(video) Record mondial. Un tren prototip cu levitaţie electromagnetică a atins viteza de 603 km pe oră
foto si articol – stiri.tvr.ro
Un prototip al viitorului tren japonez cu levitaţie electromagnetică (maglev) a atins marţi viteza de 603 de kilometri pe oră – un record pe plan mondial, a informat compania feroviară niponă Central Japan Railways, citată de AFP.
Testul a fost efectuat cu persoane la bord în cursul dimineţii.
‘Viteza de 603 km/h a fost menţinută timp de 10,8 secunde’ în timpul traversării unui tunel, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, care a subliniat că este o ‘premieră mondială’.
Proba a fost realizată pe o linie specială de 42,8 kilometri la Yamanashi (centrul Japoniei) unde este dezvoltat de mulţi ani acest tren ‘maglev’ . Trenul japonez cu levitaţie magnetică a atins săptămâna trecută, joi, viteza de 590 de kilometri pe oră, marcând un nou record mondial pentru acest tip de vehicul.
Trenurile maglev utilizează câmpurile magnetice pentru a-şi asigura propulsia. Spre deosebire de trenurile clasice, nu există contact cu şina, ceea ce reduce forţa de frecare şi permite atingerea unor viteze foarte mari.
Ultimul model maglev a străbătut peste un milion de kilometri în perioada de probe, potrivit companiei, care prevede deschiderea în 2027 a primei linii de tren cu levitaţie magnetică care va lega capitala Tokyo de oraşul Nagoya.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/