Articole

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul (†290)

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul au viețuit și au pătimit pentru Hristos în secolul al III-lea, o parte din viața lor trăind-o pe teritoriul Dobrogei de azi, ei fiind originari din Asia Mică. Prima mențiune scrisă, privind martiriul unor creștini pe teritoriul României de azi, se referă la moartea lor din anul 290.
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe data de 8 iulie.

 

Viața

Sfântul Mucenic Epictet s-a născut din părinți creștini, arătând de mic o mare râvnă pentru Sfintele Evanghelii, iar mai apoi, dorind să slujească lui Hristos pentru totdeauna, și-a părăsit casa și părinții și s-a făcut monah într-una din mănăstirile provinciei romane Frigia (din Asia Mică), învrednicindu-se de darul preoției, devenind un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.

În calitatea sa de preot, Epictet a convertit la creștinism mulți frigieni, printre aceștia botezându-l în credința lui Hristos și pe Astion. Acesta era un tânăr chipeș, nepot al unui senatorul roman, Iulian. Astion fusese păgân, ca și părinții săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, a trecut la creștinism. Urmându-i “botezătorului” său, Astion a lăsat cele lumești, luând calea spre Hristos, călugărindu-se și el asemeni părintelui său duhovnicesc, Epictet.

Ducând o viața curată și evlavioasă, Dumnezeu l-a răsplătit pe preotul Epictet cu darul facerii de minuni. Astfel, nu de puține ori, prin puterea rugăciunilor, preotul Epictet putea deschide ochii orbilor, vindeca leproșii și ologii și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.

 

Martiriul

În jurul anului 290, cei doi ai venit în provincia romană Sciția Minor, propovăduind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos în cetatea Halmyris și convertind la credința creștinească un mare număr de păgâni. Cetatea Halmyris se afla în Dobrogea, pe teritoriul actualului sat Dunavățul de Jos, comuna Murighiol, județul Tulcea. Ruinele sale se mai pot vedea și astăzi, pe malul lacului Reazelm, nu departe de brațul Sf. Gheorghe al Dunării.

După ca s-au stabilit aici, și ducând o viață curată în slujba lui Dumnezeu, preotul Epictet și fiul său duhovnicesc Astion au fost învredniciți cu același dar al facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului. Auzind despre faptele celor doi, guvernatorul provinciei, Latronianus, a poruncit ca Epictet și Astion să fie întemnițați, chinuindu-i cumplit pentru a se lepăda de Hristos.

Deși nu începuse încă Marea Persecuție împotriva creștinilor, Latronianus dorea, prin aceste fapte, să se remarce în fața împăratului Dioclețian. Cei doi sfinți s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile și țara lor de unde veneau (pentru a nu suferi represalii și rudele lor), ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creștini, acesta fiind numele, neamul și patria lor.

A doua zi, cei doi au fost aduși în mijlocul orașului la judecată, dar Latronianus abia putea să-i privească, fețele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinți mărturiseau credința lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârșeau toate minunile de care erau acuzați, și că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat și mai tare și a poruncit ca cei doi sfinți să fie legați, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu ghiare de fier.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinți mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieși din minte cuvintele lor, așa că în a patra zi de tortură a sfinților, a mărturisit și el că este creștin. Apoi s-a dus la cei doi sfinți în închisoare, pentru a primi însemnul vieții veșnice, devenind și el unul dintre ucenicii Domnului.

În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creștini”, ceea ce l-a înfuriat extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare și oțet, după care să fie aruncați într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinți au rămas nevătămați; după aceasta au fost condamnați ca timp de 30 de zile să nu primească nimic de mâncat și de băut.

Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care l-a recunoscut pe Astion, și s-a întors la părinții acestuia, care nu știau nimic despre soarta lui, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină și ea creștină și, că dacă va fi nevoie, va înfrunta și martiriul pentru aceasta. Apoi, părinții lui Astion s-au îmbarcat în grabă pe o corabie și au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.

