Articole

Evenimentele Zilei de 5 mai în Istorie

Session of the Council of Europe’s Assembly in the former House of Europe in Strasbourg in 1967. Willy Brandt, German minister for Foreign Affairs, is speaking

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org;

 

5 mai este a 125-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 5 mai

(BOR) Sf. Mare Mc. Irina. Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea (1). Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon, despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre el[1], credincioșii îl consideră un sfânt “nou-arătat” (gr. “νεοφανείς”) prin descoperire dumnezeiască.

Sfântul Efrem a devenit în ultimii ani unul din cei mai cinstiți sfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Irina, martiră († secolul I)

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai - foto: doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRC) Sf. Iudita, văduvă

 

Ziua internaţională a moaşelor

Ziua internaţională a moaşelor este marcată în fiecare an, la data de 5 mai. Lansată de Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM), la sfârşitul anilor 1980, Ziua internaţională a moaşelor a fost marcată pentru prima dată în 1991. De atunci, peste 50 de ţări celebrează anual această zi. În fiecare an, Ziua internaţională a moaşelor este sărbătorită de moaşe, studenţi, beneficiari şi toate părţile implicate în procesul naşterii printr-o conferinţă online de 24 ore, care acoperă o gamă largă de subiecte, cu vorbitori din întreaga lume.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua Vesak (ONU)

Ziua Vesak (Ziua Lunii pline) este marcată, în 2023, la 5 mai, fiind cea mai sacră zi pentru milioane de budişti din întreaga lume, reprezentând ziua în care Buddha s-a născut, a atins iluminarea şi a murit. Ziua Vesak este marcată anual în ziua cu Lună plină din luna mai.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia 54/115 din 1999, marcarea la nivel internaţional a Zilei Vesak, ca recunoaşterea a contribuţiei pe care budismul, una dintre cele mai vechi religii, a avut-o asupra spiritualităţii şi umanităţii de peste 2.500 de ani, potrivit site-ului https://www.un.org/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua mondială a limbii portugheze (ONU)

Data de 5 mai a fost stabilită oficial în 2009, de către Comunitatea Statelor de Limbă Portugheză (CSLP), organizaţie interguvernamentală care are un parteneriat oficial cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), pentru celebrarea limbii portugheze şi a culturilor lusofone, arată UNESCO. (https://www.unesco.org)

În 2019, cea de-a 40-a sesiune a Conferinţei generale a UNESCO a decis să proclame data de 5 mai a fiecărui an drept Ziua mondială a limbii portugheze.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mexic – Cinco de Mayo (1862) 

Cinco de Mayo - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cinco de Mayo – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cinco de Mayo (in spaniola înseamnă „cinci mai”), este o sărbătoare care comemorează victoria nesperată a armatei mexicane condusa de generalulul Ignacio Zaragoza Seguin, în batalia de la Puebla din 5 mai 1862, împotriva invadatorilor francezi. Este sărbătorită mai ales în statul mexican Puebla si in randurile comunitatii mexicane din Statele Unite si in mai multe tari. Ziua Cinco de Mayo este importanta in comunitatile mexicane fiind considerata o mare sărbătoare a culturii şi identităţii acestui popor.

 

Ziua Culturii Lusofone

Japonia – Ziua Copiilor (Kodomo no hi)

Coreea de Sud – Ziua Copiilor

Kirghistan – Ziua Constituției

Tailanda – Ziua Încoronării

Albania – Ziua Martirilor

Etiopia – Ziua Victoriei Patrioților

Palau – Ziua Persoanelor Vârstnice

Danemarca – Ziua Eliberării (1945)

Etiopia – Ziua Eliberării (1941)

 

Astăzi în istorie pentru 5 mai

 

Evenimentele Zilei de 5 mai în Istorie:

- 5 mai 1789 – La Versailles, a fost convocata Adunarea Stărilor Generale;

- 5 mai 1949 – A fost înființat Consiliul Europei

 

5 mai 311 - A murit împăratul roman Galerius.

Galerius - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Galerius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Galerius Maximianus ( nascut cca. 250 în apropiere de Zaicear , pe Valea Timocului din Serbia de azi, într-o familie de ţărani), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, a fost împărat roman între anii 305- 311. Sustinator al unei politici anticreştine, Galerius a promulgat totuşi cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311 un edict de toleranţă faţă de noua religie.

După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

 

5 mai 553 - A început al doilea conciliu de la Constantinopol, considerat de multe biserici ca fiind al cincilea conciliu ecumenic.

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol sau Al doilea conciliu de la Constantinopol (553) - foto preluat de pe www.cuvantul-ortodox.ro

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol sau Al doilea conciliu de la Constantinopol (553) – foto preluat de pe www.cuvantul-ortodox.ro

Sinodul ecumenic al V-lea de la Constantinopol – sau Al doilea conciliu de la Constantinopol – a avut loc în urma iniţiativei împăratului Justinian şi a papei Vigilius. Lucrările au fost conduse de Eutihiu, patriarhul Constantinopolului şi au luat parte 145 de episcopi si a combatut erezia origenismului , criticand concepţiile privitoare la preexistenţa sufletelor, subordinatismul şi apocatastaza.

Doctrina lui Origene nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup. Justinian l-a considerat pe marele alexandrin eretic, condamnându-l, mai întâi, printr-un decret în 543, iar mai apoi, la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol, în 553.

 

5 mai 867 - S-a nascut împaratul Uda al Japoniei (d. 931) .

 

5 mai 1194 - A murit Cazimir al II-lea cel Drept (n.1138), Mare Duce al Poloniei, în anul 1177; o poziție pe care a deținut-o până la moartea sa, întreruptă o singură dată de către fratele său mai mare, Mieszko al III-lea cel Batran. În 1186, Cazimir a moștenit Ducatul de Masovia de la nepotul său, Leszek.

Cazimir al II-lea cel Drept - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Cazimir al II-lea cel Drept – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A inceput să construiască o Universitate în Cracovia și deja se apucase să pună bazele clădirii, însă moartea sa subită a încurcat toate planurile. Universitatea de astăzi, Jagiellonia, a fost construită abia în 1364 de regele Cazimir al III-lea cel Mare , fiid cea mai mare Universitate din Europa Centrală și de Est (după Universitatea C arolina din Praga).

 

5 mai 1260 - Kubilai han devine conducător al Imperiului Mongol.

Kubilai han - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Kubilai han – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A trait între anii 1215-1294 si a fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului Mongol, Ginghis han. A fost împărat al Chinei si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. În anul 1253 s-a convertit la religia budistă luand măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet impunand budismul ca religie de stat.

 

5 mai 1494 - Navigatorul Cristofor Columb declara insula Jamaica posesiune spaniola.

 

5 mai 1640 -Regele Carol I al Angliei dizolvă Parlamentul cel Scurt. În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoția, regele Carol I Stuart al Angliei convoacă din nou parlamentul pentru a vota noi impozite. Opoziția parlamentară este din nou puternică dar parlamentul a fost din nou dizvolvat. Acest parlament a avut activitate pentru 18 zile în perioada aprilie – mai 1640.

Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649 - foto: ro.wikipedia.org

Carol I al Angliei – foto: ro.wikipedia.org

Carol I al Angliei (engleză Charles I of England) (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa din ianuarie 1649.

