Articole

Masacrul de la Katyń (1940)

Groapa comuna la Katyń (1943)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Masacrul de la Katyń

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.

În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili. Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi.

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky). Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria.

Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil de la Londra.

Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a făptașilor aflați încă în viață. Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor.

Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, abia în 1992 (v. pe larg mai jos). În 2005, autoritatea rusă de competență pentru anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat.

Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul direct al lui Stalin.

 

 

Vedere de ansamblu

La început, prin Masacrul de la Katyń se înțelegea masacrarea ofițerilor polonezi prizonieri de război deținuți în lagărul de la Kozielsk din pădurea Katyń, din apropierea satului Gnezdovo și a orașului Smolensk. În ultima vreme, acestui masacru îi sunt asociate și uciderea a încă 22.000 de prizonieri polonezi din lagărele Kozielsk, Starobielsk și Ostașkov și întemnițați proveniți din închisorile din vestul Belarusului și al Ucrainei (Harkov), sau din Rusia (Kalinin), executați din ordinul lui Stalin în aceeași pădure.

Aproximativ 250.000 de soldați polonezi au devenit prizonieri de război după invadarea și ocuparea Poloniei de către Germania nazistă și Uniunea Sovietică în septembrie 1939 ca urmare a înțelegerilor Pactului Molotov-Ribbentrop și a anexelor lui secrete. Mai multe lagăre de prizonieri au fost folosite pentru internarea captivilor polonezi, printre acestea aflându-se lagărele Ostașkov, Kozielsk și Starobielsk.

Kozielsk și Starobielsk au fost folosite în principal pentru ofițeri, în vreme ce Ostașkov era folosit în principal pentru cercetași, jandarmi, polițiști și gardieni. În pofida unei concepții greșite foarte răspândite, numai aproximativ 8.000 din cei peste 15.000 de prizonieri de război erau ofițeri. Distribuirea aproximativă a oamenilor în lagăre era următoarea: Kozelsk, 5.000; Ostașkov, 6.570 și Starobielsk, 4.000, adică un total de 15.570.

Ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov semnând Pactul de neagresiune sovieto-german. În spatele său se văd ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop (stânga) și primul ministru sovietic Iosif Vissarionovici Stalin (23 august 1939) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov semnând Pactul de neagresiune sovieto-german. În spatele său se văd ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop (stânga) și primul ministru sovietic Iosif Vissarionovici Stalin (23 august 1939) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 5 martie 1940, conform notei pregătite pentru Stalin de Lavrenti Beria, membrii Biroului politic – Stalin, Viaceslav Molotov, Lazar Kaganovici, Mihail Kalinin, Kliment Voroșilov și Beria – au semnat un ordin de executare a activiștilor „naționaliști și contrarevoluționari”, „elemente sociale străine”, din lagărele de prizonieri și în închisorile din zonele de vest ale Ucrainei și Belarusului.

Executarea acestui ordin a însemnat asasinarea a peste 22.000 de polonezi, între care aproximativ 15.000 prizonieri de război. Acuzații erau foarte cuprinzător definiți ca „inamici înrăiți și neînduplecați ai autorității sovietice”, printre ei aflându-se și un mare număr de intelectuali polonezi, plus polițiști și ofițeri de rezervă sau de carieră.

Între 3 aprilie și 9 mai 1940, (cu o pauză de 1 mai!), cei aproximativ 22.000 de prizonieri de război și alți arestați au fost asasinați: 15.570 în cele trei lagăre menționate mai sus și aproximativ 7.000 de prizonieri din regiunile vestice ale Ucrainei și Belarusului.

Printre cei uciși la Katyń s-au numărat un amiral, doi generali, 24 colonei, 79 locotenent-colonei, 258 maiori, 654 căpitani, 17 căpitani de marină, 3.420 subofițeri, câțiva preoți militari, trei moșieri, un prinț, 43 de oficialități, 85 de cetățeni privați și 131 de refugiați.

Printre asasinați s-au aflat 20 de profesori universitari, 300 de doctori, sute de avocați, ingineri și profesori, peste 100 de scriitori și ziariști și aproximativ 200 de piloți de aviație. În total, NKVD-ul a eliminat aproape o jumătate din corpul ofițerilor polonezi.

Numai 395 de prizonieri au scăpat de la moarte. Ei au fost duși în lagărele Iuhnov și Griazoveț. Aceștia au fost singurii supraviețuitori.

Descoperirea victimelor masacrului a precipitat ruperea relațiilor dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil din Londra, în 1943. Sovieticii au negat orice acuzație făcută pe tema masacrelor de la Katyń până în 1990, când URSS-ul a admis că NKVD-ul este responsabil atât pentru asasinate cât și pentru mușamalizarea acestora.

Masacrul de la Katyń (1940) - Polish POWs captured by the Red Army during the Soviet invasion of Poland - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Polish POWs captured by the Red Army during the Soviet invasion of Poland – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Preparativele sovietice

Încă din 19 septembrie 1939, Comisarul de rangul I al Securității Statului, Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne, Lavrenti Pavlovici Beria, a convocat conducerea Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne – Departamentul pentru Prizonierii de Război în frunte cu căpitanul de securitate Piotr K. Soprunenko și le-a ordonat înființarea lagărelor pentru prizonieri polonezi. Acestea au fost: Iuhnovo (stația de cale ferată Babinino), Iuje (Talițî), Kozelsk, Kozelșcina, Oranki, Ostașkov (insula Stolbnîi pe lacul Seliger, lângă Ostașkov), Putivli (stația de cale ferată Tetkino), Starobielsk, Vologod (stația de cale ferată Zaenikevo) și Griazoveț.

 

Tehnica masacrelor

Prizonierii din Kozielsk au fost uciși și îngropați în pădurea Katyń din raionul Smolensk. Prizonierii din Starobielsk au fost executați în închisoarea interioară a NKVD-ului din Harkov și au fost îngropați lângă Piatihatki. Ofițerii de poliție de la Ostașkov au fost uciși în închisoarea interioară a NKVD-ului din Kalinin și au fost îngropați în Miednoje.

Informații detaliate despre execuțiile din închisoarea din Kalinin au fost date în timpul audierilor lui Dmitrii S. Tokarev, fostul comandant al districtului NKVD Kalinin. Conform celor spuse de Tokarev, execuțiile prin împușcare au început seara și s-au încheiat în zori.

Primul transport din 4 aprilie 1940 a fost format din 390 de oameni, călăii muncind din greu să ucidă așa de multe persoane într-o singură noapte. Următorul transport a avut numai 250 de persoane. Execuțiile erau duse la îndeplinire prin folosirea pistoalelor Walther de fabricație germană aduse anume de la Moscova.

Execuțiile erau făcute metodic. După ce erau verificate datele personale ale condamnatului, acesta era încătușat și dus într-o celulă izolată fonic cu pâslă. Pentru mascarea sunetelor execuțiilor s-au mai folosit mașini zgomotoase care au funcționat toată noaptea. După ce era introdusă în celulă, victima era imediat împușcată în ceafă. Cadavrul era scos printr-o altă ușă și era depus într-unul dintre camioanele care așteptau afară, în timp ce un nou condamnat la moarte era băgat în camera de execuție

Lângă Smolensk, polonezii cu mâinile legate la spate au fost duși la groapa comună și au fost împușcați în gât.

 

Descoperirea gropilor comune

Soarta prizonierilor de război polonezi a fost discutată la scurtă vreme după ce naziștii au invadat Uniunea Sovietică în iunie 1941, când guvernul polonez în exil (aflat la Londra) și guvernul sovietic au căzut de acord să coopereze în lupta împotriva germanilor, urmând să se formeze pe teritoriul sovietic o armată poloneză.

Când generalul polonez Władysław Anders a început să organizeze această armată, el a cerut informații despre ofițerii polonezi prizonieri în URSS. Stalin i-a asigurat într-o întrevedere personală pe generalii Władysław Anders și Władysław Sikorski că toți polonezii au fost eliberați, cu excepția a câtorva care au evadat și au fugit din Rusia, (de exemplu prin Manciuria).

Soarta prizonierilor dispăruți a rămas un mister până în aprilie 1943, când Wehrmachtul a descoperit groapa comună a peste 4.000 de ofițeri de rezervă polonezi în pădurea de pe Dealul Caprei de lângă Katyń. Dr. Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei din guvernul nazist, a sesizat imediat potențialul uriaș al acestui fapt în lupta pentru ruperea alianței dintre polonezi, aliații occidentali și sovietici. Pe 13 aprilie, radioul din Berlin a anunțat lumii că:

A fost găsită o groapă, 28 de metri lungime și 16 metri lățime, umplută cu 12 rânduri de cadavre de ofițeri polonezi, în total peste 3.000 de victime. Acestea erau îmbrăcate complet în uniforme militare, multe victime având mâinile legate, toții având răni provocate prin împușcare în spatele gâtului. Identificarea decedaților nu se va face cu greutate datorită calităților mumificatoare ale solului, dar și datorită faptului că bolșevicii au lăsat asupra victimelor toate documentele de identitate. S-a stabilit deja că printre cei uciși se află Generalul Smorawiński din Lublin.”

Masacrul de la Katyń (aprilie - mai 1940) - Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (aprilie – mai 1940) – Ofiţeri polonezi exhumaţi la 3 ani dupǎ masacru (1943) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din Comisia Internațională Medicală (de investigare a masacrului din pădurea Katyn) au făcut parte reprezentanți din mai multe țări: Germania (Wilhelm Zietz, președintele comisiei), Franța (André Costedoat, vicepreședinte), Belgia (Reimond Speleers), Bulgaria (Marko Antonov Markov), Cehia (František Hajek), Croația (Eduard Lukas Miloslavić), Danemarca (Helge Tramsen), Elveția (Francois Neville), Finlanda (Arno Saxén), Italia (Vincenzo Mario Palmieri), Olanda (Herman Maximilien de Burlet), România (Alexandru Birkle), Slovacia (František Šubík), Spania (Antonio Piga y Pascual) și Ungaria (Ferenc Orsós).

Guvernul sovietic a respins imediat acuzațiile germane, pretinzând în schimb că prizonierii polonezi au fost asasinați de germani în august 1941. Răspunsul sovietic din 15 aprilie, pregătit de Biroul Sovietic de Informații, afirma că: „… prizonierii polonezi de război care erau implicați în lucrări de construcții la vest de Smolensk în 1941 … au căzut în mâinile călăilor germano-fasciști … ”.

Aliații erau conștienți că naziștii au descoperit o groapă comună, informația ajungând în toate mediile prin intermediul transmisiunilor radio interceptate și decriptate la Bletchley Park. Atât investigațiile germane cât și cele independente ale Crucii Roșii Internaționale făcute la groapa comună de la Katyń au adus foarte rapid dovezi de netăgăduit că masacrul a avut loc la începutul anului 1940, când zona se mai afla încă sub controlul guvernului sovietic.

În aprilie 1943, când guvernul polonez în exil condus de generalul Władysław Sikorski a insistat să aducă această problemă la masa negocierilor cu sovieticii și să se inițieze o nouă investigație a Crucii Roșii Internaționale, Stalin s-a folosit de „afirmațiile neadevărate” despre masacrul de la Katyń ca pretext pentru retragerea pe 26 aprilie a recunoașterii guvernului lui Sikorski din Anglia, pe care l-a acuzat de colaborare cu naziștii.

În același timp, Stalin a început o campanie în sprijinul recunoașterii de către aliații occidentali a guvernului marionetă polonez condus de Wanda Wasilewska. Sikorski, a cărui poziție inflexibilă în problema masacrului începuse să creeze o ruptură între aliații occidentali și sovietici a murit în mod neașteptat două luni mai târziu. Cauza morții sale este încă subiect de dispute.

Masacrul de la Katyń (1940) - British, Canadian, and American officers (POWs) brought by the Germans to view the exhumations - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – British, Canadian, and American officers (POWs) brought by the Germans to view the exhumations – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Încercările de mușamalizare a masacrului de la Katyń

Masacrul de la Katyń a fost de mare folos Germaniei Naziste. Aparatul nazist de propagandă s-a folosit de eveniment pentru discreditarea Uniunii Sovietice. Dr. Joseph Goebbels scria în jurnalul său: „Comentatorii străini se minunează de extraordinara deșteptăciune de care am dat dovadă transformând incidentul de la Katyń într-o înaltă problemă politică.” Germanii au reușit să discrediteze guvernul sovietic în ochii lumii și au fluturat pentru scurtă vreme spectrul monstrului comunist bântuind turbat teritoriile civilizațiilor occidentale.

Masacrul de la Katyń (1940) - Nazi propaganda poster depicting executions of Polish military officers by the Soviets, with caption in Slovak: "Forest of the dead at Katyn" - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Nazi propaganda poster depicting executions of Polish military officers by the Soviets, with caption in Slovak: “Forest of the dead at Katyn” - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pentru aliații occidentali, masacrul de la Katyń și criza polono-sovietică rezultată au început să amenințe alianța vitală cu Uniunea Sovietică într-un moment în care importanța polonezilor pentru aliați, esențială la începutul războiului, începea să scadă din cauza intrării în război a giganților militaro-industriali, SUA și URSS.

Primul ministru britanic Winston Churchill și președintele Statelor Unite ale Americii Franklin D. Roosevelt erau din ce în ce mai mult sfâșiați pe de-o parte între angajamentele față de aliatul polonez și poziția intransigentă a lui Sikorski, iar pe de alta de pretențiile – de multe ori aflate la limita șantajului politic – lui Stalin și ale diplomaților lui, a căror politică era evidentă în comentariile ambasadorului sovietic la Londra, Ivan Maiski, care i-a spus lui Churchill că soarta polonezilor este pecetluită ca a unei „țări de 20 de milioane aflată în imediata vecinătate a unei țări de 200 de milioane.”

În opinia lui Churchil, crima de la Katyń a fost „fără vreo importanță politică practică”, iar pentru Roosevelt masacrul era doar „propagandă germană”. (apud V. Zaslavsky)

Goebbels, când, în aprilie 1943, a fost informat că armata germană era nevoită a se retrage din zona pădurii Katyń, a notat cu clarviziune în jurnalul personal: „Din păcate, trebuie să cedăm Katyńul. Bolșevicii vor ‘afla’ fără îndoială în curând că noi am împușcat 12.000 de ofițeri polonezi.”. Într-adevăr, aproape imediat după ce Armata Roșie a recucerit Katyńul și Smolenskul, NKVD-ul a început acoperirea crimelor sale, distrugând cimitirul pe care îl construise Crucea Roșie Poloneză cu permisiunea germanilor și îndepărtând toate dovezile crimelor.

În ianuarie 1944, sovieticii au trimis la fața locului „Comisia specială pentru determinarea și investigarea împușcării prizonierilor polonezi de către invadatorii germano-fasciști în pădurea Katyń” pentru a investiga din nou incidentul. Comisia Burdenko, numită astfel după numele conducătorului ei, Nikolai Burdenko, președintele Academiei de Științe Medicale a URSS, a exhumat din nou cadavrele și a ajuns la concluzia că execuțiile au avut loc în 1941, când zona era sub ocupație germană. Niciun specialist sau observator străin, nici măcar din partea comuniștilor polonezi, nu a avut permisiunea să se alăture membrilor comisiei sovietice.

În particular, primul ministru britanic Winston Churchill a admis că este aproape sigur că atrocitățile au fost comise de sovietici. Conform notelor luate de contele Raczyński, Churchill a admis în timpul unei conversații cu Sikorski pe 15 aprilie:

Vai, dezvăluirile germanilor sunt probabil adevărate. Bolșevicii pot fi foarte cruzi”. Totuși, după numai 9 zile, pe 24 aprilie, Churchill îi asigura pe ruși: „În mod sigur ne vom opune cu vigoare oricărei ‘investigații’ a Crucii Roșii Internaționale sau a oricărei alte organizații din orice teritoriu aflat sub autoritatea germanilor. O asemenea investigație ar fi o înșelătorie, iar concluziile ei ar fi atinse de terorism”.

Aprecierile lui Churchill despre afacerea Katyń făcute în perioada postbelică au fost laconice. În memoriile sale el citează ancheta sovietică din 1944, „care a demonstrat în mod previzibil că germanii au făptuit crimele”.

Masacrul de la Katyń a fost o problemă controversată și pentru politicienii americani. Doi prizonieri de război americani au fost aduși de germani la Katyń în 1943 pentru o conferință internațională de presă. Unul dintre ei a fost colonelul. John H. van Vliet, care a scris un raport din care reieșea că sovieticii, nu germanii, erau responsabili de masacru.

El a dat raportul generalului-maior Clayton Bissell, adjunctul șefului contraspionajului militar american, generalul George Marshall. Generalul Bissell a distrus acest raport. În timpul investigațiilor din 1951-1952, Bissell s-a apărat în fața Congresului susținând că nu fusese în interesul Statelor Unite să stânjenească un aliat ale cărui forțe erau încă necesare în lupta împotriva Japoniei.

În 1944, Roosevelt l-a desemnat pe căpitanul de armată George Earle, emisarul său special în Balcani să adune informații despre Katyń. Earle a îndeplinit ordinul folosindu-și doar legăturile din Bulgaria și România. Earle a ajuns de asemenea la concluzia că sovieticii au fost făptuitorii.

După consultarea cu directorul Biroului pentru informații de război, Elmer Davis, Roosevelt a respins concluziile, afirmând că este convins de responsabilitatea germanilor și a ordonat nepublicarea raportului Earle.

Când Earle a cerut oficial permisiunea publicării, președintele Statelor Unite i-a ordonat în scris să uite toată afacerea. Earle a demisionat și și-a petrecut restul timpului până la sfârșitul războiului în Samoa Americană.

În noiembrie 1945, șapte ofițeri ai Wehrmachtului: K. H. Strueffling, H. Remlinger, E. Böhm, E. Sommerfeld, H. Jannike, E. Skotki și E. Geherer au fost judecați de un tribunal al aliaților victorioși – americani, englezi, francezi și sovietici.

Ei au fost condamnați la moarte pentru rolul pe care l-ar fi jucat în masacrul de la Katyń și în cele din urmă au fost executați prin spânzurare. Încă alți trei germani au fost judecați pentru același capete de acuzare: E. P. Vogel, F. Wiese, A. Diere. Ei au primit sentințe de 20 de ani de muncă grea corecțională, au fost predați sovieticilor și nu s-a mai auzit nimic despre ei.

În 1946, procurorul șef sovietic în timpul procesului de la Nürnberg a încercat să arunce în sarcina Germaniei vina pentru crimele de la Katyń, afirmând că „unul dintre cele mai importante acte criminale, pentru care sunt responsabili principalii criminali de război a fost execuția în masă a prizonierilor polonezi împușcați în pădurea Katyń lângă Smolensk de către invadatorii germano-fasciști”, însă a renunțat la cauză după ce Statele Unite și Anglia au refuzat să-i sprijine pe sovietici, iar avocații germani au pregătit o apărare stânjenitoare pentru acuzator.

