Articole

Augustin de Hipona (354 – 430)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Augustin de Hipona

Augustin de Hipona (Sfântul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși, n. 13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia – d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine.

Augustin de Hipona (Sfântul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși, n. 13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Augustin de Hipona – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Caracterizare

Cel întru sfinți Părintele nostru, Fericitul Augustin (n. 13 noiembrie 354, Tagaste, Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost episcop de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale. A fost fiul cel mare al Sfintei Monica. Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 15 iunie, iar în Biserica Romano-Catolică la 28 august - in imagine, Cea mai veche reprezentare a Sf. Augustin păstrată până în zilele noastre, Bazilica din Lateran (sec. al VI-lea) - foto: ro.orthodoxwiki.org

Cea mai veche reprezentare a Sf. Augustin păstrată până în zilele noastre, Bazilica din Lateran (sec. al VI-lea) – foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Augustin (numit uneori Aurelius Augustinus, în urma confuziei cu Aurelius de Cartagina, contemporanul său) este unul din Cei patru Părinți ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim și Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au modificat substanțial gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală.

În tinerețe a studiat retorica. Impresionat de “Hortensius” al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat întâi maniheismul, apoi scepticismul și în final neoplatonismul. După convertirea sa la creștinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii.

Teologia sa a influențat gândirea lui Martin Luther, care inițial aparținuse ordinului augustinian.

Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare și luptă pentru despărțirea între Stat și Biserică. În opera sa târzie, “Despre cetatea lui Dumnezeu” (De Civitate Dei) apreciază istoria omenirii ca pe o evoluție a cetății terestre, a oamenilor (“civitas terrena”), ce aspiră spre cetatea lui Dumnezeu (“Civitas Dei”). Augustin identifică Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. El explică decăderea Imperiului Roman prin faptul că devenise un loc păgân, care a trebuit să facă loc Cetății lui Dumnezeu, adică Bisericii.

 

Viața

Sf. Augustin studiind (Sant’Agostino nello studio) de Sandro Botticelli, 1480, Chiesa di Ognissanti, Florența, Italia – foto: ro.wikipedia.org

Sf. Augustin s-a născut la Tagaste (astăzi Souk Ahras), Numidia, în nordul Africii, în anul 354. Tatăl său, Patricius, era păgân iar mama sa,(Sfânta Monica), era o practicantă exemplară a creștinismului. Educația elementară a lui Augustin, primită în orașul natal, era creștină. A învățat mai apoi la Madaura și Cartagina.

Aici a intrat pe drumul păcatului, după cum spune în Confesiuni, adică a dus o viață carnală și a avut un fiu din flori. Înainte de a se creștina, a fost adeptul mai multor culte și orientări filozofice, în special maniheismul și a tratat problema diviziunii clare între bine și rău, fiind preocupat de problema originii răului.

În anii 373 – 383, Sf. Augustin este profesor de Retorică, întâi la Tagaste și apoi la Cartagina. În această perioadă, s-a ocupat de dialogul Hortensius de Cicero, care îndeamnă la iubirea înțelepciunii eterne, lucru care îi va schimba viața, luând o turnură decisivă: Sf. Augustin va deveni manihean.

Dar după scurtă vreme, episcopul manihean Faustus nu îi poate răspunde la întrebări, iar Augustin se retrage din sectă. Pleacă la Roma pentru a întemeia o școală de Retorică, dar, neavând succesul la care se aștepta, în 384 călătorește la Milano unde îl cunoaște pe episcopul creștin Ambrozie.

Se dedică apoi studiului în Noua Academie Platonică, influențată atunci de scepticism. Învățăturile conform cărora trebuia să se mulțumească cu poziția sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulțumi. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia și viața sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp, să lupte cu tentațiile sale carnale.

Tocmai când se gândea să se căsătorească cu mama copilului său din flori, spre a da legitimitate acelei relații din tinerețe, se implică într-o nouă poveste amoroasă. Este un moment de maximă tensiune în conștiința sa. Acesta este momentul celebrei sale convertiri, relatată în cartea a opta din Confesiuni.

Retras în grădină pe domeniul Cassiacus, spre o „dramatică examinare a adâncurilor ființei sale”, Augustin are un moment de revelație sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecină, spunând: „Tolle, lege; tolle, lege” („ia și citește; ia și citește!”). Nu-și amintea însă nici un cântec de copii care să conțină aceste vorbe și, imediat, și-a dat seama că îi vorbise o voce divină.

Luând „Cartea apostolului”, citi primele cuvinte care îi căzură sub ochi: „Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă; ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija față de trup să nu o faceți spre pofte”. Acesta este momentul convertirii sale, hotărâtoare în acest sens fiind influența episcopului Ambrozie, care l-a și botezat, în noaptea de Paști a anului 387.

În 389 revine la Tagaste, unde întemeiază o comunitate monahală. Se dedică studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului și a altor erezii. În 391 devine preot la Hippo Regius,, iar în 395 Episcop. Moare în 430, după treizeci și cinci de ani dedicați activității episcopale. În acest moment, Imperiul Roman era deja supraextins și muribund, iar vandalii se pregăteau să atace chiar cetatea episcopală a lui Augustin. Marea Romă avea să devină o amintire (cucerită în 493 de ostrogoți), iar Europa Occidentală va intra în Evul său întunecat, vreme de patru secole, până la renașterea carolingiană.

 

Filosofia lui Augustin

Saint Augustine Meditates on the Trinity when the Child Jesus Appears before him by Vergós Group – foto: en.wikipedia.org

Augustin este unul din cei mai influenți gânditori, poate cel mai influent dintre toți, mai ales dacă ținem seama de faptul că inclusiv platonismul a influențat gândirea medievală prin intermediul lui Augustin. El rămâne o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa, influențând, de exemplu, gândirea lui Descartes.

Înlocuiește concepția timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în sensul de drum către bine. Învățătura autentică este posibilă numai prin iluminare.

Omul se poate îndoi de multe dar nu și de certitudinea existenței sale (premerge raționalismul cartezian)

Oamenii sunt împărțiți în două categorii : damnați și aleși; avem răspunderea de a recunoaște drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastră este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decât materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeași substanță cu Adevărul.

Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric. Credința precede înțelegerea, cunoașterea. Virtuților preluate de la Platon – dreptate, cumpătare, curaj, înțelepciune – Augustin le adaugă virtuțile creștine: credință, speranță, iubire; acestea au fost completate cu “virtuți umanitare”: iubirea aproapelui, fidelitatea, încrederea, umilința.

DE CIVITATE DEI și crearea istoriei S-au scris de-a lungul timpului multe despre Sf.Augustin și lucrarea sa „De Civitate Dei” – operă fără de care nu va putea fi niciodată înțeleasă istoria Evului Mediu Occidental Catolic. Considerat de unii ca fiind un mare părinte al bisericii sau un mare istoric, Sf. Augustin este considerat de alții ca fiind un vizionar. Sf Augustin nu este un istoric, cel puțin nu în înțelesul general al cuvântului.

El nu narează, nu reconstituie istoria, nu interpretează evenimente. Totodată, autorul lui „De civitate Dei” nu este un vizionar, nu este un profet. El este mai mult decât un profet. El poate fi considerat un demiurg. Augustin construiește tipare psihice și o mentalitate care vor fi comune câtorva zeci de generații. „De Civitate Dei” este opera care va penetra în subconștientul celor care vor aparține Occidentului catolic, al celor care vor încerca, într-un mod conștient sau nu, să impună lumii întregi această carte sfântă pentru ei, un adevărat testament religios și politic totodată.

Opera Sf. Augustin a dăruit viață, coeziune și mai ales vocație istorică Occidentului catolic, lume ce devine o sinteză reușită între civilizația latină, vitalitatea germanică și mărturisirea creștină. De la papă și până la ultimul țăran habotnic, catolicii vor fi marcați de crezul istoric al Sf. Augustin și vor sili istoria medievală să se încadreze în cadrele și tiparele stabilite de acesta.

Sfântul Augustin și Sfânta Monica – foto: ro.wikipedia.org

În perioada clasică a Imperiului Roman, partea occidentală a acestuia și, în special Roma, are o preponderență autoritară pe toate planurile. Această stare de lucruri se modifică odată cu mutarea capitalei la Constantinopol. Secolul al IV-lea d.Chr aduce sfârșitul lumii antice și triumful noii religii, cea creștină, ce este adoptată acum ca fiind religie oficială în stat.

Tot în această perioadă, datorită presiunii popoarelor barbare, a germanicilor mai ales, precum și a războaielor civile, apare o criză deosebită ce duce la ruperea unității politice și economice a Imperiului. Acesta se rupe în două: Orientul și Occidentul- lumi ce mai păstrează încă elemente comune. O vreme, echilibrul dintre cele două lumi va fi păstrat, dând o aparentă senzație de unitate a lumii romane.

În timp însă, cele două entități politice romane vor avea evoluții culturale, lingvistice și religioase diferite. Eșuarea încercărilor de a restabili ordinea și unitatea Imperiului vor dovedi clar acest lucru. Mai mult decât atât, echilibrul este rupt definitiv, de data asta în favoarea Orientului grecofon. Pentru prima oară în istoria lumii romane Răsăritul se impune.

După dispariția în 476 a Imperiului Roman de Apus, centrul de greutate al istoriei europene părăsește Occidentul prăbușit economic și politic pentru a se stabili la Constantinopol. Aici, creștinismul în forma sa ortodoxă (lb. gr.-dreapta credință), va deveni o superbă expresie a mărturisirii credinței în Christos.

La adăpostul armatelor imperiale bizantine, biserica creștin-ortodoxă va făuri și va dărui lumii creștine o bogăție spirituală mistică ce-i este specifică. Dar, îndreptându-și întreaga energie spre dumnezeire și manifestându-se sub mantia protectoare a symphoniei (colaborarea armonioasă cu statul dar și subordonarea față de acesta ), biserica bizantină se va auto-izola de lumea de dincolo de frontierele ortodoxiei și se va desprinde de caracterul dinamic și profan, pământesc și material al istoriei. Ortodoxia rămâne astfel izolată pe un plan spiritual care îi este propriu, lăsând astfel bisericii romano-catolice loc de manifestare pe un alt plan care nu este însă neapărat profan, dar care este mai ales material și dinamic.

În Occident, procesul de afirmare a religiei creștine, în forma sa catolică (lb. gr. – universal în sensul de în toate locurile și în toate timpurile, biserica trebuind să-i cuprindă pe toți creștinii) a avut o altă evoluție.

Într-o lume aruncată în dezordine și haos politico-social de către invaziile popoarelor barbare, într-o lume ce încearcă să-și regăsească echilibrul și totodată să integreze într-o nouă sinteză valorile romane și creștine cu cele germanice, proces complex desfășurat de-a lungul secolelor V-VIII, ei bine, în această nouă civilizație ce este pe cale să apară, religia creștină și Biserica însumează toate energiile viabile.