 

5 mai 1762 - Rusia si Prusia semneaza Tratatul de la Sankt Petersburg prin care inceteaza razboiul dintre cele doua tari. Pe 5 ianuarie 1762 împărăteasa Elisabeta a Rusiei a murit, iar succesorul ei, Petru al III-lea, favorabil prusacilor, a rechemat armatele ruse de la Berlin și a mediat un armistițiu între Prusia și Suedia. Eliberat de una dintre amenințări, Frederik cel Mare, regel Prusiei a reușit să-i expulzeze pe austrieci din Silezia după Batalia de la Freiberg din 29 octombrie 1762.

 

5 mai 1789 - La Versailles, a fost convocata Adunarea Stărilor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614), pentru a discuta criza financiară din Franţa, fapt ce avea să declanşeze o serie de evenimente care au condus la Revolutia franceza.

Engraving by Isidore-Stanislaus Helman (1743–1806) following a sketch by Charles Monnet (1732–1808). The title is L'Ouverture des États Généraux à Versailles le 5 Mai 1789, "Opening of the Estates-General in Versailles 5 May 1789." It was one of a series by Helman: Principales Journées de la Révolution - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Engraving by Isidore-Stanislaus Helman (1743–1806) following a sketch by Charles Monnet (1732–1808). The title is L’Ouverture des États Généraux à Versailles le 5 Mai 1789, “Opening of the Estates-General in Versailles 5 May 1789.” It was one of a series by Helman: Principales Journées de la Révolution – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adunarea Stărilor Generale din 1789 a fost prima întrunire a Stărilor Generale de după 1614, când o astfel de sesiune avusese loc sub domnia lui Ludovic al XIII-lea și al Mariei de Medici.

În 1789, convocate de Ludovic al XVI-lea, cele trei stări, clerul, nobilimea și burghezia, se întrunesc în perioada mai – iunie, cu scopul găsirii unor soluții pentru gravele probleme financiare al țării. Reprezentanții celei de-a treia stări, burghezia care a atras de partea sa și masele largi, se retrage și formează o Adunare națională marcând astfel izbucnirea Revoluției franceze.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Painting by Auguste Couder showing the inauguration of the Estates-General in Versailles on 5 May 1789 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Painting by Auguste Couder showing the inauguration of the Estates-General in Versailles on 5 May 1789 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

5 mai 1813 - S-a nascut la Copenhaga , Soren Aabye Kierkegaard, teolog si filosof danez, fondator al existentialismului .

Soren Aabye Kierkegaard -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Soren Aabye Kierkegaard – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

A studiat teologia intre anii 1830 si 1840 la universitatea din localitatea natala. Dupa o perioada in care a cochetat cu ideea de a deveni pastor, a ales sa plece in Germania si sa se dedice studiului filosofic. Anul 1841 l-a gasit in Berlin unde a asistat la orele sustinute de Friederich Schelling.

A debutat doi ani mai tarziu cu o analiza critica la adresa romanului „Un biet scripcar” al lui Hans Christian Andersen, pentru ca mai apoi sa publice tot mai des eseuri filozofice, dar si cu teme religioase ori psihologice.

De numele sau se leaga conceptul existentialismului in filozofie care a avut o influenta deosebita asupra dezvoltarii acestui domeniu. S-a stins din viata la 11 noimebrie 1855 in Copenhaga dupa ce a suferit un atac cerebral.

 

5 mai 1815 - S-a nascut dramaturgul francez Eugene Labiche (d. 23 ianuarie 1888).

Eugene Labiche -  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Eugene Labiche – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1818 - S-a nascut Karl Marx, fondator al doctrinei marxiste, filosof si economist (d.1883)

Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania - d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie), filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești - foto: ro.wikipedia.org

Karl Heinrich Marx – foto: ro.wikipedia.org

Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania – d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie), filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

5 mai 1821 - A încetat din viaţă în exil pe insula Sfânta Elena din Atlantic, Napoleon Bonaparte, împărat al Frantei ( 1804 – 1814 si 1815); ( (n. 15 august 1769).

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, lider politic și militar al Franței - foto (Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812) - ro.wikipedia.org

Napoleon Bonaparte – ro.wikipedia.org

A fost exilat pe Insula Sfanta Elena dupa infrangerea suferita la Waterloo in 1815. La putina vreme dupa decimarea trupelor sale, acesta a abdicat de pe tronul Frantei in favoarea fiului sau si a cerut azil englezilor pentru a cadea in mana fortelor contrarevolutionare.

In data de 15 iulie, omul de stat a intrat sub protectia britanicilor care l-au trimis pe micuta insula din mijlocul Oceanului Atlantic, chiar daca Napoleon ar fi dorit sa ajunga in Statele Unite.

Timp de sase ani, acesta a locuit pe Sfanta Elena alaturi de o parte din oamenii loiali. Potrivit anumitor documente, pe timpul sederii pe insula, Napoleoan ar fi fost otravit treptat, considerandu-se ca in cazul reintoarcerii sale in Franta ar putea destabiliza guvernul. Alte probe indica faptul ca omul politic ar fi decedat in urma unui cancer la stomac.

Misterul planeaza si acum in jurul cauzelor decesului acestuia. In momentul mortii, Napoleon avea 51 de ani. Corpul marelui conducator a fost repatriat in 1840, la Paris organizandu-se funeralii nationale in cinstea lui.

 

5 mai 1826 - S-a nascut imparateasa Eugenia a Frantei,soţia sotia imparatului Napoleon al III-lea. (d.1920).

 

5 mai 1827 - După moartea regelui Frederic Augustus I de Saxonia urmează la tron fratele său, Anton.

Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea (Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I) - foto: ro.wikipedia.org

Frederic Augustus I (1750 – 1827) – foto: ro.wikipedia.org

Frederic Augustus I (Frederick Augustus Joseph Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Xavier; 23 decembrie 1750 – 5 mai 1827) a fost rege al Saxoniei (1805–1827) din Casa de Wettin. De asemenea a fost Elector de Saxonia (1763–1806) sub numele Frederic Augustus al III-lea (Friedrich August III.) și Duce de Varșovia (1807–1813) sub numele Frederic Augustus I (poloneză Fryderyk August I).

Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige, (Anton cel Bun) - foto: ro.wikipedia.org

Anton (1755 – 1836) – foto: ro.wikipedia.org

Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige, (Anton cel Bun).

 

5 mai 1835 - Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între Bruxelles și Mechelen.

 

5 mai 1846 - S-a născut Henryk Sinkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel. (d. 15 noiembrie 1916).

Henryk Sinkiewicz - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Henryk Sinkiewicz - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Henryk Sienkiewicz (numele intreg Adam Aleksander Pius Oszyk-Sienkiewicz) s-a nascut la 5 mai 1846 in Wola Okrzejska, Polonia.

 

5 mai 1848 - stil vechi (17 mai 1848, stil nou) se încheie Marea adunare naţională de la Blaj in Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani, prin care românii din Transilvania se declară naţiune de sine stătătoare.

 

5 mai 1891 - Inaugurarea celebrei sali de concerte “Carnegie Hall” din New York.

 

5 mai 1904: A decedat scriitorul şi publicistul ungur Jokai Mor; (n.1825).

 

5 mai 1912 - A aparut primul numar al ziarului „Pravda” , organ de presa al partidului comunist rus si al C.C. al Partidului comunist al Uniunii Sovietice (pana in 1991).

Ziarul comunist rus Pravda. Prima pagină a numărul din 16 martie 1917, în care se relatează declarația de independență a Poloniei - foto: ro.wikipedia.org

Ziarul comunist rus Pravda. Prima pagină a numărul din 16 martie 1917, în care se relatează declarația de independență a Poloniei – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1918 - La Chişinău, România, apare cotidianul Sfatul Ţării sub direcţia lui Ion Costin şi Nicolae Alexandri.

