Sfântul Nou Mucenic Ilie Ardunul († 1686)

foto preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

articole preluate de pe: sfintisiicoane.wordpress.com; sfantulantoniecelmare.wordpress.com

 

Sfântul Nou Mucenic Ilie Ardunul († 1686)

---

 

Sfântul Nou Mucenic Ilie Ardunul sau Bărbierul din Kalamata, Peloponez, Grecia

articol preluat de pe sfintisiicoane.wordpress.com

Acesta se născu în Kalamata, Grecia, şi era bărbier în oraşul său unde era mult preţuit ca un om înţelept şi drept.

Însă Ilie avea adesea neînţelegeri cu căpeteniile târgului pentru felul cum se purtau cu fraţii lor ortodocşi, care încă sufereau sub povara grelelor biruri puse asupra lor de către stăpânitorii turci.

Ilie credea că atâta vreme cât nu se vor uşura birurile împovărătoare, mulţi creştini ortodocşi aveau să se convertească la credinţa musulmană, ca să scape de greaua povară.

Însă bătrânii târgului nu-l credeau.

Ca să-şi dovedească spusele, la o întâlnire cu aceştia, Ilie spusă că dacă cineva i-ar da un fes de musulman, el însuşi s-ar converti.

Unul dintre bătrâni se duse şi îi aduse un asemenea fes.

Ilie şi-l puse pe cap şi se dusa înaintea cadiului târgului, mărturisind că este musulman.

Mai târziu, venindu-şi în sine, se căi de fapta sa nechibzuită.

Plecă din Kalamata si se duse cu corabia la Sfântul Munte Athos unde îşi mărturisi apostazia, i se săvârşi Mirungerea şi rămase acolo îmbrăcând haina monahală.

De-a lungul a 8 ani în liniştea mănăstirii, Ilie pururea se aşeza dinaintea lui Dumnezeu cu adâncă umilinţă, vărsând belşug de lacrimi pentru fapta sa.

Însă inima sa neavând pace, hotărî să se întoarcă în Kalamata pentru a-L propovădui pe Hristos.

Părintele său duhovnicesc îl întări în hotărârea sa binecuvântându-i plecarea.

Cei din Kalamata, aflând gândul lui, încercară să îl facă să renunţe, temându-se că va slăbi în chinuri şi nu îşi va duce până la capăt mucenicia.

Însă Ilie era neclintit.

După mult post şi rugăciune, primi Sfânta Împărtăşanie şi îndată merse în cafenelele din împrejurimi, unde fu recunoscut îndată de musulmani care îl strigară pe numele primit cât devenise musulman, Mustafa.

Ilie răspunse:

– Nu mai sunt Mustafa, ci Ilie. Sunt creştin ortodox.

Apoi Ilie începu a ocârî rătăcirea musulmanilor.

Cei de faţă se năpustiră cu sălbăticie asupra lui şi îl ătură rău, apoi îl duseră la cadiu.

Înaintea dinvanului, Ilie fu învinuit că primise islamul de bunăvoie, iar apoi săvârşi apostazie.

În toate cele trei interogatorii, în ciuda bătăilor şi chinuirilor, rămase neclintit în mărturisirea credinţei celei adevărate spunând:

– Chiar de mă veţi supune la zeci de mii de chinuri nu mă veţi putea face să mă lepăd de Domnul Iisus Hristos. Deci faceţi cu mine ce voiţi.

În timpul chinurilor rămase liniştit, cântând psalmi.

În cele din urmă, fu osândit la moarte prin aruncare în foc, primind astfel cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei, la 31 ianuarie 1686.

După moartea sa, creştinii putură să îi cumpere trupul de la musulmani şi îl îngropară în biserică.

Cinstitele sale moaşte se arătară izvor ce picură mângâiere, tămăduire şi izbăvire tuturor celor ce se apropiau de ele.

Mai târziu, capul său fu luat şi păstrat în Mănăstirea Vulkanu de lângă Kalamata, unde se află până astăzi, luminând cu razele minunilor Peloponezul şi întreaga lume.

 

Noul Mucenic ILIE ARDUNUL din Kalamata, Peloponez, Grecia († 31 ianuarie)– UN SFANT FRIZER

---

 

articol preluat de pe sfantulantoniecelmare.wordpress.com

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Noului Mucenic Ilie

Ilie s-a născut în Kalamata.

Meseria lui era frizeria.

Datorită meseriei se întreţinea cu mulţi oameni şi dobândise o suficientă experienţă socială, încât putea să vorbească despre multe teme sociale.

Discutând într-o zi cu nişte fruntaşi, cu multă durere şi cu mare necaz le-a vorbit despre chinurile pe care le sufereau creştinii de la turci şi îi rugă pe fruntaşi să-i uşureze de dările grele.

Dar fruntaşii susţineau că creştinii nu sunt în primejdia de a se lepăda de credinţa lor, aşa cum spunea Ilie.

Şi Ilie le-a răspuns că n-au idee de cât de mult e chinuit poporul sărac.

