”Atentat asupra viitorului țării, asupra copiilor”! Anunțul făcut în Parlament!

ninel peia

sursa – libertatea.ro

Social democratul Ninel Peia a lansat în urmă cu câteva minute (articol publicat la: 12:08 | Tue,24 Mar 15) de la tribuna Parlamentului un atac dur la adresa celor care se ocupă de educația copiilor României.

”Vă rog să luaţi aminte încă de la început că prezenta declaraţie politică o consider a fi o atenţionare asupra unui fapt de o gravitate politică deosebită, poate chiar un atentat îndreptat împotriva viitorului Ţării, asupra copiilor ce mâine vor duce numele României mai departe în istoria încă nescrisă a Neamului nostru.

În România există o alcătuire care, prin modul de a-şi proteja membrii şi felul în care evită orice responsabilitate, aş putea s-o numesc ca fiind ocultă, dar mă voi limita numai să subliniez latura distructivă şi toxică pe termen lung a acţiunilor ei.

Sub o pălărie elegantă, cu ţeluri şi proiecte minunate privind sistemul educaţional autohton, numitul Centrul National de Evaluare şi Examinare ( CNEE ) funcţionează, într-un con de umbră protector o anumită comisie despre care se ştie numai că se ocupă cu elaborarea subiectelor pentru examenele de Capacitate, respectiv Bacalaureat. Presupunând că ai vrea să ştii cine sunt cei ce alcătuiesc aceste importante teste, nu vei afla nimic, nici ce fac cu exactitate şi în ce domenii, nici dacă primesc subvenţii financiare şi din alte surse decât cele guvernamentale, nici măcar care sunt procedurile sau medodologia conform căreia elaborează respectivele subiecte. Mai mult, fiind o emanaţie a unui organism de stat, ar trebui afişate undeva, public, CV-urile onorabililor, declaraţiile lor de avere şi de interese poate chiar răspunsuri ale unor întrebări ce se repetă an de an.

Nu veţi găsi nicăieri aceste simple informaţii. Sunt mai spioni decât spionii… Am putea crede că avem de a face cu o congregaţie secretă, un soi de sectă cu iz educaţional, o frăţie-fantomă, despre a cărei alcătuire cunosc numai câţiva aleşi. Adică, tocmai pe dos conform cerinţelor unei societăţi democratice. Acesta este un lucru scandalos, dar este numai primul.

De când am început să fac câteva demersuri pentru a afla cum să scot la iveala aceste capacităţi intelectuale care influenţează definitiv destinele copiilor români, am primit informatii interesante despre diverse lucruri. Spre exemplu, unii dintre ei sunt abonaţi permanent la diverse contracte de cercetare, unele finanţate din bani publici, altele din bani europeni. Păi, n-ar trebui să ştim şi noi asta? De ce atâta secret?

Despre alţii, am mai auzit că ar face parte din ceva ONG-uri cu finanţare de afară, că sunt consultanţi pe ici, pe colo şi, cea mai gravă acuzaţie, că s-a reusit, prin influenţe de diferite feluri, implementarea unei reguli universale, aceea că la respectivele teste sau examene, trebuie dovedită proasta pregatire a elevilor români.

Bun, iată o acuzaţie grea, deci cui mă adresez , ca să fiu sigur că nu este deloc aşa? Mister, stăpânii subiectelor sunt invizibili. Ceea ce consider că este o palmă dată oricărui parlamentar interesat de bunul mers al Ţării, de viitorul ei.

Toate cele prezentate mai sus le aduc în atenţia dumneavoastră pentru că, numai după simulările examenului de Capacitate, din luna februarie, pentru elevii de clasa 8-a, mi-au fost sesizate situaţii intolerabile pe care vi le împărtăşesc acum, chiar de la această tribună. Am fost informat că:

- 1) subiectelor le-a fost alocat prea puţin timp pentru rezolvare sau invers, rezolvarea subiectelor necesită mai mult timp. Se ştie, în occident, circulă o lege nescrisă care spune că pentru rezolvarea unei probleme, un elev are nevoie de patru ori mai mult timp decât profesorul sau

