Articole

Comitetul National al Romanilor din Transilvania si Bucovina (Paris – 17/30 aprilie 1918)

Carte poștală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea. Se observă traseul ciudat al graniței de vest a țării: este cuprins întreg Maramureșul, o parte mai mare a Crișanei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa și Dunăre. Granițele definitive vor fi stabilite abia în 1920

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe www.agerpres.ro

 

Numeroase personalităţi ale intelectualităţii româneşti, în frunte cu Traian Vuia, aflate în emigraţie la Paris, au hotărât întemeierea, la 17/30 aprilie 1918, a Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina.

Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, înfiinţat la Paris sub preşedinţia lui Traian Vuia, şi ulterior a dr. Ioan Cantacuzino, a desfăşurat o intensă activitate pentru unirea teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria cu România, se arată în volumul ”Politica externă a României. Dicţionar cronologic” (Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria - d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul - foto: en.wikipedia.org

Traian Vuia (1) - foto: en.wikipedia.org

Scopul Comitetului era acela de a întreprinde o campanie de informare pe lângă guvernele statelor occidentale asupra cerinţelor legitime ale românilor de a se elibera de sub dominaţia Austro-Ungariei.

Comitetul a editat la Paris revista ”La Transyvlanie”, aflată sub directa conducere a lui Traian Vuia, revistă ce a contribuit la corecta informare a opiniei publice internaţionale asupra situaţiei românilor transilvăneni.

Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ion Cantacuzino (2) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Celebrul inventator Traian Vuia, stabilit la Paris din 1902, a militat cu ardoare pentru destrămarea monarhiei austro-ungare, cu eliberarea naţionalităţilor oprimate şi unirea întregii suflări româneşti în propriul ei stat naţional. ”Activitatea aceasta unionistă în serviciul statului naţional unitar român se împleteşte, la Traian Vuia, cu o corespunzătoare acţiune organizatorică, reclamată de evenimente”, se arată în volumul ”Traian Vuia. Viaţa şi opera” (autori: Ion Iacovachi şi Ion Cojocaru; Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988).

La 30 aprilie 1918 ia naştere la Paris Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina. Prima semnătură în josul procesului verbal de constituire – act publicat la 15 mai 1918 în ‘La Transylvanie’ ca organ parizian bilunar de presă al Comitetului – este cea a lui Traian Vuia (urmat de Dionisie Axente ş.a.). Articolul II din statutele Comitetului precizau în mod clar ţinta finală a acestuia din urmă: unirea teritoriilor de peste munţi cu România – dorinţa de veacuri a poporului”, se arată în volumul ”Traian Vuia. Viaţa şi opera”. Prin actul de constituire a acestui Comitet, românii rezidenţi în Franţa se angajau în scris să continue lupta în acest scop şi cu sprijinul fraţilor din România.

cititi continuarea pe www.agerpres.ro

 

(1) Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decît aerul.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

(2) Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Discursul Comisarul sovietic la Externe Viaceslav Molotov în Sovietul Suprem, privitor la raporturile cu România (29 martie 1940)

Viaceslav Mihailovici Molotov (1890 -1986), sovietic politician și diplomat, a fost unul dintre cei mai importanți conducători ai guvernului sovietic, începând din deceniul al treilea al secolului trecut, când a fost propulsat la putere de către protectorul său, Stalin, până în deceniul al șaselea, când a fost destituit din toate funcțiile de Nikita Hrușciov. A fost principalul semnatar, din partea sovietică, al pactului de neagresiune sovieto-german din 1939 

foto si articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

La 29 martie 1940 trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de URSS guvernului român – ministrul de Externe sovietic Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin, Вячеслав Михайлович Скрябин) ţine un important discurs în faţa Sovitului Suprem, privind pretenţiile URSS, acum aliata Germaniei, faţă de România. Afirmînd că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS. Discursul a rămas inedit şi vom vadea de ce. Iata pasajul cu privire la Basarabia:

‘’Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am mentionat, România esre cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune. Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recîştigării Basarabiei prin mijloace militare. De aceea nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotenţial în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat.’’
Care sunt ‘’împrejurările specifice’’?

Molotov se grăbeste sa le explice:

’’Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie sa reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătura cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România. Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în înprejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici pînă astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vre-o informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat ca noi vom crede ca autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală. Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ne se întîmplă într-o ţară civilizată sau întru-n stat bine organizat în acest scop. În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întîrziat să numim un ministru al Uniunii Sovitice în România, este cît se poate de clar. Este de presupus însa că România va întelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate.’’

După cum se observă, Molotov pune cu ipocrizie neincherea unui tratat de neagresiune cu Romania nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor ’20, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova.

Declaraţia lui Molotov va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S..

România Mare - Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România Mare – Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În scurt timp, pe 21 iunie 1940, Şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odessa precizarea că Basarabia “să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti“; în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aiba Armata Roşie: “rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină“.

La 23 iunie 1940, a doua zi după semnarea actului de capitulare a Franţei, V. Molotov i-a declarat lui Fr. Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, că „soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare. Guvernul sovietic caută, deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el intenţionează să utilizeze forţa în caz dacă Guvernul român va respinge acordul paşnic”.

La 26 iunie 1940, in urma unor consultări speciale cu Germania nazista, U.R.S.S.  a remis României o nota ultimativă, plină de falsuri, cinism, cu dorinţa de a umili un stat pe care îl ştia mai vulnerabil din punct de vedere militar, în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord în favoarea U.R.S.S.

