(George Simion) Domnule Ponta, sunt mândru că sunt român …
Doi premieri şi un abuz
foto – adevarul.ro
articol – George Simion – adevarul.ro
Bună ziua domnule prim-ministru, Sunt eu, George Simion, cetăţeanul României expulzat din Republica Moldova. Maşina avocatului meu tocmai a fost spartă şi, nici până acum,nu mi s-a comunicat vreo vină pentru care mi-au fost încălcate drepturile, în afara faptului că SUNT MÂNDRU CĂ SUNT ROMÂN.
Nu v-aş fi scris acest apel dacă lucrurile mergeau bine cu anularea interdicţiei mele. Din păcate, ce aţi cerut public la Chişinău, să am acces la justiţie, nu se întâmplă. La primul termen, care mi-a fost fixat astăzi, de ziua copiilor, judecătorul nu a luat în considerare nimic din ceea ce reprezentanţii mei legali au cerut. Ba chiar a stabilit continuarea procesului abia pe 11 iunie.
Asta nu e nimic însă. O mică mostră din statul pe mâna căruia ar trebui eu să-mi pun nădejdea:
În imagine este maşina avocatului meu care a fost spartă cu 30 de minute înainte de proces. Toate actele, pregătite ca apărare (ce fel de apărare totuşi, dacă nu ştiu şi cred că nici Dumneavoastră nu ştiţi ce am făcut?) au fost furate.
Sunt unionist, domnule Ponta. Din campania electorală am dedus că şi Dumneavoastră vă aflaţi în această categorie, care numără cam trei sferturi din poporul nostru. Dacă azi mi se întâmplă mie una ca asta, mâine să nu fiţi expulzat şi Dumneavoastră din Chişinău… Doar nu ar fi o premieră pentru casta conducătoare din Republica Moldova, am avut astfel de cazuri pe parcursul celor 24 de ani de relaţii bilaterale dintre cele două state româneşti.
Pentru că aici nu e vorba de mine. Aici e vorba de sutele de mii de oameni care împărtăşesc opţiunea unionistă peste Prut şi se caută să li se pună pumnul în gură. Şi despre faptul că România tolerează aşa ceva, oferind sprijin necondiţionat. Şi e vorba despre solicitarea de a avea acces liber la justiţie, făcută public pe 21 mai la Chişinău, pe care vi-o reamintesc:
Victor Ponta la Chisinau despre cazul George Simion
înţeles greşit… Când am ieşit 10 000 de oameni în stradă pentru Unire la Bucureşti, v-am cerut o relaţionare directă cu milioanele de români de peste Prut. Nu cu casta conducătoare, care este duplicitară, duală, şi jonglează formidabil între Est şi Vest. Nu v-am cerut protejarea acestor bandiţi, care bat recorduri mondiale în devalizarea economiilor populaţiei.
Astăzi, până nu e prea târziu, domnule Prim-ministru, vă cer să aveţi o atitudine fermă, să-mi apăraţi drepturile de cetăţean al României şi al Uniunii Europene, şi să transmiteţi un mesaj clar la Chişinău.
Altfel, mâine tovarăşii de acolo o să vă expulzeze pe Domnia voastră!
Cu speranţă,
George Simion
articol preluat de pe http://adevarul.ro/