 

5 mai 1919 - A fost creata, la Geneva, Liga Societatilor de Cruce Rosie ca organ de legatura permanenta intre societatile nationale de Cruce Rosie.

 

5 mai 1925 - Guvernul Africii de Sud declara limba afrikaans, limba oficiala.

 

5 mai 1927 - Se înfiinţează Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România.

 

5 mai 1933 - A murit medicul Ernest Juvara, anatomist si chirurg (contributii remarcabile mai ales in domeniul ortopediei), profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti.

 

5 mai 1936 - Trupele Italiei fasciste ocupa Addis Abeba, capitala Etiopiei.

 

5 mai 1940 - Se formeaza la Londra guvernul norvegian in exil, dupa ocuparea Norvegiei de catre Germania nazista.

 

5 mai 1944 - Trupele germane executa 216 civili in satul Kleisura din Grecia.

 

5 mai 1945 - Începe insurectia de la Praga, o încercare a rezistentei cehe de a elibera orașul de sub ocupația nazistă.

5 mai 1945: Începutul Insurecției din Praga. Rezistența cehă salută tancurile Armatei Roșii intrate în Praga la 9 mai 1945 - foto: ro.wikipedia.org

5 mai 1945: Începutul Insurecției din Praga. Rezistența cehă salută tancurile Armatei Roșii intrate în Praga la 9 mai 1945 – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1948 - Moare la Bran in jud. Brasov, Sextil Puscariu,( n. 4 ian. 1877, Brasov), filolog si lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical si teatral, publicist si academician roman.

Sextil Puscariu - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Sextil Puscariu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1949 - Zece ţări din Europa: Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Regatul Unit, Suedia și Țările de Jos au semnat tratatul de la Londra prin care a fost creat Consiliul Europei.

Componenţa Consiliului Europei - foto: adevarul.ro

Componenţa Consiliului Europei – foto: adevarul.ro

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de “Adunarea Parlamentară”, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de “Comitetul Miniștrilor”, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre.

Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei. România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

5 mai 1950 - Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei.

5 mai 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei - foto: ro.wikipedia.org

5 mai 1950: Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca regele Rama al IX-lea al Thailandei – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 1954 - Generalul Alfredo Stroessner preia puterea in Paraguay printr-o lovitură de stat .

Alfredo Stroessner - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Alfredo Stroessner – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1955 - A intrat in vigoare acordul pentru crearea Uniunii Europei Occidentale, in baza unui acord semnat de Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie la data de 23 octombrie 1954.

 

5 mai 1955 - Începe să funcționeze UEO, Uniunea Europei Occidentale, în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie la 17 martie 1948. UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare înființată în perioada războiului rece.

 

5 mai 1957 - Televiziunea Romană a realizat prima transmisie sportiva in direct, prezentand meciul de rugby Anglia-România.

 

5 mai 1977 - A murit Ludwig Erhard, economist şi politician german (n 1897).A îndeplinit funcţia de cancelar al RFG în perioada 16 octombrie 1963- 1 decembrie 1966.

Ludwig Erhard - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Ludwig Erhard – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 1988 - Televiziunea japoneza a a efectuat prima transmisiune in direct de pe Everest, cel mai inalt munte din lume.

 

5 mai 1988 - S-a născut Adele, cântăreață britanică.

Adele performing live in 2009 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adele performing live in 2009 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Adele Laurie Blue Adkins (născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra), cunoscută sub numele de Adele, este o cântăreață, compozitoare și textieră britanică. Ea a fost primul beneficiar al premiului „Critics’ Choice” din cadrul BRIT Awards și a fost numită „Talentul anului 2008” în urma sondajului efectuat de BBC, Sound of 2008. La Premiile Grammy din 2009, Adele a câștigat premiile pentru „Cel mai bun artist debutant” și „Cea mai bună voce pop”.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

5 mai 1990 - Presedintele Ion Iliescu a invitat reprezentanti ai manifestantilor din Piata Universitatii la o discutie. Tratativele dintre presedinte si manifestanti au esuat, in momentul in care acestia din urma au cerut ca dialogul sa fie televizat.

 

5 mai 1999 - Indonezia și Portugalia au semnat un acord prin care să sprijine realizarea autonomiei provinciei Timor.

 

5 mai 1999 - Deputatii europeni l-au investit, la Strasbourg, pe italianul Romano Prodi in functia de presedinte al Comisiei Europene.

 

5 mai 2001 - Patriotul roman Ilie Ilascu a fost eliberat din inchisoarea Hlinoaia, unde fusese detinut samavolnic de autoritatile separatiste din autoproclamata republica transnistreana.

Pe  banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) - foto: ro.wikipedia.org

Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) – foto: ro.wikipedia.org

 

5 mai 2002 - După ce în primul tur de scrutin Jacques Chirac a obținut 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obține 82,21% împotriva lui Jean-Marie Le Pen al Frontului Național și este confirmat ca președinte al Franței.

Jacques René Chirac (n. 29 noiembrie 1932 la Paris) este un politician francez. A fost ales președinte al Republicii Franceze în 1995 și 2007, totodată co-principe al Andorrei - foto: ro.wikipedia.org

Jacques René Chirac – foto: ro.wikipedia.org

Jacques René Chirac (n. 29 noiembrie 1932 la Paris) este un politician francez. A fost ales președinte al Republicii Franceze în 1995 și 2007, totodată co-principe al Andorrei.

Jean-Marie Le Pen (n. 20 iunie 1928 la La Trinité-sur-Mer (Morbihan) ) este un om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Franței. Este fondatorul și președintele onorific al Frontului Național Francez, mișcare de dreapta, cu caracter xenofob, conservator și antisemit. Este tatăl omului politic Marine Le Pen - foto: ro.wikipedia.org

Jean-Marie Le Pen – foto: ro.wikipedia.org

Jean-Marie Le Pen (n. 20 iunie 1928 la La Trinité-sur-Mer (Morbihan) ) este un om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Franței. Este fondatorul și președintele onorific al Frontului Național Francez, mișcare de dreapta, cu caracter xenofob, conservator și antisemit. Este tatăl omului politic Marine Le Pen.

 

5 mai 2004 - Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reuşit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.

Silvio Berlusconi - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Silvio Berlusconi – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

5 mai 2006 - Moare la manastirea Varatec din jud.Neamt, Zoe Dumitrescu-Busulenga, scriitoare si critic literar ( n. 1920).

Zoe Dumitrescu-Busulenga = foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Zoe Dumitrescu-Busulenga = foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Nascută la 20 august 1920, a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii şi pedagog român. A fost membră a Academiei Romane şi a unor importante instituţii culturale europene. A fost un colaborator important al regimului Ceausescu în domeniul culturii, iar după 1989 a ales să se retragă într-o chilie la manastirea Varatec, lund numele de maica Benedicta. A fost înmormântată la manastirea Putna.

 

5 mai 2019 - Accident aviatic soldat cu 41 morţi şi cinci răniţi după aterizarea de urgenţă a unui avion Aeroflot, cuprins de flăcări în zbor, pe aeroportul moscovit Sheremetyevo. 41 de oameni au murit şi cel puţin cinci au fost răniţi în urma aterizării în flăcări a unui avion al companiei ruse Aeroflot pe aeroportul moscovit Sheremetyevo.

