Zeci de producători şi lucrători agricoli au protestat în faţa Guvernului faţă de închiderea pieţelor (18 noiembrie 2020)
foto preluat de pe www.facebook.com/ecoruralis
18 noiembrie 2020
Zeci de producători şi lucrători agricoli au protestat în faţa Guvernului faţă de închiderea pieţelor (18 noiembrie 2020)
Zeci de producători agricoli şi muncitori din domeniul agricol veniţi din mai multe zone ale ţării au participat, miercuri, la o manifestaţie în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de închidere a pieţelor care funcţionează în spaţii închise.
Protestatarii au scandat “Deschideţi pieţele!” şi “Vrem să muncim, nu să murim!” şi afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: “Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”, “Vrem soluţii concrete, nu ţărani evacuaţi din pieţe!”, “Pieţele pentru producătorii români!”, “Susţineţi ţăranii! Sprijinul tău e sămânţa acţiunii noastre”, “Agricultura familială la scară mică – ţărănească”.
Revendicările producătorilor şi lucrătorilor agricoli sunt: revizuirea Hotărârii de Guvern care a reglementat închiderea pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale organizate în spaţii închise; sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică, inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători; accesul la piaţă pentru micii producători; respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar; participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro