Evenimentele Zilei de 27 iulie în Istorie

Arestarea lui Robespierre în convenția din 27 iulie 1794 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arestarea lui Robespierre în convenția din 27 iulie 1794

foto preluat de pe en.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

(articol in curs de editare)

 

27 iulie este a 208-a zi a calendarului gregorian și a 209-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 157 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 27 iulie


 

Ortodoxe

Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon

cititi si Calendar Ortodox 27 iulie 2025

Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon a trăit între anii 275 – 303 d. Hr.

A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.

Face parte din categoria „doctorilor fără de arginți”, fiind considerat ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Greco-catolice

Sf. m. Pantelimon, doctor fără plată  († 305)

 

Romano-catolice

Ss. Pantelimon, medic m.; Natalia şi îns., m.

 

Anglicană

Brooke Foss Westcott, episcop de Durham, învățător al credinței, 1901

Brooke Foss Westcott (12 ianuarie 1825 - 1901) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Brooke Foss Westcott (12 ianuarie 1825 – 1901) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Brooke Foss Westcott (12 ianuarie 1825 – 27 iulie 1901) a fost un episcop, biblist și teolog englez, care a servit ca episcop de Durham din 1890 până la moartea sa.

Este probabil cel mai cunoscut pentru co-editarea Noului Testament în greaca originală în 1881.

A fost un susținător entuziast al Imperiului Britanic.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

Sărbători Naţionale ale Zilei de 27 iulie


 

Ziua Norfolk

Comitatul Norfolk din Anglia are propria zi oficială, sărbătorită în fiecare an pe 27 iulie începând din 2018.

Ziua Norfolk este organizată de ziarul Eastern Daily Press în colaborare cu BBC Norfolk.

Norfolk este un comitat în mare parte rural, cu o populaţie de aproximativ 850.000 de locuitori, al cincilea cel mai mare din Anglia.

Linia lui de coastă se întinde pe aproape 160 de kilometri.

Familia regală are un domeniu la Sandringham, iar în comitat se află cea mai mare concentraţie de biserici medievale din Europa – 659.

Aici se află şi cel mai vechi pub, care funcţionează din 1249.

Un alt fapt inedit – imnul clubului de fotbal Norwich City, ”On The Ball City”, este cel mai vechi cântec de fotbal care se mai cântă şi astăzi în Marea Britanie.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Evenimentele Zilei de 27 iulie în Istorie:

- 27 iulie 1689 – Prima revoltă iacobită: iacobiții scoțieni și irlandezi au învins forțele williamite la Killiecrankie, Scoția;

- 27 iulie 1794 – Maximilien Robespierre a fost arestat, punându-se capăt Terorii Iacobine;

- 27 iulie 1880 – Trupele britanice sunt învinse de către afganii conduși de Mohammed Ayub Khan în Bătălia de la Maiwand în al Doilea Război Anglo-Afgan;

- 27 iulie 1940 – Și-a făcut debutul personajul de desene animate Bugs Bunny, într-un scurt metraj intitulat A Wild Hare;

- 27 iulie 1953 – S-a semnat armistițiul ce a suspendat Războiul din Coreea, împărțind peninsula Coreea între Coreea de Nord și Coreea de Sud;

- 27 iulie 1955 – Tratatul de stat austriac a intrat în vigoare, punând capăt ocupației aliate a Austriei , deși țara nu a fost eliberată de trupele aliate decât în octombrie;

- 27 iulie 1965 – Mattachine Midwest, o organizație pentru drepturile homosexualilor din Chicago, și-a ținut prima întâlnire;

- 27 iulie 2007 – În timp ce relatau despre o urmărire a poliției în Phoenix, Arizona, două elicoptere de știri s-au ciocnit în aer, ucigând ambele echipaje;

- 27 iulie 2020 – O deversare majoră de petrol de la conducta Colonial a fost descoperită în comitatul Mecklenburg, Carolina de Nord.


 

27 iulie 1054 - Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, invadează Scoţia şi il înfrânge pe Macbeth, regele Scoţiei, undeva la nord de Firth of Forth.

Dupa mai mult de o jumătate de mileniu aceasta inclestare din Scoţia, l-a inspirat pe William Shakespeare in geniala sa tragedie, „Macbeth„.

Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, pictura de James Smetham - foto - en.wikipedia.org

Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, pictura de James Smetham – foto – en.wikipedia.org

 

27 iulie 1101 - A murit regele Germaniei si Italiei, Konrad I ; (n. 12 februarie 1074).

