Secolul I d.Hr. Arhive - Uniti Schimbam

Articole

Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul (Secolul I î.Hr.)

5 septembrie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/4.361 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

Dreptul Zaharia, sfânt și prooroc, a fost tatăl Sf. Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul Domnului.

Zaharia, din neamul lui Aaron, era preot în templul din Ierusalim.

El era căsătorit cu Sf. Elisabeta (tot din neamul lui Aaron), sora sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

Deși „erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1:6), Zaharia și Elisabeta nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor.

În acele timpuri, acest fapt era considerat ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu.

Cu toate acestea, Domnul s-a îndurat de ei:

Arhanghelul Gavriil i s-a înfățișat lui Zaharia, înștiințându-l că soția lui va naște în curând un copil.

Deoarece s-a îndoit de această profeție, și pentru slăbiciunea lui de credință, Zaharia rămase mut (Luca 1:20).

Fiind apoi întrebat apoi ce nume vrea să-i dea copilului, deoarece nu mai putea vorbi, Zaharia a scris pe o tăbliță: „Ioan” (cu toate că nimeni din familia lor nu mai avusese acest nume).

Imediat darul vorbirii s-a întors la el, și inspirat de Duhul Sfânt, el a început să profețească despre fiul său ca înainte-mergător al Domnului Iisus Hristos.

Elisabeta, soția lui Zaharia, l-a născut pe cel ce va fi cunoscut ca Sf. Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, în satul Ein-Kerem (sau Orini), în apropiere de Ierusalim, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Dreptul Zaharia la 5 septembrie, precum și pe 24 iunie („soborul drepților Zaharia și Elisabeta”).

Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul (Secolul I î.Hr.) – foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Zaharia a trăit în secolul I î.Hr., în Palestina.

Era fiul lui Varahia (Barach), din neamul lui Aaron, fiind preot în templul din Ierusalim.

Cele ce se știu despre el sunt referirile din Noul Testament (Luca 1:5-23, 1:57-79, 11:51 și Matei 23:35), precum și din Protoevanghelia lui Iacov.

Zaharia era căsătorit cu Sf. Elisabeta (tot din neamul lui Aaron), sora sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

În acele timpuri, acest fapt era considerat ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu.

Domenico Ghirlandaio’s fresco Zechariah Writes Down the Name of His Son (1490, fresco in the Tornabuoni Chapel, Florence) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Un înger îi vestește lui Zaharia

În zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunță pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu și înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: neprihănita Elisabeta, stearpă și înaintată la rândul ei în vârstă, va naște un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan.

Îngerul îl vestește pe cel ce avea să devină Ioan Botezătorul astfel:

Şi bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura.

Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.

Şi pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.

Şi va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit. (Luca 1:14-17)

Lui Zaharia nu-i vine să creadă, iar îngerul – continuă evanghelia – îl pedepsește făcându-l mut până în ziua în care urmau să se adeverească acestea.

Peste un timp Elisabeta, nevasta sa, rămâne însărcinată și se ține ascunsă cinci luni.

Annunciation of the Angel to Zechariah by Domenico Ghirlandaio (1490, fresco in the Tornabuoni Chapel, Florence) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fecioara Maria vine la Elisabeta

Îngerul Gavriil o vestește pe fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a șasea lună.

Maria se scoală chiar în zilele acelea și pleacă în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda unde locuiau Zaharia și Elisabeta.

Intră în casa lui Zaharia și urează de bine Elisabetei.

Atunci pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece și Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria și rodul pântecelui ei sunt binecuvântați. Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă.

Angel Gabriel’s Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Primirea numelui de Ioan

Elisabeta, soția lui Zaharia, l-a născut pe cel ce va fi cunoscut ca Sf. Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, în satul Orini (sau Ein-Kerem, în Israelul de azi), în apropiere de Ierusalim, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus.

Evanghelia după Luca istorisește cum Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea.

În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan.

Ei îi spun Elizabetei că nimeni din rubedeniile ei nu poartă acest nume și îl întreabă apoi și pe Zaharia iar acesta scrie pe o tăbliță tot Ioan (numele pe care i-l spusese îngerul).

Și toți se minunară căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre nume.

În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu.

Pe toți vecinii i -a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri.

Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?”.

Zaharia , tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus, iar despre Ioan astfel:

Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui,

Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,

datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat soarele care răsare din înălțime,

Ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii. (Luca 1:76-79)

Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 5 septembrie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul – foto preluat de pe doxologia.ro

Scăparea Elisabetei

Atunci când regele Irod a auzit de la magi despre nașterea lui Mesia, el a decis să ucidă toți copiii având vârsta sub doi ani, din Betleem și din zona înconjurătoare, în speranța că nou-născutul Mesia va fi printre aceștia.

Regele mai știa și despre nașterea miraculoasă a lui Ioan și a vrut să-l omoare cu această ocazie și pe acesta, temându-se că Ioan ar putea fi Regele iudeilor, cel proorocit de profeți.

Dar Elisabeta, la sfatul lui Zaharia, a reușit să se ascundă, împreună cu pruncul său, în zona dealurilor din preajma Ierusalimului.

Ucigașii trimiși de Irod îi căutau cu insistență. Elisabeta, văzându-i pe urmăritorii ei foarte aproape, a început să-L implore pe Dumnezeu pentru siguranța lor și imediat un deal s-a deschis, ea putând astfel să se ascundă în acea peșteră și să scape de urmăritori.

Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul (Secolul I) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Moartea lui Zaharia și a Elisabetei

În aceste zile tragice, a venit rândul Sf. Zaharia de a fi de serviciu la Templul din Ierusalim.

Acolo a fost găsit de ostașii trimiși de Irod, care au încercat în zadar să afle de la Zaharia unde este ascuns fiul său.

Atunci, la porunca lui Irod, aceștia l-au ucis pe Sfântul Prooroc Zaharia, înjunghiindu-l „între templu și altar” (Matei 23:35).

Sf. Elisabeta a murit după patruzeci de zile de la uciderea sfântului Zaharia.

Ioan Botezătorul

Sf. Ioan, protejat de Domnul, a locuit în pustie până în anul 15 al domniei împăratului Tiberiu (anul 29 d.Hr.), când, auzind Cuvântul lui Dumnezeu, a început a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Zechariah and St. John the Baptist. A medieval Georgian fresco from Monastery of the Cross, Jerusalem – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Imnografie

Troparul Sfântului Proroc Zaharia

Glasul al 2-lea

Prăznuind pomenirea proorocilor Tăi Zaharia și Elisabeta, Doamne, printr-înșii Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Troparul Sfântului Proroc Zaharia

Glasul al 4-lea

Cu haina preoției fiind îmbrăcat, înțelepte, după Legea lui Dumnezeu, jertfă primită, după cuviința preoției ai adus, Zaharie ; și te-ai făcut luminător și văzător al celor de taină, semnele darului întru tine purtând lămurit, preaînțelepte. Şi cu sabia ai fost omorât în Biserica lui Dumnezeu, Proorocule al lui Hristos. Împreună cu Înaintemergătorul roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Proroc Zaharia

Glasul 3-lea

Fecioara astăzi…

Proorocul și preotul Celui Preaînalt, Zaharia, părintele Înaintemergătorului, astăzi a pus înainte masa proorociei, pe credincioși hrănind și băutura dreptății amestecând pentru toți. Pentru că s-a sfârșit ca un dumnezeiesc tăinuitor al darului lui Dumnezeu.

Viața Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Proroc Zaharia – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod.

Sfântul proroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturisește de dânșii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-și calea vieții fără prihană. Au fost, zice, amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile și dreptățile fără de prihană, iar dovadă a vieții celei cinstite este Sfântul Ioan cinstitul și slăvitul proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Scris este că „din rodurile lor îi veți cunoaște”, că și rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: „Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt și ramurile”. Ramură cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduri, se povestește că împăratul David, văzând că se înmulțise seminția lui Aaron într-așa de mare număr, încnt nu era cu putință ca toți să slujească împreună în Biserică, a împărțit-o pe ea în douăzeci și patru de rânduri sau de cete, ca unii după alții să slujească toți ținându-și săptămâna în biserică.

Și au ales dintre dânșii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoți mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dânșii ceartă, care preot cu ceata să vă ține întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci și patru, aruncau sorți și după sorți primea rândul său. Și s-a ținut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminții își avea rândul său, după soarta strămoșului său. Deci a ieșit al optulea sorțul părintelui Avia, din a cărui seminție a fost născut Sfântul Zaharia, și acesta ținea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoții seminției sale.

Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoției a trebuit să tămnieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulțime de popor. Și iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: „Nu te teme, Zaharie!”. Și l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu și a plecat pe Dumnezeu spre milă, și a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă și dându-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin nașterea sa a făcut bucurie nu numai părinților, ci și la multe popoare. Mulți se vor bucura de nașterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creșterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat și de postitor a fost, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: „A venit Ioan Botezătorul nici pâine mâncând, și nici vin bând. Și se va umple de Duhul Sfânt din pântecele maicii sale și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul și cu puterea lui Ilie, aducând Domnului popor desăvârșit”.

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira și nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare și amândoi erau bătrâni de ani. Și a zis către înger: „După ce voi cunoaște această? Pentru că eu sunt bătrân și femeia mea trecută în zilele ei”. Și răspunzând îngerul, i-a zis lui: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, și sunt trimis să grăiesc către tine și să-ți vestesc ție aceasta. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor”. Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce așteptau în biserică se minunau. Ieșind, Zaharia le făcu semn că era mut și poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârșindu-și slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorțului Iudei. (Luca 1).

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească și născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliță, îndată i s-a deschis gura lui și i s-a dezlegat limba și grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Și umplându-se de Duhul Sfânt, a prorocit, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbăvire poporului Său și a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinților celor din veac proroci ai lui. Și tu, pruncule, proroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești calea lui”.