Aeronava Suhoi Superjet 100 decolase spre Murmansk, dar a anunţat că are un incendiu la bord şi a revenit la sol. Imaginile arată cum avionul a aterizat cu flăcări ieşind din zona cozii. Un membru al echipajului ar fi declarat că avionul a fost lovit de fulger.
cititi mai mult pe adevarul.ro

 

5 mai 2020 - La ordinea zilei

Consiliul Europei (5 mai 1949)

Sigla Consiliului Europei

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; agerpres.rocoe.mae.ro

 

Consiliul Europei

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

Consiliul Europei este cea mai veche organizaţie parlamentară internaţională de pe continent. La 5 mai 1949 reprezentanţi ai guvernelor statelor membre ale Tratatului de la Bruxelles (Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie) şi ai guvernelor Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei şi Suediei au semnat la Londra statutul noului organism paneuropean – Consiliul Europei,

Session of the Council of Europe's Assembly in the former House of Europe in Strasbourg in 1967. Willy Brandt, German minister for Foreign Affairs, is speaking - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Session of the Council of Europe’s Assembly in the former House of Europe in Strasbourg in 1967. Willy Brandt, German minister for Foreign Affairs, is speaking – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de “Adunarea Parlamentară“, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de “Comitetul Miniștrilor“, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.

România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.

 

Componența

Consiliul Europei este compus din 47 de state membre la care se adaugă o serie de state cu statut de observator.

 

State membre

Harta statelor membre în Consiliul Europei - foto: ro.wikipedia.org

Harta statelor membre în Consiliul Europei – foto: ro.wikipedia.org

- Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia și Turcia (1949)

- Islanda și Germania (1950)

- Austria (1956)

- Cipru (1961)

- Elveția (1963)

- Malta (1965)

- Portugalia (1976)

- Spania (1977)

- Liechtenstein (1978)

- San Marino (1988)

- Finlanda (1989)

- Ungaria (1990)

- Polonia (1991)

- Bulgaria (1992)

- Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România (1993)

- Andorra (1994)

- Letonia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (1995)

- Federația Rusă și Croația (1996)

- Georgia (1999)

- Armenia, Azerbaidjan (2001)

- Bosnia și Herzegovina (2002)

- Serbia (împreună cu Muntenegru) (2003)

- Monaco (2004)

- Muntenegru (2007)

 

State cu statut de observator

Harta membrilor şi observatorilor în Consiliul Europei - foto: ro.wikipedia.org

Harta membrilor şi observatorilor în Consiliul Europei - foto: ro.wikipedia.org

- Canada, Vatican, Japonia, SUA, Mexic și Israel.

 

Obiective

- Protejarea drepturilor omului

- Protejarea democrației pluraliste

- Protejarea supremației dreptului

- Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității culturale a Europei

- Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și constituționale

- Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană:

* discriminarea minorităților

* xenofobia

* intoleranța

* protecția mediului

* Clonarea umană

* SIDA

* drogurile

* terorismul

* crima organizată

Consiliul Europei (CoE), înființat la 5 mai 1949, este prima organizație inter-guvernamentală europeană postbelică ce a fost constituită ca organism european de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a valorilor democratice

Consiliul Europei reprezintă cadrul instituțional de colaborare interguvernamentală între statele membre, în toate domeniile de interes ale societății europene (cu excepția celor legate de apărare) și anume: cooperare juridică, în domeniul mijloacelor de informare în masă, în educație, cultură, patrimoniu, tineret și sport, probleme sociale și economice, puteri locale și regionale, protecția mediului etc.

În ultimul timp, CoE a pus un accent deosebit pe respectarea drepturilor omului pe continentul european, toate statele membre ale organizației semnând Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concepută pentru a proteja drepturile omului, ale democrației și ale statului de drept.

Organizația numără, în prezent, 47 de state membre, dintre care 28 sunt membre ale Uniunii Europene și peste 820 de milioane de cetățeni. Sediul CoE se află la Strasbourg, Franța.

Statele membre ale Consiliului Europei - foto: coe.mae.ro

Statele membre ale Consiliului Europei – foto: coe.mae.ro

Consiliul Europei susține libertatea de exprimare a presei, libertatea de întrunire, egalitate și protecția minorităților. CoE a lansat campanii referitoare la probleme legate de protecția copilului și drepturile romilor, cea mai mare minoritate din Europa.

Consiliul Europei ajută statele membre să lupte împotriva corupției și terorismului și întreprinde reformele judiciare necesare. Grupul său de experți în materie constituțională, cunoscut sub numele de Comisia de la Veneția, oferă consultanță juridică în țări din întreaga lume.

Consiliul Europei promovează drepturile omului prin convenții internaționale, cum ar fi Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și Convenția privind criminalitatea informatică.

(…)

 

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este considerată cea mai veche adunare parlamentară internaţională cu o compoziţie pluralistă şi cu membri aleşi democratic în conformitate cu prevederile unui tratat internaţional.

Adunarea este unul dintre cele două organisme statutare ale Consiliului Europei, alături de Comitetul de Miniştri care este format din miniştri de externe dar se reuneşte şi la nivelul adjuncţilor acestora.

Adunarea reprezintă forţele politice ale statelor membre ale organizaţiei. Este compusă dintr-un număr de reprezentanţi ai fiecărui stat membru.

Cu prilejul primei sesiuni a Adunării Consultative, desfăşurată la 8-13 august 1949, omul politic belgian Paul-Henri Spaak a fost ales preşedinte al acestui organism şi a sprijinit dezvoltarea unei reţele de contacte interguvernamentale în domenii precum drepturi ale omului, guvernare locală, educaţie, cultură, sport, politici de internet.

Totuşi, organizaţia a îndeplinit mai mult un rol consultativ, fără a putea juca un rol suficient de important la nivel european pentru sprijinirea demersurilor de integrare europeană ale statelor europene.

The first meeting of our Committee of Ministers was held exactly 70 years ago - on 8 August 1949, at Strasbourg Town Hall. The session was opened by French Foreign Minister Robert Schuman. The Ministers invited Greece and Turkey to join the organisation, which they did on 9 August 1949 - the very next day! - foto preluat de pe www.facebook.com

The first meeting of our Committee of Ministers was held exactly 70 years ago – on 8 August 1949, at Strasbourg Town Hall. The session was opened by French Foreign Minister Robert Schuman. The Ministers invited Greece and Turkey to join the organisation, which they did on 9 August 1949 – the very next day! – foto preluat de pe www.facebook.com

Totodată, cu acelaşi prilej, s-a hotărât transmiterea invitaţiilor de aderare la Consiliul Europei pentru Turcia, Islanda şi Grecia, conform www.coe.int.

La 25 octombrie 1955, Adunarea a hotărât pe baza unei decizii unanime să adopte simbolul organizaţiei Consiliului Europei, un cerc format din 12 stele aurii, aşezate pe un fond albastru, având formatul unei embleme. Ca urmare a acestei decizii, Comitetul Miniştrilor a adoptat, la 9 decembrie 1955, această emblemă, drept drapelul Consiliului Europei.

În conformitate cu prerogativele sale din Statutul organizaţiei, Adunarea poate:

- să ceară guvernelor celor 47 de state membre să acţioneze şi să răspundă în baza solicitării formulate;

- să desfăşoare anchete care să descopere noi fapte privind încălcări ale drepturilor omului;

- să adreseze interpelări preşedinţilor şi premierilor pe orice temă aleasă;

- să desfăşoare acţiuni de monitorizare a alegerilor şi să trimită echipe de mediere pentru crizele apărute;

- să negocieze condiţiile în care statele pot adera la organizaţie;

- să ceară opinii juridice asupra legilor şi constituţiilor statelor membre;

- să fie izvor de inspiraţie la nivel naţional prin formularea de propuneri şi opinii asupra tratatelor;

- să sancţioneze un stat membru prin adresarea recomandării de excludere sau suspendare, potrivit http://website-pace.net.