Ele devin singurele realități stabile. De acum înainte, creștinismul înseamnă viață și viitor iar istoria Evului mediu nu poate fi concepută fără istoria Bisericii creștine din această parte a Europei. Spiritul creștin (viitor catolic) devine esența acestei noi lumi.

Silită de istorie să devină elementul stabil al identității acestei noi civilizații, biserica romană regăsește în interiorul său caracterul dinamic, vocația creatoare îndreptată spre viitor, specifică creștinismului. Căci, dacă ortodoxie înseamnă har divin și mărturisire, geniul catolic este expresia sublimă a forței creștinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romană le datorează Sf Augustin și operei sale.

St. Augustine in His Study by Vittore Carpaccio, 1502 – foto: en.wikipedia.org

De Civitate Dei” a fost scrisă într-un moment de criză în care Apusul era descumpănit în fața invaziei și jefuirii cumplite a Romei de către vizigoții lui Alaric în 410. Concepută inițial ca o scriere polemică față de acuzațiile aduse creștinilor de către păgâni, “De Civitate Dei “ a devenit un răspuns providențial și genial al bisericii creștine occidentale la provocările viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizații.

Sf Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară care începe potrivit dogmei creștine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza biblică) și se termină în momentul Judecății de Apoi.. Datorită păcatului originar, în urma alungării din Rai, întreaga creație divină se scindează în două entități spirituale.

Astfel au apărut cele două cetăți: una este cea a spiritelor rele și malefice, Cetatea Satanei, a doua cetate fiind guvernată de legile divine. Este Cetatea lui Dumnezeu în care nu există decât iubire și dăruire pentru celălalt, o cetate sfântă ai cărei locuitori sunt într-o luptă permanentă și totală cu slujitorii Diavolului, război ce va dura până la venirea lui Christos pe pământ, până la Judecata de Apoi – moment ce marchează sfârșitul axei temporale a istoriei.

Numărul locuitorilor acestei cetăți sfinte, al luptătorilor lui Christos trebuie să sporească continuu până la înfrângerea definitivă a diavolului. Cetatea lui Dumnezeu devine pentru creștinii occidentali, declarați de către Biserică ca fiind soldații lui Chrisos, un obiectiv viitor, un crez istoric, un deziderat ce trebuie transmutat din sfera teologică și spirituală în lumea reală, temporală, politică. “De Civitate Dei “nu este numai prima interpretare filosofică creștină a istoriei, ea este totodată un document oficial ce stabilește Bisericii Romano-Catolice un obiectiv politic concret.

Datorită Sf. Augustin, istoria, timpul și spațiul devin câmpul de luptă dintre cele două cetăți iar Biserica apuseană își asumă rolul dinamic de a organiza și conduce războinicii creștini în lupta lor împotriva slujitorilor satanei, dușmani ai Bisericii și deci ai Dumnezeului creștin.

Transformând idealul spiritual augustinian într-un obiectiv terestru concret, Biserica romană se transformă la rândul ei într-un stat al lui Dumnezeu pe pământ, cu un conducător spiritual dar și temporal totodată- papa, considerat “locum tenens Christi”- locțiitorul lui Christos pe pământ (cf. Matei16), o instituție cu o ierarhie strictă, cu vasali fideli, cu dreptul de a emite legi în numele lui Dumnezeu și de a aplica forța oriunde și oricând împotriva dușmanilor săi considerați dușmanii lui Christos și copiii Satanei, iar această transformare este legitimată prin obiectivul zămislirii Cetății lui Dumnezeu.

Creștinii occidentali sunt declarați de Biserică o armată ce este convinsă că poate folosi orice mijloace pentru distrugerea celor considerați de Biserică „slujitori ai Satanei”, fiecare catolic trebuie să capete credința că face parte din „Militia Christi”- armata lui Christos, că de fiecare faptă a sa depinde nu numai propria-i mântuire dar mai ales depinde soarta „Cetății lui Dumnezeu”.

În fiecare comunitate, în fiecare burg sau sat, preotul este cel care organizează lumea din jurul său. Biserica devine cea mai înaltă clădire din așezare, de aici se guvernează comunitatea. Sacerdotul creștin protejează cetatea, sub îndrumarea lui se organizează noua lume occidentală. Istoria acestei lumi se împletește strâns cu cea a instituției ecleziastice.

Biserica romană reușește să solidarizeze masele cu idealul ei augustinian care devine și al lor. Odată cu răspândirea creștinismului printre germanici, conflictele dintre aceștia și latini se estompează treptat și ia naștere o nouă formă de solidaritate umană, legată de sentimentul apartenenței comune la armata lui Christos. Identitatea lingvistică/culturală devine mult mai puțin importantă decât calitatea de fiu credincios al Bisericii romane.

Organizarea socială a societății apusene este subordonată aceluiași scop al edificării cetății lui Dumnezeu. Occidentalii sunt grupați în trei ordine: oratores-clericii, oamenii Bisericii, cei care se roagă lui Dumnezeu, bellatores-nobilii, cei care luptă cu dușmanii Bisericii pentru gloria lui Dumnezeu și laboratores- cei care muncesc pentru primele două stări.

Biserica romană și lumea apuseană sunt nucleul viitoarei împărății divine pe pământ iar Sf Părinte de la Roma conduce această lume ca reprezentant al lui Christos. Aceasta este prima mare victorie a Bisericii creștine apusene din istorie. Biserica are un ideal, un crez politic, are la dispoziție o armată supusă capabilă de orice pentru a zămisli „Cetatea lui Dumnezeu”.

Biserica romană își asumă pe deplin caracterul catolic-universal.. Occidentul catolic începe treptat să se deschidă spre exterior și va începe din Cetatea Eternă, precum odinioară Imperiul Roman, cucerirea lumii. Dar acum primordială este îndeplinirea țelului spiritual augustinian-răspândirea mesajului creștin în întreaga lume ce urmează să fie condusă spiritual și temporal de Roma-capitala creștinătății, capitala Cetății lui Dumnezeu pe pământ.

Primii care vor adopta idealul augustinian vor fi călugării irlandezi. Din mănăstirile lor, acești primi soldați ai lui Christos, misionari și civilizatori totodată vor porni din secolul al V-lea prima cruciadă spirituală a Bisericii romane: creștinarea și organizarea noilor popoare ale Europei apusene. Ei întemeiază noi mănăstiri, adevărate cetăți ale spiritului, unde vor zidi temeliile culturii occidentale.

Mai mult decât atât, influența lor nu este numai spirituală ci și politică. Datorită lor și urmașilor lor, Imperiul Franc al lui Carol cel Mare nu va fi doar o încercare-surogat de reconstituire a Imperiului Roman ci prima mare acțiune temporală a spiritului catolic, prima încercare de ridicare pe pământ a “Cetății lui Dumnezeu”. Imperiul Carolingian este simbolul politic al noii lumi în care valorile romane și germanice se îmbină armonios cu cele creștine.

Nu putem ignora rolul major al Sf. Augustin în istoria medievală apuseană. Dacă l-am ignora, n-am putea înțelege încercările occidentale de reconstituire a Imperiului Roman, cruciadele, Inchiziția, spiritul creator al catolicului pentru care acțiunea, faptele au o importanță deosebită, spiritul lui de conquistador cu sabia într-o mână și Biblia în cealaltă, războinic și misionar totodată. N-am putea înțelege istoria evului mediu occidental catolic

 

Augustin și Scepticismul

Saint Augustine in His Study by Sandro Botticelli, 1494, Uffizi Gallery – foto: en.wikipedia.org

Pentru o perioadă Augustin este atras de scepticismul Academiei platonice târzii, pentru ca, treptat, să-și modifice atitudinea astfel încât una din primele sale scrieri de după convertire este Contra academicilor, un atac la adresa scepticismului academic.

Scepticii argumentau că ceea ce ne oferă simțurile este incert și înșelător: un băț introdus în apă ne pare frânt, un turn pătrat pare rotund privit de la o anumită distanță etc. Altă sursă a cunoașterii nu există, deci cunoașterea este îndoielnică. Augustin nu împărtășește acest „empirism” al scepticilor, fiind de părere că cunoașterea nu provine în întregime din simțuri. Simțurile, deși cu adevărat limitate și nedemne de încredere, au o utilitate practică și trebuie să le luăm ca punct de pornire în acest sens relativ.

În „Confesiuni”, X, Augustin va deosebi între lucrurile care se află în minte în mod direct (în sine) și lucrurile care sunt prezente în minte indirect, prin reprezentare sau imagine. De bună seamă, o achiziție culturală din vremea educației sale sceptice, căci, în momentul când critică scepticismul (adică doctrina pe care tocmai o părăsise), pune problema la fel: în senzație lucrurile sunt prezente indirect, prin reprezentări, date senzoriale sau impresii.

Prin urmare nu avem acces la obiectele exterioare însele, decât la imaginile și impresiile pe care simțurile ni le dau despre acestea. Ceea ce se află în mintea noastră nu este un lucru ci o imagine sau o reprezentare a lui. Nu suntem deci îndreptățiți să judecăm ca și cum am avea acces la lucrurile însele, ci ca și cum am avea acces la imaginile lor, spunând: „Văd imaginea (reprezentarea, semnul, intermediarul) unui băț frânt în apă”, în loc de „Văd un băț frânt”.

Căci, dacă lucrurile nu ne sunt accesibile în sine ci numai prin intermediul imaginilor, imaginile însele sunt indiscutabile căci se află nemijlocit în mintea noastră. Putem să ne înșelăm asupra unui obiect (necunoscându-l pe el, ci o imagine a lui, care poate fi eronată), dar nu ne putem înșela asupra imaginii pe care o avem (căci pe aceasta o avem în mod nemijlocit în mintea noastră). Mintea se înșală asupra obiectelor materiale, dar nu se poate înșela asupra imaginilor pe care le are. Aceste imagini sunt în minte și, chiar dacă nu sunt obiectele însele, sunt niște mesaje despre obiecte.

Acesta este momentul îndoielii sceptice. Scepticii se îndoiesc de adevărul acestor mesaje, a imaginilor, în măsura în care – noi neavând acces la obiecte – ele nu pot fi niciodată verificate de către mintea noastră. Îndoiala sceptică este, până în acest punct, rezonabilă, fiind expresia unei dileme care îl va frământa peste secole și pe Kant: obiectul pe care vreau să-l cunosc, ca lucru în sine, îmi este inaccesibil, tot ceea ce pot percepe este un fenomen; dar cum pot ști dacă acest fenomen nu este pur subiectiv și arbitrar?

Scrisoare a Sf. Augustin împotriva pelagienilor, manuscris, sec. al V-lea, Biblioteca din Orléans – foto: ro.wikipedia.org

Augustin ocolește această dilemă spunând că imaginile însele, fiind prezente în minte nemijlocit, pot constitui un dat principial cert pentru mintea noastră. Nu putem spune despre lucruri nimic fără a greși, dar putem spune ceva, despre imagini și reprezentări, fără riscul de a greși: „este principial cert că am imaginea unui băț frânt în apă”. Aceasta este prima parte a criticii aduse scepticilor.

