Sfinții Apostoli Bartolomeu și Barnaba; Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii; Sfântul Cuvios Gavriil din Kapsala; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”

Sfântul Apostol Bartolomeu. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Bartolomeu. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 iunie

Sfântul apostol, bucurându-se, pătimea pentru Hristos, Domnul său, şi fiind spânzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovădui cuvântul lui Dumnezeu; pentru că pe cei credincioşi îi întărea în credinţă, iar pe cei necredincioşi îi sfătuia să cunoască adevărul şi să se întoarcă de la întunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos.

foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Barnaba; Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii; Sfântul Cuvios Gavriil din Kapsala; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”; Ap. Fapte 20, 7-12; Ev. Ioan 14, 10-21 Ev. Ioan 14, 21-24


Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeii

articol: basilica.ro

10 iunie 2016

Sfântul Apostol Bartolomeu- Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice și în Faptele Apostolilor, iar prăznuirea lui se face la data de 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) și în 25 august (mutarea moaștelor sale). După Pogorârea Duhului Sfânt, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana și cu Apostolul Ioan. În Hierapolis, împreună cu Apostolul Filip, a fost crucificat cu capul în jos pentru că a omorât un șarpe uriaș pe care oamenii îl adorau și pentru că a vindecat mulți bolnavi prin rugăciunile sale. Sfântul Bartolomeu a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă, însă Sfântul Filip murise deja. A mers apoi în India, a tradus Evanghelia după Matei și a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei, fapt pentru care a suferit moarte martirică din cauza invidiei fratelui regelui. Creștinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă sfintele moaște, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde Episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie în somn – l-a înmormântat într-o biserică. Ulterior, moaștele sale au fost transferate la Roma.

Sfântul Apostol Barnaba – A fost unul din cei șaptezeci de ucenici și însoțitorul Sfântului Apostol Pavel în unele din călătoriile sale misionare. Este pomenit în mai multe rânduri în Faptele Apostolilor și în două din epistolele Sfântului Apostol Pavel- Galateni și II Corinteni. Barnaba s-a născut într-o familie bogată din tribul lui Levi. Cel care avea să devină mai târziu unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului a studiat cu Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel) sub îndrumarea lui Gamaliel. La naștere a primi numele de Iosif, dar Apostolii îl strigau Barnaba (fiul consolării) pentru că avea darul de a alina sufletele oamenilor. Sfântul Barnaba a fost, probabil, primul care a propovăduit în Roma și Milano. El a fost martirizat de către evrei în insula Cipru și a fost înmormântat de către Sfântul Marcu. Mulți bolnavi și-au găsit vindecarea la mormântul lui, al cărui loc a rămas necunoscut până la cel de-Al IV-lea Sinod Ecumenic, în anul 451, când Sfântul i-a apărut Arhiepiscopului Anthemius în vis dezvăluindu-i locul.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Fapte 20, 7-12

În zilele acelea, în ziua întâi a săptămânii (Duminică), adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. Iar în camera de sus unde erau adunaţi erau multe lumini aprinse. Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort. Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el. Şi, suindu-se şi frângând pâinea şi mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, şi atunci a plecat. Iar pe tânăr l-au adus viu şi foarte mult s-au mângâiat.

Ev. Ioan 14, 10-21

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cuvintele pe care vi le grăiesc Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care sălăşluieşte în Mine, El însuşi face aceste lucruri. Credeţi Mie, pentru că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; iar de nu, credeţi Mie pentru lucrurile acestea. Adevărat, adevărat vă spun vouă că cel ce crede în Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu; şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele Meu, aceea voi face, pentru ca Tatăl să se preamărească în Fiul. Orice veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. Dacă Mă iubiţi pe Mine, păziţi poruncile Mele; iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie pururea cu voi: Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi căci rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa singuri pe lume, ci voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi înţelege că Eu sunt în Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cine Mă iubeşte pe Mine, iubit va fi de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu, şi Mă voi arăta lui.

