Crăciunul – Nașterea Domnului (25 decembrie)

Icoană pe sticlă cu tema „Nașterea Domnului” datare 1869, meșter Savu Moga, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român

foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Crăciunul – Nașterea Domnului (25 decembrie)

---

 

Astăzi s-a născut Hristos!

Și minunea întrupării Lui mai presus de legile firii a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două și, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă astăzi.

Astăzi S-a născut Mesia! Și vestea aceasta pe care au adus-o din cer îngerii, pe care au primit-o întâi păstorii, ca un fulger s-a revărsat peste toate marginile.

Vestea aceasta, care l-a tulburat pe Irod “și tot Ierusalimul cu dânsul”, ca o trâmbiță duhovnicească a răsunat din veac în veac, din hotar în hotar, de la țărm, și a ajuns astăzi și la inimile noastre.

Vestea aceasta auzind-o, săracii s-au bucurat, păcătoșii s-au veselit, orbii s-au luminat, bolnavii s-au mângâiat, iar șchiopii au săltat.

Vestea aceasta auzind-o, ritorii în nedumerire au căzut, caci ea pe învățați i-a făcut să tacă, pe filozofi să se rușineze, pe împărați să se cutremure.

Vestea aceasta pe mame le-a făcut să se bucure, pe fecioare să cânte, iar pe prunci să dănțuiască.

Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos.

Ea a fost vestită prin proroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne.

Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu dreptul Iosif.

El a fost născut într-o iesle din Bethleem. Amintim că în acel timp, împăratul Cezar August dăduse porunca de a se face un recensământ general, încât toți erau obligați să ajungă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra.

Din acest motiv, Iosif, fiind din neamul lui David, ajunge în Bethleem, locul în care Fecioara Maria Îl va naște pe Hristos.

Din Scriptură cunoaștem că Pruncului i-au fost aduse ca daruri: aur, smirna și tămâie. Aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire.

Astfel, există obiceiul ca de Crăciun să oferim și noi daruri. Prin ele răspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

Crăciunul a fost prăznuit la date diferite, în Apus și Răsărit.

În Apus, cel puțin de prin secolul al III-lea, Crăciunul era prăznuit pe 25 decembrie, în vreme ce în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului a fost sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Botezul Său.

Crăciunul s-a prăznuit pentru prima dată separat de Botez în jurul anului 375, în Biserica din Antiohia.

În prima jumătate a secolului al V-lea, ziua de 25 decembrie a fost introdusă ca zi a Nașterii Domnului și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, cuprinzând întregul Răsărit creștin.

Armenii păstrează și astăzi ziua de 6 ianuarie ca dată a sărbătorii Nașterii Domnului.

Venirea Mântuitorului Hristos în lume s-a făcut ca oamenii să-L vadă pe Dumnezeu, să-L cunoască, să se pocăiască și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Său.

Hristos coboară din ceruri pe pământ, ca pe noi, pământenii, să ne înalțe la ceruri.

Să ne străduim să-L slăvim pe Dumnezeu pentru coborârea Lui la noi.

Ziua Crăciunului este una binecuvântată și plină de căldură, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai.

”Eram răniți de păcat și El a venit ca doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie.

Cum poate omul să nu iubească un asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?”

Sfinții Bisericii simt în adâncul inimii lor marea dragoste, dragostea gingașă a Celui Care iese din Sine pentru noi, dragostea jertfelnică și autentică a lui Hristos, și această dragoste îi eliberează din orice robie, din orice mâhnire, din orice deznădejde și greutate.

Când știi că cineva te iubește cu adevărat, nu mai simți mâhnirile cele din afară, problemele care ne asupresc.

Creștinați încă din vremea Sfinților Apostoli, așa cum se observă din Noul Testament, românii sărbătoresc cu bucurie Nașterea Domnului, pe care o numesc, popular, Crăciun.

În primul rând, cei credincioși respectă, după puteri, prescripțiile Bisericii Ortodoxe: țin post alimentar timp de șase săptămâni; se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine.

În zilele de sâmbătă din post, femeile duc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, pâine și vin, pe care le împart celor săraci, în numele celor morți din familie.

Apoi, cu sufletul purificat, în cele trei zile câte sunt în calendarul ortodox pentru această sărbătoare, participă la Sfânta Liturghie.

Urmează apoi să se bucure de minunatele obiceiuri de Crăciun!