Adunarea Parlamentară menţine un dialog constant cu guvernele, parlamentele naţionale şi alte organizaţii internaţionale şi cu societatea civilă.

Se reuneşte de patru ori pe an la nivelul sesiunilor plenare săptămânale, la sediul organizaţiei de la Strasbourg.

În urma desfăşurării dezbaterilor şi votului exprimat, Adunarea Parlamentară adoptă trei tipuri de documente: recomandări – care sunt adresate Comitetului de Miniştri; rezoluţii – ce relevă viziunea Adunării pe o anumită tematică; opiniile – formulate pe marginea cererilor de aderare, a proiectelor de tratat sau a altor chestiuni referitoare la acestea.

Activitatea Adunării este desfăşurată de nouă comitete, care se întrunesc între sesiuni pentru aprobarea proiectelor de rapoarte sau pentru desfăşurarea sesiunilor, şi de către un Birou.

Totodată, Secretariatul general, condus de un secretar general, este format din 90 de persoane şi sprijină desfăşurarea activităţii membrilor Adunării.

În prezent, 324 de deputaţi compun Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Preşedintele este ales, dintre membrii săi, pentru o perioadă de maximum trei sesiuni.

La 25 iunie 2018, Liliane Maury Pasquier a fost aleasă în funcţia de preşedinte a Adunării Parlamentare.

articol preluat de pe www.agerpres.ro

Another photo from the first-ever meeting of our Committee of Ministers, on 8 August 1949. As well as Robert Schuman, other leaders who attended including British foreign secretary Ernest Bevin and Paul Henri Spaak from Belgium. For more Council of Europe milestones check out our special 70th anniversary website: www.coe.int/70 - foto preluat de pe www.facebook.com

Another photo from the first-ever meeting of our Committee of Ministers, on 8 August 1949. As well as Robert Schuman, other leaders who attended including British foreign secretary Ernest Bevin and Paul Henri Spaak from Belgium. For more Council of Europe milestones check out our special 70th anniversary website: www.coe.int/70 – foto preluat de pe www.facebook.com

 

Evoluția relațiilor României cu Consiliul Europei

La 16 martie 1990, Ministerul Afacerilor Externe a adresat o scrisoare Secretariatului general al Consiliului Europei, prin care arăta intenția României de a adera la acest for în viitorul apropiat.

În următoarele luni, în cadrul activităților Consiliului, au participat, cu statut de invitați speciali, reprezentanți ai României.

Cererea oficială de aderare a României la Consiliul Europei a fost depusă, la Strasbourg, la 19 decembrie 1991.

În februarie 1992, Consiliul a desemnat trei raportori, care au efectuat prima vizită în România în noiembrie 1992.

La 1 iulie 1993, Comisia politică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a avizat favorabil aderarea României la această organizație, iar la data de 2 septembrie, un aviz similar l-a emis și Comisia juridică a Drepturilor Omului.

La 28 septembrie 1993, cu prilejul sesiunii de toamnă, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și-a dat votul pentru admiterea României în această organizație paneuropeană.

Ministrul de externe român, Teodor Meleșcanu, a semnat, la 7 octombrie 1993, la Viena, Statutul Consiliului Europei și Convenția europeană a drepturilor omului, drapelul tricolor fiind înălțat cu același prilej la sediul din Viena.

La data de 8 octombrie 1993, președintele Ion Iliescu a participat la prima reuniune a șefilor de stat și guvern a țărilor membre ale Consiliului Europei.

După admitere, România a participat la activitățile Consiliului Europei, la reuniunile de experți și în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa și ale celorlalte organisme decizionale subsidiare ale organizației.

Vizita președintelui României Ion Iliescu la Strasbourg; discurs rostit la Consiliul Europei  Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

Vizita președintelui României Ion Iliescu la Strasbourg; discurs rostit la Consiliul Europei
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

cititi mai mult pe agerpres.ro

 

Aderarea României la Consiliul Europei

articol preluat de pe coe.mae.ro

România a aderat la Consiliul Europei (CE) ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE, privind invitarea ţării noastre de a deveni membru al Consiliului Europei.

La data de 7 octombrie 1993, România a semnat documente statutare şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena).

Aderarea la CE, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

La o distanţă de 12 ani de la aderare, România dispune de un important capital politic şi instituţional la Consiliul Europei, reprezentat de suma eforturilor factorilor politici şi a instituţiilor statului (guvern, parlament, justiţie, autorităţi locale) de a promova aplicarea acquis-ului Consiliului Europei în societatea românească.

 

Cronologia aderării

- 29 ianuarie 1991 – Primul ministru al României, dl. Petre ROMAN, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) (Strasbourg);

- 1 februarie 1991 – România a obţinut statutul de invitat special la APCE (Innsbruck) Au participat Primul Ministru Petre Roman si ministrul afacerilor externe, Adrian Nastase;

- 16 decembrie 1991 – Guvernul român a transmis cererea oficială de aderare la CE, printr-o scrisoare oficială adresată Secretarului General al CE, doamna Catherine Lalumiere;

- 8 ianuarie 1992 – cerere de aviz privind admiterea României în Consiliul Europei este adresată APCE, de către Comitetul de Miniştri al CE;

- Noiembrie 1992 – o delegatie a APCE participă la observarea alegerilor generale şi prezidenţiale din România;

- 28 septembrie 1993 – APCE adoptă Avizul 176 privind cererea României de aderare la CE;

- 4 octombrie 1993 – Comitetului de Miniştri adoptă Rezolutia nr. 37/1993 privind decizia de invitare a României să devină membru al Consiliului Europei;

- 7 octombrie 1993 – România este primită în Organizaţie, cu ocazia semnării documentelor statutare şi a Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena);

- 31 mai 1995 – Congresul European al Puterilor Locale şi Regionale (CPLR) adoptă Rezoluţia nr. 18 şi Recomandarea nr. 12 privind democraţia locală în România (primul raport de monitorizare de acest tip);

- 1996 – Infiintarea instituţiei Agentului Guvernamental;

- 24 aprilie 1997 – Este adoptată rezoluţia nr. 1123 şi recomandarea nr. 1326 privind încetarea monitorizării României de către APCE;

- 22 mai 1998 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului pronunţă prima hotărâre împotriva României (afacerea Vasilescu).

- 15-16 mai 2002, Bucureşti – Comisia de monitorizare a APCE propune încetarea procesului de post-monitorizare a României de către APCE;

- 28 mai 2002 – Biroul APCE decide încetarea procesului de post-monitorizare a României;

- 2003 – Instituţia Agentului Guvernamental se transferă la Ministerul Afacerilor Externe

 

articol preluat de pe coe.mae.ro

cititi despre Consiliul Europei si pe: www.coe.int; en.wikipedia.org

cititi si DOCUMENTAR: 70 de ani de la înfiinţarea Consiliului Europei

Calendar Ortodox 5 mai 2023

Sf. Mare Mc. Irina din Maghedon (sec. IV-lea) si Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou (1384 – 1426)

 

Calendar Ortodox 5 mai 2023

- Sf. Mare Mc. Irina.
– Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
– (Dezlegare la pește)

 

Sf. Mare Mc. Irina din Maghedon

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea (1). Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.

cititi mai mult oe unitischimbam.ro

 

Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon (gr. Άγιος Εφραίμ Νέας Μάκρης / του Όρους των Αμωμών), despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre el, credincioșii îl consideră un sfânt “nou-arătat” (gr. “νεοφανείς”) prin descoperire dumnezeiască.