Pe 27 iunie 1940 regele României Carol al II-lea a convocat două şedinţe ale Consiliului de Coroană la care s-a pus în discuţie problema ultimatumului sovietic. La prima şedinţă a Consiliului de Coroană rezultatele votării au fost: din cei 26 de participanţi 11 s-au pronunţat pentru respingerea notei ultimative sovietice, 10 – pentru acceptarea ei, 4 – pentru discuţii cu sovieticii, 1 vot a fost rezervat. Astfel, cei mai mulţi participanţi la şedinţă s-au pronunţat pentru respingerea dictatului bolşevic. Suveranul României a observat însă că „în chip cu totul straniu”„…rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului”.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Gh. Tătărescu, Primul-Ministru al României, l-a vizitat pe rege. Din discuţiile avute, Carol al II-lea a înţeles că Gh. Tătărescu „este pentru cedare”. Ideea cedării intrase atât de mult în sufletul unora, scrie în Însemnările sale zilnice regele Carol al II-lea, încât Gh. Tătărescu şi chiar Ion Ilcuş, Ministrul Apărării Naţionale, l-au sfătuit ca Decretul de mobilizare a armatei să nu fie publicat.

La cea de-a doua şedinţă a Consiliului de Coroană, au participat 28 de miniştri şi consilieri regali. Primul-Ministru Gh. Tătărescu a recapitulat cele întâmplate de dimineaţă şi a dat citire notei de răspuns adresate Guvernului sovietic. Şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Ţenescu, a prezentat un raport ce conţinea „date uluitoare” privind ponderea forţelor din România şi U.R.S.S., la care au fost adăugate forţele militare ungare şi bulgare. Datele trebuiau „să conducă la întărirea concluziei celor prezenţi că România nu avea altă cale de urmat decât acceptarea pretenţiilor teritoriale ale Kremlinului”. Din cei prezenţi la şedinţă, 21 au votat pentru acceptarea ultimatumului sovietic, 6 s-au pronunţat pentru respingerea lui, iar unul s-a abţinut.

Carol al II-lea a notat în Însemnările zilnice: „Am ieşit din el (de la Consiliul de Coroană – n. – A.P.) amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oarecare nuanţă au fost pentru acceptarea ultimatumului”.

Romania in 1940 with Bessarabia and Northern Bukovina highlighted in orange-red - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Romania in 1940 with Bessarabia and Northern Bukovina highlighted in orange-red – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, Guvernul sovietic a adresat României a doua notă ultimativă în care cerea următoarele:

„1. În decurs de patru zile, începând cu orele 1400 după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti;

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei;

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă;

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernului român şi ai Guvernului sovietic, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei”.

Pe data de 28 iunie 1940 trupele sovietice au invadat România, ocupând nu doar Basarabia şi Nordul Bucovinei, ci şi Ţinutul Herţa şi insule de la Gurile Dunării.

Aşadar, după ce a semnat Pactul sovieto-german din 23 august 1939 (Ribbentrop- Molotova), consultându-se de fiecare dată cu Berlinul, conducerea U.R.S.S. a materializat, pas cu pas, prevederile Protocolului adiţional secret, încorporând teritoriile trecute în zona sovietică de interes.

Defilarea tancurilor BT-7 ale armatei sovietice în Chișinău pe 4 iulie 1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Defilarea tancurilor BT-7 ale armatei sovietice în Chișinău pe 4 iulie 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Având scopuri bine determinate, ce intrau în flagrantă contradicţie cu interesele fundamentale ale popoarelor, cu normele elementare ale dreptului internaţional, Stalin şi anturajul lui au interpretat anexările drept acte de „binefacere”, de „eliberare” şi de „ocrotire” a popoarelor, drept un „marş triumfal” spre Occident.

Pentru soluţionarea problemelor apărute la cedarea Basarabiei a fost constituită o comisie mixtă sovieto-română, care şi-a desfăşurat lucrările la Odesa, apoi – în altă componenţă – la Moscova. Între altele, comisia a examinat amănunţit stabilirea traseului de frontieră terestră între U.R.S.S. şi România (în Bucovina), precum şi cel de pe Prut şi Dunăre.
Tratatul de frontieră ar fi intrat în vigoare dacă părţile ar fi ajuns la o înţelegere în privinţa tuturor celor trei porţiuni ale hotarului.

Dar sovieticii au insistat foarte mult să-şi păstreze câteva insule româneşti ocupate de armata roşie la gurile Dunării. Vicecomisarul poporului pentru afaceri externe V. Dekanozov insista în faţa reprezentanţilor României asupra desfăşurării unor negocieri: „Pentru U.R.S.S. întărirea poziţiilor sale pe braţul Chilia prezintă un interes însemnat. Este vorba de un interes definitiv…

Sovieticii erau însă intransigenţi privind frontiera cu România. Pe de altă parte, negociatorii români au dat dovadă de curaj şi patriotism. Ei n-au semnat documentul privind porţiunea dunăreană a graniţei impuse de U.R.S.S. şi întrucât partea „dunăreană” a tratatului n-a fost aprobată, n-a fost semnat tratatul în ansamblu.

Astfel, România regală n-a recunoscut şi n-a semnat tratatul de frontieră cu U.R.S.S. În Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei internaţionale „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia” (26-28 iunie 1991) s-a subliniat:

Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa – teritorii care nu-i aparţineau şi asupra cărora nu avea nici un drept, a constituit primul act al tragediei naţionale – sfârtecarea României în anul 1940, punând la grea încercare întregul popor român şi aducându-i imense suferinţe şi incalculabile daune. Trecerea totală a acestor teritorii în componenţa U.R.S.S. a avut consecinţe dramatice pentru întregul popor român, îndeosebi pentru populaţia din teritoriile respective”.

 

articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea I – Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici)

articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România

Data de 6 martie reprezintă un moment de cotitură în istoria României. În urmă cu 70 de ani era învestit Guvernul Petru Groza, care a însemnat venirea la putere a comuniştilor, regim care a schimbat dramatic România timp de 45 de ani.

