Primul sindicat muncitoresc din România – sindicatul lucrătorilor tâmplari (22 februarie 1905)

Demonstrație la funerariile lui  Ion C. Frimu - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Demonstrație la funerariile lui Ion C. Frimu

foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Prima asociație profesională organizată în România a fost Asociația lucrătorilor tipografi din București, înființată în București la 1/13 octombrie 1858 sub numele de „Casa de prevedere și economii a lucrătorilor tipografi”. Și-a încetat activitatea în 1871.

În anul 1872 a fost înființată Asociația Generală a tuturor lucrătorilor din România.

După anul 1900 au apărut uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleași profesii sau meserii înrudite.

La 22 februarie 1905 s-a înființat primul sindicat muncitoresc din România – sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I.C.Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 şi 20 martie de înfiinţarea sindicatului strungarilor şi respectiv al lucrătorilor din fabricile de încălţăminte.  Un an mai târziu, numărul sindicatelor pe ramură, cu ziare proprii, a crescut.

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești) a fost un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești) a fost un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918, cititi mai mult pe unitischimbam.ro - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În 1906, au avut loc 340 de greve într-un singur an, printre care şi cea a celor 7.000 de mineri din Valea Jiului. Tot 1906 s-a constituit Comisia Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat și statutul general al mișcării sindicale. În același an s-au pus bazele caselor de ajutor reciproc ale sindicatelor.

În 1907, anul marii răscoale, existau 55 de sindicate cu 8.470 de membri. Iritat peste măsură de proteste, guvernul a emis, la 20 decembrie 1909, „Legea Orleanu“, care prevedea: „Art.1 Interzicerea dreptului de sindicalizare pentru toţi salariaţii statului; Art.2 Interzicerea dreptului la grevă pentru aceeaşi categorie, precum şi pedepsirea instigatorilor“. De asemenea, legea respingea contractul colectiv de muncă. În urma acestor fapte, muncitorii au protestat prin grevă generală.

Între anii 1919 și 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după 1924 s-a trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924

 

sursaă: ro.wikipedia.orgdescopera.ro