În 1951-52, pe fondul războiului din Coreea, o comisie de anchetă a Congresului SUA condusă de republicanul Ray J. Madden, cunoscută sub numele de Comitetul Madden, a investigat masacrul de la Katyń. Comisia a ajuns la concluzia că sovieticii sunt vinovați de moartea polonezilor și au recomandat ca sovieticii să fie deferiți spre judecare Curții Internaționale de Justiție. Concluziile comitetului în privința presupusei mușamalizări americane au fost mai puțin convingătoare.

Problema responsabilității a rămas controversată în occident și în aceiași măsură în spatele Cortinei de Fier. De exemplu, în Anglia, la sfârșitul deceniului al optulea, planurile pentru ridicarea unui memorial închinat victimelor, care ar fi purtat data de 1940 în locul 1941, au fost condamnate ca provocatoare în climatul politic al războiului rece.

În Republica Populară Polonia, autoritățile au mușamalizat problema în acord cu cerințele propagandei sovietice, cenzurând în mod deliberat orice sursă care ar fi putut arunca lumină asupra crimelor NKVD-iste. Katyń a fost un subiect interzis în Polonia postbelică. Nu doar cenzura a reprimat toate referințele la masacru, dar chiar și menționarea atrocităților era primejdioasă.

Katyń a fost șters din istoria oficială poloneză, dar nu a putut fi șters din memoria istorică. În 1981, sindicatul polonez Solidaritatea a ridicat un memorial care purta o inscripție simplă, „Katyń, 1940”. Acest monument a fost confiscat de poliție, în locul lui fiind ridicat un monument oficial dedicat „Soldaților polonezi – victime ale fascismului hitlerist – care se odihnesc în pământul Katyńului”. Subiectul Katyń a rămas un tabú politic în Polonia până la căderea comunismului din 1989.

De la sfârșitul deceniului al nouălea al secolului trecut, presiunile făcute asupra guvernului polonez, dar și asupra celui sovietic nu au încetat să crească. Mediile academice au încercat să includă Katyńul pe agenda comisiei mixte polono-sovietice de investigare a episoadelor neclare ale istoriei comune.

În 1989, cercetătorii sovietici au dat în vileag faptul că Stalin a dat într-adevăr ordinul pentru masacrarea polonezilor, iar în octombrie 1990 Mihail Gorbaciov a recunoscut oficial că NKVD-ul a fost executantul ordinului ucigaș, confirmând totodată existența altor două gropi comune asemănătoare celei de la Katyń: Mednoie și Piatihatki.

După ce noi dovezi au fost descoperite de americani și polonezi în 1991 și 1992, în 1992 președintele Rusiei Boris Elțîn a scos din arhive și a predat noului președinte polonez, fostul lider al sindicatului Solidaritatea, Lech Wałęsa, documente ultrasecrete din pachetul sigilat nr. 1.

Printre acestea se aflau propunerea lui Lavrenti Beria din martie 1940 pentru împușcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostașkov și Starobielsk și din anumite închisori din vestul Ucrainei și Belarusului, toate având semnătura de aprobare a lui Stalin; un fragment al ordinului de împușcare dat de Biroul Politic datat 5 martie 1940; nota lui Alexandr Șelepin din 3 martie 1959 către Nikita Hrușciov, care era informat despre executarea a 21.857 polonezi și i se cerea aprobarea pentru distrugerea dosarelor lor

Investigațiile care indicau responsabili de masacre pe germani în locul sovieticilor sunt uneori folosite pentru a pune la îndoială în întregime justețea procesului de la Nüremberg, deseori în sprijinul celor care neagă Holocaustul. Mai sunt persoane care neagă deopotrivă vinovăția sovietică și valabilitatea documentelor dezvăluite (susținând că acestea sunt falsuri); de asemenea, mai există persoane care încearcă să demonstreze că polonezii au fost împușcați de germani.

Masacrul de la Katyń (1940) - Circulara din 5 martie 1940 de la Lavrenti Beria pentru Stalin, prin care era propusă executarea ofițerilor polonezi - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Masacrul de la Katyń (1940) – Circulara din 5 martie 1940 de la Lavrenti Beria pentru Stalin, prin care era propusă executarea ofițerilor polonezi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Evoluții postsovietice

În timpul vizitei în Rusia a președintelui polonez Aleksander Kwaśniewski din septembrie 2004, oficialii ruși au anunțat că doresc să transfere toate informațiile despre masacrul de la Katyń către autoritățile poloneze de îndată ce ele vor fi declasificate.

În martie 2005, autoritățile rusești au terminat investigații care au durat un deceniu. Procurorul șef militar Alexandr Savenkov a socotit cifra finală a victimelor de la Katyń ca fiind 14.540 și a declarat că masacrul nu a fost genocid – o crimă de război – sau crimă împotriva umanității și de aceea nu există nici o bază de discuție despre acești termeni judiciari. În ciuda unor declarații făcute mai înainte, 116 din cele 183 volume de documente care s-au adunat în timpul investigațiilor rusești, ca și decizia de a-i pune capăt au fost clasificate.

Datorită acestui fapt, Institutul Național al Aducerii Aminte din Polonia a decis să înceapă propriile investigații. Echipa de procurori condusă de Leon Kieres a declarat că vor încerca să-i identifice pe cei care au fost implicați în darea ordinelor și pe cei care au adus la îndeplinire execuțiile.

În plus, pe 22 martie 2005, Seimul polonez a votat în mod unanim o moțiune prin care se cerea declasificarea arhivelor rusești precum și clasificarea masacrului de la Katyń ca genocid.

La data de 26 noiembrie 2010, Duma de stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat o declarație prin care Rusia recunoștea masacrarea a mii de ofițeri polonezi, în 1940, la Katin, o “crimă” ordonată de Iosif Stalin.

 

Proiecții artistice

Regizorul polonez Andrzej Wajda a realizat în anul 2007 filmul Katyń, o epopee cinematografică despre acest eveniment istoric.

 

cititi despre Masacrul de la Katyń (1940) si pe en.wikipedia.org

Polonia

Amplasarea Poloniei

foto si articol: ro.wikipedia.org

Polonia (în poloneză Polska, oficial Republica Polonă, în poloneză) este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, cu Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are, de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.679 km², situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, concentrați, în principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.

Harta Polonia - foto - harta.infoturism.ro

Harta Polonia – foto – harta.infoturism.ro

Primul stat polonez a fost creat în anul 966 de Mieszko I. Teritoriul său a fost similar cu limitele actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o asociație de lungă durată cu Marele Ducat Lituanian, prin unire formând Republica Celor Două Națiuni. Republica a fost desființată în 1795. Polonia și-a recăpătat independența în 1918 după Primul Război Mondial, dar și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste și Uniunii Sovietice, după 1945 devenind un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni Sovietice. În anul 1989, dominația comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea ce este neoficial denumit „A treia Republică Poloneză”. Astăzi, este al șaselea stat după populație în Uniunea Europeană. Este o republică compusă din șaisprezece voievodate (województwo). Polonia este membră a NATO, ONU, OECD, Organizației Mondiale a Comerțului și a Uniunii Europene.

Mieszko I (n. c. 935 - d. 25 mai 992) a fost duce al polanilor, fiind primul conducător atestat al statului polonez din dinastia Piast. El este fiul lui Siemomysł; nepotul lui Lestek; tatăl primului rege polonez încoronat Boleslau I cel Viteaz; de asemenea tatăl probabil al reginei Świętosława (Sigrid), o regină nordică, și bunicul fiului ei, Knut cel Mare. Mieszko I al Poloniei a fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh. Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne. Primul domnitor istoric al Poloniei, Mieszko I este considerat creatorul de facto al statului polonez. El a continuat politica atât a tatălui său cât și pe cea a bunicului său, cei doi strămoși ai săi fiind conducători ai triburilor păgâne situate în zona Poloniei Mari din zilele noastre. Fie prin alianțe sau prin folosirea forței militare, Mieszko a extins cuceririle în curs de desfășurare și la începutul domniei sale a cucerit Kujawy și Pomerania și probabil Gdańsk și Masovia. În cea mai mare parte a domniei sale, Mieszko I a fost implicat într-un război pentru controlul Pomeraniei Occidentale, în cele din urmă cucerind o parte a acesteia până lângă cursul inferior al râului Oder. În ultimii ani ai vieții sale el s-a luptat cu statul Boemia, câștigând probabil Silezia și Polonia Mică - in imagine, Mieszko I al Poloniei, Portret de Jan Matejko - foto: ro.wikipedia.org

Mieszko I al Poloniei, Portret de Jan Matejko – foto: ro.wikipedia.org

Mieszko I (n. c. 935 – d. 25 mai 992) a fost duce al polanilor, fiind primul conducător atestat al statului polonez din dinastia Piast. El este fiul lui Siemomysł; nepotul lui Lestek; tatăl primului rege polonez încoronat Boleslau I cel Viteaz; de asemenea tatăl probabil al reginei Świętosława (Sigrid), o regină nordică, și bunicul fiului ei, Knut cel Mare. Mieszko I al Poloniei a fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh. Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne. Primul domnitor istoric al Poloniei, Mieszko I este considerat creatorul de facto al statului polonez. El a continuat politica atât a tatălui său cât și pe cea a bunicului său, cei doi strămoși ai săi fiind conducători ai triburilor păgâne situate în zona Poloniei Mari din zilele noastre. Fie prin alianțe sau prin folosirea forței militare, Mieszko a extins cuceririle în curs de desfășurare și la începutul domniei sale a cucerit Kujawy și Pomerania și probabil Gdańsk și Masovia. În cea mai mare parte a domniei sale, Mieszko I a fost implicat într-un război pentru controlul Pomeraniei Occidentale, în cele din urmă cucerind o parte a acesteia până lângă cursul inferior al râului Oder. În ultimii ani ai vieții sale el s-a luptat cu statul Boemia, câștigând probabil Silezia și Polonia Mică.