Sfântul Efrem a devenit în ultimii ani unul din cei mai cinstiți sfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Irina din Maghedon (sec. IV-lea)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mare Mc. Irina din Maghedon

Sfânta Mare Muceniță Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea (1). Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestiri în 1831. Sf. Irina din Maghedon este prăznuită la 5 mai.

 

Viața

Sfânta Irina s-a născut în cetatea Maghedon din Persia, în secolul al IV-lea. Era fiica regelui Maghedonului, Licinius; fiind păgân, tatăl ei îi pusese numele de Penelope (2).

Penelope era foarte frumoasă, dar tatăl ei o ținea izolată într-un turn înalt al palatului său pentru ca nu cumva să fie influențată de credința creștină, care se răspândea cu repeziciune și în Persia. Împreună cu ea stăteau, pentru a o sluji, alte treisprezece fecioare frumoase.

Licinius i-a repartizat apoi Penelopei, ca tutore, un bătrân învățat, pe nume Apellian (3), pentru a-i da cea mai bună educație posibilă. Apellian era însă creștin, și în timpul lecțiilor i-a povestit Penelopei despre Iisus Hristos, Mântuitorul, despre credința creștină și despre virtuțile creștine.

Când Penelope a ajuns la adolescență, părinții ei au început să se gândească la căsătoria ei. Într-o zi, un porumbel a intrat în zbor prin fereastra deschisă cu o ramură de măslin în cioc,pe care a pus-o pe masă. Apoi, a venit un vultur cu o coroană de flori în cioc și, de asemenea, a pus-o pe masă.

În cele din urmă, un corb a venit în zbor, având un șarpe în cioc, care a căzut pe masă. Penelope a fost nedumerită de aceste întâmplări și se întreba ce semnificație pot avea.

Apellian i-a explicat că porumbelul simboliza educația ei, iar ramura de măslin întruchipa harul lui Dumnezeu care se revarsă la Botez.

Vulturul cu cununa de flori reprezenta succesul de care avea să se bucure în viața ei viitoare. Corbul și șarpele îi prevesteau suferințe și durere.

La sfârșitul acestei discuții, Apellian i-a spus că Domnul voia să o logodească cu El și că Penelope avea să rabde multe suferințe pentru cerescul ei Mire.

De atunci începând, Penelope a refuzat să se căsătorească, a fost botezată de preotul Timotei și a primit numele de Irina (care în limba greacă înseamnă „Pace”).

Şi-a îndemnat și părinții să devină creștini. La scurt timp după aceea, a distrus toate statuile idolilor cărora li se închina tatăl ei.

Întrucât Irina își închinase viața lui Hristos, ea i-a refuzat pe toți pețitorii pe care tatăl ei îi alesese pentru ea. Când Liciniu a aflat că fiica lui refuza să se închine zeilor păgâni, s-a înfuriat.

A încercat să o abată de la slujirea lui Hristos punând să fie torturată. A fost legată și aruncată sub copitele unor cai sălbatici, însă aceștia au rămas nemișcați.

În loc să o rănească pe sfântă, unul din cai a tăbărât asupra lui Licinius, i-a sfâșiat și i-a smuls mâna dreaptă. Apoi l-a doborât pe Licinius la pământ și a început să îl calce în picioare. Atunci slujitorii au dezlegat-o pe sfânta fecioară, și prin rugăciunile ei, Licinius s-a ridicat nevătămat, în prezența martorilor, cu mâna la locul ei.

Văzând o asemenea minune, Liciniu și soția lui și mulți dintre cei de față (ca la 3000) au crezut în Hristos și i-au părăsit pe zeii păgâni. Liciniu a demisionat din funcțiile sale administrative, închinându-și viața slujirii Domnului Iisus Hristos.

Sfânta Irina s-a dus să locuiască în casa profesorului ei, Apellian și a început să îl propovăduiască pe Hristos păgânilor, întorcându-i pe mulți pe calea mântuirii.

Sedechie, noul guvernator al orașului a auzit de această minune și l-a chemat la el pe Apellian, pentru a-l întreba despre modul de viață al Irinei.

Apellian i-a răspuns că Irina, ca și ceilalți creștini, trăia în înfrânare, în rugăciune și în citirea de cărți sfinte. Sedechie a chemat-o pe sfântă la el și i-a poruncit să înceteze să Îl mai propovăduiască pe Hristos.

A încercat și să o silească să jertfească idolilor. Dar Sfânta Irina și-a mărturisit cu curaj credința creștină înaintea guvernatorului, și, netemându-se de mânia lui, s-a arătat gata să sufere pentru Hristos.

Din porunca lui Sedechie, fecioara a fost aruncată într-un puț plin cu șerpi și cu vipere. Sfânta a petrecut în puț zece zile, însă șerpii nu s-au atins de ea, căci un înger al Domnului a păzit-o și i-a adus hrană.

Sedechie a crezut că această minune fusese înfăptuită prin vrăjitorie, și a supus-o pe Sf. Irina la multe alte torturi, dar ea a rămas nevătămată.

Auzind-o mărturisind pe Hristos și văzând minunile care se înfăptuiau cu ea, și mai mulți oameni s-au convertit la Hristos și s-au îndepărtat de credința în idoli.

Sedechie a fost înlăturat din funcție de fiul său, Savorus (4), care i-a persecutat încă și mai mult pe creștini.

Sfânta Irina s-a dus în orașul ei natal, în Persia, la Maghedon ca să se întâlnească cu Savorus și cu armatele lui și ca să-i ceară să înceteze persecuția.

Când acesta a refuzat, la rugăciunile fecioarei întreaga armată și-a pierdut vederea. Apoi, rugându-se ea, au văzut din nou. Savorus însă a refuzat să recunoască puterea lui Dumnezeu.

Din pricina trufiei lui, a fost lovit de un trăsnet, care l-a ucis.

După aceasta, Sf. Irina a intrat în oraș, unde a făcut multe minuni.

S-a întors să trăiască în turnul construit de tatăl ei, avându-l cu ea pe preotul Timotei. Prin propovăduirea ei s-au convertit la Hristos 5000 de oameni.

Mai târziu, sfânta a plecat în orașul Callinicum (un oraș de pe râul Eufrat, în Siria) (5). Stăpânitorul acelui oraș era Numerian, fiul lui Sebastian.

Când a început să Îl propovăduiască pe Hristos, Irina a fost arestată și torturată de autoritățile păgâne. A fost închisă pe rând în trei boi de bronz care apoi au fost încinși în foc.

A fost mutată dintr-unul în altul, dar a rămas neatinsă, în chip minunat. Mii de păgâni, cutremurați de această minune, s-au convertit atunci la Hristos.

Simțindu-și sfârșitul aproape, Numerian i-a lăsat instrucțiuni eparhului Vavdon (Babdon) să o chinuie mai departe pe sfântă și să o silească să le jertfească idolilor. Acesta a făcut cum i s-a poruncit, însă chinurile nu au putut-o atinge și mai mulți au crezut în Hristos.

Sfânta muceniță a fost dusă atunci (sau poate i s-a dat drumul și a plecat de bunăvoie?) până în orașul Constantina (azi Viranșehir, în Turcia), la 40 de mile nord-est de Edessa.

