încheie alianțe cu marile puteri ale Europei occidentale, cum ar fi Marea Britanie, Franța, state care au fost aliate ale otomanilor împotriva Imperiului Țarist în Războiul Crimeii.
În cadrul Tratatului de la Paris, Imperiul Otoman a fost inclus în familia națiunilor europene.
Dar marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate.
Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Atatürk al secolului al XIX-lea.
23 aprilie 1827 – Matematicianul și fizicianul irlandez William Rowan Hamilton și-a prezentat lucrarea Teoria sistemelor de raze.
William Rowan Hamilton (n. 4 august 1805, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 2 septembrie 1865, Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost matematician, fizician și astronom anglo-irlandez.
Cea mai importantă contribuție a sa în domeniul matematicii moderne o constituie introducerea cuaternionului.
Opera sa a influențat dezvoltarea ulterioară a mecanicii cuantice.
23 aprilie 1858 - S-a născut fizicianul Max Planck, întemeietorul Institutului de Fizică Teoretică, laureat al Premiului Nobel în 1918. Planck a pus bazele mecanicii cuantice; (m. 4 oct. 1947).
Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen), fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
Motivația Juriului Nobel
“Ca apreciere pentru serviciile oferite în avansarea Fizicii prin descoperirea “cuantelor” energiei.”
Este considerat fondatorul mecanicii cuantice.
A studiat la München și Berlin, avându-i ca profesori pe Helmholtz, Clausius și Kirchhoff iar ulterior a devenit el însuși profesor de fizică (1889-1926).
Activitatea sa în domeniul principiilor termodinamicii și a distribuției energetice a radiației unui corp perfect absorbant, pe care a descris-o exact printr-o formulă celebră, l-a condus la abandonarea unor principii clasice newtoniene și la introducerea teoriei cuantice (1900).
Pentru aceasta a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
În cadrul teoriei cuantice, se afirmă că energia nu e divizibilă la infinit, ci în ultimă instanță există sub formă de cantități mici pe care Planck le-a denumit “Lichtquante” (cuante de lumină, termenul quantaprovine din latină, însemnând “cât de mult”, cuante).
Mai mult, energia transportată de o cuantă are o dependență liniară de frecvența radiației sursei emisive (v.si Constanta Planck).
23 aprilie 1858 - S-a nascut compozitorul italian Ruggiero Leoncavallo; (d.1919).
Ruggiero Leoncavallo (n. 8 martie 1857, Napoli – d. 9 august 1919, Montecatini Terme) compozitor, pianist și dirijor italian a fost, alături de Pietro Mascagni, un inițiator al verismului îndreptat împotriva romantismului din muzica italiană. Excelent versificator, și-a scris singur libretele.
23 aprilie 1874 - S-a nascut compozitorul, dirijorul și profesorul Alfonso Castaldi (d.1942 )
Alfonso Castaldi (1874 – 1942) – foto: 433.ro
Alfonso Castaldi (n. 23 aprilie, 1874 Maddalone, Italia – d. 6 august 1942, București) a fost un compozitor, dirijor și profesor de muzică român de origine italiană, stabilit în România la vârsta de 20 de ani.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
23 aprilie 1880 - Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei.
23 aprilie 1887 - Sfințirea Catredalei mitropolitane de la Iasi.
23 aprilie 1891 - S-a născut Serghei Prokofiev, compozitor rus (d. 1953)
Serghei Prokofiev la New York (1918)- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Serghei Serghievici Prokofiev (n. 23 aprilie 1891/s.v. 11 aprilie – d. 5 martie 1953) a fost un compozitor, pianist și dirijor rus care a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.
A compus lucrări într-o varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de film.
Absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg, Prokofiev și-a făcut un renume de compozitor-pianist avangardist, devenind cunoscut pentru o serie de lucrări disonante și virtuoze pentru instrumentul său și prin primele sale două concerte pentru pian.
Primul succes al lui Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală Suita scită, ce cuprinde muzică inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev.
Diaghilev a comandat încă trei balete lui Prokofiev: Bufonul, Pasul de oțel și Fiul risipitor – care la vremea producțiilor originale aveau un succes răsunător.
Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și a compus câteva asemenea lucrări, inclusiv Jucătorul și Îngerul de foc.
Un succes al lui Prokofiev în acest gen a fost Dragostea celor trei portocale, compusă pentru opera din Chicago, montată ulterior și în Europa și Rusia.
După Revoluția Rusă din 1917, Prokofiev a părăsit Rusia, având binecuvântarea oficială a ministrului sovietic Anatoli Lunacearski și s-a stabilit în Statele Unite, apoi în Germania și la Paris, perioadă în care s-a căsătorit cu cântăreața spaniolă Carolina Codina, cu care a avut doi copii.
Datorită situației economice tot mai precare din Europa, Prokofiev a revenit în Rusia în 1936.
A avut un succes în această țară – în special cu Locotenentul Kijé, Petrică și lupul, Romeo și Julieta și, poate cel mai important, cu Alexandr Nevski.
Invazia nazistă a Uniunii Sovietice l-a determinat să compună cea mai ambițioasă lucrare a sa, opera Război și pace, după romanul lui Lev Tolstoi.
În 1948 Prokofiev a fost acuzat de „formalism antidemocratic”, fapt ce l-a forțat să compună muzică stalinistă, cum ar fi oratoriul De strajă păcii.
Totuși, s-a bucurat de sprijin personal și artistic din partea noii generații de interpreți ruși, inclusiv Sviatoslav Richter și Mstislav Rostropovici.
23 aprilie 1894 - S-a născut scriitorul roman Gib Mihăescu: „Braţul Andromedei”, „Vedenia”, „Zilele şi nopţile unui student întârziat”; (d. 19 octombrie 1935).
Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgășani – d. 19 octombrie 1935, București), a fost un prozator, romancier și un dramaturg român interbelic.
A fost decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial.
23 aprilie 1899 - S-a nascut Vladimir Nabokov, scriitor american de origine rusă (d. 1977)
Nabokov in Montreux, 1973 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Vladimir Nabokov (n. 23 aprilie 1899, Sankt Petersburg, Rusia – d. 2 iulie 1977, Montreux, Elveția) a fost un scriitor american de origine rusă; familia sa aparținea aristocrației și a fost nevoită să emigreze în timpul revoluției bolșevice. „Lolita”, „Râsete în întuneric”, „Foc palid”.
23 aprilie 1902 - S-a născut scriitorul Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1955; este autorul volumelor „Lumina lumii”, „Clopotul din Islanda” şi „Pârjol în Copenhaga”; (m. 8 feb. 1998).
23 aprilie 1910 - Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga si A.C.Cuza.
Nicolae Iorga (1871 – 1940) – foto: ro.wikipedia.org
Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 17 ianuarie sau 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.
Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei.
După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Alexandru C. Cuza, cunoscut ca și A. C. Cuza (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu) a fost un profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular al Academiei Române din 1936.
23 aprilie 1921 -Mica Antantă – România și Cehoslovacia semneaza Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă.
Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.
Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).
23 aprilie 1928 - S-a născut celebra actrita americana Shirley Temple; (d. 10 februarie 2014).
23 aprilie 1929 - Se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa.
La 23 aprilie 1929 se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa şi primeşte pentru o perioadă de 20 ani concesiunea transportului aerian, mărfuri, călători, colete poştale pe rutele Bucureşti-Belgrad-Budapesta-Viena-Praga-Strasbourg-Paris şi Bucureşti-Istanbul.
În 1933 fuzionează cu alte patru companii franceze sub denumirea de Air France, a cărei activitate se desfăşoară cu unele întreruperi pînă în 1962.
23 aprilie 1947 - S-a născut Iulius Filip, dizident anticomunist și fost deținut politic român.
Iulius Filip – foto preluat de pe www.g4media.ro
Iulius Filip este un dizident anticomunist și fost deținut politic român.
Primul act public de disidență manifestată de maistrul militar Iulius Filip, s-a petrecut atunci când s-a declarat net de partea minerilor participanți la Greva minerilor din Valea Jiului din 1977.
Măsura luată a fost interdicția de a mai lucra cu armament.
În 1981 Iulius Filip a trimis pe adresa Comitetului Central al PCR un pamflet, adresat lui Nicolae Ceaușescu, intitulat „Vis și speranță” care se încheia cu versurile: „Laude, minciuni și vorbe, cu ele mereu ne-ați dus/ Dar acum sosit-a clipa pentru-al lor sfârșit și-apus!”.
A fost arestat în 3-5 martie 1981 și anchetat, iar în 15 martie 1981, ministrul de atunci la Apărării, Constantin Olteanu, l-a trecut în rezervă prin Ordinul 51/ 1981 „pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”.