"Primirea botezului" de Jan Matejko - foto: ro.wikipedia.org

Primirea botezului” de Jan Matejko – foto: ro.wikipedia.org

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org


Ziua Națională a Poloniei

Drapelul Poloniei - foto - ro.wikipedia.org

Drapelul Poloniei – foto – ro.wikipedia.org

Imnul național:

articol: AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

La 3 mai, Republica Polonă sărbătorește Ziua națională – Ziua Constituției (adoptată în 1791) și pe 11 noiembrie – Ziua Independenței (1918). Având o suprafață de 312.685 kmp, Republica Polonă este o țară situată în Europa Centrală și se învecinează cu Rusia, Lituania, Belarus, Ucraina, Slovacia, Cehia, Germania, Marea Baltică.

Originea numelui acestei țări rămâne incertă, dar există o ipoteză verosimilă care arată că acest toponim este derivat din cuvântul pole (din slava veche “polje”) însemnând câmp. Alte izvoare arată că numele statului nu provine direct de la pole, ci a derivat prin intermediul numelui unui popor vest-slavic, polani.

Frumusețea Poloniei poate fi admirată atât în orașele vechi, cât și în peisajul sălbatic din parcurile naționale și rezervațiile naturale. Regiunile țării sunt, în mare, împărțite pe orizontală — coasta Baltică și regiunea lacurilor post-glaciare. Centrul Poloniei este împărțit între terenurile joase din nord și cele înalte din sud, ce includ zona calcaroasă Krakow-Wielum, grote și castele medievale. Polonia este o țară care se mândrește cu patrimoniul său cultural, teatrele și companiile de muzică și operă regăsindu-se din abundență, potrivitturistik.ro.

Capitala și principalele orașe sunt: Varșovia (capitala), Cracovia, Wrocalw, Poznan, Gdansk, Katowice.

Varșovia este situată în partea central — estică a Poloniei și este poziționată pe cursul râului Vistula, la o distanță egală față de Munții Carpați și Marea Baltică. Orașul vechi a fost în totalitate distrus în cel de-al Doilea Război Mondial, ulterior acesta fiind complet refăcut. Centrul istoric vechi reprezintă și punctul de plecare pe care majoritatea turiștilor îl aleg când vizitează Varșovia. Centrul Varșoviei este unul dinamic și cosmpolit cu multe hoteluri scumpe, restaurante de lux și o mulțime de magazine, descrie gotravel.ro.

Potrivit ghiduri-turistice.info, în Varșovia regăsim unul dintre cele mai frumoase parcuri — Parcul Lazienski datând din secolul al XVII-lea și având are o suprafață de peste 80 de hectare. Este considerat una dintre bijuteriile “tezaurului” Poloniei, și unul dintre cele mai frumoase parcuri din Europa. Pe perioada verii, Parcul Lazienki este locul preferat de recreere pentru locuitorii Varșoviei. Parcul include numeroase palate, case de vară, lacuri, pavilioane, conace, grădini, monumente istorice, cafenele și restaurante. Aici se organizează și o serie de concerte și recitaluri de pian.

Castelul Regal, veche reședință a monarhilor polonezi, a fost distrus în totalitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind reconstruit între anii 1971-1984 datorită “efortului întregii națiuni” și a donațiilor făcute de locuitorii mai avuți ai Varșoviei. În trecut,acesta a reprezentat reședința regilor polonezi, iar mai apoi a președintelui și a senatului. În prezent, castelul este deschis publicului pentru vizitare, cuprinzând numeroase săli și expoziții.

Palatul Culturii și Științei, considerat un dar oferit poporului polonez din partea Uniunii Sovietice, este cea mai înaltă clădire din Varșovia și totodată din Polonia. Palatul a fost finalizat în trei ani, fiind construit între 1952-1955, iar arhitectul Lew Rudniew, la ordinul lui Stalin, a vizitat principalele centre culturale din întreaga Polonie cu scopul de a observa elementele arhitecturale tradițional poloneze și de a le include mai apoi în fațada clădirii.

cititi mai mult pe: agerpres.ro

(Laurenţiu Nicolae) România – Polonia 31 – 22 / Medalii de bronz pentru handbaliste! A șasea oară pe podium la Mondiale

Naționala feminină de handbal pentru CM 2015
foto:: pagina oficială de Facebook a Federației Române de Handbal

Festivitatea de premiere a echipei naționale de handbal feminin a României

Naționala României a revenit în țară de la Campionatul Mondial


 

România – Polonia 31 – 22 / Medalii de bronz pentru handbaliste! A șasea oară pe podium la Mondiale

articol: Laurenţiu Nicolae – stiri.tvr.ro

20 decembrie 2015

Naţionala feminină a României a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, după ce a dispus categoric de Polonia în finala mică, scor 31 – 22 (15-8), la Herning. Tricolorele fuseseră eliminate de Polonia, vicecampioana mondială, la ediția trecută a CM, în optimile de finală.

Cea mai bună marcatoare a României în meciul de duminică a fost Cristina Neagu, cu 10 goluri din 15 aruncări. De remarcat și prestațiile portarilor Paula Ungureanu (8 intervenții din 24 de șuturi) și Ionica Munteanu (3/9), care au parat, fiecare, și câte o lovitură de la 7 metri.

Festivitatea de premiere – Romania medalie de bronz la CM2015

Posted by FRH – Federația Română de Handbal Official on 20 Decembrie 2015

Naţionala feminină de handbal – campioană mondială în 1956, 1960 şi 1962, şi finalistă în 1973 şi 2005, s-a mai aflat în această fază a competiţiei şi în 1971, 1975, 1993, 1999 şi 2007, când s-a clasat pe locul al patrulea.

Polonia este pregătită de tehnicianul Kim Rasmussen, de la campioana României, CSM București.

Echilibrul partidei s-a rupt după minutul 2, de la scorul de 1-1, când tricolorele au punctat de patru ori fără să primească vreun gol. Apoi, echipa pregătită din martie 2015 de suedezul Tomas Ryde a dominat categoric partida, ajungând să conducă, spre final, și cu 12 goluri diferență (28 – 16 în minutul 53, respectiv 29 – 17 în minutul 55).

La finalul jocului, antrenorul secund Costică Buceschi s-a declarat încântat de evoluția echipei, dar a apreciat că România ar fi trebuit să evolueze în finala mare.

“Sunt foarte fericit, dar şi supărat pentru că noi trebuia să jucăm cealaltă finală. Am arătat că avem un handbal foarte bun, în apărare şi în atac, şi dacă noi treceam de Norvegia acum eram campioane mondiale. Nu e uşor să iei un bronz pentru că noi am plecat cu foarte puţine şanse. Cel mai greu moment a fost cu Danemarca după ce am ratat acel 7 metri din finalul timpului regulamentar. Cel mai mare câştig al României este la mentalitate, pentru mine e total nou ce se lucrează acum la echipa naţională. De când a venit Tomas am reuşit să demonstrăm că avem putere, nu individual, ci putere de grup”, a declarat Costică Buceschi la DolceSport, imediat după meciul cu Polonia.

La rândul său, Cristina Neagu, care a punctat de 63 de ori la acest Campionat Mondial, le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această performanță.

“Este o mare performanţă pentru handbalul românesc, după 10 ani am luat o nouă medalie. Dacă la plecarea de acasă nu ne dădeam foarte multe şanse la podium, vroiam un loc bun pentru accederea la turneele preolimpice, aici am ajuns să jucăm pentru medalie. Sunt mândră şi fericită de fete, de staff, de băieţii care ne-au ajutat, de domnul Radu Cheregi, doctor, preparatori.

Am vorbit cu Cristina Vărzaru şi cu câţiva prieteni, în 2011. Am spus că 2015 va fi anul meu. Mi-a dat Dumnezeu şansa să câştig Liga Campionilor, dar şi o medalie la Campionatul Mondial. Ştiam că turneul final va avea loc în Danemarca. Nu am cuvinte să spun cât de fericită sunt în acest moment”.

Statistica României în finala mică de la CM:

cititi mai mult pe: stiri.tvr.ro


Denmark vs Romania Women’s World Championship Denmark 2015 1/4 Final

16 deccembrie 2015

Danemark vs Roumanie Quart de finale Handball Championnat du monde féminin 2015
Danemarca vs România femeii Campionatul Mondial Danemarca 2015 1/4 Final
Danmark vs Rumænien Kvinder VM Danmark 2015 1/4 Final

articol: youtube.com

(Andrei Popescu) Proteste de amploare în Polonia pentru susţinerea democraţiei

Protest antiguvern în Varşovia, 19 decembrie 2015
foto (captură): epochtimes-romania.com
articol:Andrei Popescu – epochtimes-romania.com

20 decembrie 2015

Zeci de mii de polonezi au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva noului guvern de dreapta şi împotriva eforturilor acestuia de a acapara puterea. Mitingul din Varşovia a fost întrerupt devreme datorită unei ameninţări cu bombă.

Politicieni şi artişti, precum şi foşti dizidenţi anti-comunişti s-au alăturat protestelor ce au avut loc sâmbătă în aproximativ 20 de oraşe poloneze.

Manifestanţii au protestat împotriva încercărilor noului guvern de a instala 5 dintre susţinătorii lor în Curtea Constituţională, formată din 15 membri.

“Partidul de guvernământ va distruge Curtea Constituţională”, a declarat bloggerul şi activistul Marcin Skubiszewski, care a participat la mitingul din Varşovia.

