Articole

Sfinții Mucenici Terentie, Pompie, African, Maxim (†250) și Dima (†1363)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim şi Dima

Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima erau africani la origine şi au trăit în anii domniei lui Deciu (249-251) şi a lui Fortunian dregătorul din Africa stăpânită de romani. Îndată după urcarea pe tron, Deciu a interzis creştinismul şi oricine era bănuit că se închină Dumnezeului creştinilor trebuia să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Dacă cineva s-ar fi împotrivit, era întemniţat şi chinuit până la moarte.

Văzând acestea, dreptcredincioşii Terentie, Pompei şi toţi cei împreună cu ei, 40 fiind toţi, s-au unit şi au stat împotrivă bărbăteşte, mărturisind cu mult curaj pe Hristos Iisus Domnul. Ei şi-au adus aminte de cuvintele Mântuitorului Care îi învăţa pe ucenici zicându-le: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28).

Deci, stând înaintea lui Fortunian, tinerii aceştia propovăduiau puterea lui Hristos şi neputinţa idolilor care erau cinstiţi de păgâni. Pentru aceasta, au fost cumplit chinuiţi, iar unora dintre ei le-au fost aduse soţiile, care îi implorau să se despartă de credinţa în Domnul Iisus. Sfinţii însă au rămas neclintiţi, şi pentru aceasta, din porunca dregătorului, după multe zile de întemniţare şi bătăi, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununa muceniciei.

 

Tropar Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Sfântul noul mucenic Dima – A pătimit în Smirna (Asia Mică) în anul 1363 și s-a săvârșit prin sabie.

Agapie, Plisie şi Timolau (sec. III – IV)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

 

Agapie, Plisie şi Timolau

Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi încercat între creştini şi admirat pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri, pentru că de multe ori arătase mare îndrăzneală în mărturisirea lui Hristos printre păgâni.

El a făcut legământ cu alţi şapte tineri să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului Hristos, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar aceşti tineri erau Timolau, Plisie, doi bărbaţi ce se chemau Alexandru, Romil şi doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt şi slujitor al lui Agapie.

În acea vreme, împăratul a poruncit ca toţi creştinii să fie siliţi să aducă jertfe idolilor. Astfel, în Cezareea Palestinei, unde era dregător Urban, s-a făcut mare praznic păgânesc, în cadrul căruia creştinii erau supuşi la groaznice chinuri. Văzând că se săvârşea o privelişte sângeroasă ca aceasta, cei opt tineri, aprinzându-se de râvna cea după Hristos, au alergat şi, în mijlocul mulţimii stând, au mărturisit cu glas mare că şi ei sunt creştini.

Deci, auzind această neînfricată mărturisire, Urban nu voia ca să-i piardă, pentru că îi văzuse că erau tineri şi frumoşi cu trupul. Astfel, prin multe promisiuni şi amăgiri cu daruri scumpe, dregătorul a încercat să-i ademenească şi să-i facă să se lepede de Hristos. Pentru că nu a reuşit, la porunca lui Urban, sfinţii au fost întemniţaţi şi după o vreme au fost omorâţi prin decapitare, primind astfel cununa muceniciei.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau si pe: ro.orthodoxwiki.org

 

 

Efrem al Tomisului (sec. III – IV)

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Efrem al Tomisului

Sfântul Sfințit Mucenic Efrem a trăit în secolele III-IV, păstorind Eparhia Tomisului prin anii 300-304, urmându-i în scaunul episcopal sfântului ierarh Evanghelicus al Tomisului. Atestarea sa ca păstor al Daciei Pontice se regăsește în sinaxarele grecești și romane. Prăznuirea sa se face pe 7 martie, împreună cu ceilalți Sfinți Mucenici din Cherson.

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador şi Elpidie, Episcopi de Herson – foto preluat de pe basilica.ro

 

Viața

Sf. Sfințit Mucenic Efrem s-a născut undeva la sud de Dunăre, din părinți creștini. Ajungând la maturitate, a plecat la Locurile Sfinte pentru a se închina, iar sosind acolo a hotărât să îmbrace haina preoției, devenind mai apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului.

Patriarhul îl trimite, la începutul secolului al IV-lea, în Dacia Pontică pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos și a-i păstori pe credincioșii daco-romani din Eparhia Tomisului. Odată ajuns aici, și luându-și atribuțiile sale de ierarh, prin puterea „cuvântului lui Dumnezeu”, episcopul Efrem aduce la credința în Hristos numeroși daco-romani dar și goți sau sciți.

