Articole

(riseproject.ro) Igenizări de milioane de euro în sistemul spitalicesc care iși omoară pacienții prin infectare

Pentru serviciile de curățenie prestate de personalul firmei Universal Med Cleaning, spitalele bucureștene plătesc sute de mii de euro într-un an. Banii nu sunt însă îndeajuns pentru crearea unor medii aseptice – după cum o dovedesc decesele răniților de la Colectiv.
foto: Pagina web a Universal Med Cleaning

Igenizări de milioane de euro în sistemul spitalicesc care iși omoară pacienții prin infectare

articol: riseproject.ro

15 decembrie 2015

În ultimii cinci ani, o singură firmă a drenat milioane de euro din bugetul spitalelor bucureștene, în contul unor servicii de igienizare și dezinfecție. Printre acestea, și spitalele în care au murit cu zile, doborâți de septicemie, răniții focului de la clubul Colectiv.

Unitățile sanitare din București cheltuiesc bani mulți pentru curățenie, însă o fac în așa fel încât de pe urma acestor investiții profită în primul rând o companie privată, căreia i se pun în brațe contracte uriașe, fără filtrul unor licitații care să asigure o competiție reală de piață.


Ferestre, uși, noptiere, paturi, podele  și orice altceva peste care poate aluneca un mop sau o lavetă au fost lustruite, pe sume mari de bani, de societatea Universal Med Cleaning (UMC), din 2010 încoace.

Toate obiectele și instrumentele dintr-un spital care intră în contact doar cu pielea pacienților – nu și cu sângele lor –  sunt igienizate, pe scară mare, la nivelul Bucureștiului, de această companie privată.

9 milioane de euro în cinci ani

Reporterii RISE Project au inventariat aproximativ 20 de acorduri cadru încheiate între unități sanitare din București și UMC. Totalul sumelor stipulate în aceste contracte este amețitor: aproximativ 38 de milioane de lei – circa 9 milioane de euro, în ultimii cinci ani.

Cea mai mare parte a licitațiilor pe care UMC le-a câștigat la spitalele din București au fost adjudecate fluierând, din poziția de unic ofertant. A participat singură la licitații și, fără emoții, le-a câștigat.

În câteva cazuri, în care a avut, totuși, concurenți, aceștia au fost descalificați de către organizatorii licitațiilor, fiindcă nu îndeplineau criteriile impuse în caietul de sarcini.

Câteva exemple de acorduri cadru, încheiate pe sume foarte mari între UMC și unitățile sanitare din Capitală:

-  cu Institutul de Oncologie Fundeni, Ianuarie 2013, pentru de 7,16 milioane de lei. Licitație cu un singur participant. Perioada de derulare a acordului: 3 ani. Anunțul de atribuire, AICI.

– cu Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu”, Februarie 2015, pentru 6,3 milioane de lei. Licitație cu un singur participant. Perioada de derulare a acordului: 3 ani. Anunțul de atribuire, AICI.

– cu Spitalul „Sfântul Ioan”, Iulie 2014, pentru 5,17 milioane de lei. Licitație cu doi participanți. Al doilea a fost descalificat. Perioada de derulare a acordului: 3 ani. Anunțul de atribuire, AICI.

UMC face curat inclusiv în spitalele în care victime ale incendiului de la clubul Colectiv au fost ucise de infecțiile dobândite după internare.

Spitalul Universitar, de exemplu – locul de unde Alexandru Hogea a contractat bacteria care i-a provocat un șoc septic, după cum a dezvăluit Gazeta sporturilor – este unul dintre clienții acestei companii de igienizare.

Cu o lună înainte de incendiul de la clubul Colectiv, Spitalul Universitar a angajat, invocând „situația de urgență extremă” – adică fără să organizeze licitație, ci doar o negociere directă – serviciile UMC, contra 100.000 de lei. La fel se întâmplase și cu trei luni în urmă, în iulie, când, făcând tapaj tot de „o situație de urgență extremă”, spitalul a încheiat cu UMC un contract asemănător.

ACTUALIZARE: Într-un răspuns transmis RISE, conducerea de la Universitar spune că a apelat la serviciile UMC, în maniera descrisă mai sus, pentru a suplini lipsa acută de îngrijitoare de la unitatea de primiri urgențe (UPU) a spitalului.

Cu excepția situației de la UPU, curățenia și igienizarea sunt făcute de personalul propriu al spitalului, nu prin angajarea unor servicii externe, spun cei din conducerea unității sanitare. Răspunsul integral al Spitalului Universitar, referitor la relația comercială cu UMC, AICI.