Iar când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimițând ostași în Betleem, ca să ucidă acolo pe toți pruncii, și-a adus aminte și de Ioan, fiul Zahariei, de care știa bine. Căci auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea nașterii lui Ioan, pentru că a cuprins frică pe toți cei ce locuiau împrejur și în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare și i s-au spus chiar și lui Irod. Și toți cei ce auzeau își ziceau în inimile lor: „Oare ce va să fie pruncul acesta?”. Aducându-și aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: „Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?”. Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigași la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimișii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul și țipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era așa departe, și pricina țipetului aceluia s-a știut. Și, îndată, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an și jumătate, a fugit în munte.

Iar Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pruncul. Când a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutând-o și apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu pruncul!”. Și îndată s-a desfăcut muntele și a primit-o pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau.

Ostașii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deșerți la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l știu unde este”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, de nu-și va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Și s-au dus niște ucigași sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-și săvârșească porunca și ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că poruncește împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuți vei muri”. A răspuns Sfântul Zaharia: „Voi veți ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu”. Și îndată ucigașii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu și altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat și s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod și spre veșnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.

cititi mai mult despre Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.

În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul

- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)

- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.

- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

(†) Adormirea Maicii Domnului

14 august 2024/0 Comentarii/în Calendar Ortodox /de Uniti Schimbam/2.687 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august.

Această sărbătoare comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului.

Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Tiziano Vecellio: Înălţarea la cer a Fecioarei, 1516-1518 – Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneţia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Despre sărbătoare

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii.

Ea a murit așa cum mor toți oamenii, nu în mod „voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viață.

Apoi, ea a fost înmormântată.

Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului.

Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt.

Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) al învierii de obște a credincioșilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viață, cuvântul „Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine și cuvântul cimitir).

Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literal „primire” [în cer]) întrucât, ținând seama de dispariția trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălțată cu trupul la Cer.

La fel ca și în cazul Nașterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referințe istorice sau biblice pentru această sărbătoare.

Biserica Ortodoxă propovăduiește că Maica Domnului este fără de păcat, dar și că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită de încercări, suferințe și moarte din lumea aceasta.

Ea a murit cu adevărat și apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieții, și ia deja parte la viața fără de sfârșit din Împărăția Cerurilor.

Această viață în rai este pregătită și promisă tuturor celor care „ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păstrează” (Luca 11,27-28)

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Bruegel (1564) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prăznuirea

Postul

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția Schimbării la Față (6 august), când este dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea.

În zilele de peste săptămână din post, se slujește ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului.

Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, este dezlegare la pește.

Slujbele prăznuirii

În seara sărbătorii se slujește o Vecernie care cuprinde trei citiri din Vechiul Testament care au înțelesul în Noul Testament:

- În Facerea 28,10-17, Scara lui Iacov care unește cerul cu pământul, simbolizează unirea lui Dumnezeu cu omul, unire realizată pe deplin și perfect în Maria Născătoarea (Purtătoarea) de Dumnezeu.

- „Ce minunat este acest loc! Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta raiului!” În Ezechiel 43,27-44,4 este descrisă viziunea cu Templul cu ușa spre Răsărit, întotdeauna închisă și plină de slava lui Dumnezeu, care o simbolizează pe Maica Domnului.

- Pentru textul din Proverbe 9,1-11, Maria este cu “casa” pe care Înțelepciunea Divină și-a zidit-o sieși.

Atunci când se slujește Utrenia, în dimineața sărbătorii, se citește din Luca 1,39-49, 56.

Acest text este citit la toate sărbătorile Maicii Domnului și conține Spusele Maicii Domnului:

“Şi a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”

În unele bisericii există obiceiul de a se binecuvânta flori în ziua acestei sărbători, dar înainte de Sfânta Liturghie.

La Liturghie, se citește din Apostol de la Filipeni 2,5-11, unde se vorbește despre

“Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-

Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt.

Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Citirea din Sfânta Evanghelie este luată din Luca 10,38-42 și 11,27-28, citite împreună.

Și aceste texte sunt citite întotdeauna la sărbătorile închinate Maicii Domnului.

În acest text, Domnul spune,

“binecuvântați sunt aceia care aud cuvântul Domnului și îl păzesc!”

Adormirea Maicii Domnului, lucrare de Rubens (1626) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în România

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu.

Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram.

În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea.

Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioșii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie și participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit.

Astfel, slujba Vecerniei se prelungește cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici și mănăstiri din România și Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului și pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioșii cântă, în unele locuri, și alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum și afecțiunea profundă a credincioșilor față de Cea pe care o numesc Măicuța Domnului.

Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate:

„Am venit, Măicuță, să ne mai vedem / și să-ți spunem dorul pe care-l avem…”

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Aici credincioșii se adună cu sutele de mii.

Foarte mulți, în semn de evlavie față de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer și îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, așteptând apoi cu răbdare ore și chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau și în orașe, târguri și serbări populare.

Imnografie

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasul 1

Întru naștere fecioria ai păzit,
întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
Sculatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții,
și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.

Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 2-lea

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și întru folosințe de nădejde neschimbată
mormântul și moartea nu au ținut-o.
Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o
Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
La înainteprăznuire (14 august):

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Popoare, înainte dănțuiți, din mâini plesnind cu credință, și cu dragoste vă adunați astăzi bucurându-vă, și luminat cântând toți cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământești la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim, ca Născătoare de Dumnezeu.

Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasulul al 4-lea

Întru slăvită pomenirea ta, lumea împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie strigă către tine, Născătoare de Dumnezeu: “Bucură-te, Fecioară, lauda creștinilor!”

Condacul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Sihăstria, 15 august 2021 – preluat de pe doxologia.ro

cititi si:

- Acatistul Adormirii Maicii Domnului (15 august)

Icoana Adormirii Maicii Domnului

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Icoana Adormirii Maicii Domnului face parte din programul iconografic al sărbătorilor închinate Maicii Domnului, corespunzând praznicului Adormirii ei, 15 august.

Sursa reprezentării se găsește în Tradiția Bisericii.

Adormirea Maicii Domnului (15 august) – foto preluat de pe doxologia.ro

Compoziția icoanei

Într-o casă, în centrul icoanei, Maica Domnului este întinsă pe un pat, cu mâinile încrucișate pe piept, fără suflare.

De o parte și de alta a patului sunt două sfeșnice cu lumânări aprinse.

La picioarele Născătoarei de Dumnezeu este reprezentat Sfântul Apostol Petru, tămâind cu cădelnița, iar la capul ei sunt reprezentați Apostolul Pavel și Sfântul Ioan Teologul, îmbrățișând-o.

Mai sunt reprezentați, de jur împrejur, toți apostolii, despre care se știe că au fost prezenți la adormirea Maicii Domnului, precum și unii sfinți ierarhi precum Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei I al Tomisului, care țin în mâini Evanghelii și femei plângând.

Tot în centrul imaginii, cumva deasupra Maicii Domnului este reprezentat Domnul Iisus Hristos, îmbrăcat în haine albe, într-o mandorlă (cearcăn) de lumină, simbol al slavei Lui dumnezeiești.

El ține în brațe sufletul Maicii Domnului, reprezentat ca un prunc înfășat (uneori este redat printr-o reprezentare mai mică a Maicii Domnului). Hristos este înconjurat de o mulțime de îngeri.

Undeva mai „în spate”, sunt reprezentați iarăși Sfinții Apostoli, care sunt aduși, purtați prin văzduh, pentru a fi de față la Adormirea Maicii Domnului, „de la marginile lumii”, după cum spune tradiția.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris:

„După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul”.

Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă și el în mână o hârtie pe care este scris:

„Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică știindu-te…”.

Frecvent, în această icoană mai este ilustrată o întâmplare reținută de tradiție, conform căreia un iudeu a încercat să răstoarne patul în care zăcea Maica Domnului.

În acel moment un înger a venit și i-a tăiat mâinile cu sabia, pentru a împiedica această profanare.

În icoană, acesta (pe nume Iefonias sau Atonie) este adesea reprezentat, uneori în genunchi, în fața patului în care zace Maica Domnului, cu mâinile tăiate care încă atârnă de pat, iar în fața lui este reprezentat îngerul cu sabia ridicată.

În funcție de preferințele și alegerile făcute de fiecare iconar, de spațiul de care dispune etc., pot fi reprezentate mai multe sau mai puține personaje. Nu pot lipsi, desigur, Maica Domnului, Hristos și un număr de Apostoli.

Continuarea programului iconografic

Icoana prezentată mai sus redă imaginea consacrată a praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În cazul reprezentării mai multor scene din viața Maicii Domnului în aceeași icoană sau într-un ciclu de fresce, imaginile consecutive reprezentării sunt cea a îngropării sale și cea a „mutării” sale la Ceruri.

Această din urmă reprezentare, în forma propusă de Dionisie, este cea mai aproape de (dar nu identică cu) imaginea catolică a Înălțării Fecioarei.

Semnificația teologică a icoanei

Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanității ei depline.

Prezența lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea și ea nevoie de mântuire, ca și ceilalți oameni, cât și faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezența tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât și de către întreaga Biserică, reprezentată și prin grupul de femei care apar în icoană.

Cerul și pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care își încredința sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana și întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul „mutării” Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de față la moartea ei, momentul mutării ei și cu trupul la Cer rămâne o taină.

Sinaxar la Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.

După rugăciune s-a întors acasă și, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieții!

Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei.

Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: “Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: “Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că deși pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd”.

Au vrut să răstoarne patul Preasfintei

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.

Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era așezat trupul cel de viață începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca și mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Toma întârzie din nou

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.

Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte și întristat, că nu se învrednicise să vadă și el ca și ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt și preacurat lăcaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Și dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră așa se vede lipsit de trup și este cinstit cu închinăciune, întru mărirea și cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

Datini, traditii si obiceiuri populare romanesti

Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului”, datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, Valea Sebeşului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin postul Maicii Domnului iar la 15 august, se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său, Iisus.

Cărțile spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească.

Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii.

Dacă atunci Gavriil purta în mâini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții).

Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o.

După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă.

A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate ce se cuveneau pentru înmormântarea sa.

Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși la rândul lor, de câte un alt nor.

Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti.

Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi.

Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Apostolul Toma a venit peste trei zile.

A fost dornic să vadă chipul Maicii Sfinte și mormântul a fost deschis pentru el.

Dar n-a mai fost găsit decât giulgiul.

Maica Domnului, cu tot cu trup, urcase la ceruri purtată de îngeri.

cititi mai mmult pe unitischimbam.ro

cititi mai mult despre Adormirea Maicii Domnului si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si:

- (†) Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)

- (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)

- †) Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

- †) Izvorul Tămăduirii

- †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului “Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ

- †) Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

- Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne (473)

- Așezarea cinstitului Brâu al Maicii Domnului în raclă

- 15 august – Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

11 august 106 d.H – O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic

11 august 2024/0 Comentarii/în File de Istorie /de Uniti Schimbam/71 vizite

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

11 august 106 d.H – O diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic

În urmă cu 1912 ani, în data de 11 august 106 d.H , o diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad, jud. Sălaj) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic (început în anul 105 d.H.) şi amintea prima dată provincia romana DACIA.

Pentru organizarea noului teritoriu încorporat Imperiului Roman, împăratul Traian a mai rămas în provincie aproape un an.

Au fost efectuate numeroase măsurători topografice şi recensăminte, unele date referitoare la aceste acţiuni rămânând consemnate, lăsându-ne mărturie faptul că perimetrul iniţial al provinciei era de aproximativ un milion de paşi, lungime egală cu 1480 km.

În această suprafaţă sunt incluse actualele regiuni, Oltenia, Banat şi Transilvania intracarpatică. Hotarele pot fi stabilite pe baza izvoarelor istorice şi a descoperirilor arheologice, care atestă prezenţa populaţiei romane pe teritoriul dacic şi mai ales a castrelor de frontieră.

Traseul frontalier poate fi considerat în linii mari următorul: pornind de la vărsarea Tisei în Dunăre, spre nord până la confluenţa cu Mureşul, apoi pe cursul acestui râu până în dreptul castrului de la Micia, de aici spre nord, paralel cu vârfurile Munţilor Apuseni, se înconjoară întreaga zonă auriferă, Brad-Abrud-Roşia Montană, traseul se continuă pe linia Bologa-Porolissum, de la acest mare mare centru conturul se îndreaptă spre nord-est până în punctul Tihău, de unde e continuă mai departe spre est pe cursul Someşului, până la castrul Ilişua, apoi spre sud-est pe coama interioară a Carpaţilor Răsăriteni, zonă marcată cu mai multe castre, de la Olteni, hotarul se îndrepta spre nord-est până la antica Angustia, castru care închidea pasul Oituz, iar din pasul Turnu-Roşu, urmându-se cursul Oltului până la vărsarea acestuia în Dunăre.

Harta provinciei romane Dacia (secolele II-III d.Hr.). – foto preluat de pe www.enciclopedia-dacica.ro

Din păcate, legea de constituire a provinciei nu s-a păstrat, dar izvoarele istorice oferă o largă paletă de date referitoare la organizarea Daciei romane.

Din puncte de vedere al guvernării, teritoriul cucerit din Dacia a fost asimilat provinciilor romane de rang imperial, ceea ce înseamnă că provincia era condusă în numele împăratului de către un guvernator de rang senatorial (rang stabilit de numărul trupelor dislocate pentru apărarea provinciei, rang ce putea fi consular sau chiar pretorian), ce purta titlul oficial de legatus Augusti pro praetore.

Mandatul de guvernator se desfăşura pe o perioadă de la trei la cinci ani, mai târziu fiind redusă la maximum doi ani.

Organigrama conducerii conţinea pe treapta imediat inferioară procuratores Augusti, persoane recrutate din ordinul ecvestru, ei îndeplinind ocazional pe lângă sarcini administrative şi funcţii de conducere militară, dar limitate la unităţi auxiliare.

De menţionat mai sunt funcţiile de conducere militară efectivă.

Aparatul birocratic era relativ mic, acesta fiind ocupat de persoane de diferite categorii sociale, printre ei numărându-se chiar liberţi şi sclavi.

În perioada cuprinsă între anii 108-110 are loc construcţia noului oraş Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, oraş care devine capitala noii provincii.

Brazda de hotar era trasată de însuşi guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus.

Încă de la fondare, oraşul primea statutul de colonie, beneficiind de dreptul italic (ius italicum) şi devenea sediul guvernatorului şi al întregului aparat administrativ, fiscal şi religios al provinciei.

În perioada 117/118 au avut loc puternice mişcări ale dacilor din provincie, coroborate cu cele ale dacilor liberi, ale sarmaţilor roxolani şi ale sarmaţilor iazygi.

Ca urmare, Quintus Marcius Turbo, prefect al Gărzii Pretoriene romane şi consilier militar al împăraţilor Traian şi Adrian, a fost trimis în Dacia pentru a restabili situaţia.

După anihilarea răscoalei şi plecarea lui Turbo, a avut loc, probabil în anul 119, prima reorganizare a provinciei.

Dupa ocuparea Daciei, romanii vor distruge vechea capitala SARMIZEGETUSA REGIA şi vor construi o noua capitala la 40 Km de vechea capitala, în zona de câmpie pe culoarul Bistrei, numită initial COLONIA DACICA, iar apoi de COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA.

O inscripţie onorifică, datată 117/118, menţiona prima oară numele de Sarmizegetusa pentru capitala Daciei, care în timpul împăratului Traian era o provincie unitară, având staţionate pe teritoriul său trei legiuni.

Ulterior, în 118 – 119 d.Hr., ea a fost împărţită în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar mai târziu a fost divizată în Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis.

cititi si:

- Dacia romană (106 – 271)

Dacia romana (106 – 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- Statuia “Chipul lui Decebal”

Statuia „Chipul lui Decebal”, județul Mehedinți, România – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Apostol Matia (†63)

8 august 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/4.231 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfântul Apostol Matia

Sfântul Apostol Matia a fost unul din Cei Șaptezeci înainte de a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul între Cei Doisprezece.

Sfântul Matia este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 9 august și la 30 iunie împreună cu Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.

Apostolul Matia s-a născut în Betleem din tribul lui Iuda. Încă din copilărie, el a studiat Legea lui Dumnezeu sub supravegherea lui dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu.

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat lumii, Sfântul Matia a crezut că El este Mesia și l-a urmat apoi cu perseverență, fiind numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli, pe care Domnul “i-a trimis doi câte doi înaintea feței Sale” (Luca 10,1) (1)

După Înălțarea Mântuitorului, Sfântul Matia a fost ales de ceilalți să îl înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul dintre cei Doisprezece Apostoli (Fapte 1:15-26) (2)

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Matia a propovăduit Evanghelia în Ierusalim și în Iudeea împreună cu ceilalți Apostoli (Fapte 6:2, 8:14) (3)

Din Ierusalim, el a mers împreună cu Apostolii Petru și Andrei în Antiohia Siriană și apoi în orașele Tianum și Sinope din Capadocia.

Aici, Apostolul Matia a fost întemnițat, scăpând în mod miraculos cu ajutorul Sfântului Andrei Întâiul Chemat.

Apostolul Matia a călătorit apoi spre Amasea, un oraș aflat pe malul mării.

În timpul călătoriei de trei ani a Apostolului Andrei, Sfântul Matia a fost cu el în Edessa și Sebasta.

În conformitate cu Sfânta Tradiție a Bisericii, el a propovăduit în Pontine Etiopia (în prezent vestul Georgiei) și în Macedonia.

El a fost frecvent, în acea perioadă, în pericol de moarte, dar Domnul l-a apărat pentru a propovădui Evanghelia.

O dată, păgânii l-au forțat să bea o fiertură otrăvitoare.

El a băut-o și nu numai că nu l-a afectat ci chiar a vindecat câțiva prizonieri care fuseseră orbiți cu această fiertură.

Când Sfântul Matia a ieșit din temniță, păgânii l-au căutat în zadar, pentru că pentru ei devenise invizibil.

Altă dată, când păgânii s-au înfuriat și vroiau să-l omoare, pământul s-a deschis și i-a înghițit.

Apostolul Matia s-a reîntors în Iudeea unde a continuat să-i lumineze pe compatrioții săi cu lumina învățăturilor lui Iisus Hristos.

El a făcut minuni mari în Numele lui Iisus Hristos și a convertit mulțime mare la credința creștină.

Marele preot evreu Anania îl ura pe Hristos și, mai înainte, îl condamnase pe Apostolul Iacov, Fratele Domnului să fie azvârlit de pe înălțimile Templului iar acum a ordonat ca Apostolul Matia să fie arestat și adus în fața Sinedriului din Ierusalim.

Anania cel lipsit de evlavie a rostit o cuvântare în care l-a blasfemiat pe Domnul.

Folosind profețiile din Vechiul Testament, Apostolul Matia a demonstrat că Iisus Hristos este Adevăratul Dumnezeu, Mesia cel promis, Fiul lui Dumnezeu, Consubstanțial and Coetern cu Dumnezeu Tatăl.

După aceste cuvinte, Apostolul Matia a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și lapidat.

Când Sfântul Matia era deja mort, evreii, pentru a-și ascunde fărădelegea, i-au tăiat capul ca unui dușman la Cezarului. (Conform unor istorici, Apostolul Matia a fost crucificat și spun că el a murit în Colchis.)

Apostolul Matia a primit cununa muceniciei în anul 63.