În scurtul timp al păstoririi sale rodnice, numeroși barbari au primit sfântul botez și mulți creștini au primit martiriul pentru credința lor nestrămutată în Hristos. Episcopul Efrem a avut însă grijă să răscumpere sfintele lor moaște, pe care le îngropa în locuri de taină, ridicând mai apoi, deasupra lor, numeroase biserici.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor poruncite de împăratul Dioclețian în anii 300-304, episcopul Efrem este prins și dus la Cherson (Chersones), în Crimeea. Aici sfântul părinte este întemnițat și chinuit cumplit de romani pentru a se lepăda de Dumnezeul creștinilor și a se închina idolilor păgâni.

Însă episcopul Efrem nu a vrut să-L hulească pe Dumnezeu, ci a mărturisit credința și dragostea pentru Hristos, fiind ucis de prigonitorii săi prin tăierea capului. Astfel, fericitul episcop Efrem al Tomisului și-a încredințat sufletul în mâinile Mântuitorului lumii, primind cununa mucenicească.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Condac, glasul al 2-lea:

Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce au pătimit pentru Hristos, sfințiților mucenici, rugați pe Hristos, Păstorul cel mare, ca să ne numere și pe noi printre oile ce stau de-a dreapta și să cântăm vouă, sfințiți părinți, cei ce v-ați vărsat sângele vostru pentru Hristos.

 

Iconografie

Dionisie din Furna (în Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 199) arată că Sf. Efrem al Tomisului ze zugrăvește bătrân; iar cei dimpreună cu el prăznuiți, Sf. Mucenici din Cherson se zugrăvesc astfel: Sf. Agatodor ca un tânăr, cu un început de barbă; Vasile – cărunt; Evghenie având barba lungă, iar Elpidie, [Euterie și Capiton] tineri, cu început de barbă.

 

cititi mai mult despre Efrem al Tomisului si pe doxologia.ro

Teodor Tiron (†306)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Teodor Tiron

Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.

 

Viața

Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins.

 

Minunea colivei, săvârșită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor Tiron, apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere: coliva.

 

Sărbătorire și posteritate

În amintirea minunii săvârșite de el, Biserica Ortodoxă sărbătorește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea amvonului se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de sfântul Ioan Damaschin.

După aceasta, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397).

În Chișinău, numele său îl poartă Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cunoscută colocvial ca Mănăstirea Ciuflea.

 

Imnografie

Tropar, glasul al II-lea:

Mari sunt faptele credinței! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul arzându-se, ca o pâine plăcută Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește sufletele noastre.

Condac, glasul al IV-lea:

Credința lui Hristos ca pe o pavăză, înlăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule, și cu cunună cerească ai fost încununat, în veci, Teodore, ca un nebiruit.

 

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine (ed. Sophia, București, 2000, pp. 154, 197) arată că Sf. Teodor Tiron trebuie reprezentat ca militar, cu barba neagră și stufoasă, cu părul până mai sus de urechi.

Teodor Tiron (†306) - foto preluat de pe - foto: doxologia.ro

Teodor Tiron (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Teodor Tiron si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

Pamfil din Cezareea (240 – 309)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pamfil din Cezareea

Pamfil din Cezareea (n. ca. 240, Beirut – d. 309, Caesarea Maritima) a fost un teolog și traducător creștin, personalitate marcantă din secolul al treilea.

 

Biografie

A urmat cursurile școlii de drept din Beirut, iar mai târziu a preluat funcții administrative în oraș. Pleacă la Alexandria, spre a se dedica studiului “cuvintelor sfinte”. Așa cum ne mărturisește Eusebiu, după ce a vândut întreaga sa avere, Pamfil a început să ducă o viață “profetică și plăcută înaintea lui Dumnezeu“. Pieriu, conducătorul Didaskaleionului și “noul Origen”, devine magistrul lui Pamfil. În Didaskaleion, moștenirea teologică a lui Origen era încă vie. Se pare că aici se hotărăște Pamfil să meargă pe urmele lui Origen la Cezareea din Palestina, fapt ce s-a petrecut la sfârșitul secolului al IV-lea.

