Articole

(Liviu Mihaiu) O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

O nouă specie de om: Homo Antireligiosus

foto: gandul.info
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - foto: facebook.com

Liviu Mihaiu – foto: facebook.com

 

19 aprilie 2017

Am în casă darwinişti care mă iau la mişto. Cu Dumnezeul meu cu tot. Nu-i bai. C-aşa-i frumos şi sănătos, să râzi de tine însuţi până-ţi dă sângele pe nas de bucurie. Face bine la minte, inimă şi literatură. Dar până îmi apără Statul dreptul la libertatea de conştiinţă religioasă, încerc s-o fac eu mai bine, pe persoană fizică şi jurnalistică.

Când apare o nouă rasă de câini, apar şi problemele de adaptabilitate nerulată: cică dobermanul îşi muşcă uneori stăpânul, pitbullul e foarte agresiv şi trebuie să-i bagi degetele în ochi ca să-şi dea drumul din, să zicem, prohabul preopinentului.

Şi la noi, la oameni, apar rase noi încă neadaptate Azi: Românul anticristic de Facebook.

Premisa lui e una singură: “Religia e Evul Mediu!” “Religia omoară!” “Religia te spală pe creier!”.

Pe lângă prostul p.r. al Inchiziţiei, care a omorât mai puţini oameni în toată istoria ei decât laicii într-o singură lună de expediţii de jaf şi pedepsire economică în Germania, singura grijanie permisă a omului recent laic este că “vrea o ţară ca afară”, unde Biserica nu se amestecă în treburile lui pleziriste. În plus de asta occidentalii nu sunt “oameni credincioşi”, isn`t it?! Ideologia non religiosului militantist este agresivitatea superioară pe care, nu-i aşa, Raţiunea şi Ştiinţa o clamează de vreun secol încoace. Secol care a distrus ireversibil planeta pentru “raţiunea” de a face profit şi a omorî cei mai mulţi oameni din toată istoria omenirii, religioasă sau nu.

Poţi să-i trimiţi tu la cei mai mari oameni de cultură români cu loc în strană, poţi să-i spui tu despre faptul că Biserica a ţinut invăţământul românesc.

Că, de fapt, iluminismul transilvan nu ar fi existat fără Biserică. Că toţi cei patru ctitori ai iluminsmului românesc, Micu, Maior, Şincai şi Budai-Deleanu au făcut studii teologice şi de drept canonic la Roma şi Viena. Degeaba. Nu ştie cine sunt “gagii”.

Poţi să-l trimiţi la “Sacrul şi Profanul” lui Eliade, unde iţi explică savantul nostru la ce e utilă religia în viaţa ta de om fără sens şi rost:

Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiţi de religiozitate, Cosmosul a devenit opac, inert şi mut: nu mai transmite nicium mesaj şi nu mai cuprinde niciun “cifru”. Sentimentul sfinţeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populaţiile rurale, unde mai există un creştinism trăit ca liturghie cosmică.”

Degeaba poţi să-i citezi din gândirea gânditorului comunist, Karl Marx: “Religia este suspinul creaturii chinuite. Ea este opium pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerinţa adevărateti fericiri” sau din arhivele PCR: “Toate religiile de până acum au fost expresia nivelului de dezvoltare istorică a fiecărui popor sau a unui grup de popoare. Comunismul este acea treaptă de dezvoltare istorică care face de prisos toate religiile existente şi le desfiinţează“, gânditorul militantist anti creştin vine din nou peste tine să-ţi demonstreze superioritatea “particulei lui Dumnezeu” asupra lui Dumnezeu însuşi.

Dacă îi spui toate astea, o faci nu ca să-l faci să creadă în Cel de Sus. Nu, nu, căci o să te acuze că-l hărţuieşti religios şi te denunţă public.

Să creadă, aşadar, omul ăsta nou, chiar şi în Cel de Jos, nu mă deranjează. Încerc, uneori, doar să-l fac să afle locul Bisericii în istoria devenirii noastre ca naţiune.

Încerc să-l fac să ia Biserica ca pe-o Bunică ce are “păsărelele” ei, şi care, oricum, nu mai are mult de trăit. Drept pentru care să-i zâmbim.

Dar nu Biserica vreau s-o apăr eu aici, ci credinţa, protejată prin legile naţionale şi internaţionale. Sau prin legile ONU anti profanare, par egzamplu..

Dacă vii însă in Ramadam şi-l injuri pe Mohamed, te poţi aştepta să-ţi intre nişte demenţi în numele credinţei şi să te facă curios pe loc cu privire la clasica şi laica nedumerire a existenţei vieţii de după moarte.

Am zis-o, fără să-mi treacă prin cap să justific în vreun fel vreo crimă, şi atunci când “Charile Hebdo” şi-a luat-o in plină redacţie. Este o publicaţie care bagă mâna-n fundul profetului Mohamed pe prima pagină şi care o avea pe Maica Domnului cu picioarele crăcănate ca la ginecolog, ceea ce, de exemplu Caţavencu nu a făcut-o niciodată. Mă rog, poţi râde la faze de-astea, ăştia cu gusturi de autobază, dar în mod cert te-ai şters cu credinţa unor oameni “la coeur”.

Dacă vii in timpul Paştelui să practici pe toţi pereţii hating anti religios atunci te poţi aştepta la o reacţie mai darwinistă, din popor, de la cei care îşi halesc cozonacul cu ochii la slujba de la Putna. Pentru că până şi Mântuitorul s-a înfuriat răsturnând tablele negustorilor din faţa templului. Şi, atenţie, era in timpul servciului.

Cât despre Biserica de azi a lui PFA Ciobotea, nu pot să vă spun ce cred despre anticristeţea sa, pentru că voi fi afurisit în câteva zile. Şi eu:

1.Vreau manual de istoria religiilor în şcoli

2. Vreau ca Biserica să plătească taxe şi

3. Biserica să nu mai facă politică în altar.

Aşa că, nu mă pot opune unei profeţii, care spune că bisericile se vor goli, dar mă pot burzului, când diferiţi atei vor să-şi fâlfâie superioritaea lor de oameni care se trag din maimuţă şi vin de nicăieri, ducându-se niciunde. Nu, mersi.

Hristos A Inviat!

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Siria. We came. We saw. He died

Siria. We came. We saw. He died

articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

12 aprilie 2017

 

Scriam ieri că războiul de azi este o producţie teve. În care, deţinătorul exclusivităţii transmisiilor din teatrul de operaţiuni, firma “white helmets” are acţionariat american. Bunăoară, ce vedem la teve în presa oficială şi naţională este partea pe care “trebuie” s-o vedem ca partener NATO, aflat în al doilea război mondial rece.

Cum favorabilitatea acestei naţiuni pentru “hegemonia blândă a SUA” este un lucru cert şi cvasiunanim, România fiind a doua ţară filoamericană din lume, după Albania, adevărul este, la rândul său, unul filoamerican.

Orice altă opinie este taxată drept filorusă în acest mediu de tip “ori, ori”. Se ştie, conform cercetărilor sociologice la nivel mondial, că nivelul de acceptabilitate al opiniilor oficiale în cazul unor acţiuni statale de talia unui război este de 75%.

Motivele ideologice ale unui război sunt întotdeauna strâns legate de motivele sale economice. Drept exemplu, marele analist şi savant Noam Chomski, spunea într-o carte celebră că, în Coreea de Nord americanii nu au “intrat” pentru că motivele economice nu sunt sustenabile. Adică resursele acestei ţări nu justifică “lupta pentru democratizarea” ei.

După 6 ani de revoluţie şi război civil, regimul pro rus Al Assad, părea să fi câştigat reuşind să anihileze în mare parte “opoziţia democratică” pro americană şi să izoleze ISIS în sud – estul Siriei, controlând cea mai mare parte a teritoriului Siriei.

După atacul american cu rachete Tomahawk îi stârnea fostului meu coleg, Brad Florescu, următorul panseu contabil: “59 de rchete Tomahawk la 2,981 milioane de dolari bucata – producătorul Raytheon a urcat frumos pe bursã imediat după atac. Armata siriană a pierdut 20 de avioane de producţie rusească. Acestea se cer înlocuite de urgenţă. Un Sukhoi 22 e vreo 10 milioane de dolari.”

UPDATE: după alte surse e vorba despre Mig-23, un interceptor fără capacităţi de atac la sol (15 milioane).

În plus de asta, pentru a evita repetarea poveştii, s-ar impune achiziţionarea de către sirieni a unor sisteme antiaeriene S400 despre care ruşii susţin că pot doborî şi rachete de croazieră. 400 de milioane de dolari pentru o divizie cu 8 lansatoare şi un vehicul de comandă”.

Războiul face bani. Cel din Irak a produs un turn over pe care, economistul premiat cu premiul Nobel Joseph Stiglitz îl denunţa în 2008 că “aventura din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe decât criza din sectorul imobiliar. Nu poţi cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld. euro) – da, 3.000 de miliarde – pentru un război fără sorţi de izbândă în afara graniţelor ţării şi să te aştepţi să nu resimţi efectul acasă“.

Haideţi să trecem în revistă interesele jucătorilor cei mai importanţi in războiul din Siria:

Arabia Saudită. Putere centrală în piaţa de petrol şi cel mai mare furnizor de terorism se luptă pentru o cât mai mare cotă din piaţa concurenţială a petrolului. Interesul Arabiei Saudite este cu siguranţă ca celelalte ţări producătoare de petrol să fie eliminate de pe piaţă astfel incât concurenţa să fie redusă. Dacă Iranul, Libia şi Siria nu pot aduce petrol pe piaţa mondială, Arabia Saudită poate vinde mai mult şi desigur mai scump. Aşa că Arabia Saudită este foarte interesată ca Iranul să fie supus unui embargo, iar Libia şi Siria să fie blocate de război civil. E o oportunitate pentru Arabia Saudită să sprijine ISIS şi să-şi servească aliatul tradiţional, SUA, pentru a menţine aceste ţări in afara pieţei mondiale de petrol.

Rusia. Este aliatul de peste 50 de ani al Siriei. Interesul rus este ca situaţia actuală să se menţină cât mai mult timp şi dacă va fi vreodată pace, la conducerea Siriei să se găsească o conducere pro rusă.

Dacă Siria ar fi sub influenţă americană, ar deveni un mare concurent al Rusiei pe piaţa de gaze a Europei. Exploatarea Leviathanului, cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze de la Mediterană, ar face din Europa cea mai la îndemână piaţă de desfacere a gazului provenit de aici. Asta ar însemna ca Europa să nu mai depindă de ruşi prin gazul furnizat de Gazprom. Dacă Rusia va avea la conducerea Siriei tot pe Assad, gazul Leviathanului ar putea deveni o noua arma geostrategică impotriva Europei.

În consecinţă, Rusia nu este nici ea încântată ca ISIS să dispară in această fază a conflictului, ci opoziţia care se opune unei conduceri a Siriei pro ruseşti.

Iranul. Este o ţară ce sprijină în Siria interesele comunitatii alawite, un trib musulman şiit ce conduce Siria, majoritar sunnită.

Siria a devenit vulnerabilă din cauza demonului religios ce domină lumea arabă. Şiiti şi Sunniti sunt două entităţi ireconciliabile ale religiei musulmane, ce sunt nevoite să coexiste în Siria.

Aşadar, Iranul este pro Al Assad, contra opozitiei democratice şi contra ISIS, duşmanul sunnit.

Turcia. Eminamente sunnită, Turcia lui Erdogan este in mod natural duşmanul şiitilor lui Al Assad. Turcia este implicată din raţiuni religioase, economice şi, mai ales, politice.

Kurzii din nord – estul Siriei sunt o mare problemă a Turciei pentru ca sint o minoritate importantă pe teritoriul Turciei cit si al Siriei, o minoritate ce işi cere dreptul la un stat independent. Kurzii sunt prietenii si aliaţii SUA in Siria si Irak, care, inevitabil pun SUA şi Turcia in tabere opuse.

Turcia susţine şi ISIS, nu numai ca nişte parteneri de afaceri, dar sunt şi sunniţi, care, dacă ar ajunge la putere in Siria, Turcia ar avea o influenţă consistentă in politica Siriei.

Israel. Pentru Israel ar fi interesul perfect ca războiul din Siria să nu se termine. Astfel şi-ar asigura liniştea atit din punct de vedere militar cât si economic. Are motive sa sustina toate cele trei părţi, pentru a se păstra echilibrul de forte şi să-şi păstreze staus quo.ul de aliat istoric al SUA, cu-atât mai mult cu cât Trump s-a declarat cu surle şi trâmbiţe, mai mult ca orice alt preşededinte american, drept un sprijinitor al intrselor israeliene.

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Siria. Îndrumar pentru cei care se uită la televizor (1)

Siria. Îndrumar pentru cei care se uită la televizor (1)

foto: mfs-theothernews.com
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

11 aprilie 2017

 

Atenţie! Acest articol ar putea trece drept propagandă pro rusă.

În România a apărut din nou “secretarul cu propaganda”. Activistul de partid şi de stat sub acoperire. De aceea în spaţiul public nu mai auziţi şi vedeţi adevărul. Eterul nostru informaţional fiind ocupat, nimic din ceea ce vedem la teve, nu este adevărat în materie de politică externă. Nici măcar când este adevărat. Pentru că întotdeauna apar propagandiştii anti care deformează şi linşează pe oricine gândeşte altfel.

Spaţiul nostru mioritic este considerat, pe bună dreptate, colonie americană. Vestitul “Stalin şi Poporul rus /Libertate ne-au adus” şi-a transformat în mediul intelectual, cum onest scria unul dintre fruntaşii republicanismului pe aceste meleaguri, Mihail Neamţu, preferinţa resemnată pentru o “hegemonie blândă a SUA” decât orice altceva bun vine de la ruşi. Basarabia included.

Pe scurt, mai bine cu CIA în pat şi-n justiţie decât cu ruşii în grădină. Drept pentru care ne sunt banate până şi filmele ruseşti de cultură, darămite ştirile pe subiect cu declaraţiile contributorilor la adresa distrugerii Siriei: ISIS, Turcia, Iran, Israel, Arabia Saudită, Rusia, SUA. Toţi cu interese de toate felurile în acest teatru de operaţiuni. Toţi cei enumeraţi mai sus au interesul să fie război acolo. Inclusiv Rusia, tutorele geopolitic al Siriei de jumătate de secol.

În care, au uitat să vă spună mai toţi, există cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze din Siria, descoperit în urmă cu aproximativ zece ani, numit Leviathan. Şi care “portofel”, nu poate fi exploatat de către “oricine”, fie ea companie siriană, isn`t it!?

Bunăoară, tot, dar absolut tot ce vedeţi la teveul românesc despre războiul din Siria este Fals. Chiar “false flag”, uneori. Dacă vreţi să ştiţi mai multe şi mai bine, e musai să faceţi o tură completă de teve de la Al Jazeera la Fox News, cu escală obligatorie la televiziunea franceză.

Pentru că, dragi telespectatori, războiul din Siria este o producţie teve, nu un act de dreptate filmat din mijlocul beligeranţilor.

Este nimic altceva decât propagandă de război. Ceea ce se face după Vietnam încoace, adică de când SUA au pierdut primul şi cel mai mare război după ce-al doilea război mondial. Producţia teve o face “White Helmets”, o firmă care are un buget de 100 de milioane de dolari pe an şi care este singura ce filmează în teatrul de operaţiuni. Nu mă întrebaţi de acţionarii acestei firme că se pare că e şi Soros printre ei şi deja a zis lumea la televizor că-s plătit de Soros şi, iată, acum şi aici, i-aş face reclamă.

Povestea războiului din Siria începe în 2011 după modelul deja patentat al revoluţiilor portocalii.

Scandalul imens de la ONU din aceste zile este cauzat exact de acele imagini cu copii sarinizaţi, puse în cârca regimului Al Assad, care, spre aplauzele “trumpitiştilor” de la noi, s-a lăsat cu bombardamente aeriene americane. Drept pentru care, susţin “dujmanii” cu imagini din teren, a dat ISIS-ului încă două poziţii cucerite împotriva armatei regulate siriene.