Spitalul de Arși – locul unde trei victime ale focului de la clubul Colectiv au fost omorâte de infecțiile intraspitalicești, potrivit mărturiei pe care doctorii au făcut-o în Gazeta sporturilor – este, de asemenea, în portofoliul de clienți ai UMC.

La Spitalul de Arși, Universal Med Cleaning face curățenie și astăzi. captura video: Sergiu Brega

La Spitalul de Arși, Universal Med Cleaning face curățenie și astăzi. captura video: Sergiu Brega

cititi mai mult pe: riseproject.ro

RISE Project a intrat în posesia unor documente interne de la Spitalul de Arși care arată că pacienții din accidentul…

Posted by RISE Project on 17 Decembrie 2015

(riseproject.ro) Centrul Vechi al capitalei: Stapanii cluburilor

În clubul proprietarilor din Centrul Vechi și-au făcut loc în ultimii ani politicieni, cetățeni moldoveni conectați la lumea interlopă, foști demnitari români și afaceriști cu probleme penale. RISE Project și cotidianul Adevărul au indexat interesele, dar și problemele cluburilor din principalul pol al distracției din Capitală.

(Puteți vizualiza în hartă problemele fiecărui local în parte: risc seismic, conexiuni politice, datorii la stat și dacă proprietarii au dosare penale)

11 noiembrie 2015, Centrul Vechi. Într-un restaurant turcesc cinci oameni discută relaxat despre afaceri la masă. Paharele de vin alb sunt transpirate. „Ia spune, știi cumva dacă un englez poate cumpăra un teren în România?”, întreabă unul dintre ei și aude scurt un „nu” răspicat. Răspunsul negativ l-a primit de la Sergiu Diacomatu, fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Diacomatu a fost un afacerist discret până când procurorii anticorupție l-au acuzat anul trecut în dosarul retrocedărilor, alături de Alina Bica, fosta șefă a DIICOT.

Sergiu Diacomatu, ieri la un pahar de vin în Centrul Vechi. Foto: Sergiu Brega/RISE Project.

Reporter: (…) Sunteți domnul Sergiu Diacomatu?

Sergiu Diacomatu: Da.

Reporter: Sunt jurnalist. Putem vorbi un minut?

Sergiu Diacomatu: De unde m-ați găsit așa?!

Reporter: Avem redacția aici, lângă, și eram la masă cu colegii.

Sergiu Diacomatu: (…) Am crezut că ești de la DNA.

Sergiu Diacomatu deține clubul The Tube din Centrul Vechi din Bucureși, împărțind afacerea cu Mugur Mihăescu, cunoscut publicului ca „Garcea” din serialul de comedie Vacanța Mare.

Clubul lor se află pe Lipscani, la subsolul unei clădiri moderne deținute de Alin Cocoș, fiul afaceristului Dorin Cocoș, ambii acuzați în dosarul retrocedărilor. Mihăescu și Diacomatu îi plătesc lui Cocoș jr. o chirie lunară de 7.500 de euro,  dar susțin că habar nu au cine e proprietarul spațiului.

Alin Cocoș a fost cel care a semnat contractul de închiriere cu fratele lui Mugur Mihăescu.

La câteva sute de metri, pe strada Smârdan, Mugur Mihăescu gestionează pub-ul St. Patrick. Acesta este în portofoliul Irish Pub Concept SRL, prin care actorul mai deține și o cotă din magazinul Muzica. De pe urma lor, firmele lui Mihăescu au încasat în ultimii cinci ani peste cinci milioane de euro.

O lume mică Critic constant al clasei politice, Mugur Mihăescu a cotizat 75 de mii de lei la vistieria partidului lui Gabriel OpreaUNPR, în 2012, un important an electoral.

Actorul este partener de afaceri și cu fiul lui Silviu Prigoană, candidat tot în 2012 la alegerile pentru Primăria Capitalei. Honorius Prigoană, asociatul direct al lui Mihăescu, a concurat și el din parteaPDL la un loc de deputat într-un colegiu din Capitală. Cei doi Prigoană au fost susținuți atunci de Elena Udrea, șefa PDL București, soția lui Dorin Cocoș la acel moment. Tot în 2012, Mugur Mihăescu a candidat ca independent la primăria sectorului 5, iar apoi s-a înscris în partidul lui Gabriel Oprea, fost partener de afaceri cu Dorin Cocoș.