 

Lucrări

În Cezareea, Pamfil s-a îngrijit de moștenirea lui Origen. Fericitul Ieronim și Eusebiu de Cezareea relatează cu predilecție despre activitatea de colecționare a operelor lui Origen întreprinsă de Pamfil și despre hirotonisirea acestuia din urmă ca preot. Cât de însemnată a fost activitatea lui Pamfil ca dascăl nu reiese destul de clar. Eusebiu însuși se consideră ucenicul lui Pamfil, dacă este să ne luăm după apelativul ce i-a însoțit numele toată viața.

Activitatea științifică a lui Pamfil cuprindea în primul rând copierea lucrărilor lui Origen. Pe lângă această activitate, este plauzibilă și ipoteza conform căreia Pamfil ar fi redactat împreuna cu Eusebiu unele excerpte din scrierile origeniene. Mai multe manuscrise dovedesc continuarea activității biblico-critice de către Pamfil: încă aflându-se în închisoare, acesta corecta în colaborare cu un oarecare Antonin textul cărții Estera, așa cum dovedește o notă marginală scrisă de el însuși pe un Codex.

Activitatea de colecționare a literaturii creștine se pare că nu s-a limitat doar la Origen, ci și la alți scriitori ai Bisericii primare, iudei eleniști sau chiar filosofi păgâni. Biblioteca din Cezareea devenea pentru universul creștin ceea ce reprezenta pentru lumea păgână museion-ul alexandrin. Iar aceasta și datorită lui Pamfil.

 

Martiriul

De la Eusebiu aflăm și despre martiriul lui Pamfil. În anul 303 începea persecuția creștinilor sub Diocletian și Maximian. Pamfil este arestat în jurul anului 307. Eusebiu ne relatează că prefectul orașului, Urbanus, l-a lăsat să “depună o probă a elocinței și a cunoștințelor sale religioase“, provocându-l ulterior la aducerea jertfelor. Atunci când acesta respinge propunerea, este aruncat în închisoare. Este omorât la 16 februarie 310, sub Firmilian.

Pamfil din Cezareea (240 - 309) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pamfil din Cezareea (240 – 309) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Apologia lui Origen

Scrierea apologetică a lui Pamfil din Cezareea în favoarea lui Origen este o lucrare de pionierat, deoarece reprezintă prima încercare de acest fel din Biserică. Din pacate, lucrarea nu s-a păstrat în limba originală (greaca), ci numai în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea, și acesta la rându-i un asiduu defensor al marelui învățat alexandrin.

Această apologie este rodul colaborării dintre Sf. Pamfil și discipolul său Eusebiu din Cezareea; prima carte a fost scrisa de Pamfil, în timp ce urmatoarele cinci, concepute de el, ar fi primit forma finală din partea lui Eusebiu. În orice caz, cartea întâi a putut fi transmisă sub numele lui Pamfil, independent de celelalte cărți. Fericitul Ieronim postulează în anul 393 două apologii, atribuind una lui Pamfil, iar pe cealaltă lui Eusebiu. Când mai târziu Ieronim deține și citește el însuși această operă – undeva în jurul anului 399 – consideră întreaga lucrare în șase capitole ca fiind scrisă de Eusebiu și îl învinuia pe nedrept pe Rufin de publicarea primului capitol al cărții sub numele fals al Sfântului Pamfil.

Referitor la structura și conținutul întregii opere în șase cărți, se pot constata următoarele aspecte: Eusebiu amintește că în partea a doua erau scrise informații despre viața și opera lui Origen, în timp ce a șasea carte conținea scrisori către episcopul Romei, Fabian, și către alți capi ai Bisericii, scrisori ce tratau subiectul dreptei credințe origeniene. Ieronim amintește că în cartea a șasea fusese tematizată printre altele și disputa cu Metodius. Dintr-o notiță a diaconului Rusticus putem conchide că în discuția învățăturilor lui Origen fuseseră invocate și citate din teologii mai vechi.

Apologia inițiala a lui Pamfil și Eusebiu putea avea următoarea structură:

- Scrisoarea introductivă a lui Pamfil

- Cartea I: Apărare împotriva învinuirilor actuale

- Cărțile II-V: Viața și scrierile lui Origen

- Cartea VI: Scrisori ale lui Origen către capii Bisericii, dispute mai noi

- Cuvântul de mulțumire către Origen al lui Grigore Taumaturgul.

