(Andrei A. Andrei – Mișcarea Dacia) Calitate vs Cantitate
foto – fairness.ro
articol – Andrei A. Andrei – fairness.ro
9 iunie 2015
foto – fairness.ro
Democratia NU PRODUCE CALITATE si NICI nu are loc, in ideologia ei, pentru calitate.
………………………
In primul rand trebuie sa spun ca nu caut sa obtin un sistem perfect, pentru ca este imposibil.
Vreau un sistem, simultan:
1. Perfectibil, care permite EVOLUTIA fara REVOLUTII
2. Mai bun decat cel actual.
Punctul doi este atins imediat ce Guvernarea actioneaza IN INTERESUL (si nu la cererea!) poporului – DACA este si competenta, bineinteles – intrucat sistemul actual este IN RAZBOI cu interesul poporului (de aceea si militarizarea accelerata a societatii).
Punctul unu este mai delicat si am sa-l las pentru alta ocazie.
Ca sa revenim “la oile noastre”, deciziile sunt de doua feluri: de principiu si de executie; principiul are importanta mai mare decat executia pentru ca principiul spune UNDE trebuie sa ajungem in timp ce executia stabileste CUM, prin ce mecanism? Evident ca este mai important unde mergi decat cum ajungi acolo dar nu consider neimportanta nici una dintre ramuri.
Executia este cel mai simpu de efectuat, Metoda Stiintifica si Masa Rotunda sunt instrumente care au deja proba timpului si care dau rezultate foarte bune. Majoritatea democratilor se opresc aici. Este ceea ce ar face un guvern de tehnocrati. Mie mi se face rau cand aud ca unii cer “guvern de tehnocrati” pentru ca tehnocratii sunt ANALFABETI din punct de vedere filozofic si in consecinta, incapabili de a evalua VALOAREA deciziilor lor intr-un context largit, care include si altceva in afara de campul limitat al competentei lor.
In ceea ce priveste deciziile de pricipiu, NU putem ocoli filozofia pentru ca ea este SINGURUL instrument care poate masura VALOAREA. In mod natural EA STA LA BAZA tuturor sistemelor sociale, fie ca unii sau altii cunosc aceasta situatie.
O prejudecata gresita si comuna este aceea ca filozofia ar fi o stiinta ” interpretabila si nesigura” si in consecinta INUTILA – situatie datorata in special confuziei facute intre filozofie si sofism – dar repet si accentuez ca in realitate, toate sistemele sociale au la baza o filozofie, capitalismul inclusiv. Chiar si stiinta contemporana este un sistem filozofic, desi nu recunoaste acest lucru.
Ca sa nu mai bat apa in piua afirm direct ca si eu cred intr-o “verticala a puterii”, adica consider ca ar fi o perversiune ca intr-o scoala, elevii sa stabileasca agenda profesorilor. In consecinta, vad ca toate aceste Mese Rotunde Executive trebuiesc coordonate, pentru sincronicitate, de la nivele superioare care au atat putere mai mare cat si competente mai largi, incat sa poata INTEGRA faptele disparate generate de echipe supraspecializate.
De asemenea afirm direct ca aceasta convergenta trebuie sa ajunga pana la un centru UNIC si suprem de comanda (care poate fi si colectiv, de tipul unui Consiliu).
Monarhiile sunt o abominatiune prin tranferul conducerii catre urmasii de sange dar au avantaje certe privind eficienta coducerii piramidale a puterii centrale.
