Slujbele de pomenire pentru cei adormiți, cunoscute cu denumirea de parastase, sunt momente de întristare, de interiorizare sufletească și de comuniune cu cei adormiți. Ele se săvârșesc la soroacele rânduite de Biserică pentru răposații noștri, de obicei în sfântul locaș, în strânsă legătură cu Sfânta Liturghie, la casa celui răposat sau la mormânt.
În privința zilei săptămânale în care trebuie și putem să facem parastasele, aceasta este sâmbăta ‒ zi închinată din adâncă vechime pomenirii morților, întrucât în această zi Mântuitorul Iisus Hristos a coborât cu sufletul la iad pentru a-i elibera pe cei din veac adormiți. Lucrul acesta ni-l amintesc și cântările de la slujba Vecerniei și Utreniei sâmbetelor din Octoih, în care îi mărim pe sfinți și ne rugăm pentru morți. De aceea este bine să facem slujbele de pomenire, pe cât este posibil, în zi de sâmbătă.
Astfel, conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor șapte laude (miezonoptica de sâmbătă), ca și în unele cărți de cult (Octoihul) există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.
Între aceste sâmbete, două sunt destinate pomenirii generale a morților, și anume cea dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, amândouă având denumirea de Moși, adică zile în care facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor adormiți întru Domnul. Ele se mai numesc Moșii de iarnă și Moșii de vară și sunt respectate în toate Bisericile Ortodoxe. În unele dintre acestea și în unele părți din Biserica Ortodoxă Română există în practică și o sâmbătă a Moșilor de toamnă, care nu este menționată în cărțile de slujbă și de aceea data ei este diferită, de la o zonă la alta.
Cât privește timpul de pomenire a morților din Postul Mare, pomenirile au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.
Așadar sâmbăta, ziua pogorârii Domnului la iad, când a avut loc ridicarea celor adormiți spre înviere, este bine să fie cinstită prin aducerea aminte de cei trecuți în viața de veci, ca prin rugăciunea noastră și prin pomenirea acestora să-i ajutăm să dea răspuns bun la Judecata lui Dumnezeu și să se ridice cât mai aproape de Tronul lui Dumnezeu, unde să înalțe și pentru noi, împreună cu Îngerii și cu Sfinții, rugăciuni de răsplătire și mulțumire pentru faptul că noi, cei rămași pe pământ, nu i-am uitat.
(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 278-282)
Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului.
El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau zeul romanilor. Cu toate că aceştia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândeţea şi cu milostenia.
Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească.
Astfel, el şi-a pregătit o funie cu laţ, s-a sprijinit în scut şi a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce laţul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, braţul i-a rămas înţepenit.
A fost nevoie de rugămintea celorlalţi păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanţurile nevăzute.
Iar fericitul s-a milostivit de barbar şi l-a eliberat prin puterea rugăciunii.
Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele.
Un scriitor creştin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi cinstea vieţii sale.
Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei româneşti.
Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiţii călugări sciţi, teologi care au participat la discuţiile hristologice ale vremii.
În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creştinarea hunilor.
În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzaţiilor nedrepte aduse acestuia.
Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor.
Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.
Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni.
Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia.
Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat.
Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ierarh Grigorie I al Antiohiei (†593)
Cel între sfinți părintele nostru Grigorie al Antiohiei a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei între anii 571 și 593 (precedat și urmat de Anastasie I).
Prăznuirea Sf. Grigorie în Biserica Ortodoxă se face la data de 20 aprilie.
Se știu foarte puține lucruri despre tinerețea lui Grigorie. Acesta era monah la mănăstirea imperială din Ierusalim.
Ulterior a fost trimis de împăratul Iustin al II-lea la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, care a fost atacată de arabi pe când Grigorie era stareț al acesteia.
Ulterior, a devenit stareț al unei mănăstiri din Faran, în apropierea Mănăstirii Sf. Ecaterina.
În anul 571, împăratul Iustin al II-lea l-a depus pe patriarhul Antiohiei, Anastasie, iar Grigorie a fost întronizat ca succesor al acestuia.
În 578, Anatolie (din provincia Osroene), un cripto-păgân, l-a acuzat pe patriarhul Grigorie că ar fi fost la rândul său un cripto-păgân și că ar fi fost implicat în sacrificarea unui copil.
Ulterior, „după ce a fost supus la torturi groaznice”, Anatolie și-a retras acuzația.
Înainte de anul 588, Grigorie s-a implicat într-o dispută cu comitele Orientului (comitele diocezei romane a Orientului), care a dus la repetata hărțuire a patriarhului, care a fost chemat să se justifice înaintea Curții din Constantinopol.
În cele din urmă a fost achitat.
În timpul domniei împăratului Mauriciu I, patriarhul Grigorie a acționat ca mediator între acesta și trupele romane implicate în războiul cu perșii, care se răsculaseră.
La scurt timp după urcarea sa pe tronul persan (în 590) Chosroes al II-lea a fost silit să se refugieze în Siria pentru a se pune la adăpost.
Patriarhul Grigorie și mitropolitul Domițian de Melitene, un văr al împăratului Mauriciu, au fost trimiși în întâmpinarea lui Chosroes, care se ducea să îi ceară ajutorul împăratului Mauriciu.
După ce Chosroes și-a recăpătat tronul, i-a trimis lui Grigorie o cruce pe care predecesorul acestuia, Chosroes I o luase de la Sergiopolis.
Ulterior, patriarhul Grigorie a călătorit prin provinciile de graniță ale Imperiului, în încercarea de a-i convinge pe necalcedoniei să accepte hotărârile Sinodului de la Calcedon. Se pare că era un predicator talentat, și câteva din omiliile sale s-au păstrat.
Patriarhul Grigorie a trecut la Domnul în anul 593, după ce a luat un medicament pentru gută.
După moartea sa, pe tronul Bisericii Antiohiei a fost reinstalat predecesorul său, patriarhul Anastasie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie I al Antiohiei (†599).
Cel întru sfinți Anastasie I al Antiohiei a fost Patriarh al Antiohiei în a doua jumătate a secolului al VI-lea (561 – 571, precedat de Domnus al III-lea, urmat de Gregorie I și 594 – 599, precedat de Grigorie I al Antiohiei, urmat de Anastasie al II-lea).
Mai este cunoscut și ca Anastasie Sinaitul, supranume pe care îl împarte cu un alt sfânt care a trăit un secol mai târziu. Amândoi sunt prăznuiți în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.
Sfântul Anastasie a fost ales pentru scaunul Bisericii Ortodoxe a Antiohiei în vremea împăratului Iustinian.
Când însă împăratul Iustinian a devenit un susținător al ereziei dochetiste, Anastasie I al Antiohiei și Eutihie al Constantinopolului s-au opus lui. Urmașul lui Iustinian, împăratul Iustin al II-lea l-a înlăturat pe Anastasie din scaunul Antiohiei.
Sfântul Grigorie cel Mare l-a repus pe Anastasie în scaunul Antiohiei după 23 de ani, în timpul domniei împăratului Mauriciu. Sf. Anastasie a murit în anul 599.
Tot în această zi, pomenirea Sfântul Anastasie Sinaitul
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Anastasie din Sinai (sau Anastasie Sinaitul) este un sfânt monah din secolul al VII-lea, care a părăsit lumea și toate ale ei. Este considerat unul din Sfinții Părinți ai Bisericii. Sfântul Anastasie este prăznuit pe 20 aprilie; mai este prăznuit, cu soborul cuvioșilor Părinți din Sinai, în Marțea Luminată. Nu trebuie confundat cu Sfântul Anastasie, patriarhul Antiohiei, cunoscut și el sub numele de “Anastasie Sinaitul” și prăznuit tot pe 20 aprilie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.
Apostolul Zaheu (Secolul I) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vaa pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.
Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.
Acest cuvios Atanasie s-a născut în anul 1310. A dus o viaţă de nevoinţe monahiceşti la Sfântul Munte Athos. El a întemeiat faimoasa Mănăstire Meteora din Thessalia. Era hărăzit de Dumnezeu cu marile daruri ale mai înainte vederii şi facerii de minuni.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.
Sfinții Cuvioși Atanasie și Ioasaf de la Meteora – foto preluat de pe doxologia.ro
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită pe 6 septembrie.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk a fost așezată la început în Biserica Sfinților Boris și Gleb din orașul Vyshgorod (lângă Kiev), unde a apărut în mod miraculos în anul 1654.
În anul 1662, când Rusia era în război cu Polonia (1659-1667), orașul a fost ocupat de tătarii din Crimeea, care luptau de partea poloneză, provocând pierderi grele. Sfânta Biserică cu hramul Purtătorilor de pătimiri Boris și Gleb a fost pângărită și distrusă. Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost dinainte scoasă din biserică și purtată de-a lungul Niprului. Moaștele sfinților au fost ascunse sub o criptă.
Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși care au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Descrierea icoanei se găsește în registrul de proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, din anul 1807.
Există un imn despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Kiev-Bratsk, alcătuit imediat după anul 1692.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită de patru ori în timpul anului: 6 septembrie, 10 mai, 2 iunie și sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare. Toate aceste zile sunt închinate arătării miraculoase din anul 1654 a sfintei icoane.
Icoana originală nu a fost conservată. Copia a fost pictată urmând întru totul originalul și este în prezent așezată în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din Kiev.
Teotim I Scitul era de neam daco-roman, născându-se în Dacia Pontică, undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, format în tinereţe în aceeaşi mănăstire din „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor“.
Acest episcop urcă pe scaunul Eparhiei Tomisului pe la anii 385-390, după mutarea din viaţă a episcopului Gherontie al Tomisului.
Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare „De viris illustribus”, despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu şi de oameni, teolog învăţat şi scriitor talentat şi neobosit.
El afirmă că „a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe”, ceea ce dovedeşte vasta sa cultură în retorica şi filosofia antică, greacă şi latină.
Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre episcopul Teotim: „Aud că scrie şi alte lucrări”.
Sozomen, istoricul bisericesc, spune despre Teotim I că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastica” (deci cu viaţa monahală).
Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe Teotim Scitul „zeul romanilor”.
Acesta a încercat să-i câştige pentru credinţa creştină, arătându-se ospitalier şi făcându-le daruri.
Barbarii au crezut însă că Teotim era bogat şi de acea au plănuit ca să-l ia prizonier.
În această împrejurare se va arăta darul facerii de minuni al Sfântului, căci braţul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului laţul pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înţepenire.
Un alt scriitor creştin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale”.
Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim I este considerat „creatorul Filocaliei româneşti”.
În gândirea sa a fost, desigur, influenţat de Sfântul Ioan Gură de Aur şi de părinţii capadocieni.
Teotim I vorbeşte foarte frumos despre liniştea minţii şi a inimii.
Sub păstoria lui Teotim I, mănăstirile şi sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză şi isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiţii „călugări sciţi”, răspândiţi, atât la nord de Dunăre până în Carpaţi, cât şi la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma şi Africa.
Bazilicile înălţate de el, ale căror ruine şi astăzi se văd, erau mari şi frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedeşte numărul impresionant de credincioşi, precum şi frumuseţea cultului şi arhitecturii secolelor IV-V.
Sfântul Teotim Scitul era bine cunoscut împăratului Arcadie şi mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat.
În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istm”, adică pentru huni.
În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului.
În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Despre activitatea literară a Sfântului Ierarh Teotim nu cunoaştem prea multe date.
Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog şi fraze scurte şi că a scris unele omilii la textele evanghelice.
Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea Sfântului Teotim era în consens cu gândirea marilor Părinţi ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creştine”.
Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului al V-lea, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viaţa aceasta, la cereştile lăcaşuri.
Pentru viaţa sa curată, pentru opera sa misionară şi pentru credinţa sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor şi se face pomenirea lui la 20 aprilie.
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Teotim, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Ca cel ce eşti stâlp al Bisericii lui Hristos, ai surpat eresul lui Arie, Înţelepte Teotime; pentru aceasta Dumnezeu nostru te-a împodobit pe tine, Preafericite Ierarhe Teotim. Cu rugăciunile tale păzeşte, preasfinte, întreaga turmă şi cetatea tomitană.
Sfântul Teotim „Scitul” era bine cunoscut împăratului Arcadie şi mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istru”, adică pentru huni. În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului V, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viaţa aceasta, la cereştile lăcaşuri. Pentru viaţa sa curată, pentru opera sa misionară şi pentru credinţa sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor şi se face pomenirea lui la 20 aprilie. În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scythia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimas) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioşi, pentru sfinţenia şi minunile lui”.
Grăieşte Sozomen că o atât de înaltă idee le dăduse barbarilor şi păgânilor despre virtutea sa, încât devenise obişnuinţă între ei de a-l numi „dumnezeul romanilor”, făcând de temut Evanghelia lui Hristos şi pe împlinitorii ei, căci mulţi dintre creştini, căzând în mâinile barbarilor, se izbăveau îndată aducând rugăciune către Mântuitorul şi pomenind numele Cuviosului Teotim.
Iată că într-o zi, călătorind el aproape de latura în care se aşezaseră barbarii, cei care erau împreună cu dânsul văzură o ceată mare de păgâni venind în fuga cailor spre Tomis, şi se speriară tare, plângând amarnic pentru vieţile lor, căci au crezut că sunt pierduţi. Dar Sfântul Teotim, cunoscând marea milă a lui Dumnezeu pentru zidirea Sa, se pogorî de pe cal şi se aşeză la rugăciune întinzând mâinile către cer, rugându-se pentru el şi cei dimpreună cu dânsul. Şi, o, marea milostivire şi îndurare a lui Dumnezeu! Căci nu numai pe el, ci şi pe toţi cei împreună cu dânsul îi făcu nevăzuţi ochilor păgâneşti, căci barbarii trecură printre dânşii fără să-i vadă.
În zilele acelea erau dese năvălirile străinilor de Hristos; însă acest fericit şi mare întru sfinţi la mulţi le domolise iuţimea şi setea de sânge şi de prădăciuni prin blândeţea chipului său şi desăvârşita bunătate a sa, căci şi prin cuvinte dulci şi prin daruri le înmuiase inimile cele împietrite de răutate, şi prin dulceaţa graiului şi a cuvintelor; încă şi prin cinstea ce le-o arăta stând cu ei la masă potolise setea de fărădelegi a acestora. Pentru aceea se dusese vestea între barbari despre nemăsuratele sale virtuţi, şi mulţi veneau la el să-l vadă cu ochii lor.
Iată că într-o zi, unul din ei, închipuindu-şi că Sfântul avea multe averi şi dorind a se îmbogăţi, el şi neamul său, cu cele materialnice, căută a-l face prizonier. Şi pentru aceasta se apropie şi, sprijinindu-se în scutul său după cum îi era obiceiul când vorbea cu duşmanii lui, ridică braţul spre a-i arunca fericitului o frânghie peste gât şi a-l târî spre sine. Însă braţul înţepeni prin minune şi rămase nemişcat până ce tovarăşii lui se dezmeticiră şi alergară smeriţi şi cu lacrimi în ochi să mijlocească pentru dânsul. Iar Cuviosul Teotim, cerându-le îndreptare şi credinţă în Hristos, ceea ce ei făgăduiră, rugă pe Dumnezeu pentru iertarea barbarului, şi îndată îşi dobândi cererea, apoi îi slobozi. Multe alte minuni şi semne a făcut acest dumnezeiesc părinte Teotim în pământul Sciţiei, în vremea vieţii sale, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu peste neamul său.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 31-32)
Viața Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului
Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro
Fericitul episcop Teotim I era de neam daco-roman, autohton din Dacia-Pontică. El este considerat cel dintâi dascăl și părinte duhovnicesc al sfinților Ioan Cassian și Gherman, cu care era contemporan, format în tinerețe în aceeași mănăstire din „hotarele Cassienilor și ale peșterilor”. Această mănăstire, care a dat călugări cărturari și sporiți în fapte bune, era o adevărată vatră monahală de sfințenie, de trăire și de profundă teologie din eparhia Tomisului, confirmată de înaltul nivel spiritual, teologic și literar la care au ajuns cei trei sfinți daco-romani contemporani, Ioan Cassian, Gherman și Teotim I, supranumit de istoricii paleocreștini „Scitul” și „Filosoful”.
Acest episcop urcă pe scaunul eparhiei Tomisului, pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului Gherontie. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de fericitul Ieronim (t 420), în celebra sa lucrare: De viris illustribus (Despre bărbați iluștri), care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că a scris scurte tratate (cărți) sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica și filosofia antică, greacă și latină. Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre Teotim: „Aud că scrie și alte lucrări”.
Unele fragmente din scrierile Sfântului Teotim se păstrează în lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (t 749) „Paralele sfinte”, din care reiese că a scris omilii la unele texte Evanghelice. Istoricul Sozomen scrie despre el că era „scit” (daco-roman) de neam, că „traiul îi era modest” și că era un taumaturg (vindecător de boli). Iar Socrate, alt istoric paleocreștin, spune că fericitul episcop Teotim I era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari (adică păgâni) –, pentru evlavia și corectitudinea vieții sale. Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei românești. În gândirea sa a fost, desigur, influențat de Sfântul Ioan Gură de Aur și de părinții capadocieni. Sfântul Teotim vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.