Ev. Ioan 14, 21-24

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cel care are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cine Mă iubeşte pe Mine, iubit va fi de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. L-a întrebat Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, um se face că nouă vrei să Te arăţi, iar lumii nu? Iisus a răspuns şi i-a zis: dacă Mă iubeşte cineva pe Mine, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi vom veni la el, şi locaş la el ne vom face. Cine nu Mă iubeşte nu ţine cuvintele Mele. Dar cuvântul, pe care l-aţi auzit, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Sf. Ap. Bartolomeu şi Varnava; Sf. Mitrofan si Mucenici din China (1900)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 11 Iunie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Sfântul Apostol Barnaba. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 iunie - foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Barnaba. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 11 iunie – foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Barnaba a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar după aceea s-a numit Barnaba, după cum ne va arăta cuvântul ce urmează.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte “Axion estin“, la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: “Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta“; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la “Ceea ce eşti mai cinstită…” monahul cel de loc cânta numai: “Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…” şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru“. Apoi a împreunat şi: “Ceea ce eşti mai cinstită…“, până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai “Ceea ce eşti mai cinstită“, iar: “Cuvine-se cu adevărat...” niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu”; iar acela răspunzând, a zis: “Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu“.

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”,  Cinstirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 12 iunie - foto: doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”, Cinstirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 12 iunie – foto: doxologia.ro

Şi cel de loc a zis: “Nu am nici cerneală, nici hârtie“. Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: “Adu-mi o lespede”; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: “Cuvine-se cu adevărat…”, şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii“; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: “Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: “Cuvine-se cu adevărat…“, după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: “Axion estin”, adică “Cuvine-se cu adevărat…”, şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează “a cânta” sau “cântare”. Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 12 iunie, facem pomenirea

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare; Sfântul Cuvios Petru Atonitul;
✝) Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18; 28-36 ; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 6, voscr. 10

Sfinții Cuvioși Onufrie cel Mare și Petru Atonitul.  Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 12 iunie - Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Cuvioși Onufrie cel Mare și Petru Atonitul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 12 iunie – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

Onufrie luând pâinea din mâinile lui Hristos, o ducea cu mare osteneală. Şi venind cu ea la avva, se lăuda copilăreşte, zicând: „Iată, pruncul Hristos mi-a dat o pâine!”

„Frate Petru, rugăciunea ta am auzit-o şi am luat aminte la suspinul inimii tale.”


Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul; Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

articol: basilica.ro

11 iunie 2016

SINAXAR ÎN DUMINICA CELOR TREI SUTE OPTSPREZECE PURTĂTORI DE DUMNEZEU PĂRINȚI DIN NICEEA.

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic - foto: doxologia.ro

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic – foto: doxologia.ro

În această zi, duminica a șaptea după Paști, prăznuim întâiul sinod ecumenic, din Niceea, al celor trei sute optsprezece purtători de Dum­nezeu Părinți.

Prăznuim sărbătoarea de azi din următoarea pricină: Domnul nostru Iisus Hristos, după ce S-a îmbrăcat în trup și a adus la îndeplinire toată negrăita – iconomie cea pentru noi, S-a întors iarăși la scaunul Părintesc. Sfinții voind, însă, a arăta că Fiul Iui Dumnezeu S-a făcut cu adevărat om și că S-a înălțat la ceruri om și Dumnezeu desăvârșit și S-a așezat de-a dreapta măririi în cele înalte, și că acest sinod al Sfinților Părinți L-a propovăduit și L-a mărturisit pe Fiul de o ființă și de o întocmai cinstire cu Tatăl; pen­tru acest motiv, după slăvită înălțare, au rânduit sărbătoarea de față, vrând oarecum și mai mare să facă adunarea atât de numeroasă a Părinților care au propovăduit pe Acela Care S-a înălțat cu trupul, Dumnezeu adevărat și om desăvârșit în trup.