Instaurarea regimului comunist s-a făcut cu spijinul Rusiei, a cărei Armată Roşie ocupase România în toamna anului 1944 şi care îşi asigurase 90% influenţă în ţara noastră în urma acordului de procentaj încheiat pe 9 octombrie 1944 între Stalin şi premierul britanic Winston Churchill chiar în biroul liderului sovietic. De altfel, într-una dintre întâlnirile sale cu liderul comunist iugoslav Iosip Broz Tito, Stalin şi-a făcut cunoscute planurile în sud-estul Europei, afirmând că Al Doilea Război Mondial „nu este ca cele din trecut; cine ocupă un teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social”.

După „întoarcerea armelor” împotriva naziştilor, la 23 august 1944 şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu, în ţară a început instabilitatea politică generată şi de lupta pentru întâietate între comunişti şi partidele istorice. Cele două guverne de după Ion Antonescu, conduse de Constantin Sănătescu, nu au avut viaţă lungă. La presiunea Moscovei, al doilea cabinet Sănătescu a fost dizolvat la 2 decembrie 1944. A fost creat un nou guvern „de largă colaborare politică” condus de generalul Nicolae Rădescu în care şi-au făcut apariţia şi primii miniştri comunişti: Lucreţiu Pătrăşcanu ocupa portofoliul Justiţiei, Gheorghe Gheorghiu-Dej pe cel al Transporturilor, în timp ce Petru Groza îşi păstrează mandatul de vice-prim ministru deţinut şi în al doilea cabinet Sănătescu.

 

Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici

Nici acest Guvern nu a fost pe placul Mosovei şi al comuniştilor care voiau întreaga putere. Astfel, încep manifestaţiile de stradă, orchestrate de comunişti cu acordul sovieticilor. Tancurile Armatei Roşii erau scoase pe străzile Capitalei ori de câte ori o acţiune a comuniştilor se încerca a fi blocată de autorităţile române. În acelaşi timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită la Moscova unde s-a decis preluarea totală a puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare” în frunte cu liderul ţărănist Iuliu Maniu.

Totodată, la Conferinţa de la Ialta din 4 – 11 februarie 1945, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă sovietică. Astfel, mişcările de stradă organizate de Frontul Naţional Democrat (FND) – coaliţia alcătuită în octombrie 1944 de PCR şi PSD – au luat amploare, au fost ocupte prefecturile şi primăriile. Cu promisiunea înfăptuirii reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, FND a reuşit să atragă de partea lor ţărănimea.

În ciuda acestor acţiuni care au culminat cu mitingul FND ţinut în faţa Palatului Regal în 24 februarie 1945, Guvernul generalului Rădescu s-a menţinut.

Sub pretextul că Rădescu a dat ordin să se tragă în manifestanţi, în realitate fiind vorba de o provocare regizată de sovietici şi comunişti, la 26 februarie 1945 la Bucureşti a sosit Andrei Ianuarevici Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, având misiunea clară de înlocuire din funcţie a generalului.
continuarea in partea a II-a: De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie

 

articol preluat de pe: descopera.ro

(Alexandra Butnaru) Afacerea Watergate – prima demitere a unui preşedinte american

Nixon anunță publicarea stenogramelor după înregistrările Watergate la 29 aprilie 1974

foto: ro.wikipedia.org
articol: Alexandra Butnaru – historia.ro

4 august 2011

 

Richard Nixon, al 37-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a rămas în istoria lumii drept primul preşedinte american obligat să demisioneze.

Totul a început în vara anului 1972, când Nixon decide să-şi spioneze adversarii din Partidul Democrat. Comitetul Naţional Democrat avea biroul în clădirea Watergate. Aici urmau a fi instalate câteva microfoane. Misiunea se soldează cu un eşec, deoarece „spărgătorii” sunt prinşi. Din nefericire pentru Nixon, poliţia realizează că cei arestaţi nu erau simpli delicvenţi. Legătura lor cu Casa Albă este verificată şi demonstrată. Urmează un val de demisii a unor persoane din conducerea Comitetului pentru Realegerea preşedintelui Nixon. În ziua imediat următoare Casa Albă declară că „nu are niciun amestec în respectivul incident”

Washington Post sau liniştea dinaintea furtunii

Washington Post - Jurnaliştii Carl Bernstein şi colegul său Bob Woodward - foto - historia.ro

Washington Post – Jurnaliştii Carl Bernstein şi colegul său Bob Woodward – foto – historia.ro

Asupra afacerii se aşterne liniştea. Însă acum intră în joc doi ziarişti ai publicaţiei americane Washington Post. Jurnaliştii Carl Bernstein şi colegul său Bob Woodward, încep să ancheteze afacerea pe cont propriu. Graţie unui informator reuşesc, în scurt timp, să publice diferite materiale pe marginea spargerii de la Watergate. Cei doi ajung la concluzia că spargerea nu a fost una întamplătoare, ci a fost un ordin politic. Urmând firul informaţiilor obţinute, cei doi ziarişti descoperă că cei cinci spărgători fuseseră plătiţi cu banii nu tocmai albi ai lui Nixon. Se ştia că Nixon primea bani de o valoare îndoielnică pentru campania sa electorală.

Cu toate acestea Nixon câştigă detaşat alegerile din noiembrie 1972. Însă după alegeri, mai exact la 8 ianuarie 1973, începe procesul celor implicaţi în scandalul Watergate. Cel care va ceda presiunilor interogatoriilor şi va accepta să vorbească este James McCord. Acesta le vorbeşte autorităţilor despre activităţile secrete ale Comitetului pentru Realegerea Preşedintelui şi despre modul de finanţare.

 

L-a trădat F.B.I.-ul pe Nixon?