_MG_4457_FINNISH

Clauză împotriva incendiilor La capătul străzii Smârdan, mai precis la intersecția cu strada Șelari, funcționează un alt club – The Vintage. Clubul are o istorie comună cu vecinul Finnish, ambele deschise și în timpul săptămânii. Afacerile au fost fondate de gălățeanul Remus Vasile Nica. Acesta a fost asociat cu Nicolae Dobreanu, un alt om de afaceri activ in domeniul restaurantelor. Asocierea din Finnish s-a tranșat până nu demult, prin intermediul unui alt SRL și un offshore din Seychelles, al cărui reprezentat în România este libanezul Bilal Wehbe. Offshore-ul a deținut clubul, dar apoi a ieșit din afacere. La rîndul său, Bilal e un apropiat al grupării de afaceri condusă de Jihad El-Khalil, unul dintre cei mai mari traderi de grâne și proprietari de teren agricol din România, investigat pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Restaurantele și barurile în care Nica a fost și este asociat au avut anul trecut încasări de peste 1 milion de euro. Cu toate acestea, două dintre afacerile conduse de el sunt executate de Fisc pentru restanțe la buget.

cititi continuarea pe: riseproject.ro

(stiri.tvr.ro) Toţi cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost reţinuţi pentru 24 de ore

articol: stiri.tvr.ro
foto: agerpres.ro

02 noiembrie 2015

Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu – au fost reţinuţi de procurori. Toţi sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Procurorii i-au audiat timp de mai multe ore. Informaţii despre anchetă aflăm de la Andreea Anghel.

articol: http://stiri.tvr.ro/

(stiri.tvr.ro) Primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, reţinut de procurorii DNA în acelaşi dosar cu Urdăreanu

Gheorghe Nichita (n. 15 septembrie 1956, orașul Dorohoi, județul Botoșani), politician român, vicepreședinte la nivel național și liderul filialei județene Iași a Partidului Social Democrat. Începând din anul 2003 îndeplinește funcția de primar al municipiului Iași, după ce predecesorul său, Constantin Simirad (primar între anii 1992 și 2003) a fost numit ambasador în Cuba de către președintele României
foto (Mitingul Aliantei PSD-UNPR-PC, Bacau): ro.wikipedia.org
articol: stiri.tvr.ro

29 octombrie 2015

Gheorghe Nichita a fost reţinut pentru luare de mită în dosarul în care a fost reţinut şi omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Vineri, cei doi urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat DNA.

Primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, a fost reţinut joi seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care a fost reţinut patronul grupului de firme UTI, Tiberiu Urdăreanu, se arată într-un comunicat DNA.

Gheorghe Nichita, primar al municipiului Iași la data comiterii faptei, a fost reţinut pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor, “în august 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași”, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Iași, a pretins și primit de la ceilalți inculpați mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.

Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între inculpații Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) și Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI). Aceștia din urmă au efectuat, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail și a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi dați cu titlu de mită). De asemenea, demersurile au constat și în elaborarea și, ulterior, decontarea unor facturi pentru situații de lucrări conținând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iași.

Concret, până în prezent inculpatul Nichita Gheorghe a primit următoarele foloase materiale constând în:
- o parte din suma totală de 10% din valoarea contractului atribuit,
- beneficii constând în reduceri de 30-40% (în total circa 15.100 lei) din prețurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din București, în perioada 2013-2015,
- plata, în cursul anului 2014, a unor servicii de cazare la o vizită în China, efectuată de Nichita Gheorghe, alți angajați ai primăriei, precum și oameni de afaceri, între care și inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel,
- beneficii constând în achiziționarea unor echipamente electronice în perioada ianuarie-februarie 2014, evaluate la circa 20.000 lei.

Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că suma de 6,9 milioane lei, reprezentând 10% din valoarea contractului de lucrări, urma a fi remisă în raport cu cota de participare a asociaților UTI și IBC la contract, adică 80% reprezenta „contribuția” UTI, iar 20% reprezenta „contribuția” IBC la banii colectați cu titlu de mită pentru inculpatul Nichita Gheorghe, parte din aceasta fiind colectată deja în contul IBC.

Inculpaților Nichita Gheorghe, Urdăreanu Tiberiu, Tănăsescu Mihail și Mardarasevici Iulius Gabriel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

Joi seară, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a fost reţinut procurorii DNA, pentru dare de mită. Urdăreanu este patronul grupului UTI şi membru al UNPR.

