Pe când era o sărbătoare a păgânilor, Sfântul Iachint a fost pârât de un ostaş că este creştin şi că se roagă unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul său.
Deci, mâniindu-se cumplit împăratul, a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui.
Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creştin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul.
Pentru aceasta a fost cumplit bătut pe tot trupul, apoi a fost întemniţat.
În temniţă, Sfântului Iachint i se aducea să mănânce numai carne de jertfă şi nimic altceva.
Împăratul poruncise temnicerilor să nu-i dea lui pâine şi mâncare curată, ca astfel să-l silească să mănânce din bucatele spurcate.
Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele şi, după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sfântul Mucenic Iachint si pe doxologia.ro
Sfântul mucenic Iulian din Cilicia (+305) este un mucenic de la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 21 iunie (data principală de prăznuire, la care în minei are și un canon compus de Ioan Monahul) și la 16 martie.
Sf. Mucenic Iulian s-a născut în Anazarbe în Asia Mică, în provincia Cilicia Secunda. El era fiul unui senator păgân și al unei mame creștine. După moartea soțului, femeia s-a mutat la Tars, unde și-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie.
Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Dioclețian (284-305) a inițiat prigoana împotriva creștinilor, arestându-l printre alții și pe tânărul Iulian.
Ei l-au adus pe Iulian în fața guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunțe la Hristos. Nici torturile, nici amenințările, nici promisiunile de cadouri și onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli și să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credința sa.
Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin orașele Ciliciei, fiind supus la interogări și torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească.
Mama sa a plecat în audiență la guvernator în orașul Aegea (Aigai sau Ayas, în golful Issikos, celebru pentru un templu al lui Asclepios, dar unde cu câțiva ani mai devreme făceau o importantă lucrare sfinții mucenici ductori fără de arginți Cosma și Damian), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, mințind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli.
Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare și să rabde până la sfârșit.
Sf. Iulian a fost adus din nou în fața guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunțe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunțând cu curaj politeismul.
Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoțit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip și șerpi veninoși și a fost aruncat în mare.
Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe țărmuri și a fost găsit și îngropat cu cinste de un creștin. Mucenicul Iulian s-a săvârșit în anul 305.
Moaștele și posteritatea
În cursul secolului al IV-lea moaștele sale au fost transferate de la Aegea aproape de Antiohia, la trei mile de cetate, pe drumul către Daphni, unde s-a zidit o biserică în cinstea lui, unde se făceau vindecări fără de număr, mai ales de posedați și demenți.
Poate chiar în această biserică Sfântul Ioan Gură de Aur o pronunțat un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic, care ni s-a păstrat până astăzi în PG 50, 665. Această biserică a fost incendiată de perși cu ocazia invaziei din anul 537.
Imnografie
Tropar, glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne Iulian, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputinciose îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac, glas 2
Pe ostașul cel nebiruit al bunei credințe, pre Iulian, toți cu credință să-l lăudăm astăzi, și să strigăm către dânsul: Roagă-te lui Hristos pentru noi toți.
Icos:
Din pruncie mergând pe calea Domnului, de trei ori fericite, și cu bună credință dorind a vedea pre Acesta, cu osârdie ai luat pe umeri crucea, Iuliane de Dunmezeu înțelepțite, și ai surpat înșelăciunea cea cumplită a închinăciunii idolilor, sfărâmând capiștile, și cursele și lătrăturile vrăjmașilor. Pentru aceasta cu credință alergând către acoperământul tău, prea bogate, strigăm: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi toți.
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro (Pr. Ştefan Sfarghie)
18 iunie 2022
Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul
Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu diferite însemne de dregător. Pe când se afla în oraşul Tripoli, din Africa, îi primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta cu mese îmbelşugate, apoi înălţa rugăciuni smerite către Dumnezeu, căruia Îi mulţumea ziua şi noaptea. Auzind despre acestea Adrian, stăpânitorul Feniciei, l-a trimis la el pe Ipatie tribunul, cu doi ostaşi, dintre care unul se numea Teodul.
Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul – Icoană sec. XX, pictor P. Kontou, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Pe drum însă, Ipatie a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas ce venea de sus şi arătându-se lui un înger îi spunea că dacă vrea să se vindece să-l cheme în ajutor pe Dumnezeul lui Leontie. Iar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli, au fost primiţi de însuşi Leontie, fără ca ei să ştie cine este cel care i-a primit. Atunci când le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, Ipatie şi Teodul au căzut în genunchi înaintea lui, cerând de la el har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se sfântul pentru ei, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat în haine albe.
Despre toate acestea păgânii i-au spus lui Adrian, iar acela, venind la Tripoli, i-a întemniţat pe cei trei. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, îi îndemna să se lepede de Hristos, însă nu a reuşit să îi întoarcă de la credinţa lor. Sfinţii Ipatie şi Teodul au fost bătuţi cumplit şi după multe chinuri îndurate li s-au tăiat capetele. Sfântul Leontie a fost bătut cu toiege, a fost strujit pe tot corpul, apoi a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Tropar glas 4
Mucenicul Tău, Doamne, Leontie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul si pe doxologia.ro
Sfinții Alexandru și Antonina sunt doi mucenici creștini de la începutul secolului al IV-lea în Asia Mică, care au suferit mucenicia la 3 mai 313. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 10 iunie.
Sfânta Antonina era o fecioară creștină din satul Codramon, unde își petrecea viața închinată lui Dumnezeu cu curăție și cu cinste. Ea a fost arestată pentru că era creștină de către prefectul Festus, care i-a propus să se lepede de Hristos și să devină preoteasă a zeiței Artemis. Dar sfânta refuzat propunerea prefectului și a continuat să-L mărturisească pe Hristos.
Atunci a fost bătută și aruncată în închisoare fără apă și fără mâncare. După trei zile un tunet mare a zguduit închisoarea și un glas ceresc s-a făcut auzit într-o lumină dumnezeiască ca să o întărească pe Antonina și să o îndemne să guste puțin din pâinea și apa care i-au apărut înainte. Dimineața a fost adusă din nou în fața prefectului, dar ea râzând de neputința lui i-a profețit că va fi destituit.
Atunci, plin de furie, Festus a dat-o pe mâna soldaților, care au bătut-o la latul săbiilor. Dar sfânta nu s-a oprit din rugăciune decât ca să-i înnoiască prefectului profeția despre destituirea lui. Atunci prefectul a condamnat-o să fie dusă într-o casă de desfrânare.
Sfânta Muceniță Antonina - foto preluat de pe doxologia.ro
Tot atunci, Alexandru, un tânăr soldar creștin de 23 de ani a primit o viziunea îngerească care l-a îndemnat să meargă la casa de desfrânare ca și cum ar vrea să săvârșească păcatul cu Antonina.
Când a ajuns acolo, Alexandru i-a descoperit Antoninei că a fost trimis de Dumnezeu ca să o elibereze, a acoperit-o cu haina lui și așa sfânta a putut să fugă din închisoare fără să fie pângărită de păgâni.
Când soldații trimiși de Festus ca să o abuzeze pe Antonina au intrat în camera unde aceasta trebuia să fie, spre stupoarea lor l-au găsit în locul ei pe Alexandru. Adus în fața prefectului Festus, Alexandru a mărturisit că este creștin și gata a muri pentru Hristos.
Sfântul Mucenic Alexandru - foto preluat de pe doxologia.ro
Și pe când îl chinuiau pe Alexandru, Antonina a venit și ea fără frică la tribunal, unde a fost imediat arestată și legată lângă Alexandru. Și după ce li s-au tăiat degetele mâinilor și ale picioarelor și, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, și acolo și-au luat fericitul sfârșit, în ziua de 3 mai a anului 313.
Posteritatea
Mai târziu, moaștele lor au fost mutate la Constantinopol, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), din ele izvorând multe minuni și tămăduiri.
A fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni.
Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o puternică persecuție împotriva creștinilor, supunând supliciilor pe cei care nu aduceau jertfă idolilor.
În această perioadă Sfântul Timotei a apărat dreapta credință și a refuzat să se supună poruncii împăratului, fapt pentru care a fost întemnițat.
La scurt timp, pentru că era vizitat de creștini pe care îi întărea în credință, a fost decapitat din porunca împăratului Iulian Apostatul, suferind astfel moarte martirică.
Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei (†362) – foto preluat de pe doxologia.ro
Din minunile sale amintim:
A ucis un balaur care ii omora pe calatorii de pe un drum ce ducea la Prusa. I-a aruncat balaurului in gura un acoperamant cu care se acoperea Euharistia din Sfantul Altar. A inviat pe un imparat cu numele Areta.
