Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei (2 februarie 1813)
Tarile Romane după “Tratatul de la București (1812)” – 1812 – 1829
foto si articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei (2 februarie 1813)
La data de 2 februarie 1813, este instituit prin lege, organul executiv al Basarabiei ţariste, alcatuit din două departamente (ministere) Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.
Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 – foto preluat de pe www.istoria.md
Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom.
Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.
Trebuie menționat că prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernămîntul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 venea ca o completare la primul și atribuia acestui guvernămînt două departamente (ministere).
Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga:
„Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.”
Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.”
Tendinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat
„Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”,
prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.”
Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei:
„Administrînd Basarabia, trebuie să ne gîndim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sîrbii caută o patrie. Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.”
Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti. De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.
Prin aceste legi, şi inclusiv cea din 2 februarie 1813, țarul Alexandru I încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni.
Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) se aflau în grija guvernatorului civil. Acesta era totodată şi preşedintele guvernămîntului regional.
El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pămîntului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile din timpul Principatului al Moldovei.
