Constantin Brâncuși (1876 – 1957)
foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.crestinortodox.ro; www.agerpres.ro
Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române.
Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
Anii de început
Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919).
Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 – 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902.
În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint.
Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz.
Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.
Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris.
Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul.
Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților.
Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.
Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier.
În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța.
În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici.
După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala.
Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Opera
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.
Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.
După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică.
Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:
1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu
1898 – București – Bustul Vitellius
1900 – București – Capul lui Laocoon
1902 – București – Ecorșeul
1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească
1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
1903 – București – Bustul generalului Carol Davila
1905 – Paris – Orgoliu
1906 – Paris – Copil – ghips
1906 – Paris – Supliciu – piatră
1906 – Paris – Cap de copil – bronz
1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide
1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu
1906 – Paris – portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906.
Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.
În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.
A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”.
Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion.
Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație.
Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte.
Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor.
La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși.
Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d’Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme.
În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound.
De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara.
La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București.
Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei.
Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă.
În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit.
Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.
Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
Presupusa ofertă respinsă
Unele publicații au susținut că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10.
Este prezentat drept dovadă procesul-verbal de la ședința prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române pe 7 martie 1951.
La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.
În ședință a fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente, dar nu se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi refuzat-o.
Referințe critice despre Brâncuși
Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou).
În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Volumului lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite.
Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989, și ulterior la Tokio în 1993.
Rolul în sculptură
Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual.
În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești.
Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși.
Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Decesul
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Distincții
În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al Coroanei”.
Moștenire
Filatelie
Serviciile poștale din Republica Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de ani de la moartea sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de [...] lei, care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși.
În 1998 serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea nominală a mărcii poștale este de 1 leu moldovenesc.
În 2016, Serviciile poștale din România au emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al sculpturii moderne universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.
Notafilie
În aprilie 1991, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față.
Pe reversul aceleiași bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.
În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale.
Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vedea imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.
Alte tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre dreapta noastră.
Numismatică
La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL).
Moneda are diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă și a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare.
Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001.
Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular.
În dreapta coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI.
Pe revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001.
În stânga portretului, este reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.
La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei moldovenești.
Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin Brâncuși, spre stânga, anii 1876 – 1957, alături de două dintre sculpturile sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu,
Poarta sărutului și Masa tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN BRÂNCUȘI.
Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.
În conștiința publică
Cartierul și parcul Constantin Brâncuși din București îi poartă numele.
Diverse străzi din București, Chișinău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru, Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Medgidia, Peștișani (Gorj) îi poartă numele.
Regizorul Mick Davis intenționează să realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”, iar regizorul britanic Peter Greenaway a declarat în anul 2017 că lucrează la un film intitulat „Walking to Paris“, film ce prezintă drumul lui Brâncuși de la București la Paris în 1903, pe când sculptorul avea 27 de ani.
În Parcul Regele Mihai I al României din București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu.
Dedicată marelui sculptor român, Ziua Brâncuşi este sărbătorită în fiecare an la 19 februarie, data aniversării lui Constantin Brâncuşi.
Iniţiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparţinut scriitorului Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie:
“Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie ‘Ziua Naţională Constantin Brâncuşi’ “. În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, “este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’, ‘Titanul din Hobiţa’, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu“.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept “Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă “o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. “Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (…) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuşi“.
La 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că “a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu“.
Câteva luni mai târziu, însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. (www.agerpres.ro)
Cuvintele unui artist exilat
Cuvintele ramase de la Constantin Brancusi sunt suficiente pentru a ne da seama de maturitatea lui spirituala si artistica. Lucrarile artistice realizate de-a lungul vietii au emanat in mod firesc din insasi viata lui simpla, caracterizata de credinta si cuviosie. Referindu-se la cumintenia artei sale, Brancusi obisnuia sa spuna:
“Eu am vrut sa inalt totul dincolo de pamant. Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar si pentru cei orbi. Ceea ce va daruiesc eu este bucurie curata.”
M-am sacrificat intotdeauna pe mine insumi. Mi-am lasat dalta si ciocanul si am slefuit materia cu propriile-mi maini. Mi-am lasat sculpturile sa se joace cu cerul si cu oamenii, dovedind lumii ca este cu putinta o sculptura a focului. Libere, ele erau mereu altfel iubite de oameni, ele insele mereu altfel iubind. Dar operele nu ajung niciodata la o desavarsire completa, pentru ca insasi materia nu este desavarsita.
Sculpturile mele nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, sa iti vina sa te joci cu ele. Vreau sa sculptez forme care sa dea bucurie oamenilor. Ceea ce are intr-adevar rost in arta este bucuria. Nu ai neaparata nevoie sa intelegi teoretic. Te face fericit ceea ce vezi? Asta e totul! Misiunea Artei este sa creeze bucurie… si nu se poate crea artistic decat in echilibru si in pace sufleteasca, iar pacea se obtine prin renuntare. Bucuria si pacea, pacea si bucuria, iata ce este de dobandit!
