Miscarea Legionara Bucuresti
foto preluat de pe commons.wikimedia.org
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; historia.ro
Legiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu – în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza – ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.
Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 la Huși – d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul. A fost asasinat în timpul detenției din ordnul regelui Carol al II-lea – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).
După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.
Horia Sima* – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania). Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).
* Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Făgăraș – d. 25 mai 1993, Madrid) a fost profesor de liceu de limba română, politician fascist român, președintele partidului de orientare fascistă Garda de Fier, comandantul Mișcării Legionare, organizație paramilitară teroristă creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS ministru în guvernul Ion Gigurtu (4 zile), vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu. În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva generalului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 nov. 1941). În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Istoric
La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiintei Naționale” în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat „Crezul socialismului național-creștin”. Sintagma „creștin” corespundea mentalității codreniste ca un adaus la curentul politic nazist (național-socialist, 1919-1945, în germană Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, unde cuvântul nazi provine de la prescurtarea numelui național-socialism, în germană Nationalsozialismus) importat din Germania.
În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.
La 10 decembrie 1922 Codreanu a organizat la Facultatea de Medicină din București un congres al studenților simpatizanți, care a emis o moțiune care cerea limitarea admiterii la studii (în latină numerus clausus) pentru studenții evrei în universități, de asemenea a fost criticată și „acțiunea politică a democrației francmasonice”. Congresul s-a încheiat cu o manifestație pogromistă în cartierul Văcărești, intens populat de evrei. Pogromiștii au fost împrăștiați de jandarmi.
La 8 Octombrie 1923 Corneliu Codreanu a convocat în casa lui Nicolae Dragoș din str. 13 septembrie nr. 41, București, o grupă de colaboratori care a decis „să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților evrei”. Participanții la „Complotul din Dealul Spirii”, Corneliu Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gărneață, Tudose Popescu, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu au fost arestați și internați la închisoarea Văcărești. Procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.
În închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști sub vârsta de 18 ani.
În anul 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi Codreanu a numit un comitet de sfetnici numit Senatul legionar.
În anul 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de Fier”, „un gard împotriva expansiunii comunismului”, care urma să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul prezentării la alegeri ca un front comun. Singurul partid care a aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail.
Colonelul Ion Antonescu și „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu la schi (1935) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În pragul alegerilor parlamentare din 1933 Codreanu a întemeiat – ca expresie politică a Mișcării Legionare – partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), „…Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”. La 9 decembrie 1933, Duca a scos Garda de Fier în afara legii.
Jurnalul Consiliului de Miniştri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier
Consiliul de Miniştri în şedinţa sa din 9 decembrie 1933.
Luând în deliberare referatul d-lor miniştri de justiţie şi interne;
Având în vedere că în ţară funcţionează o grupare politică denumită la început “Legiunea Arhanghelului Mihail”, iar azi “Garda de Fier”.
Considerând că prin programul şi acţiunea sa din ultimul timp această grupare urmăreşte pe de o parte schimbarea pe cale revoluţionară a ordinei legale în stat şi pe de altă parte întronarea unui regim social şi politic contrar celui statornicit atât prin Constituţie, cât şi prin tratatele de pace.