De 1700 de ani, tot felul de obiceiuri și credințe, străvechi și moderne, adoptate din vestul Europei și chiar din America, s-au lipit de această sărbătoare până la punctul în care riscă să pună în umbră înțelesul ei creștin:

Nașterea plină de smerenie a Domnului Iisus Hristos pentru mântuirea oamenilor.

Astăzi, în orașe, Crăciunul este un caleidoscop de brazi împodobiți și cadouri, decorații și luminițe, vacanțe la munte sau în străinătate, dar și colindători și mese bogate.

În sat, obiceiurile sunt mai simple, dar și mai solemne.

Oamenii se pregătesc de sărbătoare, umplând masa cu cele mai bune bucate: fripturi și sarmale din porcul tăiat de Ignat (20 decembrie) și colaci din făină albă de grâu, prăjituri și plăcinte.

În seara de ajun, îi așteaptă cu emoție pe colindători: cete de copii, apoi de tineri și chiar de bărbați.

Ei aduc vestea sfântă a Nașterii Domnului și trebuie răsplătiți cu friptură, colaci și băutură, dar și cu bani.

Satele vuiesc de cântecele colindătorilor, însoțiți sau nu de oameni mascați și de instrumente muzicale.

În noaptea dintre 24 și 25 decembrie, nimeni nu doarme! După colindători, vin rudele și prietenii, ca să îți ureze cele bune: sănătate, recolte bogate, căsătorie pentru copii, viață lungă.

În zilele de Crăciun, colindatul continuă după Sfânta Liturghie, iar în ultima zi, ceata de feciori, care joacă rolul cel mai important în această perioadă, organizează o petrecere comună pentru tineret, la care se consumă bucatele primite de colindători, iar muzicanții sunt plătiți din banii primiți.

Totul se întoarce, de fapt, în comunitate.

În prezent, în sat, obiceiurile urbane de Crăciun au pătruns lent și sporadic. Doar în casele cu copii se împodobesc pomi de Crăciun și se fac daruri, mai ales celor mici. Dar cel mai important obicei este colindatul.

Se zice chiar că nu va veni sfârșitul lumii câtă vreme vin colindătorii la Crăciun și se fac ouă roșii la Paști!

Text: Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Moș Crăciun

---

 

Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Un colind spune: Că-i născut un domn prea bun / Cu numele lui Crăciun, / Că-i născut un om frumos, / Cu numele lui, Hristos.

Reprezentarea actuală a lui Moș Crăciun cu plete dalbe, îmbrăcat în costum roșu, cu sacul doldora de jucării sau alte atenții, deplasându-se în sanie trasă de reni sau de cerbi, nu ține deloc de vechile tradiții românești, ci reprezintă un împrumut târziu din lumea apuseană.

Când vine vorba despre Moș Crăciun, personajul central al sărbătorilor de iarnă, toată lumea știe câte ceva.

Bunăoară, toată lumea, și mai ales copiii, îl asociază pe Moș Crăciun cu acel personaj ghiduș, ce apare în toate galantarele super-marketurilor și în reclame la televizor, îmbrăcat într-un costum roșu, cu un sac plin de cadouri în spate, având barba și părul albe.

Ce imagine comercială și goală de sens! Alții știu că Moșu’ trăiește undeva în Laponia, de unde, în noaptea de 24/25 decembrie, pornește, într-o sanie trasă de reni, al căror șef este Rudolf, să aducă tuturor copiilor jucăriile pe care le confecționează de-a lungul întregului an cu ajutorul spiridușilor.

Frumos, dar…..neconform cu adevăratul sens a lui Moș Crăciun.

Întrebând tradiția românească despre Moș Crăciun, aflăm lucruri deosebit de interesante și surprinzătoare.

El este Bătrânul Crăciun, un nume semnificativ, și vom vedea imediat de ce, și Regele Păstorilor.

Tradiția creștină spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut Fecioara.

Că a fost un om bogat și rău, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevastă-sa, Crăciuneasa.

Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos în scalda Pruncului.

Pentru inima ei bună, Crăciuneasa trece drept patroană a moașelor.

În fața unei asemenea minuni, Crăciun însuși se spășește și se creștinează, devenind primul dintre sfinți. S-a spus și că personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeități păgâne a locului.

În vechime, creștinii sărbătoreau tot acum și Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri și Crăciunul cel mic.

 

cititi si:

- Nașterea Domnului (Crăciunul)