23-25 aprilie 1962 – La Plenara CC al PMR se anunţă încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe.
Două zile mai târziu, la 27 aprilie, Gheorghiu-Dej anunţă în plenul MAN colectivizarea a 96% din suprafaţa arabilă a ţării.
Şedinţă PMR din martie 1962: Ştefan Voitec şi Gheorghe Gheorghiu-Dej acordă medalii cu ocazia terminării colectivizării – foto: ro.wikipedia.org
În România, Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat.
În România, colectivizarea a fost similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă.
Început întâi greoi și haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate și dus la final în 1962.
Numeroși țărani, atât săraci, cât și mai înstăriți, s-au opus acestei acțiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori și la represiuni violente, ucideri, deportări, încarcerări și confiscări ale întregii averi a celor implicați.
În zonele montane au existat însă numeroase zone necooperativizate.
Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei efecte s-au simțit și după ce regimul a fost înlăturat, timp în care s-au depus eforturi pentru reconstituirea proprietății private în agricultură.
Încă de la început, procesul de colectivizare a fost întâmpinat cu rezistență de țărani, care s-au răsculat în numeroase rânduri, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania.
Trupele de Securitate, Miliție și Grăniceri au răspuns trăgând în țăranii răsculați.
Pe lângă cei care au murit atunci, alții au fost arestați și unii chiar executați sumar.
Sute de persoane au fost anchetate penal și condamnate la pedepse grele, iar familiile lor deportate în Dobrogea.
Anul următor a adus asemenea răscoale și în sudul țării, mai ales în județul Vlașca, unde în unele cazuri chiar liderii comunităților locale, membri ai PMR s-au alăturat protestelor.
Represiunea a continuat și spre sfârșitul anilor 1950, cele mai mari răscoale având loc în actualul județ Vrancea.
Mii de țărani au fost condamnați la închisoare și averile lor au fost confiscate.
Peste 40.000 de persoane, mai ales țărani înstăriți, au fost deportate din Banat și din Dobrogea în Bărăgan, în două rânduri: o dată în 1949 și apoi din nou în 1951.
Deportații au fost așezați într-o zonă geografică dificilă, fiind în continuare persecutați politic.
Localitățile în care au fost aceștia mutați au fost denumite de Securitate „comune speciale”, și erau în număr de 18.
Cei deportați au fost lăsați să se întoarcă în localitățile lor în 1955 și 1956, găsindu-și casele confiscate.
Ultimul mare episod sângeros al colectivizării forțate a avut loc pe 15 ianuarie 1961 în comuna Vâlcele, județul Olt.
Atunci au fost împușcate de către milițieni 5 persoane și arestate alte 25, pedepsele lor cu închisoarea însumând peste 84 de ani.
Vladimir Komarov (n. 16 martie 1927 – 24 aprilie 1967) a fost un cosmonaut sovietic.
A fost primul om care a zburat în spațiul cosmic mai mult de o dată, precum și primul om ce a murit în timpul unei misiuni spațiale (Soiuz 1).
Pe lângă asta, el a fost, împreună cu Konstantin Feoktisov și Boris Yegorov, un membru al misiunii Voshod 1 (octombrie 1964), care a fost prima misiune spațială cu mai mulți oameni la bord.
23 aprilie 1968 - Are loc premiera filmului romanesc cu mare succes de public „Razbunarea haiducilor”.
Răzbunarea haiducilor este un film românesc din 1968, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea.
El este cel de-al treilea film din seria Haiducii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin.
Acțiunea filmului se petrece în Muntenia de la începutul secolului al XIX-lea, în plină epocă fanariotă.
După mazilirea soțului ei, Doamna Haricleea Hangerli vrea să ajungă la Stambul cu bijuteriile cumpărate cu banii furați de domnitor de la boieri pentru a unelti ca fiul ei să fie numit domnitor al țării.
Ea se îmbarcă pe o corabie, dar este ucisă pe drum.
Între timp, pentru a reintra în grațiile sultanului, Pazvanoglu, Pașa din Vidin, decide să-i ducă acestuia copii răpiți din satele românești de pe malul Dunării.
Corabia pașei este sabotată de haiduci, iar copiii sunt transbordați pe o altă corabie care fusese anterior furată de haiducii lui Amza.
Pe corabie au loc lupte între turci și români, iar în final haiducii reușesc să readucă copiii în satele de unde fuseseră furați.
23-26 aprilie 1969 – Vizita lui Nicolae Ceaușescu în URSS unde participă la cea de-a 23 sesiune CAER.
23 aprilie 1971 - Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers“.
British rock band the Rolling Stones after the death of founder member Brian Jones, in 1969 – foto: rollingstone.com
The Rolling Stones este o trupă englezească de muzică rock care a devenit populară la începutul anilor 1960.
Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles.
În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time.
Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume,
23 aprilie 1974 - Un Boeing 707 s-a prăbușit în Bali, Indonezia, omorând 107 oameni.
23-25 aprilie 1979 – Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RD Sudan.
23 aprilie 1985 - Compania Coca-Cola a anunțat schimbarea rețetei de producere a băuturii răcoritoare în cauză.
23 aprilie 1994 - Fizicienii descoperă particula sub atomica numita top-quark.
23 aprilie 1999 - Autoritățile române trimit FMI-ului o evaluare privind daunele provocate României de războiul din Iugoslavia, care se ridicau la aproximativ 730 milioane de dolari.
23 aprilie 1999 - Regele Spaniei înmânează Premiul Cervantes pe 1998 – considerat drept Premiul Nobel al Literaturii de limba spaniolă – poetului Jose Hierro, pentru poezia sa universală.
Premiul este înmânat în ziua morții lui Cervantes, în aula Universității din Alcala de Henares (localitatea în care s–a născut creatorul lui „Don Quijote”).
23 aprilie 2000 - Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.
23 aprilie 2001 - Intel introduce procesorul Pentium 4.
23 aprilie 2003 - La Beijing se închid toate școlile pentru două săptămâni din cauza virusului SARS.
23 aprilie 2005 – În ziua de 23 aprilie 2005, a fost încărcat primul clip video pe platforma YouTube. Intitulată ‘Me at the zoo’ (‘Eu la grădina zoologică’), filmarea durează 19 secunde și îl are în prim-plan pe Jawed Karim, unul dintre fondatorii YouTube.
Aflat la Grădina Zoologică din San Diego, California, Jawed Karim, pe atunci în vârstă de 25 de ani, este filmat de colegul său, studentul Yakov Lapitsky, în fața țarcului cu elefanți, comentând despre lungimea trompelor celor două mamifere masive ce pot fi văzute în spatele său.
Deși calitatea imaginii nu este optimă, iar conținutul clipului este relativ banal, ‘Eu la grădina zoologică‘ poate fi considerat un video de referință atât pentru istoria platformei YouTube, cât și pentru cea a producțiilor media generate de utilizator.
Modul în care clipul combină amatorismul filmării cu originalitatea conținutului avea să devină o caracteristică a vlogurilor pentru care YouTube a devenit celebru.
Vlogul, denumit și videoblog, este o formă de blog în care autorul documentează ce se întâmplă în viața sa filmând.
La rândul său, blogul, termen ce provine din combinația de cuvinte din limba engleză ‘web log’, adică ‘jurnal pe Internet’, este o colecție de texte publicate în format electronic, actualizată periodic, cu caracter personal.
Deși ambele sunt publicate în format digital, diferența dintre vlog și blog este dată de forma conținutului: pe blog autorul publică texte, pe vlog filmează și vorbește.
Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007) în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.
23 aprilie 2007 - A murit scriitorul şi jurnalistul american David Halberstam, celebru pentru cronicile sale consacrate războiului din Vietnam, laureat al premiului Pulitzer; (n. aprilie 1934).
23 aprilie 2008 - Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, pentru prima dată în istoria sa, finala Jocurilor Olimpice, în faţa campioanei mondiale Rusia, de care a dispus cu scorul de 34-27 (18-13).
23 aprilie 2018 - Un şofer a intrat cu o camionetă în mai mulţi pietoni, în Toronto şi a ucis 10 persoane şi a rănit grav alte 16.
În momentul în care a fost oprit, atacatorul, Alek Minassian, un student în vârstă de 25 de ani originar din Richmond Hills le-a cerut poliţiştilor să-l împuşte.
Procesul lui este încă în desfăşurare, el fiind acuzat de uciderea cu premeditare a celor zece victime, şi cu tentativă de omor a celor 16 răniţi.
În timpul audierilor, tânărul a declarat că a pus la cale atacul din cauza frustrărilor acumulate ca urmare a respingerilor şi umilinţei primite de la cei din jur, mai ales a femeilor, notează nytimes.com.
Icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, meșter Savu Moga, datare 1872, zona Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria jurică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
Sfântul Mucenic Gheorghe sărbătorit în data de 23 aprilie, s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.
Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credința creștină.
Împreună cu mama sa, se mută în Palestina.
Urmează cariera militară, se remarcă prin vitejie și ajunge conducător de oști în garda împăratului Dioclețian.
Dar împăratul este stârnit de ginerele lui și în anul 303 începe persecuțiile împotriva creștinilor, pe care îi pune să aleagă între credință și viață.
Sfântul Gheorghe se înfățișează de bunăvoie înaintea lui Dioclețian și își mărturisește credința în Hristos.
Icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, meșter Savu Moga, datare 1872, zona Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria jurică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
După ce a fost supus la numeroase chinuri, văzându-i curajul cu care le îndură, mulți dintre cei care se lepădaseră de Hristos se reîntorc la credință.
A fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.
Tot acum, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin și Alexandra, soția împăratului Dioclețian, care trecuseră la credința creștină, după ce, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort.
Și după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.
Evlavia creștinilor pentru Sfântul Mucenic Gheorghe se vede și astăzi în numărul mare de biserici și mânăstiri care îi sunt închinate, precum și prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele.
Dintre legendele despre Sfântul Gheorghe o voi rezuma pe cea cu Împăratul Vioclețian. Împăratul era păgân și îi osândea pe creștini. Sfântul Gheorghe mergea la școală și când se întorcea, desena chipul lui Isus și se ruga.
Împăratului nu i-a plăcut și a început să-l persecute. Sfântul Gheorghe este silit să plece. Ajunge la un cimitir unde vine și împăratul și încep să se certe.
Ca să-i arate puterea lui Dumnezeu, Sfântul Gheorghe îngenunchează pe mormânt și cere Domnului să facă o minune.
Din mormânt iese un moșneag care oftează și zice: Doamne, greu somn am mai dormit. Cât ai dormit? întreabă împăratul. Șase sute de ani! Viclețian se lasă creștinat.
Mergând înapoi spre casă, minunea continuă: întâlnesc un copil de trei sute de ani cu părinți de cinci sute de ani. Împăratul mai vrea dovezi.
Îi cere lui Gheorghe să scape, cu ajutorul lui Dumnezeu, de muncile la care îl va supune el. îl încalță cu opinci de fier încins și îi dă să bea un pahar de venin.
Pe unde pășea creștinul, crăpau pietrele de căldura opincilor și se înnegreau de ziceai că sunt cărbune. A băut și cupa de venin. Când s-a întors cu fața spre împărat să dea mâna cu el, acesta a murit de miresmele veninoase care ieșeau din gura lui.
Cei care pregătiseră veninul au fost Cosma și Damian.
Văzând ce au văzut, au dorit să se închine lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a făcut sfinți.
23 aprilie marchează începutul anului pastoral. Din această zi și până la Sfântul Dumitru, durează ”vara” păstorilor. Tot la aceste date chiriașii din orașe își reînnoiau înțelegerile cu proprietarii sau se mutau.
Ca orice sărbătoare care marchează un început, Sângiorz are un ajun ce se numește Sângiorzul vacilor.
Este o noapte periculoasă. Dacă omul iese din casă cu capul descoperit, o strigoaică îi poate arunca frâul după gât. Cel prins este fugărit ca un cal și lăsat undeva în câmp, mort de oboseală. Strigoaicele sunt femei rele, vrăjitoare.
În noaptea de Sfântul Gheorghe trupul le rămâne în pat, iar duhul lor pleacă să facă răutăți. Se strâng într-un loc părăsit și se bat cu limbile de la melițe.
De aceea, femeile ascund în această noapte melițele.
Dacă strigoaicele mai găsesc câteva, se bat, încalecă pe limbile de meliță și pleacă să ia laptele vacilor.
Se spune că odată, un om venind de la moară s-a întâlnit cu un pâlc de strigoaice și le-a urat să se înmulțească norodul lor.
Ele s-au bucurat de așa urare și i-au spus că făina din sacul pe care îl duce în spate nu se va mai termina niciodată dacă știe să păstreze secretul.
Zile și săptămâni, nevasta ia făina din sac, dar nu scade.
Minune își zice! Își întreabă bărbatul, acesta reușește să tacă o vreme, dar până la urmă îi divulgă taina și sacul de făină începe să scadă.
Pe lângă strigoaie, există și femei din sat care încearcă în această noapte să ia laptele altor vaci ca să-l ducă la vacile lor.
Sunt multe procedee.
Unul din ele: se dezbracă în pielea goală și cu o oală și o pânză în mână, adună rouă de pe iarbă.
Pânza trebuie să fie țesută numai noaptea iar oala să fie nouă.
Cu roua adunată stropesc vitele, sarea și tărâțele acestora.
Vacile care vor paște în locul de unde a fost luată roua nu vor mai da lapte, laptele lor va ”merge” la vacile femeii care a făcut vraja.
Pe aceste femei poți să le vezi.
Strigoaicele sunt năluci și ca să le vadă, omul trebuie să găsească un șarpe înainte de Sfântul Gheorghe, să-i taie capul cu un ban de argint și să-i pună în gură un cățel de usturoi pe care să-l lase acolo până încolțește.
Când cățelul de usturoi a dat frunze, să-l pună la pălărie și să urce într-un pom.
Va vedea strigoaicele care călăresc vitele care se duc la păscut.
Laptele fiind atât de important în gospodăria țărănească, protejarea lui îi preocupă pe oameni permanent.
De Sfântul Gheorghe fac risipă de pelin, rostopască, leuștean, usturoi… la case și la grajduri pun ramuri verzi.
Tot de Sfântul Gheorghe se aprinde focul viu, un foc obținut prin frecarea a două lemne uscate și care, peste vară nu trebuie să se stingă niciodată.
El se face o dată cu instalarea stânelor de oi, ce vor sta la munte până la Sfântul Dumitru.
De Sfântul Gheorghe ard iarăși comorile.
Există comori curate și comori îngropate cu gând necurat.
Cele curate ard după ce au cântat cocoșii de miezul nopții, până la amiază.
Cele necurate – de la amiază până la miezul nopții. Comoara curată arde cu flacără albăstruie, cealaltă cu flăcări alburii.
Iarna, de Sfântul Vasile, când ard comorile, în jurul flăcărilor nu se topește zăpada.
Spre banii care ard nu trebuie să mergi direct, ci să arunci ceva – o pălărie, o batistă, o opincă.
După ce ajungi la comoară, pui un semn și te întorci a doua zi să o dezgropi.
Oamenii care au dezgropat comorile în timp ce ardeau s-au schimonosit.
Cei pricepuți merg după comori având la ei lumânare din ziua de Paști, smirnă din cădelnița preotului și usturoi.
Cu usturoiul își ung fața cruciș când se apropie de comoară.
Se zice că în clipa când te afli cu sapa mai aproape de comoară iese știrma comorii și te întreabă ce-o să faci cu banii.
Dacă nimerești și spui chiar ce gândise acela care a îngropat-o, știrma te întreabă ce cap de om îi dai.
Cu alte cuvinte, trebuie să-i promiți viața cuiva din familie.
Oricum, comorile sunt blestemate, puțini au noroc de ele.
Se povestește, de pildă, că trei frați au găsit o comoară și s-au dus împreună să o dezgroape.
S-au înțeles să împartă banii egal, ca între frați.
După ce au scos banii, unul a zis că el dă o fugă până acasă să aducă mâncare.
Ajuns la nevastă, i-a cerut să pună în mâncare otravă.
Între timp, cei doi se înțeleg să-l întâmpine cu gloanțe în piept.
Zis și făcut.
După ce îl împușcă, se reped amândoi și mănâncă mâncarea otrăvită….
De Sfântul Gheorghe se fac multe vrăji de dragoste.
Pentru morți se dau de pomană oale cu lapte, colac, lumânare și caș.
Sunt locuri unde până la această dată oamenii nu s-au atins de laptele de oaie.
Principiul este să guste întâi morții.
Se spune chiar așa: ”poamă nouă în gură veche”.
Ca să fie sprinteni, oamenii se urzică.
(Sursa: Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)
Alte tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe
Icoană pe lemn cu tema „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Maramureș, Transilvania, clasată în categoria jurică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.
Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.
Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.
Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.
Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.
Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.
Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației.
Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.
Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.
În tradiția populară de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.
Totodată, în noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.
O superstiție legată de Sfântul Gheorghe spune că în această zi, nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.
Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.
Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.
Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare. Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale.
Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie.
În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.
De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință († 303)
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (+ 303), supranumit „purtătorul de biruință” (grec. tropeophoros), prăznuit în fiecare an la 23 aprilie, este unul dintre cei mai cunoscuți și venerați apărători ai creștinismului, numeroase biserici având hramul său, iar numele său fiind îmbrățișat de mulți creștini.
Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, s-a născut în Capadocia, fiu al unor părinți creștini de origine greacă și învățat, din tinerețe, în dreapta credință.
Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri.
Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneala, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.
Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Aceasta stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție.
În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor.
Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos.
Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și ca înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos.
Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință.
Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliță, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ș.a.
Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție stând tare în credință.
Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului.
Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.
Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor.
Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat.
Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos.
În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra.
Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul.
Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.
Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.
Cinstirea Sfântului Mucenic Gheorghe
Dintre toți Sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat, și se bucură, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru.
În satele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui.
Mulți oameni, bărbați si femei, îi poartă numele.
De asemenea, și multe orașe din țară.
Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Brațul Sfântului Gheorghe.
Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost Sfântul Gheorghe.
De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul.
Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și ca o chemare a poporului la lupta creștinilor împotrivă balaurului vremii, adică a păgânilor otomani și împotrivă diavolului.
O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare, scrisă pe steagul său:
“O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea această și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale“.
Și în prezent Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul („patronul”) Forțelor Terestre Române. [1]
Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își serbează onomastica pe 23 aprilie.
Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI). [2]
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, glasul al 4-lea:
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, glasul al 4-lea:
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Gheorghe se zugrăvește ca un tânăr înalt, fără barbă, cu părul cârlionțat, lung până la urechi.
Poartă în mână o cruce, semnul muceniciei sale [3].
Dionisie mai arată cum se zugrăvesc viața și minunile Sf. Gheorghe [4].
Întrucât s-a săvârșit de sabie, în unele icoane ale sfântului acesta își poartă în mână, pe o tipsie, capul tăiat.
De obicei Sf. Gheorghe este reprezentat în veșminte militare.
O reprezentare târzie, dar foarte răspândită îl înfățișează pe Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, omorât un balaur de lângă cetatea Beirut și salvând astfel o domniță.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință (†303) – foto preluat de pe doxologia.ro
Moaștele
În timpul împăratului Constantin cel Mare (+337, prăznuit la 21 mai), după ce acesta acordă libertate cultului creștin prin Edictul de la Milano (313), în Lida (gr. Lydda, azi Lod în Palestina, în vechime Diospolis), cetatea unde a crescut sfântul Gheorghe împreună cu mama sa, a fost construită o biserică închinată sfântului mucenic Gheorghe în care au fost depuse moaștele lui.
Prăznuirea sfințirii acestei biserici și a depunerii moaștelor Sf. Gheorghe se face la 3 noiembrie în sinaxarele Bisericii Ortodoxe.
O parte din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe au fost aduse recent în România [5].
IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a adus spre cinstire la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța o raclă cu moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Racla cu odoarele duhovnicești a fost donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent Arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și va rămâne definitiv în acest lăcaș de cult constănțean, renumit printre altele și datorită faptului că pictura este realizată de Nicolae Tonitza. [6]
Note
1 – Forțele Terestre Române – Tradiții: Ziua Forțelor Terestre
2 – Evenimentul zilei, Petrișor Cană: Avem aproape un milion de Gheorghe și Gheorghițe, accesat 23 aprilie 2013
3 – Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 144, 154, 214, 220, 236.
4 – Loc.cit., pp. 176-178
5 – Agenția de știri BASILICA: Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța, 24 aprilie 2014
6 – Adrian Boioglu: Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și-au găsit casă în lăcașul pictat de Tonitza, Ziarul Adevărul, 23 aprilie 2014
Sceptrul împărăției Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Dioclețian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca și cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsuflețit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deși niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebând Dioclețian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns că acesta: „Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ți spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepți pe pământ și pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capiști; pentru că drepții sleiesc a noastră putere”.
Deci, a întrebat Dioclețian pe slujitori: „Cine sunt drepții aceia de pe pământ, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?”. Iar slujitorii i-au răspuns: „Creștinii de sub cer sunt drepții aceia”. Aceasta auzind-o Dioclețian, s-a umplut de mânie și de iuțime asupra creștinilor și prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăși. Și îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepți, nevinovați și fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părțile stăpânirii sale.
Și puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tâlharilor și ale făcătorilor de rușine deșarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obișnuite, lepădându-se ca simple, iar altele noi și mai cumplite aflându-se, prin care în toate zilele mulțimea creștinilor era schingiuită pretutindeni. Iar după ce în toate părțile și mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creștinilor, care îl înștiințau că cei ce nu țin porunca lui întru nimic, și care se numesc creștini, numărul acelora este fără de sfârșit; pentru că atâta s-au înmulțit, încât este de trebuință, că ori să-i lase să petreacă în credință, ori cu război să se ridice asupra lor.
Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipați și pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri și pe tot senatul său adunându-l; le-a descoperit mânia să asupra creștinilor și poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulți grăind multe, la sfârșit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit și mai de bună trebuință decât să se cinstească zeii cei vechi părintești. Și toți învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăși: „Dacă astfel toți socotiți și pe aceasta cu osârdie doriți să o faceți și a mea dragoste mult se cinstește de voi, apoi sârguiți-vă cu totul să pierdeți credința creștinească cea potrivnică zeilor noștri, din toată împărăția noastră. Și ca să puteți mai cu înlesnire a săvîrși această, eu cu toate puterile voi ajuta vouă”. Deci, toți au primit și au lăudat acel cuvânt împărătesc. Însă Dioclețian și senatul au voit, ca și al doilea și al treilea rând să se adune la același sfat și au înștiințat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.
În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaș al lui Hristos, Sfântul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinți creștini vestiți, din tinerețe învățând bună credință. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfârșindu-se tatăl său prin mucenicească nevoință pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul și avea acolo multe averi și moșteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vârsta desăvârșită, fiind și frumos la față, s-a arătat și foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rânduit în oaste și s-a pus tribun peste ostașii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce și-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit și de voievod de către împăratul Dioclețian, mai înainte de a ști că este creștin, la douăzeci de ani ai vârstei sale, după ce maica lui se sfârșise întru Domnul.
Și când acel sfat tirănesc se săvârșea spre pierderea creștinilor, Sfântul Gheorghe era lângă împăratul. Deci, în ziua dintii, văzând atâta pornire a păgânilor asupra creștinilor și că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mântuirii. Și îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul și hainele le-a împărțit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat și celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Și în a treia zi, în care sfatul cel sângeros al păgânului împărat și al domnilor lui celor necurați, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaților creștini, era să se întărească, Sfântul Gheorghe, viteazul ostaș al lui Hristos, lepădând toată frica omenească și întărindu-se întru Unul Dumnezeu, având numai frică Lui în sine, a stat cu fața luminată și cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgânești și fără de lege și unele ca acestea a început a le zice:
„Până când, o, împărate și voi domni și sfetnici, care, fiind rânduiți pentru îndreptarea legilor bune și a judecăților celor drepte, porniți mânia voastră asupra creștinilor și înmulțiți nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege și judecățile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovați, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învățat a ține bine sfânta credință? Pentru că idolii voștri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiți cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu și Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El și cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoașteți adevărul și să învățați dreapta credință, ori pe cei ce țin de adevăr și de dreapta credință, nu-i tulburați cu nebunia voastră!”.
De niște cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe și de îndrăzneala lui cea neașteptată minunându-se toți, și-au întors ochii către împărat vrând să audă ce va răspunde la aceste vorbe. Iar împăratul, ca un ieșit din minți sau ca un asurzit de tunet, ședea tăcând, înăbușind în sine pornirea de mânie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce ședeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenție, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe. Iar Magnenție, chemând la sine mai aproape pe sfânt, i-a zis: „Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală și grăire?”. Răspuns-a sfântul: „Adevărul!”. Magnenție i-a zis: „Care este adevărul acela?”. Răspuns-a Gheorghe: „Adevărul este Însuși Hristos, Cel prigonit de voi”. Zis-a Magnenție: „Dar și tu ești creștin?”. A răspuns Sfântul Gheorghe: „Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, și spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr”.
Cu aceste cuvinte ale sfântului s-a pornit spre ceartă adunarea aceea, unii zicând unele și alții altele, apoi se auzea un glas și o strigare fără de rânduiala, precum se obișnuiește a se face într-o mulțime de popor păgân. Atunci Dioclețian, poruncind prin vorbitori să fie tăcere, și-a întors ochii spre sfânt și, cunoscându-l, i-a zis astfel: „Eu și mai înainte m-am minunat de bunul tău neam, o, Gheorghe! Sfatul tău și vitejia judecând-o a fi vrednică de cinste, te-am cinstit nu cu dregătorii mici; iar acum, deși nu grăiești spre folosul tău, însă eu iubind înțelepciunea și bărbăția care este în tine, cele de folos te sfătuiesc ca un tată și te îndemn să nu te lipsești de slava ostășească și de cinstea dregătoriei tale și să nu-ți dai floarea tinereților tale la munci, prin nesupunerea ta; ci să aduci jertfă zeilor, căci mai mare cinste vei lua de la noi”.