Din toată această operă nu s-au păstrat decât prima carte ce conținea scrisoarea introductivă a lui Pamfil și cuvântul de mulțumire al lui Grigorie Taumaturgul – și anume exclusiv în traducerea latină a lui Rufin din Aquileea.

 

Traduceri în limba română

Sf. Pamfil din Cezareea, “Apologia lui Origen”, în ~, “Apologia lui Origen”, Rufin din Aquileea, “Despre falsificarea cărților lui Origen”, Cuvânt introductiv și posfață: Georg Röwekamp, Traducere din limba latină: Cosmin Daniel Pricop, Editura Herald, Colecția Spiritualitate Creștină, București, 2009, pp. 25-123.

 

cititi mai mult despre Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul si pe: basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

 

Sfântul Mucenic Trifon (232 – 250)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. – d. 250 d.Hr). A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri.

Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc. Trifon – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în localitatea Lampsacus din Frigia, o provincie romană din Asia Minor (Asia Mică).

Încă din tinerețe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Odată, Sf. Trifon a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grânele ale oamenilor de acolo.

Pe când avea doar 17 ani, Sf. Trifon a izgonit un demon din fiica împăratului roman Gordian (238–244). După șase zile de post și rugăciune, el le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune i-a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Sf. Trifon a devenit vestit și datorită faptului că îi ajuta pe cei neputincioși nu le cerea altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Odată cu ascensiunea la tronul imperial a împăratului Decius (249–251), a reînceput o persecuție atroce a creștinilor. Cineva l-a pârât prefectului Aquilinus (guvernatorul provinciei romane Bitinia) pe Sf. Trifon, spunându că acesta propovăduia cu mare evlavie credința în Iisus Hristos și că i-a botezat pe mulți în această credință. Din acest motiv Sf. Trifon a fost arestat și aruncat în temnița din cetatea Niceea.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Mucenicia

După ce a fost arestat, Sf. Trifon a fost dus în fața guvernatorului Aquilinus, care i-a cerut să se lepede de credința sa și să aducă jertfă zeilor Romei (idolilor). Sf. Trifon a refuzat însă cu tărie și a mărturisit credința sa în Iisus Hristos.

Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars și i s-au bătut cuie în tălpi; toate acestea sfântul le-a îndurat însă cu bărbăție și răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să-i miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. De asemenea, s-a mai rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi decapitat. Astfel, atunci când călăul a ridicat sabia pentru a-i tăia capul, Sf. Trifon își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului. Toate acestea s-au petrecut la Niceea (orașul Iznik din Turcia contemporană), în anul 250.

 

Rugăciunea rostită de Sfântul Trifon, înaintea morții

O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor și Împărate al împăraților, cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a-mi împlini fără șovăială ostenelile nevoinței. Iar acum mă rog Ție ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău preaminunat și să mă facă moștenitor Împărăției Tale celei preadorite.

Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce Ție jertfe, întru pomenirea mea! Căuta spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt, și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești Unul bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!

 

Moaștele

Creștinii au înfășurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenția de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat și le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaștele Sf. Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar mai târziu (după cucerirea cetății de către cruciații apuseni în 1204) au ajuns la Roma.

În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se păstrează părticele din moaștele Sfinților Trifon și Marina într-o raclă de argint datând din anul 1781.

 

Minuni

În Rusia, Sf. Trifon este considerat ca fiind sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povestește, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârșit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sf. Mucenic Trifon (patronul său), chemându-l în ajutor. În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ținea pe mână șoimul țarului.

Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji”. Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o țarului și i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulțumită că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar și o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă Sf. Trifon este slăvit ca protector divin al Moscovei.

Sf. Trifon este cinstit ca protector al grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (printre care și nebunia).

În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa (agheasma) în prima zi a fiecărei luni. Astfel, apa sfințită în ziua de 1 februarie este numită „agheasma Sfântului Trifon”. De ziua Sf. Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile cu agheasmă, spre a fi păzite de insecte dăunătoare și de calamități naturale. Tot în aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot pentru semănat.

În Molitfelnic, la rânduiala care se citește atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamități precum seceta, grindina, lăcustele sau alte insecte dăunatoare, se găsește și „Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”.

 

Iconografie

Deoarece Sf. Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, el este zugrăvit în icoane purtând în mană o ramură de copac înfrunzită.

Sf. Trifon este cinstit și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (se crede că vindecă nebunia); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori „fără de arginți”.