- 2) subiectele de la matematică ar fi fost, în proporţie covârşitoare, extrase sau aidoma celor din culegerile de specialitate şi nicidecum mai apropiate exemplelor din manuale. Atenţie, era vorba de o simulare la Capacitate, nu o competiţie de tipul cinstitelor Olimpiade…

- 3) legat tot de matematici, vechea practică a depunctării elevilor ce folosesc alte căi de rezolvare a problemelor decât cea agreeată este încă în vigoare, lucru de nepermis într-un sistem de învăţământ sănătos

În esenţă, la acestea se adaugă spiritul în care sunt concepute subiectele, spirit care este foarte indepărtat de ţelul declarat, acela de a evalua consolidarea cunoştinţelor de bază la diverse materii.

Dragi colegi, pentru că nu puteam lua aceste acuzaţii de bune, am întreprins, la rândul meu, câteva investigaţii. Şi ce-am aflat nu mi-a plăcut câtuşi de puţin.

Astfel,

- am strâns la un loc mai mulţi studenţi şi masteranzi de la Matematică-Informatică şi le-am cerut să rezolve problemele date elevilor de clasa 8-a, la materia specifică. Puţini dintre ei au rezolvat testul integral şi de nota 10, dar ATENŢIE, şi aceştia în 4 ore şi nicidecum în cele 3 ore alocate elevilor. Deci cum să facă faţă, onorabil, un copil de numai 14 ani ?

- am repetat exact aceeaşi procedură cu testul de la limba română, tot de la Capacitate, unde am folosit studenţi şi masteranzi de la litere şi filozofie. Rezultatul a fost, în mare acelaşi, şi a dovedit că timpul alocat nu este suficient pentru a preda o lucrare de nota 10.

- Am mers mai departe . Am trimis aceleaşi subiecte de matematică unor şcoli din Statele Unite, Austria şi Germania, unde au fost folosite ca examene extracuriculare pentru elevi de aceeaşi vârstă. Rezultatele au fost dezastruoase: nici unul dintre copii nu ar fi luat nota şase!

Desigur, am mai primit şi informaţia că materia care se preda la noi în clasa a 8-a, în Austria se studiază tocmai in clasa a 11-a.

În concluzie, vă asigur că nu sunt un adept al teoriei conspiraţiei, nu am găsit decât următoarea explicaţie pe cea care refuz să o accept: am putea vorbi despre faptul că se implementează sistematic un plan de formare a unei populaţii cu cunoştinţe minime şi cu şanse mici pentru accesarea studiilor universitare şi post universitare. Un fel de punere în aplicare a teoriei care spune că “ţara ne vrea proşti”, prin demonstraţii anuale care indică un nivel de şcolarizare apropiat de cel din Africa Centrală… de asemenea, am putea considera şi că se caută cu tot dinadinsul ridicarea artificială a ştachetei acestor examene pentru descurajarea, din vreme a viitoarei clase mijlocii din România. Un scenariu distopic, dar plauzibil, dacă ţinem cont de faptul că, numai în februarie, anul acesta, la simularea Capacităţii, din 160.000 de copii de clasa 8-a, doar jumătate au luat peste nota cinci 5.

Ei bine, toate aceste presupuneri ar putea fi spulberate numai prin cunoaşterea membrilor acestei comisii mai secrete decât… serviciile secrete. Ar fi de ajuns doar să ştim ce pregătire au, în ce domenii, ce interese îi indrumă, de cine sunt aleşi, dintre câţi specialişti sunt ei aleşi, cum sunt aleşi, pe ce criterii, dacă au sau nu interese ce graviteaza în jurul editurilor de carte şcolară, dacă mai au venituri suplimentare şi din ce anume activităţi, dacă, la vremea elaborării subiectelor, testele au rămas strict în aria curriculară curentă,şi ar mai fi alte câteva asemenea chestiuni. Ca să nu mai spunem că asemenea capacităţi cu vocaţie ştiinţifică nu ar trebui să rămână necunoscute publicului larg.

Şi o ultimă întrebare aş mai avea: cine supraveghează şi aprobă activiatea acestei comisii ultrasecrete, cine garantează profesionalismul şi buna lor credinţă?”, a spus Peia

articol preluat de pe http://m.libertatea.ro/