Scepticii se îndoiau de posibilitatea cunoașterii pornind de la caracterul înșelător al simțurilor, care li se părea că, deformând imaginea lucrurilor percepute, anulează posibilitatea oricărei certitudini. Augustin le răspunde că tocmai conștientizarea acestei bariere este prima certitudine pe care o avem.

Cel de-al doilea pas al demersului critic pornește de la anularea premisei sceptice conform căreia simțurile sunt singura sursă a cunoașterii. Trebuie să acceptăm, conform lui Augustin, că mintea are acces și la altceva decât la ceea ce îi furnizează simțurile. În primul rând, ea poate conștientiza faptul că are acces nemijlocit la imagini, care, deși nu sunt copii fidele ale lucrurilor fizice, pot fi, ca atare (ca imagini), obiecte ale cunoașterii.

În al doilea rând, mintea însăși, sub forma actelor sale, este o prezență nemijlocită, deci un dat principial cert. Putem ști nemijlocit că avem o minte sau un intelect (ce ar putea mijloci acest fapt?), că mintea sau intelectul nostru are viață, deci noi înșine avem viață (iarăși, nimic nu se interpune între minte și propriul său act de a fi în viață) și, ca o consecință, știm că, având viață, existăm.

Premisa principală a acestui tip de argument este identitatea („nemijlocirea”) dintre subiect și intelect: eu înseamnă intelectul meu. Este premisa care va justifica, în epoca modernă, curentul raționalist, dar este în același timp și o premisă care subzistă în însuși miezul empirismului (ca și al scepticismului combătut de Augustin): acceptând că singura sursă a cunoașterii este senzația, presupunem că vorbim despre accesul la un obiect al cunoașterii (lumea externă a obiectelor materiale) al unui intelect cunoscător, diferit de lumea externă, intelect cu ajutorul căruia eu, subiectul, cunosc ceea ce îmi dau simțurile.

Empirismul nu poate face abstracție de această presupoziție decât cu riscul de a postula imposibilitatea principială a cunoașterii: chiar dacă simțurile, sursa unică a cunoștințelor, ar furniza informații certe despre lumea externă, în absența identității intelectului cu subiectul aceste informații nu ar avea cui să se adreseze, căci procesele de memorare, analiză, sinteză, abstractizare etc. ar fi cel puțin îndoielnice pentru un subiect care nu și-ar asuma paternitatea lor.

Augustin pornește de la această premisă (așa cum va face și Descartes, mai târziu) și, postulând natura intelectuală a subiectului cunoscător (identitatea eu-intelect), formulează, înaintea lui Descartes, un argument ontologic.

În afară de actele minții, Augustin mai admite posibilitatea unor adevăruri nemijlocite pe care nu le-am dobândit prin simțuri: adevărurile matematicii și propozițiile etice a priori (de exemplu: „Binele este preferabil răului”). Aceste adevăruri nemijlocite sunt prezente în sine în mintea noastră și nu altfel; ele trebuie să fie așa din moment ce le cunoaștem cu certitudine.

Datorită acestor argumente scepticismul este de nesusținut: cunoașterea certă este posibilă dar nu prin simțuri ci prin introspecție. Lovitura de grație adusă scepticismului se găsește însă în micul tratat Despre fericire. Dacă concedem scepticilor că atingerea adevărului este imposibilă, atunci ei, scepticii, care totuși se află în căutarea adevărului, se găsesc în situația de a nu fi fericiți.

Dar „nu este fericit cel ce nu are ce-și dorește (…); or, nimeni nu este înțelept dacă nu este fericit: deci un academic nu este înțelept” . Ulterior, creștinismul se va dovedi foarte receptiv la această teză augustiniană a căutării adevărului în suflet, care va dobândi – chiar în formularea lui Augustin – dimensiuni mistice.

 

Iluminarea și teoria ideilor divine

Augustine of Hippo – Portrait by Philippe de Champaigne, 17th century – foto: en.wikipedia.org

Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua în totalitate ideea platonică a reminiscenței și nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrină a ideilor înnăscute.

Pentru Augustin este importantă teza că, în toate cazurile de cunoaștere, este necesară iluminarea divină și mai ales faptul că obiectele cunoașterii autentice sunt de natură ideală, idei divine. În discuția anterioară am arătat că cunoașterea senzorială nu este o cunoaștere autentică ci este mai degrabă felul în care sufletul „guvernator” este atent la trupul pe care îl comandă. Cunoașterea în sens propriu este numai cunoaștere a unor idei de natură divină.

Pe de altă parte, știm că intelectul uman este o creatură, fiind situat pe un nivel inferior al ierarhiei universale, deci sub ideile divine, motiv pentru care nu poate avea nici o putere asupra lor. Cum poate totuși intelectul uman să cunoască ideile divine, din moment ce, neavând putere asupra lor, nu poate în nici un fel să le „prindă” sau să intre în contact cu ele, pentru simplul motiv că nu poate exercita nici un fel de acțiune asupra lor?

Pe de altă parte, nu se poate renunța nici la ideea că obiectele cunoașterii trebuie să se afle în contact nemijlocit cu intelectul cunoscător. Soluția dată de Augustin este că noi nu avem puterea de a produce în mintea noastră o cunoaștere a ideilor divine dar ea are totuși loc pentru că este produsă în noi de către ceva mai înalt decât propriul nostru intelect.

În acest fel cunoașterea nu este un produs al intelectului nostru ci urmarea iluminării. Agentul care produce cunoașterea ideilor divine în intelectul uman nu poate să fie însă ceva mai prejos decât ideile însele deoarece ar însemna din nou că ceva mai prejos decât ideile ar exercita o putere asupra lor, punându-le în intelectul nostru. Prin urmare agentul iluminării nu poate fi altul decât Dumnezeu.

În acest fel, Augustin respectă doar o parte din teoria platonică a cunoașterii. Cunoașterea poate avea loc numai prin contact direct cu ideile cunoscute (așa cum spusese și Platon), iar ideile cunoscute sunt de natură divină. Însă, dacă la Platon problema contactului nemijlocit este rezolvată prin doctrina reamintirii (posibilă acolo deoarece sufletul este de natură divină), Augustin apelează la Iluminare deoarece sufletul este creatură și nu poate „păstra” sau aduce în actul cognitiv ceva asupra căruia nu are putere.

Prin natură, contactul cu ideile (cunoașterea, adică) este ceva divin, un lucru pe care omul nu și-l poate însuși. Dacă omul este capabil de cunoaștere, este pentru că Dumnezeu creează această cunoaștere în intelectul uman, oferind-o ca pe un dar divin.

Augustin discută câteva concepte și judecăți certe, necesare și imuabile care cu siguranță nu pot proveni din simțuri și deci trebuie să le avem de la Dumnezeu, cum ar fi conceptul de unitate sau judecata „Binele trebuie să fie preferabil răului”.

 

Teoria grației divine

Saint Augustine painting by Antonio Rodríguez – foto: en.wikipedia.org

Augustin este primul care a elaborat o teorie sintetică despre grația divină, în contextul eforturilor sale de combatere a pelagianismului (Quaestiones diversae). Pelagianismul zilelor lui Augustin nega păcatul originar dar și imortalitatea și integritatea lui Adam, altfel spus, întreaga lume supranaturală.

Ideea lui Pelagius, de origine stoică, afirma emanciparea completă a omului față de Dumnezeu și puterile sale nelimitate în privința binelui și răului. Omul este capabil, conform acestei teorii, să obțină, fără nici o intervenție din partea lui Dumnezeu, un control complet asupra pasiunilor sale (apatheia).

Datorită acestei capacități, datoria absolută a omului este evitarea, prin propriile sale puteri, a oricărui păcat. Nu există o ierarhie a păcatelor și nu există păcat în afara puterii de control a agentului uman. Augustin se opune acestui sistem afirmând că Dumnezeu este, prin grație, stăpânul absolut al voinței și că, sub acțiunea grației, omul este liber. Concilierea între omnipotența lui Dumnezeu și libertatea umană depinde de guvernarea divină.

 

Suveranitatea absolută a lui Dumnezeu

St. Augustine by Carlo Crivelli – foto: en.wikipedia.org

Primul principiu al lui Augustin constă în afirmarea suveranității complete a lui Dumnezeu asupra voinței. Toate actele virtuoase, fără excepție, necesită o intervenție divină sub forma unei providențe eficiente care pregătește dinainte orice act bun al voinței (Retractationes, I, IX, 6).

Nu este vorba despre faptul că voința nu poate realiza un act virtuos ci despre ideea că, fără intervenția providențială, ea nu ar înclina către bine. Există două niveluri ale grației: a) grația virtuților naturale, darul universal al providenței, care pregătește motivațiile eficiente ale voinței; aceasta este grația acordată tuturor oamenilor, chiar și celor necredincioși (gratia filii concubinarum); b) grația virtuților supranaturale, dată odată cu credința. Aceasta din urmă este grația fiilor (gratia filiorum), adică a oamenilor lui Dumnezeu.

 

Libertatea oamenilor

Angelico, Fra. “The Conversion of St. Augustine” (painting) – foto: en.wikipedia.org

În al doilea rând, Augustin afirmă că libertatea oamenilor rămâne intactă. Augustin nu renunță niciodată la principiul libertății voinței, astfel încât sistemul său încearcă obținerea unei sinteze între afirmarea libertății și a grației divine. Din acest motiv, el nu postulează existența unei puteri umane complete de alegere: ceea ce face omul nu depinde în totalitate de libera alegere; acceptarea sau respingerea credinței este anticipată dinainte de Dumnezeu.

Fără îndoială, omul are puterea de a alege între bine și rău, căci altfel nu ar fi posibilă responsabilitatea, meritul sau culpa; Augustin, reproșând însă pelagienilor exagerarea rolului alegerii individuale, spune că nu există un echilibru perfect între alegere și grație: acest echilibru se găsea numai la Adam, dar a fost distrus odată cu păcatul originar.

În starea căzută, omul este în situația de a lupta împotriva înclinației spre rău; el și-a pierdut acea libertate perfectă și senină, libertatea fără luptă, de care dispunea Adam. Libertatea omului căzut este una tensionată, conflictuală, problematică. Această libertate nu ne ajută decât cel mult să ne direcționăm alegerea către acceptarea grației.

 

Concilierea grației și a libertății. Problema predestinării

St. Augustine by Peter Paul Rubens – foto: en.wikipedia.org

Cum se poate rezolva această antinomie între libertatea omului și grația divină? Pe de o parte, se afirmă puterea lui Dumnezeu de a direcționa alegerea umană (voința liberă), de a converti păcătoșii, iar pe de altă parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă.

Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta.

