Polonia
Amplasarea Poloniei
foto si articol: ro.wikipedia.org
Polonia (în poloneză Polska, oficial Republica Polonă, în poloneză) este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, cu Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are, de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.679 km², situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, concentrați, în principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.
Primul stat polonez a fost creat în anul 966 de Mieszko I. Teritoriul său a fost similar cu limitele actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o asociație de lungă durată cu Marele Ducat Lituanian, prin unire formând Republica Celor Două Națiuni. Republica a fost desființată în 1795. Polonia și-a recăpătat independența în 1918 după Primul Război Mondial, dar și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste și Uniunii Sovietice, după 1945 devenind un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni Sovietice. În anul 1989, dominația comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea ce este neoficial denumit „A treia Republică Poloneză”. Astăzi, este al șaselea stat după populație în Uniunea Europeană. Este o republică compusă din șaisprezece voievodate (województwo). Polonia este membră a NATO, ONU, OECD, Organizației Mondiale a Comerțului și a Uniunii Europene.
Mieszko I (n. c. 935 – d. 25 mai 992) a fost duce al polanilor, fiind primul conducător atestat al statului polonez din dinastia Piast. El este fiul lui Siemomysł; nepotul lui Lestek; tatăl primului rege polonez încoronat Boleslau I cel Viteaz; de asemenea tatăl probabil al reginei Świętosława (Sigrid), o regină nordică, și bunicul fiului ei, Knut cel Mare. Mieszko I al Poloniei a fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh. Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne. Primul domnitor istoric al Poloniei, Mieszko I este considerat creatorul de facto al statului polonez. El a continuat politica atât a tatălui său cât și pe cea a bunicului său, cei doi strămoși ai săi fiind conducători ai triburilor păgâne situate în zona Poloniei Mari din zilele noastre. Fie prin alianțe sau prin folosirea forței militare, Mieszko a extins cuceririle în curs de desfășurare și la începutul domniei sale a cucerit Kujawy și Pomerania și probabil Gdańsk și Masovia. În cea mai mare parte a domniei sale, Mieszko I a fost implicat într-un război pentru controlul Pomeraniei Occidentale, în cele din urmă cucerind o parte a acesteia până lângă cursul inferior al râului Oder. În ultimii ani ai vieții sale el s-a luptat cu statul Boemia, câștigând probabil Silezia și Polonia Mică.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org
Ziua Națională a Poloniei
Imnul național:
articol: AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
La 3 mai, Republica Polonă sărbătorește Ziua națională – Ziua Constituției (adoptată în 1791) și pe 11 noiembrie – Ziua Independenței (1918). Având o suprafață de 312.685 kmp, Republica Polonă este o țară situată în Europa Centrală și se învecinează cu Rusia, Lituania, Belarus, Ucraina, Slovacia, Cehia, Germania, Marea Baltică.
Originea numelui acestei țări rămâne incertă, dar există o ipoteză verosimilă care arată că acest toponim este derivat din cuvântul pole (din slava veche “polje”) însemnând câmp. Alte izvoare arată că numele statului nu provine direct de la pole, ci a derivat prin intermediul numelui unui popor vest-slavic, polani.
Frumusețea Poloniei poate fi admirată atât în orașele vechi, cât și în peisajul sălbatic din parcurile naționale și rezervațiile naturale. Regiunile țării sunt, în mare, împărțite pe orizontală — coasta Baltică și regiunea lacurilor post-glaciare. Centrul Poloniei este împărțit între terenurile joase din nord și cele înalte din sud, ce includ zona calcaroasă Krakow-Wielum, grote și castele medievale. Polonia este o țară care se mândrește cu patrimoniul său cultural, teatrele și companiile de muzică și operă regăsindu-se din abundență, potrivitturistik.ro.
Capitala și principalele orașe sunt: Varșovia (capitala), Cracovia, Wrocalw, Poznan, Gdansk, Katowice.
Varșovia este situată în partea central — estică a Poloniei și este poziționată pe cursul râului Vistula, la o distanță egală față de Munții Carpați și Marea Baltică. Orașul vechi a fost în totalitate distrus în cel de-al Doilea Război Mondial, ulterior acesta fiind complet refăcut. Centrul istoric vechi reprezintă și punctul de plecare pe care majoritatea turiștilor îl aleg când vizitează Varșovia. Centrul Varșoviei este unul dinamic și cosmpolit cu multe hoteluri scumpe, restaurante de lux și o mulțime de magazine, descrie gotravel.ro.
Potrivit ghiduri-turistice.info, în Varșovia regăsim unul dintre cele mai frumoase parcuri — Parcul Lazienski datând din secolul al XVII-lea și având are o suprafață de peste 80 de hectare. Este considerat una dintre bijuteriile “tezaurului” Poloniei, și unul dintre cele mai frumoase parcuri din Europa. Pe perioada verii, Parcul Lazienki este locul preferat de recreere pentru locuitorii Varșoviei. Parcul include numeroase palate, case de vară, lacuri, pavilioane, conace, grădini, monumente istorice, cafenele și restaurante. Aici se organizează și o serie de concerte și recitaluri de pian.
Castelul Regal, veche reședință a monarhilor polonezi, a fost distrus în totalitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind reconstruit între anii 1971-1984 datorită “efortului întregii națiuni” și a donațiilor făcute de locuitorii mai avuți ai Varșoviei. În trecut,acesta a reprezentat reședința regilor polonezi, iar mai apoi a președintelui și a senatului. În prezent, castelul este deschis publicului pentru vizitare, cuprinzând numeroase săli și expoziții.
Palatul Culturii și Științei, considerat un dar oferit poporului polonez din partea Uniunii Sovietice, este cea mai înaltă clădire din Varșovia și totodată din Polonia. Palatul a fost finalizat în trei ani, fiind construit între 1952-1955, iar arhitectul Lew Rudniew, la ordinul lui Stalin, a vizitat principalele centre culturale din întreaga Polonie cu scopul de a observa elementele arhitecturale tradițional poloneze și de a le include mai apoi în fațada clădirii.
cititi mai mult pe: agerpres.ro