“Spargerea” in nenumarate cioburi EXCLUSIV a puterii Statului in “Statul de drept” – incepand cu partidele si apoi impartind in continuare puterea intre “executiva, judecatoreasca, legislativa” – cu protejarea in stare concentrata a puterii finaciare si economice in zona privata a averilor private este exact ceea ce ingenuncheaza Statul -RESPECTIV POPORUL!!! -in fata bogatilor. Probabil ca primul pas este EXPUNEREA IN LUMINA REFLECTOARELOR a situatiei de fapt, anume conducerea in realitate a Lumii de catre bogati – pentru a le putea atribui in mod firesc si RESPONSABILITATEA SITUATIEI ACTULE A LUMII, responsabilitate pe care in prezent o evita conducand “din umbra”. Acest lucru este imperios necesar pentru ca imaginea legiunilor de saraci care isi descarca in mod nevolnic frustrarile asupra politicienilor, FARA SA INDRAZNEASCA a-si indrepta macar privirea asupra PROPRIETARILOR POLITICIENILOR, cei care controleaza politica, oamenii pentru ale caror interese lucreaza in realitate politicienii, cei care vor cumpara si URMATORUL guvern “ales” de catre popor – constituie un adevarat monument al ABSURDULUI, in situatia in care politicienii – produsul jalnic al concursurilor de popularitate numite pretentios “alegeri” -NU AU NICI DORINTA si NICI MIJLOACELE pentru a controla bancile, corporatiile, cartelurile – adica NU AU MIJLOACELE PENTRU A GUVERNA TARA.
Incercarea -izvorata din teama confirmata de experienta istoriei – de a limita excesele conducatorilor prin limitarea puterii acestora NU da roade, in primul rand pentru ca NU Statele sunt conducatorii; bogatii sunt conducatorii si puterea lor este mai mare astazi decat oricand.
In al doilea rand, LIMITAREA arbitrara a deciziilor unui specialist este DAUNATOARE specialitatii. Eu traiesc asta direct prin prisma personala: sunt chirurg si intr-un anumit fel experimentez in mod curent “puterea absoluta asupra cuiva”. Atacurile din ultima vreme asupra medicilor, legate de culpa medicala, desi in TEORIE ar fi trebuit sa imbunatateasca tratamentul aplicat pacientilor, in realitate l-a DETERIORAT pentru ca ii sileste pe medici ca, in loc sa adopte o conduita justificat statistic riscanta, dar in folosul pacientului, sa adopte o conduita sigura, in care pacientul este defavorizat “cu acte in regula”. Am facut aceasta paranteza pentru ca exista DOUA feluri de a exercita un CONTROL asupra unei functii: PREEMPTIV, prin stabilirea unor COMPETENTE necesare obtinerii functiei si RETROSPECTIV, prin stabilirea unui feed-back cu nivelele direct afectate. Daca acest feed-back este atat de puternic incat elevii pot inlocui profesorul, atunci scoala devine inutila.
foto – fairness.ro
In concluzie, cred in meritocratia dialectica, adica conducerea centralizata efectuata dintr-un centru de putere, al carui CONTROL se face PREEMPTIV, prin SELECTIA COMPETENTELOR necesare si periodic, in functie de situatia de fapt.
Ca si concluzie, deciziile care pot fi lasate la aprecierea comunitatilor vor fi lasate pentru solutionare acestora, deciziile care au implicatii mai largi decat comunitatea respectiva vor veni de sus in jos, de la o structura care le poate aprecia in mod corect anvergura si vor fi obligatorii.
POPORUL nu va putea NICIODATA DICTA conducerii deciziile, pentru ca asta ar face insasi existenta conducerii inutila si NICI nu se va putea vreodata conduce singur (decat prost, desigur!), din motive evidente.
Ca urmare, singura cale RATIONALA prin care poporul poate genera CONDUCEREA IN INTERESUL SAU este selectia pentru guvernare NU a unor oameni ci a unor PRINCIPII care sunt in interesul poporului si aceasta situatie, intr-adevar ne readuce la filozofie. Exista un motiv INTEMEIAT pentru care Filozofia este numita Regina Stiintelor. Nu este intamplator ca astazi partidele au toate o SINGURA ideologie la nivel de UNDE (pentru ca nu se pot infiinta legal decat EXCLUSIV partide LIBERALE) si singurele diferente sunt la nivel de CUM?
Noi, la Miscarea Dacia am ales sa ne grupam in spatele urmatorului principiu: “Oportunitati egale pentru toti copiii” -bineinteles, IN REALITATE si nu numai pe hartie, principiu care este NEnegociabil.