În icoanele rusești Sf. Trifon apare cu un șoim pe braț, amintindu-se astfel de minunea înfăptuită pentru Trifon Patrikeev, pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sf. Mc. Trifon si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți Chir și Ioan (sec. III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, în arabă اباكير ويوحنا) (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creștini din timpul persecuției anticreștine a lui Dioclețian (284-305). Ei sunt venerați în mod special în Biserica Coptă și supranumiți doctori fără de arginți făcători de minuni (Anargyroi thaumatourgoi), deoarece se presupune că au săvârșit vindecări de boli fără a cere bani.

Ziua lor de prăznuire este sărbătorită de copți în a șasea zi a lui Tobi, corespunzătoare datei de 31 ianuarie, zi păstrată și de Biserica Ortodoxă Răsăriteană; ei sunt comemorați în aceeași zi în Martirologiul roman. Biserica Ortodoxă Răsăriteană sărbătorește, de asemenea, găsirea și mutarea moaștelor lor pe 28 iunie.

 

Viața și istoricitatea

Principala sursă de informații cu privire la viața, martiriul și minunile Sf. Chir și Ioan este encomium-ul scris de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (d. 638). Despre nașterea, părinții și tinerețea celor doi sfinți nu se cunosc informații. Potrivit Sinaxarului în limba arabă, alcătuit de Mihail, episcopul de Athrib și Malig, Chir și Ioan erau amândoi alexandrini; această ipoteză este contrazisă totuși de alte documente în care se spune că Chir era originar din Alexandria și Ioan din Edessa.

Sfinţii Chir şi Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creştini din timpul persecuţiei anticreştine a lui Diocleţian (284-305) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chir şi Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir

Chir era un medic, care practica în taină credința creștină, și avea un atelier (ergasterium) care a fost apoi transformat într-un templu (biserică) dedicat celor trei Trei Tineri menționați în Cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego. El a devenit vestit atât pentru că i-a vindecat gratuit pe bolnavi, cât și pentru faptul că a lucrat, în același timp, cu toată ardoarea unui apostol al credinței creștine și i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne.

El ar fi spus: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. Vindecările pe care le-a săvârșit au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian. În timpul persecuțiilor anticreștine, el a fost denunțat prefectului orașului că practică religia creștină, dar, înainte de a fi capturat, a reușit să fugă în Arabia unde s-a refugiat într-un oraș din apropierea mării, pe nume Tzoten. Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață de ascet.

 

Ioan

Ioan a fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul menționat mai sus adaugă că el era unul dintre apropiații împăratului. Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim pentru a-și îndeplini o făgăduială. El s-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Chir și a devenit ucenicul „doctorului fără de arginți” și însoțitorul lui în viața ascetică. Cei doi au cutreierat satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

 

Martiriul lui Chir și Ioan

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (Theopista), Theodota (Theodista), în vârstă de 13 ani, și Theodossia (Theodoxia), în vârstă de 11 ani. Chir și Ioan, temându-se ca aceste fete s-ar putea lepăda de credința creștină, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului. Acest fapt a devenit cunoscut, iar cei doi bărbați au fost arestați, judecați și, după ce au fost torturați, au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie.

Martiriul lui Chir și Ioan - Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul lui Chir și Ioan – Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Venerare

Trupurile celor doi martiri au fost depuse în Biserica „Sf. Evanghelist Marcu” din Alexandria.

În vremea Sfântului Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), exista în orașul egiptean Menuthis (Menouthes sau Menouthis), aflat lângă Canopus și modernul Abu Qir, un templu păgân cunoscut ca oracol și loc de vindecare, care-i atrăgea chiar și pe unii creștini simpli din apropiere. Sfântul Chiril s-a gândit să elimine acest cult idolatru, stabilind în acel oraș cultul sfinților Chir și Ioan. În acest scop el a mutat moaștele cele doi sfinți la 28 iunie 414 și le-a depus în biserica construită de predecesorul său, Teofil, în onoarea celor patru evangheliști.

Înainte de găsirea și transferul moaștelor de către Sf. Chiril se pare că numele celor doi sfinți erau necunoscute; este sigur că nici o consemnare scrisă a vieții și martiriului lor nu era cunoscută anterior. În secolul al V-lea, în timpul pontificatului papei Inocențiu I, moaștele lor au fost aduse la Roma de doi călugări, Grimaldus și Arnulfus – potrivit unui manuscris găsit în arhivele diaconiei Bisericii Santa Maria în Via Lata, citat de Antonio Bosio.

