Presedinta Braziliei acuza SUA de “incalcarea suveranitatii” prin activitati de spionaj

Presedinta-Braziliei-acuza-SUA-de--incalcarea-suveranitatii--prin-activitati-de-spionaj

Dilma Rousseff, presedinta Braziliei, a atacat laONU Statele Unite pentru programul de interceptare a comunicatiilor si a acuzat Agentia de Securitate Nationala americana de spionaj.

Anterior, aceasta a anuntat amanarea vizitei oficiale la Washington, prevazuta la 23 octombrie.

“In absenta respectului fata de suveranitate, nu exista nicio baza pentru relatii intre natiuni”, a afirmat Dilma Rousseff in discursul sustinut in cadrul Adunarii Generale a ONU, citata de New Europe.

“Guvernele prietenoase si societatile care cauta sa construiasca un parteneriat strategic adevarat, asa cum este cazul nostru, nu pot permite actiunilor ilegale sa se savarseasca ca si cum ar fi normale. Ele sunt total inacceptabile”, a spus presedinta.

Rousseff a continuat si a acuzat SUA de incalcarea suveranitatii Braziliei si a solicitat crearea unui cadru de reglementare a Internetului pentru a opri SUA si alte natiuni de la folosirea acestui mijloc ca “noul camp de lupta” al spionajului. Brazilia este un important nod al cablurilor de fibra optica transatlantice.

Rousseff a acuzat Agentia de Securitate Nationala americana (NSA) de colectare a unor informatii economice si de importanta strategica, precum si a mesajelor unor diplomati brazilieni si a informatiilor din propriul sau birou.

“Argumentele ca aceste interceptari ilegale sunt menite sa protejeze natiunile impotriva terorismului nu pot fi sustinute”, a afirmat Rousseff, sustinand si ca “Brazilia stie cum sa se protejeze singura”.

Presedinta statului sud-american a mai precizat ca asteapta scuze din partea Washingtonului si a cerut asigurari cu privire la incetarea interceptarilor.


Acuzatiile de spionaj au avut deja urmari economice, negocierea cu SUA privind achizitionarea unor avioane multifunctionale in valoarea de cinci miliarde de dolari fiind deja suspendata. 

articol preluat de pe http://www.ziare.com/