Articole

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (†595)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (†595)

Cel întru sfinți părintele nostru Ioan al IV-lea al Constantinopolului, cunoscut adesea sub numele de Ioan Postitorul, a fost al 23-lea episcop al Constantinopolului, între anii 582–595. A rămas în istorie drept primul episcop al Constantinopolului care a luat titlul de „patriarh ecumenic”, dar și pentru nomocanonul său penitențial. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 2 septembrie.

 

Viața

Data nașterii sfântului Ioan este necunoscută. S-a născut probabil în Constantinopol, unde a fost crescut de părinți creștini, meșteri în lucrul aurului. Nu a avut o educație sau instruire lumească deosebită, dar a devenit faimos pentru viața sa ascetică, care a și făcut să fie supranumit “Postitorul”. A fost mai întâi diacon la catedrala Sfânta Sofia din capitala imperiului sub patriarhul Ioan al III-lea (Scolasticul), iar apoi a devenit sachelar (gr. skallarios), adică vicar patriarhal pentru mănăstiri.

Sub patriarhul Eutihie I, care a fost reinstalat ca patriarh după moartea lui Ioan Scolasticul în 577, Ioan a devenit din ce în ce mai apreciat de clerul din Constantinopol. La moartea lui Eutihie în 582, el a fost numit patriarh, cu numele de Ioan al IV-lea, de către împăratul Tiberiu al II-lea, pe 11 aprilie 582. A rămas și în grațiile împăratului Mauriciu, care i-a urmat lui Tiberiu la sfârșitul anului 582.

În 588, Ioan al IV-lea a convocat un sinod în Constantinopol pentru a investiga anumite acuze împotriva patriarhului Grigorie al Antiohiei, care a și fost achitat. Convocarea trimisă către episcopii din Orient a fost făcută în numele lui Ioan al IV-lea, Patriarh Ecumenic. Deși acest titlu mai fusese folosit, drept compliment, și în timpul patriarhatului lui Acachie (471-489), cu referire la Patriarhul de Constantinopol, utilizarea lui de către Ioan al IV-lea ca titulatură oficială în documentele sale de cancelarie a fost o premieră.

Titlul de Patriarh Ecumenic a fost utilizat în actele sinodului, ceea ce i-a atras protestul papei Pelagius al II-lea de la Roma. În 595, papa Grigore I a obiectat și el, destul de aspru, față de folosirea acestui titlu[2], deși Grigorie se afla în termeni buni cu Ioan.

Patriarhul Ioan Postitorul adormit în Domnul pe 2 septembrie 595 în Constantinopol.

 

Nomocanonul penitențial

În cadrul Bisericii, Ioan al IV-lea mai este remarcat și ca fiind compilatorul unui nomocanon penitențial, conținând canoane de pocăință. Canoanele sunt instrucțiuni pentru preoți cu privire la modul în care spovedesc păcatele cu știința și cu neștiința.

Deoarece vechile canoane bisericești reglau modalitățile și durata unor penitențe publice, a fost necesar să se adapteze aceste canoane pentru păcatele ascunse și respectiv penitențele individuale. Ioan al IV-lea a scris nomocanonul său în așa fel încât să țină cont de pocăința și de intenția bună a omului care-și mărturisește păcatele, precum și de starea conștiinței lui în procesul de împăcare cu Dumnezeu.

În astfel de situații de reală pocăință și conștientizare a păcatului, nomocanomul sfântului Ioan Postitorul reduce penitențele stabilite de Sfinții Părinți din vechime la jumătate sau chiar mai mult. De asemenea, el a definit mai exact caracterul și durata penitențelor, cum ar fi asprimea postului, numărul de metanii pe zi, sau milostenia. Durata penitențelor este stabilită de preotul spoveditor.

Scopul principal al Nomocanonului sfântului Ioan Postitorul a fost tocmai acela de a adapta canoanele de pocăință, astfel încât ele să reflecte starea de spirit a persoanei care se mărturisește.

 

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea)

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Ioane, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: doxologia.ro; basilica.ro

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (sec. al XV-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org

 

Nifon al II-lea al Constantinopolului

Nifon al II-lea (în greacă Νήφων Β΄, n. secolul al XV-lea, Pelopόnnisos, Grecia – d. 11 august 1508, Moni Dionysiou, Aftόnomi Monastiki Politeia Agἰou Όrous⁠, Grecia), născut Nicolae, a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului în trei rânduri: 1486-1488, 1497-1498 și pentru o perioadă scurtă de timp în 1502. El este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, iar ziua lui de prăznuire este 11 august.

 

Biografie

Începuturile vieții monahale

S-a născut la începutul secolului al XV-lea în peninsula Peloponez din sudul Greciei, într-o familie mixtă: mama lui era o femei nobilă greacă și tatăl lui era albanez. A fost botezat cu numele Nicolae. A primit o educație solidă și a fost atras de studiul Bibliei și al scrierilor patristice. Nicolae a intrat încă de tânăr în viața monahală la Epidaur, sub ascultarea duhovnicului Antonie, luând numele monahal de Nifon. S-a ocupat cu caligrafia și cu copierea de manuscrise.

După moartea părintelui său spiritual, a devenit ucenic al călugărului Zaharia, venit de la Muntele Athos. Constantinopolul a fost ocupat de turci în 1453, iar Zaharia și Nifon au fugit din calea invadatorilor și s-au stabilit în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida.

În urma morții episcopului local, călugărul Zaharia a fost ales arhiepiscop de Ohrid, iar Nifon a mers la Muntele Athos și, după ce a trecut pe la mai multe mănăstiri, s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu, unde a fost hirotonit ieromonah. A dobândit faimă în calitate de cunoscător al scripturilor biblice și de cunoscător al rânduielilor monahale.

 

Patriarh al Constantinopolului

În 1482, ieromonahul Nifon a fost ales mitropolit de Salonic și a participat în această calitate la Sinodul de la Constantinopol din 1484, când au fost respinse hotărârile de unire a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică adoptate la Sinodul de la Florența din 1439 ca fiind „false și străine de Biserica Răsăritului”.

După moartea patriarhului Simeon I, mitropolitul Nifon a fost ales la sfârșitul anului 1486 în funcția de patriarh de Constantinopol, fiind sprijinit de bogatul domn al Țării Românești, Vlad Călugărul, care a inaugurat, astfel, implicarea muntenilor în procesele de alegere a ierarhilor Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

După optsprezece luni a izbucnit un scandal care a condus la înlăturarea lui Nifon. Predecesorul său, fostul patriarh Simeon I, a murit fără a lăsa în urmă un testament. Ișkender Bey, unul dintre fiii lui George Amiroutzes, principalul susținător al lui Simeon, se convertise la islamism și era la acel moment vistiernicul sultanului.

El a cerut ca întreaga avere a lui Simeon, care includea, de asemenea, obiecte bisericești, să intre în vistieria sultanului. Pentru a evita acest lucru, Nifon a pretins că un nepot al defunctului patriarh era moștenitorul legitim al averii, găsind trei călugări care au depus mărturie falsă.

După ce a aflat adevărul, sultanul Baiazid al II-lea a confiscat averea lui Simeon, i-a pedepsit pe clericii implicați în scandal și l-a trimis în exil pe Nifon. Patriarhul a fost exilat pe o insulă din Marea Neagră, aflată în apropiere de Sozopol, și a fost demis în primele luni ale anului 1488. Potrivit cercetătorului Steven Runciman, Nifon a fost un patriarh nesăbuit și nepotrivit.

În vara anului 1497 Nifon a fost ales pentru a doua oară în scaunul patriarhal cu sprijinul domnului muntean Radu cel Mare (1495-1508), dar domnia lui a durat doar până în luna august 1498, când a fost înlocuit cu mai tânărul Ioachim I, care era sprijinit de regele Constantin al II-lea al Georgiei. Nifon a fost condamnat la închisoare pe viață și exilat la Adrianopol.

Nifon al II-lea (în greacă Νήφων Β΄, n. secolul al XV-lea, Pelopόnnisos, Grecia – d. 11 august 1508, Moni Dionysiou, Aftόnomi Monastiki Politeia Agἰou Όrous⁠, Grecia), născut Nicolae, a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului în trei rânduri: 1486-1488, 1497-1498 și pentru o perioadă scurtă de timp în 1502. El este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, iar ziua lui de prăznuire este 11 august - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nifon al II-lea, patriarh ecumenic al Constantinopolului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Conducător al Bisericii Țării Românești

Atât de mare era reputația lui Nifon că domnul Radu cel Mare i s-a închinat atunci când a mers să-l viziteze în închisoare. La scurt timp Radu a plătit sultanului otoman cauțiunea pentru eliberarea fostului patriarh și l-a rugat să vină în Muntenia pentru a reorganiza structura bisericească a țării. Nifon s-a mutat în Țara Românească, unde a fost primit cu căldură de clerici și laici; el a înființat episcopiile de Râmnic și Buzău, a hirotonit imediat doi episcopi și a organizat cu înțelepciune viața bisericească a țării.

