Flavian Mărturisitorul (†449)

Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (†449) - foto preluat de pe doxologia.ro

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Flavian Mărturisitorul

Părintele nostru în rând cu sfinții Flavian Mărturisitorul (numit și Phlabianus) a fost Patriarh al Constantinopolului din 446 până în 449.

Sfântul Flavian Mărturisitorul este pomenit de Biserica Ortodoxă la 16 februarie.

Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (†449) - foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (†449) – foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Flavian a devenit patriarh după moartea sfântului patriarh Proclu, într-o perioadă de tulburări și erezii care amenințau unitatea Bisericii.

În anul 448, Sfântul Flavian a convocat un sinod local la Constantinopol pentru a examina erezia lui Eutihie, care admitea doar o fire (cea divină) a Domnului Iisus Hristos.

Persistând în eroarea sa, ereticul Eutihie a fost excomunicat de Biserică și privat de demnitățile sale.

Totuși, Eutihie avea un protector puternic în persoana lui Hrisafie, un eunuc apropiat împăratului Teodosie al II-lea.

Prin intrigi, Hrisafie l-a adus pe patriarhul Dioscor al Alexandriei de partea lui Eutihie și a primit permisiunea împăratului să convoace ceea ce se va numi „Sinodul tâlhăresc de la Efes”.

Dioscor a prezidat acest sinod, obținând achitarea lui Eutihie și demiterea Patriarhului Flavian prin amenințări și presiuni.

Sfântul Flavian a fost bătut cu cruzime în timpul lucrărilor acestui sinod de către niște călugări obraznici conduși de un anume Barsum.

Chiar și președintele sinodului, Dioscor a luat parte la această bătaie.

După aceasta, Sfântul Flavian a fost pus în lanțuri și a fost condamnat la exil în Efes.

Sinodul l-a reabilitat pe Eutihie.

Flavian a murit curând după acestea, în 11 august 449, din cauza rănilor primite.

El a fost înmormântat în secret.

Sfânta Împărăteasă Pulcheria s-a retras de la curtea imperială.

Papa Leon cel Mare, ai cărui delegați au fost ignorați în timpul sinodului, a protestat și a declarat nule deciziile sinodului.

În curând, intrigile lui Hrisafie au fost dezvăluite.

Moartea subită a împăratului Teodosie, în 28 iulie 450 a readus-o pe sora sa, Pulcheria, pe tronul imperial, ea căsătorindu-se cu generalul Marcian care a devenit astfel împărat.

Prin eforturile împărătesei, moaștele sfântului Patriarh Flavian au fost transferate cu mare pompă de la Efes la Constantinopol.

Sinodul de la Calcedon, convocat în 451, l-a condamnat pe Eutihie, a confirmat Tomosul Papei Leon și l-a canonizat pe Flavian ca mucenic.

cititi mai mult despre Sfîntul Flavian Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului si pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.orgpaginiortodoxe.tripod.com

 

Viața Sfântul Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului

Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (†449) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului (†449) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. El a fost contemporanul Sfântului Leon Papa Romei și a luptat și el cu hotărâre contra ereziei lui Eutihie și Dioscor. Dar el nu a mai trăit să vadă și triumful Ortodoxiei de la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451 pentru că, înainte de acela, la sinodul nelegiuit de la Efes din 431, el a fost bătut cu sălbăticie și călcat în picioare, de unde, după trei zile, i s-a tras și moartea.

Sfântul Ierarh Flavian a fost un mare ostaș al Împăratului Hristos și viteaz apărător și mărturisitor al Ortodoxiei.