test

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 21 aprilie 2025

---

 

(†) Sfintele Paști

(În această zi se săvârșește și Slujba Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului, din 20 aprilie)

 

Sfintele Paști

---

 

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Praznicul reprezintă cea mai mare sărbătoare a creștinătății și se extinde și pe parcursul următoarelor două zile: Lunea și Marțea din Săptămâna luminată.

Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă.

În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei.

Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.

Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.

Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu.

De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.

Iar învierea Domnului, așa s-a petrecut:

La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt.

Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit;

numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor.

învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena.

Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena.

Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit:

„A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.

Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea.

Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le:

„Bucurați-vă!”

Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi:

„întru dureri să nască fii”.

Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul.

Apostolii au venit Ia groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).

Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau.

Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit:

„Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”.

Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul.

Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis:

„Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri,

Mântuitorul a grăit Magdalenei:

„Mărie!”;

iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El.

Dar El a zis:

„Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”;

și Magdalena a făcut așa.

Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte;

iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu.

Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif.

Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos.

Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor;

alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.

Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate;

iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat.

în seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate,

a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor:

„Pace vouă!”

Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.

În ce privește însă, învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi:

Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile);

apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi.

Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul),

deci altă întindere de zi.

Iată dar și ziua a treia.

Sau alt fel:

Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea;

de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte;

deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea.

Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri;

deci a doua întindere de zi.

în sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi.

Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt.

A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin!

cititi mai mmult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 21 Aprilie

---

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.

Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirca pătimirii sfântului sfinţitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu el.

În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: “Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat.” Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: “M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul.” Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: “Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?” Răspuns-a sfântul: “Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: “Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?” Răspuns-a sfântul: “De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia.” Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: “Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte.”

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: “Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dânsul.” Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: “Cum îţi este numele?” Răspuns-a popa: “Dioscor îmi este mie numele.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?” Răspuns-a Dioscor: “Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură.” Zis-a guvernatorul: “Au doară, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?” Răspuns-a Dioscor: “Dia şi ceilalţi zei cu dânsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc.” Zis-a guvernatorul: “Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?” Zis-a Dioscor: “Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc.” Zis-a guvernatorul: “Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti.” Răspuns-a Dioscor: “Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor.” Zis-a către dânsul guvernatorul: “Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor.” Atunci Dioscor căzând către mucenicul lui Hristos, a zis: “Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine”; şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzându-l, tare a strigat: “Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rânduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu.” Şi acestea zicând şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tâlharul pe cruce raiul.

După săvârşirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicându-l şi de un cal sălbatic legându-l, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rânduială purtându-se, peste prăpastii căzând s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunând aceasta la toţi, au strigat: “Mare este Dumnezeul creştinilor.” Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amândoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale.” Aşa sfântul rugându-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorâse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: “Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea”; şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, şi văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis către ai săi: “Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul.”

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingându-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimântat şi sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: “Oare, tu eşti maica lui Teodor?” Răspuns-a fericita: “Eu sunt.” Zis-a către dânsa guvernatorul: “Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă.” Iar ea a răspuns: “Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă.” Zis-a guvernatorul: “De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie.” Şi îndată a poruncit ca pe sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Alexandra împărăteasa şi a slugilor ei Apolo, Isachie şi Codrat.

Alexandra muceniţa lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului.

De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolo şi Isachie şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muritorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos.

Şi înfăţişându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo şi Isachie, iarăţi să fie puşi la închisoare, şi să fie ucişi cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constan-tinopol, unde strălucind cu starea şi cinstea vieţii lui, şi cunoscut fiind ca isteţ cu mintea şi foarte învăţat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie.

Ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împăratului şi a tot poporul.

Şi bine păstorindu-ţi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzind-o, s-a odihnit în Domnul.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinţi părinte al nostru lăsând lumea şi cele din lume şi luându-şi crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; şi dorind de mai mare nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se la cinstitele locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstreasca petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le.

Deci, făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor părinţi, şi cuvinte de suflet folositoarc alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pomenirca pătimirii Sfântului Cuvios Sava cel Nou din Kalymnos (†1948)

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Sava cel Nou s-a născut în anul 1862, în Herakleitsa, în partea de răsărit a Traciei, din părinţi săraci, Constantin și Smaragda, oameni simpli, dar credincioși.

A primit la botez numele de Vasilie.

Încă de mic s-a deprins cu munca pentru familia sa, însă sufletul său tânjea după liniște.

La vârsta de 12 ani a venit în Sfântul Munte, la Schitul Sfintei Ana, la Chilia Adormirii Maicii Domnului, fiind vreme de 12 ani un monah începător.

Aici a învățat pictura și muzica bizantină.

A stat o vreme la Ierusalim, la Mănăstirea Hozeva, revenind în Sfântul Munte pentru trei ani (1894-1897). S-a reîntors la Ierusalim până în 1916.

În acest timp a viețuit pentru o scurtă vreme și la Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit.

Apoi, vreme de doi ani, a stat în Insula Patmos, apoi iar în Sfântul Munte. A stat o vreme și în Insula Eghina, în preajma Sfântului Nectarie.

După adormirea acestuia, vreme de 40 de zile, Cuviosul Sava s-a zăvorât în chilie, unde cu post și rugăciune, zugrăvește cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie și o pune în biserică spre închinare.

Începând cu anul 1926 sau 1928 se mută în Insula Kalymnos, la Mănăstirea Tuturor Sfinților, unde își trăiește ultimii săi 20 de ani din viață în asceză și trezvie desăvârșită, până la cuviosul său sfârșit, în 1948.

Cuvântul său era plin de milostivire și mângâiere, ajungând un părinte iubitor atât monahilor, cât și locuitorilor Insulei Kalymnos.

În data de 7 aprilie 1957 sfintele sale moaște au fost găsite întregi, izvorând bună mireasmă. Cuviosul Sava este considerat ocrotitorul Insulei Kalymnos.

Patriarhia Ecumenică l-a trecut oficial în rândul sfinților din calendar în data de 19 februarie 1992. Pomenirea Cuviosului Sava cel Nou din Kalymnos se face pe data de 7 aprilie și în Duminica a V-a din Postul Mare.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.