Congresul instituie în această perioadă o comisie senatorială, care află că Nixon supraveghease procesul spărgătorilor. Mai mult candidatul la funcţia de director al FBI, L.Patrick Gray aduce în scenă noi nume şi informaţii. Acesta povesteşte cum la interogatoriile FBI, fusese prezent în mod constant un reprezntant al Casei Albe. Iar trei dintre consilierii preşedintelui apar tot mai des în mărturiile celor interogaţi: John Dean, Ehrlichman, Haldeman. Aceştia vor demisiona la 30 aprilie 1973. Între timp Nixon numeşte un nou procuror general, Elliot L. Richardson.

Audierile făcute de comisia specială de anchetă a cazului Watergate erau televizate, astfel că americanul de rând aveau ocazia să fie la curent cu evoluţia cazului.

Eroul acestor audieri a fost John Dean. La 25 iunie 1973, acesta aduce la cunoştinţa comisiei, toate eforturile întreprinse de Nixon în vederea muşamalizării afacerii. Tot el vorbeşte despre banii negrii pentru campanie, listele cu adversari de la Casa Albă, obsesia lui Nixon faţă de protestatarii împotriva războiului, despre ascultarea telefoanelor şi despre mentalitatea de buncăr ce domnea la Casa Albă.

Afacerea Watergate - foto - historia.ro

Afacerea Watergate – foto – historia.ro

După aceste declaraţii, începe un adevărat război între Justiţie şi Nixon, pentru predarea benzilor de magnetofon.

La 10 octombrie 1973, vice-preşedintele Spiro Agnew demisionează sub acuzaţia de luare de mită. Urmarea scestei acţiuni este mai mult decât evidentă. La 8 august 1974, Nixon demisionează, iar la 9 august, vice-preşedintele Gerald Ford, depune jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. O lună mai târziu, Ford îl graţiează pe Nixon.

Afacerea Watergate a dus în final la limitarea puterii executive, la promulgarea unor legi, cum ar fi Legea prerogativelor de război (1973), Legea prin care erau stabilite plafoane pentru contribuţii şi cheltuieli în campania electorală (1974), Legea privind Libertatea Informaţiei (1974). De asemenea s-a produs o oarecare divizare geografică a Americii între Nordul aflat în criză şi Sudul tot mai prosper. Acest lucru a dus la preferarea preşedinţilor proveniţi din sud.

S-a mai produs şi un fenomen, numit de unii istorici drept balcanizarea Americii. Acest lucru desemna reculul sistemului bipartizan şi creşterea numărului de independeţi şi apariţia în număr din ce în ce mai mare a asociaţiilor (grupurile de presiune). Aceste grupuri erau formate din fermieri, muncitori, liberi profesionişti, feministe, homosexuali, ecologişti şi nu numai. Aceste grupuri se află la originea actualelor organizaţii de lobby.

 

articol preluat de pe historia.ro

“Operațiunea München”, intervenția armatei române în Basarabia și Bucovina de Nord, aflate sub ocupație sovietică (1941)

Regele Mihai I si gen. de armata Ion Antonescu in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941

foto: victortibrigan.wordpress.com
articol: Victor Nitu – worldwar2.ro

 

Ofensiva generala pe frontul Prutului, denumita Operatiunea München, era planuita pentru 2 iulie. Lovitura principala urma sa fie data de experimentata Armata 11 germana, cu Corpul de Cavalerie roman (Brigazile 5 si 6 Cavalerie) si Corpul 11 german (Diviziile 76 si 239 Infanterie germane, Diviziile 1 Blindata si 6 Infanterie romane) spre Moghilev Podolsky. Corpurile 30 (Divizia 198 Infanterie germana, Diviziile 8, 13 si 14 Infanterie romane) si 54 germane (Diviziile 50 si 170 Infanterie germane, Divizia 5 Infanterie romana) aveau misiunea sa ocupe Balti si Dubosari. Armata 4 romana urma sa atace cu Corpul 3 (Diviziile 35 Infanterie Rezerva, 11 si 15 Infanterie) catre Chisinau si cu Corpul 5 (Divizia de Garda, Divizia de Graniceri si Divizia 21 Infanterie) catre Tighina. Corpul 11 (Brigazile 1 si 2 Fortificatii) ramanea pe pozitii defensive. In Delta, Corpul 2 (Diviziile 9 si 10 Infanterie) trebuia sa forteze traversarea Dunarii si sa curete litoralul pana la Limanul Nistrului. In fine, Armata 3 a primit comanda operativa a Corpului de Munte (Brigada 8 Cavalerie, Brigazile 1, 2 si 4 Munte si Divizia 7 Infanterie) si avea misiunea sa ocupe nordul Bucovinei.

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa - foto: victortibrigan.wordpress.com

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa – foto: victortibrigan.wordpress.com