Iar Sfântul Gheorghe a răspuns: „O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, împărate, prin mine, pe adevăratul Dumnezeu și I-ai fi adus jertfă de laudă Lui, te-ar fi învrednicit împărăției celei mai bune și fără de moarte, de vreme ce aceea de care acum te îndulcești este o împărăție nestatornică, deșartă și degrab pieritoare. De aceea și cele dintr-însa sunt vremelnice și nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate să-mi slăbească buna mea credință către Dumnezeul meu și nici un fel de chin nu-mi va îngrozi sufletul, nici îmi va clinti mintea”.
Acestea zicând sfântul, iar împăratul fiind cuprins cu totul de mânie și nelăsându-l să-și sfârșească cuvintele, a poruncit celor înarmați, care stăteau înainte, să scoată din adunare cu sulițele pe Gheorghe și să-l arunce în temniță. Iar ostașii, săvârșind degrabă porunca lui, o suliță atingându-se de trupul sfântului, îndată fierul s-a făcut asemenea plumbului; pentru că s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducând ostașii pe mucenic în temniță, l-au întins la pământ cu fața în sus, bătându-l peste tălpile picioarelor, punându-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfântul răbdând, neîncetat înălța mulțumire lui Dumnezeu, până în ziua următoare.
Sosind ziua, împăratul iarăși a chemat la cercetare pe mucenic și văzându-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicând: „Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?”. Iar sfântul, având pieptul turtit de piatră, abea putea să grăiască și i-a zis: „Dar oare într-atâta slăbănogire, o, împărate, mă socotești că am ajuns, ca pentru atât de mică suferință să-mi lepăd credința? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit”. Atunci Dioclețian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau așternute scânduri, pline de fiare ascuțite și înfipte în ele, asemenea unor săbii, țepușe și cuțite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strâmbe, după asemănarea undițelor. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic și, întorcând roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuțite, ce erau înfipte în acele scânduri sub roată. Așa, fiind sfântul muncit și în bucăți tăiat și ca o trestie sfărâmându-se, răbda cu vitejie; și mai întâi în munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoțând nici un suspin; ci ca unul ce doarme și nu simte, astfel răbda.
Iar împăratului, părându-i-se că mucenicul este mort, bucurându-se a lăudat pe zeii săi și a strigat, zicând: „Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de niște munci ca acestea?”. Deci, a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiștea lui Apolon. Apoi deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoșat și mulți au auzit un glas de sus, zicând: „Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!”. Apoi după puțin s-a făcut o strălucire mare și neobișnuită și s-a arătat îngerul în chip de tânăr preafrumos, stând lângă roată ca purtător de lumină, strălucind cu fața și, punând mâna pe mucenic, i-a zis: „Bucură-te!”. Și nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată și de mucenic cât timp s-a văzut acolo cel ce se arătase. Iar după ce s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorât singur de pe roată, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu și tămăduit de răni; apoi stătea cu trupul sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și chemând pe Domnul.
Ostașii, văzând aceasta, au fost cuprinși de spaimă mare și nedumerire și, alergând, au spus împăratului, care era încă în capiște la săvârșirea necuratei jertfe idolești, urmând după ostași și Sfântul Gheorghe, care a stat înaintea împăratului în capiște. Văzându-l împăratul, întâi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el. După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutând cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, și încă și mucenicul singur a strigat cu mare glas: „Eu sunt Gheorghe”. Și toți s-au spăimântat și, nepricepând, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbați care erau acolo, cinstiți cu dregătoria curții, Anatolie și Protoleon, fiind mai înainte învățați în credința creștină, văzând acea minune străină, s-au întărit desăvârșit în credința lui Hristos și au strigat, zicând: „Unul este Dumnezeu mare și adevărat! Dumnezeul creștinilor”. Și îndată împăratul a poruncit ca să-i prindă și fără de nicio cercetare să-i scoată afară din cetate și să fie tăiați cu sabia. Și mulți au crezut atunci în Hristos, dar își tăinuiau credința, neîndrăznind să o mărturisească de frică.
Împărăteasa Alexandra, fiind încă în capiște și văzând acolo pe mucenic tămăduit prin minune și auzind de arătarea îngerească, a cunoscut adevărul și voind cu îndrăzneală să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul și mai înainte de a ști împăratul, a poruncit să o ducă acasă. Iar făcătorul de rău Dioclețian, neputând să facă nici un bine, a poruncit să-l arunce pe Sfântul Gheorghe într-o groapă cu var nestins și să-l lase acolo până a treia zi. Sfântul, ducându-se acolo, se ruga către Domnul cu mare glas, zicând: „Mântuitorul celor necăjiți, scăparea celor izgoniți, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău și caută spre mine și mă miluiește. Izbăvește-mă de meșteșugirile potrivnicului, și-mi dă putere, ca până la sfârșit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfânt. Nu mă lăsa, Stăpâne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmașii mei: „Unde este Dumnezeul lui?”. Arată puterea Ta și preamărește numele Tău în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului și pe sfinții Tăi tineri i-ai păzit nevătămați, Doamne, că bine ești cuvântat în veci. Amin”.
Așa rugându-se și îngrădindu-și tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorât în groapă, bucurându-se și preaslăvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundându-l legat, după poruncă, în vărul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împăratul să scoată oasele mucenicului din groapă, crezând că a ars în var. Și, ducându-se slujitorii, au săpat varul și au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu și sănătos, stând dezlegat, cu fața luminată, cu mâinile întinse în sus și mulțumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii și poporul care erau lângă el, se uimeau de spaimă și de mirare și într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe și-L numeau mare!
Aflând despre aceasta Dioclețian, a poruncit să aducă îndată pe sfânt înaintea lui și, preamult minunându-se, a zis: „De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta și cu ce fel de vrăji meșteșugești? Spune, pentru că mi se pare că tu, prin arătarea meșteșugului vrăjitoresc prefaci credința Celui răstignit în vrăjitorie, ca făcând pe toți să se minuneze de vrăjile tale, să te arăți că ești mare”. Sfântul răspunse: „Eu așteptam, o, împărate, ca tu să nu poți nici a-ți deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putință și cu minuni izbăvește din primejdii pe cei ce nădăjduiesc spre El. Iar tu, fiind înșelat de diavol, ai alunecat într-o rătăcire și o pierzare atât de adâncă, încât numești vrăji și farmece minunile Dumnezeului meu cele văzute de ochii noștri; deci plâng de orbirea voastră, vă numesc ticăloși și vă judec nevrednici de răspunsul meu!”.
Atunci Dioclețian a poruncit să aducă niște încălțăminte de fier care să aibă într-însele piroane lungi și arzându-le, să-i încalțe amândouă picioarele mucenicului, apoi bătându-l, să-l fugărească până la temniță. Într-o încălțăminte ca aceea fugărit fiind mucenicul, tiranul își bătea joc, zicând: „Cât de grabnic ești, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!”. Iar mucenicul fiind târât așa de greu și bătut cumplit, zicea către el: „Aleargă, Gheorghe, aleargă ca să ajungi, căci alergi așa ca și cum n-ai ști”. După aceea, chemând pe Dumnezeu, grăia: „Caută din cer, Doamne, și vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticălosului Tău rob, că s-au înmulțit vrăjmașii mei și cu urâciune nedreaptă m-au urât, pentru numele Tău cel Sfânt. Deci Tu Însuți mă vindecă, Stăpâne, că s-au tulburat oasele mele și-mi dă răbdare până la sfârșit ca să nu zică vreodată vrăjmașul meu: «M-am întărit asupra lui»”.
Așa se ruga Sfântul Gheorghe, mergând la temniță, în care, fiind aruncat, slăbea cu trupul de răni, având picioarele foarte rănite. Însă cu duhul se întărea, pentru că toată ziua aceea și toată noaptea nu înceta a înălța mulțumiri și rugăciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tămăduit de răni, cu ajutorul lui Dumnezeu, în acea noapte și s-a făcut sănătos la picioare, precum și la tot trupul.