Sub păstoria Sfântului Teotim mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie (liniște), au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma și Africa. Bazilicile înălțate de el, ale căror ruine și astăzi se văd, erau mari și frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.
Ca misionar, Sfântul Teotim I era tot atât de râvnitor pentru Hristos ca și înaintașii săi. El avea mult de suferit din partea „barbarilor” migratori, pe care reușea să-i îmblânzească cu greu prin daruri, prin rugăciuni și prin sfințenia vieții sale. Din această pricină păgânii îl numeau „zeul romanilor”.
Sfântul Teotim „Scitul” era binecunoscut împăratului Arcadie și mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. In anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru nomazii sciți de la Istm, adică pentru huni. în anul 400, Sfântul Teotim ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. în anul 403, Sfântul Teotim era din nou în Constantinopol și lua apărarea marelui patriarh și dascăl a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva acuzațiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre sfântul episcop străromân Teotim și Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului V, Sfântul episcop Teotim s-a strămutat cu pace din viața aceasta, la cereștile locașuri. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l:a trecut în rândul sfinților și pomenirea lui se face la 20 aprilie. În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scithia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimos) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioși, pentru sfințenia și minunile lui”.
Sfântul Teodor Trihina (Trihin sau Trihinul, gr. trichinas — „purtătorul de îmbrăcăminte de păr aspră”) s-a născut într-o familie bogată dar pioasă din Constantinopol.
Acest fericit supunându-se din tinerețe la toată reaua pătimire și petrecere în opoziție cu modul de viață al societății familiei sale, înghețat de frig și de ger, își acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a și numit Trihina.
Drept aceea a dat de gol și înșelăciunea demonilor.
Și mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor care cu dragoste năzuiesc la dânsul, și își iau sufleteasca și trupeasca tămăduire.
A adormit în Domnul la sfârșitul celui de-al IV-lea sau începutul celui de-al V-lea secol.
Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Teodor Trihina
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodore, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 1
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Teodor. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condacul Sfântului Cuvios Teodor Trihina
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai prealuminat cu viaţa, Înţelepte Părinte Teodor, socotind zdrenţele cele de păr mai mult decât vistieriile cele împărăteşti de pe pământ. Pentru aceasta ai şi dobândit haina cea cerească; roagă-te pururea pentru noi, preacuvioase.
Alt condac, glasul al 3-lea [1]:
Ca un car de foc pogorâtu-te-ai asupra virtuților, purtătorule de Dumnezeu, urcând spre lăcașurile cele cerești; și te-ai aflat ca un înger viețuind între oameni și ca un om dănțuind de bucurie împreună cu îngerii. De aceea arătatu-te-ai vas sfințit al minunilor și semnelor celor minunate, Teodore.
Sf. Cuv. Teodor Trihina (Secolele IV – V) – foto preluat de pe doxologia.ro
Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit „Trihina”, adică „Părosul”, a fost născut și crescut în cetatea Sfântului Constantin, fiind fiu de părinți bogați.
Și lăsându-și părinții, bogăția și slava pentru Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească și s-a făcut monah.
Și avea o viață atât de aspră și atât și-a slăbit trupul, încât la față era asemenea unui mort, pentru că în toate nopțile se lupta cu gerul, stând la rugăciune, neacoperindu-și capul niciodată.
Și purta numai o haină aspră de păr, de aceea s-a numit „păros”.
Încă și mănăstirea aceea pustnicească, în care cuviosul petrecea viață aspră, după aceea a luat numele de „Trihina”, adică s-a numit „păroasă”.
Iar Sfântul Teodor a luat de la Dumnezeu putere asupra diavolilor și, făcând multe minuni, s-a dus către Domnul.
Și nu numai în viața sa, ci și după mutarea sa făcea minuni.
Pentru că izvora din sfintele lui moaște mir de tămăduire binemirositor, cu care se tămăduiau toate bolile și se goneau diavolii, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru.
Teotim I Scitul era de neam daco-roman, născându-se în Dacia Pontică, undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, format în tinereţe în aceeaşi mănăstire din „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor“.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Sf. Teodor Trichina, cuvios († secolul al V-lea)
(BRC) Sf. Teotim, episcop de Tomis
Sfântul Ierarh Teotim I Scitu- foto: ro.orthodoxwiki.org
Ziua limbii chineze (ONU)
Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie şi are drept scop să sublinieze contribuţia limbii chineze, a literaturii şi poeziei în cultura lumii. Celebrarea acestei zile vizează promovarea multilingvismului, diversitatea culturală şi utilizarea egală a celor şase limbi oficiale ale ONU, potrivit www.un.org.
Celebrarea zilei a fost stabilită în fiecare an, în perioada Guyu (“Ploile cerealelor”), a şasea dintre cele 24 de perioade solare create din timpuri străvechi pentru ghidarea activităţilor agricole, care corespunde datei de 20 aprilie în calendarul gregorian. Această zi aduce şi un omagiu personajului mitologic chinez Cangjie, care a inventat caracterele chinezeşti. Se spune că ar fi fost istoricul oficial al Împăratului Galben, potrivit sursei amintite.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Ziua Internațională a Presei Libere
La iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată ziua internaţională a presei libere. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.
cititi mai mult pe www.europafm.ro
Astazi in istorie pentru 20 aprilie
Evenimentele Zilei de 20 aprile în Istorie:
- 20 aprile 1921 – România a semnat “Convenția și Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes național“, precum și “Convenția și Statutul asupra libertății tranzitului“, adoptate în cadrul Conferinței de la Barcelona;
- 20 aprile 1949 – A avut loc primul Congres mondial al partizanilor păcii;
- 20 aprile 1999 – Masacrul de la liceul Columbine;
- 20 aprile 2007 – Președintele României Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament. În urma referendumului din 19 mai (74,48%) suspendarea a încetat
20 aprile 1303 - Prin bula In supremae praeminentia dignitatis, papa Bonifaciu al VIII-lea pune bazele Universităţii Sapienza din Roma. Aceasta este cea mai mare şi cea mai veche universitate de stat din capitala Italiei.
Papa Bonifaciu al VIII-lea a fost un papă al Romei între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universității Sapienza din Roma, cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma. Este cunoscut pentru faptul cǎ a distrus localitatea Palestrina în luptele sale pentru putere, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie; ba mai mult, a declarat că sexul cu băieței nu este un păcat.
20 aprile 1314 - A murit Papa Clement al V- lea , născut Raymond Bertrand de Got,cca. 1264).
Papa Clement al V-lea (n. ca. 1250 — d. 1314) unul din cei mai însemnați papi din evul mediu. Pontificatul sau a durat intre anii 1305, până la moartea sa în 1314. Papa Clement al V-lea a fost unul din cei mai însemnați papi din evul mediu. În timpul pontificatului său sediul papilor a fost transferat de la Roma în Franța, la Avignon. Împreună cu regele Franței, Filip al IV-lea (Filip cel Frumos), a pus la cale distrugerea Ordinului Templierilor.
În anul 1307, intr-o zi de vineri 13 Octombrie, un edict care ordona arestarea templierilor a fost emis, simultan, în toată Europa. Templierii arestați au fost interogați de inchiziție timp de 7 ani, pentru a se afla locul unde se ascundea tezaurul lor. În 1314, Jacques de Molay, marele maestru al Ordinului Templierilor, înainte de a fi ars pe rug, ar fi prezis că atât regele Filip al IV-lea al Franței, cât și Papa Clement al V-lea vor muri în același an, ceea ce s-a și întâmplat.
20 aprilie 1491 - Prima atestare documentară a Curții Domnești de la Bacău.
După luptele lui Ștefan cel Mare de la Vaslui (1475) și Războieni (1476), s-a impus necesitatea unei reorganizări administrative a Moldovei sudice. Ștefan cel Mare a ales ca loc de reședință domnească pentru această parte a țării Bacăul și l-a numit aici, spre a-l ajuta la domnie, pe Alexandru, fiul care îl însoțise la războaie și care fusese martor al multor acte domnești de până atunci.
Astfel, în perioada 1481–1496, Curtea domnească din Bacău a reprezentat centrul administrativ de control și de organizare a Țării de Jos, fiind și reședința lui Alexandru.Prima atestare a Curţii Domneşti de la Bacău (1491) Voievodul Moldovei a ales Bacăul drept Reședință domnească, întrucât era un centru comercial, nod al drumurilor comerciale spre Transilvania și Țara Românească.
Misiunea lui Alexandru era să rezolve problemele pe care tatăl său, domnul Moldovei, nu ar fi avut timp să le trateze de la Suceava. Este menționată pentru prima dată la 20 aprilie 1491, când Ștefan cel Mare închina Mănăstirii Tazlău un sat „ascultător de curțile de la Bacău“
20 aprile 1517 - Stefanita Voda isi incepe domnia in Moldova.