Nu-ncercaţi să înţelegeţi de la teve ceea ce este iraţional de înţeles cu imagini vectorizate emoţional, prin care, sunt sigur, l-au “păcălit” şi pe Trump să semneze bombardeaua. Lui cred că i-au zis că e vorba de bani foarte mulţi şi de siguranţa energetică a SUA. În plus de asta, Trump a vrut să demonstreze că imaginile compromiţătoare pe care le au ruşii cu el la Moscova nu fac doi bani. Aşa că Trump este extrem de uşor manipulabil de către complexul militar industrial.

Iată cinci motive pentru care cred că a fost o operaţiune “false flag”:

1. În anul 2013, după un alt incident de acest gen, s-a luat decizia de către comunitatea internaţională ca toate armele chimice de pe teritoriul Siriei să fie eliminate, şi acest lucru s-a făcut intr-un mod organizat si garantat. La vremea aia regimul Al Assad a fost complet deposedat de toate armele chimice de care dispunea.

2. Să zicem că Al Assad a reuşit să ascundă câteva pentru “zile negre”, pentru situaţii critice, acţiuni disperate, sinucigase în caz de dezastru iminent si pierdere a războiului… OK. Dar… nu era acuma o astfel de situaţie!

Pentru Assad, războiul este ca şi câştigat, iar anihilarea micilor focare de opoziţie, nu pune probleme, e doar o chestiune de timp. Atunci, de ce să foloseşti aceste arme extreme acum când nu le-ai folosit nici atunci când situaţia era grea ??? Nu are nicio logică…

3. Regimul Al Assad era deja acceptat de către comunitatea internaţională ca singura soluţie viabilă şi acceptabilă dintre mai multe rele pentru Siria. Ce logică ar avea dupa ce a câştigat în sfârşit bunăvoinţa comunităţii internaţionale, să şi-i pună în cap din nou pe toţi ştiind că astfel va redeveni “the bad guy”

4. Al Assad câştigase deja bunăvoinţa preşedintelui SUA, Donald Trump, care cu doar 2-3 zile înaintea acestui atac declarase că trebuie acceptat Al Assad şi e dreptul sirienilor de a-şi alege conducătorii !

5. Ce ar fi avut de câştigat Al Assad dintr-un astfel de gest!? Prin acest gest Assad ar fi pierdut TOTUL!!!

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Băse, Nuţi şi Statul mafiot

Traian Băsescu

foto: gandul.info
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

5 aprilie 2017

 

Am fost antibăsist din zorile primului său mandat, deşi l-am votat ca orice om normal la cap pentru că Năstase. Iar pentru asta plătesc scump şi astăzi.

Dar am doctoratul şi masteratul în regimul Băsescu.

Caseta emisiunii 100% în care spuneam, în 2006, că este un Putin la scară dâmboviţeană este la Turcescu. În 2006, era mai popular decât Simona Halep şi Laura Codruţa la un loc. Când le spuneam colegilor din trustul Realitatea TV că Vodă e duşmanul tuturor celor care gândesc altfel decât el, îmi luam scaune în cap de la ei, colegi chemaţi, mai apoi, toţi la DNA, la ordinul personal al lui Băsescu, pentru scandalul drepturilor de autor din presă, primul atac frontal la adresa tuturor mogulilor, duşmanii săi personali. Azi toţi mogulii sunt în închisoare sau în drum spre ea.

Presa trebuia să fie cu El. Şi, ca şi Nuţi, şi presa a devenit a lui. A lui Zeus. Prin popularea şi preluarea ei cu cel mai mare val de agenţi acoperiţi din întreaga istorie a Securităţii române. Din ordine date prin partea din spate a binomului. La partea din faţă era dotată cu camerele de luat vederi ale întregului popor. Aşa a fost preluată şi revista unde m-am născut, Academia Caţavencu, de către infractorul Adamescu. La ordin. Şi la licitaţie.

Am fost de faţă la băuta cotrocenistă în care a scos-o p-aia cu “blow jobul la Marelui Licurici”. Azi marele Licurici bagă oricând in şedinţă guvernul României cât şi pe cei care-i chinuie prin tribunale marea sa iubire şi deţinătoarea mai tuturor secretelor şi conturilor sale necunoscute.

După blow job, urmează pay job.

Nu intenţionez să punctez azi tot rechizitoriul realizărilor regimurilor Băsescu. Consecinţele acestor regimuri le vom plăti zeci ani de zile.

Dar cele mai importante sunt nefericirea acestui popor, intrarea în topul ţărilor cu cel mai mare declin demografic şi cultural din lume, transformarea statului în cel mai securistic stat european, şi cu voia dvs, ultima pe listă: câştigarea alegerilor de către PSD prin mărirea celor tăiate de regimul Băsescu.

Am început însă să devin “băsist” în post băsism, cam când intelectualii de la balconul decoraţilor de regim îl părăseau în masă.

Şi-i urmăresc dezvăluirile din casa liftului Securităţii, completându-mi post istoric tabloul celui mai nefast regim după cel al Partidului lui Ion Iliescu.

Aseară, la televiziunea sa de ogradă, B1 tv, Traian Băsescu, Preşedintele care s-a autointervievat numai şi numai cu ziarişti acoperiţi, spunea amar şi iresponsabil:

Eu nu am vrut s-arate aşa instituţiile statului. Noi, politicienii, suntem cum suntem, dar voi, Presa, voi, Societatea civilă, Pippidi, Laura Ştefan, unde eraţi, frate!!?

Îi răspund eu, că nu are cine altcineva :

Păi, frate, securistule, eram tot acolo unde trimteai matale serviciile alea să pună mâna pe presă cu japca şi să infiltraţi toate televiziunile şi ongeurile şi să şantajaţi acţionarii trusturilor de presă, plătind chiar cu caşul lui Cocoş, adică din corupţia politicienilor, salariile ziariştilor acoperiţi.

