(realitatea.net) Vlad Alexandrescu: Ministerul Culturii a sesizat DNA în cazul Roșia Montană

Într-un răspuns adresat dlui. Prof. Ioan Piso, ministrul culturii dl. Vlad Alexandrescu a anunțat că a semnat ordinul de ministru de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice 2015 prin care întreaga localitate Roșia Montană pe o rază de 2 kilometri este clasată ca sit în categoria A - foto: facebook.com

foto: facebook.com
articol: realitatea.net

11 ianuarie 2016

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, că ministerul pe care îl conduce a sesizat DNA, pe 30 decembrie 2015, în cazul Roșia Montană, în contextul în care “există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A”. Mai exact, precizează ministrul Culturii, există o verificare la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, dar și la Institutul Național al Patrimoniului “pentru a vedea dacă au existat conflicte de interese, chestiuni care pot prejudicia patrimoniul național al României nu numai în problema de la Roșia Montană”.

“Există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A. Ministerul Culturii a sesizat deja DNA în cazul legat de Institutul Național al Patrimoniului. Da, a fost deja depusă o sesizare a DNA-ului din partea organismelor Ministerului Culturii”, a spus Vlad Alexandrescu.

Având în vedere ‘jongleria’ făcută, de-a lungul anilor, cu încadrarea sitului arheologic Roșia Montană, ministrul Culturii a precizat că există o anchetă în curs.

“Listele au fost, de fiecare dată, elaborate de Institutul Național al Patrimoniului, care este în subordinea Ministerului Culturii. Există o verificare la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, la Institutul Național al Patrimoniului pentru a vedea dacă au existat conflicte de interese, chestiuni care pot prejudicia patrimoniul național al României, nu numai în problema de la Roșia Montană”, a explicat Vlad Alexandrescu.

Întrebat de ce ordinul semnat, pe 30 decembrie 2015, prin care Roșia Montană a fost clasată ca sit în categoria A nu a fost făcut mai devreme, ministrul Culturii a explicat: “Nu este vorba de o simplă semnătură, cred că este vorba de studiul unui dosar destul de amplu, care a fost constituit încă de multă vreme. Societatea civilă a tras un semnal de alarmă extraordinar, în acest sens, și cred că ceea ce am făcut eu, la 30 decembrie când am semnat acest ordin, nu a fost decât să recunosc organizațiile nonguvernamentale care au militat în favoarea protecției sitului, acțiunea și determinarea lor. Sigur că acest lucru ar fi putut fi făcut de multă vreme. El nu a fost făcut și aici există o răspundere politică”.

În ceea ce privește efectele acestui ordin, Vlad Alexandrescu a punctat faptul că “orice exploatare auriferă care ar putea avea loc, la Roșia Montană, ar trebui să țină cont de Legea 422 a patrimoniului național de protecție a siturilor clasate și, în special, a celor clasate în categoria A, care e de importanță națională. Nu spunem că nu se pot face exploatări aurifere, dar trebuie făcute cu respectarea tuturor avizelor legale”.

articol preluat de pe: realitatea.net

cititi si (Vlad Alexandrescu – ministrul culturii) Stimate Domnule Profesor Ioan Piso