Cheia problemei stă în felul în care Augustin explică guvernarea divină a voințelor. Astfel, voința nu decide niciodată fără un motiv, adică fără să fie atrasă de un bine pe care îl percepe în obiect. Numai că această percepție asupra obiectului nu stă în puterea absolută a omului. Este privilegiul lui Dumnezeu să determine fie cauzele exterioare care acționează asupra percepției, fie iluminarea interioară care acționează asupra sufletului.

În acest fel, decizia voinței se exercită asupra unei conjuncturi de situații pe care o creează Dumnezeu. Omul este stăpânul gândurilor sale primare, fără a putea determina obiectele, imaginile și prin urmare motivele care se înfățișează minții sale. Conform teoriei sale despre cunoaștere, sufletul este conștient de imaginile pe care le vede, fie prin percepție fie prin iluminare, dar nu este cauza lor: pe de o parte, cauzele externe ale imaginilor percepute sunt guvernate de Dumnezeu, iar pe de altă parte, iluminările divine provin de asemenea de la Dumnezeu.

Mai mult, Dumnezeu știe dinainte răspunsul pe care sufletul, dispunând de toată libertatea posibilă, îl va da acestor factori exteriori. Astfel, în cunoașterea divină, există pentru fiecare voință creată o serie indefinită de motive care, de facto, câștigă adeziunea omului cu privire la ceea ce este binele. Dumnezeu dispune, în omnisciența sa, de suficiente motive pentru a-l salva pe Iuda, de pildă, sau de a-l pierde pe Petru.

Nici o voință nu ar putea rezista planului divin. În acest fel, Dumnezeu, datorită autonomiei sale perfecte, poate cauza motive pentru orice fel de alegere a sufletelor individuale, anticipând și răspunsul acestora. În acest sens, grația este infailibilă, deși liberă.

Din acest motiv Augustin spune că acel om care a acționat conform binelui trebuie să mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a trimis o inspirație eficientă (adică un sistem de factori exteriori în care a putut percepe binele datorită unei iluminări directe asupra sufletului), în timp ce altora le-a negat sau amânat această favoare. Cel care a primit-o este un ales.

Încercând să explice această aparentă contradicție, Augustin scrie o epistolă numită De Diversis quaestionibus ad Simplicianum, în care formulează un răspuns direct, adresat unor călugări care îl întrebaseră asupra problemei. Pe de o parte este neîndoielnic că voința bună există datorită grației, astfel încât nici un om nu poate să-și asume vreun merit după cum nici o formă de libertate nu i se va opune, deși are această putere.

În acest sens, grația acționează într-un mod eficient și nu cauzal, într-un mod analog celui în care acționează argumentele retorice: fiecare om are puterea și libertatea de a se opune unor argumente persuasive. El poate insista în opinia sa personală și poate să se opună fără măcar să încerce a asculta argumentele care i se aduc.

Poate însă să le asculte și, înțelegându-le, se va lăsa convins de ele. Sufletele umane au dispoziții foarte diverse și este aproape o chestiune de șansă dacă fiecare dintre ele va întâlni la un moment dat argumentul potrivit cu dispoziția sa, adică acel argument care să-i permită să perceapă binele ca motiv pentru alegere. Dumnezeu, însă, conform acestei analogii, este retorul perfect, adică știe foarte bine ce situație este potrivită fiecărui suflet pentru ca acesta să poată avea acces la motivul alegerii binelui.

Aceasta este grația: Dumnezeu ne oferă acele percepții care, în acord cu preștiința sa, constituie tocmai situația fericită pentru ca iluminarea noastră să aibă loc. Din acest motiv grația nu acționează cauzal: deși situația optimă ne este oferită de Dumnezeu, alegerea ne aparține. Astfel, eficiența grației nu înseamnă faptul că, fără ea, noi nu am avea capacitatea de a alege binele ci faptul că fără grație noi nu am dori binele. Grația este invitația fără de care noi nu am avea un obiect al dorinței.

Există multe căi prin care Dumnezeu ne poate invita la credință și, dintre ele, fiecărui suflet i se potrivesc numai unele. Dumnezeu știe ce formă de invitație va fi acceptată de fiecare suflet, conform dispoziției sale și care va fi respinsă. Aleșii sunt acei oameni cărora Dumnezeu le adresează acea invitație potrivită, adică eficientă.

Problema care rămâne este cum anume trebuie să înțelegem această selecție operată de Dumnezeu atunci când unora le adresează invitația potrivită iar altora le-o amână sau pur și simplu nu le-o trimite. Este grația un „instrument” al predestinării? Semipelagienii gândeau problema în termenii unei egalități de șanse: Dumnezeu predestinează la salvare pe toți oamenii, dându-le tuturor grația, în măsură egală.

Libertatea umană este cea care decide dacă unul sau altul dintre indivizi acceptă invitația sau nu, astfel încât numărul aleșilor nu este cunoscut. Un sistem opus este predestinaționismul, pe care semipelagienii îl atribuiau în mod eronat lui Augustin și care spunea că Dumnezeu prestabilește numărul aleșilor și al damnaților; în acest sens, iadul și raiul se vor umple cu oameni care au fost aleși dinainte și care nu pot face nimic pentru a modifica acest destin. Acesta va fi de fapt sistemul lui Calvin.

Între aceste două opinii extreme, Augustin a formulat o poziție ingenioasă prin care afirmă ambele adevăruri în același timp: a) stabilirea aleșilor de către Dumnezeu este reală, gratuită și constituie grația grațiilor, acordată în mod selectiv, dar b) aceasta nu anulează dorința lui Dumnezeu de a salva omenirea integral, lucru care depinde însă de libertatea umană. Aleșii dispun de posibilitatea de a-și refuza statutul de aleși, după cum ceilalți oameni dispun de libertatea și puterea de a se ridica prin alegeri proprii la statutul de aleși.

Astfel, deși Dumnezeu acordă grația absolută numai unor anumiți oameni (acesta fiind, pentru Augustin, misterul cel mai înalt), pe de altă parte este la fel de adevărat că:

a) nici un om nu este privat de libertate;

b) nici un om nu este lipsit de puterea de a se opune răului;

Aceste două enunțuri fac ca predestinaționismul să nu fie compatibil cu doctrina lui Augustin. El afirmă, de altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”.

Faptul că Dumnezeu cunoaște ante rem care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal. Dimpotrivă, tema iubirii lui Dumnezeu își găsește, poate, aici mai mult decât în altă parte, un context optim: deși știe că o anumită persoană va refuza alegerea credinței, Dumnezeu nu anulează nimănui posibilitatea de a se salva.

Faptul că cei aleși și cei osândiți constituie (din punctul de vedere al preștiinței divine) două „liste încheiate” nu se datorează imposibilității omului de a alege destinul său ci dimpotrivă lipsei de voință a acestuia de a face ceva.

Din punctul de vedere al cunoașterii noastre temporale, acest lucru pare a fi o predestinare, o determinare cauzală. Din perspectiva cunoașterii atemporale (cum este cea divină) acest lucru este un fapt: cei numiți „vase ale mâniei” (osândiții) nu sunt numiți astfel conform unei alegeri divine arbitrare ci conform faptului că Dumnezeu știe deja ceea ce noi nu putem afla decât după încheierea istoriei.

În acest sens, ființa umană nu poate să renunțe la exercitarea alegerii și voinței sale libere întrucât, chiar dacă Dumnezeu știe dinainte care va fi finalitatea lor, nu există nici o legătură între preștiința divină și libertatea umană de decizie.

Dacă un om ar renunța, la un moment dat, să-și exercite voința liberă, judecând că Dumnezeu cunoaște oricum destinul său și, dacă este un ales, va primi oricum grația la un moment dat, el ar face o eroare: momentul acestei judecăți ar coincide de fapt cu momentul renunțării conștiente la a-și mai exercita voința pentru salvare.

Acel om s-ar autocondamna. Știa Dumnezeu că el va lua această decizie? Da. Aceasta nu înseamnă decât că decizia respectivă a confirmat, în mod liber, ceea ce Dumnezeu știa dinainte. Pe de altă parte, omul respectiv ar fi putut să nu renunțe ci să continue să dorească să fie un ales, acționând în consecință (alegând binele). Înseamnă aceasta că el ar fi modificat preștiința divină? Nu, deoarece, în acest caz, preștiința divină ar fi constat tocmai în a doua variantă.

Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă să apropie două sisteme diferite de principii: o logică temporală, specifică omului și una atemporală, potrivită omniscienței lui Dumnezeu.

 

Concepțiile privind sexualitatea

The Saint Augustine Taken to School by Saint Monica. by Niccolò di Pietro 1413-15 – foto: en.wikipedia.org

Augustin considera sexualitatea imorală, atât prin emoțiile pe care o însoțesc, cât și datorită faptului că dragostea pentru divinitate trebuia să fie superioară față de cea erotică. Din acest motiv, femeia era considerată inferioară bărbatului și supusă acestuia.

 

Influența lui Augustin

Saint Augustine Disputing with the Heretics painting by Vergós Group – foto: en.wikipedia.org

Concepția lui a fost preluată și utilizată dogmatic pentru respingerea concepției aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepția despre predestinare și istorie ca tămăduitoare.

A fost primul filozof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară pentru educarea oamenilor și pentru lichidarea răului.

 

Sărbători

The Consecration of Saint Augustine by Jaume Huguet – foto: en.wikipedia.org

- în calendarul romano-catolic: 28 august („Sfântul Augustin”)

- în calendarul ortodox: 15 iunie (sub numele „Fericitul Augustin”, alături de „Fericitul Ieronim”)

- în calendarul greco-catolic: 28 august („Sfântul Augustin„)

- în calendarul luteran: 28 august („Augustin”)

- în calendarul anglican: 28 august

 

cititi mai mult despre Augustin de Hipona si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro; en.wikipedia.org

Sfântul Proroc Amos (†745/787 î.Hr)

An 18th-century Russian icon of the prophet Amos (Iconostasis of Transfiguration Church, Kizhi monastery, Karelia, Russia)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Proroc Amos

Sfântul prooroc Amos este unul din cei 12 profeți numiți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 iunie.

Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

 

Viața

Sfântul prooroc Amos era un simplu crescător de boi și cultivator de sicomori din satul Tecoa, situat la câțiva kilometri de Betleem, în regatul lui Iuda.

A trăit în timpul lui Osias (781-740), rege al lui Iuda, și Ieroboam al II-lea (784-744), rege al lui Israel.

Odată, pe când păștea turma sa de boi, Domnul la chemat și l-a trimis să proorocească poporului lui Israel. S-a dus mai întâi în regatul de Nord, care se afla pe atunci la apogeul lui material, dar unde bogații îi exploatau fără rușine pe cei mai săraci, trăiau în desfrânare și au abandonat cultul adevăratului Dumnezeu, închinându-se la vițeii de aur. De aceea Dumnezeu i-a poruncit să le profețească că pedeapsa lor era iminentă.

