Articole

(Maria Maevschi) Protest de amploare în PMAN: Moldovenii cer guvernului alegeri prezidenţiale şi anticipate în două luni

Protest la Chişinău, în PMAN

foto: zdg.md
articol: epochtimes-romania.com

În Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, duminică începând cu ora 12:00, este organizat un protest la care sunt chemaţi oamenii nemulţumiţi de actuala guvernare.

Potrivit unui comunicat de presă al Platformei DA, partidele de opoziţie şi societatea civilă protestatară sunt organizatorii evenimentului, care are scopul să determine guvernul să demisioneze şi să organizeze alegeri parlamentare anticipate odată cu cele prezidenţiale, în termen de două luni, aşa cum prevede Constituţia.

Organizstorii mai consideră că oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a uzurpat puterea, trebuie să asigure dizolvarea Parlamentului şi să întoarcă dreptul la democraţie cetăţenilor.

Protest la Chişinău, în PMAN (Epoch Times România)

Protest la Chişinău, în PMAN (Epoch Times România)

Dacă nu dă curs cerinţelor nominalizate, Plahotniuc trebuie să-şi asume toate urmările furiei poporului. Menţionăm că am solicitat ca în data protestului, oligarhul Vladimir Plahotniuc, stăpânul real al regimului, să se afle împreună cu subalternii săi în Chişinău. Reprezentanţii delegaţi de către cetăţeni vor merge să stabilească data alegerilor anticipate. În cazul în care oligarhul nu va accepta cerinţa populară, organizatorii împreună cu protestatarii vor decide acţiunile ulterioare”, se arată în comunicat.

Menţionăm că deputaţi, membri ai Partidului Liberal Democrat au anunţat că vor fi prezenţi la protest. Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu a anunţat pe pagine sa de Facebook, că se va alătura protestatarilor.

Duminică voi merge la protest pentru a le spune celor de la guvernare că ei nu ne reprezintă şi că politica lor este îndreptată împotriva cetăţenilor. Mă voi alătura oamenilor care vor protesta, pentru a le aminti guvernanţilor că timpul lor a expirat şi că nu vom renunţa la schimbare. Ştim că ei nu au ochi să ne vadă şi urechi să ne audă, dar vom insista, în mod paşnic şi civilizat, pe respectarea drepturilor noastre şi pe apărarea valorilor democratice. Ignorarea voinţei poporului este o strategie proastă, care nu va ţine mult timp”, a scris Maia Sandu.

Vasile Năstase, membru al Consiliului Marii Adunări Naţionale, a adresat un mesaj, pe contul său de socializare, şefului delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola:

Domnule Tapiola, iată cu ce se ocupă criminalul Plahotniuc! Aduce provocatori la Codru, Nobil, GBS şi alte locaţii furate de la stat. Sunt îmbrăcaţi în costume pe care le purtau bandiţii în anii ’90. E bine să cunoaşteţi acest lucru şi dvs., pentru că de fapt astăzi junta lui Plahotniuc vrea o confruntare cu poporul Moldovei! E bine să cunoaşteţi că unităţile de transport au fost sechestrate, cumpărate, mituite de criminal. E bine să ştiţi că poliţia intimidează protestatarii şi s-a transformat într-o grupare oligarhică”.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

zdg.md: (video/LiveText) Mii de oameni în PMAN

(Sebastian Rusu) Mitingul din PMAN de la Chişinău, confiscat de politicienii aflaţi în solda Kremlinului

Igor Dodon şi Renato Usatîi, politicienii moldoveni putinişti, au preluat protestul antiguvernamental iniţiat de Platforma DA în urmă cu trei săptămâni
foto: Alexandru Tarlev – adevarul.ro
articol: Sebastian Rusu – adevarul.ro

Sebastian Rusu - foto: adevarul.ro

Sebastian Rusu – foto: adevarul.ro

Pentru alianţa AIE -3 care asigură în acest moment guvernarea la Chişinău se anunţă vremuri tulburi pentru că prin parazitarea mitingului DA din PMAN de către forţele politice aflate în orbita Kremlinului (PSRM şi respectiv Partidul Nostru – n.r.), coloana a cincea putinistă va căuta să împingă lucrurile spre alegeri anticipate.