A intors de la moarte la viata pe o imparateasa care slujea idolilor. In urma acestei minuni, imparateasa a devenit crestina.
Troparul, glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule
cititi mai mult despre Sfântul Timotei Episcopul Prusei si pe: doxologia.ro
Sfântul Isidor a fost un martir foarte cunoscut și iubit în toate țările din jurul Mediteranei ca mare ocrotitor al marinarilor. Țara sa de origine era Egiptul.
Împăratul Deciu (249-251) a vrut ca din primul an al domniei lui să-și organizeze întreaga armată. În acest sens a trimis în insula Kios din Marea Egee pe tribunul Numerian cu porunca de a încorpora pe toți tinerii înscriși în armată. Între ei a fost și Sfântul Mucenic Isidor.
Sfântul Isidor trăia în rugăciune, post și înfrânare. După un timp a venit poruncă de la împăratul Deciu ca orice creștin s-ar afla în rândurile soldaților trebuie să jertfească idolilor.
Pentru seriozitatea și cumințenia sa, Sfântul Isidor a stârnit invidia unui centurion Luciu care cunoștea faptul că Isidor este creștin.
Acest Luciu l-a denunțat lui Numeriu. Arestat și adus în fața tribunalului, Sfântul Isidor a mărturisit deschis convingerile sale creștine.
Fiind îndemnat să jertfească, Isidor a refuzat să facă acest lucru și de aceea a fost supus supliciilor primind în cele din urmă moarte martirică.
Trupul mucenicului Isidor a fost luat pe ascuns de către unul dintre prietenii lui numit Ammoniu, și îngropat cu mare cinste la marginea orașului.
Credincioasa Mironia, o creștină bogată din Efes, l-a mutat într-un loc deosebit. După încetarea persecuției lui Deciu, aceasta a construit o biserică chiar peste moaștele mucenicului, în amintirea și în numele lui.
La mormântul său, pentru mijlocirile Sfântului Isidor s-au lucrat nenumărate tămăduiri.
Câteva sute de ani mai târziu, Sfântul Grigorie de Tours atestă faptul că la mormântul Sfântului Isidor se putea admira o foarte impunătoare biserică, inclusiv puțul unde trupul Sfântului fusese aruncat după decapitare.
De asemenea, tot despre Isidor mai aflăm din viața Sfântului Marcian, preot și iconom al Bisericii Sfintei Sofia, faptul că parte din moaștele Sfântului Isidor i-au fost dăruite, iar Marcian, la sfârșitul celui de-al cincilea secol le-a depus într-o capelă construită lângă biserica constantinopolitană a Sfintei Irina.
De asemenea, cu prilejul cruciadelor, parte din moaștele Sfântului Isidor ajung și la Veneția unde sunt depuse în catedrala San Marco.
Cinstea de care s-a bucurat acest sfânt este uimitoare. Evlavia credincioșilor pentru sfânt în țările care înconjoară marea Mediterană a fost dintotdeauna deosebită. Pentru că Isidor însuși a fost marinar, el a fost ales ocrotitor al marinarilor și al celor care călătoresc pe Mediterana.
Mare făcător de minuni ca unul ce a aflat har și îndrăzneală către Hristos Dumnezeu, Sfântul Isidor s-a aflat întotdeauna în ajutorul celor ce se aflau în nevoi și necazuri pe mare, dar și în general tuturor care se confruntă cu greutăți în călătoria pe așa-numita mare a Vieții.
Tropar – Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Mare Mucenic Acachie, sutaşul plin de blândeţe
Sfântul Mare Mucenic Acachie s-a născut şi a locuit în Capadocia. Locul şi data exactă a naşterii sunt necunoscute. Se ştie că provine dintr-o familie preoţească şi cunoaştem că avea aproape 25 de ani la momentul mărturisirii. Tot ceea ce mai ştim despre el se rezumă la funcţia ocupată în armata romană: sutaş.
Acachie era conducător peste o sută de oameni. Asemenea sutaşului din Sfânta Scriptură, era plin de smerenie şi bunătate, purtând de grijă fiecărei persoane aflate în subordinea sa. Prigonirea sa a început în timpul celei de-a treia reprimări a creştinilor, în zilele împăratului Maximian (284-305).
