Isidor din Hios (†251)

Sf. Mc. Isidor din Hios (†251) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.rowww.trinitas.tv

 

Sfântul Mucenic Isidor din Hios

Sfântul Isidor a fost un martir foarte cunoscut și iubit în toate țările din jurul Mediteranei ca mare ocrotitor al marinarilor. Țara sa de origine era Egiptul.

Împăratul Deciu (249-251) a vrut ca din primul an al domniei lui să-și organizeze întreaga armată. În acest sens a trimis în insula Kios din Marea Egee pe tribunul Numerian cu porunca de a încorpora pe toți tinerii înscriși în armată. Între ei a fost și Sfântul Mucenic Isidor.

Sfântul Isidor trăia în rugăciune, post și înfrânare. După un timp a venit poruncă de la împăratul Deciu ca orice creștin s-ar afla în rândurile soldaților trebuie să jertfească idolilor.

Pentru seriozitatea și cumințenia sa, Sfântul Isidor a stârnit invidia unui centurion Luciu care cunoștea faptul că Isidor este creștin.

Sf. Mc. Isidor din Hios (†251) - foto preluat de pe comenzi.icoana.net

Sf. Mc. Isidor din Hios (†251) – foto preluat de pe comenzi.icoana.net

Acest Luciu l-a denunțat lui Numeriu. Arestat și adus în fața tribunalului, Sfântul Isidor a mărturisit deschis convingerile sale creștine.

Fiind îndemnat să jertfească, Isidor a refuzat să facă acest lucru și de aceea a fost supus supliciilor primind în cele din urmă moarte martirică.

Trupul mucenicului Isidor a fost luat pe ascuns de către unul dintre prietenii lui numit Ammoniu, și îngropat cu mare cinste la marginea orașului.

Credincioasa Mironia, o creștină bogată din Efes, l-a mutat într-un loc deosebit. După încetarea persecuției lui Deciu, aceasta a construit o biserică chiar peste moaștele mucenicului, în amintirea și în numele lui.

La mormântul său, pentru mijlocirile Sfântului Isidor s-au lucrat nenumărate tămăduiri.

Câteva sute de ani mai târziu, Sfântul Grigorie de Tours atestă faptul că la mormântul Sfântului Isidor se putea admira o foarte impunătoare biserică, inclusiv puțul unde trupul Sfântului fusese aruncat după decapitare.

De asemenea, tot despre Isidor mai aflăm din viața Sfântului Marcian, preot și iconom al Bisericii Sfintei Sofia, faptul că parte din moaștele Sfântului Isidor i-au fost dăruite, iar Marcian, la sfârșitul celui de-al cincilea secol le-a depus într-o capelă construită lângă biserica constantinopolitană a Sfintei Irina.

De asemenea, cu prilejul cruciadelor, parte din moaștele Sfântului Isidor ajung și la Veneția unde sunt depuse în catedrala San Marco.

Cinstea de care s-a bucurat acest sfânt este uimitoare. Evlavia credincioșilor pentru sfânt în țările care înconjoară marea Mediterană a fost dintotdeauna deosebită. Pentru că Isidor însuși a fost marinar, el a fost ales ocrotitor al marinarilor și al celor care călătoresc pe Mediterana.

Mare făcător de minuni ca unul ce a aflat har și îndrăzneală către Hristos Dumnezeu, Sfântul Isidor s-a aflat întotdeauna în ajutorul celor ce se aflau în nevoi și necazuri pe mare, dar și în general tuturor care se confruntă cu greutăți în călătoria pe așa-numita mare a Vieții.

 

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Isidor de Chios si pe: doxologia.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org