Amos a proorocit mai întâi ruina națiunilor păgâne venice – Damascul, Filistia, Fenicia, Edom, Ammob și Moab – și apoi a adăugat că mânia Domnului se va abate peste regatul lui Iuda și, înainte de el, peste regatul Samariei care au profanat numele Lui cu un cult idolatru.

Iar Amasia, mincinosul preot ideolatru din Bethel, îl pizmuia și-l defăima în fața regelui, acuzându-l de conspirații. Și într-un sfârșit a fost omorât chiar de fiul lui Amasia, care l-a lovit cu un toiag gros la tâmplele capului, căci nu mai suportau să-l audă mustrându-i pentru vicleșugul vițeilor de aur. A dus la pământul său încă cu suflet, și peste câteva zile a răposat, către anul 787, și a fost îngropat cu părinții lui.

Amos a proorocit 50 de ani, iar numele lui se tâlcuiește: tare credincios, popor aspru, vârtos.

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) -  foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Proroc Amos (†745/787 î.Hr) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Imnografie

Stihirile de la Doamne strigat-am:

Lumina Duhului a aflat curățirea sufletului tău, strălucindu-se ca o oglindă limpede, și a luminat lumea, strălucindu-ți lumina cunoştinţei de Dumnezeu, și însemnând mai înainte chipurile dumnezeieștilor taine, și darul care era să se dea tuturor omenilor, dumnezeiescule profete.

Făcându-te tu ca o gură a lui Dumnezeu, arătat-ai înfruntat pre lucrătorii necredinței, și fiind împodobit cu dumnezeieștile dogme, le-ai săvârșit osânda cea fără de fugă și nescăpată, prea fericite. Pentru aceasta văzând noi săvârșirea graiurilor tale celor înțelepte, cu cântări vrednice te lăudăm pre tine fericite.

Făcutu-te-ai, de Dumnezeu fericite profete, descoperitor tăinuitor judecăților lui Dumnezeu celor negrăite, căci ai strălucit, și ai luminat limbile, și ai predicat Treimea, Amos, grăitorule de cele dumnezeiești. Pentru aceasta cinstind mărită amintirea ta, mântuește de toată nevoia pre toți, cei ce te laudă pre tine cu credință, și te serbează mărite.

Tropar, glas 2:

A profetului tău Amos amintire Doamne serbând, printr’însul te rugăm, mântueşte sufletele noastre.

 

Iconografie

Chipul trupului sfântului prooroc Amos este păros, bătrân, având barba ascuțită și asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.

 

cititi mai mult depre Sf. Proroc Amos si pe: basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

 

Mineriada din 13-15 iunie 1990

Mineri la Bucuresti (13 – 15 iunie-1990)

foto – Emanuel-Parvu
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; youtube.com

 

Mineriada din 13 – 15 iunie 1990

Reprezinta evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 în București, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.

Rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei. Se pare că după revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată și păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraților mineri cu securiști.

Ceaușescu însuși avea un plan prin care trupele de Apărarea Patriei să contribuie la înăbușirea Revoluției și le dotase cu bâte și alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timișoara, Brașov nu au putut fi convinși să ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivă au manifestat pentru libertate. O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opoziție cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret ale PNȚCD și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de muncitori cu bâte aduși cu camioanele de PCR.

 

13 iunie

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!” și “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută.

Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov.

Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.

Piaţa Universităţii 1990 - foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

Piaţa Universităţii 1990 – foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

 

14 iunie

Ajunși în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduși de Miron Cozma au fost preluați de angajați ai SRI [necesită citare]și a altor servicii secrete și au fost orientați spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților, pe platoul din fața Teatrului Național.

Imediat au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură Ion Mincu.

Numeroși profesori au fost bătuți, între ei se numără și profesorii de lingvistică Grigore Brâncuș și Petru Creția, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNȚCD și ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.

Liderul studenților Marian Munteanu a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate. Alți lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureștiul era complet pacificat și haosul a coborât pe străzile unde puterea era deținută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliția și SRI. Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuti, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.

 

15 iunie

La orele prânzului minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statutului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.

Piaţa Universităţii 1990 - foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

Piaţa Universităţii 1990 – foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

 

Victime

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată. Viorel Ene, președintele „Asociației Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnești și Străulești. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morților este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent și nu a existat nicio poziție oficială împotrivă”.

 

Efecte

În plan intern mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertății presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme(doar din punctul de vedere al puterii FSN ), împiedicarea prin amenințare a apariției ziarului România Liberă. Sediile partidelor de opoziție au fost devastate. Puterea FSN nu a reușit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiție.

Acționând ca o forță independentă de stat minerii s-au substituit forțelor de ordine și implicit au subminat statul, iar consecința a fost acțiunea împotriva statului în următoarele trei mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 și a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 și februarie 1999). Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanțare a organismelor internaționale și a fost întrerupt acordul de asistență cu FMI.

Mii și mii de tineri au plecat din țară. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepărtate iar încrederea Occidentului, care părea pierdută definitiv, a fost reclădită și România a devenit membru al NATO și al Uniunii Europene. Cu toate acestea, deși au trecut peste 25 de ani de la evenimente, dosarul mineriadelor e departe de a fi finalizat, deși procurorul militar Dan Voinea, cel care se ocupă și de dosarul revoluției din 1989 a promis că până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE va fi finalizat și va începe urmărirea penală a vinovaților.

În pofida declarației, Voinea n-a finalizat dosarele mineriadei, motiv pentru care la 20 martie 2009 a fost revocat din funcție, iar în 1 aprilie a fost pensionat.

 

Comentarea evenimentelor de către personalități

Istoricul Andrei Pippidi a comparat 14-15 iunie 1990 cu “Noaptea de cristal” din Germania nazistă, cu acțiunile echipelor de “cămași negre” ale lui Mussolini, în Italia, și cu forțele de pararepresiune ale poliției legionare din 1940, în România.

Andrei Cornea: Alcătuind o „categorie socio-profesională ce aparține mai degrabă secolului al XIX-lea decât secolului al XXI-lea”, minerii au adâncit, în Romania postcomunistă, schismele sociale, delimitările dintre clase, sporind frustrările și ranchiunile.

În alt articol, Andrei Cornea spune că se poate vorbi despre un pogrom simbolic împotriva studenților și intelectualilor de elită, dar și asupra țiganilor, molestați și ei de mineri.

Adrian Năstase, numit ministrul Afacerilor de Externe la două săptămâni de la mineriadă, a afirmat că „a trebuit să lucrez mult pentru repararea imaginii României în străinătate”. În legătură cu rolul lui Ion Iliescu în mineriada din 90, Adrian Năstase a spus că această „temă este profund politică” și că „a fost politizată de-a lungul timpului” și a adăugat că dosarul mineriadei a fost “reactivat” în perioada în care Emil Constantinescu era președinte, în anul 1998.

Ion Iliescu vorbind despre scenele „de anarhie și dezordine“ care au dus la atacul minerilor, după ce la vremea respectiva a denumit „o rebeliune legionară“, ulterior a reformulat „ne amintește de rebeliunea legionară [...] și a fost percepția multor altora din generația mea…”.

Piaţa Universităţii 1990 - foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

Piaţa Universităţii 1990 – foto Emanuel Pârvu, preluat de pe fotografiromani.ro

 

Declaraţia grupului parlamentar
al P.N.Ţ.-c.d.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Ţărănesc-creştin şi democrat, profund impresionat de evenimentele dramatice care au avut loc în Capitală în zilele de 13, 14 şi 15 iunie, condamnă cu hotărîre devastările şi actele de violenţă soldate cu sute de răniţi şi numeroase victime omeneşti şi îşi exprimă deplina compasiune faţă de familiile îndoliate. P.N.Ţ.-c.d. condamnă violenţa de orice natură ar fi şi indiferent de cine ar fi comisă.

Totodată ţinem să subliniem că P.N.Ţ.-c.d., fiind un partid cu veche tradiţie democratică, înţelege să-şi desfăşoare activitatea în mod legal, exprimîndu-şi opiniile faţă de guvern sau alte formaţiuni politice în mod deschis şi direct prin adunări publice, presă, radio, parlament etc. Ca atare am luat cunoştinţă cu indignare, dintr-un comunicat al guvernului, de calomnia monstruoasă că la sediul partidului nostru ar fi fost găsite de către „mineri” arme şi droguri. Protestăm cu indignare împotriva acestor mistificări şi acestor procedee.

Dezaprobăm cu fermitate violenţele şi devastările care au avut loc la Televiziune, Ministerul de Interne, sediul Poliţiei Municipiului, la Universitate, Institutul de Arhitectură, la sediile Partidului Naţional Ţărănesc-creştin şi democrat, la sediul Partidului Naţional Liberal, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Liga Studenţilor şi a altor formaţiuni politice şi dezaprobăm mai ales recurgerea la mineri prin substituirea lor organelor legale, pentru „restabilirea liniştii”.

De asemenea, protestăm împotriva mulţumirilor care le-au fost aduse public pentru distrugerile, molestările, percheziţiile corporale, violările de domiciliu etc. Menţionăm că au fost invadate cu forţa locuinţele unor fruntaşi politici, ca domnul Corneliu Coposu, precum şi locuinţa domnului Ion Raţiu; acţiuni însoţite de distrugerea şi sustragerea unor bunuri.

În consecinţă, P.N.Ţ.-c.d. a făcut apel la procuratură pentru identificarea făptaşilor, estimarea pagubelor şi aşteaptă ca magistraţii să-şi facă datoria. Propunem în acelaşi timp instituirea unui grup parlamentar pentru supravegherea cercetărilor, compus prin reprezentarea tuturor exponenţilor majorităţii şi opoziţiei, cu reprezentarea corespunzătoare a partidelor şi formaţiunilor lezate.

Partidul nostru a declarat oficial în presă că va face opoziţie constructivă, condiţionată însă de o majoritate constructivă şi de promovarea unor principii democratice atît în Parlament cît şi în toate sectoarele vieţii publice şi sociale şi, în consecinţă, de renunţarea la metodele totalitare.

Ziarul Dreptatea, nr. 109, miercuri, 20 iunie 1990, pagina 1

preluat de pe taranista.wordpress.com

 

cititi si:

- Cristina AndreiIunie 1990: Atentat împotriva Seniorului Coposu;

- Documentar AGERPRES – ROMÂNIA POST-REVOLUŢIE, 1990: Mineriada din 13-15 iunie

- Marius Oprea – Mineriada – Păcatul originar al democrației noastre;

- Iulia MarinFemeia în rochie albastră

 

Balconul Universităţii 1990 - foto - stiri.tvr.ro

Balconul Universităţii 1990 – foto – stiri.tvr.ro

foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Mineriada 13-15 iunie 1990 - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Mineriada 13-15 iunie 1990 – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Mineriada din 13-15 iunie 1990 - foto - stiri.tvr.ro

Mineriada din 13-15 iunie 1990 – foto – stiri.tvr.ro

Mineriada din 13-15 iunie 1990 - foto - stiri.tvr.ro

Mineriada din 13-15 iunie 1990 – foto – stiri.tvr.ro

Mineriada din 13-15 iunie 1990 - foto - stiri.tvr.ro

Mineriada din 13-15 iunie 1990 – foto – stiri.tvr.ro

La ordinea zilei – 15 iunie 2020

Situația din România – 15 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto si articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 15 iunie

Ortodoxe – Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Ieronim şi Augustin (Începutul Postului Sf. Ap. Petru şi Pavel)

Greco-catolice – Sf. pf. Amos; Sf. Ieronim. Începe Postul Sf. Petru şi Pavel. Post

Romano-catolice – Ss. Amos, profet; Abraham, călug.