De aici insa, mai departe, discutia este deschisa pentru “CUM”?
articol preluat de pe: fairness.ro/wp
(Marius Vintila) Zenu’ transilvănean de uz casnic; Aplicabilitate și garanție
#8 Marș pentru Roșia Montană
foto – facebook.com
articol – Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com
Marius Vintila – foto – facebook.com
9 iunie 2015
Dupa o plimbare – cu o durata relativ fireasca – printre valorile moralei, eticii, chiar filosofiei si dupa omenestile framantari ce datoreaza mult contextului nasterii si petrecerii vietii unui om (educatie, etc.) hotarasem in urma cu cativa ani ca stiu calea de urmat. Valorile fundamentale ale oricarei religii statutate (bune in sine, dincolo de absurditatea institutionalizarii) dar si ale oricarui curent de gandire umanist parea ca mi se potrivesc si am adoptat compasiunea, empatia si obligativitatea nejudecarii faptelor semenilor ca arme de capatai pentru descifrarea complexitatii situatiilor de viata.
Spre exemplu de curand am trait o intamplare careia armele mele i-au facut fata. Persoana de care se leaga intamplarea e cunoscuta prietenilor mei, in timp ce pentru ceilalti numele nu are relevanta. Foarte pe scurt, persoana, candva foarte apropiata mie, mi-a furat din bani – o suma suficient de mare ca sa nu poata fi considerata mica – iar in momentul in care a fost descoperita nici macar nu a recunoscut cu mai mult de jumatate de gura, necum sa isi ceara iertare. Sigur, as fi putut sa imi castig dreptatea in instanta dar am ales sa trec senin peste fapta, razand in sinea mea ca, in mod ironic, persoana respectiva care traieste de multi ani intr-o tara vorbitoare de engleza, inca nu a invatat ca “money” nu are plural si se refera in continuare la bani folosind formulari de tipul “my money are …” !. Ceea ce e cu atat mai ciudat cu cat se pare ca banii ocupa in viata ei un loc destul de important. In fine … Gestul meu de a ignora posibilitatea recuperarii sumei (plus despagubiri) printr-un act de justitie ce ar fi avut loc in acea tara (unde jocul cu justitia a bagat multi puternici dupa gratii) mi-a impartit apropiatii in doua foarte vocale coruri: unul de voci aprobatoare iar celalalt … exact.
Insa in vreme ce aplicarea metodelor “zen” pe care mi le-am ales dupa potriveala functioneaza multumitor in cazuri personale asemanatoare celui descris mai sus, sunt alte situatii in care ele esueaza de departe. E vorba de acele situatii sociale in care intentionalitatea greselii este nu doar evidenta ci si repetata si chiar folosita ca metoda si corelata cu exercitarea puterii de catre liderii oficiali. Dau ca exemplu recenta rasturnare a bolovanului mafiei lemnului, care a creat ocazia unei priviri de ansamblu asupra viermuielii faunei ce traieste si face profit sub bolovan. Observati va rog ca folosesc prezentul.
Cum poti sa ignori un asemenea fenomen si sa mergi mai departe incercand, desigur, sa pui in valoare o bucata din rezerva strategica de empatie, si mai ales, cui ar folosi asta? Aratatul cu degetul ar trebui sa fie cel mai inofensiv gest care condamna. Dupa care, in caz de recidiva (care deja se petrece in mod organizat) sa urmeze firesc strigatul, cheia pe portiere, prastia cu bolduri, sutul in turloaie, demonstratia pasnica, dronele cu cacat, nesupunerea civica, demonstratia violenta si, in cazul in care mafia nu depune armele, plutonul de x-ec.