Spre anul 330, regele persan Sapor al II-lea (309-379) auzise de minunile sfintei. Ca s-o împiedice să câștige și mai mulți adepți, acesta a pus ca fecioara să fie arestată, decapitată și îngropată.

Dar Dumnezeu a trimis un înger care a înviat-o, iar ea a mers până în cetatea Mesembria/Membria (6) Văzând că fecioara era încă în viață și auzindu-i propovăduirea, stăpânitorul locului s-a botezat și el, împreună cu mulți dintre supușii săi.

Sf. Mare Mc. Irina din Maghedon (sec. IV-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mare Mc. Irina din Maghedon (sec. IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Adormirea

Plină de râvnă, vrând să aducă pe cât mai mulți la Hristos, Sf. Irina a plecat de acolo la Efes, în Asia Mică, propovăduind și acolo și săvârșind multe minuni. Acolo Domnul i-a descoperit câ sfârșitul vieții ei se apropia.

Atunci sfânta Irina a părăsit orașul, însoțită de șase oameni, între care fostul ei profesor, Apellian. La ieșirea din oraș, a găsit un mormânt nou, în care nu mai fusese îngropat altcineva, într-o peșteră.

Făcându-și semnul crucii, a intrat în mormânt, cerându-le însoțitorilor ei să acopere intrarea în peșteră cu o piatră mare, ceea ce au și făcut.

Potrivit unor relatări, două (sau patru, în alte surse) zile mai târziu, când Apellian, împreună cu câțiva creștini s-au întors, au găsit piatra răsturnată, iar trupul sfintei nu se afla în mormânt.

Astfel a voit Dumnezeu să o slăvească pe Sfânta Irina, care, iubindu-L, și-a închinat viața slujirii Domnului Hristos.

Potrivit altor relatări, Sf. Muceniță Irina a adormit cu pace, iar sfintele ei moaște au fost recuperate mai târziu de credincioși, care i-au adus cinstirea cuvenită.

Potrivit acestor relatări, moaștele Sfintei au fost, se pare, mutate la Constantinopol, unde au fost ridicate în cinstea ei mai multe biserici, între care Biserica „Sfânta Irina” de lângă Sfânta Sofia.

O altă sursă afirmă că Sf. Irina ar fi fost arsă pe rug la Tesalonic.

Este posibil ca moaștele Sfintei Irina să fi părăsit Constantinopolul în anul 1118, fiind date în dar lui Henric I al Angliei sau să fi fost evacuate înaintea cuceririi otomane din 1453.

Moaște ale Sf. Irina se găsesc în Mănăstirea Bronta din insula Samos (Grecia) și în Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Patmos (Grecia), iar capul Sfintei Irina se găsește la biserica Sf. Vasile din St. Louis, Missouri (ROCOR).

 

Cinstirea

Sfânta Irina a călăuzit mii de oameni la Hristos prin viața ei minunată și prin propovăduirea ei. Biserica o cinstește, iar creștinii cer și astăzi ajutorul și rugăciunile ei de mijlocire.

Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor.

 

Imnografie

Troparul Sf. Mare Mucenițe Irina (5 mai), glasul al 4-lea:

Credința în Hristos păzind și călătoria către dânsul săvârșind, mielușele cuvântătoare v-ați adus prin chinuire Mielului și Păstorului Hristos; pentru aceasta cu suflet vesel, după vrednicie săvârșind astăzi pomenirea voastră, pe Hristos mărim.

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Mucenițe Irina, glasul al 4-lea:

Fiind împiestrită cu frumusețile fecioriei, fecioară, și încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, și stropită fiind cu sângele muceniciei și strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credință, muceniță, ai primit harul de biruință, prin chinuirea ta.

 

Note

1 – Alte surse plasează mucenicia sfintei la sfârșitul sec. I, începutul sec. II, identificându-l pe preotul Timotei, care a botezat-o, cu Sf. Timotei, ucenicul Sf. Ap. Pavel, dar corelația nu pare a fi susținută de nimic.

2 – Nu se știe despre ce oraș este vorba, căci diferitele indicații din Viețile sfintei nu par să concorde. Unele plasează acest oraș în Persia (ceea ce ar însemna poate în Imperiul sassanid al lui Sapor (Shappur) al II-lea, dincolo de granița Imperiului Roman, sau într-unul din regatele independente de dincolo de granița Imperiului roman, altele „la granița Macedoniei” deci în nordul Greciei, în plin Imperiu roman.

Un oraș Megido exista în Palestina, în valea Izreelului, dar acesta e departe de toate celelalte locuri indicate în Viața sfintei. Licinius este un nume roman, iar Irina, Timotei și Apellian – grecești (aceasta sugerează că tatăl sfintei era demnitar roman, poate într-o zonă unde limba orașelor era greaca), dar Sedechie (Sedecius) este un nume mai degrabă oriental, și Sever/Savorus/Savorie/Sapor este un nume roman sau persan.

În jurul anului 300, provincia Osroene, în care se găseau atât Constantina cât și Callinicum, fusese încorporată în Imperiul Roman, în dioceza Orientului. Este posibil și ca Sfânta să se fi născut într-un oraș de dincolo de granița imperiului și să se fi mutat mai târziu înăuntrul imperiului.

În același timp, hagiografii îi numesc pe toți conducătorii orașelor regi sau împărați, o practică răspândită printre hagiografi, dar care nu ajută la distingerea între înalții demnitari romani și conducătorii unor regate independente sau autonome.

Dacă însă hagiograful dă titlurile demnitarilor corect, plasarea evenimentelor în secolele I-II, când în regiune existau mai multe regate independente, ar putea fi mai plauzibilă.

Peregrinarea sfintei prin mai multe regiuni și angajarea ei directă în misiunea de propovăduire a credinței creștine par și ele să recomande plasarea într-o perioadă mai timpurie a creștinismului.

3 – Se pare că Apellian a scris mai târziu și prima Viață a sfintei Irina, după cum s-a păstrat mărturia în Viețile sfinților.

4 – Poate Sapor al II-lea al Persiei; alternativ este redat și ca “Sever”, nume roman.

5 – După alte surse, la Callipoli (oraș din provincia Caria, în Asia Mică, sau alternativ Gallipoli, la Marea Marmara)

6 – Este probabil vorba tot de orașul Constantina, cunoscut alternativ sub numele de Tela sau Membria; citind Mesembria, unele surse îl identifică cu unul din orașele Mesembria din Tracia (Nessebăr, în Bulgaria sau Messembria din Tracia greacă, în apropiere de via Egnatia, una din principalele artere de circulație din Imperiu, care mergea de la Roma, prin Tesalonic, până în Bizanț/Constantinopol).

 

cititi mai mult despre Sf. Mare Mc. Irina si pe:  doxologia.ropravila.ro

Efrem din Nea Makri (1384 – 1426)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Efrem din Nea Makri

Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Efrem din Nea Makri sau Sf. Efrem din Muntele Amomon (gr. Άγιος Εφραίμ Νέας Μάκρης / του Όρους των Αμωμών), despre care se crede că a trăit între anii 1384 și 1426, este cinstit ca sfânt mucenic și făcător de minuni de mulți creștini ortodocși. Deși nu există date istorice despre el, credincioșii îl consideră un sfânt “nou-arătat” (gr. “νεοφανείς”) prin descoperire dumnezeiască.