 

Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici (ONU)

În fiecare an, la 15 iunie este marcată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. A fost instituită de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.

Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ”orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă”. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a energiei eoliene

Ziua internaţională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea şi posibilităţile pe care le deţine şi rolul acesteia în reducerea poluării cauzate de obţinerea energiei prin arderea combustibililor fosili.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă pentru a aproba prelungirea stării de alertă (surse)

Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile“, a afirmat Orban, la B1 Tv.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Galaţi: O stea variabilă din constelaţia Cefeu a fost descoperită la Observatorul Astronomic

O stea variabilă din constelaţia Cefeu a fost descoperită la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, se arată într-un comunicat transmis, luni, de instituţia de cultură.

Potrivit sursei citate, aceasta este cea de-a cincisprezecea stea variabilă descoperită de astronomii gălăţeni, drept pentru care a primit denumirea de Galaţi V15.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Averse importante cantitativ pe arii extinse şi instabilitate atmosferică, în perioada 15 – 28 iunie (prognoză)

Vremea prognozată de către meteorologi în următoarele două săptămâni (15 – 28 iunie) se va caracteriza prin instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor, iar pe arii extinse vor fi averse importante cantitativ, potrivit Administraţiei Naţională de Meteorologie (ANM).

În Muntenia, intervalul va debuta cu vreme uşor răcoroasă, caracterizată printr-o valoare medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 25 de grade, după care se va încălzi uşor şi treptat, iar spre finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, se va atinge o valoare medie de 29 de grade, normală pentru sfârşit de iunie. Media temperaturilor minime va fi de 14 – 16 grade pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni de prognoză. Instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată şi, mai ales în intervalul 15 – 23 iunie, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 15 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1427 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.06.2020 (10:00) – 15.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (11 bărbați și 6 femei).
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 166 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost dec larați vindecați.
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Evoluţia cazurilor de COVID-19 în România şi în lume pâna la 15 iunie 2020

 

Turcia – Două cutremure în mai puţin de 24 de ore au provocat un mort şi cel puţin 20 de răniţi

O persoană a murit şi alte 20 au fost rănite în cele două cutremure de magnitudinea 5,9 şi 5,7 grade, care s-au produs în estul Turciei în mai puţin de 24 de ore, informează luni agenţia Anadolu citată de EFE.

Primul seism, de 5,9 grade pe Richter care a avut loc duminică după-amiază în provincia Bingol, cu epicentrul în districtul Karliova, a fost urmat de circa 90 de replici între 3 şi 4 grade, potrivit informaţiilor Observatorului seismologic din Kandilli.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Un avion de vânătoare american, prăbuşit în Marea Nordului în timpul unei misiuni de antrenament

Un avion de vânătoare aparţinând aviaţiei militare americane, decolat de la o bază din Marea Britanie, s-a prăbuşit luni în Marea Nordului, în largul coastei de nord-est britanice, în timpul unei misiuni de antrenament de rutină, transmit AFP, Reuters şi BBC, citând un comunicat al US Air Force.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Sonda Solar Orbiter a efectuat prima trecere prin punctul cel mai apropiat de Soare

Sonda europeană Solar Orbiter (SolO) a efectuat luni prima trecere prin punctul cel mai apropiat de Soare, ajungând la o distanţă de doar 77 milioane de kilometri de acesta, relatează BBC.

SolO a fost lansată în februarie şi are misiunea de a ne ajuta să înţelegem ce se află la baza comportamentului dinamic al corpul ceresc central al sistemului nostru planetar.

Trecerea prin cel mai apropiat punct al orbitei sale faţă de Soare, cunoscută sub numele de periheliu, face ca sonda să se afle între orbitele lui Venus şi Mercury.

În următorii ani, SolO se va apropia şi mai mult, ajungând până la 43 de milioane de kilometri de Soare.

Până în prezent, doar cinci alte misiuni s-au aventurat şi mai mult în profunzimea sistemului solar: Mariner 10, Helios 1 şi 2, Messenger şi Sonda Solară Parker.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 15 iunie 2020

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 15 iunie în Istorie;

- Legea 55/2020, starea de alertă și Normele pentru terase: amenzi de până la 50.000 lei, măsuri neclare, triplă sancționare;

- Legea 55/2020, zisă a stării de alertă. Sancţiuni și aberaţii

Evenimentele Zilei de 15 iunie în Istorie

Prima variantă a steagului revoluţionar de la 1848

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

15 iunie este a 166-a zi a calendarului gregorian și ziua a 167-a în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 15 iunie

(BOR) Sfântul Prooroc Amos; Sfântul Mucenic Isihie; Fericitii Augustin și Ieronim

Sfântul Prooroc Amos, Fericiții Ieronim și Augustin. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 15 iunie - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Prooroc Amos, Fericiții Ieronim și Augustin - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

(BRU) Sf. Amos, profet († secolul al VIII-lea î.Hr.); Sf. Ieronim († 420)

(BRC) Sf. Iolanda, călugăriță

 

Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici (ONU)

În fiecare an, la 15 iunie este marcată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. A fost instituită de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.

Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ”orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă”. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua internaţională a energiei eoliene

Ziua internaţională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea şi posibilităţile pe care le deţine şi rolul acesteia în reducerea poluării cauzate de obţinerea energiei prin arderea combustibililor fosili.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Danemarca – Ziua steagului/Ziua Valdemar (1219)

Idaho – Ziua Pionierului (1910)

Oregon – Ziua tratatului (1846)

 

Astăzi în istorie pentru 15 iunie

 

Evenimentele Zilei de 15 iunie în Istorie:

- 15 iunie 1215 – Magna Carta;

- 15 iunie 1389 – Bătălia de la Kosovo Polje;

- 15 iunie 1848 – A fost sfințit drapelul național tricolor; A doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat; Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului

 

15 iunie 763 i.I Ch - Prima mentiune a unei eclipse totale de Soare, într-un vechi text asirian. (Asiria a fost un stat antic din Orientul Mijlociu, care s-a prăbuşit în anul 605 î.Hr.La un moment dat, acesta se intindea peste Mesopotamia, Siria, Fenicia şi Egipt). Data de 15 iunie 763, este foarte importantă in stabilirea cronologiei Orientului antic .

 

15 iunie 991 - A murit imparateasa Theophano, sotia bizantina a imparatului Sfantului Imperiu Romano-German, Otto al II-lea (n. 960).

 

15 iunie 1167 - A fost întemeiat oraşul Copenhaga, devenit capitală a regatului danez în anul 1443.

 

15 iunie 1215 - Regele Ioan fara Tara semnează la Runnymede, în Anglia, Magna Carta

Magna. Carta Libertatum sau Marea Cartă a Libertăților, (în engleză: “The Great Charter”), a fost documentul prin care a fost îngrădita puterea regelui si garantate unele drepturi pentru toți cetățenii, in vederea eliminării abuzurilor comise de monarh, sau de reprezentanții săi direcți. În timp, Magna Carta Libertatum a stat la baza parlamentarismului englez.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 iunie 1219 - Se naște legenda drapelului danez numit Dannebrog (haina rosie sau haina daneza).

Dannebrog falling from the sky during the Battle of Lyndanisse, 15 June 1219. Painted by Christian August Lorentzen in 1809. Original located at Statens Museum for Kunst, Denmark - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dannebrog falling from the sky during the Battle of Lyndanisse, 15 June 1219. Painted by Christian August Lorentzen in 1809. Original located at Statens Museum for Kunst, Denmark – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Este un drapel rosu cu o cruce alba, aparut cu certitudine in timpul Cruciadelor nordice. Legenda spune ca acest drapel a aparut desenat pe cer pe 15 iunie 1219, in timpul bataliei de la Reval (azi Tallin in Estonia), care s-a purtat intre armatele regelui danez Valdemar al II-lea si estonieni. Aparitia miraculoasa a stindardului Daneborg pe cer a insuflat curaj danezilor, care au castigat batalia. O alta legenda spune ca in cursul luptei, tunica alba a regelui Valdemar a devenit rosie de sangele dusmanilor.

 

15 iunie 1246 - A decedat fara mostenitori, Frederic al II- lea al Austriei (n.1211), supranumit „Artagosul”. A fost ultimul duce al Austriei si Styriei din Casa de Babenberg ( 1230-1246).

 

15 iunie 1300 - Este intemeiat orasul Bilbao din Spania.

 

15 iunie 1330 - S-a născut Edward de Woodstock (“Prinţul Negru”), fiul regelui Eduard al III al Angliei şi tatăl regelui Richard II-lea al Angliei (d. 1376).

 

15 iunie 1381 - A murit conducatorul rascoalei taranilor englezi, Wat Tyler (n. 1341). Pe 15 iunie, regele Richard al II-lea și Wat Tyler se întâlnesc la Smithfield. Provocat de oamenii regelui, Tyler scoate sabia și aceștia îl ucid. Regele îi face pe răsculați să creadă că liderul lor a încercat să îl asasineze. Mai mult, îi convinge pe insurgenți să se retragă, promițând că le va îndeplini revendicările. Mii de țărani au fost executați drept represalii.

 

15 iunie 1383 - A murit imparatul bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzin; (n.1292).

 

15 iunie 1389 - A avut loc Bătălia de la Kosovo Polje (Câmpia Mierlei) terminata cu infrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii şi cu macedonenii. Vestul şi sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului otoman . Sultanul turc Murad I (n. 1326), comandantul ostilor otomane este ucis de sarbul Milos Obrenovici.

Painting of the Battle of Kosovo (15 iunie, 1389) , dated 1870, by Adam Stefanović. Prince Lazar is seen dying with his horse - foto: ro.wikipedia.org

Painting of the Battle of Kosovo (15 iunie, 1389) , dated 1870, by Adam Stefanović. Prince Lazar is seen dying with his horse – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei; în sârbă: Косовски бој ori Бој на Косову, a avut loc în ziua de Sf. Vitus (15 iunie, astăzi aniversată pe 28) 1389 între o coaliţie de boieri sârbi şi Imperiul Otoman. Sunt puţine izvoare istorice care vorbesc despre această bătălie, dar o examinare critică a acestora şi o comparaţie cu bătălii similare contemporane cu ea (cum ar fi bătălia de la Angora sau cea de la Nicopole) permite o reconstruire fidelă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iunie 1397 - S-a născut pictorul italian Paolo Uccello (d. 1475).