Cardinalul Angelo Mai, totuși, din motive istorice, atribuie mutarea moaștelor într-o perioadă ulterioară, mai precis în anul 634, în timpul papei Honoriu I și al împăratului Heraclius I (Spicilegium Rom., III, V). Relicvele au fost plasate în biserica suburbană Santa Passera (o corupție lingvistică a numelui „Abbas Cyrus”) de pe Via Portuense. În timpul lui Bosio, icoanele pictate ale celor doi sfinți erau încă vizibile în această biserică. Pe ușa hipogeului, care mai există, se află următoarea inscripție din marmură:

Corpora sancta Cyri renitent hic atque Joannis
Quæ quondam Romæ dedit Alexandria magna

Mormântul lor a devenit un altar și un loc de pelerinaj. În limba coptă numele Chir a devenit Difnar, Apakiri, Apakyri sau Apakyr, iar în arabă Abaqir sau Abuqir. Orașul Abukir, acum o suburbie a Alexandriei, a fost numit după el.

Trei biserici din Roma au fost dedicate acestor mucenici: Abbas Cyrus de Militiis, Abbas Cyrus de Valeriis și Abbas Cyrus ad Elephantum – toate aceste denumiri au fost transformate ulterior de pronunția populară în S. Passera, o corupție a numelui Abbas Cyrus.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană și în acele biserici catolice orientale care urmează ritul bizantin, Chir și Ioan se numără printre sfinții care sunt comemorați în timpul proscomidiei de la Sfânta Liturghie.

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

 

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic (secolele III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Ermil și Stratonic

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III – IV în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc. Au primit mucenicia la Singidunum (Belgradul de azi) în anul 303. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește la 13 ianuarie, ziua trecerii lor la Domnul.

 

Viața și mucenicia

Sfinții Ermil și Stratonic au trăit în secolele III-IV, în provincia romană Iliria (care cuprindea o parte a nord-vestului peninsulei Balcanice, până la Dunărea de mijloc). Ermil era diacon, iar Stratonic, prietenul său, creștin și el, era paznic la o închisoare.

Împăratul roman de Apus Liciniu (308-324), după ce, alături de Sf. Constantin cel Mare, fusese unul dintre semnatarii Edictului de toleranță de la Milano din anul 313, a lansat un nou val de persecuții împotriva creștinilor.

Diaconul Ermil a fost denunțat autorităților că era creștin, fiind acuzat de disprețuirea zeilor romani, cultul oficial al Imperiului. Sf. Simeon Metafrastul relatează că Ermil a fost adus înaintea împăratului, la porunca acestuia. Ermil a primit vestea cu bucurie. Adus la acesta și întrebat de ce nu slujește zeilor păgâni, diaconul Ermil a răspuns că slujește numai Dumnezeului nevăzut. Invitat să se alăture slujirii zeilor păgâni, acesta declară că vechii zei erau doar idoli făcuți de om, nevrednici de slujire.

Auzind acestea, împăratul poruncește ca diaconul Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal. Cerându-i-se în repetate rânduri să jertfească zeilor romani, acesta, neluând în seamă chinurile la care e supus în mai multe rânduri, refuză, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel adevărat. Este închis în temniță vreme de trei zile, unde primește mângâiere și întărire de la un înger al Domnului care îi vestește că avea să iasă biruitor din această încercare, primind cununa muceniciei.

Adus din nou la judecata împăratului și întrebat dacă se răzgândise, acesta și-a mărturisit iarăși credința creștină. Atunci a fost bătut și chinuit și mai cumplit, însă a răbdat toate fără să scoată măcar un geamăt, rugându-se mereu Domnului. Un glas din cer s-a auzit atunci, auzit și de soldații care-l chinuiau, vestind că peste 3 zile avea să fie izbăvit de chinuri. Ascultând mărturia soldaților despre acel glas, împăratul a poruncit ca diaconul să fie dus iarăși în temniță.

Martor la toate acestea și văzând statornicia sfântului, temnicerul acestuia, pe nume Stratonic, care era și el creștin în ascuns și îl cunoștea de mai demult pe diacon, a fost cuprins de milă.

Sfântul Ermil a fost adus pentru a treia oară la judecată și a refuzat din nou să se lepede de credință, împăratul a poruncit ostașilor să strujească (sfâșie) adânc trupul diaconului cu unghii de fier. Acesta a rămas însă statornic în credință.