Având în vedere că, după cum se constată din referatele d-lor miniştri de interne şi de justiţie, mijloacele de acţiune ale acestei grupări sunt teroarea şi violenţa;
Considerând că prepararea unor astfel de mijloace teroriste are loc la reuniuni clandestine şi cu caracter conspirativ;
Considerând că în acelaşi timp executarea lor se va face prin formaţiuni de luptă înarmate, a căror activitate constituie un izvor permanent de dezordine, dând loc la acte de rebeliune împotriva autorităţilor statului, şi contribuind prin aceasta la crearea unei stări de natură a aduce anarhie în ţară;
Considerând, aşadar, că funcţionarea acestei grupări constituie o primejdie pentru liniştea publică şi pentru existenţa statului;
Considerând, pe de altă parte, că această grupare a devenit ilegală şi că nu este posibil ca ţara să fie chemată să aleagă între ilegalitate şi lege, între anarhie şi ordine;
Având în vedere că liberul exerciţiu al drepturilor individuale şi ale dreptului de asociaţiune este garantat de Constituţie numai cu respectarea ordinii publice şi a siguranţei statului;
Că în asemenea împrejurări excepţionale, Constituţia, prin art. 107 consacrând actele de guvernământ, dă dreptul guvernului de a recurge la măsuri supreme de apărare a statului;
Considerând că legea din 23 decembrie 1925, prin art. 2, defineşte actele de guvernământ ca “măsuri luate pentru ocrotirea unui interes general privitor la ordinea publică, la siguranţa statului, internă sau externă, sau la alte cerinţe de ordine superioară”;
În virtutea art. 107, ultim aliniat din Constituţie şi a art. 2 al legii din 23 decembrie 1925, hotărăşte:
Art.I. Gruparea “Arhanghelului Mihail” astăzi “Garda de Fier” este şi rămâne dizolvată.
Art. II. Localurile de întrunire ale membrilor acestor grupări vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi.
Art. III. Sunt interzise:
a) Întrebuinţarea de semne distinctive, purtarea de uniforme, steaguri şi orice alte simboluri sau forme exterioare prin care s-ar căuta să se exteriorizeze participarea persoanelor la activitatea zisei grupări;
b) Ţinerea oricăror adunări, inclusiv adunările limitate, formarea de cortegii, precum şi orice acţiune politică sau de propagandă, individuală sau în grup, publică sau clandestină a membrilor acestor grupări sau a altor persoane care vor urmări scopurile grupării dizolvate;
c) Adunarea de fonduri sau a oricăror alte mijloace materiale pentru continuarea sau repetarea activităţii acestei grupări;
Art. IV. Toate listele de candidaturi depuse pe baza legii electorale în vederea alegerilor legislative care încep la 20 decembrie 1933 în numele şi cu semnul grupării “Garda de Fier” sunt nule şi neavenite.
D-nii miniştri de interne [Ion Inculeț] şi de justiţie [Victor Antonescu] sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a acestui jurnal.
“Monitorul oficial”, din 9 decembrie 1933
Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București – d. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost un om politic liberal român. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți ulterior Nicadori: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, și Doru Belimace. Cuvântul nicador(i) este un acronim format din primele litere din prenumele a doi dintre autorii asasinatului și primele două litere din numele de familie al celui de-al treilea: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace
Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală, dar pe baza unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați.
La 17 decembrie 1934, are loc Congresul Fascist de la Montreux – Elveția, unde delegatul ML, Ion I. Moța propune o moțiune în chestiunea evreiască și congresul, in unanimitate, hotărăște „să combată acțiunea destructivă a evreilor”.
În alegerile din 1937, Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. Carol al II-lea, care se opunea legionarilor, i-a ținut în afara guvernului (până la aducerea la putere, la 5 septembrie 1940, la propunerea lui Horia Sima, a generalului Ion Antonescu, care aderase la ML și de care a fost susținut).
Corneliu Zelea Codreanu și membri ai Mișcării Legionare în 1937 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Codreanu a fost arestat, închis în aprilie 1938 și în luna noiembrie a aceluiași an, în timpul înscenării unei încercări de evadare, împreună cu un număr de legionari, a fost ucis de jandarmi (strangulat).
După asasinarea lui Codreanu, la conducerea ML a fost numit Horia Sima.
În martie 1939, Armand Călinescu a format un guvern nou, dar la 21 septembrie 1939 un comando de legionari l-a asasinat și pe el, potrivit declarațiilor legionare, ca pedeapsă pentru moartea lui Codreanu.