Ai fost cel mai mare duşman al societăţii civile şi al presei, să nu uiţi asta!

Şi toate astea se intâmplau, frate securistule, până s-o aresteze pe Nuţi. Şi despre toate astea nu numai că ştiai, dar le-ai gândit de la cel mai înalt nivel al statului. “Mafiot”, cum îl numeşti astăzi.

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) De ce cred că pentru PSD e ultima dată

Liviu Dragnea – Presedintele Partidului Social Democrat

foto: digi24.ro
articol: Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

4 aprilie 2017

 

În mijlocul balamucului românesc se-ntâmplă două chestii: un război şi un experiment.

La capitolul război, PSD-ul are astăzi cea mai mare opoziţie din toată istoria existenţei lui.

Nu ar fi câştigat alegerile dacă lumea ar fi ieşit la vot şi dacă nu ar fi luat la ţinţă fiecare categorie socială şi profesională cu măriri de salarii, singura armă “ideologică” rămasă în portofoliul social-democraţilor.

Practic, mai toată lumea bună, tot urbanul şi caftanul, este împotriva acestui partid identificat cu corupţia şi eşecul României

Actualul Preşedinte KWJ şi fostul Preşedinte, Băsescu, fostul şef al PSD şi premier cu tot cu amicul său fugit, Ponta şi Ghiţă, fostul premier, Dacian Cioloş, USR(partid cu ideologia anti PSD), PNL, UDMR(electoratul său însă este anti PSD), PMP, SUA, Parchetul General, DNA, Bruxelles, SUA, SRI, Presa(cu excepţia Antenelor), #Piaţa, societatea civilă organizată profesional, liderii influenţi ai reţelelor de socializare plus jumătate din ţară.

În altă ordine de idei, PSD-ul nu mai are cu cine. Dincolo de cei 150 de oameni anihilaţi de Justiţie în procesul de curăţire programatic al DNA&Friends, dacă Dragnea dispare din peisaj, şi toate narativele auzite de mine îl dau “dus” într-un fel sau în altul, PSD-ul este decapitat. Din hidra aceea mamut, cu multe capete, de pe vremea lui Iliescu-Năstase, PSD-ul se mai ţine într-un teleormănean a cărui libertate se mai ţine într-un singur proces.

Dispariţia lui Dragnea îl poate propulsa doar pe Şerban Nicolae în frunte, omul care reprezintă inima din pieptul de aramă al rezistenţei. Şi, dacă pe vremea lui Dragnea, este regretat Ponta, pe vremea lui Nicolae sigur va fi regretat Dragnea, iar Ponta va deveni un Ludovic al XVIlea.

Ce-i drept, azi, cel mai urât om din România, la oraş, după Ion Iliescu, este Dragnea.

Dacă e război, e teroare, şi dacă e teroare, nu-i aşa, trebuie să vină americanii să pună lucrurile la punct. Reţeta clasică. Aici începe experimentul.

Acum e război rece cu multă gheaţă cu ruşii, iar spaţiul românesc a suportat o derusificare masivă din partea aliaţilor strategici şi a subcontractaţilor săi, serviciile secrete româneşti, aşa cum ne asigura de peste ocean, fostul general de Securitate fugit in 1978 in SUA, I.M.Pacepa.

Practic, nu mai poţi să vezi un film rusesc pe net de atâta “geopolitică”.

PSD este identificat de opinia publică ca fiind cel mai suspect partid de “a fi cu ruşii”, ceea ce este o prostie propagandistică mare cât Casa Ppoporului. Românii nu intră la Lukoil să pună benzină de-atâta “iubire” pentru ruşi, cei care ne-au făcut cele mai mari distrugeri şi jafuri pe teritoriul ţării, ne-au luat tezaurul şi Basarabia şi ne-au adus cel mai mare flagel din istoria existenţei noastre: Comunismul.

Bunăoară, oamenii aceia de afaceri, de la Consiliul de afaceri Americano-Român, care-i prezentau lui Grindeanu un “parcurs” dorit pentru ca afacerile americane să meargă mai bine în România, erau un paravan pentru CIA. Cât despre “Agenţie”, se spune că are un plan în spaţiul european de a torpila partidele de stânga, adică acelea care-s mai disponibile pentru tot feluri de deal-uri cu ruşii. De aceea Liviu Dragnea anunţa, mai zilele trecute, că va lupta cu Soros până la capăt şi ultimele sale puteri. Soros este doar un substitut imagologic pentru “să moară dujmanii mei”, americanii.

În aceste condiţii, PSD-ul a câştigat ultimele alegeri din cariera sa.

articol preluat de pe: gandul.info

(Liviu Mihaiu) Dragul meu turnător

foto: twitter.com
articol: Liviu Mihaiu

 

 

Liviu Mihaiu - ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la  TVR şi Academia Catavencu) presedinte la "Salvati Delta" - foto: pressalert.ro

Liviu Mihaiu – ziarist, fondator și realizator la Radio Guerrilla (în trecut la TVR şi Academia Catavencu) presedinte la “Salvati Delta” – foto: pressalert.ro

 

Dragul meu turnător

31 martie 2017

Unul dintre fenomenele instalate la nivel de masă şi casă în România este turnătoria, pâra şi denunţul. Premise ar cam fi: în timpul comunismului se spunea că a fost oficial şi neoficial un “amount” de 400-500 de mii de turnători cu angajament de hârtie la Securitate.

