(Alexandru Cristian Surcel) – Înțelegerea cu Zelenski (12 martie 2026) – Prima reușită a Președintelui Nicușor Dan

Primirea Președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, la Palatul Cotroceni, cu ocazia vizitei oficiale în România (12 martie 2026)

foto preluat de pe www.presidency.ro

autor: Alexandru Cristian Surcel

22 martie 2026

 

Înțelegerea cu Zelenski (12 martie 2026) – Prima reușită a Președintelui Nicușor Dan

---

 

Până acum, exceptând însăși foarte salutara câștigare a alegerilor prezidențiale care a barat cursa spre Cotroceni a lui Iurie Roșca de București sau a hahalerei mezozoice scoase din diorama de la Muzeul “Antipa” de sordidele grupuri de interese care au băgat România cu deficitul în gard, președintele Nicușor Dan nu a avut, la vedere cel puțin, prea mari succese. O parte a electoratului lui e chiar destul de (legitim) supărat pentru ceea ce a transmis până acum pe subiectul justiției, altă parte pe încă neacceptarea ofertei franceze privind umbrela nucleară, iar unii, mult mai puțini și mai puțin relevanți decât se cred ei, sunt enervați că funcția l-a dezinhibat un pic pe conservatorul interior al președintelui, ce părea să fi intrat în comă indusă de vreo 20 de ani, din motive de bună vecinătate cu unii colegi din societarea civilă, lucru care a devenit vizibil cu vizitele la Sâmbăta de Sus și la Arsenie Boca și cu respingerea repetată a legii Vexler (și în mai mică măsură cu declarația din iunie 2025 privind unirea cu Republica Moldova; aceasta nu însă neapărat o temă conservatoare).

Dar ieri (12 martie 2026 n.r.), prin semnarea acordului de parteneriat strategic cu Ucraina, președintele a punctat la modul istoric. Unii o să sară în sus cu marotele propagandei rusești din România sau pur și simplu în baza antipatiei tradiționale dintre români și ucraineni, dar realitatea este că acordul semnat ieri are greutatea unui eveniment istoric cu consecințe profunde. Spun asta deoarece:

1. Ucraina și România sunt destinate să fie vecine pentru totdeauna, așa că au nevoie de o bună vecinătate. Ironic, acesta e un argument rostogolit de propaganda rusă și de idioții utili ai Rusiei în cap cu “guru” Georgescu pentru raportul dintre România și Rusia. Dar în realitate Rusia se îndepărtează de România pe măsură ce imperiul său se topește. Să nu uităm că până în 1792-1793 Nistrul era un râu între Moldova și Polonia, respectiv Hanatul tătar al Crimeii/Imperiul Otoman (un râu interior ar fi spus otomanii). Că prima descindere a muscalilor (adică a moscoviților) pe pământ românesc a fost în 1711. Și că primele relații diplomatice, însoțite de niște căsătorii politice, între Țările Române (Moldova mai precis) și Cnezatul Moscovei s-au petrecut în domnia lui Ștefan cel Mare. Mai devreme vorbim doar de relații cu vikingii de la Kiev, de la care și-a luat numele Rusia și cu cnezatele ulterioare ale rutenilor/rusinilor, adică ale ucrainenilor (care și ei și-au luat numele inițiale de la vikingii din Kiev), așadar nimic pe relația cu slavii din pădurile de la marginea de răsărit a Europei.

2. Pentru prima dată avem semnătura Ucrainei pe un acord care consacră clar drepturile numeroase minorități românești: păstrarea școlilor și liceelor cu predare în limba română, dreptul la folosirea limbii române și la exprimarea culturii române, introducerea Zilei Limbii Române la 31 august (oficială în Republica Moldova din 1990 și în România din 2011), dreptul la serviciu religios în limba română. După recenta excludere a limbii “moldovenești” de pe lista limbilor minoritare vorbite în Ucraina, acesta e un pas major, de-a dreptul istoric. Sigur că rămân probleme de rezolvat legate de folosirea limbii române în administrație și justiție, de reprezentarea parlamentară, de dubla cetățenie, de înregistrarea legală a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina (aici acordul semnat ieri sugerează BOR că ar cam fi cazul să recunoască biserica ortodoxă ucraineană autocefală, deja recunoscută de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, patriarhia mamă a întregii ortodoxii provenite din Imperiul Roman de Răsărit, pentru ca înființarea filialei sale din Ucraina să nu mai fie șicanată), de proprietățile comunității românești preluate abuziv de statul sovietic, dar s-a făcut un mare pas înainte. Anterior, promisiunea verbală a președintelui Volodimir Zelenski în fața Parlamentului României că statutul minorității române va fi agreat împreună cu România fusese urmată de fapte mai degrabă contrare, mai ales la nivel local. Acum însă, vorbim de un instrument juridic cu forță obligatorie.