Ștefăniță Vodă cel Tânăr, sau Ștefan al IV-lea al Moldovei, (n. 1506 – d. 14 ianuarie 1527, Hotin) si a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 si 14 ianuarie 1527. Era fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb (1470- 1517) si nepotul lui Stefan cel Mare si Sfant. Deşi, la moartea părintelui său avea 10 ani, a fost ales domnitor, iar vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă vodă, fire nestăpînită, l-a decapitat pe „povăţiitorul” său Luca Arbore și fiii săi.
Ștefăniță (mijloc) flancat de tatăl și unchiul său (Bogdan cel Orb, Stefan cel Tânăr and Petru Rareş in St Nicholas church, Dorohoi) – foto: ro.wikipedia.org
Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul cruzimii, căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova, adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție, iar ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță uema să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Însă cu aceasta se însurase Radu de la Afumați în ianuarie 1526.
Lui Ștefăniță îi rămînea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia. Ștefăniță a năvălit, jefuind şi ucigînd, asupra Valahiei (1526), „băgînd spaima în munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe. Pînă la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527, Ştefăniţă vodă moare la Hotin la 14 ianuarie 1527. Este înmormântat la Manastirea Putna. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.
20 aprile 1534 - Exploratorul Jaques Cartier începe călătoria în care descoperă Canada si Labrador.
Jacques Cartier (n. 31 decembrie 1491 – d. 1 septembrie 1557) a fost primul explorator al Golfului Sf. Laurențiu și cel ce a descoperit râul Sf. Laurențiu. El a întreprins trei voiaje în regiune, primele două în 1534 și 1535 – 1536, la ordinele exprese ale regelui Francisc I, iar a treia expediție în 1541 – 1542.
În al treilea voiaj, Jacques Cartier a fost secundul lui Sir Roberval, care a fost încredințat de rege să aducă resurse naturale din Canada. Dar, deoarece Sir Roberval a întârziat cu pregătirile pentru expediție, Jacques Cartier a plecat în lunga expediție fără acesta.
El a ajuns in Canada la Hochelaga (Montreal) din regiunea Stadacona (Quebec). Odata ajuns în Canada, Cartier a pornit în căutarea aurului și a diamantelor. A gasit o mulțime de bijuteri înaintea lui Sir Roberval. Cei doi s-au întâlnit în Terra Nova (Newfoundland). Dar Jacques Cartier nu a ascultat ordinele lui Sir Roberval și a plecat in Franța unde a vrut sa vândă bogățiile aduse.
Însă, odata revenit în țară, a descoperit că, din păcate pentru el, nu a adus decat pyrite și quartz fără valoare. Pornind de la această întâmplare, a apărut expresia: fals ca diamantele Canadei.După aceea, Jacques Cartier s-a retras din această activitate pentru totdeauna și a murit în anul 1557 la Paris.
20 aprile 1535 - La Stockholm este observat fenomenul atmosferic numit soare fals sau soare fantomă. Haloul este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice propice. Se produce din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine. care creează pete luminoase pe cer, de multe ori pe un inel luminos sau halo pe fiecare parte a Soarelui.
“Vädersolstavlan”, Urban målare, Jacob Elbfas – foto: ro.wikipedia.org
Fenomenul a fost reprodus în celebra pictura ” Vädersolstavlan„, care este cea mai veche pictura peisaj suedeză și cea mai veche reprezentare a soarelui fals. Pictura originala, care a fost creata la scurt timp după eveniment este în mod tradițional atribuita pictorului Urban si s-a pierdut, și practic, nu se știe nimic despre ea. Cu toate acestea, o copie de la 1636 a lui Jacob Heinrich Elbfas, este considerata a fi o copie exactă și a fost până de curând în mod eronat considerata a fi originalul restaurat.
20 aprile 1653 - Oliver Cromwell dizolva “Parlamentul cel lung”. La 29 aprilie Cromwell a înființat un Consiliu de Stat din 13 membri, responsabil pentru politica externă și de administrare a țării.
Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei.
Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.
20 aprile 1769 - A murit Pontiac, şef al tribului amerindian canadian Ottawa, erou al luptei impotriva invadatorilor englezi.
Pontiac sau Obwandiyag (c. 1720 – 20 aprilie 1769) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
20 aprile 1792 - Franța a declarat război Austriei, declanșând Războaiele Revoluției Franceze.
Războaiele Revoluției Franceze au fost o serie de conflicte, din 1792 și până în 1802, între Guvernul Revoluționar Francez și câteva state europene. Marcate de fervoarea revoluționară franceză și de invențiile militare, campaniile au avut ca rezultat victoria armatei revoluționare franceze în fața coalițiilor inamice și au adus sub controlul francez Țările de Jos, Italia și Renania. Războaiele au implicat un număr enorm de soldați, în principal din cauza aplicării noului serviciu militar al recrutării în masă.
Războaiele revoluționare franceze sunt de obicei împărțite între Prima Coaliție (1792–1797) și A Doua Coaliție (1798–1801), deși Franța a fost în război continuu din 1793 și până în 1802. Încetarea ostilităților s-a făcut pe baza Tratatului de la Amiens (1802). Pentru evenimente militare ulterioare, vedeți și Războaiele napoleoniene. Împreună, ambele conflicte au constituit ceea ce este uneori numit „Marele război francez”.
(…) În cele din urmă Franța a declarat război Austriei, cu un vot favorabil din partea Adunării pe 20 aprilie 1792, după o listă lungă de plângeri prezentată de ministrul de externe Dumouriez. Dumouriez a organizat o invazie imediată a sudului Țărilor de Jos, unde a considerat că populația locală va dori prăbușirea imperiului austriac. Cu toate acestea, o mare parte a armatei revoluționare era dezorganizată, și forțele recrutate erau insuficiente pentru invazie. După declarația de război, soldații francezi au dezertat în masă și, într-un singur caz, și-au asasinat propriul general, Dillon.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 aprile 1799 - Premiera, la Weimar, a poemului dramatic “Moartea lui Wallenstein” de Friedrich Schiller.
Friedrich Schiller în jurul anului 1790, de A. Graff – foto: ro.wikipedia.org
Johann Christoph Friedrich von Schiller (n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg – d. 9 mai 1805, Weimar), înnobilat în anul 1802, poet și dramaturg german, considerat unul din „prinții poeziei germane”.
20 aprile 1808 - S-a născut impăratul Napoleon al III-lea al Frantei; (d.1873).
Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873), a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.
20 aprile 1809 - Victoria imparatului francez Napoleon I in batalia de la Abensberg, asupra trupelor austriece.
Bătălia de la Abensberg a opus o armată austriacă comandată de Arhiducele Carol unei armate franco-germane („Armata din Germania”), comandate de Împăratul Napoleon I. Oprit în fața orașului Regensburg de diviziile Friant și St. Hilaire, Arhiducele preferă să lupte, masându-se între Grub și Dinzling, sperând că va primi întăriri de la fratele său, Arhiducele Ludovic și de la corpul generalului Hiller.
Cu toate acestea, Napoleon își concentrează forțele mai repede și folosește poziția centrală pentru a îl împiedica pe primul să facă joncțiunea, învingându-l la Siegenburg pentru ca apoi să îl atace pe Arhiducele Carol cu grosul trupelor sale, format din Corpul lui Lannes, diviziile Morand și Gudin (ambele din Corpul lui Davout) și divizia de cuirasieri a lui Saint-Sulpice, împreună cu bavarezii lui De Wrede.
Centrul armatei autriece este spart dar Arhiducele Carol conduce o retragere organizată spre Landshut, acoperită și de sosirea Corpului lui Hiller. În tot acest răstimp, Davout, cu cele două divizii care îi mai rămăseseră, a supravegheat grosul forțelor austriece în apropriere de Leundorf, iar după ce victoria a fost obținută la Abensberg, a primit ca întăriri corpul mareșalului Lefebvre, format din două divizii bavareze.
20 aprile 1829 - A apărut la Bucureşti primul periodic din Muntenia, Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu.
La 20 aprilie 1829, stil nou (8 aprilie 1829, stil vechi), apare la Bucureşti primul periodic din Valahia, Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu. Curierul românesc va apărea pînă la 19 aprilie / 1 mai 1848, seria I şi 29 noiembrie / 11 decembrie – 13 / 25 decembrie 1859, seria II. Gazeta Curierul Românesc a pus bazele presei românești fiind prima gazetă românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată. Primul număr a apărut pe 8/20 aprilie 1829 și, cu unele întreruperi, ziarul și-a continuat apăriția până la data de 12 decembrie 1859, fiind difuzat în special prin librarul Iosif Romanov .
Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, care a obținut aprobarea apariției gazetei. Inițial, gazeta trebuia să poarte numele de Curierul Bucureștilor. În cuprinsul ziarului se publicau texte administrative, știri politice și militare, articole și note de îndrumare, cuprinzând noțiuni elementare de istorie, geografie, comerț, economie, industrie etc.
Primul număr cuprindea un articol editorial privind istoricul ziarelor in lume; înștiințări „din lăuntru”; înștiințări „din afară”; informații despre „mezaturi”, plecări și sosiri de demnitari la Bucuresci; știri „despre lucrarea pământului, care merge înainte cu mare spor”. În anul 1837, ziarul a început să publice un supliment numit Curierul de ambe sexe, magazin cultural cu o componentă feminină.
Curierul Românesc (in Muntenia) și Albina Românească( in Moldova) au fost anticipate de alte ziare românești, cel dintâi chiar pe teritoriul Moldovei, Couriere de Moldavie, editat în 1790, într-o ediție în limba franceză, dar și în ediție în limba română despre care nu se mai știe sigur si în orice caz nu s-a mai păstrat.
Ziare românești au apărut înainte de 1829 și la Cernăuți, în 1820 – Crestomaticul românesc, la Buda în 1821 – Biblioteca românească, la Leipzig, în 1827 – Fama Lipschi pentru Dacia. Unii cercetători susțin că actul de naștere a presei românești ar trebui identificat cu apariția, la Brașov, în 1731, a Calendarului tipărit de dascălul Petcu Șoanul, motivând că și acest fel de publicație „poate avea o anumită periodicitate”.
20 aprile 1839 - S-a născut Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, (d. 1914)
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
20 aprile 1841 - A apărut primul roman poliţist din lume a văzut lumina tiparului: “Crimele din Rue Morgue” al scriitorului american Edgar Allan Poe .
Copie fotografică a lui Poe de Oscar Halling, făcută prin utilizarea daghereotipului «Thompson», unul din ultimele portrete ale lui Poe (1849) – foto: ro.wikipedia.org
Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland) a fost un scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.
A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.
20 aprilie 1853 - S-a născut Elie Radu, inginer, pedagog și academician român. (d. 1931)
Elie Radu (n. 20 aprilie 1853, Botoșani – d. 10 octombrie 1931) a fost un inginer constructor de poduri și șosele, pedagog și academician român. S-a dovedit un luptător pentru drepturile profesionale ale inginerilor, a stimulat și a îndrumat creația inginerească. A deținut funcția de președinte al Societății Politehnice în anii 1898, 1903 și 1904.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 aprile 1862 - Louis Pasteur și Claude Bernard au reușit primul test de pasteurizare.
Pasteur experimenting in his laboratory – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare, mai ales a celor lichide, inventată de Louis Pasteur, care constă în încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 °C, de obicei până la 60-70 °C, urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 °C, pentru a distruge flora patogenă a produselor alimentare fermentabile și în felul acesta a preveni alterarea acestora, păstrând intacte însușirile alimentului.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
2 aprilie 1863 – Conferința națională a fruntașilor transilvăneni.
Desfășurată la Sibiu, între 20–23 aprilie, a fost în ochii contemporanilor prologul întrunirii dietei Transilvaniei. Andrei Șaguna i-a îndemnat pe delegați să accepte Diploma din octombrie, care prevedea încetarea regimului militar din Transilvania, iar Marele Principat al Transilvaniei să redevină stat autonom în cadrul imperiului) și Patenta din februarie, ca temelie a noii lor constituții. Toate cuvântarile și discuțiile au dovedit aceeași loialitate față de Austria și aceeași dorință de a încorpora Diploma și Patenta în legea fundamentală a Transilvaniei.
20 aprile 1870 - În România vine la guvernare cabinetul prezidat de Emanoil (Manolache) Costache Epureanu.
Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (n. 22 august 1820, Bârlad – d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania) a fost primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri: în 1870 (1 mai – 26 decembrie) și în 1876 (6 mai – 5 august)
20 aprilie 1877 – Nota de protest a Imperiului Otoman adresată Puterilor Garante.
Guvernul de la Constantinopol a adresat la 20 aprilie/2 mai o notă de protest către celor cinci puteri garante – Marea Britanie, Austro-Ungaria, Germania, Franța și Italia – prin care le înștiința asupra ruperii relațiilor diplomatice dintre România, care-și dorea proclamarea independenței, și Înalta Poartă. A fost urmată de expulzarea brutală a girantului agenției diplomatice a României din capitala otomană, Ioan Grigore Ghica.
20 aprilie 1882 - S-a născut Nicolae Ciupercă, politician şi general român. (d. 1950)
Nicolae Ciupercă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
General de armată și om politic.. A urmat Școala militară de ofițeri activi de Infanterie din București, absolvită în 1902 ca șef de promoție, obținând gradul de sublocotenent. A absolvit apoi cursurile Școlii Superioare de război din Paris în 1913. A participat la Războiul de întregire ca maior, șef al biroului operații al Armatei a II-a (condusă de general Averescu). Nicolae Ciupercă (1882-1950)
A fost numit ministru al Apărării Naționale în 1938, dar după o scurtă perioadă și-a dat demisia pentru că nu a fost de acord cu cheltuirea unor fonduri din bugetul militar care, conform ordinului regelui, primeau o destinație secretă, imposibil de verificat. În cel de-Al Doilea Război Mondial a fost Comandant al Armatei a 4-a și al Armatei a 2-a, participând la operațiunile pentru dezrobirea Basarabiei.
La 9 septembrie 1941 a demisionat din funcție, în semn de protest, împotriva continuării războiului dincolo de Nistru. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii pentru faptele sale deosebite de arme. Devenit indezirabil comuniștilor, a fost arestat în septembrie 1948 pentru acuzația de „complot și uneltire contra ordinii sociale”, după ce s-a alăturat grupării anticomuniste Graiul Sângelui, fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava, apoi la Văcărești, unde și-a găsit sfârșitul.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 aprile 1884 - Papa Leon al XIII-lea publică enciclica, Humanum Genus.
Papa Leon al XIII-lea, născut Gioacchino Pecci (n. 2 martie 1810, Carpineto Romano, Italia – d. 20 iulie 1903, Vatican) Papă din 20 februarie 1878 până la moartea sa.
20 aprile 1884 - S-a născut principesa Beatrice de Saxa- Coburg – Gotha, sora reginei Maria a Romaniei; (d. 1966).
Prințesa Beatrice de Saxa-Coburg și Gotha (Beatrice Leopoldine Victoria; 20 aprilie 1884 – 13 iulie 1966) a fost membru al familie regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătorie a intrat în famila regală spaniolă; a fost soția lui Alfonso de Orleans y Borbón, infante al Spaniei. În familie era numită Bea.
20 aprilie 1887 - A încetat din viață Petre Mavrogheni, om politic român, economist, diplomat, ministru de Finanțe și de externe. (1819)
Petre Mavrogheni – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Petre Mavrogheni (n. noiembrie 1819, Iaşi, Moldova – d. 20 aprilie 1887, Viena, Austro-Ungaria) a fost politician, ministru în varii guverne şi ministru de externe român. Petru Mavrogheni a fost ministru de finanţe în guvernul Lascăr Catargiu din perioada 11 martie 1871 – 30 martie 1876.
Tatăl său a fost Petre Mavrogheni, iar mama sa Ruxandra Mavrogheni (n. Sturdza) a fost sora domnitorului Moldovei Mihail Sturza. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, a întocmit textul actului normativ promulgat în 1856 de domnitorul Barbu Ştirbei, prin care romii au fost eliberaţi din sclavie.
20 aprile 1889 - S-a născut Adolf Hitler politician german şi dictator (Fuhrer) al Germaniei national-socialiste (s-a sinucis in data de 30 aprilie 1945 in Berlinul asediat de trupele sovietice).
Micul Adolf Hitler (1890) – foto: ro.wikipedia.org
Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată pe ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului.
Politica sa expansionistă agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici din Germania. Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către revista americană Time.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
20 aprilie 1892 - S-a născut Diamandi Gheciu, compozitor român. (d. 1982)
Diamandi Gheciu (n. 20 aprilie 1892, București – d. 1 octombrie 1982, Belfast) a fost un compozitor român. Studiile muzicale le-a început în București (1913–1918) cu Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Ecaterina Ioanin. A urmat cursuri de perfecționare la Uniunea Compozitorilor (1950–1951) cu Theodor Rogalski. A fost licențiat al facultății de Drept din București (1914).