După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinți au fost aduși iarăși la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că cei doi nu renunță la credința lor în Hristos, guvernatorul a ordonat să li se taie capetele, cei doi primind martiriul în orașul Halmyris, la data de 8 iulie 290, când este și ziua lor de pomenire. Ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României de azi, despre care există informații scrise amănunțite.

Vigilantius, cel care trecuse la creștinism impresionat de tăria sufletească a celor doi sfinți, a venit împreună cu toată casa sa și cu alți creștini, și au luat trupurile celor doi sfinți martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinți ai săi în cetate. Întâmpinându-i și găzduindu-i, Vigilantius le-a povestit acestora despre moartea martirică a fiului lor; în urma acestor relatări, cei doi părinți ai lui Astion s-au convertit și ei la creștinism.

În actul martiric al Sfinților Mucenici Epictet și Astion (păstrat astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva Bisericii Mântuitorului din Utrecht, Olanda) se spune că după decapitare trupurile celor doi erau albe ca zăpada și că cei bolnavi, suferinzi sau plini de griji, dacă le sărutau cu credință și cu evlavie se atingeau de ele, primeau ajutor și vindecare. Tot în legătură cu martiriul lor, în actul martiric respectiv se face referire la primul episcop al Tomisului, Evanghelicus, care a venit la Halmyris în acea perioadă.

 

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Pe cei de o cinste cu Ermolae și cu Pantelimon, pe Epictet – dascălul cel înțelept și pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniți toți credincioșii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos și podoaba Dobrogei, zicând: bucurați-vă, cei ce de-a pururi mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac (din Canonul Sf. Epictet și Astion):

Din cer ați luat dumnezeiescul dar și tuturor v-ați făcut izvor de tămăduiri și sfeșnice prealuminate în calea mântuirii. În dar ați luat, în dar dați-ne nouă, sfinților mucenici și doctori fără de arginți, tămăduind rănile cele trupești și sufletești ale celor ce săvârșesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr)

foto preluat de pe altarulcredintei.md
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cosma și Damian (Roma)

Sfinții mucenici doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian au trăit la Roma, în secolul al III-lea și au mucenicit în timpul împăratului roman Carinus (283-284). Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe data de 1 iulie.

Nu trebuie confundați cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian cei din Asia Mică (pomeniți pe 1 noiembrie) și nici cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian cei din Arabia (pomeniți pe 17 octombrie).

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr) - foto p-reluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr) – foto p-reluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Crescuți de părinții lor în credința creștină, Cosma și Damian au dus vieți curate și virtuoase, și așa s-au învrednicit a primi de la Dumnezeu darul vindecărilor. Cunoscând cei doi frați de unde vine darul, nu luau nicio plată pentru vindecările pe care le făceau; și având multă bunătate și iubire de oameni, au adus pe mulți la credința în Hristos. Adeseori spuneau celui bolnav: „Nu cu puterea noastră te vindecăm, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Crezi deci în Dânsul și vei fi vindecat”. Pentru că nu acceptau niciun fel de plată pentru vindecările pe care le făceau, cei doi frați au fost numiți „doctori fără de arginți”.

Viața lor de slujire a celor din jur și marea lor influență spirituală asupra poporului au adus pe mulți în Biserică, atrăgând însă și atenția autorităților romane, care au trimis soldați care să-i aresteze pe cei doi frați. Auzindu-se aceasta, creștinii locali i-au convins pe sfinții Cosma și Damian să se ascundă pentru o vreme, ajutând-i astfel să scape pentru o perioadă. Însă, neputând găsi frații, soldații au arestat în locul altor creștini din zona în care trăiau sfinții. Atunci sfinții Cosma și Damian au ieșit din ascunzătoare și s-au predat soldaților, cerându-i să elibereze pe cei care au fost arestați din cauza lor.