3. Stabilirea parteneriatului strategic între cele două cele mai mari țări din regiunea Europei de Sud Est (cu excepția Turciei, care însă e geografic mai mult în Asia) este un eveniment major pentru întreaga regiune. Sigur, pică prost Rusiei și se creează o mare breșă în politica acesteia de divide et impera, desparte și cucerește. Așa că se vor isteriza alde Diana Șoșoacă, Dumitru Coarnă și alții ca ei, familiarizați cu atmosfera din toaletele de la Ambasada Rusiei.

4. Deloc de neglijat este că România își asigură accesul la tehnologia dronelor ieftine și eficiente pe care ucrainenii au dezvoltat-o și inovat-o sub presiunea celor patru ani de război total purtat de Rusia împotriva sa și că acestea vor fi fabricate la noi. Sigur că unii vor urla că Rusia ar privi asta drept un gest ostil și ar putea retalia, organiza sabotaje etc. Dar adevărul este că Rusiei oricum îi stăm în drum și în gât și că va găsi motive să ne saboteze și că la orice ocazie se va prăvăli peste noi, cum a mai făcut-o de 13 ori în ultimii 300 de ani. Tocmai ca să ne putem apăra de Rusia și să meźnținem pacea prin intimidare avem nevoie să ne consolidăm militar și să obținem ce au bun vecinii în materie.

Este un pas cu adevărat istoric și dacă ținem seama și de cum au decurs relațiile cu acest vecin important cam de pe când s-a născut pe Nipru conceptul de Ucraina, în ciuda unor momente luminoase cum au fost participarea unor români la formarea formațiunii cazacilor zaporojenj, epopeea lui Ioan Vodă cel Cumplit sau marea operă culturală și educațională a Sfântului Petru Movilă, Mitropolitul Kievului:

I. Hatmanul cazacilor de pe Nipru, Bogdan Hmelnițki, care în 1648 a câștigat efemer independența Ucrainei, a invadat Moldova și a devastat Iașiul ca să-l oblige pe Ieremia Movilă să i-o dea de soție pe frumoasa domniță Ruxandra.

II. Între 1786 și 1848 Bucovina a fost alipită de austrieci Galiției ceea ce a dăunat populației românești.

III. La 22 ianuarie 1918 Republica Democratică Ucraina și-a declarat independența revendicând Basarabia printre guberniile sale, ceea ce a precipitat declarația de independență a Republicii Democratice Moldovenești la 24 ianuarie. Ulterior, militari ucraineni aveau să efectueze o incursiune la Noua Suliță.

IV. În noiembrie 1918, haidamacii din Republica Populară a Ucrainei de Vest (din Galiția/Halici și Volînia) au avansat în Bucovina, pe care o revendica (existând și o adunare rutenească la care s-a cerut alipirea Bucovinei la Ucraina de Vest). Aceasta a determinat intrarea armatei române în provincie și retragerea ucrainenilor (la acel moment, Ucraina de Vest începea un război cu Polonia, ce avea să fie pierdut în ciuda declarației de unire a celor două state ucrainene și a implicării militare și a guvernului atamanului Simon Petliura).

V. În ianuarie 1919 dinspre Podolia are loc un atac peste Nistru, în regiunea Hotinului, unde exista o concentrare de populație ucraineană. O parte a populației locale ucrainene pactizează cu invadatorii, motiv pentru care episodul este cunoscut și drept revolta de la Hotin. Atacul își are originile în planul lui Cristian Rakovski, bolșevicul bulgaro-român care conducea comitetul bolșevic din Odesa, al unui dublu atac asupra României, dinspre Ucraina și dinspre Ungaria Sovietică. Așadar este o acțiune preponderent bolșevică, dar totuși, deși Ucraina și Rusia Sovietică se află în război (parte a războiului civil rus), în incursiune se implică și haidamacii ucraineni. Cele două forțe, bolșevici și naționaliști ucraineni, nu se vor coordona, ceea ce va fi în avantajul armatei române. Totuși, o conducere inițială incompetentă a trupelor române va rezulta într-o retragere neinspirată din orașul Hotin, care va fi ocupat de bolșevici pentru câteva zile, iar în cursul ripostei va fi ucis și un general român, Stan Poteraș. Armata română va prevala la capătul celor câteva zile ale așa-zisei revolte. Din păcate, generalul vinovat de retragerea neinspirată din orașul Hotin, într-un exces de zel menit să-l reabiliteze în ochii Bucureștiului, a comis excese de brutalitate și crime în mai multe sate ucrainene din nordul Basarabiei, ceea ce a îngreunat eforturile României la Conferința de pace de la Paris pentru recunoașterea internațională a actului Unirii de la 27 martie 1918.

VI. În septembrie 1924, agenții sovietici infiltrați în sudul Basarabiei și coordonați de la Odesa au reușit să instige o parte a populației minoritare din localitatea Tatar Bunar (în special ucraineni, bulgari și găgăuzi) să se revolte împotriva autorităților române. Contrar așteptărilor sovietice, rebeliunea nu s-a extins și, mai ales, nu a inflamat populația majoritară românească. Acest eșec avea să ducă la o schimbare de strategie la Moscova și la crearea RASS Moldovenești în Transnistria.