Iubesc tot ceea ce se inalta. Pasarile maiestre m-au fascinat si nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodata. Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Eu nu creez Pasari, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decat apa. Apa insasi!
Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile interioare ale omului. Ea are aceasta misiune terapeutica: sa ne amintim de acel “catharsis” aristotelic. O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a-l vindeca pe cel care o priveste. Arta trebuie sa apropie, nu sa indeparteze, sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele noastre suflete… si asa destul de rascolite de intrebari. In Arta nu exista straini.
Arta trebuie sa fie realitatea insasi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare in realitate cea mai adevarata, poate in singura realitate autentica. Ceea ce multi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor. Exista in toate lucrurile o masura, un adevar ultim. Proportia interioara este adevarul ultim, inerent in toate lucrurile.
Inaltimea in sine a unei lucrari de arta nu spune nimic, dupa cum nici lungimea propriu-zisa a unei bucati muzicale nu spune mare lucru. Proportiile interioare ale obiectului sunt acelea care spun totul. Astazi, arta deschide toate intrarile, spre a se putea contempla principiile creatoare si frumosul absolut al legii universale. In realitate, calatoria are loc in noi.
Lucrarea de arta este precum o oglinda, in care fiecare vede ceea ce ii seamana. Sapand necontenit fantani interioare, eu am dat de izvorul tineretii fara batranete. Asa este Arta: tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Arta nu este intamplare. Cei ce au pastrat in suflet armonia ce salasluieste in toate, in esenta lucrurilor, vor intelege usor arta autentica, pentru ca vor vibra pe coardele acelorasi legi ca si natura.
Zavoiul m-a invatat sa inteleg graiul lemnului si al pietrei. Sculptorul se lupta cu materialele, piatra, bronz, marmura sau altele si urmareste sa imbine toate formele intr-o unitate perfecta si sa le insufle viata. Trebuie sa pretuim simplitatea formei, echilibrul ei precis si matematic, precum si arhitectura, tot atat de mult cat pretuim materialele.
Arta nu s-a dezvoltat decat in marile epoci religioase. Arta poate cea mai desavarsita a fost creata in timpul copilariei umanitatii. Caci, omul inceputurilor uita de grijile casei si lucra cu multa voiosie. Copiii au aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa retrezesc aceasta stare prin sculpturile mele. Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Tot ce se creeaza prin filozofie, inteleasa ca iubire de intelepciune, devine bucurie, pace, lumina si libertate. Lucrurile nu sunt greu de facut. Ceea ce este cu adevarat greu este sa ajungem sa fim in stare sa le facem. Trebuie sa ne detasam de noi insine si de toata partinirea omeneasca, numai astfel vom izbuti sa redescoperim frumosul.
Trupul omenesc este frumos in masura in care oglindeste sufletul.
Noi nu intelegem si nu vedem viata reala decat prin rasfrangerile si stralucirile ei. Functia artistului ramane aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii si de a interpreta misterele universului. Semne se afla peste tot. Numai sa stii sa le vezi. Da. Pretutindeni dai de semne. Nu-i nevoie sa cautam formule obscure sau taine de nepatruns. Cand ti-e draga viata, iti ies in cale semnele si-i destul sa le privesti cum trebuie, ca sa le patrunzi talcul. Cei cu inima curata, copiii mai ales, le zaresc cei dintai. Priviti lucrarile pana cand le vedeti. Cei care au ajuns aproape de Dumnezeu le-au vazut.
Cand o societate nu mai cunoaste, sau amesteca binele cu raul, ea se afla deja pe povarnisul pierzaniei. Oamenii vad lumea ca pe o piramida fatala si se inghesuiesc inauntru-i, pentru a ajunge cat mai sus, inspre varfu-i, drept pentru care se si sfasie intre ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti). Pe cand, dimpotriva, daca ar creste si s-ar implini in chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grau pe campie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie sau ar putea fi.
Dumnezeu este pretutindeni si simti asta cand uiti cu desavarsire de tine insuti, cand te simti umil si cand te daruiesti. Eu ma aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu si nu imi mai trebuie decat sa intind o mana inspre El, ca sa Il pipai! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine insumi, desprins de propriul meu trup… ma aflu printre lucrurile esentiale. Il voi astepta pe bunul Dumnezeu in Atelierul meu.
Cuvinte selectate din cugetarile lui Constantin Brancusi.
Teodor Danalache – preluat de pe www.crestinortodox.ro
cititi mai mult despre Constantin Brâncuși si pe: www.crestinortodox.ro; en.wikipedia.org