În 1502 Sfântul Sinod l-a ales pentru a treia oară patriarh al Constantinopolului și a trimis emisari în Țara Românească pentru a-l informa de alegerea sa, dar, cu toate acestea, Nifon a refuzat numirea și nu s-a mai întors la Constantinopol.

Între 1503 și 1505 Nifon a condus de facto Mitropolia Ungrovlahiei, până când a intrat în conflict cu domnul Țării Românești. Conflictul s-a iscat din cauza faptului că patriarhul a refuzat cu intransigență să recunoască căsătoria surorii mai mari a lui Radu cel Mare, Calpea, cu boierul moldovean Bogdan Logofătul, care era deja căsătorit și își părăsise soția și copiii.

Amenințat de Radu, Nifon a adunat poporul, a ținut un discurs și l-a excomunicat pe mire. El a proorocit că, prin încălcarea canoanelor bisericești, se vor abate nenorociri asupra Țării Românești și a conducătorului ei, a lăsat veșmintele patriarhale în altar și a părăsit biserica, refugiindu-se într-o colibă părăsită.

În scopul de a evita protestele poporului, Radu a încercat să-l împace pe bătrân cu cuvinte măgulitoare, promisiuni și daruri și l-a implorat să-l ierte pe cumnatul său, dar Nifon a rămas neclintit și a plecat în Macedonia, împreună cu doi ucenici. În Macedonia a călătorit prin toate orașele și a ținut predici misionare. S-a întors apoi la Muntele Athos, mai întâi la Mănăstirea Vatopedu și pe urmă la Mănăstirea Dionisiu, nefiind recunoscut inițial de călugări care au crezut că-i un simplu cioban.

 

Moartea

Nifon a murit în Mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos în anul 1508, la vârsta de aproximativ 90 de ani. Imediat după moartea sa, el a fost cinstit ca sfânt în multe regiuni, iar Biserica Ortodoxă l-a recunoscut ca sfânt nouă ani mai târziu, în 1517, stabilind ca prăznuirea lui să aibă loc în ziua de 11 august. Moaștele lui sunt păstrate într-o raclă din Mănăstirea Dionisiu, unde există o capelă care-i este dedicată.

Tot în anul 1508 domnul Radu cel Mare s-a îmbolnăvit și a murit, iar Țara Românească a trecut printr-o perioadă de tulburări politice până la urcarea pe tron a domnului Neagoe Basarab (1512-1521). Monarhul muntean a trimis soli la Muntele Athos pentru a cere aducerea temporară în țară a raclei cu osemintele fostului patriarh.

Rugămintea i-a fost îndeplinită, iar racla cu osemintele patriarhului Nifon a fost adusă în 1517 la Mănăstirea Dealu și așezată deasupra mormântului domnului Radu cel Mare ca un semn de împăcare postumă, fiind rostite, cu acest prilej, rugăciuni pentru dezlegarea de blestem.

Racla cu moaștele lui Nifon a fost transportată apoi la Muntele Athos, dar, cu aprobarea călugărilor de la Mănăstirea Dionisiu, capul și o mână a fostului patriarh au rămas în Țara Românească și au fost depuse cu evlavie în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, moaștele Sf. Ierarh Nifon au fost aduse la 25 octombrie 1949 în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea: Podobie: Cu faptele strălucind…

Cu faptele dreptei credințe strălucind, toată Biserica ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.

Condac, glasul al 4-lea Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce…

Pomenirea nevoințelor tale cea strălucită și de lumină purtătoare răsărind în chip luminat, veselește, Părinte, sufletele tuturor celor binecredincioși; iar atingerea de sfintele tale moaște îndulcește simțirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviință te mărim, înțelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului si pe: basilica.ro; ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.roen.wikipedia.org

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (†847)

 

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinți părintele nostru Metodie I a fost Patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea. Metodie a fost ales ca patriarh de Împărăteasa Teodora a II-a după caterisirea patriarhului iconoclast Ioan al VII-lea Grămăticul. El a purtat o politică moderată față de iconoclaști pe timpul când cinstirea icoanelor se reîntorcea în Biserică. Prăznuirea sa se face pe 14 iunie.

