Paul Vinicius, scrisoare deschisă către Nicolae Manolescu

Paul-Vinicius-003

Domnului Nicolae Manolescu, președinte al USR:

Domnule președinte,

de când ați preluat mandatul funcției din fruntea breslei scriitoricești, multe ape au secat ori numai s-au despărțit, păsările migratoare au plecat și au revenit de zece ori din țările calde, entuziasmele inițiale s-au tot dus pe Dâmbovița, la vale, statutul USR a fost modificat prin subtila, perseverenta dumneavoastră grijă și prin manevre de culise, dibace, cu ajutorul subalternilor obedienți – înșurubați de chiar dumneavoastră în posturi-cheie -, asigurându-vă astfel o domnie comodă și viageră, prin „telecomandă”, de pe la Paris, de sediul uniunii scriitoriilor (acum, numai amintire) s-a ales praful, nemaivorbind despre modul aberant și rușinos în care, prin trafic de influență, impuneți desemnarea, acordarea și decernarea unor importante premii literare unor autori nemerituoși, într-o deplină zeflemea și batjocoră a oricăror elementare decențe ale spiritului critic, aducând prin aceasta grave prejudicii demnității și statutului scriitorului român. Și toate acestea, în ciuda murmurelor tot mai crescânde și a tot mai deselor luări de poziție împotriva modului discreționar în care conduceți breasla. Haidem să fim sinceri și să privim bărbătește adevărul în față, domnule președinte. Sau, măcar, priviți-vă în adâncul conștiinței dumneavoastră. A sosit vremea. Și sper ca acum, în ceasul al doisprezecelea, să aveți această tărie sufletească și să faceți, în sfârșit, acel gest simplu și benefic pentru toți scriitorii pe care – nu? – ar trebui să-i iubiți. Pentru cei care mai au încă un dram de încredere în dumneavoastră.

Eu, unul, vi-l aștept.

Vi-o aștept.

Cu (încă) respect,

Paul Vinicius

București, 21 ianuarie 2015

articol preluat de pe https://www.facebook.com/paul.vinicius.3?fref=photo

foto actualitatea.eu