Stratonic, plângând, s-a apucat să îngrijească rănile Sfântului. El a fost văzut de unul din ostași, care l-a pârât împăratului. Atunci împăratul i-a poruncit și lui Stratonic să aducă jertfe idolilor. La rândul lui, Stratonic a mărturisit că era vechi prieten cu Ermil și că și el era creștin și refuză să jertfească idolilor. Atunci împăratul a poruncit ca Stratonic să fie și el dezbrăcat de haine și bătut cu bețe. În timp ce era bătut, Stratonic își ridică privirile către diaconul Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu ca și el să-și păstreze credința și să poată răbda chinurile până la capăt.

După ce au fost amândoi aruncați iarăși în temniță, împăratul mai face o ultimă încercare de a-i convinge pe cei doi să se lepede de credință, dar și aceasta eșuează. Văzând că nu-i putea îndupleca pe cei doi mucenici, poruncește mai întâi ca diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul acestuia să fie ciopârțit și aruncat în valurile Dunării. Stratonic, rămânând și el tare în credință, avea să împărtășească soarta prietenului său. Astfel, cei doi au primit moartea mucenicească în ziua de 13 ianuarie 314[1], trupurile lor fiind aruncate în apele Dunării, undeva în apropiere de Belgradul de azi.

Trei zile mai târziu, aflând la mal trupurile Sfinților Mucenici, creștinii din partea locului le-au adunat laolaltă într-un singur sicriu, ca, după cum credința în Hristos și prietenia întru Domnul i-au unit, ei să fie pe vecie pomeniți împreună. Biserica îi pomenește pe amândoi în ziua de 13 ianuarie. Viața și pătimirea lor ni s-a păstrat în forma redactată în sec. al IX-lea de Sf. Simeon Metafrastul.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Mc. Ermil și Stratonic si pe: basilica.ro; doxologia.roro.wikipedia.org

 

 

 

 

Sfânta Muceniţă Tatiana diaconița (†230)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Tatiana diaconița

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 12 ianuarie.

 

Viața

Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcționar în administrația imperială, creștin în ascuns și care a crescut-o pe fiica sa în credința creștină. A devenit diaconiță a unei biserici din Roma și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, în post și rugăciune, îngrijind bolnavii și ajutându-i pe cei în nevoi.

Toate acestea erau periculoase în acea vreme, iar într-o bună zi juristul Ulpian a prins-o pe Tatiana și a încercat să o silească să aducă jertfă zeului păgân Apollo. Ea s-a rugat fierbinte, iar prin minune dumnezeiască atunci s-a pornit un cutremur care a distrus statuia lui Apollo și o parte a templului. Demonul care locuia în acel idol a fugit de acolo scrâșnind din dinți, fiind văzut de cei de față sub forma unei umbre care zbura prin aer.

Atunci persecutorii au poruncit ca Tatiana să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu niște cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se pentru chinuitorii ei, implorând pe Domnul ca ochii duhovnicești ai acestora să se deschidă. Iar Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru îngeri care au înconjurat-o pe sfântă și au început să-i bată pe chinuitorii ei.

Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos și au căzut în genunchi înaintea Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru păcatul pe care îl săvârșiseră împotriva ei. Au fost torturați și executați la rândul lor pentru că se mărturisiseră a fi creștini și au primit astfel Botezul sângelui.

În ziua următoare, Sfânta Tatiana a fost adusă iarăși înaintea judecătorului care, văzând că rănile i se vindecaseră complet, a poruncit ca aceasta să fie dezbrăcată și bătută, iar trupul să-i fie tăiat cu niște lame ascuțite. Făcând aceasta, aerul s-a umplut de bună mireasmă. Apoi sfânta a fost culcată la pământ și bătută crunt de mai multe rânduri de slujitori care se înlocuiau unii pe alții.

Chinuitorii, sfârșiți de puteri, spuneau că o putere nevăzută îi bătea cu bețe de fier. Într-adevăr, îngerii o apărau de loviturile pe care călăii le abăteau asupra ei, întorcându-le spre chinuitori, astfel încât nouă dintre ei au căzut morți pe loc. Sfânta a fost apoi aruncată în închisoare, unde s-a rugat iarăși toată noaptea, cântând și aducând laudă lui Dumnezeu dimpreună cu îngerii.