– Mie – a spus, dacă cineva îmi dă un fes, îmi schimb credinţa…

N-a spus asta pentru că aşa voia să şi facă, ci pentru a prezenta starea jalnică a creştinilor.

Un fruntaş, ca să glumească, s-a dus şi a cumpărat un fes şi i l-a dat lui Ilie.

Şi Ilie, din încăpăţânare în ceea ce spusese, s-a mâniat şi s-a dus de şi-a schimbat credinţa.

Vedeţi, iubiţilor, unde duc câteodată glumele şi tachinările?

Pot să facă cele mai mari crime.

Şi există o crimă mai mare decât ca un creştin să-şi schimbe credinţa?

Creştinii, care au aflat acest lucru dureros, s-au întristat mult.

Dar frizerul Ilie n-a purtat multă vreme fesul.

A înţeles ce făcuse, a plâns mult şi nesuferind să-i vadă pe creştini privindu-l cu dispreţ, s-a ridicat şi s-a dus în Sfântul Munte.

Acolo şi-a mărturisit păcatele sale, a fost miruit şi a devenit călugăr şi a trăit o viaţă monahală timp de opt ani întregi.

Dar Ilie nu se odihnea.

Conştiinţa continua să-l mustre pentru ceea ce făcuse.

În gând îi veneau înfricoşătoarele cuvinte ale lui Hristos:

“De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Părintelui Meu ceresc”.

Această nelinişte i-a destăinuit-o duhovnicului său, iar acela, om cu frică de Dumnezeu, i-a spus să se ducă înapoi în Kalamata şi acolo să-şi mărturisească credinţa în Hristos.

În Kalamata, creştinii, cărora le spusese secretul său, încercau să-l facă să se răzgândească în ceea ce priveşte demersul său curajos, pentru că se temeau ca nu cumva să se clatine.

Dar Ilie era statornic în hotărârea lui ca diamantul şi nu lua în calcul nicio teamă. După ce s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, s-a înfăţişat în piaţă şi se plimba pe drumurile cetăţii.

La început, turcii nu-l cunoşteau, însă mai pe urmă, după puţin, l-au recunoscut şi i-au spus:

– Tu nu eşti Mustafa Ardunis?… (Aşa îl numiră când se făcuse turc).

– Eu sunt, răspunse Ilie, dar nu mai sunt Mustafa, sunt Ilie; sunt creştin ortodox…

Şi imediat a început să acuze religia turcilor, că este mincinoasă şi să propovăduiască cu multă putere pe Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu.

Turcii, cum l-au auzit, s-au mâniat. L-au prins, l-au bătut şi l-au dus la judecător, spunându-i:

– Acesta, aici, de unul singur a cerut şi a primit credinţa noastră şi acum se leapădă de ea.

Anchetatorul l-a întrebat dacă cele pe care i le aduc ca pâră sunt adevărate, iar Ilie a mărturisit din nou.

Atunci l-au aruncat în temniţă, ca să se gândească ce să-i facă.

În temniţă l-au chinuit mult, ca să se facă turc din nou, dar niciun chin nu l-a clătinat.

După puţine zile, l-au scos din temniţă şi l-au dus la tribunal pentru o nouă anchetă. Judecătorul l-a întrebat:

– Ce-ai hotărât?

Şi Ilie a răspuns:

– Ce mă mai întrebi? Oricât m-aţi pedepsi, nu mă voi lepăda de Domnul meu Iisus Hristos. Fă cu mine ce vrei.

Judecătorul a emis hotărârea să-l ardă cu lemne verzi.

Călăii l-au apucat şi l-au dus la locul muceniciei.

În timp ce mergea spre mucenicie, unul din călăi i-a dat o lovitură puternică cu sabia şi i-a tăiat spatele.

Dar mucenicul, cu toată durerea, continua să-L mărturisească pe Hristos şi să cânte psalmii lui David.

Au ajuns la locul execuţiei.

Acolo au aprins un foc, ca să-l ardă.

Însă aşa cum mărturiseau creştinii care fuseseră de faţă, focul nu i-a ars nici hainele, nici barba, nici părul.

Dar sufletul său a zburat din trup şi a plecat curat şi neîntinat în cer.

Sfântul lui trup strălucea de o lumină dumnezeiască.

Creştinii l-au luat cu evlavie şi l-au îngropat.

L-au îngropat într-un loc, unde mai târziu au construit o biserică în cinstea mucenicului, dar de teama agarenilor au numit-o a Sfinţilor 40 de Mucenici.

Sfântul lui cap se află acum la Mănăstirea Vulcanu, iar la sărbătoarea sfântului, pe 31 ianuarie, se adună multă lume.

***

Iubiţii mei! Mucenicul Ilie din Kalamata este lauda tuturor, dar în mod desebit este lauda frizerilor.

A demonstrat prin pilda lui că şi un frizer poate să se sfinţească, să mărturisească şi să devină mucenic pentru Hristos.

Meseria nu-l împiedică pe om de la îndatoririle lui creştine.“

Sursa: “Ne vorbeşte Părintele Augustin…” (vol. VI)