Tribunul Firm fusese însărcinat cu cercetarea credinţei ostaşilor. Împăratul voia să afle dacă printre ei se află creştini. Teama cea mai mare a unui împărat în acea perioadă era legată de oaste. Dacă armata se răscula împotriva lui, şansele sale de a mai conduce imperiul erau nule. Cum prigoanele împotriva creştinilor erau numeroase, conducătorii păgâni se temeau de o răscoală. În special de o răscoală a armatei împotriva lor.
Tribunul Firm a început să întrebe fiecare soldat dacă este creştin. Mulţi dintre ei au recunoscut acest lucru. În faţa chinurilor trupeşti şi a promisiunilor legate de răsplată şi de avansare în grad, credinţa multora a început să se clatine. Câţiva s-au lepădat de Hristos, fie de teama torturilor, fie dorind răsplată lumească.
Sutaşul Acachie a refuzat să se lepede. A fost imediat capturat, pus în lanţuri şi dus la un conducător superior al lui Firm: Vivian.
Acesta a încercat să-l ademenească pe Acachie cu diverse promisiuni. Întrebându-l care îi este numele şi primind răspunsul, Vivian i-a spus:
„După nume este şi obiceiul tău, pentru că rău eşti, nesupunându-te poruncii împărăteşti“.
Sfântul Acachie nu s-a lăsat intimidat şi i-a răspuns plin de curaj:
„Cu meşteşugire vorbeşti către mine, voievodule, şi nu tâlcuieşti bine numele meu, pentru că Acachie înseamnă «fără de răutate»; şi bine şi cu dreptate sunt numit cu acel nume, pentru că nu voiesc să fiu părtaş răutăţii diavolului, care bea sângele“.
Sfântul Mucenic Acachie (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro
Pronia lui Dumnezeu
Vivian, observând tăria mucenicului, a încercat să îl prindă în cuvânt. Luând în derâdere patimile Mântuitorului, pe care îl considera un simplu om, l-a întrebat pe Acachie de ce nu îi pedepseşte Dumnezeul creştinilor pe împăraţi dacă este atât de puternic.
Acachie, privindu-l cu milă, i-a zis:
„După aceasta poţi să cunoşti puterea şi milostivirea Lui că, necinstindu-Se de voi, nu vă pedepseşte îndată, ci îndelung rabdă, aşteptând ca voi, elinii, cei ce nu aduceţi cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu, ci diavolilor, să vă pocăiţi şi să încetaţi de la un lucru rău ca acesta.
Însă şi pentru aceasta îndelung rabdă, nepierzându-vă pe voi îndată, ca robii Lui cei aleşi şi iubiţi să fie arătaţi în lume şi să-şi săvârşească nevoinţa lor cea bună. Pentru că, de v-ar fi pierdut pe voi îndată Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, apoi şi voi aţi fi pierit în veci şi robii Lui n-ar fi fost arătaţi; şi încă şi puterea darului ar fi fost în deşert.
Cum ar fi putut Stăpânul nostru să Se preamărească cu slăvire, de n-ar fi fost îndelung-răbdător spre pedepsirea păcatelor voastre?“.
Răspunsul Sfântului Acachie ne dezvăluie trei caracteristici ale Proniei dumnezeieşti. Prima dintre ele este că Dumnezeu aşteaptă întotdeauna întoarcerea păcătosului, oricâte greşeli ar face acesta.
A doua că mucenicii sunt lăsaţi să fie jertfiţi pentru ca toţi ceilalţi luând aminte la chinurile lor să înveţe pilda adevăratei iubiri. A treia caracteristică este arătarea slavei lui Dumnezeu, ca urmare a vitejiei mucenicilor. Prin toate acestea Dumnezeu cheamă, cu răbdare şi dragoste, fiecare suflet pierdut.
Răspunsul frumos al Sfântului Acachie l-a uimit pe Vivian. Nu se aştepta la un discurs atât de bine închegat. Obişnuit să îi considere pe soldaţi oameni lipsiţi de orice învăţătură, uita un lucru important. Oamenii dăruiţi de Dumnezeu pot avea învăţătura filosofiei din darul Lui, fără mijlocirea altor oameni.