Constatam în mai multe anchete de-a lungul anilor că, în afara tradiţionalei, istoricei şi “ospitalierei” corupţii endemice, principala problemă care sufocă cele patru puteri în stat este apartenenţa într-o formă sau alta la noua Securitate. România a devenit un Matrix la supravegheri. Din vocaţie.

Atmosfera a devenit, în oglindă, în capitalismul nostru orwellian, asemănătoare cu cea din anii ’80 ai comunismului. Oamenii se feresc unii de ceilalţi, oamenii se reclamă la Poliţie, DNA, se dau în judecată şi se toarnă la şefi într-o frenezie asemănătoare cu “anii romantici” ai stalinismului. Adesea auziţi pe la colegi: “Hai, dragă, să-ţi spun ce-am aflat de la serviciu!!” Iar Bârfa, turnătoria de tabloid, este sport naţional.

Civilizaţia entertainmentului se îmbină armonios cu cea a delaţiunii. Justiţia se face, în proporţie de 80%, cu denunţuri pentru avantaje.

Dacă este să facem o statistică a stării conflictuale a ţării, totul pare o răfuială. Iar dacă ne ducem şi la statistici aflăm că Bucureştiul are mai multe procese decât întreaga Grecie, în toată splendoarea ei de cea mai mare datornică din întregul aprozar al comunităţii UE.

Da, ştiu, la noi multe aparţin domeniului proprietăţii, pe care regimurile post comuniste ce-au instalat “capitalismul de cumetrie” al lui Ion Iliescu nu le-au definitivat niciodată pentru totdeauna.

În România la această oră Noua Securitate Română este cea mai puternică din punct de vedere civil, comparativ cu omoloagele sale europene, nu numai pentru că are cei mai mulţi angajaţi sub acoperire în instituţiile civile din România, ci pentru că la noi există această cultură greţoasă, bine înrădăcinată în mentalul colectiv.

Când am anunţat pe Facebook că voi scrie un text cu acelaşi titlu al unei cărţi de Gabriel Liiceanu : “Dragul meu turnător”, a fost o năvală de voluntari care-mi spuneau să nu care cumva să uit pe cineva, începând cu propriii colegi din presă şi proaspătul “Manole”, alias guvernatorul Isărescu, la boierul Bălăceanu Stolnici, Dan Tapalagă la clanţa ambasadei SUA, recent decoratul liberal centenar, Ionescu Quintus, denunţătorul Elenei Udrea, Dinu Pescariu, sau însuşi preşedintele Traian Băsescu, cel care turna poporului electronic, ca preşedinte, seara, la teve, la fix 18.30, diferiţi adversari politici, şi pe care însuşi preşedintele Constantinescu l-a pârât că a fost turnător al Securităţii.

Şi, ultimul pe listă, cu voia şi nevoia dumneavoastră, însuşi Gabriel Liiceanu, cel care a făcut patetic deliciul intregului Parlament European cu o pâră de nivel apocaliptic la adresa celui mai urât partdid din istoria recentă: PSD.

Până la urmă, dintre sutele de “comment-uri”, unul a concluzionat oftând fatal în ce priveşte greutatea demersului : “Sunt mulţi, prea mulţi..”

Nu va trece mult şi în întreprinderi, în magazine, în scările locuinţelor se vor instala căsuţe cu : “Turnaţi Aici!”

Bunăoară, unul dintre miturile fondatoare ale conştiinţei noastre naţionale este Mioriţa, balada unde avem nu numai uzurparea şi asasinatul din invidie materială, ci şi o oiţa turnătoare.

Vorba unui prieten italian: “Ce mafie, care interlopi la voi în România, că, dacă merg trei la furat sau la futut, unul dintre ei toarnă!!?

Întrebarea mea este însă: Poate fi fericit şi constructiv un popor în care unul din trei ciobani se toarnă!?

p.s. #Atenţie. Avertizorul de integritate, cel care reclamă public abuzurile unui regim sau ale unei instituţii de stat este singurul turnător cu valenţe eroice.

De aceea lui Snowden, de exemplu, i s-au făcut filme şi statui.

 

articol preluat de pe: gandul.info

 

(Liviu Mihaiu) Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

Partid versus Securitate, războiul civil al României

foto: sri.ro
articol: Liviu Mihaiu

20 februarie 2017

 

Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

Când am fost invitat la Cotroceni, în 2015, după tragedia #Colectiv, în panelul celor 20 membri ai societăţii civile, a fost prima oară când reuşeam să vorbesc de pe poziţia unui om cu o istorie a telefonului ascultat în cea de om ascultat legal, cu atenţie, de către Preşedinte, pe un subiect evitat de mai toată presa oficială: serviciile secrete. (O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU)

Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi:

Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!”

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic… şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL – Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU 

Liviu Mihaiu - foto: gandul.info

Liviu Mihaiu – foto: gandul.info

articol preluat de pe: gandul.info

(tvr.ro) Ediţie specială Între bine şi rău la TVR 1 (video)

Liviu Mihaiu
foto si articol: tvr.ro

02 noiembrie 2015

“Merge şi aşa!” versus ” Aşa nu mai merge!” – a fost tema dezbaterii la emisiunea moderate de Liviu Mihaiu. I s-a alăturat jurnalistul Dragoş Pătraru. Luni, 2 noiembrie, ora 21.00, la TVR 1, TVR2 și TVR+.