Sfântul Efrem a devenit în ultimii ani unul din cei mai cinstiți sfinți din Grecia, și o mulțime de pelerinaje se fac la moaștele și locul pătimirii lui, Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. Mucenicia sa este prăznuită la data de 5 mai, iar descoperirea moaștelor sale la 3 ianuarie. Moaștele sfântului au fost descoperite prin voia lui Dumnezeu în 1950, 524 ani după moartea sa martirică. Patriarhia Constantinopolului l-a canonizat în martie 2011.

Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou (1384 - 1426) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou (1384 – 1426) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Istoric

Numele Sfântului Efrem și biografia sa cu detalii și date exacte au fost revelate monahiei Makaria Desypris (1911-1999) într-o serie de vise de inspirație divină în anul 1950. În urma acestor vise, ea s-a încredințat că voia lui Dumnezeu era ca ea să reconstruiască Mănăstirea Buna Vestire din Nea Makri, mănăstire ce a fost distrusă în secolul al XV-lea de către pirați.

Cu permisiunea episcopului locului, monahia Macaria a luat în grijă ruinele capelei, și în timp ce lucra la îndepărtarea molozului, se ruga să afle mai multe despre călugărul care a trăit cândva acolo. Răspunsul la rugăciune a fost un gând puternic care-i spunea „Sapă pământul aici și vei găsi ceea ce cauți”.

Ajutată de un tânăr muncitor, au descoperit o fostă vatră, cu trei ferestre mici, și un perete parțial distrus, indicii că acel loc fusese cândva o chilie. În pământul din vecinătatea schitului, au fost găsite sfinte moaște despre care s-a presupus că aparțin Sf. Efrem.

După descoperirea Sfintelor sale Moaște, Sfântul Efrem cel Nou s-a arătat de mai multe ori monahiei Makaria, altor maici și multor creștini fie sub chipul unui nevoitor cu fața brăzdată de multe osteneli, fie purtând veșminte preoțești, fie ca un călugăr, mărturisind: „Mă numesc Efrem!” și relatându-le viața, chinurile și torturile la care a fost supus.

Moaștele Sfântului au devenit rapid un loc popular de închinăciune, iar Sfântul a devenit cunoscut ca un grabnic ajutător și mare făcător de minuni. Pe locul unde a trăit și a murit ca martir, a fost reconstruită mănăstirea cu hramul Buneivestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Mănăstirea este astăzi un loc de pelerinaj foarte frecventat ce atrage vizitatori din toată lumea, în special oameni care se roagă pentru vindecarea de boli.

 

Viața

Potrivit viselor revelate monahiei Macaria, Sf. Efrem s-a născut pe 14 septembrie 1384 în Trikala, Thessalia, primind la botez numele de Constantin. A rămas orfan de tată încă de când era mic și evlavioasa lui mamă s-a îngrijit de creșterea lui și a celorlalți șase frați.

La vârsta de 14 ani s-a îndreptat spre mănăstire, a depus votul monahal primind numele de Efrem și s-a mutat în Attica să viețuiască în Mănăstirea Buna Vestire din Muntele Amomon. După ce a trăit 27 de ani în nevoință călugărească aspră, în anul 1424, mănăstirea fost cotropită de otomani.

Turcii au ucis monahii prin decapitare, dar Sf. Efrem a scăpat și timp de un an a viețuit ca pustnic printre ruinele mănăstirii. În 14 septembrie 1425 a fost luat în robie de turcii veniți într-un nou raid, așa începând mucenicia lui. A fost ținut captiv și torturat mai bine de opt luni, iar în ziua de 5 mai 1426 a fost torturat până la moarte.

Sfântul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Dudul de care se presupune că sfântul a fost spânzurat, este astăzi un loc de închinare în interiorul mănăstirii reconstruite.

 

Imnografie

Troparul și condacul

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniților și ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ți sufletul sub loviturile necredincioșilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Christos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îți strigă ție: slavă Celui Ce ți-a dăruit putere, slavă Celui Ce ți-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Ce dă tuturor tămăduiri prin tine.

Pe Colina Neprihăniților te-ai întărit viețuind întru nevoință, Părinte de Dumnezeu înțelepțite, și de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta, Cel Ce dăruiește lumii viață cu îndoită cunună te-a încununat, Mare Mucenice al lui Christos Efrem, și te-a dăruit nouă ca în tot locul să avem ajutător și să ne rugăm cu stăruință: Miluiește-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine!

Fragment din Acatistul Sf. Efrem cel Nou:

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credință și care îți strigă ție:

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Icosul 1

Ca un Înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer și ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toți credincioșii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, ,,Preafericit’’ te numim și îți strigăm ție:

Bucură-te, căci odinioară lupta cea bună ai purtat;
Bucură-te, căci acum tu strălucești prealuminat;
Bucură-te, cela ce ne dăruiești nouă veselie;
Bucură-te, căci pricinuiești în Ceruri bucurie;
Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Christos–Dumnezeu;
Bucură-te, sabie cu două tăișuri împotriva nebuniei celui rău;
Bucură-te, căci tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoință;
Bucură-te, căci în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruință;
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinței;
Bucură-te, rana și surparea necredinței;
Bucură-te, că ești putere dăruită celor credincioși;
Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioși;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

 

Iconografie

Sf. Efrem cel Nou apare în iconografie având o înfățișare ascetică și slabă, cu părul negru și barbă, îmbrăcat în rasa neagră de călugăr și având în mână o limbă de foc.

 

Proslăvirea

La data de 4 martie 2011, Sf. Efrem a fost trecut în rândul Sfinților de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Sfântul este prăznuit pe 3 ianuarie în amintirea descoperirii sfintelor sale moaște și pe 5 mai în amintirea martiriului său.

La șaizeci de ani de la descoperirea moaștelor Sf. Efrem, Sfântul Sinod al Greciei a cerut printr-o scrisoare trimisă Patriarhului Ecumenic ca Sf. Efrem să fie trecut în rândul sfinților. Scrisoarea preciza faptul că Sf. Efrem este recunoscut ca și sfânt de către ortodocșii din întreaga lume, menționând următoarele: “afluxul de pelerini este masiv, aproape zilnic, iar în duminici și în sărbători mănăstirea este invadată de pelerinii veniți din toată Grecia… Cinstirea Sf. Efrem cel Nou se face atât în Grecia cât și în afara ei… Există biserici dedicate Sfântului în Sitia și Tinos… Icoane ale Sfântului sunt cinstite în întreaga lume ortodoxă.”

Încercări anterioare de proslăvire a Sf. Efrem au avut loc în anul 1997 de către arhiepiscopul Christodoulos al Atenei și a toată Grecia, în timpul Mitropolitului Panteleimon (Bezeniti) de Attica. Mitropolitul a scris într-o scrisoare următoarele: “în conformitate cu Tradiția Ortodoxă, Biserica Ortodoxă proclamă sfinți în conformitate cu conștiința lumii ecleziastice, iar autoritatea administrativă a Bisericii confirmă credința poporului printr-o decizie care este doar declarativă.”

Mitropolitul Panteleimon se referea la minunile săvârșite de Sfânt și la miile de pelerini care vin anual la mănăstire. Un an mai târziu, în timp ce Sfântul Sinod a cerut Patriarhului Ecumenic să-l treacă pe Efrem în rândul sfinților, un conflict a izbucnit între Mitropolitul de Attica și Mănăstirea ce adăpostea moaștele Sf. Efrem, iar subiectul proslăvirii a fost închis, fiind finalizat abia în 2011.

 

cititi mai mult deaspre Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou si pe: doxologia.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org