 

Viața

Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie înstărită care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a fost convins de un călugăr să urmeze viața monahală. A intrat într-o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit și stareț.

La începutul secolului al IX-lea, Leon al V-lea a devenit împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și, fiind iconoclast, a reînnoit persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunităților monahale. Patriarhul Nichifor I a fost depus în anul 815 deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din oraș.

Se pare că Metodie a fost trimis de patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe papa Pascal despre cele ce se întâmplau la Constantinopol. Metodie a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Metodie a fost arestat de regimul împăratului iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Metodie a fost pus în libertate de împăratul Mihail la puțin timp înainte de moartea sa.

Împăratul Teofil, și el un iconoclast, i-a urmat lui Mihail în anul 829 și a reluat persecuțiile. Metodie l-a înfruntat pe noul împărat, dar acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palat. Văzând că Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, Teofil a încercat să-l convingă cu argumente, însă Metodie a fost cel care a reușit până la urmă să-l convingă într-o oarecare măsură pe Teofil, făcându-l să mai potolească persecuțiile împotriva cinstitorilor icoanelor până la moartea sa în anul 842.

După moartea lui Teofil, situația s-a schimbat dramatic. Văduva lui Teofil, împărăteasa Teodora, o susținătoare convinsă a închinării la icoane a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea. A restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost depus. În locul său a fost ales Metodie. Acesta a convocat în anul 842 la Constantinopol un sinod care a confirmat depunerea lui Ioan al VII-lea și alegerea lui pe tronul patriarhal.

Pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – “Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici “Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul).

Sfântul Metodie a trecut la Domnul pe 14 iunie 847 la Constantinopol.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Metodie înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinăciunea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos.

 

cititi mai mult despre Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sofronie I al Ierusalimului (550/560 – 638)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Sofronie I al Ierusalimului

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un luptător hotărât împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie.

 

Viața

Sofronie (gr. Σωφρόνιος) s-a născut la Damasc, Siria, în anul 560. Era de origine arabă. Nu se cunoaște nimic despre viața lui de dinainte. A fost călugăr și teolog. Om foarte instruit și profesor de retorică, devine ascet în Egipt în jurul anului 580, iar apoi intră în mănăstirea sfântului Teodosie cel Mare (situată între Betleem și Ierusalim).

Pe timpul controverselor hristologice, Sofronie a fost un puternic apărător al credinței ortodoxe. În tinerețe vizitează așezările monahale din Asia Mică, Egipt și Roma împreună cu prietenul său mai mare, scriitorul bizantin Ioan Moshu. În anul 605, Sofronie fuge în Alexandria înainte ca perșii să invadeze Palestina. Apoi în 616, fuge din nou, din Alexandria înainte ca perșii să invadeze Egiptul. După moartea lui Ioan Moshu la Roma (după anul 620), Sofronie aduce moaștele acestuia în Țara Sfântă pentru a le îngropa acolo (634), după dorința lui Ioan Moshu.

În 633 se găsea din întâmplare în Alexandria și se opune unirii cu monofiziții „teodosieni”. Când apar semnele monotelismului, Sofronie încearcă să-l convingă pe patriarhul Chir al Alexandriei să nu accepte această erezie.

În anul 634 este ales Patriarh al Ierusalimului. El continuă să-și susțină poziția sa împotriva monotelismului la Ierusalim, dedicând predica din ziua Nașterii Mântuitorului pentru a-i întări pe clerici în a menține învățăturile dumnezeiești ale sinodului de la Calcedon.

În acele vremuri arabii musulmani câștigau controlul asupra Palestinei. În 637 sau 638 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoșterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (jizya).

Mâhnit peste măsură datorită ocupării Ierusalimului, Patriarhul Sofronie moare pe 11 martie 638 la Ierusalim, la puțin timp după căderea acestuia sub musulmani.

 

Scrieri

Scriitor prolific, o bună parte din lucrările sale sunt pierdute astăzi. Scrierile sale includ:

- Un elogiu adus mucenicilor din Alexandria, Chir și Ioan – drept mulțumire că a fost vindecat de orbire -, intitulat Minunile sfinților Chir și Ioan).

- 23 de poeme anacreontice la sărbătorile bisericești. Anacreonticele 19 și 20 sunt două poeme ce descriu un circuit complet al celor mai importante biserici din Ierusalim de la sfârșitul secolului al șaselea, perioadă ce a fost descrisă ca fiind perioada de aur a creștinătății din Țara Sfântă.