Vineri, Gheorghe Nichita și Tiberiu Urdăreanu urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se mai arată în comunicatul DNA.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

articol preluat de pe: http://stiri.tvr.ro/

(stiri.tvr.ro) Patronul grupului de firme UTI, Tiberiu Urdăreanu, a fost dus la DNA cu mandat si audiat de procurorii anticoruptie

Tiberiu Urdăreanu (n. 29 iunie 1953 în Dej, județul Cluj), om de afaceri român, patronul grupului de firme UTI Grup. Este fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fost șef al Comandamentului de Tancuri și Auto în vremea comunismului. A absolvit Institutul Politehnic București – Facultatea de Autormatică în 1997 și Universitatea din Leicester, Marea Britanie, în 1998. Între 1978 și 1984 a lucrat în Ministerul Industriilor și Construcțiilor de Mașini, iar între 1984 și 1993, la Ministerul Apărării Naționale – Institutul de Cercetări al Armatei. Din 1993, conduce grupul UTI. Tiberiu Urdăreanu este maior în rezervă
foto: gandul.info
articol: stiri.tvr.ro

29 Octombrie 2015

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a fost dus la DNA cu mandat. Patronul firmei UTI este audiat de procurorii anticoruptie. Marius Popescu vine cu detalii, in direct de la sediul DNA.

Tiberiu Urdăreanu este audiat de procurorii anticorupţie de la ora 12.30, a fost adus ca martor într-un dosar de corupţie, a transmis Marius Popescu, pentru Telejurnal.

UTI are mai multe contracte cu instituţii de stat.

Societatea întreţine sistemul de management al traficului din Capitală.

articol preluat de pe: http://stiri.tvr.ro/

(David Riker, Jeremy Scahill) Dirty Wars – Razboaie murdare (2013)

Dirty Wars (2013)
foto: cinemagia.ro
articole: imdb.com, filmedocumentare.com, youtube.com

87 min | Documentary, Crime, Drama | 18 October 2013 (Spain)
7,5 Your rating: -/10 Ratings: 7,5/10 from 6.952 users Metascore: 76/100
Reviews: 48 user | 87 critic | 18 from Metacritic.com
Investigative journalist Jeremy Scahill is pulled into an unexpected journey as he chases down the hidden truth behind America’s expanding covert wars.

Director: Rick Rowley
Writers: David Riker, Jeremy Scahill
Stars: Jeremy Scahill, Nasser Al Aulaqi, Saleha Al Aulaqi

Războaie murdare

Realizat de David Riker și jurnalistul de investigații Jeremy Scahill, „Războaie murdare” prezintă dedesubturile acțiunilor clandestine ale unității „Joint Special Operations Command (JSOC)”, o formațiune militară sub acoperire, ce răspunde direct și exclusiv președintelui SUA și ale cărei manevre în Orientul Mijlociu au condus la moartea mai multor civili decât vom ști vreodată cu adevărat.

Între cunoscători, JSOC înseamnă „găsește, rezolvă și lichidează” țintele selectate printr-un proces secretizat. Nicio țintă nu este prea departe și oricine poate fi inclus pe listă. Filmul cercetează lumea ascunsă a războaielor secrete ale Americii, comandate de oameni care oficial nu există și desfășurate în Afganistan, Yemen, Somalia și alte locuri de pe planetă.

Documentarul demonstrează complicitatea dintre guvernul și mass-media americane pentru mușamalizarea masacrelor și defăimarea jurnaliștilor a căror muncă nu se rezumă doar la datul de telefoane din birouri și reproducerea de comunicate de presă.

„Războaie murdare” este un exemplu de jurnalism adevărat și, totodată, o poveste fascinantă pe care ar trebui să o cunoaștem cu toții, în special acum, când „loviturile aeriene” și prezența militarilor noștri în „teatre de operațiuni” din țări cu care, aparent, nu avem nicio legătură fac parte din banalele știri zilnice.

Dirty Wars – Official Trailer (HD) Documentary, Thriller

Dirty Wars – Razboaie murdare – 2013

articole preluate de pe: http://www.filmedocumentare.com/, http://www.imdb.com/, https://www.youtube.com

(b1.ro) Dosar de politician: Gruparea Monaco ia cu asalt Capitala în 2016 (video)

foto (captura) si articol: b1.ro

1 octombrie 2015

Silviu Mănăstire a vorbit în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” despre interesele imobiliare ale grupării Monaco.

De multe ori, în spatele politicienilor care apar la televizor și au funcții importante, stau adevărații păpușari invizibili. Astăzi o să vorbesc despre cea mai discretă și influentă grupare politico-economică, aflată ani de zile în centrul unor afaceri de corupție în România.

Numele ei este “gruparea Monaco” pentru că majoritatea afaceriștilor care fac parte din ea au rezidența în Principatul Monaco. Povestea începe în sectoarele 5 și 6 din București. La sectorul 6, primar până în anul 2012 a fost Cristian Poteraș de la PDL, în prezent Poteraș execută o condamnare de 8 ani de închisoare pentru retrocedare ilegală a unor terenuri extrem de valoroase tocmai către gruparea Monaco.