La începutul dimineții următoare, Sfânta Tatiana a fost dusă iarăși înaintea judecătorilor. Chinuitorii au văzut uimiți cum sfânta, după atâtea groaznice chinuri, era aproape cu totul sănătoasă și încă mai strălucitoare și mai frumoasă decât mai înainte. Atunci judecătorii i-au cerut să aducă jertfe zeiței Diana.

Sfânta a părut că se învoia, astfel că a fost dusă la templul păgân. Atunci Tatiana și-a făcut semnul crucii și a început să se roage. Dintr-o dată s-a auzit un bubuit de tunet asurzitor și un trăsnet a lovit idolul, jertfele și pe preoții păgâni.

Sfânta muceniță a fost iarăși torturată îngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un stâlp, i-au strujit trupul cu gheare de fier; i s-au tăiat și sânii. În acea noapte, îngerii i-au apărut iarăși sfintei în închisoare, vindecându-i rănile, ca și mai înainte. În ziua următoare, Tatiana a fost dusă până la circ, fiind dată pradă unui leu flămând. Fiara însă nu i-a făcut fecioarei nici un rău, ci s-a mulțumit să-i lingă picioarele. Pe când leul era dus înapoi în cușcă, l-a atacat și l-a ucis pe unul dintre chinuitori.

Apoi Tatiana a fost aruncată în foc, însă nici focul nu i-a putut face niciun rău. Păgânii, crezând că sfânta era o vrăjitoare, i-au tăiat părul, închipuindu-și că puterile ei magice ar fi fost cumva legate de părul ei lung. Apoi au închis-o în templul lui Zeus. A treia zi, preoții păgâni au intrat în templu, dorind să aducă jertfe lui Zeus. Au zărit idolul căzut la pământ, sfărâmat și pe sfânta muceniță Tatiana lăudând cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos.

În cele din urmă, Tatiana și tatăl ei au fost amândoi decapitați într-o zi de 12 ianuarie, în preajma anului 225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.

 

Cinstirea

Sfânta Muceniță Tatiana este cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și este cunoscută ca făcătoare de minuni. Se spune că minunele ei i-au adus pe mulți la adevărata credință. Sfânta Tatiana este considerată a fi ocrotitoarea studenților, iar în Belarus, Rusia și Ucraina „Ziua Sfintei Tatiana”, cunoscută și ca „Ziua studenților”, este o sărbătoare națională.

Sfântul Nicolae Velimirovici a scris un imn în cinstea sfintei Tatiana.

 

Sfintele Moaște

Capul Sfintei Mucenițe Tatiana a fost adus de la Constantinopol, unde s-a aflat până în secolul al XVI-lea, de Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab în anul 1517, fiind așezată în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Moaștele Sfintei au fost mutate în 1949 în Catedrala mitropolitană din Craiova, aflându-se în aceeași raclă cu moaștele Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului și ale sfinților mucenici Serghie și Vah.

Mâna dreaptă a Sfintei se găsește în biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” a Peșterilor din Pskov (Rusia), alte două fragmente din moaștele Sfintei se mai găsesc în biserica Sfintei Tatiana din Moscova și un alt fragment în relicvariul mănăstirii „Schimbarea la Față” din Brookline, Massachusetts.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Mc. Tatiana diaconița si pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

 

Sfânta Muceniță Anisia fecioara (sec. al III-lea)

foto si articol preluate de pe ziarullumina.ro

30 decembrie 2020

 

Sfânta Muceniță Anisia fecioara

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţa singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viața ei și prin faptele sale bune. Îi cerceta pe cei săraci, celor din temnițe, pentru credință, le oferea ajutor și avea grijă de bolnavi.

Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate.

Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge: „Stai, fecioară, spune-mi unde mergi?

Ea, văzându-l fără rânduială și fără rușine, l-a socotit o ispită a diavolului și s-a închinat cu semnul Sfintei Cruci. Atunci ostașul împărătesc a întrebat-o: „Cine ești și de unde vii?

Anisia fecioara a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage: „Sunt roaba lui Hristos și merg la biserică”.

Dar ostașul păgân i-a zis: „Nu te voi lăsa să te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor noștri, căci pe Soare îl cinstim astăzi”.

Atunci, ostaşul, umplându-se de iuțime, a scos sabia și a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă. Aceasta a căzut îndată la pământ și şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Anisia fecioara si pe doxologia.ro