Konrad I (n.  12 februarie 1074 - d. 27 iulie 1101) regele Germaniei si Italiei - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Konrad I - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Konrad I (n. 12 februarie 1074 – d. 27 iulie 1101) regele Germaniei si Italiei. A fost rege al Germaniei intre anii 1087 și 1098 și rege al Italiei de la 1093 la 1098.

 

27 iulie 1302 - A avut loc Bătălia de la Bapheus între o armată otomana condusă de Osman I și una bizantina comandata de George Mouzalon.

Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană si capturarea Bitiniei.

Ultimul avanpost bizantin în regiune, Nicomedia, a căzut în 1337.

Înfrângerea bizantină a declanșat un exod masiv al populației creștine din zona în alte părți europene ale Imperiului.

Împreună cu dezastrul de Magnesia, care a permis turcilor să se stabilească pe zonele de coastă ale Marii Egee, Bătălia de la Bapheus a fost o etapa importanta in pierderea definitivă a Asiei Mici de către bizantini.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1452 - S-a născut Ludovico Sforza, duce de Milano din 1489 până în 1500 ; (d. 1508).

Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro;[1] 27 iulie 1452 – 27 mai 1508), Duce al Milano din 1489 până în 1500 - foto - ro.wikipedia.org

Ludovic Maria Sforza – foto – ro.wikipedia.org

Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro; 27 iulie 1452 – 27 mai 1508), Duce al Milano din 1489 până în 1500.

A fost renumit ca patron al lui Leonardo da Vinci și a altor artiști și în timpul domniei lui a avut loc etapa cea mai importantă a renașterii milaneze.

Este, cel care a comandat faimoasa pictura „Cina cea de Taina”.

 

27 iulie 1549 - Preotul misionar iezuit Francis Xavier (Francisco de Jasso y Azpilicueta) ajunge in Japonia.

Francis Xavier, SJ, born Francisco de Jasso y Azpilicueta (7 April 1506 – 3 December 1552), was a Basque Roman Catholic missionary born in Xavier, Kingdom of Navarre (now part of Spain), and a co-founder of the Society of Jesus - foto - en.wikipedia.org

Francis Xavier - foto – en.wikipedia.org

A fost unul dintre misionarii pioneri din estul Asiei și unul din întemeietorii ordinului iezuit (principalul discipol și colaborator al lui Ignatiu de Loyola).

A fost beatificat de papa Paul al V-lea in 1619 și a fost canonizat de către papa Grigore al XV-lea in anul 1622, în același timp, cu Ignatiu de Loyola.

Papa Pius al XI-lea l-a proclamat “Patron al Misiunilor Catolicie ” si este sarbatorit in Biserica Catolica in data de 3 decembrie.

 

27 iulie 1656 - Filosoful olandez de origine evreiasca Baruch Spinoza, în vârstă de 24 de ani, a fost exclus din comunitatea ebraică, datorită vederilor sale interpretate drept eretice.

Baruch Spinoza, latinizat: Benedictus de Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam - d. 21 februarie 1677, Haga) renumit filosof evreu olandez de origine sefardă cu strămoși de proveniență portugheză (d'Espinosa) - foto - ro.wikipedia.org

Baruch Spinoza - foto – ro.wikipedia.org

Baruch Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam – d. 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu raționalist olandez de origine sefardă, cu strămoși de proveniență portugheză (d’Espinosa).

Spinoza a fost un raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne.

Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui Thomas Hobbes și René Descartes, însă – spre deosebire de concepția dualistă a acestuia din urmă – Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit “Substanță”.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1667 - S-a născut matematicianul elvețian Johann Bernoulli; (d. 1 ianuarie 1748), cunoscut și ca Jean ori John.

Johann Bernoulli2.jpg

Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748), cunoscut și ca Jean ori John, a fost unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoulli.

A fost fratele mai mic al lui Jakob Bernoulli și tatăl lui Daniel Bernoulli, Johann II Bernoulli și Nicolaus II Bernoulli.

Este cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea calculului infinitezimal.

A fost preocupat în special de teoria ecuatiilor diferentiale (care ulterior vor fi numite de tip Bernoulli).

A contribuit la răspândirea calculului diferential si integral, și a introdus metoda de integrare a fracțiilor raționale.

În mecanica si fizica a formulat corect principiul deplasarilor virtuale sustinand principiul conservarii fortelor vii , iar in astronomie a elaborat o teorie despre maree.

A fost membru de onoare al Academiei de Științe din Sankt petersburg, profesor la Universitatea din Groningen si apoi în 1705 a succedat pe fratele său, jakob Bernoulli la Universitatea din Basel.

 

27 iulie 1689 - Prima revoltă iacobită: iacobiții scoțieni și irlandezi au învins forțele williamite la Killiecrankie, Scoția.