La sectorul 5, gruparea Monaco se pregatește să-l faca primar în 2016 pe deputatul PSD Cristian Rizea. Rizea a preluat șefia organizației PSD după arestarea lui Marean Vanghelie, iar acum vrea să-i ia și primăria. Nu întâmplător, gruparea Monaco are interese majore în speculații imobiliare. Controversatul deputat Rizea aparea anii trecuți în presa de scandal în fotografii făcute în principatul Monaco, unde obișnuia să conducă un automobil de lux Ferrari. Deputatul care se vrea primar în cel mai sărac sector din Bucuresti își petrece concedii imbelșugate, udate cu șampanie, tocmai la Monaco. Asta deși Rizea a muncit toata viața la stat, ca șef al Agenției Naționale pentru Tineret și apoi deputat de Brăila. Averea sa și opulența afișată de deputatul Rizea ar putea avea legătură cu nașul său de cununie, un om de afaceri cu numele Dragoș Dobrescu. Cristian Rizea și Dragoș Dobrescu, alături de afaceriștii Elan Schwartenberg, Puiu Popoviciu sau Bogdan Buzaianu, regele băieților deștepți din energie, sunt obișnuiții petrecerilor exclusiviste de la Monaco. 

Despre nașul lui Rizea, acest Dragoș Dobrescu, poreclit DD-ul, unul dintre liderii grupării Monaco, circula diverse legende urbane. În primul rând, afaceristul Dragoș Dobrescu nu are nicio fotografie publică, deși i se atribuie o avere colosală. Miliardarul fără chip, acest Dragoș Dobrescu, deține zeci de proprietăți imobiliare în București și controlează prin interpuși alte multe afaceri. Prin diverse personaje apropiate, Dragoș Dobrescu a pus mâna pe zeci de hectare de teren retrocedate. Unele trenuri au fost date de primarul sectorului 6, Cristian Poteraș, despre care spuneam că a fost condamnat la închisoare. 

Documentele arată că Dragoș Dobrescu controlează grupul de companii imobiliare MONOLIT. Dobrescu construiește blocuri și clădiri de birouri sau cumpără obiective imobiliare în București pe care apoi le închiriează. Doi dintre asociații săi sunt Marian Jean Capățână și Nicolae Berendea. Capatana si Berendea au primit retrocedările de terenuri din partea primarului sectorului 6, Poteraș. Cei doi au cumpărat inițial drepturile litigioase de la diverse persoane. Prin semnătura primarului Poteraș, interpușii miliardarului Dragoș Dobrescu dar si fratele controversatului Elan Schwartenberg  au primit terenuri ce valoarau circa 100 de milioane de euro. Bereandea si Capățâna au vândut o parte din terenuri imediat ce au intrat în posesia lor, dar judecătorii au dispus confiscarea sumei de 19, 9 milioane de euro de la Marian Jean Căpățînă și suma de 810.000 euro de la Nicolae Ion Berendea.

Afacerea de la sectorul 6 a fost doar o picatură în oceanul de afaceri a miliardarului fără chip Dragoș Dobrescu. Dobrescu apare în afaceri alături de interpusul grupării Mazare, pe nume Georgică Giurgiucanu, specializat în retrocedări de terenuri la Constanța sau alături de milionarul Cosmin Balcacean, cunoscut în București ca unul dintre locotenenții controversatului Sorin Beraru, milionarul evreu specializat în afaceri cu armament. 

Ca să ințelegem cu cine avem de-a face este bine de știut că Dragoș Dobrescu a cumpărat în anul 2010 o bucată de teren de 600 de metri pătrați în centrul Bucureștiului cu 1 milion si jumatate de euro. Tot Dobrescu facea parte din anturajul intim al fostului președinte al PNL, Crin Antonescu. Acum, miliardarul Dobrescu, plecat în străinătate în majoritatea timpului, face cărțile pentru alegerile de primari la București. Finul sau, Cristian Rizea, vrea sa preia sectorul 5, unde se pot da tunuri imobiliare de proporții. Alte zone de interes ale grupării imobiliare de la Monaco sunt sectoarele 1 si 6 din Capitală.

În alte episoade, o să vă prezint și alte personaje ale gruăarii Monaco și interesele lor de afaceri. Ca o remarca de final: milionarii aceștia fără chip au facut banii în țara asta saracă pe care o disprețuiesc dar isi cheltuie banii murdari în cele mai scumpe orașe ale lumii. 