“Această situaţie este cu adevărat periculoasă. Polonia poate trece de la democraţie la o democraţie limitată sau la o dictatură”, a adăugat el, conform Deutsche Welle.

Organizatorii au fost forţaţi să suspende protestul central după doar 2 ore datorită unei ameninţări anonime cu bombă, care s-a dovedit a fi o farsă.

Aproximativ 20.000 de oameni au participat la evenimentul din Varşovia, în timp ce mitinguri mai mici au avut loc, de asemenea, la Bruxelles, Berlin, Londra şi Tokyo.

Întoarcerea lui Kaczynski

Luni, Varşovia urmează să adopte noua legislaţie, care necesită o majoritate de două treimi pentru un verdict valid în privinţa membrilor principalei curţi a ţării.

Sectorul juridic este unul dintre ultimele fronturi de luptă ale noului guvern în vederea controlării puterii ţării, în condiţiile în care partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) deţine deja fotoliul prezidenţial şi majoritatea absolută în ambele camere ale Parlamentului.

Partidul este condus de conservatorul Jaroslaw Kaczynski, un fost premier şi fratele geamăn al răposatului preşedinte Lech Kaczynski.

Fostul premier i-a descris recent pe criticii guvernului ca fiind “cel mai rău tip de polonezi, în ale căror gene este scrisă trădarea”. De asemenea, el i-a mai descris ca descendenţi ai Gestapoului.

Ratingul de popularitate al PiS a scăzut la 27%, comparativ cu 42% la începutul lunii decembrie, conform unui sondaj publicat de Institutul TNS în ziarul Gazeta Wyborcza.

Aproximativ 50.000 de oameni au mărşăluit în Varşovia sâmbăta trecută, fiind urmaţi de un miting pro-guvern în aceeaşi zi.

articol preluat de pe: epochtimes-romania.com

Păstorii polonezi valahi vor să transforme munții Carpați într-un brand, cu sprijinul României

Fotografii: (c) Sebastian Olaru / AGERPRES
Articol: AGERPRES/(editor: Florin Marin)

Trimisul special al AGERPRES, Sebastian Olaru, transmite: Păstorii gorali sau valahi, urmași ai ciobanilor din Valahia care s-au răspândit în întregul arc carpatic, vor să transforme Munții Carpați într-un brand asemănător Alpilor, printr-o mai bună cooperare a păstorilor din toate țările prin care trece acest lanț muntos, inclusiv din România.

Un pas important în acest demers l-a reprezentat prima ediție a Congresului Carpaților, organizată sâmbătă și duminică în localitatea poloneză Ludzmierz. Au participat sute de păstori din Polonia, Cehia și Slovacia și, cu statut de invitat special, o importantă delegație de peste 50 de persoane din România, din regiunile Transilvania și Bucovina, respectiv din județele Sălaj, Cluj, Maramureș și Suceava.

“Evenimentul la care participăm în aceste zile vrea să-i pregătească pe ciobanii din întreaga Polonie să înceapă să lucreze împreună, iar pe voi, românii, v-am invitat ca observatori, pentru a vedea cum cooperăm în regiunea noastră și pentru a arăta că acest gen de cooperare poate exista între toate țările ce se află de-a lungul lanțului Carpaților. Anul viitor vom organiza un eveniment de mult mai mare amploare, numit Sărbătoarea Carpaților, la care vrem să invităm oameni din toate țările. Avem deja un buget din fonduri elvețiene, dar vom utiliza și fonduri proprii. Prima ediție va fi în Polonia, dar dacă lucrurile merg bine vrem să fie organizat, pe rând, în fiecare din țările din Carpați”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Maria Kohut, unul dintre principalii organizatori ai congresului.

Maria este soție de cioban din regiunea Zakopane și sufletul mai multe organizații non-guvernamentale care încearcă să promoveze tradițiile valahilor, ciobani emigrați din Valahia românească în întregul arc carpatic.

“Noi, munteni din Polonia, numiți gorali, provenind din Valahia, ocupăm numai 5% din teritoriul Carpaților polonezi, iar numeric reprezentăm numai 2% din populația țării. Dar suntem foarte activi, cu un foarte bun marketing, cu haine, muzică, dansuri specifice și cu produse din brânză recunoscute în întreaga Polonie. Oriunde mergi în Polonia, oamenii știu că noi suntem munteni și că facem o brânză extraordinară și că avem tradițiile noastre, chiar dacă suntem numai o mică parte. Noi toți știm că locuim în Carpați și că strămoșii noștri provin din Valahia, de unde au plecat cu oile în toate țările străbătute de acești munți. Noi știm că identitatea noastră este din rădăcini valahice, avem o istorie comună, tradiții comune, indiferent că ne aflăm acum în Ucraina, Cehia, Slovacia. Dacă suntem pe teritoriul Carpaților, suntem aceeași oameni. Sunt mici diferențe în port sau în limbaj, dar toate cuvintele legate de oi și oierit sunt foarte asemănătoare în toată această regiune”, arată Maria Kohut.

Ea a explicat că se încearcă realizarea unei mai bune colaborări între păstorii din Carpați, prin acțiuni concrete, pe mai multe niveluri, contându-se în aceste demersuri pe sprijinul României, importanța țării noastre fiind subliniată de participarea la evenimentul de la finalul săptămânii a președintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski, prezent sâmbătă la Ludzmierz.

cititi mai mult pe http://www.agerpres.ro/social/2015/04/26/pastorii-polonezi-valahi-vor-sa-transforme-muntii-carpati-intr-un-brand-cu-sprijinul-romaniei-09-41-06

Ceremonii funebre în Polonia şi Rusia, la 5 ani de la prăbuşirea avionului preşedintelui Kaczynski

foto – Mediafax
articol – Mihai Draghici – Mediafax

Ceremonii funebre au fost organizate, vineri, în Polonia şi Rusia la cinci ani de la accidentul aviatic soldat cu moartea preşedintelui Lech Kaczynski şi a altor 95 de cetăţeni polonezi, informează site-ul postului Radio Polonia.

Ceremonii speciale au fost organizate în numeroase oraşe din Polonia, dar şi la locul accidentului, în apropierea aeroportului Smolensk, în vestul Rusiei.

Un minut de reculegere a fost ţinut vineri la ora 8.25 la Cimitirul militar Powazki din Varşovia.

Avionul oficial polonez s-a prăbuşit pe 10 aprilie 2010 în apropierea aeroportului militar rus Smolensk, provocând moartea a 96 de persoane, inclusiv a preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, a soţiei acestuia, a guvernatorului Băncii centrale poloneze şi a unor oficiali militari de rang înalt.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/

Lupte: Alina Vuc, medaliată cu argint la Europenele Under-23 din Polonia

Foto: (c) facebook.com
Articol: AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Sportiva română Alina Emilia Vuc a cucerit medalia de argint în limitele categoriei 48 kg, joi, la Campionatele Europene de lupte Under-23 din orașul polonez Walbrzych, după ce a fost învinsă în finală de rusoaica Nadejda Fedorova (8-4).

În primul tur, Alina Vuc a trecut de turcoaica Evin Demirhan (6-4), în sferturile de finală a învins-o pe franțuzoaica Julie Sabatie (11-0), iar în semifinale a dispus de letona Karalina Tjapko (14-4). Medaliile de bronz au fost cucerite de Vanesa Kaladinskaia (Belarus) și de Evin Demirhan (Turcia).

La cat. 53 kg, titlul a revenit azerei Aliona Kolesnik, învingătoare în finala cu bulgăroaica Evelina Nikolova. Medaliile de bronz au revenit belarusei Zalina Sidakova și ucrainencei Larisa Skobliuk.

În limitele categoriei 60 kg s-a impus finlandeza Petra Olli, învingătoare în finala cu rusoaica Svetlana Lipatova. Medaliile de bronz au fost adjudecate de Oksana Herhel (Ucraina) și Hafize Șahin (Turcia).

Suedeza Fanny Grandin a cucerit aurul la cat. 69 kg, după finala cu Anna Schell (Germania). Rusoaica Tatiana Morozova și Klaudia Sandor (Ungaria) au luat medaliile de bronz.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

(video) O interpretă în scaun rulant va reprezenta Polonia la Eurovision 2015

foto si articol – independent.md

Interpreta Monika Kuszyńska va reprezenta Polonia la Eurovision Song Contest 2015, de la Viena, Austria, cu piesa „In the Name of Love”. Câştigătoarea finalei selecţiei naţionale Eurovision se află în scaun cu rotile, având handicap locomotor.

Monika a suferit un accident de mașină în anul 2006 și a rămas paralizată. Artista și-a continuat cariera muzicală, chiar dacă este imobilizată într-un scaun cu rotile.

Ea nu este singura participantă din acest an a faimosului concurs de muzică care suferă de handicap. Finlanda va fi reprezentată de trupa punk Pertti Kurikan Nimipäivät, formată din patru bărbaţi care suferă de handicap mental.

Membrii trupei PKN au fost desemnaţi câştigători, cu piesa „Always I Have To/ Aina mun pitää” („Mereu trebuie să” – n.r.), învingând alţi opt finalişti.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät, toţi cu vârsta în jurul a 40 de ani, suferă de dificultăţi de învăţare (handicap intelectual sau retardare mentală, n.r.), potrivit theguardian.co.uk.

articol preluat de pe http://independent.md/

Discursul anual al lui Vladimir Putin: „SUA creează ameninţări în România şi Polonia”

adevarul.md

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a susţinut, joi, tradiţionala sa conferinţă de presă anuală. La eveniment au participat peste 1.200 de jurnalişti din Rusia şi din străinătate, discursul fiind transmis în direct de canalele de televiziune ruse Rossia 1, Rossia 24 şi Pervîi Canal.