O anexă secretă a pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 stipula că România va ceda teritorii în favoarea Uniunii Sovietice. În iunie 1940 Uniunea Sovietică a transmis României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herța. Guvernul român a cedat presiunilor sovietice și germane.
La 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Ungaria să reclame revizuirea granițelor în Transilvania, iar Bulgaria a pretins retrocedarea Cadrilaterului. Puterile Axei au cerut părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau arbitraj. Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că acesta nu va întreprinde măsuri hotărâte ci va consimți treptat la toate pretențiile formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.
Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma.
La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (o mare demonstrație a avut loc la București, manipulată de agitatori legionari), Carol al II-lea l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu, demisionat din armată și aflat cu domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița cu condiția să formeze un guvern de uniune națională. Horia Sima a încheiat o alianță cu Antonescu pentru constituirea unui guvern legionar și a unui „Stat Național-Legionar”. Partidele politice istorice au refuzat să participe oficial la guvernare alături de legionari (la procesul său, în 1946, Antonescu a declarat că guvernul de uniune națională nu a fost creat din cauza „poltroneriei” liderilor politici). De menționat că în perioada de domiciliu forțat Antonescu a purtat tratative cu Horia Sima prin intermediul prietenului, emisarului și avocatului său dintr-un jenant proces de bigamie, Mihai Antonescu. Generalul nu era sprijinit de vreun partid politic și fără sprijinul ML ar fi eșuat, așa că s-a văzut obligat să admită condițiile lui Horia Sima, inclusiv aderarea oficială la ML, apariții în public îmbrăcat în cămașă verde și diagonală (uniforma legionară), jurământul și salutul legionar.
Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
A doua zi după formarea guvernului, Antonescu a cerut și a obținut anularea constituției și dizolvarea Parlamentului, apoi, printr-un puci reușit, l-a forțat pe regele Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, voievodul Mihai (18 ani).
Antisemitismul – o caracteristică a Statului Național-Legionar
Ajunsă la putere, Legiunea a aplicat legi antisemite dure și jaful organizat al avutului minorității evreiești, însoțit de arestări samavolnice, schingiuiri și asasinate. Legionarii au asasinat și alți cetățeni români, neevrei, pe motive politice, „morale” (homosexuali reali sau presupuși) și adesea, din răfuieli personale. Aceste asasinate au afectat circa 2/3 români și 1/3 evrei, dar, comparativ cu procentul evreilor din totalul populației române, legionarii au ucis circa 20 de evrei la fiecare neevreu. („Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.”C.Z. Codreanu).
Odată cu declararea Devei, orașul liderului legionar Ion Moța, ca „oraș sfânt” au fost expulzați toți locuitorii evrei.
Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, în care au fost uciși peste o sută de evrei, iar parte dintre aceștia au fost atârnați în cârlige la abator unde cadavrele le-au fost pângărite și mutilate. Carnajul de la abator a fost negat de autori negaționiști ca înscenare pusă la cale de Eugen Cristescu – șeful Serviciului Secret în timpul guvernării Antonescu (vezi mărturia legionarului Ioan Ianolide, fost membru al Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare.).
Cadavre de evrei în pădurea Jilava în timpul rebeliunii legionarilor – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În ianuarie 1941, Horia Sima și legionarii au declanșat o lovitură de stat, un război civil, împotriva lui Antonescu și a armatei române. Antonescu a reușit să învingă în trei zile rebeliunea legionară, Legiunea fiind înlăturată de la guvernare. Hitler l-a sprijinit pe Antonescu, de la care se aștepta să atragă și să conducă România în războiul antisovietic, păstrându-i pe legionari ca pe o contrapondere, ca pe o amenințare menită să-i asigure fidelitatea conducătorului. Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania (unde au fost cazați în lagărele de concentrare Buchenwald, Dachau și Rostock, având însă o relativă libertate de mișcare).