Vivian l-a întrebat dacă ştia carte. Acachie a răspuns:
„Poţi să cunoşti din aceasta puterea şi darul lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le stăpâneşte, că eu, neînvăţând înţelepciunea cărţii, fără numai puţin prin citirea rugăciunilor, aşa îţi răspund ţie. Dumnezeu grăieşte prin gura robilor Săi, de care lucru, voi fiind înţelepţi, vă minunaţi şi ne lăudaţi pe noi.
Că din început, când a voit Domnul nostru Iisus Hristos să arate împărăţia Sa cea duhovnicească la toată lumea, la propovăduirea aceasta n-a ales oameni de neam bun, bogaţi, filosofi preaînţelepţi şi cititori iscusiţi, ci pescari şi vameşi simpli şi neînvăţaţi.
Aceasta a făcut, ca puterea Lui cea neajunsă şi înţelepciunea Lui, care covârşeşte toată mintea, să fie cunoscută întru aceia pe care nevăzut i-a învăţat şi înţelepţit Duhul Sfânt“.
Sfântul Acachie era un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Cuvântul lui Dumnezeu îi străbătuse inima şi iubea învăţătura dumnezeiască. Ştia că nu învăţătura lumească urma să arate lumii dragostea lui Dumnezeu, ci jertfele depline ale mucenicilor.
Glasul lui Dumnezeu şi îngerii
După acest discurs, Acachie a fost bătut cumplit şi aruncat în temniţă. Peste câteva zile a fost luat împreună cu alţi condamnaţi şi dus la Bizanţ. Pe drum, mulţi dintre ei au murit. Foametea, bătăile cumplite şi fiarele sălbatice i-au nimicit.
Sfântul Acachie a cerut la un moment dat să se roage, dar cererea i-a fost refuzată. Prinzând un moment prielnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un înger care să-l vindece sau, dacă voieşte, să-i scurteze viaţa şi să moară acolo.
Chinurile deveniseră insuportabile. Brusc, cerul s-a înnorat şi s-a auzit un glas puternic:
„Îmbărbătează-te, Acachie, şi te întăreşte“.
Ostaşii care îl păzeau au fost cuprinşi de spaimă. Mulţi dintre ei au căzut la picioarele Sfântului Acachie rugându-l să fie creştinaţi.
De asemenea, un număr mare dintre cei legaţi împreună cu el a crezut în Hristos. Trecând printr-un oraş, noaptea, întemniţaţii au văzut îngerii vorbind cu Sfântul Acachie. Aceştia îi spălau rănile şi le sărutau. În câteva zile, rănile i s-au vindecat miraculos şi nici o urmă de chin nu a mai rămas pe trupul său curat.
Moartea mucenicului
Ajungând în Bizanţ, Acachie a fost întâmpinat de Vivian. Acesta s-a mirat văzându-l sănătos. A început o adevărată anchetă printre slujitori pentru a afla cine l-a ajutat pe Acachie. Auzind istorisirea legată de îngeri nu a vrut să creadă.
Prin urmare, a hotărât să-l bată pe străjerul temniţei căruia Acachie îi fusese dat în pază. Văzând aceasta, Acachie a început să râdă. Vivian s-a înfuriat teribil şi a poruncit să fie bătut şi Acachie cu beţe de stejar.
Mâinile soldaţilor nu s-au mişcat din loc. Dumnezeu n-a mai îngăduit ca slujitorul său credincios să fie chinuit. Vivian a hotărât să încheie chinurile şi, întocmind o scrisoare, l-a trimis pe Acachie ighemonului Flachin.
Ceea ce nu ştia nimeni era că Flachian avea o soţie creştină. Aceasta îl îndemna să nu-i chinuie niciodată pe creştini şi, dacă nu-i poate salva, să-i osândească la o moarte uşoară. Cel mai simplu mod în care puteai muri era prin decapitare.
Orice cetăţean roman nu era niciodată chinuit, ci, dacă se făcea vinovat de o crimă de moarte, era decapitat. Cunoaştem un exemplu în această direcţie: Sfântul Apostol Pavel. Ighemonul Flachian, citind scrisoarea lui Vivian, a fost cuprins de o puternică şi îndreptăţită mânie.