A doua zi l-au adus iarăși în fața împăratului, la locul de priveliște, unde era împreună cu împăratul toată suită. Văzând împăratul că mucenicul merge bine, neșchiopătînd cu picioarele, ca și cum n-ar fi avut nici o rană, cu mare mirare a zis către dânsul: „Ce este, Gheorghe, ți-au plăcut încălțămintele?”. Sfântul răspunse: „Cu adevărat mi-au fost plăcute!”. Împăratul zise: „Leapădă-ți îndrăzneala și fii blând și supus. Apoi, lepădând meșteșugul vrăjitoresc, apropie-te și jertfește milostivilor zei, ca să nu te lipsești de viața aceasta dulce, prin chinurile cele grele”. Sfântul Gheorghe răspunse: „Cât sunteți de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiți farmece și vă mândriți cu înșelăciunea diavolească cea fără de rușine”. Deci Dioclețian, căutând cu ochi mânioși și răcnind cu glas sălbatec, a tăiat vorba mucenicului și a poruncit celor ce stăteau înainte să bată peste grumaji pe sfânt, ca să se învețe a nu ocărî pe împărat. Apoi a poruncit să-l bată cu vine de bou până ce trupul lui se va vedea plin de sânge.
Astfel, Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu și-a schimbat lumina feții sale; lucru pentru care împăratul, mâniindu-se mult, zicea către cei ce erau împrejurul lui: „Cu adevărat, aceasta nu este putere și bărbăție în Gheorghe, ci un lucru de meșteșugire și vrăjitoresc”. După aceea Magnenție a zis către împărat: „Este aici un om iscusit în vrăjitorii cu numele Atanasie, căruia, dacă vei porunci să-l cheme, degrabă biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale”. Și îndată, chemând pe vrăjitorul acela, a stat înaintea împăratului și a zis către dânsul Dioclețian: „Ceea ce a făcut aici necuratul Gheorghe, au văzut ochii tuturor celor ce stau de față și cum le-a făcut acelea, știți numai voi cei iscusiți în acel meșteșug; deci, sau să-l biruiești și să-i strici vrăjitoriile lui și nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viața aceasta; ca astfel, din meșteșugul care s-a învățat, din același meșteșug să-și ia moartea cea cuvenită lui; căci pentru aceea l-am lăsat să trăiască până acum”. Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvîrși tot ce i s-a cerut să facă.
Deci, împăratul, poruncind să păzească în temniță pe mucenic, s-a sculat de la judecată. Iar sfântul, intrând în temniță, chema pe Dumnezeu, zicând: „Minunată fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreptează pașii mei spre mărturisirea Ta și săvârșește alergarea mea întru credința Ta; că întru toți să se preamărească numele Tău cel Preasfânt!”. A doua zi iarăși a șezut împăratul la judecată, la un loc mai înalt, în văzul tuturor. Și a mers și Atanasie vrăjitorul, mândrindu-se întru a sa înțelepciune, ducând împăratului și tuturor celor ce stăteau de față oarecare lucruri fermecate în felurite vase. Și a zis către împărat: „Să se aducă acum aici osânditul acela și va vedea toată lucrarea zeilor noștri și puterea farmecelor mele”. Și luând un vas a zis: „De voiești, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta”. Apoi iarăși alt vas luând, a zis: „Iar de voiești împărăția ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea”. Și îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfântul Gheorghe înaintea lui la judecată. Și a zis către dânsul, Dioclețian: „Acum se vor strica și vor înceta toate vrăjile tale, Gheorghe!”. Și a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfântul bând-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurându-se și batjocorind acea înșelăciune idolească și diavolească.
Împăratul, înnebunind de mânie, a poruncit, ca și cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila. Iar sfântul neașteptând ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie și a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte. Și s-a minunat împăratul cu toată suită; asemenea și vrăjitorul Atanasie stătea ca ieșit din minți, minunându-se și nepricepându-se. Apoi, după un ceas, a zis împăratul către mucenic: „Până când, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Până când ne amăgești și nu ne spui adevărul? Prin ce fel de meșteșugiri vrăjitorești nu bagi seamă de muncile ce-ți aducem asupra ta, încât nici de adăparea cea purtătoare de moarte nu te-ai vătămat? Spune-mi cu adevărat toate, că voim să te ascultăm cu blândețe”. Atunci Fericitul Gheorghe a răspuns: „Să nu socotești, împărate, că noi cu scorniri omenești răbdăm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos și cu puterea Lui; pentru că, nădăjduind spre Dânsul, întru nimic socotim toate chinurile, după tainica Lui învățătură”. Zis-a Dioclețian: „Care este tainică învățătură a Hristosului Tău?”. Sfântul Gheorghe a răspuns: „Știind, de mai înainte, că a voastră răutate sporește spre mai rău, a învățat pe slugile Sale să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide, căci ni se spune că nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri, iar de veți bea ceva de moarte nu vă va vătăma. Și acum ascultă, o, împărate; aceasta ne este nouă făgăduința cea nemincinoasă a Lui, pe care în scurt o voi arăta ție: Cel ce crede în Mine, lucrurile pe care Eu le fac și acela le va face”.
Zis-a Dioclețian: „Și care lucruri ziceți voi, că sunt ale Lui?”. Răspuns-a sfântul: „Pe orbi a-i lumina, pe cei stricați a-i curăți, șchiopilor a le da umblare și surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morți a-i învia și altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos”. Împăratul, întorcându-se către Anastasie vrăjitorul, a zis: „Tu ce zici de acestea?”. „Mă minunez cum, batjocorind blândețea ta, acesta grăiește minciuni, nădăjduind că va scăpa din puternicele tale mâini. Pentru că noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fără de moarte în toate zilele, însă niciodată n-am văzut ca să învieze un mort. Iar acesta, nădăjduind spre un om mort și ținându-se de Dumnezeul Cel răstignit, Îl mărturisește fără rușine, că Acela este făcător de lucruri mari. Și deoarece înaintea noastră a tuturor a mărturisit aceasta, cum că Dumnezeul lui este făcător de niște minuni ca acestea și că cei ce cred în El au luat această nemincinoasă făgăduință, ca aceleași lucruri să le facă, pe care și Acela le făcea, deci să învieze și acesta un mort înaintea ta, împărate, și înaintea noastră a tuturor și atunci și noi ne vom pleca Dumnezeului său, ca Unui mai puternic. Iată se vede nu departe de aici un mormânt, în care cu puține zile mai înainte a fost pus un mort, pe care eu îl știu de când era viu; pe acela de-l va învia Gheorghe, cu adevărat ne va birui pe noi!”
Și s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormânt mare, departe de divan ca la o jumătate de stadie pentru că se făcea judecata aceea în priveliștea ce era lângă porțile cetății și se vedea mormântul acela din cetate. Că elinii aveau obicei că nu în cetate, ci afară din cetate să-și îngroape morții lor. Deci, împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela. Iar Magnenție antipatul a rugat pe împărat ca Gheorghe să fie dezlegat din legături. Și fiind dezlegat, Magnențiu a zis către dânsul: „Acum, Gheorghe, arată-ți lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tău și pe toți ne vei aduce la credința Lui”. A zis către el sfântul: „Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a făcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Său să învie pe mortul acela. Însă voi, fiind întunecați la minte de înșelăciune, nu puteți să cunoașteți adevărul. Dar pentru poporul acesta ce stă înainte, va face Domnul meu această minune pe care voi o cereți; însă să nu socotiți că este vrăjitorie. Iată vrăjitorul pe care l-ați pus de față, înaintea voastră a tuturor a mărturisit adevărul, că nici o vrăjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cândva să învie vreun mort. Iată înaintea tuturor celor ce stau împrejur și în auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu”.
Aceasta zicând, și-a plecat genunchii și mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculându-se, cu glas mare iarăși s-a rugat, zicând: „Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor și Atotputernice, Cel ce nu rușinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinții Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile și semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut și înviază mortul, care zace în mormânt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine și spre slava Ta și a Tatălui Tău și a Preasfântului Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce stau înainte, că Tu ești Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic și cum că toate se supun voinței Tale și a Ta este slava în veci. Amin!”.
Iar când a zis „Amin”, îndată s-a făcut vuiet mare și cutremur, încât toți s-au spăimântat foarte. Atunci acoperământul mormîn-tului a căzut la pământ și mormântul deschizându-se, mortul s-a sculat viu și a ieșit dinăuntru, privindu-l toți, fiind îngroziți de frică. Și îndată s-a făcut ceartă mare în popor, căci mulți se bucurau și pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Îl lăudau.