Soldati romani si germani in Piata Victoriei in timpul insurectiei legionare 1941 - foto: neamulromanescblog.wordpress.com
Scindarea Mișcării Legionare
Eșecul Rebeliunii, atribuit de o parte dintre legionari sub conducerea tatălui lui Corneliu Zelea Codreanu, conducerii dezastruoase a lui Horia Sima și a campaniei anti-legionare pornită de Ion Antonescu a dus la scindarea ML în două grupări inamice, „simiștii” – rămași credincioși lui Horia Sima – și „codreniștii” sub conducerea lui Ion Zelea Codreanu. Divergențele, acuzațiile reciproce, altercațiile dintre cele două grupări antagoniste au continuat până la epuizarea fizică a implicaților.
Caracteristici
Despre originile mișcării, Neagu Djuvara scrie: „Mișcarea legionară a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești anticomuniste, între care una era condusă de Corneliu Zelea Codreanu”. În realitate, anticomunismul legionar s-a dovedit a fi o frazeologie lipsită de baze factice și menită să motiveze antisemitismul, având în vedere complexul de relații oculte dintre comuniști și legionari. „Să nu credeți, cum spun adversarii Mișcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului”, mai spune Djuvara.
În închisoarea Văcărești, unde era deținut împreună cu un grup de simpatizanți în urma „Complotului din Dealul Spirii”, (8 Octombrie 1923), Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor școlari naționaliști până la 18 ani. Cu această ocazie ia ființă primul „cuib” de legionari, prin ordinul nr. 1: „Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici”. Cuibul, devenit elementul de bază al ML, era compus de 3-13 legionari (exclusiv bărbați), sub comanda unui șef. Au existat și cuiburi de doamne sau domnișoare denumite „cetățui”.
Aidoma altor mișcări europene fasciste contemporane, ML era fulminant-antisemită și susținea teza existenței unei „agresiuni rabinice împotriva lumii creștine”, care ar fi luat forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul, războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost vindecarea societății și a națiunii (chiar dacă prin mijloace dure și uneori abuzive).
Corneliu Codreanu se declarase adept fidel al politicii lui Hitler. Membrii ML purtau uniforme asemănătoare cu cele militare, de culoare verde, ca simbol al reînnoirii, de unde și denumirea „cămășile verzi”, și se salutau folosind salutul fascist (reactualizarea mussoliniană, apoi nazistă a salutului roman). Principala siglă al mișcării a fost crucea triplă, reprezentând o rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martiriului, denumită de Codreanu „crucea arhanghelului Mihail”.
Simbolul Mișcării Legionare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Specificul ML față de alte mișcări fasciste și fascistoide europene, cu care a avut în comun recurgerea la terorism, violență și asasinat politic, consta în fundamentalismul religios creștin-ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. – C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele “cămășile negre” fasciste-italiene și “cămășile brune” ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat – în viziunea codrenistă – de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor… „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer…” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.
Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Majoritatea susținătorilor ML erau studenți și țărani. Cu Zelea Codreanu ca lider carismatic, ML s-a făcut cunoscută pentru propaganda sa de succes, inclusiv o bună utilizare a spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter obștesc în zonele rurale, ML își făcea cunoscută filosofia, care includea antisemitismul, antiliberalismul, anticomunismul, antiparlamentarismul și se prezenta ca alternativă la celelalte partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și clientelare. Până și nunta lui Codreanu a fost regizată ca un act în acest spectacol propagandistic.
Cultul morții
O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții, considerată ca o alternativă normativă, preferabilă într-o situație conflictuală:
„
- Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.
- Țelul final nu este viața. (…) Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.
- Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta. C.Z. Codreanu.
- Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)
- Moartea, numai moartea legionară (…) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan! – Radu Gyr: „Imnul Tinereții Legionare””
.
În mai 1933 s-a constituit din ordinul lui Codreanu „Echipa Morții”. Membrii echipei, formată din 15 oameni, majoritatea intelectuali, porniți să execute directivele primite, au fost arestați. Procesul a avut loc la Arad și s-a încheiat cu o nouă achitare.