In nord, Divizia 7 Infanterie a inceput atacul la ora 4:00 dupa o pregatire de artilerie de zece minute. Inaintarea a fost insa oprita la 6:30 de puternice contraatacuri sovietice. Insa trupele Corpului 17 din Armata 12 sovietica erau in retragere, datorita patrunderii germane pana la Rovno, care le ameninta spatele. Astfel gen. de divizie Gheorghe Avramescu, comandantul Corpului de Munte, a ordonat atacul pe tot frontul a doua zi. Pe 3 iulie Batalioane 1 si 2 ale Brigazii 1 Munte au inaintat pana in apropierea Storojinetului, au trecut Siretul prin apa, deoarece podul fusese dinamitat in timpul retragerii, si au distrus ariergarda sovietica aflata in oras. In dreapta Brigazii 1 Munte, Brigada 4 Munte a ajuns pe Siretul Mic impingand inapoi ariergarzile Diviziei 60 Munte sovietice. Aripa dreapta a Armatei 3 era formata din Divizia 7 Infanterie si Brigada 2 Munte, Brigada 8 Cavalerie fiind in rezerva. Brigada 2 a inaintat spre Molnita, cu Batalionul 15/Grupul 4 Vanatori de Munte in avangarda, care a dus lupte grele pentru cucerirea Dealului Bourului, in timp ce Grupul 5 a ocupat Dealul Porcului. Divizia 7 a dus lupte in zonele Fantana Alba, Cerepcauti si Petricani, fara a inainta prea mult si pierzand 88 de oameni (7 morti, 72 raniti si 9 disparuti). Pentru a veni in ajutorul acesteia, Brigada 4 Munte a executat pe 4 iulie la ordinul gen. de corp de armata Petre Dumitrescu o manevra cu o parte din forte in spatele trupelor sovietice care se luptau in zona Fantana Alba – Cerepcauti, fortandu-le sa se retraga si astfel Divizia 7 Infanterie si Brigada 8 Cavalerie au traversat si ele Siretul. Brigada 1 Munte a continuat inaintarea si a ajuns cu Grupul 1 Vanatori de Munte al col. Albert Ludwig in fata Cernautilor. Acesta a fost decorat ulterior cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru inaintarea rapida a detasamentului sau.. A doua zi, pe 5 iulie, Grupul „Col. Mociulschi” din Brigada 1 Munte (Batalioanele 1, 2 si 23 Vanatori de Munte, Divizionul 1 Obuziere Munte, o baterie de tunuri de munte, o companie anticar si Escadronul 1 Vanatori Calari) a atacat frontal orasul, in timpul ce restul brigazii, masata in Grupul „Col. Marinescu”, a manevrat pe vest si Brigada 4 a manevrat pe la est. Amenintate cu incercuirea, trupele sovietice s-au retras. La ora 17:00 au patruns in oras Batalioanele 3 si 23 Vanatori de Munte. Capitala Bucovinei de Nord fusese reluata.

Operatiunea München - Elemente ale Diviziei 1 Blindate in apropierea Chisinaului. Pe mana stanga a ofiterului din masina de comandament se observa brasarda alba, pe care o purtau soldatii romani pentru a evita sa fie confundati cu sovieticii - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Elemente ale Diviziei 1 Blindate in apropierea Chisinaului. Pe mana stanga a ofiterului din masina de comandament se observa brasarda alba, pe care o purtau soldatii romani pentru a evita sa fie confundati cu sovieticii – foto – worldwar2.ro

Brigada 2 Munte a trecut Prutul si a inaintat spre Hotin, ducand lupte grele la Noua Sulita si Dincauti, unde trupele sovietice au cotraatacat, situatia fiind salvata de interventia Escadronului 2 Vanatori Calari. Pentru operatiunea de ocupare a orasului, gen. de brigada Ioan Dumitrache, comandantul Brigazii 2 Munte, i s-a subordonat si Brigada 8 Cavalerie, care a inlocuit in stanga sa Divizia 7 Infanterie. Pe 6 iulie el a decis sa atace in felul urmator: Regimentul 2 Calarasi trebuia sa fixeze fortele inamice, in timp ce Detasamentul „Lt. col. Ciubotaru” (comandantul Batalionului 7) si Escadronul 1/Regimentul 3 Calarasi Purtat manevrau pe la est, iar doua batalioane de vanatori de munte si un divizion de artilerie de munte pe la nord-vest. La ora 5:45, avangarda Regimentului 2 Calarasi (Escadronul 3) a ajuns in zona conacului Rates, unde a fost oprita de o rezistenta puternica, cpt. Fortunescu, comandantul unitatii, fiind ranit. Escadronul a fost intarit cu doua plutoane si la 9:00 a invaluit pozitia sovietica pe la est, fortandu-i pe aparatori sa se retraga. Asaltul asupra orasului a inceput la ora 18:00, iar la 19:30 Batalionul 16 a fost puternic atacat dinspre Rucsin. A intervenit Batalionul 9 Vanatori de Munte si a restabilit situatia. Astfel, la ora 20:00, Batalionul 16 a intrat in partea de sud a padurii Hotin, urmat aproape de Batalionul 9. Detasamentul „Ciubotariu” a inaintat pana pe Dealul Imasului, unde a surprins o coloana sovietica in retragere. In timpul noptii, pozitiile detasamentului au fost puternic atacate de infanterie sprijinita de tancuri, dar a rezistat, blocand o eventuala cale de repliere spre sud-est. Pe 7 iulie, pe o ploaie torentiala, luptele au continuat. Batalionul 10 Vanatori de Munte a reusit sa patrunda in nordul orasului, iar Batalionul 16 sa se apropie de satul Atahi, punctul de trecere peste Nistru folosit de sovietici. In ziua urmatoare, Divizioanele 52 si 57 Artilerie Grea au redus la tacere artileria inamica de pe malul stang al Nistrului. La ora 14:00, Brigada 2 Munte a declansat atacul si a eliminat ultimele rezistente de pe Dealul Cetatii si de la Atahi. Pana la ora 17:00, Hotinul era in mainile sale.

Operatiunea München - Ostasi romani si germani avansand in Basarabia, iulie 1941 -  foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Ostasi romani si germani avansand in Basarabia, iulie 1941 – foto – worldwar2.ro

In urma acestor succese, Armata 3 a primit ordinul sa schimbe directia de atac spre est. Astfel, Brigada 8 Cavalerie trebuia sa asigure legatura la aripa dreapta cu Corpul de Cavalerie, in timp ce Corpul de Munte urma sa inainteze pana la Nistru intre Vijnievo si Voloscova. Divizia 7 Infanterie a fost subordonata Armatei 4. Pana pe 11 iulie, Armata 3 ajunsese pe aliniamentul Cormani – Romancauti cu Brigada 4 Munte, Romancauti – Climauti cu Brigada 1 Munte si Kalus – Volskova cu Brigada 8 Cavalerie. A doua zi, brigazile de munte au avut ciocniri cu ariergarzile sovietice si spre seara au atins Nistrul in zona Romancauti.