Vladimir Putin şi-a încheiat conferinţa anuală care a durat peste trei ore. Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns la întrebările jurnaliştilor din aproximativ 17 ţări ale lumii.

Întrebare: „Aţi vorbit despre faptul că rubla cade, şi problemele economice sunt din cauza căderii preţului la petrol. Dar rublia a început să cadă şi mai devreme. Despre probleme a început să se vorbească înaintea devalorizării rublei. Nu consideraţi că problemele sunt legate de măsurile legate de cadre? Nu consideraţi că sunteţi responsabil de asta? Ultima întrebare: aţi rezolvat problema în aintării candidaturii la următoarele alegeri prezidenţiale şi va fi influenţată această decizie de cursul rublei şi alţi factori similari?”

VLADIMIR PUTIN: „Aceasta depinde de rezultatele comune ale muncii din ţară. Decizia cu privire la alegerile prezidenţiale din 2018 este încă devreme de luat pentru oricine. Trebuie să lucrăm în interesul cetăţenilor Federaţiei Ruse, iar după rezultatele şi dispoziţiile din societate se va putea lua o decizie. Responsabilitatea pentru ce se întâmplă în ţară e întotdeauna a şefului statului. Eu nu m-am îndepărtat de ea şi nu am de gând să mă îndepărtez. Greşeli există întotdeauna. Trebuie să ridicăm nivelul responsabilităţii colaboratorilor Băncii Centrale şi a guvernului pentru lucrul în sectoarele lor de responsabilitate. Consider că structurile administrative şi guvernamentale fac faţă cerinţelor care stau în faţa ţării. Am spus la început şi vreau să termin cu asta. Da, vremurile nu sunt simple. Ele sunt legate de împrejurări obiective şi parţial subiective. Da, undeva a fost necesar de acţionat mai la timp. Dar în general deciziile Băncii Centrale le consider corecte. Şi, bazându-ne pe rezervele pe care le avem, putem ieşi din situaţia care s-a creat în acest moment. Deoarece economia se va adapta situaţiei de pe piaţă. Chiar dacă ne bazăm pe faptul că preţurile mici la resursele energetice se vor păstra, momentul creşterii lor va veni neapărat în legătură cu creşterea economiei mondiale. Vom vedea cum vor lucra autorităţile. Traversăm o perioadă dificilă şi vom ieşi din ea fortificând poziţiile ţării. Am în vedere că toate resursele care ne-au fost necesare pentru a îndeplini obligaţiile sociale, dezvoltarea sferei de apărare, modernizarea armatei şi flotei, toate sunt asigurate şi se vor realiza. Cel mai important este să-i asigurăm pe oameni, să indexăm pensiile. Vom putea face asta ori nu? Vom putea. Şi vom indexa pensiile nu după prognoze, ci după inflaţia existentă. Vom acorda o importanţă deosebită chestiunilor sociale în anul care vine. Şi toate aceste probleme se vor rezolva. Vă mulţumesc pentru atenţie, vă felicit cu ocazia Anului Nou.”

Olga Panina, revista „Otkrîtaia Rossia”: „Recent, în mass-media a apărut informaţia că Duma examinează un proiect de lege cu privire la renaşterea titlului de „Mamă-Eroină”. Susţineţi posibilitatea renaşterii acestui titlu? Aţi putea să contribuiţi la adoptarea acestei legi?”

VLADIMIR PUTIN: „Ştiţi care este atitudinea mea în tot ceea ce ţine de demografie. Aici e vorba de susţinerea familiilor, familiilor cu mulţi copii, susţinerea femeilor care au decis să nască. E vorba şi de componenta materială, şi de cea morală. De aceea, voi susţine tot ce are legătură cu asta. Când au introdus capitalul matern, am spus că asta se face cu scopul susţinerii femeilor. Şi văd că această decizie se bucură nu doar de susţinerea femeilor, dar şi de cea a bărbaţilor. Vom ajuta şi mai departe. Nu văd impedimente pentru adoptarea acestei legi.”

Natalia Seldemirova, Avtoradio: „Când s-au introdus sancţiunile, în Federaţia Rusă au circulat zvonuri despre interzicerea maşinilor de import. E posibilă interzicerea maşinilor de import? Încă o întrebare. Probabil nu sunteţi la curent, dar în popor reprezentanţii serviciului de evacuare a automobilelor au fost numiţi “crocodili”. Oamenii nu fac faţă amenzilor, mai ales că nu întotdeauna ele sunt acordate în mod drept. Este drept un asemenea tratament aplicat oamenilor?”

VLADIMIR PUTIN: Despre importarea automobilelor. Când ne-am ciocnit cu acutizarea corupţiei, ne-am pus întrebarea cum să luptăm cu asta. Unul din aceste întrebări a fost interzicerea aducerii maşinilor noi şi la mâna a doua. Deoarece în Rusia sunt reprezentate toate mărcile mari din afară. Ele sunt capabile să asigure piaţa. În privinţa evacuării – totul trebuie să fie cu măsură. Sunt şi pietoni nemulţumiţi de faptul că în centrul Moscovei nu poţi trece din cauza maşinilor parcate. Dar totul trebuie să se facă cu măsură şi în limitele regulilor. Regulile trebuie să fie respectate de toţi. Sper că bunul simţ va fi prezent.

Tamara Goţiridze: TV „Maestro”, Georgia: „Cum apreciaţi actualele relaţii dintre Rusia şi Georgia, consideraţi în continuare că Georgia e o „bucată tăiată”? Cum influenţează acest fapt colaborarea mai strânsă a Georgiei cu Uniunea Europeană, decât cu Rusia? Nu a venit timpul pentru o întâlnire între preşedinţii Georgiei şi Rusiei? Şi despre participarea Rusiei în conflicte, recunoscând Abhazia şi Osetia de Sud, Rusia nu a rezolvat conflictul, acesta a rămas. Ce veţi spune despre asta?”

VLADIMIR PUTIN: „Chestiunea constă în faptul că e nevoie de o înţelegere între cei care trăiesc pe un teritoriu. Saakaşvili e pe fugă, el e urmărit, nu primeşte nici măcar viză de lucru în Statele Unite, din câte ştiu. Dar noi nu suntem de vină. La timpul potrivit, i-am cerut să nu înceapă acţiunile militare, el le-a început. Nu noi am inventat confruntările militare din Abhazia după căderea URSS. Trebuie să restabilim relaţiile, dialogul politic. Dacă ne va reuşi asta, vom acorda asistenţă. În Georgia avem puţine contacte, din păcate. Acolo nu încetează lupta politică internă, noi vedem asta. Dar ca răspuns la decizia Georgiei de a nu împiedica intrarea Rusiei în OMC, dincolo de disensiunile noastre politice, am legalizat prezenţa mărfurilor georgiene pe piaţa rusă. Am salutat acest gest prietenesc. Suntem gata să ne mişcăm în această direcţie, de aceea întâlnirea este posibilă.”

Courtney Weaver, Financial Times, Marea Britanie: O întrebare în legătură cu Evtuşenkov. El a ieşit de la închisoare ieri (miercuri, n.r.). Dacă împotriva lui există o învinuire reală, de ce s-a întâmplat asta? Şi nu înseamnă asta o schimbare de reguli pentru oamenii de afaceri?

VLADIMIR PUTIN: „Cazul Başneft nu are nicio legătură cu reconsiderarea rezultatelor privatizării. Judecata nu a avut dubii asupra legalităţii privatizării, ci asupra transferării de bunuri din proprietatea federală în proprietatea regională. Evtuşenkov a fost acuzat pentru că, ştiind preţul ridicat al activului, l-a cumpărat la preţ redus. În acest fel el a contribuit la legalizarea proprietăţii de către proprietari ilegitimi. Dar asta nu a fost demonstrat. Sper că „sistemul” care a făcut multe pentru dezvoltarea din diferite sfere ale economiei, îşi va restabili poziţiile pe piaţă. Vreau să mă întâlnesc cu oamenii de afaceri înainte de Anul Nou, iar domnul Evtuşenkov va fi invitat acolo.”

Xinhua, China: „Cum comentaţi relaţiile ruso-chineze în acest an? Cum vedeţi perspectivele acestor relaţii? Anul viitor va avea loc o întâlnire la Ufa, unde se va discuta colaborarea în cadrul Organizaţiei de la Shanghai. Care sunt prognozele dumneavoastră?”

VLADIMIR PUTIN: „Voi începe cu sfârşitul, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai s-a înfiinţat ca o structură pentru rezolvarea chestiunilor de frontieră între republicile din fosta URSS şi China. În această sferă, organizaţia a lucrat bine şi şi-a atins scopurile. Însă structura a ieşit din cadrul limitelor şi al sarcinilor iniţiale. Deoarece ea este solicitată. Acum interesul pentru lucrul în cadrul organizaţiei de cooperare de la Shanghai este manifestat şi de Iran, şi de India, şi de Pakistan. Cu Republica Populară Chineză relaţiile noastre se desfăşoară foarte dinamic. Avem schimburi comerciale de 90 de miliarde de dolari, în ciuda tuturor dificultăţilor de pe piaţa internaţională, în ciuda tuturor greutăţilor economice. Iar schimburile vor creşte, sunt sigur. Sarcina noastră principală este diversificarea legăturilor comerciale şi economice. Şi ne mişcăm cu succes în această direcţie. Lucrăm împreună în cosmos, în construcţia de avioane şi în alte domenii. Avem multe interese comune, colaborăm pe arena internaţională.”