Dosar de politician: Gruparea Monaco ia cu asalt Capitala în 2016

articol preluat de pe: http://www.b1.ro/

(Laura Ștefănuț) Kronospanik

articol: Laura Ștefănuț – casajurnalistului.ro
foto/video: Ioana Păun și Laura Ștefănuț

Laura Stefanut - foto: casajurnalistului.ro

Laura Stefanut – foto: casajurnalistului.ro

17 iulie 2015

În Sebeș sunt oameni care merg dimineața la serviciu cu măști pe față, pentru că “îi doare să respire”. Țăranii din comunele alăturate se plâng că nu le mai cresc legumele și le mor copacii peste noapte.

Mii de localnici au protestat împotriva fabricii Kronospan și au cerut autorităților s-o mute sau să impună norme de mediu mai stricte. Studiile care s-au făcut până acum, pe banii companiei, nu au stabilit o cauzalitate între problemele de sănătate din zonă și activitatea fabricii.

Autoritățile nu vor să vorbească despre problemele firmei, deși le-au aplicat de-a lungul timpului zeci de sancțiuni și i-au obligat să demoleze o fabrică de formaldehidă construită ilegal. Acum Kronospan vrea să o repună în funcțiune, dar protestele îi țin în loc. Compania spune la rândul ei că e nedreptățită și s-a apucat să dea în judecată oamenii care o critică.

Am mers la Sebeș să descâlcesc situația.

Începutul

Kronospan Sebeș, respectiv Kronochem (devizia chimică din România), este parte din multinaționala Kronospan, un lider mondial al fabricării plăcilor de lemn și primul producător european de plăci din aşchii orientate (OSB). Produsele sunt folosite pentru realizarea parchetului, a mobilierului de lemn sau în diverse construcții. În procesul de producție al plăcilor, se folosesc și substanțe periculoase, cum ar fi formaldehida. Aceasta afectează omul și poate duce la diverse afecțiuni, de la cele respiratorii, până la anumite forme de cancer, după cum arată Organizația Mondială a Sănătății. Se răspândește în aerul din jurul fabricilor care o produc sau o folosesc, dar rămâne activă și în materialele prelucrate cu aceasta. Parchetul, mobila o vor emana în locuințele pe care le decorează.

Kronospan a ajuns la Sebeș în 2004, când a cumpărat fabrica de la investitori italieni. Compania a primit un împrumut de 70 de milioane de euro de la European Bank for Reconstruction and Development, cu miza de a dezvolta sustenabil industria națională. Avea propria fabrică de formaldehidă și își desfășura activitatea chiar în orașul Sebeș, lângă un cartier de blocuri, cu școală și grădiniță.

foto: casajurnalistului.ro

foto: casajurnalistului.ro

În 2006, compania a vrut să mărească producția de formaldehidă și a cumpărat în acest scop o instalație second-hand din Franța, pe care a montat-o pe platforma de la Sebeș. Instalația urma să o înlocuiască pe cea existentă, care producea 30.000 de tone pe an, și să-şi dubleze producţia.

Au fost blocați de un mic grup de cetățeni și obligați să demoleze fabrica doi ani mai târziu, fiindcă era construită ilegal. În 2015, Kronospan vrea să pună din nou în funcțiune aceeași fabrică.

Povestea primilor cetățeni care au semnalat poluarea

“Pur și simplu m-am speriat”, spune Mircea Matei despre momentul în care a început să afle ce se întâmpla în curtea Kronospan, în jurul anului 2006. Jurist de formație, Matei a lucrat ca secretar al Comisiei de Urbanism, consilier în cadrul primăriei, iar apoi și-a dezvoltat propria afacere.

Pe măsură ce căuta informații, Mircea Matei a hotărât să-și unească eforturile cu câțiva prieteni. Așa s-a creat Centrul Independent Pentru Protecția Mediului (CIPM), cu trei membri principali: Mircea Matei, Ioan Căldare, un profesor universitar de termotehnică cu experiență în predarea cursurilor despre calitatea aerului, și Gheorghe Feneșer, om de afaceri, actual prefect.

cititi continuarea pe  casajurnalistului.ro

Material realizat în cadrul proiectului de teatru investigativ al regizoarei Ioana Păun.
Piesa de teatru “Inamicul Poporului” va fi lansată la începutul lunii octombrie

Text: Laura Ștefănuț
Foto/video: Ioana Păun și Laura Ștefănuț

INAMICUL POPORULUI, 29 si 30 septembrie

Sorin Oprescu

foto – mediafax.ro

Sorin Oprescu, REŢINUT DE DNA pentru luare de mită. DNA: Primarul a primit 25.000 de euro de la patru denunţători. Oprescu, scos cu cătuşe la mâini din casa de la Ciolpani. Edilul a ajuns în arestul Poliţiei Capitalei

articol – Catalina Cocolos- mediafax.ro

06 septembrie 2015

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători. Procurorii DNA fac, duminică, percheziţii în mai multe locuri din Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv la locuinţa din Ciolpani a lui Oprescu, la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”, în dosarul în care a fost reţinut primarul Sorin Oprescu.