Cei doi frați, Cosma și Damian, sfinții au fost închiși la Roma și judecați. Înaintea împăratului roman (Marcus Aurelius Carinus, 282-284) și a judecătorului, ei au mărturisit deschis credința în Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume pentru a salva omenirea și pentru a răscumpăra lumea de păcat și au refuzat cu hotărâre să ofere jertfe zeilor păgâni.

Ei au spus: „Noi nu am făcut rău nimănui, nu suntem implicați în magia sau vrăjitoria de care ne acuzați. Noi îi tratăm pe cei infirmi prin puterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și nu primim nicio plată pentru a acorda ajutor bolnavilor, pentru că Domnul nostru le-a poruncit ucenicilor săi: «în dar ați luat, în dar să dați» (Matei 10:8)”.

Totuși, împăratul Carinus a continuat cu pretențiile sale de a se aduce jertfe zeilor păgâni. După rugăciunea fraților sfinți, întărită de puterea harului, Dumnezeu l-a lovit brusc pe Carinus, orbindu-l, pentru ca și el să simtă puterea atotputernică a Domnului, care nu iartă blasfemia împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:31). Poporul, văzând această minune, a strigat:

Mare este Dumnezeul creștin! Nu există alt Dumnezeu decât El!” Mulți dintre cei care credeau i-au că au rugat pe cei doi frați să-l vindece pe împărat și chiar acesta le-a cerut sfinților frați să continue convertirea la adevăratul Dumnezeu, Hristos Mântuitorul, astfel încât sfinții l-au vindecat. După aceasta, sfinții Cosma și Damian au fost eliberați în mod onorabil și, încă o dată, s-au dedicat tratării bolnavilor.

Dar, ceea ce nu a putut face ura păgânilor și asprimea autorităților romane, s-a realizat datorită invidiei, una dintre cele mai puternice pasiuni ale naturii umane păcătoase. Un medic mai vechi, cu care frații sfinți studiaseră arta medicinei, a devenit invidios pe faima acestora. Condus de nebunia invidiei și a răutății, el i-a chemat pe cei doi frați, care fuseseră cei mai buni studenți ai săi, propunându-le să meargă împreună pentru a strânge diverse plante medicinale.

Mergând departe, în munți, el i-a ucis și le-a aruncat trupurile într-un râu. Astfel, acești frați sfinți, doctorii fără de arginți Cosma și Damian, și-au încheiat călătoria pământească ca martiri. Deși și-au dedicat viața servirii creștinești a semenilor lor și au scăpat de închisoarea și sabia romană, ei au fost uciși mișelește chiar de către profesorul lor.

Domnul îi glorifică pe cei care și-au dat viața pentru credința creștină. Acum, prin rugăciunile sfinților martiri Cosma și Damian, Dumnezeu aduce vindecare tuturor celor care prin credință și rugăciune recurg la mijlocirea lor cerească.

 

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcătorilor, cercetați neputințele noastre. Și ca unii care în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.

Condac (Glas 2)

Cei ce ați primit harul tămăduirilor, dați sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriților, doctori care sunteți făcători de minuni și cu cercetarea voastră, surpați semețiile vrăjmașilor, tămăduind lumea cu minunile.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sf. Cuv. Mc. Fevronia (284 – 304); Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia (25 iunie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe basilica.ro

 

Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Soldații împăratului Dioclețian (284-305) erau conduși de guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah și urmăreau creștinii aflați la granița imperiului cu Persia.

Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini. El îi anunța înainte ca să aibă timp să se ascundă. Selin ajunsese cu urmărirea creștinilor până în orașul Nisibi din Mesopotamia de Sus, oraș care se mai numea și Antiohia Migdoniei. În apropierea ei se afla o mănăstire de maici.

Deși, stareța Vrienia le încuraja pe maicile care fuseseră cuprinse de teamă, multe dintre ele se hotărâseră să fugă și să se ascundă. În mănăstire au mai rămas maica stareță Vrienia, alte cinci maici și Fevronia care era în vârstă de 20 de ani.

