Poliţia rusă a reţinut un jurnalist care a publicat un material despre ”federalizarea” Siberiei

2012_02_28_95000036_rsz

Poliţia rusă l-a reţinut recent pe jurnalistul Dmitri Shipilov, după numai câteva ore de la publicarea unui interviu despre ”federalizarea” regiunilor siberiene, relatează Radio Europa Liberă.

Colegul lui Shipilov, Anton Invanov, a notat pe Facebook că Shipilov a fost reţinut într-o gară de la periferia Moscovei pe 11 septembrie.

La începutul respectivei zilei, ziarul Novosti Kuzbassa a publicat interviul lui Shipilov cu Artyom Loskutov, un organizator al marşului pentru ”federalizarea” Siberiei care era plănuit să se desfăşoare în luna august. Manifestaţia a fost blocată de autorităţile ruse.

Organizatorii marşului vor ca siberienii să beneficieze de reduceri de preţuri şi suplimentări salariale pentru rezidenţii zonelor „în care condiţiile climaterice sunt dure” şi de o distribuţie corectă a veniturilor între bugetele locale şi cele federale.
Marşul a fost interzis de autorităţile ruse, în timp ce mare parte din mass-media şi internet au fost cenzurate. Câţiva dintre organizatorii mişcării au fost amendaţi, iar unul dintre ei, Darya Polyudova, a fost arestată luna aceasta şi acuzată de propagarea extremismului şi separatismului pe internet.

Citând Constituţia rusă, mişcarea poate cere o mai mare autonomie pentru autorităţile locale în relaţie cu guvernul federal, care este ”hrănit” de siberieni.

”Siberia îşi oferă resursele şi primeşte în schimb o grămadă de legi idioate”, a afirmat Loskutov, în august.

Moscova a cerut ”federalizarea” Ucrainei şi acordarea de puteri sporite regiunilor vorbitoare de limba rusă, dar Kremlinul este foarte sensibil când vine vorba despre orice efort de descentralizare a puterii în Rusia.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com