Adeseori m-am gandit daca as putea sa apas cu sange rece pe tragaci in timp ce teava ar fi indreptata spre o ceafa inca vie. Si daca da, a cui ar fi ceafa de la capatul tevii? Timp de ani de zile raspunsul meu dat mie insumi a fost “a lui Iliescu”. Da. Intotdeauna am cautat sa masor cu o pedeapsa gravitatea faptei de a fi avut sansa sa poarte Romania catre un viitor opus prezentului pe care il traim si nu a facut-o din motive strict egoiste. Dupa care fanteziei mele cu pac-pac i s-a adaugat un nou personaj, in postura victimei celui de la doilea glonte: Basescu. Apoi altii si altii, intre care magnatii padurilor retezate sau executivii cianurarii, pana cand, recunosc, visul meu a ramas fara gloante. In schimb fantezia a prins a transcende faza de fantezie si a face pasul spre stadiul – rational – de solutie. De ce radical, spurcaciugne, cum ar zice domnu” Rostogan? Fiindca orice ministru al mediului din ultimii 25 de ani se pisa de sus pe empatia si pe protestele noastre pasnice, cum de altfel aproape orice politician isi rade in barba facandu-si nevoile pe nevoile natiei. Cum naiba sa ceri in mod pasnic pedepsirea vinovatilor prin metode legale intr-o tara in care legalitatea reprezinta abaterea de la norma si nicaieri in viitorul apropiat nu se intrevede schimbarea acestei stari de fapt? Cum putem sa pornim de la premisa ca la “cremenal” se va face dreptate … ca si cand “cremenalul” ar functiona? Cand santajul, falsul, traficul de influenta, spalarea de bani sunt practici curente de imbogatire pe spatele poporului, fara cel mai mic gand la binele public (de care vor fi putut beneficia si proprii lor copii), cum sa inteleaga acei oameni ideea de compasiune? Mi-a povestit cineva cum noaptea la partide de braconaj pe langa Bacau se dadea drumul unor zeci de ursi tineri, aproape pui, stramutati din alte zone, intr-o portiune de codru ras, si baronii locali, laolalta cu capii locali ai politiei, ii impuscau cu armele la foc automat inainte sa apuce sa se ascunda – oricum nu ar fi avut unde. Ce pedepse ne pune la dispozitie democratia capitalist-securista pentru asemenea indivizi? Pentru cine e de ajuns ca vinovatul sa execute trei ani cu televizor si frigider cand a taiat la ras craca de sub picioarele unei intregi generatii?
Niciodata pana acum nu m-am situat de partea suporterilor lui “ochi pentru ochi” preferand abordarea (mult mai molateca) a lui Isus in varianta oficiala servita de biserica (in realitate se pare ca Isus a fost un revolutionar autentic, mai degraba un fan al metodei careia azi i-am spune “a glontelui”). Dar oare mijloacele nonviolente mai sunt de efect intr-o societate unde bataia obrazului trece neobservata iar sanctiunea cu “ne-votatul” provoaca doar o intoarcere a capului in directia cealalta daca nu e an electoral?
Mi se pare de acum ca ranile facute de ei cer rani macar la fel de adanci ca sa fie bagate in seama. Si chiar daca stim ca orice revolta face victime colaterale, deci nevinovate, uneori la fel de numeroase ca si cele ale revolutiei franceze cu teroarea care a urmat, trebuie sa ne gandim ca poate merita. Fiindca altfel executam cu totii un taras etern pe coate, pe care speram (din patru in cinci ani) ca il vom incheia. De fapt il luam intotdeauna de la capat, cu fiecare premier adus in fata justitiei dar nedemis de presedinte din motive greu (dar asa de lesne) de inteles.
Pe barba lui Jupiter (sau mii de tunete si trasnete, cum preferati), nu ne putem retrage cu totii la tara sa traim din rosiile de pe aracii din spatele casei (desi ar merita incercat si asta) pur si simplu fiindca intr-o buna zi o sa vina acolo Chevron cu voia lui alde Ponta si va sapa dupa gaz de sist. Si nu ne vom putea duce duminica la padure pur si simplu fiindca padure nu va mai fi dupa ce astia termina cu ea. Si, dupa cum am mai zis, vom ajunge sa respiram praf si ne hranim cu PET-uri in timpul indelungilor plimbari pe vaile secate ale raurilor de munte pe care au fost plantate microhidrocentrale.