Violențe
„„…Într-un proces în care era acuzat de un prefect ce se purtase într-adevăr foarte urât cu studenții … Corneliu Codreanu scoate revolverul și-l ucide pe-acest prefect … de la 1863 și până la acest asasinat nu s-a petrecut în țara noastră nici o crimă politică — ceea ce contrasta cu „obiceiurile” din Balcani. Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră””
—Neagu Djuvara.
Studentul Comârzan l-a dat în judecată pe prefectul de poliție din Iași, Manciu pentru maltratare și l-a luat drept apărător pe Codreanu. La 25 Octombrie 1924, în timpul unei ședințe a procesului, în plină instanță, Codreanu îl împușcă mortal pe polițist. El este arestat, judecat și achitat pe motiv de legitimă apărare.
În timpul detențiunii la închisoarea Văcărești, la 28 martie 1924, Ion I. Moța l-a împușcat pe studentul Vernichescu, presupusul trădător al complotului din Dealul Spirii. La 26 septembrie 1924 a avut loc un proces care a durat câteva ore și care l-a achitat pe Moța.
În iulie 1930, un student macedonean, Beza, îl împușcă pe ministrul Constantin Anghelescu care dăduse o lege considerată defavorabilă pentru macedoneni. Deoarece asupra studentului s-au găsit manifeste ale Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat și închis la Văcărești. La procesul care a urmat, Codreanu a fost din nou achitat.
La 30 decembrie 1930, elevul Dumitrescu-Zăpadă membru al „Frăției de Cruce”, a încercat să-l asasineze pe directorul ziarului Adevărul.
La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pe motivul că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”, dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. În 1936 un grup de zece legionari, studenți în teologie, au pătruns în spitalul în care era internat și l-au împușcat pe Stelescu în patul de spital, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoarele, dansând în jur și cantând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul criminali trimiși de „Căpitan” să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”).
Făptașii s-au predat poliției (Codreanu impunea executanților să se predea poliției după executarea ordinului, posibil, pentru a se asigura că organele de anchetă nu vor mai ajunge la cel care a dispus și a organizat asasinatele) și au fost asasinați ulterior, în 1938, odată cu Codreanu.
În noaptea de 26-27 noiembrie 1940 un detașament al „poliției legionare” a declanșat Masacrul de la Jilava, în care 64 de generali, politicieni, fruntași ai parlamentarismului și ai politicii române sunt asasinați în timp ce se aflau în stare de arest preventiv la închisoarea Jilava. A doua zi, Traian Boeru cu o echipă de legionari i-au ridicat de la domiciliile lor pe economistul Virgil Madgearu și pe istoricul Nicolae Iorga și i-au asasinat.
Au urmat rebeliunea legionară și Pogromul de la București.
Relațiile dintre Mișcarea Legionară și comuniști
Penetrarea elementelor comuniste în ML a început puțină vreme după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist din România (PCdR) un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCdR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului“.
„Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice” declara SSI privind implicarea comuniștilor în ML, în urma directivelor și intereselor sovietice.
În „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie 1941 SSI analizează rolul jucat de elemente comuniste în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 și ciudatele relații dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”) care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML). Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. În arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi, fapt care ar putea explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în fapte.
Deoarece în PCdR erau înscriși în perioada respectivă circa 1.000 de membri, numărul comuniștilor strecurați printre legionari nu putea fi prea mare. Parte dintre ei au devenit legionari convinși (Petre Țuțea), ceilalți nu au cucerit poziții de conducere (cu mici excepții, ca mai sus) și posibilitatea lor reală de a influența deciziile și acțiunile ML așteaptă să fie elucidată, dar a fost suficientă pentru a folosi ca un argument atât în mâna lui Antonescu, pentru discreditarea legionarilor față de Hitler, cât și în mâna legionarilor, care s-au grăbit să-i acuze pe comuniști ca principalii agitatori și executanți ai Rebeliunii.