Operatiunea München - Motociclist roman in repaus. Se observa brasarda alba de pe brat, purtata pentru a nu fi confundat de aliatii germani cu un soldat sovietic - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Motociclist roman in repaus. Se observa brasarda alba de pe brat, purtata pentru a nu fi confundat de aliatii germani cu un soldat sovietic – foto – worldwar2.ro

Revenind la data de 2 iulie, pe frontul din nordul Basarabiei, Corpul de Cavalerie din componenta Armatei 11 a inceput trecerea in primele ore ale zilei. Brigada 6 Cavalerie, aflata pe aripa stanga a corpului, la jonctiunea cu Armata 3, a creat cu greu un cap de pod peste Prut in zona nord Serbeni – Dumeni, datorita numeroaselor contraatacuri ale blindatelor sovietice. Divizia 6 Infanterie a inceput traversarea la Cuconesti, Movila Rupta si Corpaci, fara incidente. Regimentul 27 Dorobanti Bacau a reusit sa treaca 2 batalioane peste rau pana la caderea serii. Divizia 1 Blindata a declasat si ea atacul pe directia Bratuseni – Edinita.

Operatiunea München - Tanc R-35 din Regimentul 2 Care de Lupta - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Tanc R-35 din Regimentul 2 Care de Lupta – foto – worldwar2.ro

Ziua urmatoare, Brigada 6 Cavalerie a ajuns la nord-est de Varatec, iar Divizia 6 a continuat traversarea fara probleme. In schimb Divizia 13 Infanterie a fost atacata foarte puternic de Corpul 2 Mecanizat sovietic la Soltoaia. Rapoartele inaintate comandamentului mentinonau 200 de tancuri, cifra foarte probabil exagerata. Pe 4 iulie, Brigada 5 Cavalerie a trecut si ea Prutul cu Detasamentul „Col. Korne” si a inceput inaintarea pe directia Terebna – Edinita. Divizia 1 Blindata a intervenit cu Batalionul 1 din Regimentul 1 Care de Lupta la est de Bratuseni in sprijinul Regimentului 203 din Divizia 76 Infanterie germana, care era atacat de blindate sovietice si se afla intr-o situatie grea. Divizia 8 Infanterie, subordonata Corpului 30, a iesit din capetele de pod de la Badarai, Chetris si Moara Domneasca, dar a fost oprita de comandamentul corpului, deoarece Divizia 198 germana aflata in flancul sau intampina greutati. Subordonata aceluiasi corp german, Divizia 13 a dus lupte la Sarata Noua, iar ziua urmatoare a intampinat rezistente puternice la Marandeni. Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanti a reusit sa ocupe locatlitatea, dar a suferit pierderi mari . Pe 5 iulie, Divizia 5 Infanterie romana, din Corpul 54 german, a trecut si ea Prutul si a luat pozitie pe flancul drept al acestuia.

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia - foto: victortibrigan.wordpress.com

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia – foto: victortibrigan.wordpress.com

In timpul noptii de 4 spre 5 iulie, Divizia 1 Blindata a fost angajata langa Branzeni cu elemente ale Diviziilor 74 si 176 Puscasi sovietice (din Corpul 48 Puscasi), sprijinite de tancuri. A pus stapanire pe satele Chetrosita Veche si Parcova, iar grupul sau de cercetare a ajuns pana la Ednita. Ziua urmatoare, acest grup era deja pe Nistru., iar pe 7 iulie grosul fortelor diviziei a ajuns si el la frontiera din 1940, in dreptul orasului Moghilev. Tot pe 7 iulie, elemente ale Corpului de Cavalerie, comandat de gen. de divizie Mihail Racovita, au ajuns langa Lipnic, pe Nistru. Brigada 6 Cavalerie a reusit performanta de a strabate 50 km in acea zi.

Operatiunea München - Baterie de artilerie grea sovietica capturata in centrul Chinaului de Compania 3 Care de Lupta - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Baterie de artilerie grea sovietica capturata in centrul Chinaului de Compania 3 Care de Lupta – foto – worldwar2.ro

Operatiunea München - Infanterie romana ataca sub protectia unei grenade fumigene - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Infanterie romana ataca sub protectia unei grenade fumigene – foto – worldwar2.ro

Operatiunea München - Ostasi romani in actiune. Basarabia, iulie 1941 -  foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Ostasi romani in actiune. Basarabia, iulie 1941 – foto – worldwar2.ro

Operatiunea München  - Coloana de prizonieri sovietici - foto - worldwar2.ro

Operatiunea München – Coloana de prizonieri sovietici – foto – worldwar2.ro

cititi mai mult pe: worldwar2.ro

Nicolae Milescu Spătarul

foto – ro.wikipedia.org
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com

Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636.

Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios.

Întorcîndu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar.

După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara.

După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istanbul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei.

În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi. N. Milescu s-a aflat în Rusiei pînă la sfîrşitul vieţii, ajungînd să contribuie chiar şi la transformările din timpul lui Petru cel Mare.

A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca “Aritmologhion”, “Povestirea despre sabile”, “Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale”, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi “Hrismologhion” sau cartea celor patru monarhii.

Un amestec de istorie şi legendă găsim în “Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol“.

Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum “Genealogia ţarilor ruşi”, “Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici”.

În urma călătoriei în China, N.Milescu a scris “Descrierea călătoriei în China“.

A decedat in anul 1708 in Rusia.

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală.

De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.

Multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci şi arhive europene.

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com

Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia (11-13 aprilie 1917)

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova

foto si articol: cersipamantromanesc.wordpress.com

La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. la Congres tine o cuvantare inflacarata profesorul,preotul si poetul Alexei(Alecu) Mateevici, autorul poeziei Limba noastra(actualmente imn de stat al R.Moldova) in care spune printre altele:

“ Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”

Hotarîrile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide si în orase; limba de predare în aceste scoli va fi limba moldoveneasca; în scrisul national se va folosi alfabetul latin; scoli pentru moldoveni se vor deschide si în stînga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregatirea învatatorilor; se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.Limba rusa ramane obiect de predare obligatoriu pentru toti elevii.