Ma rog, poate ca exagerez, poate ca nu sunteti de acord cu mine si asteptati (si intr-un fel e normal dupa sutele de productii holivudiene) sa vina de la sine un mare hepiend pentru toti romanii ca un urias uichend de Rusalii combinat cu 1 mai si sfanta Maria forevar. Poate ca lucrurile despre care am scris mai sus sunt prea departe de noi si nu ne preseaza suficient incat sa renuntam la meciurile noastre de toate zilele. Poate ca numai copiii nostri se vor bucura de “binefacerile” unei asemenea societati. Si daca e vorba doar de copiii nostri, ce ne intereseaza pe noi ? Apropo, cat a fost Barcelona cu Inter?
articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com/
(Alexandru Vakulovski) Noi-vechi minciuni electorale
foto – deschide.md (ask.fm)
articol – Alexandru Vakulovski (columnist) – deschide.md
Alexandru Vakulovski – foto – facebook.com/alexandru.vakulovski
11.06.2015
După alegerile parlamentare, ne-am trezit cu o vâslă în cap. PLDM-ul şi PD-ul au promis tot, dar mai ales apropierea de Uniunea Europeană. În stilul caracteristic lui Marian Lupu, cu care se poate lăuda şi Vlad Filat, arogant, cu nasul pe sus, aproape dictatorial, ei s-au spălat pe mâini de toate promisiunile. Mai mult, au făcut tot ce se suspecta înainte de alegeri: Filat l-a gonit pe Leancă, Alianţa proeuropeană nu s-a mai format, în schimb în gaşcă a intrat Vladimir Voronin cu comuniştii. Totul pe fondul optimist al furtului secolului: un miliard de euro din sistemul bancar.
Duminica aceasta vor fi alegerile locale. Şi cuplul Filat-Lupu s-a apucat serios de promisiuniule vechi. Mă rog, serios pentru camerele de filmat. Cică iar se va forma Alianţa proeuropeană, iar ne vom apropia de Europa. Moldova e ca un tren sovietic care nu-şi schimbă roţile sovietice, dar vrea să ajungă în Uniunea Europeană. Nici o şansă, totul se blochează la Ungheni.
Între timp, aşa cum au prognozat mulţi, premierul Chiril Gaburici este aruncat la gunoi. Cinic, fără milă. De disperare, acesta îşi publică scrisorile pe Facebook. Greşit, pentru că n-are televiziuni, iar cei care au îl toacă mărunt. La Replica, Valeriu Frumusachi l-a desfiinţat cinic pe Gaburici, iar la sfârşit l-a aruncat în grădina PLDM-ului. Firesc, pentru o televiziune care e PD-istă. De parcă Gaburici ar fi ales premier doar din voturile PLDM-ului, nu împreună cu PD şi PCRM.
Lupu şi Filat o fac pe europenii, dar chiar şi acţiunile lor de acum ne arată total altceva. Vedem asta din spusele premierului (http://deschide.md/ro/news/economic/15362/Chiril-Gaburici-Moldova-poate-intra-%C3%AEn-incapacitate-de-plat%C4%83.htm): „Un nou acord de împrumut de la FMI urmează să fie discutat săptămâna viitoare. Noi trebui să îndeplinim condiţiile înaintate anterior de către FMI, să-i convingem să semnăm acest acord. Una dintre aceste condiţii este şi lichidarea celor trei bănci. Întreţinerea BEM a devenit neprofitabilă pentru Guvern, generatoare de mari cheltuieli. Dacă nu vom semna acest acord de finanţare cu FMI, ţara va intra în default. Va trebui să revizuim numărul tuturor angajaţilor instituţiilor bugetare”. Şi ce se întâmplă? Cuplul Lupu-Filat anunţă proiectul naţionalizării Băncii de Economii.
Moldova falimentează. Şi la propriu, şi la figurat. Pe Gaburici ni-l vor afişa ca vinovat. Iar în singurul partid proeuropean cu şanse mari la alegerile de acum, PL, s-a aruncat cu rahat. Protestele care începuseră ca fiind proeuropene au lovit atât în liberali, cât şi în unionişti. Aveţi paşapoarte biometrice? S-ar putea să nu mai fie bune după alegeri.
Noapte bună, Moldova.
articol preluat de pe http://deschide.md/