VII. Dacă faptele dintre 1940 și 1941, respectiv dintre 1944 și 1991 în teritoriile românești adjudecate RSS Ucrainene sunt ale URSS, care până la urmă era un avatar al imperialismului rusesc, cele petrecute între 1941 și 1944 în Transnistria au fost răspunderea statului și armatei române, care preluase guvernarea ținutului dintre Nistru și Bug. Deși Mihai Antonescu s-a exprimat într-un celebru discurs pentru epurarea ucrainenilor, ca și a evreilor, în realitate populația ucraineană nu a fost supusă acelorași persecuții. Totuși, au existat abuzuri, mai ales ale unor militari români, așa că ocupația românească nu a lăsat multe amintiri plăcute.

VIII. În 1990, Ucraina cu aspirații deja de independență s-a aflat în spatele naufragiului deliberat al navei “Rostok” pentru a bloca brațul Sulina, principala cale de navigație de la gurile Dunării, pentru a determinat mutarea traficului pe brațul Chilia, mult mai avantajos pentru Kiev.

IX. Războiul de pe Nistru din anul 1992, menit să blocheze iminenta, la acel moment, reunificare a Republicii Moldova cu România, a fost prima agresiune prin care Federația Rusă a dat semnalul că dorește să continue tradiția hegemonică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice și că spațiul ex-sovietic continuă să-i aparțină. Dar Ucraina s-a implicat și ea de partea separatiștilor. Voluntarii ucraineni au avut conflicte cu rușii, dar au participat la lupte de partea lor. La acel moment Ucraina se temea mai mult de revendicările teritoriale ale unei Românii reunificate decât de expansionismul Rusiei.

X. Între 1991 și 2022 Ucraina independentă a folosit fiecare pretext ca să ucrainizeze școlile românești, unele funcționând de pe vremea Principatului Moldovei, precum și pe cele mixte, ba chiar în 2018 a adoptat o legislație care ar fi urmat să ducă la o ucrainizare totală până în 2020, termen prorogat pentru 2022 și abandonat apoi din cauza războiului. Au fost blocate la graniță donațiile de carte românească și activiștii în domeniul minorităților au primit adesea interdicție de intrare în țară. Legea limbilor minoritare și regioale adoptată în 2013 a fost prima lege abrogată în 2014, după victoria Euro-Maidanului.

XI. Tratatul bilateral din 1997 a lăsat deschise o serie de dosare grele, cum ar fi cel legat de împărțirea zonelor economice exclusive din Marea Neagră, o dispută încă de pe vremea URSS și a RSR, adăugând doar agrementul celor două țări de a se adresa în lipsa unei soluții negociate Curții Internaționale de Justiție de la Haga. Iar euroregiunile prevăzute în tratat nu au funcționat cam deloc. În cele din urmă, chestiunea s-a tranșat în februarie 2009 la Haga, 80% în favoarea României. Înainte de asta au avut loc tentative ale Ucrainei de a “coloniza” Insula Șerpilor și de a obține pentru ea statutul de teritoriu locuit, ceea ce ar fi mărit substanțial felia Ucrainei din zona disputată.

XII. În 2005 Ucraina a efectuat lucrări de dragare pe canalul Bâstroe, în aceeași idee de a deschide brațul Chilia pentru mai multă navigație. Lucrările au încălcat statutul Deltei Dunării de rezervație a biosferei și au violat teritoriul românesc. Aceste lucrări au provocat opoziția României. În 2022-2023 s-a încercat o reactivare a acestei crize în relațiile bilaterale.

XIII. După declanșarea războiului cu Rusia în 2014 au avut loc în comunitatea românească din regiunile Cernăuți și Transcarpatia tulburări legate de politica de recrutări a statului ucrainean, percepută ca în defavoarea etnicilor români, în timp ce bărbați de vârstă recrutabilă din Donbas erau aduși ca refugiați în Ucraina de Vest. Indiscutabil Rusia, inclusiv prin unii preoți români subordonați Patriarhiei Moscovei, a jucat un rol în aceste proteste.

XIV. După 24 februarie 2022, când a început războiul total, în ciuda sprijinului oferit de România și promisiunii președintelui Zelenski, au apărut noi inițiative pentru comasarea și ucrainizarea liceelor românești, au început presiunile pentru mutarea parohiilor și mânăstirilor românești de la Patriarhia Moscovei la autocefalia ucraineană, cu trecerea serviciului religios la limba ucraineană (ceea ce a fost speculat de Rusia pentru a trezi emoții și sentimente antiucrainene local, dar și în România) și s-a blocat înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, supusă păstoriei Patriarhiei de la București. S-a ajuns chiar ca gloate înarmate cu bâte să ia cu asalt lăcașe de cult, așa cum s-a întâmplat la Catedrala din Cernăuți, de drept lăcaș de cult al comunității românești.

Acum se deschide calea ca această relație eminamente negativă să-și deschidă calea spre un curs istoric viitor predominant pozitiv.

 

Declarațiile de presă comune susținute de Președintele României, Nicușor Dan, cu Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski (12 martie 2026)