Iar împăratul și cei împreună cu dânsul, umplându-se de spaimă și de necredință, mai întâi ziceau că Gheorghe, fiind vrăjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare și o nălucă a sculat din mormânt, spre amăgirea celor ce privesc. După aceea, cunoscând că nu este nălucire, ci cu adevărat om înviat din morți, care chemă numele lui Hristos, alerga la Gheorghe și de el se lipea, toți erau întru nepricepere mare ca niște ieșiți din minte și cu totul neștiind ce să facă, tăceau. Iar Atanasie, alergând, a căzut la picioarele Sfântului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic și rugând pe mucenic ca să-i ierte greșelile cele făcute din neștiință. Iar după câtăva vreme, Dioclețian poruncind să tacă poporul, a început a grăi astfel: „Oare vedeți amăgire, o, bărbaților? Oare vedeți răutatea și vicleșugul vrăjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutând vrăjitorului celui de un obicei cu dânsul, nu i-a dat otravă aceluia să bea, ci niște farmece ca să-i ajute spre amăgirea noastră și pe un om viu, cu vrăjile lor l-au făcut că este mort, iar cu farmecele l-au sculat înaintea ochilor noștri, ca și cum din morți l-ar fi înviat”.
Aceasta zicând, a poruncit ca lui Atanasie și omului celui înviat din morți, fără întrebare să le tăie capetele, iar pe Sfântul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l țină în temniță și în legături, până ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el. Iar Sfântul Gheorghe, intrând în temniță, se bucură cu duhul și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: „Slavă Ție, Stăpâne, că nu rușinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Mulțumesc Ție, că-mi ajuți în toate și-mi arăți mari faceri de bine în toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tău o împodobești. Învrednicește-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrabă să văd slava Ta, rușinând pe diavol până în sfârșit!”.
Șezând Sfântul Marele Mucenic Gheorghe în temniță, cei care crezuseră în Hristos, prin minunile făcute de dânsul, mergeau la el, dând aur străjerilor și căzând la picioarele lui, erau povățuiți de dânsul la sfânta credință. Iar citi erau bolnavi primeau tămăduire de bolile lor, pentru că îi tămăduia prin chemarea numelui lui Hristos și prin însemnarea Crucii, de aceea, mulți mergeau la dânsul în temniță. Între unii ca aceia era și un bărbat, anume Glicherie, căruia i s-a întâmplat de a căzut un bou al lui din munte într-o vale și i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfânt, a alergat la dânsul, plângând după boul lui. Iar Sfântul Gheorghe, zâmbind, a zis către dânsul: „Mergi, frate, și bucură-te, căci Hristos al meu ți-a înviat boul tău!”. Iar el, crezând cu neîndoire în cuvintele mucenicului, s-a dus și și-a aflat boul viu, după spusele sfântului.
Deci, îndată s-a întors la mucenic și în mijlocul cetății alergând, cu mare glas striga: „Mare este cu adevărat Dumnezeul creștinilor!”. Deci, prinzându-l pe acela ostașii ce se întâmplaseră acolo, l-au înștiințat pe împărat. Iar Dioclețian, umplându-se de mânie, nici n-a voit să-l vadă, ci a poruncit ca îndată să-i taie capul, afară din cetate. Iar Glicherie, bucurându-se, ca un chemat la ospăț, alerga la moarte pentru Hristos, întrecând pe ostași și cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugându-L, ca vărsarea sângelui să o socotească lui în loc de Botez; și astfel s-a sfârșit.
Atunci unul din dregători a înștiințat pe împărat, că Gheorghe, șezând în temniță, tulbură poporul; pentru că pe mulți întorcându-i de la zei, îi duce la Cel răstignit și prin farmece face minuni și toți aleargă la el. Deci s-au sfătuit ca iarăși să-l scoată la cercetare, și de nu se va pocăi și la zei de nu se va întoarce, la moarte să se osândească degrabă. Iar împăratul, chemând pe Magnenție antipatul, a poruncit ca a doua zi să gătească loc de judecată lingă capiștea lui Apolon ca de față cu poporul să cerceteze pe mucenic. În noaptea aceea, rugându-se Sfântul Gheorghe în temniță, a adormit puțin și a văzut pe Domnul arătându-i-se în vis, Care cu a Sa mână îl sprijinea și, cuprinzându-l, îl săruta și-i punea o cunună pe cap, zicându-i: „Nu te teme, ci îndrăznește! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăți. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ție le vei primi!”. Iar Sfântul Gheorghe, deșteptându-se și lui Dumnezeu cu bucurie mulțumind, a chemat la sine pe străjerul temniței și l-a rugat, zicând: „Un dar cer de la tine, frate. Poruncește să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva”. Și, poruncindu-i străjerul, a intrat slugă la el, pentru că stătea afară aproape de temniță și scria faptele sfântului și cuvintele lui, cu toată luarea aminte.
Intrând slugă, s-a închinat până la pământ stăpânului său care ședea în legături și, căzând la pământ lângă picioarele lui, plângea. Iar sfântul l-a ridicat, poruncindu-i să se îmbărbăteze cu sufletul și i-a spus vedenia sa, zicându-i: „Fiule, degrabă mă va chema Domnul la El. Iar tu, după chemarea mea din viața aceasta, să iei acest smerit trup al meu, împreună cu testamentul meu, pe care l-am scris mai înainte de nevoința mea și să-l duci, ajutându-ți Dumnezeu, în casa noastră din Palestina. Și toate cele hotărâte de mine să le împlinești și să ai frică lui Dumnezeu și credință neîndoită în Hristos”. El făgăduind că va împlini toate cele poruncite și mult plângând, sfântul l-a cuprins cu dragoste și, dându-i sărutarea cea din urmă, l-a liberat cu pace.
A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată și, punând înainte pe sfântul mucenic, a început a vorbi către dânsul cu blândețe și, oprindu-și mânia în sine, îi zicea: „Nu socotești, o, Gheorghe, că sunt plin de iubire de oameni și de milă, răbdând până la îndurare? Martori îmi sunt toți zeii că îți cruț tinerețile tale, pentru frumusețea ce înflorește în tine, pentru cunoștința și pentru bărbăția ta. Aș fi voit să te am părtaș al împărăției mele și să fii al doilea cu cinstea, dacă ai fi voit să te întorci la zei. Spune, deci, ce gândești despre aceasta?”. Sfântul Gheorghe răspunse: „Se cădea, o, împărate, că mila ta cea atât de mare să o fi arătat de la început către mine, iar nu să te sălbăticești atât de mult asupra mea”. Împăratul ascultând cu plăcere niște cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndată: „De voiești să te supui mie cu dragoste, ca unui tată, toate chinurile care le-ai suferit, ți le voi răsplăti cu multe cinstiri”.
Grăit-a Sfântul Gheorghe: „De voiești, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiștei, să vedem pe zeii cei cinstiți de voi”. Împăratul sculându-se cu osârdie și cu bucurie, a mers în capiștea lui Apolon cu tot poporul, ducând cu cinste și pe Sfântul Gheorghe împreună cu dânșii, iar poporul strigă lăudând pe împăratul, socotind puterea și biruința zeilor lor. Apoi, intrând și făcându-se tăcere mare și pregătind jertfă, toți priveau spre mucenic, așteptând fără îndoială să aducă jertfă zeilor. Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon și întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsuflețit, ca pe un viu, zicând: „Tu voiești să primești jertfă de la mine ca un Dumnezeu?”. Sfântul, zicând aceasta, și-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns niște cuvinte ca acestea: „Nu sunt Dumnezeu; și nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduiești! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui și înșelăm pe oamenii cei stăpâniți de zavistie”. Atunci sfântul a zis către el: „Dar cum îndrăzniți voi să stați aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?”. Zicând sfântul acestea, un sunet și glas de plângere ieșea de la idoli, apoi deodată cazând toți la pământ s-au sfărâmat.
Atunci slujitorii și mulți din popor s-au pornit ca niște turbați, cu multă mânie asupra sfântului, bătându-l și legându-l. Apoi strigau asupra împăratului: „Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!”. Făcându-se o strigare și o tulburare ca aceasta și străbătând vestea aceea prin toată cetatea, împărăteasa Alexandra, care până atunci avea ascunsă în sine credința în Hristos, neputând s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și văzând gâlceava poporului și pe mucenic legat, privindu-l de departe și neputând să se apropie de dânsul din cauza mulțimii, a început a striga cu mare glas, zicând: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu ești Dumnezeul Cel Atotputernic!”.
După ce s-a liniștit puțin gâlceava poporului, Dioclețian a poruncit să-i aducă înainte pe mucenic și fiind ca îndrăcit de mânia cea cumplită, a zis către sfântul: „Oare astfel de mulțumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare așa te-ai obișnuit a jertfi zeilor?”. Sfântul Gheorghe răspunse: „Așa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o, împărate nebun. Rușinează-te dar de acum, de a-ți pune nădejdea ta spre niște zei ca aceștia, care nu pot să-și ajute nici lor și care nu rabdă nici venirea de față a robilor lui Hristos”.