În afara mănăstirii a rămas o apropiată a lor, Ieria, văduva unui senator, care deși era păgână, ajuta pe maicile din mănăstire adesea. Soldații lui Selin au spart porțile mănăstirii vrând să ucidă maicile.

Însă datorită lui Prim ele au rămas în viață, dintre ele fiind luată doar tânăra Fevronia și dusă în fața lui Selin. Ea a fost îndemnată să renunțe la credința creștină și să jertfească zeilor pentru ca în schimb să fie logodită cu nepotul lui Selin, cu Lisimah.

Însă, Fevronia și-a păstrat credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu tărie și curaj, răbdând numeroasele chinuri la care a fost supusă. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus, din porunca lui Lisimah, la mănăstire.

Mai târziu, Selin a fost găsit mort. Lisimah a primit sfântul botez și a intrat în rândurile călugărilor de la mănăstirea arhimandritului Marcel.

De asemenea, văduva Ieria a primit sfântul botez, a donat averea sa mănăstirii și cerând voie stareței Vrienia, a intrat în obștea mănăstirii, călugărindu-se. La moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia au avut loc multe vindecări, însăși sfânta muceniță arătându-se în mijlocul celorlalte maici care se rugau noaptea în biserica mănăstirii.

Troparul, glas 4:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sf. Mc. Orentie și frații săi şi Sf. Mc. Livia.

 

articol preluat de pe basilica.ro

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Fevronia si pe: ziarullumina.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei (†303)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.ro

 

Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Sfântul Sfințit Mucenic Teodot (†303) a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. El a fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei.

Tropar – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284-305), episcopul a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile unor sfinte fecioare muceniţe, şapte la număr, care fuseseră aruncate într-un iezer, şi le-a îngropat cu cinste.

Pentru această faptă a fost adus îna­intea dregătorului şi acolo a zis cu îndrăzneală că, este simplu şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii. De aceea, păgânii l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul.

Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Creștinii au luat trupul martirului și l-au îngropat. Aflând despre acest lucru, prefectul a ordonat soldaților să-i aresteze pe toți creștinii și să-i tortureze.

Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevo­inţa mucenicească, a făcut multe lucruri bune. La început s-a luptat împotriva poftelor trupeşti şi, deşi era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunân­du-şi trupul duhului. El atât de mult a sporit în fapte bune, încât şi altora putea să le fie învăţător al curăţiei şi al întregii înţelep­ciuni.

Viața lui este arătată la 18 mai când au pătimit cele șapte fecioare ale căror moaște le-a îngropat. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot este însă amintit și la 7 iunie pentru că în această zi a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

cititi mai mult despre Sf. Sfințit Mc. Teodot, Episcopul Ancirei si pe doxologia.ro

Sfinții Mucenici Terentie, Pompie, African, Maxim (†250) și Dima (†1363)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim şi Dima

Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima erau africani la origine şi au trăit în anii domniei lui Deciu (249-251) şi a lui Fortunian dregătorul din Africa stăpânită de romani. Îndată după urcarea pe tron, Deciu a interzis creştinismul şi oricine era bănuit că se închină Dumnezeului creştinilor trebuia să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Dacă cineva s-ar fi împotrivit, era întemniţat şi chinuit până la moarte.

Văzând acestea, dreptcredincioşii Terentie, Pompei şi toţi cei împreună cu ei, 40 fiind toţi, s-au unit şi au stat împotrivă bărbăteşte, mărturisind cu mult curaj pe Hristos Iisus Domnul. Ei şi-au adus aminte de cuvintele Mântuitorului Care îi învăţa pe ucenici zicându-le: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28).

Deci, stând înaintea lui Fortunian, tinerii aceştia propovăduiau puterea lui Hristos şi neputinţa idolilor care erau cinstiţi de păgâni. Pentru aceasta, au fost cumplit chinuiţi, iar unora dintre ei le-au fost aduse soţiile, care îi implorau să se despartă de credinţa în Domnul Iisus. Sfinţii însă au rămas neclintiţi, şi pentru aceasta, din porunca dregătorului, după multe zile de întemniţare şi bătăi, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununa muceniciei.