A fost secretar al Uniunii Compozitorilor, președinte al Fondului muzical, a scris articole în Muzica, Contemporanul, Flacăra, Scânteia, L’Orient (București). A susținut conferințe, concerte-lecții și emisiuni radiofonice. A fost distins cu Ordinul Muncii clasa III (1959), Ordinul Muncii clasa II (1962); Ordinul Meritul cultural clasa III (1969) și cu Premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1970, 1975).
A compus muzică vocal-simfonică; muzică simfonică: Poem pastoral pentru violă și orchestră; muzică de cameră: Trio pentru vioară, violoncel și pian, Dor. Andante pentru violoncel și pian, Legendă pentru vioară și pian; muzică corală: Țară, draga mea, Zbor de noapte, Valsul tinereții; muzică vocală (lied): Tristețea lumii, Crăiasa din povești, Și dacă…, La mijloc de codru des, etc.
20 aprile 1893 - S-a născut pictorul spaniol Juan Miro; (d. 1983).
Joan Miró (n. 20 aprilie 1893, Barcelona – d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor și sculptor spaniol, influențat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertății artistice, va rămâne un creator multidimensional și multilateral: pictează, dar și sculptează și stăpânește în aceeași măsură tehnica ceramicei.
Forme frumoase și stranii, păsări și stele îl vor însoți în fiecare zi a vieții sale, închinate artei și libertății creatoare. A fost influențat desuprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare, un creator multidimensional și multilateral care picta dar și sculpta și stăpânea în aceeași măsură tehnica ceramicei.
20 aprile 1894 - Între 20 – 22 aprilie la Bucureşti, a avut loc Congresul al II-lea al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (P.S.D.M.R.).
20 aprilie 1900 – S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, arheolog, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, geograf, membru corespondent al Academiei Române. (d. 1968)
Constantin S. Nicolaescu-Plopșor (n. 20 aprilie 1900, Plopșor, Dolj – d. 30 mai 1968, București) a fost un arheolog, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, geograf, membru corespondent al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București. A descoperit la Bugiulești (Vâlcea) o fosilă umană (un craniu) veche de 2 milioane de ani, denumită Homo olteniensis (Australonthropus olteniensis).
A înființat Institutul Arheologic Oltenia, Institutul de Istorie Națională, o revistă – Gând și slavă oltenească, o editură – Pământ și suflet oltenesc, Asociația Folcloriștilor Olteni, filiala din Craiova a Academiei Române. A scris și publicat foarte mult, de la culegeri de folclor la studii mari (a fost și coordonatorul grupului de cercetători de la Porțile de Fier – insula Ada-Kaleh).
În 1965 a publicat volumul de povestiri Tivisoc și Tivismoc care cuprinde printre altele textele Păcală la stăpân și Trinu. Alte scrieri: Din legendele lui Novac, Vorbe oltenești, Ceaur, povești oltenești, Paleoliticul în România, etc.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
20 aprile 1902 - Marie si Pierre Curie, in laboratorul lor din Paris, au izolat cu succes saruri de radiu dintr-o substanta minerala .
Marie şiPierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto: ro.wikipedia.org
20 aprile 1908 - S-a născut cântarețul de jazz american Lionel Hampton; (d. 2002).
20 aprile 1912 - A murit scriitorul irlandez Bram Stocker, creatorul personajului „Dracula”;(n.1847).
Fotografie a lui Bram Stoker cca. 1906 – foto: ro.wikipedia.org
Abraham „Bram” Stoker (n. 8 noiembrie 1847, Clontarf, un cartier lângă Dublin — d. 20 aprilie 1912, Londra) a fost un scriitor irlandez, cunoscut în primul rând prin romanul Dracula. Stoker nu a călătorit niciodată în estul Europei, locul în care se desfășoară acțiunea romanului Dracula, însă timp de șapte ani s-a dedicat unui studiu intens de cercetare a folclorului european și a poveștilor mitologice cu vampiri.
De asemenea, s-a întâlnit cu scriitorul maghiar Armin Vambery, cel care i-a relatat despre poveștile misterioase ale Carpaților, care au ajutat la crearea peisajului horror din roman. Povestea contelui Dracula a fost inclusă în multe genuri literare si a fost ecranizata de cineasti celebri.
20 aprile 1918 - Moare Karl Ferdinand Braun, fizician german, a contribuit la dezvoltarea telegrafiei fara fir, laureat al Premiului Nobel pentru Fizica (1909).
20 aprile 1921 - România a semnat “Convenția și Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes național“, precum și “Convenția și Statutul asupra libertății tranzitului“, adoptate în cadrul Conferinței de la Barcelona.
20 aprile 1933 - Postul public de radio romanesc efectueaza de la Sofia, din Bulgaria, prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia de Corul „Cântarea României”, sub bagheta lui Mihai Botez. În acelaşi an au mai fost efectuate transmisii directe de la Viena, Belgrad şi Varşovia.
20 aprile 1938 - A fost dizolvat partidul “Totul pentru ţară”. Totul pentru Țară a fost partidul legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) și format din elementele organizației dizolvate. L-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obținut 66 de mandate.
Corneliu Zelea Codreanu and Iron Guard members in 1937 – foto: en.wikipedia.org
Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înființat Legiunea Arhanghelul Mihail. În 1930 și-a luat numele de Garda de Fier, care a fost dizolvată de liberali în 1933. S-a reînființat sub numele de Totul pentru Țară. În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorința de a instaura o guvernare personală, a hotărât “epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători “gardiști” au fost arestați și, ulterior (30 noiembrie 1938), 14 dintre ei – inclusiv Corneliu Zelea Codreanu – , executați”.
La începutul lui 1940, regimul reprezentat de dictatura regală a negociat cu legionarii și s-a ajuns la o aparentă conciliere. Tot în anul 1940 partidul și-a schimbat denumirea în “Mișcarea Legionară“. Pe 14 septembrie 1940 România a fost proclamată de către regele Mihai I ca “stat național-legionar” (art. 1), Mișcarea Legionară (fostul partid “Totul pentru Țară“) a devenit “singura formațiune politică recunoscută de stat” (art. 2), iar Ion Antonescu a fost intitulat “conducător al statului și șef al regimului legionar” (art. 3).
Ion Antonescu şi Horia Sima – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Totuși, legionarii nu au condus singuri, din guvern făcând parte în principal militari și oameni ai partidelor istorice, iar puterea politică o deținea Antonescu. Așa-zisa guvernare legionară a fost foarte scurtă, ținând din data de 14 septembrie 1940 și până la data de 23 ianuarie 1941 când a început prigoana lui Antonescu împotriva legionarilor.
Din cauza neînțelegerilor dintre Ion Antonescu și Mișcarea Legionară în privința politicii economice și externe precum și de natură executivă, tensiunea dintre cele două părți escaladează și pe 16 ianuarie 1941 Antonescu i-a destituit pe Constantin Petrovicescu și pe Alexandru Ghica, pe primul din funcția de ministru de interne, iar pe al doilea din cea de prefect al poliției.
Legionarii ripostează și au loc evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub numele de rebeliunea legionară. Antonescu înnăbușă rebeliunea, unii legionari sunt arestați și condamnați (cca. 8 mii), alții (cca. 700) reușesc să fugă în Germania. Mișcarea Legionară a fost desființată de mai multe ori și o dată s-a auto-dizolvat.
La 11 ianuarie 1931 are loc prima dizolvare a Gărzii de Fier de către Ion Mihalache, ministru de Interne în Guvernul G.G. Mironescu; în martie 1932 Garda de Fier este dizolvată pentru a doua oară de Guvernul Iorga – Argetoianu; la 10 decembrie 1933 premierul liberal I.G. Duca operează a treia dizolvare a Gărzii de Fier; iar în urma presiunilor politice la 21 februarie 1938 Corneliu Zelea Codreanu dispune autodizolvarea partidului “Totul pentru Țară“, pentru ca mai apoi Corneliu Zelea Codreanu să fie arestat și asasinat la ordinul lui Carol al II-lea, așa după cum confirmă și Rabinul Șef Alexandru Șafran.
20 aprile 1939 - S-a născut Gro Harlem Brundtland, politiciană norvegiană.
20 aprile 1941 - S-a născut Ryan O’Neal, actor american.
Ryan O’Neal (născut Charles Patrick Ryan O’Neal, Jr. pe n. 20 aprilie 1941, Los Angeles, California, SUA) este un actor american, nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din Love Story (1970).
cititi mai mult pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com
20 aprile 1943 - S-a născut Dan Horia Mazilu, autor, critic literar, estetician și istoric literar român (d. 2008)
20 aprile 1943 - Într-o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, liderii partidelor liberal si taranist Constantin I.C.Bratianu si Iuliu Maniu, protestează împotriva angajarii Romaniei intr-un război direct impotriva marilor democraţii occidentale.
20 aprile 1947 - Presa anunță punerea în circulație a bancnotelor de 1 milion de lei, eveniment ce marchează creșterea vertiginoasă a inflației.