Imnografie

Troparul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Matia, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Matia

Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca un soare cu raze luminoase în toată lumea ieșind vestirea ta, a luminat Biserica păgânilor cu darul, purtătorule de minuni, Matia Apostole.

Viața Sfântului Apostol Matia

Sfântul Apostol Matia (†63) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de ucenici, iar mai apoi a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli , în locul lui Iuda, care căzuse.

Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminția lui Iuda. El a învățat în Ierusalim din copilărie Scripturile și înțelegerea Legii, de la Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, de care a fost povățuit și la toată fapta bună, trăind cu dumnezeiască plăcere și umblând pe căile cele drepte ale poruncilor Domnului. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos, după 30 de ani ai nașterii Sale din Preasfânta Fecioară, a fost botezat în Iordan de Ioan, S-a arătat lumii adunând pe ucenicii Săi și propovăduia împărăția lui Dumnezeu, învățând popoarele și făcând multe semne și minuni; atunci Matia, auzind propovăduirea și învățătura lui Hristos și văzând facerile Lui de minuni, s-a rănit cu dragoste spre Dânsul și, defăimând cele lumești, i-a urmat Lui cu ceilalți ucenici și cu poporul, îndulcindu-se de vederea feței și de cuvintele cele prea dulci ale lui Dumnezeu cel întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile și rărunchii, văzând osârdia aceluia și știința cea curată, l-a ales pe el nu numai în ucenicie, dar și în slujba apostoliei.

Mai întâi Sfântul Matia a fost unul din cei 70 de apostoli mai mici, pentru care se scrie în Evanghelie: A arătat Domnul și pe alți 70 și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale… Apoi, după pătimirea cea de bună voie, după Invierea și Inălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Matia a fost numărat cu cei 12 Sfinți Apostoli mai mari, în locul lui Iuda, care căzuse, căci ceata de 12 fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai mare dintre apostoli, stând în mijlocul bisericii, a ținut cuvânt despre aceasta, că se cuvine a se împlini locul lui Iuda, care a căzut și a pierit, ca să fie întreagă și neschimbată ceata de 12 mai mari apostoli, mai întâi aleși ai Domnului. Și au pus pe doi: pe Sfântul Iosif, care se numea Varsava, și pe acest Sfânt Matia. Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, știutorul tuturor inimilor, arată pe unul care l-ai ales dintre acești doi, ca să ia soarta slujbei acesteia și a apostoliei, din care a căzut Iuda”. Apoi, trăgând la sorți, sorțul a căzut pe Matia și a fost numărat între cei doisprezece apostoli, iar alegerea â fost întărită de Domnul prin trimiterea Sfântului Duh în limbi de foc, Care a șezut și pe Sfântul Matia, precum a stat și pe ceilalți sfinți apostoli, dându-i lui dar asemenea.

Iar după primirea Sfântului Duh, apostolii primind sorții în care parte să meargă fiecare dintre dânșii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut sorțul să meargă în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. Și s-a ostenit într-însa, cercetând cetățile și satele și binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui Hristos, ci și între neamuri, pentru că se povestește despre dânsul, că și în Etiopia a propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri, fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire, strujit cu fiare pe coaste și ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate chinurile acelea le-a primit cu bucurie și le-a răbdat vitejește.

Încă se povestește despre Sfântul Matia că s-a ostenit și în Macedonia cu buna vestire a lui Hristos, unde păgânii elini, prin-zându-l și vrând să ispitească puterea credinței propovăduite de dânsul, i-au dat să bea o băutură otrăvitoare, care pierdea vederea ochilor, căci dacă cineva gusta dintr-însa, îndată rămânea orb. Dar sfântul apostol, bând otrava aceea în numele lui Hristos, a rămas nevătămat; încă și pe cei orbiți de acea otravă – mai mult de 250 de oameni -, punându-și mâinile pe dânșii și chemând numele lui Hristos, i-a tămăduit. Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioșilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească.

Dar când aceia voiau să-l prindă pe apostol, el umbla prin mijlocul lor nevăzut de dânșii; și, căutându-l ei trei zile, nu l-au găsit. Apoi sfântul arătându-se lor de bunăvoie, s-a dat în mâinile lor, iar ei legându-l l-au închis în temniță, unde, arătându-i-se diavolul cu mânie, scrâșnea din dinți asupra lui. Dar în noaptea următoare, Domnul stând înaintea lui în lumină mare, l-a întărit pe el și, dezlegându-l din legături, a deschis ușile temniței și l-a lăsat liber. Deci, făcându-se ziuă, sfântul apostol iarăși s-a arătat în mijlocul poporului și propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală. Iar când oarecare oameni împietriți cu inimile nu numai că nu credeau propovăduirea lui, dar se și mâniau împotriva lui și voiau să pună mâinile lor ucigașe pe dânsul, îndată deschizându-se pământul, i-a înghițit, iar cei rămași, temân-du-se, s-au întors la Hristos și s-au botezat.

După aceasta, apostolul lui Hristos s-a întors iarăși în Iudeea, la sorțul său și, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, pe mulți din fiii lui Israel îi întorcea la Hristos Domnul, încredințându-i pe ei prin semne și minuni, pentru că pe cei orbi îi lumina, pe cei leproși îi curăța, pe diavolii din oameni îi izgonea cu numele lui Hristos; șchiopilor le dădea umblare; surzilor, auzire, și pe cei ce mureau îi întorcea la viață. Drept aceea, pe Moise îl numea că este sfânt și Legea lui cea dată de Dumnezeu pe lespezi le poruncea să o păzească și-i învăța să creadă în Hristos, în Cel închipuit mai înainte de însuși Moise prin semne și prin profeții, și întru Cel mai înainte vestit de cuvintele prorocilor, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl spre mântuirea lumii și Care S-a întrupat din Preacurata și Preanevinovata Fecioară. Și le tâlcuia lor Sfântul Matia toate cele vestite de proroci pentru Hristos, că acum s-au împlinit în Mesia Care a venit.

În vremea aceea, Anan era cel dintâi arhiereu printre iudei, urâ-tor și hulitor al numelui lui Iisus Hristos și prigonitor al credincioșilor, cu a cărui poruncă și Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului și a fost ucis. Și trecând Sfântul Matia prin părțile Galileei, intra prin adunările evreiești și propovăduia pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar evreii cei orbiți de necredință și de răutate, pornindu-se spre mânie, l-au prins și l-au dus în Ierusalim la arhiereul Anan.

Iar arhiereul, strângând adunare evreiască vicleană și punându-l înaintea lor pe apostolul lui Hristos, a început a zice către ai săi: „Știe adunarea aceasta și toată lumea în câtă ocară a venit neamul nostru, nu din vreo vină a noastră, ci cu răzvrătirea unora, care au ieșit de la noi, și cu lăcomia ighemonilor romani, sau mai bine zis cu tirania. Nevrednici sunt de pomenire cei ce ne-au adus nouă eresurile, cu care atâtea mii de oameni s-au înșelat. Știți singuri câți au fost uciși de ostașii romani și au pierit înșelătorii și cei înșelați, însă nu fără de mare defăimare a neamului nostru.

Unii ca aceștia au fost începătorii de eresuri: Iuda Galileeanul și Teuda vrăjitorul, care pierind, a pierit și pomenirea lor. Dar mai mare începător de eresuri decât toți s-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-se pe sine că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale și cu minunile Sale făcute cu farmece, și inimile lor le-a tras în urma sa, defăimând păzirea Legii; dar a luat judecată după legea pe care o hulea. Dar ce zic? Știm că de la Insuși Dumnezeu este dată Legea lui Moise și este păzită de patriarhi și proroci, cărora le-a dat să facă și minuni, precum Iisus nu putea să facă. Cine nu știe că Moise a vorbit cu Dumnezeu ca și cu un om? Cine nu știe că Ilie a fost luat la cer cu căruță de foc? Cine nu a auzit că mortul, fiind aruncat pe oasele cele moarte ale lui Elisei, a înviat? Și alți sfinți ai lui Dumnezeu câte minuni au făcut? Dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit a-și alătura cinstea dumnezeiască sau să scornească lege nouă, precum a îndrăznit Iisus. Prorocii au grăit cu smerit chip și glas, fiind învățați de Duhul Sfânt; iar El de la Sine spunea cuvinte mândre și ajunsese până la atâta îndrăzneală, încât și pe boieri și pe arhierei îi ocăra cu cuvinte necinstite, iar pe cărturari și pe farisei îi numea fățarnici. Deci care din proroci a îndrăznit a spune așa? Dar după mândria Sa, Și-a găsit sfârșit vrednic, luându-Și plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, și de ar fi murit învățătura Lui odată cu El, ca să nu fi fost nimeni să o învie! Iar aceasta, o, de câtă durere ne este nouă, că Templul lui Dumnezeu, Sfânta Cetate și legile părintești se află sub jugul romanilor și nu este nimeni care să-i fie milă, nimeni care să ne împărtășească durerea, nimeni care să ne scoată!

Suntem trași la judecată fără de vină și răbdăm. Ne îmbulzesc și ne învoim. Ne răpesc și tăcem. Iar mai vârtos galileenii ne dau pe noi în mâinile romanilor, când sângele lui Hristos, ca al unui om nevinovat, nu se rușinează a-l aduce asupra noastră și al neamului nostru. Deci se cade ca acei galileeni – nefiind mulți – să piară, decât să se dea pierzării de romani acest loc sfânt și tot neamul nostru; pentru că dintre două răutăți – de nu se poate scăpa de amândouă -, pe una suferită mai ușor este de nevoie a o alege. De aceea și acest ucenic al lui Hristos ce stă înaintea noastră este vrednic de moarte; însă mai întâi singur de la sine să socotească, căci nu-i oprim lui vremea spre a se gândi, nici nu-i dorim pierzarea, ci îndreptarea lui. Deci din două să-și aleagă una: sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise și să fie viu, sau să se numească creștin și să moară!”.