Procesiunea funerară a lui Corneliu Zelea Codreanu, la 30 noiembrie 1940 – foto preluat de pe pt.wikipedia.org
Legionarii în perioada postbelică
În România
Autoritățile comuniste din România postbelică, prin intermediul Securității au întreținut o evidență a foștilor legionari în scopul racolării de colaboratori. Parte dintre foștii fruntași legionari au fost arestați și supuși – de la caz la caz, în funcție de acordul de a colabora – la regimuri de detenție de diferite grade de duritate. În realitate Securitatea nu a dus lipsă de colaboratori foști legionari.
În afara grupului Antonescu, sentințele Tribunalelor Poporului de condamnări la moarte nu au mai fost executate și până în anul 1963 închisorile fuseseră golite de legionari.
Edificator este cazul lui Radu Lecca, unul dintre cei 13 condamnați la moarte de Tribunalul Poporului din București în 1946, din grupul lui Antonescu. El a fost grațiat cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață apoi, aflat în custodia și sub anchetele Securității, a făcut o serie de depoziții în privința regimului pe care îl deservise cu fidelitate, și care au fost adunate într-un dosar special. Istoricul Jean Ancel a lansat supoziția că Securitatea, pe faptul că Lecca, la conducerea „Centralei Evreiești – CE”, a avut un rol principal în Holocaustul românesc, l-a convins să scrie o versiune personală a istoriei României în cel de-al doilea război mondial, care să estompeze Holocaustul. Pentru a-i facilita scrierea acestei cărți i s-a redus pedeapsa la 18 ani și 6 luni și apoi, după începerea scrierii cotroversatelor sale memorii a fost eliberat definitiv din inchisoare, în 1963. Vezi și cazurile Radu Gyr, Nichifor Crainic, Marieta Sadova, etc.
Participarea la Războiul rece și colaborarea cu CIA
Ziaristul Virgil Lazăr a publicat un articol în ediția internetică a ziarului România Liberă din 5 august 2011 cu titlul Cum a recrutat CIA legionari români. Dezvăluirile acestui articol se bazează pe studiul prof. univ. dr. Gheorghe Gorun și a lect. dr. Hadrian Gorun publicat integral de portalul Ziaristi Online Ro sub titlul „Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO”, în care este tratat cazul agentului secret legionar Mircea Popovici, parașutat în România de forțele speciale americane în noaptea de 1-2 octombrie 1952. De asemenea, în lucrarea istoricului dr Ilarion Țiu, “Istoria Mișcării legionare. 1944–1968” (Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 270 p.), în Capitolul 2, intitulat “Forme de activitate clandestină după „pactul de neutralitate“”, este relevat rolul „Serviciului de informații pro-american al Mișcării legionare”. Date despre Serviciul de Informații al Mișcării Legionare (SIMLR) și colaborarea acestuia cu forțele NATO se găsesc și în volumul I al lucrării “Cartea Albă a Securității” editat de Serviciul Român de Informații (SRI) cât și în cartea prof. dr. Tiberiu Tănase, “Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-1948“.
Sub presiunea serviciilor secrete americane (CIA) și franceze, care începuseră recrutarea de colaboratori anti-comuniști, participanți potențiali la Războiul rece care se întrevedea, Tribunalul Internațional de la Nürnberg a scos Garda de Fier de sub acuzația de fascism-nazism. Serviciile secrete franco-americane au vrut să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu grupurile de rezistență din munții României. Așa s-a ajuns și la Horia Sima care, fericit să-și găsească un nou debușeu, a primit oferta franco-americană cu entuziasm. El a recrutat voluntari dintre legionarii români aflați în lagărele de refugiați din Isny, Biberach, Lindfau – din Germania – și în altele din Franța.