John Simpson, BBC: „Ţările occidentale sunt aproape unanime afirmând că a început un nou „război rece”. Aproape în fiecare zi avioanele ruseşti fac manevre la frontierele spaţiului aerian, mulţi consideră că asta are loc la ordinul dumneavoastră, fiind conducătorul suprem al forţelor armate ale Rusiei. Acum vă confruntaţi cu probleme în sfera valutei. Pe acest fond vă este necesară susţinerea ţărilor occidentale, nu aţi dori acum să afirmaţi că sunteţi gata de rezolvarea constructivă a problemelor din Ucraina?”

VLADIMIR PUTIN: „Vă mulţumesc mult pentru întrebare. În legătură cu exerciţiile noastre, cu manevrele, cu dezvoltarea forţelor armate. Aţi spus că Rusia şi-a adus aportul la creşterea tensiunilor în relaţiile internaţionale. Aşa este, dar în sensul că a început să reacţioneze mai dur la încălcarea intereselor ei. Nu atacăm pe nimeni, în sens politic.

Avem două baze în străinătate, în regiuni cu probleme din punctul de vedere al activităţii teroriste, Kârgâzstan şi Tadjikistan. Bazele americane sunt în toată lumea, şi consideraţi că noi ne comportăm agresiv?

Am crescut bugetul apărării, dar cheltuielile Pentagonului le depăşesc pe ale noastre. Avem dreptul să alegem căile de apărare a securităţii noastre, la fel ca alte state. Acum, în legătură cu acordul pentru scutul anti-rachetă. Cine a ieşit din înţelegere? Noi? Nu, au făcut-o Statele Unite. În mod unilateral. Ne creează ameninţări. Nu doar în Alaska, dar şi în Europa – în Polonia, în România. Cine dintre noi se comportă agresiv? Nu voi vorbi acum cine are dreptate în problema ucraineană. Ei sau noi. Eu consider că noi avem dreptate. Dar să lăsăm asta momentan. Dorim relaţii echivalente, dar doar în condiţiile respectării intereselor noastre naţionale.”

„Consider că poziţiile noastre sunt obiective. În privinţa elitelor: există vinuri de elită, dar nu există oameni de elită. Pe umerii reprezentanţilor puterii se ţine ţara. Toţi oamenii sunt egali. Sunt şi oameni bogaţi, cu dispoziţii patriotice. Da, mulţi sunt nemulţumiţi, dar pentru ce să se bucure? Cum să iasă din asemenea situaţii? Nu poţi să fii dependent la nesfârşit. O companie din off-shore a luat decizia cu privire la dividende. Ştiţi ce s-a întâmplat ulterior? Directorii locali au spus: nu putem să vă transferăm bani. Noi le-am spus: sunteţi obligaţi conform legii. Ei au spus: „Da, suntem, dar nu o vom face”. Ştiţi ce s-a întâmplat? Şi-au dat demisia. Principalul apărător al intereselor cetăţenilor ruşi poate fi doar un stat puternic.”

646x404 (6)
Vladimir Putin, în sala de conferinţă, în timpul discursului său anual FOTO AP

Reuters: „Rusia a fost implicată în una dintre cele mai profunde crize din istoria ei. Există şi evenimentele din Ucraina, şi sancţiunile, şi situaţia de pe piaţa valutară. Unii reprezentanţi ai elitelor, dincolo de opinia publică, vă acuză de asta. Nu pot să-i nominalizez. Cât de sigur sunteţi de anturajul dumneavoastră? Cum estimaţi riscurile unei lovituri de stat?”

VLADIMIR PUTIN: „Liniştiţi-vă, nu avem palate. De aceea nu putem avea „lovituri de palat”. Avem o reşedinţă oficială – Kremlinul. El este bine apărat. Dar baza securităţii nu este asta, ci susţinerea poporului rus. Ca oamenii să simtă cu inima, acţionăm în direcţia intereselor noastre naţionale. Am vorbit de multe ori: lovitura de stat din Ucraina este o mare greşeală. Ucraina nu este o republică bananieră. Voi vorbi despre discuţiile pe această temă. Cu toţii cunosc înţelegerea dintre opoziţie şi putere de pe 21 februarie, semnată şi de reprezentanţi internaţionali. Ni s-a spus: este important ca Ianukovici să nu aplice forţa. Nu a aplicat-o şi a primit în rezultat lovitura de stat. Ni se spune: Ce e de făcut acum, când a avut loc lovitura de stat. Ar trebui să-i fi oprit pe aceşti radicali, să le spuneţi: vrem să vă vedem în Europa, vrem să semnaţi Acordul de Asociere, dar nu prin asemenea metode, întoarceţi-vă la înţelegerile din 21 februarie. Sunt convins, dacă aşa s-ar fi vorbit, rezultatele ar fi fost altele. Dar asta nu s-a făcut.”

Jurnalist din regiunea Kirov-Viatka: „Cum poate fi vândut pe piaţa internaţională cvasul din regiunea Kirov?”

VLADIMIR PUTIN: „Ne vom strădui să vă ajutăm să recuperaţi piaţa din Rusia, în primul rând.”

Evghenii Rojkov, Rossia1: „Cu Crimeea totul e clar, întrebarea e doar cât va costa dezvoltarea ei. Vreau să vă întreb despre evenimentele din sud-estul Ucrainei. Cum vedeţi soarta Novorossiei? Credeţi în succesul înţelegerilor de la Minsk? Cum vom ajuta mai departe Donbassul?”

VLADIMIR PUTIN: „Am răspuns parţial la întrebarea dumneavoastră răspunzând la întrebarea dată anterior. Ne bazăm pe faptul că această criză trebuie rezolvată. Şi ea trebuie rezolvată în mod politic. Desigur, vom ajuta oamenii, aşa cum o facem şi acum. Trebuie să ne bazăm pe principiile de bază ale dreptului internaţional şi al dreptului popoarelor la alegere. Ne bazăm pe faptul că un spaţiu politic comun trebuie restabilit. Trebuie să-i respectăm pe oamenii care trăiesc în sud-estul Ucrainei. Trebuie să ne ocupăm de restabilirea legăturilor economice. E cunoscut faptul că întreprinderile energetice ucrainene lucrează pe cărbune din Donbass, dar el nu se cumpără acum. Au închis toate băncile. Aşa în legătură cu fiecare întrebare. Dar altă cale, în afară de rezolvarea paşnică, nu există. În legătură cu înţelegerile de la Minsk. E o chestiune foarte importantă. Suntem pentru implementarea acestora. Am fost unul dintre iniţiatorii acestor înţelegeri. Şi preşedintele Poroşenko doreşte rezolvarea paşnică. Dar el nu e singur acolo. Auzim şi alte chemări din Ucraina.”

Anton Verniţkii, Pervîi Kanal: „Situaţia economică a Rusiei nu este plata pentru acţiunile din Crimeea?”

VLADIMIR PUTIN: „Nu, situaţia economică nu este plata pentru Crimeea, ci pentru dorinţa noastră naturală de a ne autoconserva.

După căderea zidului Berlinului, ne-am deschis în faţa partenerilor noştri. Ce am primit pentru asta? Susţinerea directă a terorismului în Caucazul de Nord.

Să ne amintim cum s-a pregătit ţara pentru Olimpiadă. Am vrut să organizăm o sărbătoare pentru amatorii sportului din întreaga lume. Dar s-au făcut încercări de a discredita atât pregătirile pentru Olimpiadă, cât şi Olimpiada însăşi, sunt lucruri cunoscute. Pe „ursuleţul” nostru întotdeauna au încercat să-l tragă în ţeapă. Vor să-l transforme într-o păpuşă. Chestiunea nu este în Crimeea. Chestiunea este în faptul că noi ne apărăm dreptul la suveranitate şi existenţă. În asta e toată problema. Situaţia economică nu e simplă. E o influenţă de 25-30% asupra economiei noastre. A fost alegerea noastră. Nu are legătură cu Crimeea.”

VLADIMIR PUTIN, despre conflictul din Ucraina: „Nu voluntarii au mers la Kiev, ci autorităţile ucrainene au trimis armata în Donbass. În Kiev a fost comisă o lovitură de stat, o parte din ţară nu a fost de acord, dar în locul unui dialog politic s-a utilizat întâi miliţia, apoi armata. Iar acum încearcă să rezolve problema printr-o blocadă economică. Consider că o asemenea cale e dăunătoare şi fără perspectivă pentru soarta poporului ucrainean. Suntem gata să acţionăm ca intermediari pentru restabilirea păcii şi a unui spaţiu politic unic.”

Jurnalist UNIAN: Am o scurtă întrebare în legătură cu operaţiunea militară pe care aţi organizat-o în estul Ucrainei. În primul rând, împotriva populaţiei civile din estul Ucrainei. Ce le-aţi spus militarilor, trimiţându-i în estul Ucrainei? Ce le-aţi spus mamelor ofiţerilor ruşi ucişi, care au murit în Ucraina? Încă o întrebare. Fostul preşedinte al Ucrainei Victor Ianukovici, care se ascunde în Rusia, a închis-o pe Iulia Timoşenko. Acum candidatul cu nr. 1 de pe lista lui Ianukovici, Nadia Savcenko, se află în detenţie în Rusia. Când va fi eliberată? Pilotul Savcenko, Oleg Senţov şi alţi 30, cel puţin, prizonieri militari ucraineni, care se află în Rusia.