Iar Sfântul Matia, ridicându-și mâinile în sus, a zis: „Bărbați frați, pentru acea pricină pe care voi o aruncați asupra mea, nu este de trebuință a grăi multe, căci pentru mine a fi creștin nu este vină, ci slavă, pentru că Insuși Domnul zice în prorocie: In zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi slujesc Mie se va numi nume nou. Arhiereul Anan a zis: „Cum nu este vină a avea Legea cea sfântă întru nimic, a nu-L cinsti pe Dumnezeu, ci a lua aminte la basmele cele cu farmece și deșarte?”. Sfântul a răspuns: „De veți asculta cuvintele mele, vă voi arăta că cele propovăduite de noi nu sunt basme și farmece, ci sfântul adevăr, mărturisit de la început prin lege”.

Iar arhiereul învoindu-se să audă, Sfântul Matia și-a deschis gura sa și a început a le spune cele mai înainte închipuite și vestite despre Iisus Hristos, din cărțile Legii Vechi, cum Dumnezeu a făgăduit strămoșilor – lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov –, ca din seminția lor să ridice pe un bărbat ca acesta, Care avea să binecu-vinteze toate semințiile, pentru Care și David a mărturisit: Se vor binecuvânta întru El toate semințiile pământului și toate neamurile îl vor ferici pe El. Și cum rugul mai înainte nearzând închipuia întruparea Lui cea din Curata Fecioară, pentru care și Isaia a prorocit: Iată Fecioara în pântece va zămisli și va naște Fiu, pe Cel numit Emanuil, care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu”. Iar Moise mai luminat a zis mai înainte: Proroc va ridica vouă Domnul dintre frații voștri, ca și pe mine, pe Acela să-L ascultați întru toate cele ce va zice vouă. Și iarăși patima Lui cea de voie, același Moise a închipuit-o mai înainte prin șarpele cel înălțat pe lemn în pustie. Iar Isaia mai înainte a prorocit: ca o oaie s-a adus spre înjunghiere. Și iarăși: Și cu cei fără de lege s-a socotit. Iar chip al învierii Lui celei de-a treia zi a fost Iona, care a ieșit nevătămat din pântecele chitului”.

Niște cuvinte ca acestea cu arătări minunate Sfântul Matia tâlcuindu-le despre Iisus Hristos din cărțile lor evreiești, arhiereul Anan n-a suferit, ci, umplându-se de mare mânie, a zis cu iuțime către dânsul: „Oare așa îndrăznești spre stricarea Legii? Oare nu știi Scriptura, care zice: Iar de se va scula întru tine proroc sau văzător de visuri și-ți va da ție semn sau minune, și va veni semnul sau minunea care a zis către tine: Să mergem să slujim la alți zei, pe care nu-i știți…, prorocul acela sau văzătorul de visuri să moară?”.

Sfântul Matia a răspuns: „Acela, de care ne este nouă cuvântul, nu este numai proroc, ci și Domnul prorocilor, este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, a cărui dumnezeire se arată prin semne adevărate și pentru aceea am crezut în El, și nădăjduiesc că întru mărturisirea preasfântului Său nume voi rămâne neclintit”. Arhiereul a zis: „Dacă ți se va da ție vreme să te gândești, te vei pocăi oare?”. Sfântul a răspuns: „Să nu-mi fie mie să mă depărtez de adevărul pe care l-am aflat o dată. Pe Iisus Nazarineanul cel lepădat de voi și dat la moarte, Il cred cu inima și-L mărturisesc cu gura, că este adevărat Fiul lui Dumnezeu, de asemenea cu Tatăl, de o fire cu Acela și mai înainte de veci; și zic că sunt rob al lui Hristos!”

Atunci arhiereul, astupându-și urechile și scrâșnind din dinți, a început a striga cu mânie: „Hulește, hulește…”. Apoi a adăugat: „Să asculte Legea”. Și îndată s-a deschis o carte a Legii și s-a citit la locul unde era scris: Omul care va blestema pe Dumnezeul său, va lua păcat; iar cel ce va huli numele Domnului, cu moarte să moară. Cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel. Să nu-l cruțe pe el ochiul vostru, ca să scoateți răutatea din Israel.

Citindu-se aceste cuvinte în cartea aceea, arhiereul a zis către apostolul lui Hristos: „Gura ta asupra ta a grăit, fie sângele tău asupra capului tău”. Zicând acestea arhiereul, a osândit la moarte pe apostolul lui Hristos, ca să fie ucis cu pietre. Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care se zicea Betlaschila – adică casa celor uciși cu pietre –, și sfântul a zis către iudeii care îl duceau: „Fățarnicilor, bine a prorocit David despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului și sânge nevinovat vor osândi. Și Iezechiel zice: Omorâți sufletele cărora nu li se cădea să moară”.

Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, și-au pus mâinile pe capul său și au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise și Legea. Și aceia au aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânșii ca acele pietre aruncate întâi de dânșii să le îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început și ceilalți a arunca pietre asupra lui și a-l ucide; iar el, ridicându-și mâinile spre cer, și-a dat sufletul său. Iar nelegiuiții aceia au adăugat și altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat și capul cu securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre plăcerea romanilor, ca și cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi fost potrivnic cezarului. Astfel Sfântul Apostol Matia, nevoindu-se cu nevoință bună, și-a sfârșit alergarea sa. Iar credincioșii, luând apostolescul trup, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

1 – Sfânta Evanghelie după Luca (10:1)

Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.

2 – Faptele Sfinţilor Apostoli (1:15-26)

Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:

Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.

Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.

Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.

Căci este scris în Cartea Psalmilor: “Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.

Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,

Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.

Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.

Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,

Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.

Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

3 – Faptele Sfinţilor Apostoli (6:2, 8:14)

Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,

cititi mai mult despre Sfântul Apostol Matia si pe: basilica.ro; doxologia.ro; www.crestinortodox.ro; pravila.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sfânta Mironosiță Salomeea (Secolul I d.Hr.)

3 august 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.204 vizite

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfânta Mironosiță Salomeea

Sfânta mironosiță Salomeea a fost una din femeile care au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, i-au urmat Lui pe tot parcursul predicii și lucrării Lui de mântuire și i-au fost ucenice.

Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 3 august.

După tradiție, Salomeea a fost fiica Sfântului Iosif Logodnicul și a primei sale soții (care și ea se numea tot Salomeea), astfel încât Maica Domnului era întrucâtva mama sa vitregă.

Salomeea s-a căsătorit cu Zevedei și a devenit mama apostolilor Iacov și Ioan. Este numită de evanghelistul Matei „mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 20, 20; 27, 56), fără să o numească Salomeea, iar de evanghelistul Marcu este numită Salomeea (Marcu 15, 40; 16, 1), fără să o numească mamă a fiilor lui Zevedeu sau a apostolilor Ioan și Iacov.

Într-o zi, neînțelegând adevăratul sens al misiunii Domnului și crezând că El a venit să întemeieze o împărăție pamântească, ea I-a cerut să acorde fiilor ei un loc de cinste în împărăția Sa.

Hristos a îndreptat-o amintindu-i că cei care vor să fie părtași la slava Lui trebuie mai înainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).

Arătând un curaj mai mare decât al ucenicilor care l-au părăsit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena și cu cealaltă Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), și, odată sabatul trecut, ea a mers și a cumpărat aromate pentru a îmbălsăma trupul lui Iisus (Marcu 16, 1).

Și cum sfintele femei se întrebau cine ar putea să le ajute să miște piatra care acoperea mormântul, au văzut că acesta era deja deschis.

Și intrând înăuntru au văzut un înger îmbrăcat în alb care le-a binevestit Învierea.

Cutremurate și speriate, ele au fugit de-acolo, fără să spună nimănui nimic, până când Maria Magdalena, revenind singură la mormânt, L-a văzut chiar pe Domnul, înviat.

Ca una din femeile purtătoare de mir care au dus miresme la mormântul Domnului și l-au găsit gol,

Salomeea este sărbătorită ca una din cele care au adus prima veste bună despre Înviere lumii întregi, în special în Duminica Femeilor Mironosițe.

Viața Sfintei Salomeea, mironosița

Salomeea Mironosița (secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Mironosiță Salomeea a fost soția lui Zevedeu și mama celor doi Sfinți Apostoli Iacov și Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie așezați unul de-a dreapta și unul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulți iudei de altfel, într-o împărăție pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredințat de înaltul înțeles al răspunsului primit atunci.

Salomeea a fost de față la patimile și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineața Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosițe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosițe împreună cu Salomeea au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. După aceea au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa și Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.

cititi mai mult despre Salomeea Mironosița si pe: basilica.ro; doxologia.ro; pravila.ro

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (Secolul I d.Hr)

31 iulie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.870 vizite

foto preluat de pe pravila.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; ro.wikipedia.org

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea

Sfântul și dreptul Iosif din Arimatea, ucenic al lui Iisus, este cel care, împreună cu Nicodim, L-a îngropat pe Mântuitor, după răstignirea și patimile acestuia.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 31 iulie.

De asemenea, el este pomenit în Duminica Femeilor Mironosițe – a doua duminică după Sfintele Paști.

Iosif din Arimateea, pictură de James Tissot, Brooklyn Museum – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Viața și faptele sale

Sfântul și dreptul Iosif a fost un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus (Matei 27, 57), dar pe ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19, 38). Deși era membru și sfetnic de vază al Soborului, el aștepta Împărăția lui Dumnezeu (Marcu 15, 43). El s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Iisus și l-a primit în dar (Mc 15, 45). Iosif a luat trupul și, împreună cu Nicodim, care adusese o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe (Ioan 19, 39), l-a înfășurat într-o pânză curată de in, cumpărată de el, l-a uns cu miresme, după obiceiul evreilor, și l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă.