- Viața sfintei Mariei Egipteanca

- Viața sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (scrisă în 619 sau 620 împreună cu Ioan Moshu)

- Viața unui preot martir din Roma

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

De râvna cea dumnezeiască fiind pus în mișcare și lărgind gura poruncilor celor adevărate, temeliile Bisericii după lege le-ai așezat; și cuvinte preaînțelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînțelept între patriarhii Ierusalimului, Sofronie. Prin care îndreptându-ne, strigăm ție: „Bucură-te, lauda cea luminoasă a ortodocșilor!”

 

cititi mai mult despre Sofronie I al Ierusalimului si pe doxologia.ro

 

Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (†619/620)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan cel Milostiv (†620) a fost patriarh al Alexandriei la începutul secolului al VII-lea (610–619). A fost numit astfel din pricina dărniciei de care a dat dovadă, împărțind marea avere a Patriarhiei Alexandriei celor săraci și celor necăjiți. Principala sursă pentru reconstituirea biografiei sale este Viața sa scrisă de Leontie de Neapole, din Cipru. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 noiembrie.

 

Tinerețea și hirotonia întru patriarh

Sfântul Ioan s-a născut în jurul anului 550 la Amathus (aproximativ 15 km E de Limassol), în Cipru, ca fiu al patricianului Epifanie, guvernatorul insulei. S-a căsătorit și a avut copii, dar, rămânând văduv, a fost chemat să devină patriarh al Alexandriei la propunerea prietenului său Nichita, prefect imperial al orașului. Scaunul calcedonian al Alexandriei era vacant din anul 609, de la moartea Patriarhului Teodor în timpul cuceririi orașului de către Nichita. Ioan a fost înscăunat în anul 611, fiind al cincilea episcop calcedonian al Alexandriei cu acest nume.

 

Milostenia

Sfântul Ioan era cunoscut pentru milostenia sa sau ajutorarea săracilor (eleemosyne în limba greacă, de unde și numele său de Eleemon, „Milostivul”). Unui om care se minuna de marea lui dărnicie i-a povestit o vedenie pe care o avusese, în care Milostenia îi apăruse ca o fecioară frumoasă, spunându-i că ea era cea dintâi fiică a Domnului. Patriarhia Alexandriei avea la dispoziția sa bogății imense, atât în bani cât și din diferite întreprinderi comerciale, precum navigația, iar Ioan a pus toate acestea la dispoziția săracilor.

Nu era darnic doar cu bunurile Patriarhiei, ci și cu ale sale. Se spune că o dată, primind în dar o pătură cu cusături scumpe, n-a putut adormi până nu a vândut-o, dând banii săracilor. Se afla mereu la dispoziția oricui avea o rugăminte, o plângere sau o cerere. Uneori dărnicia sa părea excesivă. Într-un rând, unul din ajutoarele sale a băgat de seamă că un om încerca să-l înșele pe Sfântul Ioan, revenind de mai multe ori, deghizat, să ia milostenie și ajutorul i-a zis aceasta Sfântului.

Atunci patriarhul a zis că omul acela care lua de fiecare dată alt chip putea fi chiar Hristos. Altă dată, a ajuns să se certe rău cu prietenul său Nichita când acesta, încercând să contribuie mai mult la eforturile de război împotriva perșilor ale împăratului Heraclie, a vrut să-și aproprieze unele din bogățiile Bisericii în acest scop. Ioan a rezistat acestor încercări, iar în sfârșit Nichita și-a cerut iertare.

Grija lui nu s-a mărginit doar la turma lui din Alexandria, ci s-a extins și către poporul din Palestina, când acesta suferea din pricina invaziei perșilor și a jefuirii Ierusalimului. Ioan a trimis în mai multe rânduri ajutoare în Palestina și a primit în Alexandria pe mulți dintre cei refugiați din calea perșilor.

 

Activitatea duhovnicească și relațiile cu necalcedonienii

Ioan s-a îngrijit atât de hrana trupească, cât și de hrana duhovnicească, astfel că la întâlnirile de la palatul patriarhal nu vorbea decât din Scriptură sau alte lucruri duhovnicești. I-a ocrotit pe învățații călători Sf. Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, și pe Ioan Moshu, autorul „Limonariului” (Livada duhovnicească), care i-au slujit ca sfătuitori și teologi. Rămânându-i fideli până la moartea sa (Cipru, 620), Sofronie și Ioan Moshu au și scris împreună prima biografie a patriarhului Ioan cel Milostiv, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate.