Sinodul acesta a fost pe vremea lui Constantin cel Mare, în al douăzecilea an al domniei lui, după încetarea prigoanei creștine de către păgâni. Constantin a început a împărați întâi la Roma, dar mai târziu, în anul 5838 de la facerea lumii, a zidit cetatea cea prea frumoasă care îi poartă numele. Tot atunci s-au început și cele privitoare la Arie. Acesta era originar din Libia și venise la Alexandria și fusese hirotonit diacon de Sfântul sfințitul Mucenic Petru al Alexandriei. Arie a început, însă, a huli împotriva Fiului lui Dumnezeu, bârfind cu glas tare că El ar fi făptură, născut din neființă, și că s-ar găsi departe de dumnezeiasca vrednicie, și că în chip greșit se numește înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu, împotrivindu-se, după cum credea el, nelegiuitului Sabelie, care zicea că Dum­nezeirea este o singură persoană și un singur ipostas, care este când Tată, când Fiu, când Duh Sfânt. Arie, hulind în felul acesta, marele Petru l-a îndepărtat din preoție, văzând pe Hristos, pe Sfântul Jertfelnic, ca un prunc îmbrăcat în haine rupte, Care spunea că Arie este cel ce I le-a rupt.

Venind Ahila arhiepiscop al Alexandriei, după Petru, a iertat din nou pe Arie, la făgăduința acestuia că se va îndrepta. Pe lângă aceasta l-a hirotonit preot și l-a pus l-a școala din Alexandria. După moartea lui Ahila, a ajuns arhiepiscop Alexandru, care, aflând că Arie învață aceleași huliri, și încă și mai rele, l-a scos din Biserică, depunându-1 prin sobor.

Teodoret spune că Arie mai învăța că firea lui Hristos ar fi schimbătoare; și tot el a născocit cel dintâi hulirea că Hristos ar fi luat asupra Sa un trup neînsuflețit și fără judecată. Este scris că Arie a înșelat pe mulți cu învățăturile lui nelegiuite și că a momit de partea lui pe Eusebiu al Nicomidiei, pe Paulin al Tirului, pe Eusebiu al Cezareei și pe alții. El a pornit împotriva Iui Alexandru; iar Alexandru, făcând cunoscute în toată lumea învățăturile pline de hulire ale lui Arie și caterisirea lui, pe mulți i-a ridicat la împotrivire.

Deci, fiind tulburată Biserica și nearătând nimeni grijă și dragoste pentru biruința dogmei, marele Constantin a adunat la Niceea, din toate părțile lumii, pe cheltuiala statului, pe Părinții despre care este vorba, și chiar și el s-a dus acolo. Astfel, toți Părinții adunându-se și fiind chemat și împăratul, el a luat loc nu pe tron împărătesc, ci pe un scaun mai prejos de vrednicia lui. Și grăind ei despre cele ale lui Arie, l-au supus anatemei atât pe el, cât și pe toți cei ce gândeau la fel cu el. Iar Cuvântul lui Dumnezeu a fost mărturisit de Sfinții Părinți ca fiind de aceeași ființă și de aceeași cinstire și împreună fără de început cu Tatăl. Aceștia au alcătuit și Simbolul credinței, ducându-1 până la articolul: „Cred și întru Duhul Sfânt…”; căci partea următoare va fi plinită de Sinodul al doilea ecumenic. Tot acel întâi Sinod a întărit pe lângă acestea și sărbătorirea Paștilor, arătând cum și când tre­buie să-l săvârșim și că nu trebuie să-l sărbătorim odată cu iudeii, cum era obiceiul mai-nainte. Ei au întocmit și douăzeci de canoane pentru întărirea Bisericii. Iar marele și întocmai cu Apostolii împărat Constantin a întărit la sfârșit sfântul Simbol al credinței cu semnătura lui, făcută cu cerneală roșie.