Sf. Iosif din Arimateea coborând trupul Mântuitorului Iisus Hristos de pe Cruce – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro

Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului, și a plecat[3]. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif au fost martorele acestei operațiuni (Mc 15.47). Trupul lui Iisus a fost pus acolo pentru că mormântul era aproape, fiind ziua Pregătirii iudeilor (adică vineri, ziua dinaintea Sabatului). Spionii evreii au auzit acestea și l-au pârât autorităților care l-au întemnițat pe Sfântul Iosif.

Cu toate acestea, Hristos înviat i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare convingându-l de Învierea Sa. După o vreme, evreii l-au eliberat pe Sfântul Iosif din închisoare și l-au alungat din Ierusalim. Apoi, el a călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei, în cele din urmă plantând semințele mântuirii în Britania, de unde a plecat la Domnul în pace.

Conform unei legende, Iosif ar fi strâns sângele lui Iisus Hristos într-un potir, denumit și Sfântul Graal.

Figura lui Iosif din Arimateea a fost introdusă de Robert de Boron în romanul său cavaleresc în versuri Estoire dou Graal sau Joseph d’Arimathie (Istoria Graalului sau Iosif din Arimateea), scris între 1190 și 1199, din care s-a păstrat un singur manuscris. Conform legendei, după Cina cea de Taină, Iosif din Arimateea a păstrat potirul din care Isus băuse vin și a strâns în el puțin și din sângele lui, înainte de punerea sa în mormânt. Apoi, Iosif a părăsit Palestina și a plecat în Bretania, unde a păstrat cu grijă acest potir, denumit Sfântul Graal.

Imnografie

Tropar (Glasul 2)

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că sfântul și dreptul Iosif din Arimateea se zugrăvește în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării și la îngroparea Domnului (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 116, 117).

Sf. Iosif din Arimateea la îngroparea Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro

cititi mai mult despre Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea si pe en.wikipedia.org

Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic (secolul I d.Hr.)

30 iulie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.565 vizite

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila – Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Apostolul Sila

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Sila se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

Sfântul Sila a mers împreună cu Sfinții Pavel și Barnaba din Antiohia până în Ierusalim pentru a tranșa disputa dintre credincioși referitoare la circumcizie.

Apoi, el l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel prin Asia până în Macedonia și acolo a fost făcut, ulterior, episcop în Corint. El a adormit în Domnul în pace.

Biserica îl pomenește pe Sfântul Sila la 30 iulie împreună cu Apostolii Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, iar în 4 ianuarie cu toți Cei Șaptezeci de Apostoli.

Apostolul Sila – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Sila trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu un început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Sila si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Apostolul Silvan

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Silvan (numit uneori şi Silvanus sau Siluan) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinţii Mai-mari Apostoli Petru şi Pavel, fiind pomenit în scrisorile lor:

„Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puţine v-am scris vouă” (I Petru 5:12) şi „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine şi prin Silvan” (II Corinteni 1:19).

El a fost episcop în Tesalonic şi după ce a pătimit mult pentru credinţa sa, a adormit în Domnul, fiind pomenit de Biserică în 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Silvan trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, pleșuv, cu barba scurtă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Silvan si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Apostolul Crescent

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Crescent se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost însoţitorul şi ajutorul Sfântului Apostol Pavel (II Timotei 4,10) şi mai târziu a fost episcop în Galatia.

A fost şi propovăduitor în Galia. Acolo a şi fost martirizat în timpul persecuţiilor din vremea împăratului Traian, împreună cu Apostolii Sila, Silvan (Siluan), Epenet şi Andronic. Biserica îl pomeneşte pe Sfântul Crescent în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci şi pe 30 iulie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, p. 151) arată că Sfântul Apostol Crescens trebuie reprezentat ca un [episcop] bătrân, cu barba ascuțită.

cititi mai mult despre Apostol Crescent si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Apostolul Epenet

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epenet (Epenetus) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El este amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Romani (16,5) ca fiind originar din provincia Asia; a fost episcop de Cartagina.

Biserica îl pomenește în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și în 30 iulie împreună cu Apostolii Sila, Silvan, Crescent și Andronic.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (Ed. Sophia, București, 2000, p. 150) arată că Sfântul Apostol Epenet trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, având barbă ascuțită, împărțită în trei, ținând în mână o hârtie înfășurată, care arată învățătura Apostolilor către toate popoarele.

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Apostolul Andronic

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul din Cei Șaptezeci de Apostoli. El este menționat în Epistola către Romani 16,7 și este pomenit în Biserica Ortodoxă la 17 mai și la 30 iulie.

El a fost hirotonit episcop în Panonia, dar în loc să stea într-un singur loc, el a propovăduit în întreaga Panonie împreună cu Sfânta Iunia ca ajutoare a sa.

Prin credință, ei au convertit mulțime de păgâni la Hristos, au distrus multe temple ale idolilor, au alungat demoni, au făcut minuni și au vindecat orice fel de boală sau suferință trupească. Amândoi au avut parte de moarte mucenicească.

Sfintele lor Moaște au fost descoperite în împrejurimile Constantinopolului, lângă poarta Evghenia, pe vremea patriarhului Toma I al Constantinopolului (607-610).

Mai apoi, în secolul al XII-lea, împăratul Andronic I Comnenul (1183-1185) a construit o frumoasă biserică pe locul unde moaștele sfinților au fost descoperite și cinstite.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea) :

Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Pentru prăznuirea din 17 mai:

Condac (glasul al 2-lea) [2]:

Cunoscuți însoțitori ai Apostolilor și adevărați slujitori ai lui Iisus
v-ați dovedit a fi sfințiți vestitori ai venirii Sale;
căci, primind Harul Duhului, slăviților Andronic și Iunia,
străluciți ca niște candele până la marginile lumii.

Condac (glasul al 8-lea) :

Pe steaua cea prealuminoasă, care cu lumina dumnezeieștii înțelepciuni a luminat neamurile,
pe Andronic Apostolul lui Hristos, împreună cu înțeleapta Iunia,
care s-a nevoit cu dânsul în propovăduire, să-i lăudăm, strigând :
Rugați-vă neîncetat lui Hristos pentru noi toți.

Pentru prăznuirea din 30 iulie:

Condac (glasul al 4-lea):

cititi mai mult despre Sf. Ap. Epenet si pe basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

Viața Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic

Sfinții Apostoli Silvan, Crescent și Sila - Icoană sec. XX, Mănăstirea Kalamiou, Nafklios (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Sfântul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, mai întâi cu Sfântul Mai-marele Apostol Pavel, apoi și singur a suferit multe osteneli întru bunavestire a lui Hristos. La început, când s-a făcut trimitere de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca să nu taie împrejur pe cei ce veneau de la neamuri la sfânta credință, a fost trimis și Sfântul Sila cu alți bărbați vestiți, precum scrie despre aceasta Sfântul Luca în Faptele Apostolilor: Apostolii și bătrânii cu toată adunarea, alegând dintre dânșii pe niște bărbați, i-au trimis în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava și pe Sila, bărbatul cel vestit între frați.

Deci, mergând ei în Antiohia, au adunat poporul și le-au dat scrisoarea, pe care citind-o s-au bucurat de mângâiere. Iar Iuda și Sila, fiind prooroci, mult au mângâiat cu cuvântul pe frați și i-au întărit. Apoi Sila a voit să petreacă în Antiohia, iar Iuda s-a întors la Ierusalim. După aceasta Sfântul Pavel a voit să meargă în alte țări la propovăduire și, alegând pe Sfântul Sila, s-a dus cu dânsul, încredințându-se darului lui Dumnezeu de către frați. El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile. Și mergând ei în Derbe și în Listra, au luat de acolo pe Timotei și s-au dus în Macedonia. Iar în Filipi au izgonit un duh ghicitor din oarecare fecioară, care prin vrăji aducea mult câștig stăpânilor săi. Și văzând stăpânii ei că a pierit nădejdea câștigului lor, au prins pe Pavel și pe Sila și i-au dus în târg la boieri, clevetind și zicând: Acești oameni tulbură cetatea noastră. Deci s-a strâns la dânșii mult popor și voievozii rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Și, dându-le lor multe lovituri, i-au băgat în temniță și picioarele lor le-au ferecat în butuci.

Iar la miezul nopții Pavel și Sila cântau, rugându-se lui Dumnezeu. Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare, încât și temeliile temniței s-au clătinat, ușile s-au deschis și legăturile au slăbit. Iar străjerul temniței, deșteptându-se, a văzut ușile temniței deschise și, scoțându-și cuțitul, voia să se înjunghie, părându-i-se că au scăpat cei legați. Dar Pavel, strigându-l, l-a oprit să se ucidă pe sine. Atunci păzitorul, tremurând, a căzut la picioarele lui Pavel și ale lui Sila și, scoțându-i pe ei, i-a dus în casa sa și le-a spălat rănile și s-a botezat cu toți casnicii săi. De acolo Sfinții Apostoli Pavel și Sila s-au dus în Amfipoli, în Apolonia și în Tesalonic. Și mulți din elini și multe din femeile cele de neam bun s-au alăturat lor. Iar neînduplecații evreii au luat din zavistie pe oarecare bărbați răi și gâlcevitori și au tulburat poporul împotriva apostolilor lui Hristos, vrând să-i ucidă. Iar frații au trimis noaptea pe Pavel și pe Sila în Veria, dar evrei din Tesalonic, mergând și acolo, au pornit poporul împotriva propovăduitorilor Cuvântului lui Dumnezeu. Deci Pavel s-a dus pe mare, iar Sila și Timotei au rămas acolo. Dar nu după multe zile, ducându-se, au aflat pe Sfântul Pavel în Corint. Atunci Sfântul Sila a fost făcut episcop al Corintului, și ostenindu-se destul întru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și făcând semne și minuni, s-a dus către Domnul.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit în propovăduirea cuvântului cu amândoi Sfinții Mai-mari Apostoli Petru și Pavel. Amândoi acești apostoli îl pomenesc pe el în scrisorile lor. Sfântul Apostol Petru, în scrisoarea sa sobornicească, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, puține v-am scris vouă. Asemenea și Sfântul Pavel scrie în Epistola a Ii-a către Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit de noi vouă, prin mine și prin Silvan. De aici este adeverit că Sfântul Silvan a slujit în acea vreme fiecăruia dintre acei mai mari apostoli și a fost părtaș al ostenelilor și al durerilor lor întru bunavestire a lui Hristos. Și, făcându-se episcop în Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevoințele credinței și s-a suit la Hristos, Dătătorul de cununi.

