13 copii din Irak, executați de Statul Islamic pentru că au urmărit un meci de fotbal

017958378_40100-586x319

Independent.md

Membri ai grupului terorist Stat Islamic au executat, într-o piaţă din oraşul irakian Mosul, 13 băieţi găsiți„vinovaţi” că au vizionat un meci de fotbal, scrie Corriere della Sera.

Cei 13 copii au fost găsiţi vinovaţi că au urmărit la televizor meciul de fotbal între selecţionata Irakului şi cea a Iordaniei, desfăşurată în cadrul Cupei Asiei.

Execuţia extrajudiciară a avut loc pe 12 ianuarie, dar informaţiile au fost făcute publice abia acum.

Cei 13 băieţi au fost capturaţi în cartierul Al-Yarmuk din Mosul, o zonă aflată sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS). Un tribunal improvizat al reţelei teroriste a stabilit că cei 13 copii au încălcat Legea islamică (Sharia) prin urmărirea meciului de fotbal.

Cei 13 băieţi au fost adunaţi într-o piaţă publică din Mosul şi au fost executaţi prin împuşcare, sub privirile îngrozite ale rudelor şi localnicilor. În plus, cadavrele au fost lăsate câteva ore în stradă, pentru a servi ca exemplu.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) ocupă regiuni irakiene şi siriene, unde a instituit un „califat”.

Această execuție abominabilă vine după ce, acum câteva zile, au fost prezentate informații privind alte execuții ale unor oameni găsiți „vinovați” de „adulter”, „homosexualism” sau „furt”.

articol preluat de pe http://independent.md/