Acachie era sutaş. Nimeni nu avea dreptul să chinuie un sutaş cu atâta cruzime şi sălbăticie cum o făcuse Vivian. Flachian, urmând sfatul soţiei, l-a condamnat pe Acachie la moarte, fără a-l mai chinui.
Înainte de a fi ucis, i s-a îngăduit să rostească o rugăciune, iar Acachie, înălţându-şi ochii spre cer a spus:
„Slavă Ţie, Dumnezeule! Laudă se cuvine măririi Tale celei nemăsurate, că Te-ai preamărit întru noi, cei îngreunaţi cu păcatele! Pentru că, pe cât ne arăţi mai multe faceri de bine şi pe cât mai mult ne ierţi păcatele noastre, pe atât străluceşte mai luminat şi se preaslăveşte slava milostivirii Tale.
Fie binecuvântat numele slavei Tale, Dumnezeule, căci pe mine, care sunt nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai învrednicit de atâta cinste, ca să mă numesc mucenic al lui Hristos, şi această cinste mi-ai dăruit-o mie, nu pentru oarecare lucruri ale mele, ci din însăşi bunătatea şi iubirea Ta de oameni cea negrăită.
Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule, Sfântul lui Israel, împreună cu Unul Născut Fiul Tău şi cu Sfântul Duh; căci a ta este slava şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.
După ce a rostit aceste cuvinte a fost decapitat. Câţiva creştini cucernici i-au îngropat trupul cu cinste, într-un loc numit Stavrion.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Acachie si pe doxologia.ro
Sfântul mucenic Codrat (lat. Quadratus) a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele împăraților Deciu și Valerian (249-251 d.Hr.), și a mărturisit în timpul unei persecuții împreună cu alți creștini.
Sfântul mucenic Codrat – foto preluat de pe doxologia.ro
Martiriul
Pentru credința în Iisus Hristos fiind prins cu alți mulți creștini elini, au fost dați pe seama judecătorului cetății, și mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos și l-au bătut cu vine de bou uscate. Și umplând pământul de sânge, l-au băgat în lanțuri în temniță.
Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăși. Și văzând el pe cei ce erau cu dânsul că vor să se jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu și i-au întărit, până ce au fost arși de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiștea idolilor, a sfărâmat toți idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat și l-au strujit, și băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou.
Atunci Satornin și Rufin, care au trecut la credința în Hristos, au fost spânzurați, strujiți, și li s-au tăiat capetele.
Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus și pe sfântul; și amestecând sare cu oțet, îi turnau peste răni și-l frecau cu țesături de păr, arzându-l și pe coaste cu firul înroșit în foc. Deci trecând locul ce se numește Rundacul și sosind la Ermupolis au purtat și pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn și smoală înfierbântate, și apoi i-au tăiat capul. Și așa i s-a săvârșit mucenicia.
Pomenirea sa se săvârșește la data de 7 mai.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Codrat, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Codrat si pe doxologia.ro
Sfântul Mucenic Amfian, Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni și Sfântul Mucenic Edesie Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
Sfinții Amfian și Edesie sunt doi frați mucenici în timpul persecuției lui Maximian (305-313). Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 2 aprilie.
Sfântul Mucenic Amfian, Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni și Sfântul Mucenic Edesie Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
Viața
Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Maximian (305-313). Erau frați din maică, și trăiau în cetatea Patara din provincia Lichia, în casa guvernatorului păgân al cetății. Mergând ei la Berit (azi Beirut, capitala Libanului) pentru studiul științelor, au aflat dreapta credință creștină și s-au făcut următori ai lui Hristos.
Mai apoi s-au lepădat de lume, de țară și de familie și au plecat la Cezareea Palestinei, unde l-au întâlnit pe mucenicul Pamfil din Cezareea (prăznuit la 16 februarie), preot și teolog, sub îndrumarea căruia au progresat în viața duhovnicească, petrecând în rugăciune și citirea Sfintelor Scripturi.
Când creștinii din Cezareea au fost obligați prin decretul împăratului Maximian (305-313) și jertfească idolilor, mulți creștini, printre care și Amfian și Edesie, au refuzat să jertfească și atunci au fost aduși înaintea stăpânitorului Urban. Și propovăduind Amfian, în priveliște, pe Iisus Hristos Dumnezeu adevărat, a fost bătut peste obraz și călcat de picioarele ostașilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, și mai în urmă l-au spânzurat; așa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostașilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credința și mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat în adâncurile mării și acolo s-a săvârșit.