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com

8 aprilie 1999: Mii de persoane formează scuturi umane pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor NATO

8 aprilie 1999: Mii de persoane au format scuturi umane pe trei poduri din Belgrad si Novi Sad pentru a le proteja impotriva raidurilor NATO

foto si articol: libertatea.ro

05 aprilie 2012

78 de zile a durat bombardarea Iugoslaviei de către NATO, între 24 martie și 11 iunie 1999, ca urmare a intervenției străine în problema Kossovo, în care etnicii albanezi cereau proclamarea independenței acestei provincii, istorice pentru sârbi, care refuzau scindarea.

78 de zile în care sârbii nu s-au pierdut cu firea, în ciuda covorului de bombe aruncat asupra orașelor și altor puncte strategice ale țării. Pe 8 aprilie 1999, adică exact acum 13 ani, zeci de mii de persoane au făcut un veritabil scut uman pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad, pentru a le proteja împotriva bombardamentelor Forțelor Aliate, adunate sub emblema NATO.
În ciuda propagării ideii că intervenția armată în Iugoslavia de atunci era absolut necesară, NATO nu a avut sprijinul Consiliului de Securitate al ONU, deoarece China și Rusia, membri importanți, s-au opus războiului. Ulterior declanșării ostilităților, NATO a susținut că sfidarea Consiliului de Securitate s-a produs ca urmare a unei urgențe umanitare internaționale, a se citi nevoia de protecție a etnicilor albanezi, amenințați cu exterminarea de sârbii majoritari.
Campania NATO împotriva Iugoslaviei a implicat un număr de aproape o mie de aeronave, cantonate în baze terestre din Italia sau pe portavioane aflate în Adriatica, care au totalizat peste 40.000 de misiuni de luptă. Agresorii au folosit toată muniția din dotare, rachetele Tomahawk fiind utilizate pe scară largă. Scopul concret al atacului a fost retragerea trupelor sârbe din Kossovo, instalarea forțelor de menținere a păcii și reîntoarcerea refugiaților în localitățile din care fuseseră izgoniți.

Au murit peste 2.500 de civili

Ajutați de vremea potrivnică zborului, sârbii – conduși de președintele Slobodan Miloșevici – au rezistat la început nesperat de bine, dar raidurile zilnice ale aliaților au făcut una cu pământul centrale electrice, poduri de importanță strategică, stații de televiziune, fabrici, dar și cartiere rezidențiale. În bombardamente, un proiectil a lovit chiar și Ambasada Chinei din Belgrad, omorând trei jurnaliști chinezi și un atașat militar, lucru care a dus la încordarea relațiilor din NATO și Beijing, și așa destul de reci. După 78 de zile în care poporul sârb a dat dovadă de un curaj nebunesc, făcând de gardă în preajma țintelor predilecte ale avioanelor NATO, bilanțul victimelor s-a dovedit dramatic: peste 2.500 de civili uciși, dintre care 89 au fost copii, și peste 12.500 de răniți. Pe 11 iunie 1999, la capătul unor negocieri interminabile cu trimișii NATO, Slobodan Miloșevici accepta condițiile impuse de Bruxelles, dar asta nu înseamnă că sârbii au uitat vreodată ce s-a petrecut atunci, dovadă și ultima declarație a actualului președinte, Boris Tadic, din 25 martie anul curent: „Ce s-a întâmplat în 1999 a fost o crimă împotriva țării noastre și a poporului nostru și nu mai am nimic de adăugat la asta!”.

articol preluat de pe: libertatea.ro

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea a III-a, Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României)

Gheorghe Gheorghiu Dej, P.Groza, Gh. Tătărescu, ş.a.în vizită la Legaţia Sovietică (Pavlov Bogdenco, A.I.Vişinschi), cu prilejul reunirii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945)

foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 102/1945(98/1945)(97/1945)
articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

partea II-a De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie

 

La 9 martie 1945, drept recompensă pentru instaurarea regimului Petru Groza, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României.

Cu două zile înainte, însă, la 7 martie 1945, o echipă de emisari sovietici s-a întâlnit cu activiştii comunişti Ana Pauker, Constantin Pârvulescu şi Constantin Doncea cărora li s-a transmis planul de comunizare al României în următorii trei ani: desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi ruinarea moşierilor, dar şi pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea agriculturii, dezvoltarea industriei, lichidarea băncilor, suprimarea relaţiilor economice cu Statele Unite şi Marea Britanie şi canalizarea lor către U.R.S.S., suprimarea partidelor „istorice”, abdicarea Regelui şi abolirea monarhiei, desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu una după model sovietic, precum şi interzicerea intrării străinilor în România.

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza, Lotar Rădăceanu şi alţi membrii ai guvernului, alături de Vişinschi, G-ral Vinogradov, G-ral Lusaicov, în vizită la Legaţia Sovietică cu prilejul reuniunii Nordului Transilvaniei cu România (11 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 106/1945(102/1945)(101/1945)

Pentru a câştiga simpatia poporului, prima decizie a guvernului Petru Groza a fost realizarea reformei agrare prin intermediul căreia au fost expropiate peste 1.400.000 ha de pământ, din care 1,1 milioane de hectare au fost date în proprietate la 900.000 de familii de ţărani. Patru ani mai târziu, aceşti ţărani vor intra în programul de colectivizare şi vor rămâne fără pământ.