 

15 iunie 1502 - În timpul ultimei sale expediţii, exploratorul Cristofor Columb descoperă insula Martinica.

Deși Columb a primit sprijinul regal pentru o a patra călătorie în căutarea unei rute vestice către India, la dispoziția sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcționare și i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediția a pornit din Cadiz în mai 1502. La sfârșitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau neapărată nevoie de reparații. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-a fost interzis să intre în port, deși se apropia un uragan foarte puternic.

După ce a terminat reparațiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de șase luni căutând o trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama și a stabilit o așezare, dar revoltele din cadrul echipajului și problemele cu băștinașii l-au făcut pe Columb să renunțe la această idee.

Expediția s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au eșuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând ajutor, în timp ce forța băștinașii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puținul echipaj care a mai rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai navigat niciodată.

 

15 iunie 1520 - Papa Papa Leon al X- lea îl excomunică din Biserica Catolică, in bula papala intitulata „Exsurge Domine”, pe reformatorul protestant Martin Luther.

În 1515, Martin Luther a adus învinuiri clerului, că dă un rău exemplu creștinilor, care au creat, din această cauză, satiri, maxime și fabule pe seama lui. El cerea preoților să ofere oamenilor modelul divin al Scripturii și nu al pământeanului corupt de păcat. Ciuma din 1516, l-a găsit curajos, la postul său, pe care nu a vrut să-l părăsească, în ciuda invitațiilor făcute de prietenii săi”. Totuși, lent, în cursul acestor ani (1512-1517), ideile religioase ale lui Luther s-au îndepărtat de doctrina oficială a Bisericii.

A început prin a vorbi de teologia noastră, în contrast cu cea care se preda la Erfurt. Seriozitatea cu care Luther și-a susținut vocația sa religioasă l-a condus la o criză personală profundă: se întreba cum era posibil să reconcilieze cerințele legii lui Dumnezeu cu incapacitatea omului de a le urma. El a găsit răspunsul în Noul Testament: Dumnezeu, devenind om în Isus Cristos, a împăcat omenirea cu el.

Ceea ce era cerut omenirii nu era o respectare strictă a legilor și a obligațiilor religioase, ci un răspuns de credință, răspuns acceptat de Dumnezeu. Această credință trebuia să se bazeze pe dragoste, nu pe frică. Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci înnoirea Bisericii Universale.

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), pastor şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunţate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic şi profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521 - Martin Luther, 1529 - portret de Lucas Cranach cel Bătrân - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la naşterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunţate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic şi profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521 – Martin Luther, 1529 – portret de Lucas Cranach cel Bătrân – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A fost o personalitate plină de contradicții interioare, clădită din extreme și exprimată în paradoxuri, o mare de puteri, de impulsuri, de cunoștințe, de nerăbdare. Emotiv și sincer, simplu și vesel, binevoitor și naiv chiar în relațiile lui intime și familiare, dar tumultos, brutal și chiar ordinar în lupta și polemicele duse nu numai cu oamenii papalității, ci și cu foștii lui colaboratori, prieteni ori țărani răsculați, sau anabaptiști răsculați, Luther a fost prezentat uneori ca un apostol sau profet prin gura căruia a grăit Duhul Sfânt cum n-a mai făcut-o de la Sf. Ap. Pavel încoace (Joule. Kostlin), alteori ca un erou și ca o personalitate puternică, plină de calități geniale (Thomas Carlyle, Thiele), ori ca cel mai genial creator de sistem filosofic și religios (Holl), iar alteori crezut drept un rătăcit răufăcător sau un psihopat care a făcut din pasiunile lui un crez cu care a infectat omenirea întreagă (Denifle, Grisar ș.a.).

La fel este prezentată și opera reformatorului: când expresie a răbufnirii vechii uri naționale a germanilor față de tutela romanică (Michelet, Imbart de Tours, H. Preuss), când adevărata sinteză spirituală și culturală a Renașterii și umanismului (Jacob Burckhardt, Ranke ș.a.), sau chiar numai încercarea de unificare sufletească a germanilor, în locul celei politice, care lipsea, prin crearea limbii naționale, în special prin traducerea Bibliei (Funk-Brentano). Dar toate aceste prezentări sunt secvențiale și incomplete, așa cum o dovedește cunoașterea conjuncturii, a contextului în care s-a derulat Reforma, precum și a biografiei și operei marelui reformator.

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania. Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie - foto preluat de pe  ro.wikipedia.org

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania. Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii în Saxonia. Luther a murit la 18 februarie 1546 în orașul său natal, Eisleben.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iunie 1667 - Se efectueaza prima transfuzie de sange de la animal la om. William Harvey (1578-1657) a explicat in 1628 mecanismul de circulaţie a sângelui , iar in anii 1660, Royal Society din Londra (Anglia) a sponsorizat o serie de studii privitoare la transfuzii. Celebrul arhitect Sir Christopher Wren (1632-1723), a folosit o pană pentru a injecta lichid în venă a unui câine, iar Richard Lower (1631-1691) a facut experimente la Universitatea Oxford din Anglia şi a efectuat prima transfuzie de sânge direct de la un câine la altul în 1665, prin conectarea unei artere la o vena prin intermediul unui tub de argint.

La 15 iunie 1667, medicul francez Jean-Baptiste Denys a realizat prima transfuzie de sânge atestată documentar, administrând unui băiat de 15 ani sânge de la un miel. Experimentele lui Denys cu transfuzii cu sânge de animale la oameni, au provocat o controverse aprinse în Franţa şi în 1670 procedura a fost interzisa după alte trei încercări care s-au soldat cu două decese. In 1818 James Blundell, un medic de la Spitalul Guy’s din Londra, a reînviat practica transfuziei, folosind o seringă pentru injectarea de sânge de la donatori uman.

La început Blundell a aplicat procedeul transfuziei doar in cazuri fără speranţă, dar în 1829 el a folosit transfuzii de sânge cu succes pentru a trata o femeie cu hemoragie postpartum. Blundell a îmbunătăţit aparatura pentru efectuarea de transfuzii, tehnica aceasta fiind utilizata în timpul războiul franco-prusac (1870-1871). Dupa ce in 1902 Karl Landsteine a descoperit cele patru grupe sanguine, practica transfuziilor de sange a devenit obisnuita si nepericuloasa.

 

15 iunie 1754 - Václav Prokop Divis (n.26 martie 1698 – d.25 decembrie 1765), preot, teolog şi naturalist ceh, a inventat independent de invenţia americanului Benjamin Franklin, paratrăsnetul. Ca medic, este unul dintre promotorii electroterapiei.

 

15 iunie 1789 - S-a nascut in statul american Maryland, Josiah Henson un sclav negru care a fugit in Canada, unde a fondat un asezamant care adapostea sclavii americani fugiti si o scoala de meserii pentru acestia. A servit de model scriitoarei americane Harriet Beecher Stowe, pentru personajul principal din romanul sau Coliba unchiului Tom.

 

15 iunie 1839 - Charles Goodyear (1800-1860), inventator, a descoperit vulcanizarea cauciucului, procedeu prin care acesta devine insensibil la variaţiile de temperatură.

Charles Goodyear (n. 29 decembrie 1800 - d. 1 iulie 1860), inventator american, cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului. Ulterior, a perfecționat acest procedeu și l-a patentat la data de 15 iunie 1844 - foto: ro.wikipedia.org

Charles Goodyear – foto: ro.wikipedia.org

Charles Goodyear (n. 29 decembrie 1800 – d. 1 iulie 1860) a fost un inventator american, cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului. Ulterior, a perfecționat acest procedeu și l-a patentat la data de 15 iunie 1844. A lucrat încă din tinerețe în fabrica tatălui său, unde se produceau unelte agricole și accesorii metalice. A încercat să conducă o afacere proprie, dar a eșuat. A descoperit întâmplător că, dacă este tratat cu sulf și tratat termic, cauciucul nu mai este rigid la temperaturi joase, că își menține elasticitatea și astfel devine posibilă utilizarea acestui material la nivel industrial. A numit acest procedeu vulcanizare

 

15 iunie 1843 - S-a născut Bergen Edvard Hagerup Grieg, compozitor, pianist şi dirijor norvegian. Edward Grieg.este cel mai de seamă muzician din şcoala naţională norvegiană şi unul din reprezentanţii de frunte ai muzicii romantice europene; (d. 4 septembrie 1907).

 

15 iunie 1848 - A fost sfințit drapelul național tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluționar de la București; drapelul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăție“.

Varianta finală a steagului revoluţionar - foto: ro.wikipedia.org

Varianta finală a steagului revoluţionar – foto: ro.wikipedia.org

 

15 iunie 1848 - A doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat, a hotărât: înființarea unei armate populare române în frunte cu Eftimie Murgu, introducerea limbii române, recunoașterea naționalității române etc.

Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin - d. 30 aprilie 1870, Budapesta), jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta - foto: ro.wikipedia.org

Eftimie Murgu – foto: ro.wikipedia.org

Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin – d. 30 aprilie 1870, Budapesta) a fost un jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta. Marea Adunare Națională de la Lugoj din 15 iunie 1848, al cărei președinte a fost propus, a cerut, printre altele, următoarele:

- înființarea unei armate populare române prin înarmarea poporului,
- organizarea Banatului ca un căpitanat general al Banatului,
-0 numirea lui Eftimie Murgu căpitan general al Banatului,
- recunoașterea limbii române ca limbă oficială în tot Banatul,
- independența Bisericii Române din Banat.

În anul următor revoluției, Eftimie Murgu votează detronarea habsburgilor (la 13 aprilie) cît și noua lege a naționalităților care cuprindea obținerea unor drepturi minimale pentru români, precum și reorganizarea unei legiuni române (28 iulie). Pentru curajul avut de a vota împotriva habsburgilor este arestat la 22 august și condamnat la moarte pentru “înaltă trădare față de monarhia habsburgică“. Pedeapsa i se comută la patru ani de închisoare pe care-i va executa în închisoarea din Iosefstadt din Boemia.

Dupa ce iese din închisoare mai candidează o dată pentru funcția de deputat în Dietă și în 1861 este ales deputat de circumscripția electorală din Moravița, iar în 1865 scrie ultima lucrare intitulată “Despre memorandumul Congresului Sîrbesc“; activitatea fiindu-i îngrădită de faptul că închisorile l-au slăbit foarte mult. Ca atare, în 12 mai 1870 trece în cele veșnice acest “om fantastic cu caracter de bronz” pe care l-a dat Banatul
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

15 iunie 1848 - Marea Adunare de pe Câmpia Filaretului, numită apoi Câmpia Libertății, în timpul careia s-a depus juramântul pe Constituție și s-a aprobat constituirea Guvernului provizoriu.

