(video) Declaraţie şocantă a ministrului Ioan Rus despre românii din străinătate

Ioan Rus - expresspress.ro

foto – expresspress.ro
articol – stiri.tvr.ro

Atac dur al ministrului Transporturilor la adresa românilor care muncesc în străinătate. Ioan Rus şi-a exprimat parerea, într-un limbaj şocant, despre familiile celor care îşi câştigă traiul departe de casă. Ministrul a vorbit într-o emisiune de televiziune despre posibilitatea ca milioanele de români să revină în ţară ca să dea o mână de ajutor la construcţia noilor autostrăzi prinse în masterplanul de transport.

”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

Ioan Rus susţine că nu a vrut să jignească pe nimeni cu această declaraţie, ci a compătimit familiile care sunt nevoite să lucreze în străinătate. Ministrul Transporturilor îşi cere scuze, printr-un comunicat de presă, dacă a jignit pe cineva, dar intentiile sale au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă mulţi români.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/