În momentul de faţă, Dodon şi Usatâi îşi fac PR politic în PMAN (Piaţa Marii Adunări Naţionale- n.r.) şi totodată agită vocile străzii de la Chişinău spre o destabilizare atent gândită care să scoată Moldova de pe orbita UE-NATO şi să o îndrepte către proiectul geopolitic putinist: Uniunea Euro-Asiatică. Momentul ales de cei doi lideri pro-putinişti de la Chişinău nu este întâmplător întrucât la Chişinău se află misiunea FMI care pregăteşte evaluările finale pentru acordarea unui nou împrumut Republicii Moldova, vital pentru salvarea de la faliment a economiei ţării, într-un moment dificil. Din nou, liderii AIE 3: Filat, Ghimpu şi Lupu par a fi rupţi de realitate şi lipsa dialogului cu vocile străzii adunate la început în PMAN a dus firesc la complicarea lucrurilor spre o dezordine generalizată.

„Doar demisia lui Timofti ne-ar putea oferi alegeri anticipate. Dacă nu va vrea de bunăvoie, o va face de nevoie. Dacă preşedintele nu-şi dă demisia până la sfârşitul săptămânii viitoare, vom trece la planul B”,

a declarat Renato Usatîi, liderul ”Partidul Nostru”, potrivit today.md, duminică, la mitingul paralel organizat împreună cu liderul PSRM, Igor Dodon. În fond, mesajul forţelor pro-putiniste de la Chişinău este clar, scurt şi concis: alegeri anticipate şi acapararea puterii în stat prin orice mijloace.

Deşi ar putea părea doar un simplu exerciţiu de PR politic şi electoral, declaraţia lui Renato Usatâi explică pe scurt cerinţele Kremlinului. Pe de altă parte, instituţiile statului moldovean şi politicienii pro-europeni sunt obligaţi prin natura lucrurilor din teren să treacă un test al maturităţii politice şi printr-un dialog susţinut, urmat de un set de măsuri urgent să evite o posibilă revolt a străzii orchestrată de către forţele pro-putiniste. La rândul său, preşedintele PSRM, Igor Dodon, a declarat, duminică, la mitingul de lîngă Parlamentul de la Chişinău  că „manifestanţii reprezintă pături largi ale populaţiei” şi nu se poate vorbi că acţiunile de protest organizate de socialişti şi Partidul Nostru au un caracter „local, îngust”, potrivit NOI.md. Potrivit acestuia, Republica Moldova este obligată să scape de oligarhi şi de politicienii care au distrus valorile creştine.

„Astăzi sîntem zeci de mii de cetăţeni liberi ai Republicii Moldova. Noi am pus începutul sfîrşitului erei oligarhilor în Moldova. Vă asigur că vom lupta pînă la urmă. Actuala putere distruge valorile noastre creştine, ei nu au nimic sfînt. Acum trei zile noi am instalat corturi şi vom rămîne aici pînă nu vom obţine victorie”,

a adăugat preşedintele PSRM.  De asemenea, în logica lui Dodon şi a lui Usatâi se impune demisia procurorului general, a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, a directorului CNA, a preşedinţilor CNI şi CEC. De asemenea, aceştia au mai  solicitat înlăturarea din funcţie a lui Mircea Surdu, directorul Moldova 1, şi eliberarea ”tuturor deţinuţilor politici arestaţi în timpul acţiunii de proteste paşnice de pe 6 septembrie 2015”. De asemenea, în cea de-a doua etapă, Dodon şi Usatâi i-au în calcul demisia lui Nicolae Timofti, a cabinetului Streleţ şi alegerea preşedintelui prin vot direct.