Sorin Oprescu, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce în cursul dimineţii a fost prezent la percheziţiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani, judeţul Ilfov.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurori ai DNA – Secţia de Combatere a Corupţiei fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013-2015.

Astfel, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, duminică sunt efectuate percheziţii în 13 locuri din municipiul Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare, percheziţii au loc la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Potrivit DNA, primarul ar fi primit 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

“În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

“Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar”, mai arată anchetatorii.

Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 euro din 60.000 euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

cititi mai mult pe mediafax.ro


“Mulţi ani primească” – mesajul bicicliştilor pentru Oprescu

articol: epochtimes-romania.com

6 septembrie 2015

Protestul bicicliştilor - foto: facebook.com

Protestul bicicliştilor – foto: facebook.com

Primul marş spontan dedicat arestării lui Oprescu, care a avut loc în faţa Primăriei Capitalei, a adunat peste 30 de persoane, reprezentanţi ai Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti. Aceştia, nemulţumiţi de lipsa pistelor pentru biciclişti în Capitală, i-au dedicat un cântec primarului Sorin Oprecu: “Mulţi ani primească”.

Manifestanţii au venit pe biciclete, iar în momentul în care au ajuns în faţa primăriei au urcat pe trepte şi au cântat “Mulţi ani primească!” pentru Sorin Oprescu.

După scurtul moment, aceştia au plecat la sediul DNA, unde au transmis aceeaşi urare.


sursa: https://www.facebook.com/cristi.musashi

Evenimentul spontan a fost anunţat de Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti pe Facebook.

“La bine şi la greu! Bucureştenii care l-au votat pe primarul Sorin Oprescu şi cei care nu l-au votat ar putea să-l salute în aceste momente dificile. Pentru că simţim nevoia să fim alături de primarul nostru, de la ora 13:30 plecăm de la Universitate pe următorul traseu”, se arată în anunţul evenimentului, postat pe Facebook, indicându-se că bicicliştii vor merge de la Universitate la Primăria Capitalei.

Bicicliştii au cerut de multe ori demisia lui Sorin Oprescu, organizând o serie de proteste în ultimii ani, supăraţi de lipsa unei infrastructuri adecvate pentru deplasarea pe bicicletă.

Reamintim că Primarul Capitalei a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, şi şi-a petrecut noaptea în arest. După ce procurorii DNA au efectuat percheziţii la imobilele deţinute de Oprescu, precum şi la Primăria Generală a Capitalei şi la alte instituţii ale statului, acesta se află în prezent în arestul central al Poliţiei Capitalei.

Avocatul primarului susţine că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Potrivit apărătorului edilului, cei 25.000 de euro erau împrumutaţi de primar de la un prieten pentru ca să-şi poată plăti impozitele pe proprietăţi, relatează Realitatea net.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/


Fragment dintr-un interviu cu Sorin Oprescu, realizat cu cateva ore inainte ca primarul sa fie retinut de DNA.

sursa: https://www.youtube.com


euractiv.ro: Abia ridicat de procurori, Oprescu a încercat, pe holurile DNA, să influențeze mersul anchetei: ”Nu dăm declarații! Erau marcați?”

Sorin Oprescu

”După momentul aducerii la sediul Direcției Naționale Anticorupție, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a discutat cu (…..) pe holul instituției, indicându-i în mod repetat că „Nu dăm declarații…”, „N-o să dăm declarații.”, „Nu dăm declarații, chemăm avocatu`.” ((…..) )”, scriu procurorii DNA în referatul de arestare obținut de Euractiv.ro într-o formă conținând o serie de anonimizări.

După acest moment, Oprescu, spun procurorii, a început să-i pună întrebări unei alte persoane cu identitate protejată în documentul citat, dar care este tot suspect în cauză.

Prin aceste întrebări, Oprescu, spun procurorii, voia ”să afle dacă acesta din urmă, prezent în sediul DNA când a ajuns primarul, a reușit să afle probatoriul existent”.

”Astfel, după ce inculpatul Oprescu a întrebat „Erau marcați?” și, aflând că (…..) nu cunoaște această informație, a stabilit strategia pe care o va urma, cerându-i suspectului să facă la fel: „Banii. …[neinteligibil, vorbește în șoaptă]… ai venit să… doamna (…..) cu Groapa…”, „De aia..”, mai precis „De aia te-am chemat, cu Groapa… madam (…..) ..”, încercând așadar să determine suspectul să susțină că motivul sosirii sale în imobilul de la (…..) nu avea legătură cu vreo sumă de bani”, afirmă DNA în referatul citat.


