Întâlnirea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi, în cadrul vizitei din Ucraina

10827987_1758696814356666_2163043522044959938_o

foto si articol – dprp.gov.ro

10.05.2015

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr efectuează o vizită la Cernăuţi, în Ucraina, în perioada 9 – 10 mai 2015.În cadrul acestei vizite, oficialul român a avut, astăzi, 10 mai, o întrevedere cu viceguvernatorul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Ruslan Senciuk, cu primarul oraşului Cernăuţi, Kaspruk Oleksey, şi cu un reprezentant al Consiliului regional Cernăuţi.

Ministrul delegat a amintit ca membrii comunităţii româneşti din Odesa au fost primii care au condamnat anexarea ilegală a Crimeei, anexare considerată ilegală şi contrară normelor de drept. Totodată, în contextul în care România a fost primul stat al UE care a ratificat Acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană, oficialul român şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia în care Mircea Druc, cetăţean român, a fost împiedicat să îşi continue călătoria la intrarea în Ucraina. Totodată, Angel Tîlvăr a subliniat importanţa pe care libertatea presei o are în condiţiile libertăţii de circulaţie şi accesului neîngrădit al jurnaliştilor la evenimentele pe care le consideră relevante. În acest context , ministrul delegat a solicitat punctul de vedere al oficialilor cu care s-a întâlnit, în ceea ce priveşte situaţia menţionată.

Demnitarul român şi-a exprimat dorinţa că mesajele pozitive de la nivel înalt să fie preluate de administraţiile locale, care sunt importante în planul de reforme care are ca rezultat şi continuarea sprijinului internaţional pentru Ucraina. Ministrul delegat a amintit şi Acordul de mic trafic de frontieră, semnat pe 2 octombrie 2014 de prim-miniştrii din Ucraina şi România, care va intra în vigoare în mai 2015 şi va aduce beneficii concrete pentru aproximativ 2 milioane de cetăţeni.

A fost, totodată, menţionată şi păstrarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase a comunităţilor tradiţionale de români, ca unul dintre obiectivele fundamentale ale statului român. În acest sens, ministrul delegat a solicitat sprijin autorităţilor în ceea ce priveşte acţiunile pe care mediul asociativ şi comunităţile le organizează, în aşa fel încât promovarea relaţiilor dintre România şi Ucraina să se transpună şi la nivelul acestora.

Pe lângă problemele legate de folosirea limbii române în sistemul de educaţie şi unificarea programei şcolare, ministrul delegat a solicitat sprijin autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi pentru derularea proiectului DPRRP – MAE vizând reabilitarea Casei Aron Pumnul, un loc cu valoare simbolică specială pentru românii de pretutindeni.

articol preluat de pe http://www.dprp.gov.ro/