Cititi mai mult: adev.ro/nve140

(Liviu G. Stan) Nu vă fie frică! Uniți salvăm Republica Moldova

foto: infoprut.ro
articol: Liviu G. Stan – infoprut.ro

Liviu G. Stan -  foto - facebook.com

Liviu G. Stan – foto – facebook.com

18 septembrie 2015

Primul lucru: Curtea de Apel de l-a declarat nevinovat pe George Simion, liderul Acţiunii 2012. Lui Simion i s-a făcut binemeritata dreptate. Mizeria antologică a interdicţiei rămâne însă pe obrazul autorităţilor de la Chişinău.

Al doilea lucru: în materie de credibilitate, Platforma DA e făcută pilaf. În materie de obscenitate publică a intenţiilor, Platforma DA funcţionează cu precizie de ceas elveţian: nu ratează nicio ocazie ca să-şi dea pe faţă arama de porcărie statalistă, statutul de himeră umplută cu paie. Cobaiul-şef pro-rus de la Ravnopravie, Klimenko, e cu ei, veteranii dopaţi cu umori moldoveniste aduşi în PMAN – totemul istoriografic al Unirii – vor să rupă oase de copii unionişti, un jurnalist talentat, şi cândva onest, metamorfozat şocant într-o maşinărie înverşunată de produs ipocrizie – Val Butnaru – lucrează vajnic în folosul tartorilor izolaţionişti. Cine ar mai trebui să apară selectiv în această şaradă grotească a Platformei DA, ca lotul înfometaţilor de control politic să fie complet? Poate că Stalin întors din mormânt? Stalin cu un trening de fâş din Turcia agitând balonaşe cu heliu care imită ţestele fraţilor Ţopa?

Al treilea lucru: sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, duceţi-vă la marşul Uniţi salvăm Republica Moldova, duceţi-vă să-i daţi oxigen Republicii Moldova, donaţi-i oxigen, cereţi Unirea, singurul oxigen valid care mai poate readuce la viaţă Republica Moldova din acest înec al proiectului statal care coboară înfiorător spre momentul de maxim impact seismic – intrarea în incapacitate de plată.

Nu vă fie frică, apăsaţi până la podea pedala de curaj!

articol preluat de pe: http://infoprut.ro/

100 de mii de oameni în PMAN: „Nu plecăm acasă”, „Demisia Timofti”

foto si articol – independent.md

6 septembrie 2015

În jur de o sută de mii de oameni, potrivit organizatorilor – Platforma Civică Demnitate și Adevăr -, protestează la această oră în Piața Marii Adunări Naționale.

Manifestanții sunt hotărâți să stea în Piața Marii Adunări Naționale până în momentul în care dezideratele lor vor fi îndeplinite.

„Nu vom pleca de aici până ce nu vom fi ascultați. Am făcut trei manifestații de amploare, zeci de pichetări în această vară, dar niciodată solicitările noastre nu au fost ascultate de guvernarea criminală. Dacă plecăm, nu ne vor mai permite să ne mai întoarcem. Nu ne vor mai permite să mai protestăm”, a declarat Alex Cozer, unul dintre membrii Platformei.

Manifestanții au votat unanim pentru crearea unui grup de inițiativă care va discuta cu guvernarea pentru a implementa cerințele populare.

Printre aceastea se numără depolitizarea instituților de stat, demisia președintelui Nicolae Timofti și alegerea unui nou președinte de către popor.

„Acest președinte al criminalilor nu mai poate să stea în funcție. trebuie să-și dea demisia și să alegem un președinte al poporului, prin vot direct. Noi suntem poporul”, a declarat Vasile Năstase, membru al Platformei.

La manifestație participă cetățeni din toată Republica Moldova, reprezentanței ai tinerilor, profesorilor, medicilor, veteranilor de pe Nistru, dar și cetățeni care s-au întorc din străinătate pentru acest protest. Într-un glas, protestatarii s-au declarat împotriva actualei clase politice, pe care o consideră vinovată de „jaful miliardului” și compromiterea parcursului european.

