(George Simion) Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia! (22 Octombrie 2016) Cea mai mare ieşire în stradă a anului! Milioane de români VOR asta!

Sfatul Ţării 2 şi marşul unionist „Dăm start Unirii” - foto: facebook.com

Marșul Unirii: LUPTĂ pentru Basarabia! (22 Octombrie 2016) Cea mai mare ieşire în stradă a anului! Milioane de români VOR asta!

foto: facebook.com
articol: George Simion

George Simion

George Simion

7 octombrie 2016

 

Bucureştiul se pregăteşte pentru cel mai numeros miting din ultima vreme. Motivul nu o reprezintă nici pensiile nici salariile şi nici măcar lupta anti-corupţie. În ultimii ani, mişcarea unionistă a scos din ce în ce mai mulţi oameni în stradă, pe ambele maluri ale Prutului, cerând măsuri concrete pentru viitoarea unire cu Republica Moldova.

Sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 14:00, zeci de mii de bucureşteni şi basarabeni şi-au dat întâlnire la Hanul lui Manuc (Piaţa Unirii). O să fie o ieşire în stradă masivă, cum nu s-a mai întâmplat în Bucureşti în ultimul an. Organizatorii principali, Platforma Unionistă Acţiunea 2012, spun că e al cincilea an când organizează aceste Marşuri ale Unirii în Bucureşti şi Chişinău dar că, de fiecare dată, mai mulţi oameni ies la Chişinău. Acum este rândul Bucureştiului!

Sondajele de opinie, în creştere Curentul unionist este îmbrăţişat, după cum se ştie, de o pătură largă din societate. Primele sondaje apărute timid, nici nu vroiau să abordeze subiectul acesta. De exemplu, studiul „Republica Moldova în conştiinţa publică românească” realizat de Fundaţia Soroş şi care îl are printre autori, printre alţii, şi pe actualul ministru Cristian Ghinea, nu a făcut inclus în rezultatele finale şi întrebarea deschisă privind dorinţa de reunificare, considerând rezultatele “prea optimiste”. În schimb, s-a pus problematica Unirii într-o notă pe care orice sociolog serios ar critica-o. Iată cum unirea înseamnă automat, sărăcire. Şi iată, câţi români acceptă să fie “sărăciţi:

foto: adevarul.ro

Prima oară mai timid, mai apoi toate, casele de sondare a opiniei publice din România au abordat subiectul. Invariabil, rezultatele arată că 3 din 4 români vor vota pentru Unire la un eventual referendum:

foto: adevarul.ro

 

Basarabenii nu vor?

O temă speculată deseori în România este lipsa de apetenţă a basarabenilor. Totodată, până recent, nicio campanie amplă la nivelul întregului stat de peste Prut nu se realizase. În ultimii ani, după răsturnarea de la putere a lui Voronin şi prin noua generaţie de tineri unionişti, care au mers pe calea civică, dorinţa de Unire a crescut de la câteva procente la 30%. Tendinţa este una ascendentă şi ea creşte pe măsură ce statul Republica Moldova îşi pierde raţiunea de a fi. Dar cel mai mult ajută faptul că tema este abordată deschis, de toate păturile societăţii.

50 000 de basarabeni au ieşit anul acesta, pe 27 martie, în stradă la Chişinău, pentru a cere Unirea, la împlinirea a 98 de ani de la actul istoric de revenire a Basarabiei la Ţară.

foto: adevarul.ro

Comparabil, la dimensiunile Bucureştiului, ar fi ieşit 120 000 de oameni. Vă daţi seama ce înseamnă asta?

În ultimul an, numărul unioniştilor din Republica Moldova a îneput să crească şi dă speranţe pentru un viitor referendum. Cercetarea sociologică realizată de Magenta Consulting la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) în luna august arată că 28% din populaţia R. Moldova este total şi mai degrabă de acord cu unirea statului cu România – acesta reprezentând nucleul dur al unioniştilor. Potrivit datelor furnizate de sondaj, ponderea respondenţilor de acord cu unirea R. Moldova cu România ar creşte la 50-51% dacă li s-ar sublinia că unirea ar aduce anumite beneficii, cum ar fi: evitarea controlului Rusiei asupra R. Moldova, educaţie mai bună în şcoli şi universităţi, servicii medicale de calitate, justiţie imparţială şi corectă, luptă reală împotriva corupţiei etc. De asemenea, 45% din populaţia are o atitudine pozitivă şi foarte pozitivă faţă de reunificarea Germaniei şi 22% din populaţia R. Moldova vede drept singura soluţie pentru integrarea R. Moldova în UE unirea cu România. Ponderea celor care sunt împotriva unirii cu România e de 47%.

 

De ce nu autorizează Primăria Bucureşti întregul traseu al Marşului pentru Basarabia până la Parlament (video)

13.10.2016: Conferinţă de presă a reprezentanţilor Platformei Unioniste Acţiunea 2012 în faţa Primăriei Generale a Capitalei. (Mihuţ Savu/Epoch Times) – foto: epochtimes.ro

 

Românii, în stradă pe 22 octombrie!

Românii au început să se mobilizeze pentru a participa la diverse acţiuni de protest şi a le arăta parlamentarilor că nu mai pot călca în picioare orice regulă de bun simţ. Pare că spiritul civic s-a trezit dar, pe subiectul Republicii Moldova, rezultatele concrete au lipsit din partea clasei politice. În curând vine anul 2018, cnd se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire iar aşteptările sunt mari, mai ales pe zona Basarabiei.

Se anunţă zeci de mii de oameni în stradă, care le vor striga aleşilor lor că aşa nu se mai poate. Nu doar bucureşteni, vor veni oameni din toate oraşele Ţării:

 

articol preluat de pe: adevarul.ro