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale (Gh. Tătărescu, Petre Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu).(6 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Guvernul Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, a implementat în totalitate planurile Moscovei ajungând ca la 30 decembrie 1947 să fie proclamată Republica Populară Română după ce comuniştii au falsificat alegerile parlamentare din 1946, i-au arestat pe liderii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc, au interzis orice partid de opoziţie şi, în final, l-au obligat pe Regele Mihai să abdice şi să plece din ţară.

Groza va conduce România până în 1952, fiind succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale.(6 martie 1945) - foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

Primul Consiliu de Miniştrii al noului cabinet. În fotografie Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, ş.a., sala marii Adunări Naţionale.(6 martie 1945) – foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 89/1945

articol preluat de pe: descopera.ro

(Mihaela Stoica) Cum a fost ameninţat Regele Mihai, chiar la Palatul Elisabeta, de emisarul lui Stalin. Începutul comunismului în România (partea II-a, De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie)

Andrei Ianuarevici Vâşinki, Regina Mamă Elena, Regele Mihai

foto: Arhivele Naţionale, Fond ISISP
articol: Mihaela Stoica – descopera.ro

 

partea I-a: Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici

 

Cum l-a ameninţat emisarul lui Stalin pe Regele Mihai

Emisarul lui Molotov a venit direct la Palatul Elisabeta şi i-a cerut regelui ultimativ demiterea premierului Rădescu şi înlocuirea lui cu Petru Groza, un moşier, doctor în drept la Budapesta şi înfocat susţinător al comuniştilor cu apucături burgheze pentru care era poreclit „burghezul roşu”.

Rădescu era acuzat că era incapabil să menţină ordinea, că este „reacţionar” şi „fascist”. Regele Mihai a cerut răgaz de gândire în speranţa că va primi ajutor din partea SUA şi a Marii Britanii. După alte două întâlniri, la ultima Regele Mihai fiind ameninţat de Vâşinki, care a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”, şi în lipsa sprijinului anglo-american, monarhul român a decis să-l accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru. De precizat că Regele Mihai a vrut să abdice în acele momente tensionate, însă, în urma consultărilor cu liderii partidelor politice şi a cerinţei exprese din partea lui Constantin I.C. Brătianu, liderul naţional liberalilor şi cel mai bătrân om politic al ţării de a nu renunţa la tron, şeful statului român a abandonat ideea.

Astfel, la 6 martie 1945, ora 19:30, Petru Groza a depus jurământul de credinţă în faţa regelui Mihai I. În noul Guvern nu intra niciun reprezentant al partidelor istorice PNL şi PNŢ, intrau comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, precum şi disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice. Din cele 18 portofolii ministeriale, PCR deţiunea numai cinci. În realitate, comuniştii erau cei care conduceau Guvernul, deoarece fusese dictat de la Moscova.

În aceste condiţii se instaura la putere regimul comunist în România, sub atenta supraveghere a Moscovei şi consimţământul tacit al SUA şi Marii Britanii.

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Andrei Vîşinski, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 martie 1945 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

La Bucureşti,  A. I. Vâşinki a avut întâlniri succesive atât cu reprezentantul britanic, cât şi cu cel american. În 5 martie, după ce Regele acceptase formarea unui nou guvern condus de Petru Groza,  A. I. Vâşinki îi transmitea şefului său, V.M. Molotov, o telefonogramă cu poiectul de răspuns la scrisorile reprezentantului politic englez la Bucureşti, D. Marjoribanks:

Stimate domnule Marjoribanks,

După cum vă amintiţi, problemele abordate în scrisorile Dvs. din 28 februarie şi 1 martie referitoare la situaţia din România au fost analizate de noi în convorbirea avută cu Dvs. la 1 martie. În această convorbire v-am atras atenţia asupra împrejurării că, aşa cum au demonstrat ultimele evenimente din România, guvernul Rădescu, acum demisionat, s-a arătat incapabil să asigure ordinea în România, care constituie spatele frontului Armatei Roşii, şi că Rădescu a încurajat violenţele şi împuşcarea cetăţenilor paşnici care cereau dizolvarea organizaţiilor fasciste şi îndeplinirea conştiincioasă a condiţiilor Convenţiei de armistiţiu. O astfel de situaţie nu poate fi tolerată în spatele frontului Armatei Roşii şi trebuie să fie înlăturată prin crearea unui guvern capabil să asigure ordinea şi îndeplinirea corectă a condiţiilor Convenţiei.

În ceea ce priveşte problema aplicării Declaraţiei din Crimeea la situaţia din România şi necesitatea de a asigura constituirea guvernului din reprezentanţi ai tuturor partidelor din România, guvernul sovietic, care poartă responsabilitatea pentru problemele româneşti, consideră corect că noul guvern român a fost format din reprezentanţii partidelor cu adevărat democrate. Un astfel de guvern va fi capabil să asigure lichidarea ultimelor rămăşiţe ale nazismului şi fascismului în România, să creeze instituţii democratice conform voinţei proprii a poporului, aşa cum aceasta se precizează în declaraţia şefilor celor trei guverne aliate şi să consolideze în ţară, aflată în spatele Armatei Roşii, ordinea şi liniştea în interesul luptei noastre comune contra Germaniei hitleriste”.

Atât britanicii, cât şi americanii cunoşteau bine situaţia din România, însă acordul de procentaj era cât de poate de real. La două zile de la instalarea Guvernului Groza, premierul britanic W. Churchill i-a telegrafiat preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt: „Sunt sigur că D-ta ca şi mine eşti tot atât de contrariat de evenimentele din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un guvern comunist minoritar. În ce ne priveşte, noi am fost împiedicaţi să protestăm contra acestor evenimente de faptul că, pentru a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine, în octombrie la Moscova, am recunoscut că Rusia trebuie să aibă o voce preponderentă în România şi Bulgaria, pe când noi să o avem în Grecia.

continuarea in partea a III-a: Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României

articol preluat de pe: descopera.ro