Zicând acestea sfântul, iată a venit împărăteasa în mijloc, mărturisind cu îndrăzneală înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevărat; apoi căzând la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocărind pe zei și blestemând pe cei ce se închină lor. Iar împăratul se uimea, văzând pe soția sa cu o îndrăzneală atât de mare slăvind pe Hristos, defăimând pe idoli și căzând la picioarele mucenicului. Apoi a zis către dânsa: „Ce-ți este, Alexandro, că lipindu-te de vrăjitorul și fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atâta nerușinare?”. Ea s-a întors de la dânsul, nedându-i nici un răspuns. Atunci Dioclețian, umplându-se de mai multă mânie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărât pedeapsă de moarte pentru amândoi, într-acest chip: „Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galileean și a hulit mult asupra zeilor și asupra mea, împreună cu Alexandra împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui și cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiați cu sabia”.
Atunci ostașii cei rânduiți pentru aceea, răpind pe mucenic legat, l-au dus afară din cetate, târând împreună cu dânsul și pe împărăteasa cea de bun neam, care, urmând cu osârdie, se ruga lui Dumnezeu în sine, mișcându-și buzele și privind adeseori spre cer. Apoi, ajungând la un loc oarecare, împărătesei i-au slăbit puterile și a cerut să șadă puțin. După aceea și-a întors capul spre zid și și-a dat duhul în mâinile Domnului. Văzând aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamărit pe Dumnezeu și mergea cu mare bucurie, rugându-se Domnului, ca și alergarea lui să se săvârșească cu bine. Apoi, când s-a apropiat de locul cel hotărât, unde era să fie tăiat și-a ridicat glasul și se ruga în acest chip:
„Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmașii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă și acum, Stăpâne, și stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârșit și izbăvește sufletul meu de meșteșugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmașului celui mare și de duhurile cele necurate. Și să nu le socotești păcatul celor ce au greșit înaintea mea, în neputința lor, ci iertare și dragoste arată-le lor, ca și aceia, cunoscându-Te, să câștige parte din Împărăția Ta, împreună cu aleșii Tăi. Primește și sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ți-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință. Adu-ți aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviință, că binecuvântat și preamărit ești în veci. Amin”.
Astfel rugându-se cu bucurie și-a plecat capul sub sabie. Și a fost tăiat în ziua de douăzeci și trei a lunii Aprilie, săvârșindu-și bine mărturisirea, împlinindu-și alergarea și păzind credința fără de prihană, pentru care a și luat cununa dreptății cea pregătită lui. Unele ca acestea sunt nevoințele cele mari ale viteazului ostaș Gheorghe. Unele ca acestea sunt biruințele lui asupra vrăjmașilor. Deci, în acest chip nevoindu-se, s-a învrednicit cununii celei nestricăcioase și veșnice. Cu ale cărui rugăciuni și noi să ne învrednicim în partea drepților și să stăm de-a dreapta sa, în ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor.
Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.
Pe harta, ţările participante la Mica Înţelegere (Mica Antantă) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920),
România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).
Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org
Prin această inițiativă, Edvard Beneš a vrut (și a reușit) să contracareze un proiect al diplomației franceze care dorea o apropiere franco-ungară, fapt ce ar fi putut, după părerea sa, să amenințe Statu quo-ul de după 1920.
Take Ionescu, explica astfel semnarea tratatelor de către România:
„Un război nu se termină cu semnarea tratatelor de pace. El se continuă chiar în sufletele popoarelor, iar datoria oamenilor de stat este de a crea și menține o stare a lucrurilor care să convingă pe cei ce ar năzui să răstoarne ordinea nou stabilită de lipsa de sens și chiar de pericolul unei asemenea încercări”.
Sintagma „Mica Antantă” a fost utilizată pentru prima dată într-un articol al ziarului maghiar Pesti Hirlap, din 21 februarie 1920, autorul articolului vrând să-și exprime ironia, ba chiar batjocura, față de planurile de colaborare dintre România, Cehoslovacia și Iugoslavia.
Cu toate acestea, folosirea sintagmei a fost autorizată de către cei trei membri ai săi, ea fiind adoptată în mod oficial.
La 27 iunie 1930, alianța s-a consolidat prin așa-numitul Acord complementar de la Štrbské Pleso, semnat de către toți cei trei contractanți, dar îndeosebi la 16 februarie 1933 prin Pactul de Organizare al Micii înțelegeri, prin care aceasta era transformată într-o „organizație internațională unificată, deschisă eventual și altor țări”.
Se hotăra constituirea „ca organ director al politicii externe comune a unui Consiliu Permanent al Micii înțelegeri, compus din miniștrii de Externe ai celor trei țări“, fiecare dintre aceștia exercitând președinția Consiliului prin rotație, pe termen de un an (articolele 1-3).
Reuniunea Consiliului Permanent al Micii Înţelegeri, Praga, 29 mai – 1 iunie 1933. Nicolae Titulescu, Edvard Beneš şi Bogoljub Jevtic – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro
Franța a sprijinit această alianță, semnând tratate cu fiecare țară în parte.
Mica Antantă a început să se dezintegreze în 1936, desființându-se complet în 1938.
Franța a văzut în Mica Antantă potențialul refacerii unui război pe două fronturi împotriva Germaniei, în interesul securității franceze.
De la stânga la dreapta: Chamberlain, Daladier, Hitler, Mussolini şi Ciano fotografiaţi înainte de a semna Acordul de la München, care a dat Regiunea Sudetă Germaniei- foto: ro.wikipedia.org
Mica Antantă s-a destrămat după cotropirea Cehoslovaciei de către trupele germane și a dispărut în urma acordului de la München din 1938, unde Franța a abandonat garantarea granițelor statului cehoslovac.
La 14 martie 1939 Slovacia și-a declarat independența (Republica Slovacă (1939-1945)), iar cea mai rămas din Cehoslovacia a fost împărțit între Germania, Ungaria și Polonia.
Din postura de aliată, România ar fi trebuit să intervină în ajutorul acesteia însă a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile de aliat.
Pur formal, acordul semnat de țările din Mica Antantă nu a putut fi aplicat deoarece Cehoslovacia nu a declarat război Germaniei.
Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München- foto: ro.wikipedia.org
Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München:
1. Germania ocupă Regiunea Sudetă (octombrie 1938).
2. Polonia anexează regiunea Zaolzie, o zonă cu majoritatea populației de origine poloneză ocupată de armata cehă în perioada 1918-1920 (octombrie 1938).
3. Ungaria ocupă regiunile de graniță (treimea sudică a Slovaciei) și sudul Regiunea Transcarpatia cu populație minoritară maghiară, conform Primului arbitraj de la Viena (noiembrie 1938).
4. În martie 1939, Ungaria anexează Regiunea Transcarpatia (care a devenit autonomă din octombrie 1938).
5. Teritoriul ceh rămas devine satelitul german numit Protectoratul Boemiei și Moraviei.
6. Ce a mai rămas din Cehoslovacia devine Republica Slovacă, un alt satelit german.
În timpul existenței sale, Mica Înțelegere a contribuit la menținerea păcii în regiunea central-europeană și dunăreană, la dezvoltarea legăturilor de colaborare pe multiple planuri între statele membre precum și cu celelalte state din această zonă geografică, a acționat în direcția realizării politicii de securitate colectivă, a întăririi forței de acțiune a Societății Națiunilor.
Filozofia diplomatică a Ligii Națiunilor a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de ultimele sute de ani precedenți.
Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-și pune în aplicare rezoluțiile, menținerea sancțiunilor economice pe care Societatea le impunea sau să i se ofere o armată pe care Societatea să o poată folosi când va fi necesar.
Cu toate acestea, ezitau adesea să o folosească.
Sancțiunile puteau, de asemenea, să nemulțumească membrii Societății, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea.
Când Societatea i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii”.
După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930.
Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții.
Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială.
Organizația Națiunilor Unite a înlocuit-o după sfârșitul războiului și a moștenit un număr de agenții și organizații fondate de Societate.
(1) Edvard Beneš(n. 28 mai 1884 – d. 3 septembrie 1948) a fost un om politic ceh, care a îndeplinit funcția de președinte al Cehoslovaciei de două ori, în perioadele 1935-1938 și 1939-1948.
El a fost, de asemenea, ministru al afacerilor externe (1918-1935), prim-ministru al Cehoslovaciei (1921-1922) și președinte al Cehoslovaciei în exil (1939-1945). Membru al Partidului Social Național Cehoslovac, el a fost cunoscut ca un priceput diplomat;
(2) Take Ionescu(n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922
(3) Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite.
Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri.
Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj.
Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.
![Boris Godunov (n. c. 1551 – 23 aprilie [S.V. 13 aprilie] 1605) a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605 - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/01/Boris-Godunov-e1452123381670.jpg)
![Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS - d. 23 aprilie 2007) în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2015/06/Boris-Eltin-e1434068544311.jpg)