Sfântul Ioan s-a remarcat în acea vreme și pentru blândețea și îngăduința arătate față de necalcedonieni și este chiar venerat ca sfânt în Biserica coptă și de Biserica etiopiană. În ciuda faptului că detesta violența, a fost un ferm susținător al doctrinei calcedoniene și s-a folosit de abilitățile teologice ale unor Sofronie și Ioan Moshu pentru a o apăra și a o răspândi. Ca urmare a blândeții și puterii sale de convingere, numărul calcedonienilor din oraș a crescut înzecit în timpul cât a fost patriarh, după cum ne spune Viața sa (scrisă de Leonțiu de Neapoli pe la jumătatea secolului al VII-lea).

 

Plecarea din Alexandria și adormirea întru Domnul

Ioan s-a împotrivit public împăratului Heraclie, atunci când acesta a încercat, la început, să impună erezia monotelismului (conform căreia în Hristos s-ar fi găsit două naturi, divină și umană, dar o singură „energie”) ca soluție de compromis în schisma asupra Calcedonului, dar nu a apucat să ia parte la marile controverse care au apărut mai apoi. Sfântul a fost silit sa fugă din Alexandria din pricina invadării Egiptului de către perși în anul 619. Întorcându-se în Cipru, la scurt timp a adormit întru Domnul (620). Moaștele sale s-ar găsi în biserica San Giovanni din Bragora (Veneția), o biserică de la începutul secolul al VIII-lea
cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei si pe: basilica.ro; doxologia.ro

Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (6 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Cel între sfinți, părintele nostru Pavel Mărturisitorul sau Pavel I al Constantinopolului a trăit în secolul al IV-lea și a slujit ca Arhiepiscop al Constantinopolului (337-339, 341-342, 346-351).
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 6 noiembrie.

Arienii, susținuți de împăratul din răsărit, s-au revoltat la alegerea lui Pavel în acest scaun. Împăratul Constanțiu al II-lea (fiul și urmașul lui Constantin cel Mare) a ținut un sinod care l-a alungat pe Pavel și a ales în locul lui pe Eusebiu de Nicomidia. La rândul lui, Eusebiu i-a alungat la Roma pe ceilalți episcopi ortodocși. La moartea lui Eusebiu, Pavel s-a reîntors la Constantinopol. Deși a fost primit cu multă căldură de popor, împăratul Constanțiu l-a exilat din nou la Roma. Împăratul apusean, Constans, l-a trimis pe Pavel la Constantinopol cu o scrisoare de amenințări către omologul său răsăritean, ceea ce a dus la reinstalarea lui Pavel ca arhiepiscop.

După asasinarea lui Constans într-o lovitură de palat (în anul 350), Pavel a fost din nou exilat, dar de data aceasta la Cucusus în Armenia. Acolo, în timp ce slujea Sfânta Liturghie, arienii au venit și l-au ștrangulat cu omoforul.

În 381, împăratul Teodosie cel Mare a adus moaștele Sfântului Pavel la Constantinopol. Aproape o mie de ani mai târziu, în 1326, acestea au fost din nou mutate, de data aceasta la Veneția.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului si pe doxologia.ro

Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului (†336)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului (†336)

Cel între sfinți, părintele nostru Alexandru al Constantinopolului a fost primul episcop al Constantinopolului, el fiind deja episcop al Bizanțului atunci când numele orașului a fost schimbat în Constantinopol. Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și a luptat împotriva ereziei ariene. El este pomenit de Biserică la 30 august.

 

Viața

Se crede despre Sfântul Alexandru că s-a născut între 237 și 244. A fost ales vicar pentru a-l asista pe Mitrofan, care era episcop al Bizanțului în primele decade ale secolului al IV-lea și care era foarte bătrân în vremea Sinodului de la Niceea. Există o mare incertitudine legată de transferul dintre Alexandru și Mitrofan privind episcopia Bizanțului și decesul lui Mitrofan.

Hirotonirea lui Alexandru ca vicar a avut loc, probabil, între 313 și 314, când Alexandru avea 72 de ani. Din cauza vârstei lui Mitrofan, Alexandru a fost cel care a participat la Sinodul de la Niceea, deși se poate ca și Mitrofan însuși să fi participat la acest sinod. În realitate, Alexandru i-a succedat lui Mitrofan numai după decesul acestuia, conform voinței lui Mitrofan.