1 milion de lei (1947) – foto: allnumis.ro
1 milion de lei (1947)- foto: allnumis.ro
20 aprile 1949 - A avut loc primul Congres mondial al partizanilor păcii.
20 aprile 1949 - S-a nascut Mircea Florin Șandru, poet român.
Mircea Florin Șandru – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Mircea Florin Șandru (n. 20 aprilie 1949, Făgăraș) este un poet și un jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 1976. Primul grupaj consistent de poeme, care constituie adevăratul său debut în presa literară, este găzduit de revista România literară din 1 februarie 1973, la rubrica Vă propunem un nou poet, girată de scriitorul Geo Dumitrescu. În 1973, a participat la concursul de debut al Editurii Eminescu și a obținut Premiul I, pentru volumul de versuri Elegie pentru puterea orașului, apărut în 1974.
Poemele sale au fost traduse în mai multe limbi: engleză, franceză, germană, italiană, suedeză, spaniolă, rusă, maghiară, greacă, cehă, sârbă, slovenă, bulgară și albaneză.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro
20 aprile 1949 - S-a născut Jessica Lange, actriță americană.
Jessica Lange – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Jessica Lange (n. 20 aprilie 1949) este o actriță americană de film laureată a două premii Oscar și patru Globuri de Aur. Prima ei apariție cinematografică din 1976 în pelicula King Kong, a fost remarcată și premiată ca atare în 1977, cu Golden Globe pentru debut.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.facebook.com; www.instagram.com
20 aprile 1950 - Începe naționalizarea unei părți a fondului de locuințe de la orașe.
20 aprile 1950 - Echipa României se clasează pe primul loc la Campionatul mondial de dezlegări de probleme de șah.
20 aprile 1950 - S-a născut generalul rus Aleksandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a din Transnistria si guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk. (m. 28 aprilie 2002 in urma unui accident aviatic).
Aleksandr Ivanovici Lebed (în limba rusă Алекса́ндр Ива́нович Ле́бедь; n. 20 aprilie 1950 – d. 28 aprilie 2002) a fost un general și politician rus. Alexandr Lebed ajuns în prim-planul vieții publice din Rusia după tentativa de lovitură de stat din 1991, în timpul căreia un grup de conspiratori din vechea gardă comunistă conservatoare sovietică au încercat să-l răstoarne pe președintele Mihail Gorbaciov și să stopeze cursul reformelor inițiate de acesta din urmă.
În momentul critic al crizei, comuniștii conservatori au dat ordin armatei să încercuiască Casa Albă, sediul Parlamentului Rusiei, generalului Lebed fiind însărcinat cu trimiterea tancurilor, dar el a refuzat să acționeze împotriva parlamentarilor și a lui Boris Elțin, președintele RSFS Ruse. Mai târziu, Lebed a fost avansat, devenind adjunct al comandantului VDV – trupelor de parașutiști, Pavel Gracev.
20 aprile 1968 - A murit scriitorul si traducatorul Adrian Maniu .
20 aprile 1970 - A fost lansat in Marea Britanie primul album solo semnat Paul McCartney.
Sir James Paul McCartney, (născut la 18 iunie 1942) este un cântăreț și compozitor englez, care s-a remarcat inițial ca membru component al formației The Beatles. A scris și muzică de film, astfel că în 2002 a fost nominalizat la Premiile Oscar, Grammy și Golden Globe pentru muzica originală la pelicula Vanilla Sky/Deschide Ochii.
20 aprile 1970 - Moare la Paris Paul Celan, poet evreu originar din Romania, (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel);(n. 23 noiembrie 1920 la Cernauti). A fost de asemenea traducator si eseist de limba germana.Pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel.
20 aprile 1972 - Misiunea Apollo 16 a aselenizat.
Echipajul “Apollo 16″, de la stânga la dreapta: Mattingly, Young, Duke – foto: ro.wikipedia.org
Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat și prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Ea a fost lansată la 16 aprilie 1972 și s-a încheiat la 27 aprilie. A fost o misiune de clasă J, cu rover lunar și a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă și sol lunar. Misiunea a conținut trei EVA-uri pe Lună: una de 7,2 ore, alta de 7,4 ore și o a treia de 5,7 ore, precum și o activitate extravehiculară de 1,4 ore pe drumul dintre Lună și Pământ.
Rachetă Saturn V lansând misiunea Apollo 16 către Lună – foto: ro.wikipedia.org
Subsatelitul Apollo 16 a fost lansat din Modulul de Comandă și Serviciu în timp ce acesta se afla pe orbita Lunii. El a efectuat experimente de studiu al câmpurilor magnetice și ale particulelor solare. El a fost lansat la 24 aprilie 1972 la ora 21:56:09 UTC și a orbitat Luna timp de 34 de zile, și 425 de revoluții.
John Young sare salutând drapelul american- foto: ro.wikipedia.org
În drum spre Lună, astronauții misiunii Apollo 16 au realizat mai multe fotografii ale Pământului, dintre care una prezintă America de Nord acoperită în porțiunea sa nordică de nori. În ciuda unei avarii a Modulului de Comandă, avarie care era să ducă la renunțarea la aselenizare, Apollo 16 a reușit să aselenizeze pe Terra Descartes la 21 aprilie.
John Young lucrând la roverul lunar lângă modulul lunar Orion – foto: ro.wikipedia.org
20 aprile 1986 - Pianistul Vladimir Horowitz susține un concert în Rusia natală pentru prima dată după 61 de ani.
Vladimir Horowitz (născut Vladimir Samoilowitsch Gorowitz, n. 1 octombrie 1903 (sau 1904) în Berdicev, Ucraina; d. 5 noiembrie 1989 în New York) a fost un pianist evreu american născut în Ucraina. Virtuoz al pianului, Horowitz s-a remarcat prin tehnica și capacitatea sa extraordinară de interpretare a pieselor clasice. Este considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX-lea
20 aprile 1992 - Un mare concert în memoria lui Freddie Mercury a avut loc pe stadionul Wembley în Londra.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
Freddie Mercury Tribute Concert poster – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991), muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor și pentru prestațiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează Sindromul Imunodeficienței Dobândite.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.freddiemercury.com; www.biography.com; www.youtube.com
20 aprile 1992 - A murit comediantul britanic Benny Hill (n. 1924).
Benny Hill (n. Alfred Hawthorn Hill, 21 ianuarie 1924 – d. 20 aprilie 1992) a fost un cunoscut comic britanic, realizator de emisiuni de divertisment. A murit pe 20 aprilie 1992 la vârsta de 68 ani. Pe 22 aprilie, vecinii au chemat poliția, si l-au găsit pe Hill, mort, stând în fotoliu, în fața televizorului. În ziua când a murit Hill, un nou contract a sosit în poștă de la Central Independent Television. Cauza morții lui Hill a fost oficial inregistrata ca tromboza coronara. Hill a fost îngropat la cimitirul Hollybrook lângă locul lui de naștere în Southampton pe 26 aprilie 1992. În octombrie 1992, zvonurile că el a fost îngropat cu mari cantități de bijuterii din aur au dus la o tentativa de exhumare facuta de hoți.
Cu toate acestea, când autoritățile au văzut în sicriul său deschis în dimineața următoare, nu a fost gasita nici o comoară. În consecință, nu se știe dacă a fost ceva de valoare în interior.La 2 ore de la descoperire Hill a fost reînhumat si acoperit cu jumatate de tona de ciment. Averea lui Hill a fost estimată la £10 milioane. A fost gasit insa un testament din 1961 in care și-a lăsat averea întreagă părinților săi. Ambii parinti au murit iar următoarii in linie au fost fratele său Leonard și sora sa Diana care, de asemenea, au murit. Acest lucru le-a lăsat celor șapte nepoate și nepoții averea care sa pe care sa o imparta in mod egal. O nota a fost gasita printre lucrurile sale atribuind sume de bani celor mai apropiati prieteni, dar din cauza ca nu au fost nici un martor nota nu a avut un statut juridic.
20 aprile 1995 - A murit scriitorul Milovan Djilas, scriitor si om politic muntenegrean, unul dintre cei mai cunoscuti disidenti pe care i-a avut Europa de Est in secolul al XX-lea.