CIA a înființat „Oficiul de Coordonare Politică” (O.P.C.), sub conducerea lui Frank Wisner și a șefului operațiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, cu misiunea de a recruta refugiați români aflați în Germania, Austria și Iugoslavia în cadrul rețelelor de agenți în țările din blocul sovietic. 100 de legionari voluntari au fost echipați și instruiți în Italia și Grecia, 50 pentru parașutare în România și 50 pentru susținerea lor logistică de la bazele de pornire. Parașutările au început în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. Au fost lansați Mircea Popovici împreună cu Alexandru Tănase din Băbeni – Vâlcea, într-o zonă de lângă Calafat (au făcut parte din echipa parașutată „Robert”). Apoi au mai fost parașutate alte trei echipe: la 1 iulie 1953, echipa „Pascal”, formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, în Munții Apuseni; echipa „Jaques”, formată din Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan, parașutați lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii Patriei“: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutați în iulie 1953, în zona împădurită dintre județele Satu Mare, Sălaj și Bihor, iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați.
Prinși, legionarii au fost judecați ca spioni, condamnați la moarte și executați (împușcați la Jilava).
Imnuri
Repertoriul legionar era format din câteva zeci de imnuri, multe uitate și pierdute, altele, adunate în broșuri editate de edituri de profil neo-legionar (pecum: Dincă, Sorin (redact.): Cântece legionare , 6 martie 2010 și 28 februarie 2011, sau Tota, Ioan-Laurian (edit.): Cărticica de cântece legionare – Noi Dacii, Editura L.A.M., Bucuresti, 1997), pe versurile unor poeți legionari ca Radu Gyr – devenit apoi colaborator cu regimurile lui Antonescu și respectiv, cu presa Securității: „Imnul tinereții legionare”, „Marșul legionarilor olteni”, „Imnul muncitorilor”, „Imnul eroilor Moța – Marin”, „Imnul eroilor legionari de la Majadahonda”, „Imnul biruinței”, „Cântec de leagăn” etc., majoritatea pe muzica lui Nello Manzatti (Ion Mânzatu), Simion Lefter: „Cântecul legionarilor căzuți”, „Cântecul nicadorilor”, „Doina nicadorilor”, „Veniți cu noi”, „Doina închisorilor”, „Hora legionarilor”, „Peste mormântul tău sfânt”, apoi „Imnul Legiunii Arhanghelul Mihail” de Iustin Ilieșiu, „Înainte” de Viorica Lăzărescu, „Cântec de luptă” de C. Savin, „De prin străinele meleaguri” și „Părintească dimândare” de C.Belimace, „Urlă dușmanii” de Par. Cucuetu, „Ștefan vodă” (Marșul legionarilor Vrânceni) de Al. I. Popescu, „Cu fruntea sus” de Virgil Rădulescu și Traian Puiu, „Echipa morții” de Nicu Iancu, „Marșul legionarilor tecuceni”, „Dealul negru” de Misu Gaftoiu, „Ardealul tânăr legionar” de Stefan Curcă, „Imnul românilor secuizați” de Horatiu Comaniciu, „Imnul lagărelor” de Valeriu Cârdu, „Chemarea jertfei” de Bartolomeu Livezeanu, „Marșul biruinței” de V. Zeană, „Doina comandantului”, „Imnul echipei Miti Dumitrescu” de Ion Tolescu, Muzica: I. Cubicec, „În crezul tău” și „Pornesc din neam” de D. Leonties Muzica: I. Roth.
Octavian Racu susține că „Imnul legionarilor căzuți” (sau „Cântecul legionarilor căzuți” ?), pe versurile lui Simion Lefter, care deplânge moartea lui Zelea Codreanu, este o compilare din folclorul căzăcesc, pe baza versurilor poetului ucrainean Mihailo Petrenko (1817-1862) (în ucraineană „Взяв би я бандуру”), iar muzica a fost compusă de Vladislav Zaremba (1833-1902), de origine poloneză.
articole preluate de pe ro.wikipedia.org; historia.ro