Punctul central al Sinodului de la Niceea a fost disputa teologică provocată de Arie și învățătura sa numită arianism. Alexandru l-a sprijinit pe Alexandru al Alexandriei în apărarea poziției trinitare la sinod, în final sinodul condamnându-l pe Arie și arianismul. După sinod, Arie a cerut să fie reprimit în comuniune. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, care l-a convins pe împărat, Constantin cel Mare l-a obligat pe Alexandru să îl reprimească oficial pe Arie în comuniune.

În conformitate cu relatarea lui Socrate Scolasticul, Arie nu s-a dezis faptic de erezia lui, ci a adoptat o poziție echivocă, lucru de care Episcopul Alexandru fusese avertizat. Deși adepții lui Eusebiu l-au amenințat pe Alexandru cu depunerea și alungarea, el a persistat în a refuza să-l admită pe Arie înapoi în sânul Bisericii.

Alexandru s-a închis singur în Biserica Sfânta Irina, care la acea vreme era catedrala Constantinopolului, în rugăciuni fierbinți către Dumnezeu cerând să fie luat din lumea aceasta mai degrabă decât să fie forțat să refacă comuniunea cu cineva care doar se prefăcea că se pocăiește. Așa cum se cunoaște, Arie a murit în 336 în drum spre biserică, înainte de a putea fi reprimit în comuniune.

Alexandru nu i-a supraviețuit mult timp lui Arie. Se spune că pe patul de moarte el și-a numit succesorul în persoana vicarului său, Pavel și că și-a avertizat clerul împotriva lui Macedonius, un semi-arian care a devenit episcop de Constantinopol în 342 și ale cărui învățături au inspirat macedonianismul.

 

cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului (†458)

Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului (†458)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului (†458)

Cel întru sfinți părintele nostru Anatolie al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului între anii 449 și 458. Deși făcea parte din tradiţia școlii catehetice din Alexandria, Anatolie a condamnat erezia lui Eutihie și Dioscor. Este prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 3 iulie.

 

Viața

Anatolie s-a născut în Alexandria, Egipt. Data exactă a nașterii sale nu este cunoscută, dar s-a născut în a doua jumătate a secolului al IV-lea. A primit o educație aleasă, studiind filosofia. Anatolie a fost hirotonit diacon de sfântul Chiril al Alexandriei. În anul 431 Anatolie a fost prezent la Sinodul III Ecumenic de la Efes, la care Sfinții Părinți au condamnat învățăturile greșite și înșelătoare ale lui Nestorie. După moartea sfântului Chiril, Anatolie a rămas în continuare diacon pe lângă scaunul patriarhal al Alexandriei, ocupat de acum de papa Dioscor.

În anul 449, cu sprijinul împăratului Teodosie al II-lea și a susținătorilor acestuia, s-a organizat așa numitul „Sinod Tâlhăresc” de la Efes, în timpul căruia a fost destituit Patriarhul Flavian al Constantinopolului.

Anatolie, care mai înainte fusese delegatul lui Dioscor și datorită influenței pe care acesta din urmă o avea pe lângă împărat, este numit Patriarh al Constantinopolului.

Întrucât numele lui era asociat cu cel al lui Dioscor, Anatolie era bănuit că pledează în favoarea eutihianismului. Însă, după ce a fost uns Patriarh al Constantinopolului, acesta condamnă în mod public nu numai învățăturile lui Eutihie ci și pe cele ale lui Nestorie. De asemenea, își pune semnătura sa atât în scrisorile lui Chiril împotriva lui Nestorie cât și în cele ale papei Leon cel Mare împotriva lui Eutihie.

În anul 450 Anatolie, datorită marei sale râvne pentru restabilirea adevăratei credințe ortodoxe, condamnă, în cadrul unui sinod local din Constantinopol, atât erezia lui Eutihie cât și pe cea a lui Dioscor.

Împreună cu Papa Leon, el cere împăratului Marcian să convoace un sinod general împotriva lui Dioscor și a lui Eutihie. Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451 este prezidat de Anatolie împreună cu delegații romani ai papei Leon. Părinții Sinodului calcedonian au afirmat dogma despre cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, dumnezeiască și omenească, neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Sinodul a adoptat de asemenea și renumitul canon 28 care a confirmat canonul 3 din cadrul celui de-al doilea sinod ecumenic ce punea pe picior de egalitate în cinstire Biserica din Constantinopol cu Biserica din Roma, iar bisericile din Asia Mică, Grecia și cele din regiunea Mării Negre au fost plasate sub jurisdicția Patriarhului de Constantinopol.