Pe Sfântul Apostol Crescent îl pomenește Sfântul Pavel în Epistola a Ii-a către Timotei – care este alcătuită în limba elinească –, zicând: Crescent în Galatia, trimis de mine la propovăduire. Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit pe Hristos în Galia. In Viena, cetatea Germaniei, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul său, iar el s-a întors în Galatia și s-a sfârșit mucenicește pe vremea împărăției lui Traian.

Pe Sfântul Apostol Epenet îl pomenește Sfântul Pavel în Scrisoarea cea către Romani, zicând: Inchinați-vă lui Epenet, iubitul meu, care este începătură a Ahaiei întru Hristos. El a fost episcop în Cartagina.

Pe Sfântul Apostol Andronic (Sfântul Andronic, afară de această zi, se mai cinstește și deosebi în 17 zile ale lunii mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui) îl pomenește Sfântul Pavel în aceeași scrisoare, zicând: Inchinați-vă lui Andronic, și numindu-l rudenie și împreună robit cu sine, vestit între apostoli, care mai înainte decât el a crezut în Hristos. El a fost episcop în Panonia.

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena (Secolul I d.Hr.)

28 iulie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/3.783 vizite

Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timor, Parmena (secolul I d.Hr.) și Sf. Irina de Hrisovalant (secolul al IX-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Sfinții Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Apostolul Prohor

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Prohor din Cei Șaptezeci a fost unul din primii diaconi ai Bisericii, alături de Sfinții Ştefan, Filip, Parmena, Nicanor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite și din cauze diverse, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Prohor mai este sărbătorit și în 4 ianuarie împreună cu Soborul Celor Şaptezeci de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune și i-au așezat în treapta diaconiei.

La început, Sfântul Prohor l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru care, ulterior, l-a hirotonit episcop în orașul Nicomidia.

După Adormirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Prohor l-a însoțit și a fost împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Ioan Teologul și a fost exilat în Insula Patmos împreună cu acesta.

După reîntoarcerea în Nicomidia, Sfântul Prohor a propovăduit Evanghelia printre păgânii din Antiohia și acolo a primit cununa muceniciei.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Prohor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Prohor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 150), arată că Sf. Apostol Prohor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui bărbat nu prea bătrân, cu păr pe jumătate cărunt, cu barba neagră scurtă, despicată în două, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sf. Ap. şi Diacon Prohor (secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Apostolul Nicanor

Sfântul, gloriosul și mult-lăudatul Apostol Nicanor din cei Șaptezeci a fost printre primii diaconi ai Bisericii alături de Ștefan, Filip, Parmena, Prohor, Timon și Nicolae.

Cu toate că ei au murit la momente diferite și în locuri diferite, ei sunt prăznuiți împreună în 28 iulie.

Sfântul Nicanor este, în plus, comemorat și în 4 ianuarie o dată cu Sinaxa celor 70 de Sfinți Apostoli.

În Faptele Apostolilor (6:1-6) se spune că cei doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și înțelepciune să servească ca diaconi.

Cu toate că Sfântul Nicanor a fost martirizat în aceeași zi cu Sfântul Întâiul-mucenic Ștefan (27 decembrie) alături de mulți alți creștini omorâți prin lapidare, el este prăznuit în 28 decembrie.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Nicanor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Nicanor, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Nicanor din cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Apostolul Timon

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli.

El a fost printre primii şapte diaconi ai Bisericii alături de Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Parmena şi Nicolae.

Cu toate că ei au murit la date diferite şi din motive variate, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie.

Sfântul Timon este pomenit şi în 30 decembrie.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune care să slujească în Biserică.

Mai târziu, Sfântul Timon a fost ridicat ridicat de către apostoli la rangul de episcop în cetatea Bostra în Arabia şi a suferit din cauza evreilor şi păgânilor printre care propovăduia Evanghelia.

El a fost aruncat într-un cuptor aprins, dar prin puterea lui Dumnezeu el a ieşit nevătămat.

Tradiţia Bisericii Catolice spune că el a murit prin crucificare.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Timon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Timon, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), îl identifică pe Apostolul Timon cu Apostolul Timotei.

Apostolul Parmena

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Parmena a fost unul din primii Șapte Diaconi aleși de Cei Doisprezece Apostoli să slujească în Biserica din Ierusalim, după cum este precizat în Faptele Apostolilor 6, 5.

El a fost, de asemenea, unul din Cei Șaptezeci de Apostoli trimiși de Iisus Hristos să propovăduiască, așa cum se precizează în Evanghelia după Luca în capitolul 10.

“Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.”

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Apostolul Parmena la 2 martie, la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și la 28 iulie cu cei Șapte Diaconi.

Viața

După ce a slujit ca diacon la Ierusalim și după ce a propovăduit mulți ani în Asia Mică ca apostol, Parmena s-a stabilit în Macedonia.

Ipolit Romanul spune că Parmena a fost episcop în Soli.

Se crede că a avut moarte de mucenic în Filipi, Macedonia, în anul 98 d.Hr., în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din vremea Împăratului Traian.

După Lecționarul Paris BN gr. 282 (din secolul al IX-lea), sfântul apostol Parmena s-a pus pe sine toată viața sa în slujirea celor doisprezece Apostoli și a trecut cu pace la Domnul în urma unei boli, fiind prohodit de către Apostoli.

În acest lecționar prăznuirea lui este indicată la 2 martie.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Parmena, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Parmena, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar, (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 151), arată că Sf. Apostol Parmena dintre cei Șapte Diaconi trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr (diacon), fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Faptele Sfinţilor Apostoli

Capitolul 6

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.

2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.

3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.

4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.

5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,

6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.

cititi mai mult despre Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena si pe: basilica.ro; doxologia.ro; www.crestinortodox.ro

Viața Sfinților Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei 70

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 28 iulie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli și Diaconi Nicanor și Parmena, Sfântul Ierarh Timon, Sfânta Irina de la Hrisovalant și Sfântul Ierarh Prohor – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi.

În zilele Sfinților Apostoli, după Înălțarea Domnului și după primirea Sfântului Duh, pe când încă nu se răspândiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos și bisericile credincioșilor din Ierusalim se înmulțiseră, s-au ales spre slujba diaconiei acești șapte bărbați plini de Sfântul Duh și de înțelepciune: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae Antiohianul. Și rugându-se Sfinții Apostoli, și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Dintre aceștia, pomenirea Sfântului Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan se cinstește la 27 decembrie, a Sfântului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalți – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinților –, Sfânta Biserică s-a obișnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deși ei s-au săvârșit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostolește pe Hristos în felurite locuri.

Sfântul Prohor a urmat mai întâi Sfântului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a fost pus de el episcop al cetății Nicomidiei, în țara Bitiniei, precum adeverește despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viața Sfântului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost multă vreme împreună călător și părtaș al ostenelilor Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, cercetând multe țări împreună cu dânsul și suferind dureri și chinuri de la cei necredincioși, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dânsul și în insula Patmos și cele ce-i spunea Cuvântătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăși s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întâi episcop, întorcând pe oamenii cei rătăciți la Hristos Dumnezeu și înmulțind biserica cea nou adunată. Și mergând în Antiohia, s-a sfârșit mucenicește, fiind ucis de cei necredincioși pentru propovaduirea lui Hristos.

În aceeași zi în care a fost ucis cu pietre Intâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului și a fost ucis și Sfântul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomenește în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.

După slujba diaconiei, Sfântul Timon a fost pus de Sfinții Apostoli episcop al cetății Vostrichia din Arabia și, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei și de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieșit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dânsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfârșit.

Sfântul Parmena, săvârșind slujirea cea încredințată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credință, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dânșii și plâns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dânsul că a avut sfârșit mucenicesc și s-a încununat cu cununa mucenicească.

Sfântul Apostol Petru (†67)

29 iunie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/9.856 vizite

foto preluat de pe basilica.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

(articol în curs de editare)

Sfântul Apostol Petru (†67)

Simon Petru, sau Shimon Bar-Yona, Kefa (arameică: כיפא), cunoscut ca Sfântul Petru sau Apostolul Petru (în greacă:O Απόστολος Πέτρος), în folclor Sânpetru; n. 1 î.e.n., Bethsaida, Israel – d. 67 e.n., Roma, Imperiul Roman) a fost un pescar evreu din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi probabil el-Araj sau et-Tell, Israel), unul din primii discipoli ai lui Isus din Nazaret.

PpSimon Petru este considerat, în mod tradițional, ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei. Tradiția catolică îl consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității.

Saint Peter (c. 1468) by Marco Zoppo depicts Peter as a man holding the Keys of Heaven and a book representing the gospel – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Viața

Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său, Andrei, ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44).

În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret (Ginossar sau Kineret) din Galileea.

Petru a fost căsătorit. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra sa (în acest sens, vezi Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38).

Calling of Peter and Andrew, 1603/1606, Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Discipol al lui Isus din Nazaret

Numele său inițial a fost Simon Bar Yona (în ebraică שמעון בר יונה – Șimon, fiul lui Yona). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit “piatră” (în aramaică “Kefa”), nume consemnat sub forma Πετρος în greacă și tradus în latină ca Petrus.