 

Tropar Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Sfântul noul mucenic Dima – A pătimit în Smirna (Asia Mică) în anul 1363 și s-a săvârșit prin sabie.

Agapie, Plisie şi Timolau (sec. III – IV)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Agapie, Plisie şi Timolau

Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi încercat între creştini şi admirat pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri, pentru că de multe ori arătase mare îndrăzneală în mărturisirea lui Hristos printre păgâni.

El a făcut legământ cu alţi şapte tineri să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului Hristos, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar aceşti tineri erau Timolau, Plisie, doi bărbaţi ce se chemau Alexandru, Romil şi doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt şi slujitor al lui Agapie.

În acea vreme, împăratul a poruncit ca toţi creştinii să fie siliţi să aducă jertfe idolilor. Astfel, în Cezareea Palestinei, unde era dregător Urban, s-a făcut mare praznic păgânesc, în cadrul căruia creştinii erau supuşi la groaznice chinuri. Văzând că se săvârşea o privelişte sângeroasă ca aceasta, cei opt tineri, aprinzându-se de râvna cea după Hristos, au alergat şi, în mijlocul mulţimii stând, au mărturisit cu glas mare că şi ei sunt creştini.

Deci, auzind această neînfricată mărturisire, Urban nu voia ca să-i piardă, pentru că îi văzuse că erau tineri şi frumoşi cu trupul. Astfel, prin multe promisiuni şi amăgiri cu daruri scumpe, dregătorul a încercat să-i ademenească şi să-i facă să se lepede de Hristos. Pentru că nu a reuşit, la porunca lui Urban, sfinţii au fost întemniţaţi şi după o vreme au fost omorâţi prin decapitare, primind astfel cununa muceniciei.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau si pe: ro.orthodoxwiki.org

 

 

Efrem al Tomisului (sec. III – IV)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Efrem al Tomisului

Sfântul Sfințit Mucenic Efrem a trăit în secolele III-IV, păstorind Eparhia Tomisului prin anii 300-304, urmându-i în scaunul episcopal sfântului ierarh Evanghelicus al Tomisului. Atestarea sa ca păstor al Daciei Pontice se regăsește în sinaxarele grecești și romane. Prăznuirea sa se face pe 7 martie, împreună cu ceilalți Sfinți Mucenici din Cherson.

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson – foto preluat de pe basilica.ro

 

Viața

Sf. Sfințit Mucenic Efrem s-a născut undeva la sud de Dunăre, din părinți creștini. Ajungând la maturitate, a plecat la Locurile Sfinte pentru a se închina, iar sosind acolo a hotărât să îmbrace haina preoției, devenind mai apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului.

Patriarhul îl trimite, la începutul secolului al IV-lea, în Dacia Pontică pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos și a-i păstori pe credincioșii daco-romani din Eparhia Tomisului. Odată ajuns aici, și luându-și atribuțiile sale de ierarh, prin puterea „cuvântului lui Dumnezeu”, episcopul Efrem aduce la credința în Hristos numeroși daco-romani dar și goți sau sciți.

În scurtul timp al păstoririi sale rodnice, numeroși barbari au primit sfântul botez și mulți creștini au primit martiriul pentru credința lor nestrămutată în Hristos. Episcopul Efrem a avut însă grijă să răscumpere sfintele lor moaște, pe care le îngropa în locuri de taină, ridicând mai apoi, deasupra lor, numeroase biserici.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor poruncite de împăratul Dioclețian în anii 300-304, episcopul Efrem este prins și dus la Cherson (Chersones), în Crimeea. Aici sfântul părinte este întemnițat și chinuit cumplit de romani pentru a se lepăda de Dumnezeul creștinilor și a se închina idolilor păgâni.