Iar Edesie a fost și el prins și torturat, iar apoi trimis la muncă forțată în minele de cupru din Palestina. După ce a fost eliberat, Edesia s-a dus la Alexandria cea din Egipt. Iar acolo, văzând pe guvernatorul Ieroclis cum chinuiește pe creștini, necruțându-se pe sine, cu însăși mâna sa a pălmuit pe acel stăpânitor, și pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârșit și a luat cununa muceniciei.
Cel între sfinți părintele nostru Ipatie (gr. : Ὁ Ἅγιος Ὑπάτιος ὁ Ἱερομάρτυρας Ἐπίσκοπος Γαγγρῶν) a înflorit în Cilicia, s-a nevoit în Galatia, a ajuns arhiereu în Gangra (sau „al Gangrelor”) și luând parte la Sinodul I Ecumenic al celor trei sute optsprezece părinți de Dumnezeu purtători, a fost cu totul plin de Duhul Sfânt. El a ajuns vestit prin aceea că, după ce a răbdat multe ispite, a ajuns să săvârșească felurite minuni.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe data de 31 martie.
Viața
Odată când se întorcea din cetatea împărătească, unde săvârșise minunea uciderii în fața tuturor a balaurului așezat lângă cămările împărătești, și se îndrepta către scaunul său de la Gangra, unii dintre aceia care împărtășeau erezia lui Novat și care de mai multă vreme purtau în inimi ură cumplită împotriva lui, aținându-i calea în niște locuri strâmte și pline de prăpăstii, pe unde obișnuia sfântul să treacă și stând ascunși acolo, când sfântul a ajuns în dreptul lor au năvălit asupra lui, întocmai ca niște fiare sălbatice scăpate dintr-o cursă, unul cu lemnul, altul cu piatra, iar altul cu sabia, împingându-l către prăpastie.
Şi aruncându-l de la o mare înălțime în acea prăpastie, i-au făcut o mulțime de răni, întocmai precum mai înainte făcuseră și iudeii celui dintâi mucenic Ştefan.
Deci, sfântul căzând pe jumătate mort în apa care trecea prin acea prăpastie, după ce s-a deșteptat din durere, ridicându-și ochii către cer, a zis:
“Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta“.
Dar chiar pe când se ruga, o femeie necurată și blestemată, luând o piatră mare și lovindu-l în cap, l-a lipsit pe sfânt și de rămășița de viață care mai era în el, nenorocita și ticăloasa.
Şi sfântul suflet al fericitului Ipatie s-a dus în mâinile lui Dumnezeu, iar femeia aceea blestemată, fiind cuprinsă de un duh necurat, își lovea încetat pieptul cu aceeași piatră, cu care lovise pe sfânt; asemenea și toți cei ce luaseră parte la uciderea sfântului au început să fie chinuiți de duhurile necurate.
Şi, ascunzând trupul sfântului într-o șură cu paie, au plecat de acolo. Dar țăranul, a căruia era șura, venind să ia nutreț pentru vitele lui a auzit slavoslovire de cântece cerești și dând mai apoi de trupul neînsuflețit al fericitului părinte, a vestit tuturor aceasta.
Locuitorii cetății Gangrelor aflând despre aceasta, s-au adunat acolo și cu jale de obște luând sfintele moaște ale episcopului lor, le-au adus în cetatea lor, așezându-le într-un loc de seamă. Iar femeia aceea venind și lovindu-și continuu pieptul cu piatra cu care omorâse pe sfânt, după ce dumnezeieștile lui moaște au fost așezate în mormânt, îndată a luat vindecare și tot așa și ceilalți ucigași ai sfântului. Şi multe alte minuni s-au mai făcut cu prilejul înmormântării moaștelor sfântului, pe care însă, pentru mulțimea lor, le-am lăsat deoparte.
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ipatie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul 1:
Cu curățirea cea sufletească întrarmându-te și rugăciunea cea neîncetată având-o ca pe o suliță în mâini, cu tărie ai biruit cetele demonilor, părinte Ipatie; roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sfântul Sfințit Ipatie al Gangrelor se zugrăvește ca un episcop bătrân, având barba ascuțită (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, p. 153).
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei (†326) – foto preluat de pe doxologia.ro