După moartea lui Isus pe cruce

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob, fratele lui Isus și Ioan).

A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism.

A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel.

Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân, în anul 44 e.n., de către regele Agrippa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim.

Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat, în mod miraculos, de către un înger (Faptele Apostolilor, 12).

După ce Iacob cel Tânăr a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim,

Petru a făcut o călătorie la Antiochia (în Turcia de astăzi), după care i s-a pierdut, pentru o vreme, urma.

Apostle Peter striking the High Priests’ servant Malchus with a sword in the Garden of Gethsemane, by Giuseppe Cesari c. 1597 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ultimii ani și martiriul

Ajuns la Roma în jurul anului 57 e.n., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel.

Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al acestuia în fața împăratului Nero (54-68 e.n.), ceea ce le-a atras arestarea.

După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 e.n.

Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman.

Carcera consta din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 e.n. „Tullianum”).

Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” – „Sf. Petru în Carceră”.

Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 e.n., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați.

The Crucifixion of Saint Peter (1601) by Caravaggio – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mormântul lui Petru

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru.

Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și al lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc.

Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind, totodată, mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”).

Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă):

Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru).

În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

Cercetările din anii 1940

Papa Pius XII a dispus, în anul 1939, efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

- nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane

- reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma.

Petru la Roma

Scaunul papal este, conform tradiției catolice, fondat de către Petru și Pavel, care l-au investit cu autoritate apostolică. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția catolică primară susține o astfel de prezență.

Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a stat prea mult la Roma.

În general, așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt, mai degrabă, fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice, lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.

Hagiografiile, în special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții, mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale.

Faptul că Petru a fost episcop al Romei este confirmat de unele dovezi pozitive și, totodată, infirmat de dovezi negative.

În consecință, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară.

Totuși, cei mai mulți cercetători, atât catolici, cât și protestanți, cu deosebire cei catolici, conchid că Petru a fost, într-adevăr, martirizat la Roma, în timpul împăratului Nero.

Relicve

În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată pentru a face loc actualei Bazilici San Pietro. În bazilica “San Pietro in Vincoli” („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”.

Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

„Quo vadis?“

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu.

Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: “Vado Romam venio iterum crucifigi” (“Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat”). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Domine quo vadis? (1602) by Annibale Carracci – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Activitate

Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a “Catedrei lui Petru de la Antiohia“). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și, astfel, drumul în slujba Evangheliei.

De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar “catedra” episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă.

Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii, de pildă, Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca “cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; … întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel“, adăugând:

“Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni” (Adversus haereses III, 3, 2-3).

De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la “catedra” lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii:

“Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica” (Epistole, I, 15, 1-2).

St. Peter Preaching the Gospel in the Catacombs by Jan Styka – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Biserici închinate Sfântului Petru

- Bazilica San Pietro din Roma

- Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas).

În curtea acestei case, Petru ar fi fost recunoscut – după accentul galilean – de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe El.

În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa.

- Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral.

- Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.

- Biserica Sfântul Petru din Cluj

- Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu

- Catedrala Episcopală a Hușilor

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cântări

Tropar 29 iunie (Glas 4)

Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători
Și lumii învățători
Stăpânului tuturor rugați-vă
Pace lumii să dăruiască
Și sufletelor noastre mare milă.

Condac 29 iunie (Glas 2)

Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori,
căpeteniile ucenicilor Tăi, Doamne,
i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă;
că chinurile acelora și moartea ai primit,
mai vârtos decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.

cititi mai mult despre Sfântul Petru si pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:

- Matei 16, 13-19 (Mărturisirea lui Petru)

- Apostolii Petru şi Pavel, luminătorii cei mari ai Bisericii

Obiceiuri şi tradiţii

Apostolul Petru a fost pescar în Betsaida. Înainte să-l cunoască pe Iisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Petru se leapădă de trei ori de Iisus, dar prin căinţă îşi ispăşeşte greşeala şi recapătă, după Învierea Mântuitorului, vrednicia de a fi Apostol.

În această calitate propovăduieşte Evanghelia, ajungănd până la Roma şi întărind în credinţă pe primii creştini. Scrie cele două Epistole care îi poartă numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împăratul Nero, este răstignit cu capul în jos şi moare ca un mucenic.

Sânpetru de Vară are pereche pe Sânpetru de Iarnă. Despre Sfântul Petru se ştie că îl însoţeşte des pe Dumnezeu în drumurile sale pe pământ şi că ţine Cheile de la poarta Raiului.

În această zi se fac târguri şi se dă de pomană pentru morţi. Se zice că în ziua de Sânpetru apar licuricii.

De ce se posteşte? Oamenii zic că sfinţii, aflându-se odată pe pământ, au nimerit la o cârciumă. Era chiar de ziua lor. Au dat peste nişte oameni cu chef care jucau de stricau pământul.

Fără să vrea, sfinţii s-au pomenit că intră în horă. Au jucat până au obosit. Nu le-a plăcut. S-au gândit şi au hotărât să-i pedepsească pe oameni pentru că i-au făcut să joace fără voia lor. Au decis ca ziua să le fie legată de un post.

Se zice că Sfinţii Petru şi Pavel stau pe lună, unul de-a dreapta lunii şi unul de-a stânga. Numele lui Petru este pus în legătură cu piatra. Petru fierbe, frământă trei zile piatra ca să nu se strice câmpurile oamenilor.

La judecată, Petru se află mereu alături de Dumnezeu.

Este foarte sever cu beţivii.

Într-o legendă se spune că unul, Cucu, i-a furat caii lui Sânpetru.

Ca să-l ajute Dumnezeu îi dă Sfântului câini voinici cu care să-l prindă pe hoţ.

În pădure e întuneric beznă, Petru nu vede nimic. Se roagă şi Dumnezeu îi trimite pe licurici. Caii tot nu i-a găsit, în schimb l-a blestemat pe cuc.

Apostolul Pavel a fost un om învăţat, rabin.

Se numea Saul şi îi prigonea pe cei care mărturiseau credinţa în Iisus.

În drum spre cetatea Damascului, are o vedenie în urma căreia se converteşte , devenind un zelos propovăduitor al credinţei în Hristos.

Face drumuri lungi şi obositoare, este întemniţat şi bătut.

Din Epistolele sale s-au păstrat paisprezece.

Moare şi el ca mucenic: i se taie capul cu sabia în ziua răstignirii lui Petru.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

24 iunie 2024/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/1.678 vizite

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (24 iunie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25).

Un înger pe nume Gavriil îl anunță pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele de Ioan.

Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18).

Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.

Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului.

Și ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24).

Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta.

Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfânt și a binecuvântat-o pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).

În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan.

Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului.

Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului.

Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79).

Când, după nașterea Domnului Iisus, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor de până la doi ani, Sf. Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului.

Urmăriți cu insistență de soldați, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan, Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis și i-a adăpostit, mamă și prunc, până la trecerea primejdiei.

Zaharia a fost însă ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23,35).

Imnografie

Troparul la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul 4

Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condacul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.

În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul

- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)

- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.

- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

cititi mai mult despre Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul si pe: basilica.ro; doxologia.ro

cititi si:

- Sfântul Proroc Ioan Botezătorul (†36 d.Hr);

- Sânzienele sau Drăgaica (24 iunie)

- Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, și acum plecând cerurile și pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind și zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrânețile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Nașterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala nașterii covârșea rânduielile firii, așa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile și cunoscuții și toți se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinși cu mare dorință pentru Mesia Cel așteptat, deși nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea nașterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înșii spre bucurie, Sfântul Duh veselind inimile lor, ca și cum le dădea o înștiințare pentru câștigarea așteptării lor.

Și în ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur și toți voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soție de prooroc și născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăși plină de darul proorociei. Deci ea proorocește a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avându-și legată limba cu amuțire și nu putea să spună soției sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său și a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfântul Duh fiind povățuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut proorocește și venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu și i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerând o tăbliță, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Și îndată s-a deschis gura lui Zaharia și limba lui s-a dezlegat din amuțire și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

Atunci toți s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit și, ce a scris cu mâna, aceea a grăit și cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinților, deschizându-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica și mirarea pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfințitei seminții a lui Aaron; iar de la Ierusalim și până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, și se numea „cetatea muntelui”, pentru munții săi cei înalți, iar hotarele ei se numeau „părțile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculându-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei – adică în Hebron -, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult și grăiau între ei: Ce va să fie pruncul acesta? Că mâna Domnului era cu el și Dumnezeu înmulțea într-însul darul Său și-l păzea de sabia lui Irod, căci despre minunata naștere a lui Ioan ajunsese vestea până la Irod, care se mira de aceea și zicea: Ce va să fie pruncul acesta ? Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebând de Impăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, și a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei?”. Și, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigași la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit în Hebron glas și strigare, că nu era foarte departe, și s-a știut pricina acelei strigări.

Și îndată Sfânta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan și a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfântul Zaharia, precum se scrie în viața lui, era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzându-se Sfânta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Și când a văzut de sus pe ostași cercetând cu de-amănuntul și apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său!”. Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela și, primind-o pe maică înăuntrul său, s-a ascuns de ucigașii care o căutau. Iar ostașii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău, Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu știu unde este!”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, că, dacă nu-și va da fiul, atunci să-l ucidă și pe el. Deci s-au dus niște ucigași sălbatici ca niște fiare, sârguindu-se să-și săvârșească porunca, și au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigașii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică și altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse lor acolo o peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse înaintea peșterii un finic plin de roade, iar când era vremea mâncării, acel pom se pleca și-și dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica.

Apoi, după patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, maica Mergătorului înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie și să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Deci pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.