(video) Declaraţie şocantă a ministrului Ioan Rus despre românii din străinătate

Ioan Rus - expresspress.ro

foto – expresspress.ro
articol – stiri.tvr.ro

Atac dur al ministrului Transporturilor la adresa românilor care muncesc în străinătate. Ioan Rus şi-a exprimat parerea, într-un limbaj şocant, despre familiile celor care îşi câştigă traiul departe de casă. Ministrul a vorbit într-o emisiune de televiziune despre posibilitatea ca milioanele de români să revină în ţară ca să dea o mână de ajutor la construcţia noilor autostrăzi prinse în masterplanul de transport.

”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

Ioan Rus susţine că nu a vrut să jignească pe nimeni cu această declaraţie, ci a compătimit familiile care sunt nevoite să lucreze în străinătate. Ministrul Transporturilor îşi cere scuze, printr-un comunicat de presă, dacă a jignit pe cineva, dar intentiile sale au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă mulţi români.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

(video) O tânără din Timişoara strânge uleiul uzat din casele oamenilor

foto - greatnews.ro

foto – greatnews.ro
articol – digi24.ro

Locul uleiului uzat nu e la chiuvetă şi nici în natură. O tânără actriţă din Timişoara a pornit o campanie de colectare a uleiului uzat.

Împreună cu fiul ei de doi ani și jumătate, străbate orașul cu o bicicletă şi adună borcane cu ulei uzat. Toată cantitatea strânsă va fi trimisă la reciclare, iar cu banii obținuți vrea să reabiliteze o grădiniță din oraș.

Aventura începe pentru Ana Munteanu și fiul ei în fiecare dimineață de sâmbătă.

În drum spre adrese, actrița le povestește oamenilor de pe stradă despre proiect. Le oferă borcane goale pe care sunt scrise informații legate de colectarea uleiului și un număr de telefon la care o pot contacta.

Ana Muntenu: „Toată povestea a pornit în momentul în care am aflat că un litru de ulei aruncat pe canalizare poluează un milion de litri de apă”.

Uleiul strâns de Ana merge către o firmă colectoare specializată, din Oradea. Din asemenea ulei uzat se obţine biocombustibil. Pentru fiecare litru, actriţa primeşte 80 de bani. Suma astfel strânsă va fi folosită pentru reabilitarea unei grădinițe din Timișoara.

articol preluat de pe http://www.digi24.ro/

(Leapșa) Cu un dolar pui presiune pe primar !

foto - letsdoitromania.ro

foto – letsdoitromania.ro
articol – facebook.com,

►Cum adică? > adică implicăm autoritățile locale în Let’s Do It, Romania!. 
►În ce mod? > donăm 1 dolar de căciulă pentru crearea unei aplicații mobile care ne ajută să marcăm pe hartă oricând, orice deșeu întâlnit în oraș sau în natură. Aplicația generează o sesizare oficială către autoritățile responsabile de curățarea zonei > deci, către primar. Conform legislației din România, autoritățile au obligația de a reveni cu un răspuns la fiecare sesizare în maximum 30 de zile. Sesizarea rămâne în istoricul aplicației și sunt trimise actualizări constant până la soluționarea problemei semnalizate.
► Ce să facem? Dacă putem donăm acel dolar, dăm share la această postare și nominalizăm alți 3 prieteni care ar putea dona și nominaliza, la rândul lor, alți 3 prieteni, și tot așa.
► Recapitulare > Donezi 1 dolar si dai share nominalizând alți 3 prieteni
► Mai multe detalii aici > http://www.letsdoitromania.ro/mobile-app

articol preluat de pe https://www.facebook.com/