"Romania rupandu-si catusele pe Campia Libertatii", de Constantin Daniel Rosenthal (n. 1820 - d. 23 aprilie 1851), pictor și revoluționar român de etnie evreiască - foto: wikimedia.org

“Romania rupandu-si catusele pe Campia Libertatii”, de Constantin Daniel Rosenthal (n. 1820 – d. 23 aprilie 1851), pictor și revoluționar român de etnie evreiască – foto: wikimedia.org

 

15 iunie 1875 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea de Geografie.

 

15 iunie 1889 - S-a stins din viață genialul poet român Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română - in imagine, Mihai Eminescu în 1887 - foto: ro.wikipedia.org

Mihai Eminescu în 1887 – foto: ro.wikipedia.org

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 iunie 1898 - S-a născut Ion Marin Sadoveanu, romancier, dramaturg, poet şi eseist, care-şi datorează consacrarea ca scriitor îndeosebi romanului “Sfârşit de veac în Bucureşti” (m. 2 februarie 1964)

 

15 iunie 1919 - S-a născut Alberto Sordi, actor şi regizor italian de film (d. 2003).

 

15 iunie 1919 - Pilotii britanici John Alcock si Arthur Brown au incheiat primul zbor fara intrerupere pe deasupra Atlanticului.

 

15 iunie 1920 - Se incheie un nou tratat de frontieră între Germania şi Danemarca in urma caruia nordul landului Schleswig(cunoscut si ca Iutlanda de sud) trece la Danemarca, dupa ce populatia regiunii s-a pronuntat prin referendum. Sudul Schleswigului a ramas parte a Germaniei federale, constituind astazi landul Schleswig-Holstein.

 

15 iunie 1926 - S-a născut regizorul roman de film Savel Stiopul; (d. 2007).

 

15 iunie 1929 - A încetat din viaţă matematicianul Traian Lalescu, savant cu reputate contribuţii în domeniile matematicii pure şi aplicate, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.

 

15 iunie 1934 - S-a nascut Matei Călinescu, critic şi istoric literar, comparatist, poet şi prozator român.

 

15 iunie 1940 - Al doilea război mondial: a fost fondat lagărul de exterminare de la Auschwitz, destinat inițial oamenilor politici din Polonia

Lagărul de concentrare Auschwitz, cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluţiei finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei - foto - ro.wikipedia.org

Lagărul de concentrare Auschwitz - foto – ro.wikipedia.org

Lagărul de concentrare Auschwitz, cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluţiei finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Women survivors huddled in a prisoner barracks shortly after Soviet forces liberated the Auschwitz camp. Auschwitz, Poland, 1945. — National Archives and Records Administration, College Park, Md - foto: ushmm.org

Women survivors huddled in a prisoner barracks shortly after Soviet forces liberated the Auschwitz camp. Auschwitz, Poland, 1945.
— National Archives and Records Administration, College Park, Md – foto: ushmm.org

 

15 iunie 1941 - S-a născut Dan Culcer, critic literar român stabilit în Franţa

 

15 iunie 1943 - S-a născut cantaretul si actorul francez Johnny Hallyday.

 

15 iunie 1969 - S-a născut rapperul si actorul american Ice Cube.

 

15 iunie 1969 - Şi-a început mandatul prezidenţial Georges Pompidou, succesorul generalului Charles de Gaulle la preşedinţia Franţei.

Georges Jean Raymond Pompidou (n. 5 iulie 1911 la Montboudif, Cantal, d. 2 aprilie 1974 la Paris) a fost un om politic francez. După Charles de Gaulle, el va deveni preşedintele celei de a cincea Republici Franceze pe perioada de la 20 iunie 1969 până la moarte sa (2 aprilie 1974) - foto: ro.wikipedia.org

Georges Pompidou - foto: ro.wikipedia.org

Georges Jean Raymond Pompidou (n. 5 iulie 1911 la Montboudif, Cantal, d. 2 aprilie 1974 la Paris) a fost un om politic francez. După Charles de Gaulle, el va deveni președintele celei de a cincea Republici Franceze pe perioada de la 20 iunie 1969 până la moarte sa (2 aprilie 1974).

 

15 iunie 1970 - A început vizita oficială de două zile a lui Nicolae Ceaușescu în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou. La sfârșitul interviului acordat televiziunii de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française), Ceaușescu s-a lăudat gazetarilor că instaurase un regim al echității sociale în toate domeniile, România fiind superioară chiar Franței.
cititi mai mult pe jurnalul.antena3.ro

 

15 iunie 1970 - Dirijorul si compozitorul roman Mihai Brediceanu a brevetat in SUA inventia sa numita polimetronom destinat sa coordoneze pe cale auditiva si vizuala pulsatiile unei muzici, conceputa de compozitori, in politempie structurala.

 

15 iunie 1971 - Moare Wendell Meredith Stanley, biolog american laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1946.

 

15 iunie 1977 - A fost inaugurat, la Paris, atelierul lui Constantin Brancusi, reconstituit pe esplanada Beaubourg, intr-o constructie izolata de cladirea Muzeului de Arta Moderna. Spatiul cuprinde 148 de sculpturi si incearca sa redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin.

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris), sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române  - foto: moma.org

Constantin Brâncuși - foto: moma.org

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 iunie 1978 - Regele Hussein al Iordaniei se casatoreste cu americanca Lisa Halaby, care va lua numele de Regina Noor

 

15 iunie 1985 - A avut loc, la Ploieşti, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de către autorităţile comuniste; înfiinţat la 17 septembrie 1973 şi condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecaţi ai comunismului; Vasile Şeicaru, Alexandru Andrieş, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doat câţiva dintre artiştii români care şi-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.

 

15 iunie 1990 - Printr-o decizie a Consiliului Militar Superior al M.Ap.N. a fost desfiintata organizatia CADA. In declaratia care a insotit decizia se preciza ca rolul Comitetului de Actiune pentru Deamocratizarea Armatei (CADA) a fost unul de destabilizare a armatei, acest organism facand jocul unor forte politice ostile. De mentionat ca Armata Romaniei avea la acea data in conducerea ei fosti generali (inclusiv gen.Militaru) spioni sovietici,demascati inca din vremea lui Ceausescu si reactivati de noua conducere „democratica” a tarii aflata sub conducerea d-lui (tovarasului) Iliescu Ion, el insusi suspectat de relatii cu „serviciile”sovietice.

 

15 iunie 1992 - Au fost stabilite relații diplomatice între România și Republica Kârgâzstan

 

15 iunie 1994 - Israelul şi Vaticanul stabilesc relaţii diplomatice.

 

15 iunie 1996 - A murit cantareata americana de jazz, Ella Fitzgerald; (n. 25 aprilie 1920).

 

15 iunie 1997 - Sergiu Cunescu a fost reales, in cadrul lucrarilor celui de-al XX-lea Congres al acestei formatiuni politice,in functia de presedinte al Partidului Social Democrat Roman.

 

15 iunie 2002 - Se lanseaza postul de televiziune MTV România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost cunoscutul interpret de muzică latino Enrique Iglesias.

 

15 iunie 2002 - A decedat Choi Hong Hi, fondatorul sud-corean al scolii de arte martiale Taekwondo (b. 1918).

 

15 iunie 2004 - Vaticanul a dat publicitatii un amplu dosar despre Inchizitie si torturile sale.

 

15 iunie 2004 - Ivan Gasparovic a fost învestit oficial în funcţia de preşedinte al republicii Slovacia.

Ivan Gasparovic (n. 27 martie 1941, Poltár) este un politician slovac şi profesor de drept care a fost preşedinte al Slovaciei între 2004 - 2014. A fost primul preşedinte slovac reales în funcţie - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ivan Gasparovic – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ivan Gasparovic (n. 27 martie 1941, Poltár) este un politician slovac şi profesor de drept care a fost preşedinte al Slovaciei între 2004 – 2014. A fost primul preşedinte slovac reales în funcţie. Gasparovic a abordat atenuat şi non-conflictual preşedinţia sa, ceea ce a dus la creşterea popularităţii sale în rândul alegătorilor. În străinătate a fost în general perceput ca un politician care a întors Slovacia înapoi spre comunism. Gasparovic a fost susţinut de premierul socialist Robert Fico şi de Partidul Naţional Slovac condus de Jan Slota.

 

15 iunie 2005 - Casa Bloomsbury (Londra) scoate la licitaţie prima ediţie a cartii autobiografice „Mein Kampf”, semnate de Adolf Hitler.

1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf - foto - ro.wikipedia.org

Mein Kampf - foto – ro.wikipedia.org

Mein Kampf (în română Lupta mea) este o carte scrisă de Adolf Hitler în două volume:
- Eine Abrechnung (O socoteală), publicată la 18 iulie 1925
- Die nationalsozialistische Bewegung (Mișcarea național-socialistă), publicată în 1926.
Volumul Eine Abrechnung este alcătuit din 12, iar Die nationalsozialistische Bewegung din 15 capitole.

Hitler a conceput cartea între 1923-24, când a fost deținut în închisoarea din Landsberg am Lech în Bavaria. Cartea a fost dactilografiată în închisoare de complicele său, Rudolf Hess. Mein Kampf este o operă autobiografică, dar și o platformă program a nazismului, mai ales al doilea volum. Hitler descrie aici unele „soluții” la „problema evreiască”. Pentru naziștii și neonaziștii din al Doilea Război Mondial, Mein Kampf a reprezentat și încă mai reprezintă și azi bazele național-socialismului.

Multă vreme s-a crezut că Mein Kampf este singura carte scrisă de Hitler. Gerhard Weinberg, un istoric american, evreu născut la Hanovra și emigrat de copil din Germania nazistă în SUA, a descoperit în arhive, în 1958, și a făcut public un document de 324 pagini dactilografiate, dictat de Hitler în 1928, în care acesta își expunea viziunea asupra politicii externe. Weinberg este de părere că acest text va permite o mai bună înțelegere a cărții Mein Kampf și va ajuta la prevenirea nedreptăților în viitor.

 

15 iunie 2005 - Compania Microsoft începe comercializarea pentru producătorii de computere a sistemului de operare Windows fără Media Player, conform exigenţelor Comisiei Europene.

 

15 iunie 2005 - Se încheie reuniunea Comisiei mixte Camerun-Nigeria pentru rezolvarea diferendului frontalier privind Peninsula Bakassi (Yaounde, Camerun, 10-15)

 

15 iunie 2018 - La Palatul Parlamentului din Bucuresti, au inceput lucrările celei de-a 19-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa.

Lucrările celei de-a 19-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa se desfăşoară vineri, la Palatul Parlamentului, evenimentul având loc la invitaţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. La eveniment şi-au anunţat participarea preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Camerelor superioare din Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Elveţia, Franţa, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovenia şi Spania, secretarul general al Consiliului Federal din Germania, precum şi preşedintele Senatului irlandez, în calitate de invitat special.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

15 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com