(video) Interviu/Angel Tîlvăr, Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Peste Hotare: Ne gândim la modificarea legii pentru ca procedurile de finanțare pentru proiectele diasporei să fie mai simple
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO
Autor: AGERPRES/(A — autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu)
“Ne dorim ca și noi să ușurăm maniera în care asociațiile pot formula proiecte, pot să apeleze la noi. De aceea am cerut colegilor din Departament și colegilor mei să înceapă și cred că avem trei săptămâni de când ei se gândesc la o variantă fie de a modifica Legea 321, fie, eventual, de a propune o altă variantă, o altă procedură de finanțare, în așa fel încât asociațiile să întâmpine tot mai puține greutăți”, spune ministrul.
În interviu, Tîlvăr mai vorbește și despre stadiul în care se află organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, dar și despre discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții diasporei pe tema sistemului de vot.
AGERPRES: Domnule ministru, tocmai s-a încheiat prima sesiune de finanțare pe anul acesta pentru proiectele destinate diasporei pe anul 2015. Aveți o primă evaluare a acestei sesiuni, sunteți mulțumit de rezultate?
Angel Tîlvăr: Am luat decizia să organizăm și o a doua sesiune de finanțare întrucât, pe de-o parte, așa cum am spus mai demult, în fiecare an s-a constatat că sumele pe care noi le alocam trebuiau suplimentate sau nu erau folosite în integralitatea lor. Anul acesta, 140 de proiecte au fost acceptate, cel puțin acestea sunt datele pe care le am eu de la colegii de la Departament care s-au ocupat nemijlocit de această parte a activității noastre, și am găsit de cuviință să mai organizez o a doua sesiune întrucât interesul nostru este ca un număr cât mai mare de asociații să poată beneficia de ajutorul pe care statul român îl dă mediului asociativ în scopul păstrării identității românești.
Au fost în jur de 700 de aplicații. O parte s-au descalificat pentru că nu întruneau condițiile de eligibilitate, încă de la început, în sensul că probabil nu au citit cu mai mare atenție ghidul de finanțare. 140 de proiecte au primit acceptul nostru, dar ne dorim să fie mai multe, pentru că interesul nostru este ca un număr cât mai mare de asociații să beneficieze de ajutorul statului român.
AGERPRES: Vorbeați de condițiile de eligibilitate. Care sunt principalele criterii?
Angel Tîlvăr: Ele țin de ghidul de finanțare pe care noi l-am făcut public și pe care noi ne dorim să-l simplificăm. (…) Vă spun un lucru, cred, în premieră. Noi acordăm finanțare în funcție de Legea 321/2006, spre deosebire de alte entități ale statului român, de alte instituții, de exemplu Institutul Cultural Român, care are o manieră mai flexibilă și mai ușoară de acordare a acestor finanțări.