VLADIMIR PUTIN: „În chestiunea Savcenko am o părere deschisă, concretă. În sală se află colegii jurnaliştilor care au murit în estul Ucrainei. Ei nu au participat la acţiuni de luptă şi nu aveau arme. Aceşti oameni au fost ucişi. După informaţiile cunoscute, îndrumătorul pentru uciderea lor a fost doamna Savcenko. Dacă se va dovedi că ea nu este vinovată, pe ea o vor elibera. În caz contrar, ea va executa un termen de închisoare. Vom vedea cum se va dezvolta situaţia şi la ce concluzie va ajunge instanţa de judecată. În ceea ce priveşte ceilalţi militari pe care i-aţi amintit, noi nu-i considerăm prizonieri de război. Îi verificăm pentru complicitate la activităţi teroriste. În privinţa a cine poartă responsabilitatea, la noi în Rusia, ca şi în alte republici prezidenţiale, preşedintele este responsabil pentru totul. Pentru militari răspunde comandantul suprem al armatei. În Rusia o singură persoană are ambele responsabilităţi. Toţi cei care, dintr-o pornire, îşi fac datoria sau participă benevol la acţiuni militare nu sunt mercenari, deoarece nu primesc bani pentru asta. În înţelegerea poporului nostru, operaţiunea de pedepsire în sud-estul Ucrainei este desfăşurată de forţele militare ucrainene.”

Konstantin Kalachev, analist politic: „Se cunoaşte că Putin nu foloseşte internetul. Prin conţinutul răspunsurilor nu e greu să-ţi dai seama ce canale şi programe TV preferă Putin. Se pare că televizorul îl influenţează şi pe el.”

Cred că poziţia noastră pe marginea Ucrainei şi altor situaţii de criză trebuie să le dea de înţeles partenerilor noştri că e timpul să ne oprim din construit ziduri şi să construim un spaţiu comun de securitate şi libertate economică. Vladimir Putin

Vladimir Kondratiev, NTV: „Cu puţin timp în urmă, am marcat 25 de ani de la căderea zidului Berlinului. S-au realizat multe lucruri, am fost foarte aproape de ridicarea regimului de vize cu UE. În ultimele luni se ridică din nou un zid al izolării şi învinuirilor reciproce. Unde ne poate duce această răcire a relaţiilor?„

VLADIMIR PUTIN: „Aţi spus că s-a prăbuşit zidul Berlinului şi acum se înalţă altul. Dar noi vedem asta nu doar începând de acum. După căderea zidului Berlinului nu ne-au spus că nu va avea loc o extindere a NATO către est? Dar ea a început. Acesta nu este un zid? Nimeni nu s-a oprit, înţelegeţi. Asta este principala problemă a relaţiilor internaţionale de astăzi. Partenerii noştri occidentali nu s-au oprit. Ei au considerat că sunt un imperiu, iar ceilalţi sunt vasali.

Andrei Kolesnikov: „Caracterizând situaţia actuală, l-aţi citat pe Aleksandr Gorciakov, “Rusia se concentrează”. Ce face acum Rusia? Se concentrează? Poate e timpul să ne oprim din concentrare? Sau să ne relaxăm?”

VLADIMIR PUTIN: „Trebuie să lucrăm. Condiţiile actuale ne împing la lucru. Condiţiile ne obligă să fim mai eficienţi. Pentru viitorul economiei trebuie să creăm condiţii propice pentru funcţionarea mediului de afaceri, să asigurăm libertatea de a face afaceri, să garantăm dreptul la proprietate. Trebuie să fortificăm regiunile.Am expus programul. Am avut în vedere, de asemenea vacanţele fiscale, facilităţi pentru micul business. Trebuie să întărim asta prin muncă concretă. Este greu să cream mai multe posibilităţi pentru producţia reală, deoarece poate ieşi un avantaj mare din investiţiile în energetică. Dar dacă conjunctura se schimbă, viaţa ne împinge spre dezvoltarea altor ramuri ale economiei. Sper că actuala conjunctură ne va ajuta s-o facem.

Aleksandr Gamov, Komsomolskaia Pravda: „Cred că astăzi mulţi se întrebau în ce dispoziţie veţi fi. Întrebările sunt următoarele: din 2008 vorbim că trebuie să scăpăm de dependenţa de exportul de petrol. Dar încă mai există această dependenţă, şi nu se ştie cât va mai continua. Vom putea utiliza criza în scopuri benefice? În adresarea dumneavoastră către Adunarea Federală aţi vorbit despre o serie de înlesniri pentru mediul de afaceri, care erau demult necesare. Dar cea mai mare problemă e birocratizarea deciziilor importante, inclusiv cele prezidenţiale. Există siguranţa că indicaţiile dumneavoastră vor fi executate?”

VLADIMIR PUTIN: „Siguranţa vine din poliţa de asigurare. Siguranţa este importantă. În privinţa birocraţiei: avem aici colegi din Europa, să vă povestească despre birocraţia din Bruxelles – nu se compară cu birocraţia noastră. Dar problema nu e în birocraţie. Ci în conjunctura economică. Oricât s-ar strădui guvernul să ia măsurile necesare, procesul rămâne foarte dificil. Ne străduim să creăm mai multe posibilităţi pentru producţia reală.”

Un jurnalist întreabă: „În ţară e criză monetară. Cum credeţi, în următorii 2 ani vom avea o criză financiară şi economică?”

VLADIMIR PUTIN: „Nimeni nu poate prevede ce se va întâmpla, e posibil să nu avem o criză, poate că situaţia se va rezolva chiar în următoarele luni. Guvernul şi Banca Centrală trebuie să acţioneze. Dobânda a fost majorată de la 10 la 17%, economia se va adapta la această situaţie.Se va produce structurarea economiei. Asta se va produce inevitabil. Mai trebuie, pentru a se stabiliza valuta, să se restrângă volumul de ruble.Nu trebuie să se umble la rezervele de aur.”

VLADIMIR PUTIN: „S-a atins şi s-a depăşit ţinta creşterii salariale pentru zece categorii de angajaţi: profesori, medici, lucrători din cultură. Principala chestiune la ordinea de zi: cum va evolua economia, valuta naţională. Produsul Intern Brut Rusiei a crescut cu 0,7% în 2014, iar producţia industrială cu1,7%. Volumul rezervelor monetare ale guvernului valorează 8 trilioane de ruble.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a ţinut cea de-a zecea conferinţă anuală în faţa presei, începând cu ora 12.00, ora Moscovei, fără limită de timp sau restricţii tematice. Cea mai lungă conferinţă de acest tip a preşedintelui rus a fost în anul 2008 şi a durat patru ore şi partruzeci de minute. Anul trecut conferinţa lui Putin a durat patru ore şi zece minute. La conferinţă sunt acreditaţi 1259 de jurnalişti. Cu toţii au dreptul să-I pună o întrebare preşedintelui Putin. Reporterii provin din ţări precum Japonia, SUA, Iran, Germania, Franţa, România, Belarus, Suedia, Israel, China, Danemarca, Spania, Abhazia, Polonia, Azerbaidjan, Vietnam şi Marea Britanie.

Rusia se confruntă în acest moment cu o criză economică majoră provocată de căderea cursului rublei şi de reducerea preţului petrolului pe pieţele internaţionale. În paralel continuă criza din Ucraina, Rusia fiind acuzată că a intervenit militar în confruntările dintre armata ucraineană şi separatiştii din Doneţk. Aceasta este cea de-a zecea conferinţă de presă anuală susţinută de Vladimir Putin în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse, prima fiind susţinută în anul 2001. În timpul acestor conferinţe de presă Putin răspunde în direct întrebărilor puse de jurnaliştii acreditaţi. Oficial nu există restricţii privind întrebările ce pot fi adresate şi nici pentru perioada de timp a conferinţei. Oricum, Putin acordă de obicei prioritate organelor de media ruseşti.

articol preluat de pe http://adevarul.ro

Cum a “vândut” SUA lumii fracturarea hidraulică. Diplomaţie cu miros de gaze

Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București, recunoaște, într-o declarație acordată publicației americane Mother Jones, că a intervenit pe lângă guvernul de la București pentru a debloca procesul de concesionare de perimetre de explorare de gaze de șist către compania americană de petrol și gaze Chevron.

Declarația face parte dintr-un articol intitulat “Cum a vândut Hillary Clinton fracturarea hidraulică în întreaga lume“, articol care prezintă modul în care, în mandatul de secretar de stat al lui Clinton, Departamentul de Stat al SUA a colaborat îndeaproape cu mari companii energetice americane pentru a promova dezvoltarea de zăcăminte de gaze de șist prin fracturare hidraulică la nivel global, ca parte a unui demers american mai amplu de luptă împotriva schimbărilor climatice, de creștere a resurselor energetice ale lumii și de subminare a influenței politice exercitate de Rusia în Europa prin “arma” Gazprom.

“Potrivit declarațiilor, telegramelor diplomatice și altor documente obținute de Mother Jones, în cadrul programului derulat de către Departamentul de Stat, oficiali americani, unii dintre ei având legături strânse cu industria energetică, au ajutat companii petroliere americane să obțină concesiuni de gaze de șist extrem de profitabile în străinătate, stârnind îndoieli cu privire la adevăratele interese servite de către respectivul program”, scrie publicația citată.

În articol, în care sunt prezentate demersurile de lobby și advocacy pentru dezvoltarea gazelor de șist purtate de americani în mai multe state din Europa, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau România, dar și la Comisia Europeană, se afirmă că, în unele cazuri, Departamentul de Stat s-a implicat direct în negocierea acordurilor petroliere dintre guvernele respective și companiile americane.

Astfel, potrivit sursei citate, Mark Gitenstein, în postura sa de ambasador al SUA la București, s-a întâlnit cu directori ai Chevron și cu oficiali români, pentru a-i presa pe cei din urmă să concesioneze către Chevron perimetre de explorare pentru gaze de șist.

Citește mai mult pe Energy Report

articol preluat de pe http://farafracturare.ro/