Sorin Oprescu - foto: facebook.com

Sorin Oprescu – foto: facebook.com


 

Silviu Mănăstire - foto: psnews.ro

Silviu Mănăstire – foto: psnews.ro

Silviu Mănăstire: Câteva lucruri necunoscute despre Sorin Oprescu şi arestarea lui spectaculoasă

(…)

“V-am spus toate astea ca să trag următoarea concluzie: noul sistem de putere a decis ca vechile umbre al PCR şi ale Securităţii să fie eliminate de la conducerea României. Pentru că, trebuie să fim serioşi, Doctorul Oprescu trebuia să fie operat demult de corupţie, încă din vremea în care împărţea contracte uriaşe la spitalele Universitar şi Elias din Bucureşti. Sau pentru afacerile grele cu medicamente şi dispozitive medicale făcute prin intermediul prietenului şi asociatului său Aurel Galea.

Acum când vechii securişti, păzitorii Sistemului, au trecut la pensie sau la cele veşnice a venit vremea decontului. Cu Oprescu se termină în sfârşit un mare mit, al comunistului cu faţă umană, creat de securitate şi reasamblat de Perestroika anilor 90. Fireşte, Oprescu a sfârşit că un găinar, o mită de 25 de mii de euro pentru anturajul din care face parte primarul general este o glumă. Oamenii ăştia au învârtit miliarde de euro în ultimii 20 de ani, doar la primăria Capitalei Oprescu a rulat 8-9 miliarde de euro în cei 8 ani de mandat. Sic transit gloria mundi! ar zice Adrian Năstase.

Nu fiţi însă trişti, familia lui Oprescu deţine cea mai importantă reţea de clinici private Academică (cu capital românesc) din Capitală, zvonurile vorbesc despre proprietăţi impresionante în Grecia şi Austria. Viitorul sună bine pentru beizadelele lor. Despre asta, însă, vom vorbi în alte dosare de politician.”


Va aduc aminte trei momente (trei link-uri)

Nicușor Dan -  foto: facebook.com

Nicușor Dan – foto: facebook.com

1. In 9 iulie 2015 am declarat la Adevarul Live ca sunt sanse bune ca Oprescu sa fie luat de DNA
2. In 30 iulie 2015 am prezentat 15 motive pentru care se impune demiterea lui Oprescu. La punctul 5 o lista lunga de functionari deja arestati din Primaria Generala
3. In 1 aprilie 2012 am publicat documentul “Sorin Oprescu – 100 de minciuni”
http://adevarul.ro/…/adevarul-live-ora-1100-spun…/index.html
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20329896-n…
http://www.romaniacurata.ro/sorin-oprescu-100-de-minciuni/


Loredana Diacu – epochtimes-romania.com: Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de DNA, pentru luare de mită

Sorin Oprescu - foto: Epoch Times România

Sorin Oprescu – foto: Epoch Times România

Deşi Oprescu ar fi fost prins cu bani marcaţi asupra sa, avocatul edilului a declarat, în această seară, că, din punctul de vedere al apărării, decizia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de reţinere a edilului se bazează ”pe aprecieri şi supoziţii”.

”Din punctul de vedere al apărării (…) totul se bazează doar pe aprecieri şi supoziţii pe care DNA le-a-luat în acest moment ca şi mijloc de probă ale altor 2 denunţători. (…) Nu ştiu ce probe au ridicat (n.r. anchetatorii de la locuinţa edilului). (…) Nu a pretins domnia sa în mod direct şi nici indirect sume de bani pentru contracte care s-au derulat în PMB sau alte foloase necuvenite (…) Evident că nici nu a primit dacă nu a pretins. Nu avea niciun motiv şi niciun raţionament logic. (…) Nu avea de-a face cu atribuirea acestor contracte sau cu câştigarea la licitaţie a acestor contracte dată fiind poziţia sa”, a declarat avocatul Viorel Mocanu, citat de Realitatea.net.

***

Pe lânga fostul şofer al lui Sorin Oprescu, actualmente angajat la Administraţia Cimitirelor, procurorii DNA i-au mai reţinut în dosarul edilului şi pe directorul general al Palatului Mogoşoaia, Ruxandra Petroi Avasiloae, precum şi pe djunctul acestuia, informează B1 TV


bbc.com: Romania corruption: Bucharest mayor arrested

foto: bbc.com

foto: bbc.com