Ziua Forțelor Terestre
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES
Articol: AGERPRES/(Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
În fiecare an, la 23 aprilie, militarii Armatei României sărbătoresc Ziua Forțelor Terestre, categorie de forțe ale armatei al cărei patron spiritual și ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Sfântul Gheorghe a fost ocrotitorul oștii lui Ștefan cel Mare. De aceea, pe steagurile de luptă ale slăvitului voievod al Moldovei se afla pictată sau cusută icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care se lupta cu balaurul. Balaurul simboliza Imperiul Otoman, forțele răului, tot ceea ce este potrivnic voinței lui Dumnezeu și demnității umane.
Istoria armatei de uscat reprezintă o însumare a istoriilor armelor și specialităților care au compus-o dintotdeauna și o compun și în prezent: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc.
Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp, din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluționar de la 1848, a făuririi statului român modern prin Unirea de la 1859 și a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru I. Cuza.
Principalele arme și specialități componente existau încă din perioada 1859-1860.
În etapa actuală, Forțele Terestre constituie o componentă importantă a securității României prin relevanța misiunilor acestora pentru nevoile de securitate ale țării, care sunt nemijlocit legate de capacitatea lor intrinsecă de a acționa în toată gama operațiunilor militare.
articol preluat de pe: agerpres.ro