Printre Părinții care au fost la Sinodul întâi ecumenic, două sute treizeci și doi erau arhierei, iar optzeci și șase erau preoți, diaconi și călugări; adică, numărul celor ce au fost de față s-a ridicat la trei sute și optsprezece. Cei mai de frunte din­tre aceștia trebuiau să fie: Silvestru, arhiepisco­pul Romei, și Mitrofan al Constantinopolului, care era bolnav; ei au fost de față prin locțiitori. Apoi Alexandru al Alexandriei, cu marele Atanasie, care pe atunci era arhidiacon; Eustațiu al Antiohiei și Macarie al Ierusalimului; Osie, epis­copul Cordobei; Pafnutie Mărturisitorul; izvorâtorul de mir Nicolae și Spiridon al Trimitundei, care, învingând în discuție pe un filosof de acolo, l-a botezat, arătându-i Lumina cea în trei Străluciri.

Mutându-se la Dumnezeu doi părinți arhierei în timpul sinodului, marele Constantin a pus în coșciugele lor, bine închise, așezămintele tocmite de Sfântul Sinod, care s-au aflat iscălite și întărite și de aceștia în cuvinte dumnezeiești ne­spuse.

La sfârșitul Sinodului s-a terminat de zidit și Constantinopolul. Atunci Constantin cel Mare a chemat pe toți acei sfinți bărbați, care, încon­jurând cu toții cetatea și făcând rugăciuni pentru ea, au întărit-o din destul să fie împărăteasă a tuturor cetăților și au închinat-o, la sfatul împăratului, Maicii Cuvântului. După acestea, fiecare dintre Sfinții Părinți s-a întors la locul lui.

După ce marele Constantin s-a mutat către Domnul, și sceptrul împărăției era ținut de fiul său Constanțiu, Arie a venit la împărat, zicând că vrea să lase toate rătăcirile și să se unească cu Biserica lui Dumnezeu. Deci, scriindu-și hulele pe o tăbliță, și-a legat-o de gât și, ca și cum s-ar fi supus Sinodului, lovea cu mâna tăblița, zicând: Mă supun hotărârilor acestuia. Atunci împăratul a dat poruncă patriarhului Constan­tinopolului ca Arie să fie primit iarăși, negreșit, în sânul Bisericii. Și atunci, după moartea lui Alexandru, pe scaunul Alexandriei era Mitrofan, care, știind firea rea a lui Arie, stătea la îndoială și se ruga lui Dumnezeu să-i descopere dacă primirea lui Arie în sânul Bisericii este după voia cea dumnezeiască. Și sosind vremea ca Arie să slujească împreună cu el, rugăciunea lui s-a făcut și mai fierbinte. Iar Arie, mergând la bi­serică, undeva prin apropiere de stâlpul târgu­lui, fiind cuprins de dureri de pântece, a intrat într-o umblătoare obștească. Pedepsit fiind, toate mădularele cele dinlăuntru și le-a dat afară, pătimind aceeași sfâșiere ca și Iuda, pen­tru aceeași trădare a Cuvântului. Astfel, de vreme ce el a rupt pe Fiul lui Dumnezeu de ființa Tatălui, a fost și el sfâșiat, fiind găsit mai târziu mort. Și astfel a scăpat Biserica de pacostea aceluia.

Pentru rugăciunile celor trei sute optsprezece Părinți, purtători de Dumnezeu, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. După ce a stat o vreme într-o mănăstire din părţile Tebaidei, a plecat în pustie, unde 60 de ani nu a văzut faţă de om. L-a găsit aici Sfântul Cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor. Onufrie i-a spus că a găsit în pustie pacea inimii, bucuriile rupte din bucuria cerească, rugăciunea fierbinte şi că a trăit din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie. După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat.

Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru Atonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră. Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile. A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Fapte 20, 16-18; 28-36

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis:

Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

Ev. Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.

articole preluate de pe: doxologia.ro