Însă episcopul Efrem nu a vrut să-L hulească pe Dumnezeu, ci a mărturisit credința și dragostea pentru Hristos, fiind ucis de prigonitorii săi prin tăierea capului. Astfel, fericitul episcop Efrem al Tomisului și-a încredințat sufletul în mâinile Mântuitorului lumii, primind cununa mucenicească.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Condac, glasul al 2-lea:

Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce au pătimit pentru Hristos, sfințiților mucenici, rugați pe Hristos, Păstorul cel mare, ca să ne numere și pe noi printre oile ce stau de-a dreapta și să cântăm vouă, sfințiți părinți, cei ce v-ați vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Iconografie

Dionisie din Furna (în Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 199) arată că Sf. Efrem al Tomisului ze zugrăvește bătrân; iar cei dimpreună cu el prăznuiți, Sf. Mucenici din Cherson se zugrăvesc astfel: Sf. Agatodor ca un tânăr, cu un început de barbă; Vasile – cărunt; Evghenie având barba lungă, iar Elpidie, [Euterie și Capiton] tineri, cu început de barbă.

 

cititi mai mult despre Efrem al Tomisului si pe doxologia.ro

Teodor Tiron (†306)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Teodor Tiron

Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.

 

Viața

Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins.

 

Minunea colivei, săvârșită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor Tiron, apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere: coliva.

 

Sărbătorire și posteritate

În amintirea minunii săvârșite de el, Biserica Ortodoxă sărbătorește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de sfântul Ioan Damaschin.

După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În Chișinău, numele său îl poartă Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cunoscută colocvial ca Mănăstirea Ciuflea.

 

Imnografie

Tropar, glasul al II-lea:

Mari sunt faptele credinței! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul arzându-se, ca o pâine plăcută Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește sufletele noastre.

Condac, glasul al IV-lea:

Credința lui Hristos ca pe o pavăză, înlăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule, și cu cunună cerească ai fost încununat, în veci, Teodore, ca un nebiruit.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine (ed. Sophia, București, 2000, pp. 154, 197) arată că Sf. Teodor Tiron trebuie reprezentat ca militar, cu barba neagră și stufoasă, cu părul până mai sus de urechi.

Teodor Tiron (†306) - foto preluat de pe - foto: doxologia.ro

Teodor Tiron (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Teodor Tiron si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Pamfil din Cezareea (240 – 309)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pamfil din Cezareea

Pamfil din Cezareea (n. ca. 240, Beirut – d. 309, Caesarea Maritima) a fost un teolog și traducător creștin, personalitate marcantă din secolul al treilea.

 

Biografie

A urmat cursurile școlii de drept din Beirut, iar mai târziu a preluat funcții administrative în oraș. Pleacă la Alexandria, spre a se dedica studiului “cuvintelor sfinte”. Așa cum ne mărturisește Eusebiu, după ce a vândut întreaga sa avere, Pamfil a început să ducă o viață “profetică și plăcută înaintea lui Dumnezeu“. Pieriu, conducătorul Didaskaleionului și “noul Origen”, devine magistrul lui Pamfil. În Didaskaleion, moștenirea teologică a lui Origen era încă vie. Se pare că aici se hotărăște Pamfil să meargă pe urmele lui Origen la Cezareea din Palestina, fapt ce s-a petrecut la sfârșitul secolului al IV-lea.

 

Lucrări

În Cezareea, Pamfil s-a îngrijit de moștenirea lui Origen. Fericitul Ieronim și Eusebiu de Cezareea relatează cu predilecție despre activitatea de colecționare a operelor lui Origen întreprinsă de Pamfil și despre hirotonisirea acestuia din urmă ca preot. Cât de însemnată a fost activitatea lui Pamfil ca dascăl nu reiese destul de clar. Eusebiu însuși se consideră ucenicul lui Pamfil, dacă este să ne luăm după apelativul ce i-a însoțit numele toată viața.