Liviu Mihaiu revine cu o ediţie specială Între bine şi rău la TVR 1. „Diseară voi realiza în mod excepţional emisiunea mea: Între Bine şi Rău. Tema este: Merge şi-aşa! versus Aşa nu mai merge!. Despre tragedia colectivă prin care trecem. Despre tragedia ca-n filme a unei generaţii… Fără circ cu imagini şocante. Fără flecari de rating. Fără ură şi răzbunare. Fără menajamente. Cu oameni responsabili, psihologi, cu tineri, despre noi, românii, la ‪greu. O să mă ajute şi colegul de front, Dragoş Pătraru, care şi-a suspendat emisiunea de la 22.00”, a anunţat Liviu Mihaiu.

Emisiunea poate fi vizionată aici.

articol preluat de pe: http://www.tvr.ro/

(Liviu Mihaiu) Hai să-ţi arătăm Delta Dunării!

foto si articol – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

17 august 2015

Liviu Mihaiu - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Liviu Mihaiu – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Hai să mergem in Deltă cu guvernatorul Mihaiu și Terente Lipoveanul!

‪#‎onceinalife‬

Let.s travel with SDD!-un program de călătorii al celei mai vechi organizaţii de apărare a Deltei-
Toţi vrem să mergem in Deltă odată, măcar o dată și pe bune!

“Salvaţi Delta” vrea să-ţi arate Delta profundă. Acea deltă pe care nu ai șansa s-o vezi la “pachete turistice”. Pentru că n-ai cu cine, frate! Toate temerile tale de genul : cu Cine, pe Unde și la Cine nu mai sunt grija ta in expediţia -100 de mile pe apă, cu Mihaiu și cel mai tare ghid al locului, Terente Lipovanul!

Delta Dunarii - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Delta Dunarii – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Alături de un activist de mediu de peste 10 ani, Liviu Mihaiu și pe cel mai bun cunoscător al Deltei, Terente, pentru a vă duce și traduce prin cele mai exclusiviste și secrete locuri ale Deltei Dunării!

Delta Dunarii - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Delta Dunarii – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Expediţia va avea trei zile(două nopţi și trei zile) și va cuprinde cel puţin zece locuri speciale la care turiștii de masă veniţi cu pontonul la băut nu au acces indiferent cât ar plăti modulul I Traseu.

Delta Dunarii - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Delta Dunarii – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Vei vedea Sireasa, Șontea, Fortuna Olguţa, satul Mila 23 – casa lui Ivan Paţaichin, orașul Sulina – cimitirul maritim cu prințese și pirați, farul genovez și in final, te vei depresuriza cazându-te la localnicii din Letea – sat de pe nisip, demn de patrimoniu UNESCO, al cărui nume înseamnă vară în rusește.

Delta Dunarii - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Delta Dunarii – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Vom vedea impreună păsări și animale din bogăţia unică a biodiversităţii protejate. Avem și Party, dar facem unul pe nisip cu muzică tradiţională, iar de vrei Baie, te arunci în micuţul lac sărat. Și de vrei să te culci nu vei mai voi!

Delta Dunarii - foto - facebook.com/LiviuMihaiu.ro

Delta Dunarii – foto – facebook.com/LiviuMihaiu.ro

contact detalii expediţie: Flavia Constantin-0733.244.056

articol preluat de pe https://www.facebook.com/LiviuMihaiu.ro

(Liviu Mihaiu) Apel către Hateri: Iubiţi-vă pe tunuri!

foto – adevarul.ro
articol – Liviu Mihaiu – adevarul.ro

Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu

4 iunie 2015

Suntem o ţară de hateri/hoţi/slugi/ţigani/securişti/pauperi/corupţi. Iar concursul istoric de autoevaluare continuă. Este o „obligaţie“ a fiecărei contemporaneităţi româneşti să-şi toarne-n cap tot ce-i mai urât despre noi, despre România, despre vecini. Aici totul este de injurat şi totul de făcut.


 

Motto: Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar nu a putut tămădui orbirea răutăţii. Orbirea urii nu are leac, dar are pedeapsă (Arsenie Boca)


 

 

Am avut şi un preşedinte „model“ care, timp de zece ani, a înjurat pe toată lumea, fiind cel mai mare hater din istoria României după Vlad Ţepeş. Nu a scăpat aproape nimeni de ventilatorul cu rahat al românului indiferent în ce generaţie s-a născut.

Este îndeobşte cunoscut că NU suntem poporul cel mai fericit din ograda noastră comunitară. Şi la capitolul ăsta suntem fruntaşii codaşilor chiar dacă nu ne sinucidem sincer şi onest ca ungurii, duminica după-amiaza.

Nu mai există tihnă sau bucurie colectivă menită să ne facă o familie fericită. Par egzamplu, 1 decembrie. Iar un popor care nu se mai poate bucura sau respecta pe sine insuşi este sortit pierii. Nu văd un popor într-o situaţie ideală, altfel decât o mare familie în care copiii ar trebui să fie sănătoşi, iubiţi şi bine educaţi şi, de ce nu, în care părinţii se întrec să se ajute între ei.

Din păcate, suntem îndemnaţi să credem că suntem o sumă de indivizi lăsaţi să se descurce într-un soi de capitalism de cumetrie sau de #fiecarecupizdamăsii.

În plus de asta, de mulţi ani şi din cauze care ţin nu numai de un sindrom post traumatic stress disorder, asistăm la un carnagiu public pe persoană fizică, dar mai ales psihică. Nu cred că există spaţiu geografic în care înjurătura şi atacul la persoană să fie mai practicate la o scară atât de „naţională“. Dacă aş înşira sinoptic toate urile şi antipatiile care există între diferitele găşti ale elitelor româneşti, cred că aş putea umple un dicţionar de sute de pagini al tuturor capuleţilor şi montaguerilor din România.