Milovan Đilas sau Djilas (n. 4 iunie 1911, la Podbišće, municipalitatea Mojkovac – m. 20 aprilie 1995, la Belgrad), a fost un om politic, eseist și disident iugoslav. A fost un comunist iugoslav de frunte si a jucat un mare rol în rezistența iugoslavă contra nazismului, în rândul partizanilor conduși de Tito. A facut parte din guvernul provizoriu comunist iufgoslav din 8 martie 1945, a fost ministru al Muntenegrului si apoi ministru fără portofoliu în diverse guverne. Între 1945 – 1954 a fost Vice-Prim Ministru al Iugoslaviei, membru al Statului Major, General locotenent al Armatei de Eliberare Națională (AVNOJ), membru al Consiliului Executiv Federal al Iugoslaviei (în sârbă Savezno Izvršno Veće, prescurtat SIV)
În 22-27 septembrie 1947, în orașul Szklarska Poreba din Polonia, Milovan Đilas, alături de Edvard Kardelj a participat din partea Partidului Comunist din Iugoslavia la constituirea Biroului de Informații al partidelor comuniste (Cominform). La lucrările de constituire au participat lideri ai partidelor comuniste din URSS, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Iugoslavia, Franța și Italia. Dintr-un apropiat al lui Tito în conducerea Republicii Populare Federative Iugoslavia si a partidului comunist , el a devenit rapid unul din criticii cei mai cunoscuți ai Sistemului Comunist, atât pe plan național, cât și internațional.
Cartea sa „Noua clasă”: o analiză a sistemului comunist (apărută pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, în 1957), descria sistemul comunist, îndeosebi cel din Uniunea Sovietică și din Republica Populară Federativă Iugoslavia, ca o domnie a unei noi clase, aflată la comanda unui regim totalitar bazat pe arbitrariu și teroare. El a fost inspiratorul lui Mihail Voslenski care a editat în 1970 o lucrare despre Nomenklatura: La nomenklatura, les privilégiés en URSS . Scrierile și luările de poziție ale lui Milovan Djilas l-au costat mai multe pedepse cu închisoarea în Iugoslavia, din 1954 în 1956, din 1956 în 1961, apoi din nou din 1962 în 1966. În 1966, a făcut obiectul unei eliberări condiționate, iar apoi a trăit în libertate supravegheată în Iugoslavia.
20 aprile 1999 - A avut loc cel mai grav atac armat într-un ținut de învățământ din istoria Statelor Unite. Au decedat 15 persoane (inclusiv cei doi atacatori), iar încă 24 au fost rănite. Evenimentul tragic este cunoscut sub numele de: Masacrul de la liceul Columbine.
Masacrul de la liceul Columbine a avut loc într-o zi de marți, pe data de 20 aprilie 1999, în liceul din Columbine într-o regiune din ținutul Jefferson, Colorado, USA, lângă Denver și Littleton. În acest eveniment au fost implicați doi elevi, Eric Harris și Dylan Klebold, care prin acțiunile complexe pe care le-au plănuit- folosirea a 99 de dispozitive explozive, utilizarea unor bombe cu scopul de a distrage atenția pompierilor – au dezlănțuit un haos în care și-au pierdut viața 12 elevi și un profesor. În același timp, alți 24 de elevi au fost răniți. După ce și-au încheiat planul, cei doi s-au sinucis.
Deși temeiurile acestui act rămân incerte, conform celor menționate în jurnalele atacatorilor, cei doi și-au dorit ca faptele lor să echivaleze atacul din orașul Oklahoma din 1995. Evenimentul a devenit punctul culminant al dezbaterii legate de problema armelor, problema disponibilității armelor de foc și implicarea tinerilor în atacuri armate. Multe discuții s-au centrat pe natura socializării în școli, pe problema batjocurii și a subculturilor, pe lângă influența jocurilor video și a filmelor violente asupra societății americane. Perioada postcolumbine a fost caracterizată de o înăsprire a securității în școli și o stigmă socială față de culturile goth, de așa-zisa “cultură” a armelor, de folosirea medicamentelor antidepresive de către adolescenți, de Internet și față de jocurile video.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
20 aprile 2002 - A murit Dragan Muntean, interpretul de muzica populara considerat „vocea de aur a pădurenilor” (n. 18 aprilie 1955) .
Traian Băsescu şi Theodor Stolojan în Piața Universității (19 aprilie 2007)- foto: ro.wikipedia.org
Pe data de 18 ianuarie 2007 PSD a inițiat o acțiune pentru suspendarea președintelui Băsescu, pentru încălcări ale Constituției. În avizul din 5 aprilie 2007, Curtea Constituțională s-a exprimat împotriva suspendării, argumentând că faptele incriminate nu au încălcat Constituția: „Propunerea de suspendare din funcție a domnului Traian Băsescu, Președintele României, inițiată de 182 deputați și senatori, prezentată în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului la data de 28 februarie 2007 și înaintată Curții Constituționale la 21 martie 2007, se referă la acte și fapte de încălcare a Constituției, săvârșite în exercițiul mandatului, care, însă, prin conținutul și consecințele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcție a Președintelui României, în sensul prevederilor art.95 alin.(1) din Constituție.”
Cu toate acestea, în ședința comună din 19 aprilie 2007 Parlamentul a votat pentru suspendarea lui Băsescu, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, și 10 abțineri. Suspendarea a devenit efectivă în 20 aprilie 2007, după ce Curtea Constituțională a luat act de decizia Parlamentului României. Cu două zile înainte de suspendarea de catre Parlament președintele Băsescu declarase că va demisiona „la cinci minute” dacă Parlamentul îl va suspenda. După ce Curtea Constituțională a validat suspendarea, Traian Băsescu declară că s-a răzgândit motivând că „o demisie ar fi accentuat criza politică până în iulie-august” și că “se pregătea o lege care să-mi interzică să mai candidez” Ca urmare a Referendumului din 19 mai 2007 suspendarea Președintelui a încetat, acesta fiind reconfirmat cu un scor de 74,48% cei prezenți la vot (conform rezultatelor oficiale furnizate de Biroul Electoral Central). Prezența la referendumul pentru demiterea președintelului României a fost de 44,45%.
20 aprile 2008 - A incetat din viata Monica Lovinescu (1923), ziarist si critic literar, fiica marelui critic literar roman Eugen Lovinescu si cunoscuta comentatoare la Radio Europa Libera in timpul regimului comunist din Romania.
Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, București – d. 20 aprilie 2008, Paris) a fost o intelectuală română care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist. Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost la rândul ei critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană.. După 1947 a trăit și a activat în exil în Franța, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea Teze și antiteze la Paris. Mama sa a sfârșit în închisorile staliniste, un fapt care a marcat-o pentru tot restul vieții.
Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat în 1977 cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca. Cuplul Lovinescu-Ierunca a întreținut relații apropiate cu figurile importante ale exilului românesc, locuința lor pariziană devenind un nod pentru exilul românesc și pentru scriitorii și personalitățile culturale române aflate în vizită la Paris. Prin publicitatea făcută disidenților români în presa internațională, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au contribuit la ameliorarea tratamentului acestora de către autoritățile de la București. După Revoluție, au ales să rămână în Franța, Lovinescu supraviețuindu-i soțului său cu câțiva ani. Rămășițele lor pământești a fost repatriate în 2008, fiind întâmpinate cu onoruri militare.
20 aprilie 2019 - In Mexic, un grup înarmat a ucis 13 oameni la o petrecere în Veracruz. Treisprezece persoane – cinci femei, un copil şi şapte bărbaţi – au fost ucişi şi alte patru persoane au fost rănite vineri într-un atac armat comis la o petrecere privată în statul mexican Veracruz (est), au informat autorităţile locale, transmit EFE, AFP şi Reuters. Potrivit poliţiei, faptele s-au petrecut la ora locală 21:00 în municipiul Minatitlán, o regiune bogată în petrol, grav afectată de delincvenţa organizată.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
20 aprilie 2019 - În Afganistan a avut loc un atac lansat în apropiere de Ministerul Comunicaţiilor din Kabul. Gruparea extremistă Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul soldat cu zece morţi, relatează DPA. Conform unei declaraţii publicate online de platforma jihadistă Nashir News, atacul asupra Ministerului afgan al Telecomunicaţiilor a fost comis de patru militanţi ai Statului Islamic.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Atacul lansat de către un grup de kamikaze şi persoane înarmate împotriva unor clădiri guvernamentale în centrul capitalei Kabul s-a încheiat şi ”toţi atacatorii sinucigaşi au fost ucişi”, a declarat Ministerul de Interne, după mai mult de cinci ore de asediu, relatează AFP. ‘‘Atacul împotriva oficiului poştal central: operaţiuni încheiate. Toţi kamikaze au fost ucişi şi peste 2.000 de civili au fost salvaţi”, a indicat ministerul pe Twitter. Atacul, care a întrerupt o perioadă de calm relativ în capitala afgană survine la o zi după amânarea sine die a unei întâlniri între talibani şi oficiali guvernamentali afgani, programată iniţial în acest weekend în Qatar şi la câteva zile după ce insurgenţii au anunţarea începerea ofensivei lor de primăvară.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