Activitatea științifică a lui Pamfil cuprindea în primul rând copierea lucrărilor lui Origen. Pe lângă această activitate, este plauzibilă și ipoteza conform căreia Pamfil ar fi redactat împreuna cu Eusebiu unele excerpte din scrierile origeniene. Mai multe manuscrise dovedesc continuarea activității biblico-critice de către Pamfil: încă aflându-se în închisoare, acesta corecta în colaborare cu un oarecare Antonin textul cărții Estera, așa cum dovedește o notă marginală scrisă de el însuși pe un Codex.

Activitatea de colecționare a literaturii creștine se pare că nu s-a limitat doar la Origen, ci și la alți scriitori ai Bisericii primare, iudei eleniști sau chiar filosofi păgâni. Biblioteca din Cezareea devenea pentru universul creștin ceea ce reprezenta pentru lumea păgână museion-ul alexandrin. Iar aceasta și datorită lui Pamfil.

 

Martiriul

De la Eusebiu aflăm și despre martiriul lui Pamfil. În anul 303 începea persecuția creștinilor sub Diocletian și Maximian. Pamfil este arestat în jurul anului 307. Eusebiu ne relatează că prefectul orașului, Urbanus, l-a lăsat să “depună o probă a elocinței și a cunoștințelor sale religioase“, provocându-l ulterior la aducerea jertfelor. Atunci când acesta respinge propunerea, este aruncat în închisoare. Este omorât la 16 februarie 310, sub Firmilian.

Pamfil din Cezareea (240 - 309) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pamfil din Cezareea (240 – 309) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Apologia lui Origen

Scrierea apologetică a lui Pamfil din Cezareea în favoarea lui Origen este o lucrare de pionierat, deoarece reprezintă prima încercare de acest fel din Biserică. Din pacate, lucrarea nu s-a păstrat în limba originală (greaca), ci numai în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea, și acesta la rându-i un asiduu defensor al marelui învățat alexandrin.

Această apologie este rodul colaborării dintre Sf. Pamfil și discipolul său Eusebiu din Cezareea; prima carte a fost scrisa de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut fi transmisă sub numele lui Pamfil, independent de celelalte cărți. Fericitul Ieronim postulează în anul 393 două apologii, atribuind una lui Pamfil, iar pe cealaltă lui Eusebiu. Când mai târziu Ieronim deține și citește el însuși această operă – undeva în jurul anului 399 – consideră întreaga lucrare în șase capitole ca fiind scrisă de Eusebiu și îl învinuia pe nedrept pe Rufin de publicarea primului capitol al cărții sub numele fals al Sfântului Pamfil.

Referitor la structura și conținutul întregii opere în șase cărți, se pot constata următoarele aspecte: Eusebiu amintește că în partea a doua erau scrise informații despre viața și opera lui Origen, în timp ce a șasea carte conținea scrisori către episcopul Romei, Fabian, și către alți capi ai Bisericii, scrisori ce tratau subiectul dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi.

Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea următoarea structură:

- Scrisoarea introductivă a lui Pamfil

- Cartea I: Apărare împotriva învinuirilor actuale

- Cărțile II-V: Viața și scrierile lui Origen

- Cartea VI: Scrisori ale lui Origen către capii Bisericii, dispute mai noi

- Cuvântul de mulțumire către Origen al lui Grigore Taumaturgul.

Din toată această operă nu s-au păstrat decât prima carte ce conținea scrisoarea introductivă a lui Pamfil și cuvântul de mulțumire al lui Grigorie Taumaturgul – și anume exclusiv în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea.

 

Traduceri în limba română

Sf. Pamfil din Cezareea, “Apologia lui Origen”, în ~, “Apologia lui Origen”, Rufin din Aquileea, “Despre falsificarea cărților lui Origen”, Cuvânt introductiv și posfață: Georg Röwekamp, Traducere din limba latină: Cosmin Daniel Pricop, Editura Herald, Colecția Spiritualitate Creștină, București, 2009, pp. 25-123.