 

Zici că-n ţara noastră e azil de cowboy dezarmaţi in vârf de criză psihomaniacală, după ce li s-a pus filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”


 

 

Cei de stânga îi urăsc pe cei de dreapta, cei din societatea civilă îi urăsc pe aproape toţi: băsiştii pe antibăsişti şi viceversa, anticomuniştii pe comuniştii deghizaţi în capitalişti, proamericanii pe proeuropeni, proruşii pe proceilalţi, heterosexualii pe homosexuali, valul tânăr pe clasicii in viaţă (ăia morţi scapă ceva mai uşor, cel mult cu o statuie mâzgălită, precum Adrian Păunescu), GDS pe PSD şi Pora pe Mihai Bendeac, liiceenii pe brebanoizi, republicanii pe monarhişţi sau adepţii lui „Prins Pol” pe Casa Regală, săracii pe bogaţi, intelectualii occidentali pe Dan Puric, civilii pe cei din sistem, ateii pe religioşi, magistraţii pe securiştii infiltraţi, serei pe sie, jurnaliştii unuia pe jurnaliştii altuia, doamna Udrea pe doamna Săftoiu, funcţionarii publici pe cei din sectorul privat şi lista rămâne deschisă întru delectarea medicilor pentru cap şi pajură. Zici că-n ţara noastră e azil de cowboy dezarmaţi in vârf de criză psihomaniacală, după ce li s-a pus filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

Toată lumea „se bate“ cu toata lumea! Şi, categoric, bătaia generalizată este ruptă din raiul televiziunilor de împachetat ură „pentru rating“, unde, de fapt, nimeni nu mai ascultă pe nimeni, ci doar se dau şuturi în coaie şi se indeasă pe gât subiecte „pe sursă“ dinspre servicii.

Nu eşti „un bun român“, nu te poţi afirma în viaţă moral şi profesional dacă nu ai o dispută veche cu „cineva”, dacă nu înjuri cu plescăituri românitatea sau pe mai toţi reprezentanţii ei de „samă“. Numai că, azi, nivelul polemicilor a ajuns la un grad de „execuţie“ atât de mare, incât riscăm să compromitem orice formă de bursă de valori a tărâmului denumit la Vatican „grădina Maicii Domnului”, iar pe plan local: „mare ţi-e grădina, Doamne!”.

Agenda publică este, de fapt, o răfuială totală între găşti cu un grad de toxicitate greu de evaluat. Este demonstrat ştiinţific cum că nu se poate construi mai nimic într-o comunitate plină de ostilitate şi aproape total lipsită de solidaritate şi respect. Dimpotrivă, totul se năruie. Parcă am mai văzut filmul ăsta…

„Le-am zis-o!“ este una dintre satisfacţiile preferate ale românului, după băşcălia la un grătar. Deunăzi cineva imi scria pe pagina mea de facebook, apropo de o postare personală cu ocazia sărbătorii Duhului Sfânt, Rusaliile, următorul reproş de natură morală la adresa lui Însuşi Dumnezeu:


 

Nu am înţeles de ce Dumnezeu şi-a <> (de faţadă) fiul ca să(-i) ierte pe oameni? Nu putea pur şi simplu să-l ierte de păcate? Eu personal aş fi mai îngăduitor din fire. Nu mi-aş omorî copilul ca să-mi trec peste mândrie în încercarea de (a) ierta pe cineva (..)


 

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

 

Deci, iată, dragi telespectatori, nu-i aşa, un complex net de superioritate al românului in faţa Divinităţii.. Ce a vrut să zică “haterul lui Dumnezeu” in aceste versuri!!!? Bunăoară se poate desprinde cu uşurinţă nu numai umorul spumos al disputei Om versus Dumnezeu dar şi necesitatea păstrării manualului de istorie a religiilor in şcoli. Nu de altceva, dar intr-o zi or să creadă că Omul se trage din supermarketuri.

Straniu este că, dacă te uiţi cu detaşarea unui ziarist străin de la „Der Speigel”, publicul pare mult mai tolerant şi inţelegător decât ne inchipuim noi, în nemernicia noastră de câine turbat:


 

„În România, lucrurile au dobândit în ultima vreme un aer extrem de ciudat. Condamnaţii pentru fapte de corupţie se bucură de un regim de detenţie extrem de indulgent, au acces la internet, lansează petiţii, ţin bloguri, pe scurt, participă la dezbaterea publică şi, odată ce au reuşit să se elibereze, sunt invitaţi la solemnităţi publice ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.


 

 

Şi de unde se mai inţelege că singurul popor din lume care l-a avut ca personaj pozitiv pe JR Ewing, „bad guy-ul” din cel mai important serial american din istoria României, Dallas! (studiu antropologic american din anii ’80) este, de fapt, un popor ce iubeşte în secret un om care a fost împuşcat; de rău ce era!

Aşadar, România pare mult mai „tolerantă“ şi „inţelegătoare“ decât ne închipuim noi, în nemernicia noastră de câine turbat la televizor…

În tot marasmul acesta insă, pe lângă recenta iubire populară pentru Simona Halep, o iubire străbate, de zece ani, fermă şi efervescentă, întreaga istorie a literaturii „eroice“ la care avem privilegiul să ne uităm LIVE: Băse + Nuţi = Love.

E singurul model de la Stat, de „bună practică“, pe care Iubirea, cenuşăreasa preocupărilor noastre publice, îl are în ţara noastră.

Cu toate că, „de la Privat“, vine tare din urmă iubirea dintre Prinţul Charles şi Transilvania!

foto - adevarul.ro

foto – adevarul.ro

articol preluat de pe http://adevarul.ro/