Numeroși protestatari au venuit cu corturile și sunt hotărâți să rămână în centrul Chișinăului până solicitările le vor fi îndeplinite.

articol preluat de pe http://independent.md/


Diaspora, alături de manifestanţii din PMAN; Acţiuni de solidaritate în Spania, SUA, Marea Britanie, Irlanda

articol – independent.md

6 septembrie 2015

foto: independent.md

Diaspora – foto: independent.md

 

Diaspora este alături de Marea Adunare Naţională de la Chişinău. Concomitent cu protestul împotriva oligarhilor care au capturat Republica Moldova, şi în alte capitale europene se desfăşoară mitinguri similare.

Concetăţenii noștri s-au adunat în Irlanda, Marea Britanie, Spania, SUA și în alte țări.

În jur de o sută de mii de oameni, potrivit organizatorilor – Platforma Civică Demnitate și Adevăr -, protestează la această oră în Piața Marii Adunări Naționale. Manifestanții sunt hotărâți să stea în Piața Marii Adunări Naționale până în momentul în care dezideratele lor vor fi îndeplinite.

Diaspora - Irlanda, Dublin: foto: independent.md

Diaspora – Irlanda, Dublin: foto: independent.md

Diaspor - Marea Britanie. Northampton: foto: independent.md

Diaspora – Marea Britanie. Northampton: foto: independent.md

Diaspora - SUA, Louisiana, Metairie: foto: independent.md

Diaspora – SUA, Louisiana, Metairie: foto: independent.md

Diaspora: foto: independent.md

Diaspora: foto: independent.md

articol preluat de pe http://independent.md/


Moldovenii protestează și în Danemarca

articol – independent.md

6 septembrie 2015

Cetățenii din diaspora se solidarizează cu cei din Republica Moldova, care protestează în număr mare în Piața Marii Adunări Naționale.

După ce am primit imagini din Marea Britanie, Spania, SUA, Irlanda și alte țări, pe adresa Independent.md au sosit imagini și din Danemarca.

„Grupul mic al moldovenilor din diaspora moldovenească din Danemarca se alătură protestului din Piața Marii Adunării Naționale și vă susține!”, se arată într-un mesaj al Olgăi Darii.

Diaspora Danemarca -

Diaspora Danemarca -

Manifestația continuă și la această oră în PMAN, acolo unde a fost instalat un Orășel al Libertății. Cetățenii sunt determinați să protesteze în continuare până ce revendicările lor vor fi auzite.

articol preluat de pe http://independent.md/

Reacția Guvernului la protestele din PMAN

foto – infoprut.ro
articol – IULIA MODIGA – infoprut.ro

Premierul Chiril Gaburici îi cheamă luni la masa negocierilor pe organizatorii protestelor ample care au avut loc în Piața Marii Adunări Naționale.

La scurtă vreme după încheierea manifestației la care au participat circa 40.000 de persoane, Gaburici a convocat de urgență o ședință cu reprezentanții instituțiilor de menținere a ordinii publice și ai ministerelor responsabile. În cadrul acestei reuniuni spontane, prim-ministrul a anunțat că îi va invita pe organizatori să își prezinte lista de revendicări. ,,Este în interesul Guvernului să soluționeze criza din sistemul financiar-bancar, să stabilizeze situația economică din țară, inclusiv să facă public raportul Kroll, odată cu soluționarea interdicției din partea companiei”, a precizat Gaburici.

Participanții la protestele organizate de Platforma civică Demnitate și Adevăr, la care s-au alăturat și Tinerii Moldovei, au cerut demisia Guvernului și a Parlamentului. ,,La pușcărie!”, ,,Jos mafia!”, ,,Unire” sunt câteva dintre solicitările pe care protestatarii le-au adresat clasei politice de la Chișinău în PMAN. Cei 40.000 de protestatari au pornit în marș spre CNA scandând ,,Unire”, ,,Unitate națională”, ,,Vrem miliardul înapoi”, ,,Refuz, rezist, sunt anticomunist”, ,,Hoții” și ,,Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/