 

cititi mai mult despre Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

 

Sfântul Mucenic Trifon (232 – 250)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. – d. 250 d.Hr). A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri.

Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc. Trifon – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în localitatea Lampsacus din Frigia, o provincie romană din Asia Minor (Asia Mică).

Încă din tinerețe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Odată, Sf. Trifon a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grânele ale oamenilor de acolo.

Pe când avea doar 17 ani, Sf. Trifon a izgonit un demon din fiica împăratului roman Gordian (238–244). După șase zile de post și rugăciune, el le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune i-a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Sf. Trifon a devenit vestit și datorită faptului că îi ajuta pe cei neputincioși nu le cerea altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Odată cu ascensiunea la tronul imperial a împăratului Decius (249–251), a reînceput o persecuție atroce a creștinilor. Cineva l-a pârât prefectului Aquilinus (guvernatorul provinciei romane Bitinia) pe Sf. Trifon, spunându că acesta propovăduia cu mare evlavie credința în Iisus Hristos și că i-a botezat pe mulți în această credință. Din acest motiv Sf. Trifon a fost arestat și aruncat în temnița din cetatea Niceea.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Mucenicia

După ce a fost arestat, Sf. Trifon a fost dus în fața guvernatorului Aquilinus, care i-a cerut să se lepede de credința sa și să aducă jertfă zeilor Romei (idolilor). Sf. Trifon a refuzat însă cu tărie și a mărturisit credința sa în Iisus Hristos.

Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars și i s-au bătut cuie în tălpi; toate acestea sfântul le-a îndurat însă cu bărbăție și răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să-i miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. De asemenea, s-a mai rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi decapitat. Astfel, atunci când călăul a ridicat sabia pentru a-i tăia capul, Sf. Trifon își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului. Toate acestea s-au petrecut la Niceea (orașul Iznik din Turcia contemporană), în anul 250.

 

Rugăciunea rostită de Sfântul Trifon, înaintea morții

O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor și Împărate al împăraților, cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a-mi împlini fără șovăială ostenelile nevoinței. Iar acum mă rog Ție ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău preaminunat și să mă facă moștenitor Împărăției Tale celei preadorite.

Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce Ție jertfe, întru pomenirea mea! Căuta spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt, și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești Unul bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!

 

Moaștele

Creștinii au înfășurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenția de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat și le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaștele Sf. Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar mai târziu (după cucerirea cetății de către cruciații apuseni în 1204) au ajuns la Roma.

În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se păstrează părticele din moaștele Sfinților Trifon și Marina într-o raclă de argint datând din anul 1781.

 

Minuni

În Rusia, Sf. Trifon este considerat ca fiind sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povestește, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârșit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sf. Mucenic Trifon (patronul său), chemându-l în ajutor. În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ținea pe mână șoimul țarului.

Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji”. Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o țarului și i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulțumită că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar și o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă Sf. Trifon este slăvit ca protector divin al Moscovei.

Sf. Trifon este cinstit ca protector al grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (printre care și nebunia).

În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa (agheasma) în prima zi a fiecărei luni. Astfel, apa sfințită în ziua de 1 februarie este numită „agheasma Sfântului Trifon”. De ziua Sf. Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile cu agheasmă, spre a fi păzite de insecte dăunătoare și de calamități naturale. Tot în aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot pentru semănat.

În Molitfelnic, la rânduiala care se citește atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamități precum seceta, grindina, lăcustele sau alte insecte dăunatoare, se găsește și „Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”.

 

Iconografie

Deoarece Sf. Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, el este zugrăvit în icoane purtând în mană o ramură de copac înfrunzită.

Sf. Trifon este cinstit și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (se crede că vindecă nebunia); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori „fără de arginți”.

În icoanele rusești Sf. Trifon apare cu un șoim pe braț, amintindu-se astfel de minunea înfăptuită pentru Trifon Patrikeev, pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sf. Mc. Trifon si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org