Departamentul de Securitate Națională al SUA anunță retragerea desemnării României în Programul Visa Waiver
foto preluat de pe www.facebook.com/homelandsecurity
articole preluate de pe agerpres.ro
Departamentul de Securitate Națională al SUA anunță retragerea desemnării României în Programul Visa Waiver
Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat vineri desemnarea României în Programul Visa Waiver (VWP), conform unui comunicat publicat pe site-ul DHS.
În pofida problemelor de securitate, Administrația Biden a desemnat România ca țară VWP la 9 ianuarie 2025. La 25 martie 2025, DHS a suspendat punerea în aplicare a VWP pentru a efectua o revizuire a desemnării României.
Această revizuire s-a încheiat și, având în vedere accentul pus de această administrație pe securitatea frontierelor și a imigrației, DHS a decis că desemnarea României ar trebui revocată pentru a proteja integritatea VWP și pentru a asigura securitatea frontierelor și a imigrației.
cititi mai mult pe agerpres.ro
Guvernul României anunță că va continua dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate, după ce Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea țării noastre în programul Visa Waiver.
‘România a îndeplinit toate condițiile tehnice pe care administrațiile americane le-au recomandat pentru accederea în Programul Visa Waiver. În contextul politicii noii administrații americane, dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii țării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Guvernul României consideră că este esențial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrare a României în Programul Visa Waiver pentru ca autoritățile române să poată pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte‘, se arată într-un comunicat al Executivului, transmis vineri seara AGERPRES.
cititi mai mult pe agerpres.ro