DNA are tehnică nouă de interceptare: Contacte sau poze extrase din telefoane şi urmărire pe Facebook/ Softul poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare

foto preluat de pe: wccftech.com

DNA are tehnică nouă de interceptare: Contacte sau poze extrase din telefoane şi urmărire pe Facebook/ Softul poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare

foto preluat de pe: wccftech.com
articol preluat de pe: mediafax.ro

13 octombrie 2017

 

DNA s-a dotat cu sisteme noi de ascultare şi urmărire, potrivit unei licitaţii publice. Începând de astăzi, Direcţia are softuri care pot sparge orice fel de telefon din care poate extrage contacte, poze, mesaje, inclusiv cele care au fost şterse. Valoarea investiţiei se ridică la 670.00 de euro.

La capitolul telefoane telefoane mobile, achiziţia DNA prevede softuri care să extragă date din telefoane, precum Apple, Alcatel, BlackBerry, Samsung, Sanyo, Sharp, Sony (SonyEricsson), însă lista este mult mai lungă. La acestea se adaugă şi replicile chinezeşti ale dispozitivelor mobile şi dispozitive de stocare de tip card de memorie.

DNA a cerut ca softul să suporte cel puţin 2400 modele de dispozitive mobile pentru deblocare parole/ecran pin şi funcţiile de ocolire a măsurilor de siguranţă. Potrivit caietului de sarcini, sistemul cumpărat de DNA va putea identifica locaţia unei persoane chiar dacă sistemul este în mod offline pentru GPS.

Nici ştergerea mesajelor sau a contactelor nu mai rămâne un secret. Softul achiziţionat de Direcţia Naţională Anticorupţie poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare. Urmărirea se poate face şi pe reţelele publice: modulul de procesare şi analizare a artefactelor de tip Internet dispune şi de motor de căutare şi recuperare din spaţii nealocate (funcţii carver) pentru aplicaţii web, cum ar fi: Facebook, Google Drive, Google Chat, Skype, Dropbox, Torrent etc”, se arată în caietul de sarcini.

Softul poate să cloneze cartele, să decodeze agende de telefon, să acceseze notiţele sau aplicaţiile instalate în telefon.

(…)

•Arată şi extrage informaţiile despre dispozitivul mobil, marca, model, IMEI.

•Efectuează copii în mai multe modalităţi: logic, fizic, sistem de fişiere, extragere de parole, captură de ecran prin intermediul cablurilor sau a unei camere video.

• Suportă efectuarea de copii pentru sistemele de operare pe dispozitive: iOS, Android, BlackBerry, Symbian, Windows Mobile şi Palm şi replicile chinezeşti

Software-ul urmează să suporte 8700 dispozitive mobile profilate pentru extracţie logica şi decodare şi decodează imagini JTAG pentru minimum 130 dispozitive specifice.

(…)

Aplicaţia va permite realizare de clone pentru SIM/ MicroSIM/ NanoSIM şi va suporta abilitatea de a efectua capturi de ecran şi imagini a ecranului dispozitivului mobil printr-o camera video separata, dedicată soft-ului; Analizează datele extrase din dispozitive mobile şi exportul datelor informatice: Decodează/converteşte informaţiile despre geo-locaţie fiind posibilă accesarea pe harta din software direct. Va decoda şi analiza agendelor de telefon, lista de mesaje SMS, MMS, Jurnal de apeluri, Mai mult, sistemul va putea accesa calendarul, notiţele sau aplicaţiile instalate în telefon”, prevede caietul de sarcini.

Aplicaţia exportă datele extrase (agenda de telefon, lista de mesaje SMS, MMS, email, IM, calendar, jurnal de apeluri, date despre aplicaţii, fotografii, video, muzica, sunete, date acumulate în browser de internet şi a altor fişiere) în format proprietar, în format PDF, DOC/DOCX, XLS/XLSX şi XML cu posibilitatea de filtrare şi selecţie a acestora.

Cei vizaţi vor putea fi urmăriţi chiar dacă sistemul este offline pentru GPS, iar sistemul va recupera toate datele ascunse sau şterse, inclusiv mesaje, imagini sau contacte.

cititi mai mult pe: mediafax.ro