Pe 3 iulie 458, după o viață de luptă statornică împotriva ereziei și pentru afirmarea adevărului, Patriarhul Anatolie moare, aparent de mâna susținătorilor lui Dioscor.

 

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului si pe: ro.orthodoxwiki.org doxologia.ro

Sofronie I, patriarh al Ierusalimului între anii 634-638 (11 martie)

Patriarhul Sofronie I al Ierusalimului

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cel întru sfinți părintele nostru Sofronie I al Ierusalimului a fost patriarh al Ierusalimului între anii 634-638. A fost patriarh atunci când Ierusalimul a căzut în mâinile sarazinilor, sub conducerea lui Omar I, în 637. A fost un hotărât luptător împotriva ereziei monotelite. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 martie.

 

Viața

Sofronie (gr. Σωφρόνιος) s-a născut la Damasc, Siria, în anul 560. Era de origine arabă. Nu se cunoaște nimic despre viața lui de dinainte. A fost călugăr și teolog. Om foarte instruit și profesor de retorică, devine ascet în Egipt în jurul anului 580, iar apoi intră în mănăstirea sfântului Teodosie cel Mare (situată între Betleem și Ierusalim).

Pe timpul controverselor hristologice, Sofronie a fost un puternic apărător al credinței ortodoxe. În tinerețe vizitează așezările monahale din Asia Mică, Egipt, și Roma împreună cu prietenul său mai mare, scriitorul bizantin Ioan Moshu. În anul 605, Sofronie fuge în Alexandria înainte ca perșii să invadeze Palestina. Apoi în 616, fuge din nou, din Alexandria înainte ca perșii să invadeze Egiptul. După moartea lui Ioan Moshu la Roma (după anul 620), Sofronie aduce moaștele acestuia în Țara Sfântă pentru a le îngropa acolo (634), după dorința lui Ioan Moshu.

În 633 se găsea din întâmplare în Alexandria și se opune unirii cu monofiziții „teodosieni”. Când apar semnele monotelismului, Sofronie încearcă să-l convingă pe patriarhul Chir al Alexandriei să nu accepte această erezie.

În anul 634 este ales Patriarh al Ierusalimului. El continuă să-și susțină poziția sa împotriva monotelismului la Ierusalim, dedicând predica din ziua Nașterii Mântuitorului pentru a-i întări pe clerici în a menține învățăturile dumnezeiești ale sinodului de la Calcedon.

În acele vremuri arabii musulmani câștigau controlul asupra Palestinei. În 637 sau 638 negociază cu califul Omar predarea Ierusalimului în schimbul recunoșterii libertăților civile ale populației creștine și a plății unui tribut (jizya).

Mâhnit peste măsură datorită ocupării Ierusalimului, Patriarhul Sofronie moare pe 11 martie 638 la Ierusalim la puțin timp după căderea acestuia sub musulmani.

 

Scrieri

Scriitor prolific, o bună parte din lucrările sale sunt pierdute astăzi. Scrierile sale includ:

- Un elogiu adus mucenicilor din Alexandria, Chir și Ioan – drept mulțumire că a fost vindecat de orbire -, intitulat Minunile sfinților Chir și Ioan).

- 23 de poeme anacreontice la sărbătorile bisericești. Anacreonticele 19 și 20 sunt două poeme ce descriu un circuit complet al celor mai importante biserici din Ierusalim de la sfârșitul secolului al șaselea, perioadă ce a fost descrisă ca fiind perioada de aur a creștinătății din Ţara Sfântă.

- Viața sfintei Mariei Egipteanca

- Viața sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (scrisă în 619 sau 620 împreună cu Ioan Moshu)

- viața unui preot martir din Roma

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sofronie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

De râvna cea dumnezeiască fiind pus în mișcare și lărgind gura poruncilor celor adevărate, temeliile Bisericii după lege le-ai așezat; și cuvinte preaînțelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînțelept între patriarhii Ierusalimului, Sofronie. Prin care îndreptându-ne, strigăm ție: „Bucură-te, lauda cea luminoasă a ortodocșilor!”

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Talu; Sfântul Mucenic Trofim; Sfântul Sfinţit Mucenic Pionie, preotul din Smirna; Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev;
✝) Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1; (Luare crucii și urmarea lui Hristos); glas 7, voscr. 7