Bătălia de la Dunkeld (21 august 1689) - Regimentul Contelui de Angus (Cameronienii) la apărarea orașului Dunkeld, 1689 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la Dunkeld (21 august 1689) – Regimentul Contelui de Angus (Cameronienii) la apărarea orașului Dunkeld, 1689 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Revolta iacobită din 1689 a fost un conflict purtat în principal în Munții Scoției , al cărui obiectiv a fost readucerea pe tron a lui Iacob al VII-lea , în urma detronării sale de către Revoluția Glorioasă din noiembrie 1688.

Numită după „Jacobus”, latinescul pentru Iacob, susținătorii săi erau cunoscuți sub numele de „iacobiți”, iar mișcarea politică asociată sub numele de iacobitism.

Revolta din 1689 a fost prima dintr-o serie de rebeliuni și comploturi care urmăreau restaurarea Casei Stuart și care au continuat până la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Parte a conflictului european mai amplu, cunoscut sub numele de Războiul de Nouă Ani, revolta scoțiană a avut scopul de a sprijini Războiul Williamit din Irlanda din 1689-1691.

În ciuda unei victorii iacobite decisive la Killiecrankie în iulie 1689, liderul lor carismatic John Graham, primul viconte Dundee, a fost ucis în atacul final.

Moartea sa, combinată cu un sprijin intern sau extern limitat, a însemnat că revolta nu a reprezentat niciodată o amenințare reală pentru noua administrație a lui William al II-lea și al III-lea și a Mariei a II-a.

Acțiuni militare majore s-au încheiat la Cromdale în mai 1690, deși Highlands nu au fost în cele din urmă aduse sub control decât în 1692, în urma masacrului de la Glencoe.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 1777 - S-a născut poetul scotian Thomas Campbell; (d. 1844).

Thomas Campbell (27 July 1777 – 15 June 1844) was a Scottish poet chiefly remembered for his sentimental poetry dealing especially with human affairs - foto - en.wikipedia.org

Thomas Campbell (27 July 1777 – 15 June 1844) was a Scottish poet chiefly remembered for his sentimental poetry dealing especially with human affairs – foto – en.wikipedia.org

 

27 iulie 1793 - Revolutia Franceza – Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia.

Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: “fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă”.

Emblema Comitetul Salvării Publice (1793-1795)- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Emblema Comitetul Salvării Publice (1793-1795)- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comitetul Salvării Publice (în franceză Comité de salut public) — creat în aprilie 1793 de către Convenția Națională și apoi restructurat în iulie 1793 – a constituit de facto guvernul executiv al Franței în perioada regimului Terorii (1793-1794), o etapă a Revoluției Franceze.

Comitetul Salvării Publice a succedat Comitetului Apărării Generale (înființat în ianuarie 1793) și și-a asumat rolul de a proteja nou-înființata republică împotriva rebeliunilor interne și a atacurilor externe.

Ca urmare a stării de război, Comitetul – compus la început din nouă membri, iar mai târziu din doisprezece membri – a primit competențe largi de supraveghere a activităților legislative, judiciare și militare.

El a fost format ca un organism administrativ cu rol de a supraveghea și de a accelera activitatea organelor de conducere ale Convenției și ale miniștrilor numiți de Convenție.

Întrucât Comitetul a încercat să contracareze pericolul produs de coalizarea între armatele națiunilor europene și forțele contreravoluționare din interiorul țării, el a devenit tot mai puternic.

În iulie 1793, după înfrângerea în Convenție a republicanilor moderați (sau „girondini”), conducătorii marcanți ai radicalilor iacobini – Maximilien Robespierre și Saint-Just – au fost incluși în comitet.

Puterea comitetului a ajuns la apogeu în perioada august 1793 – iulie 1794, sub conducerea lui Robespierre.

În decembrie 1793 Convenția i-a oferit acestuia în mod formal o putere executivă asupra Comitetului, fiind instaurată astfel o dictatură efectivă a lui Robespierre.

Execuția lui Robespierre în iulie 1794 a produs o mișcare reacționară la adresa Comitetul Salvării Publice, cunoscută sub denumirea de revolta thermidoriană deoarece căderea de la putere a lui Robespierre a avut loc în timpul lunii Thermidor din calendarul republican.

Influența comitetului s-a diminuat, iar acesta a fost desființat în anul 1795.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1794 - Lovitură de stat în Franța

La 9 Thermidor, anul II al Revoluției, Robespierre și colaboratorii săi sunt arestați, punându-se capăt Terorii Iacobine.

Incepe guvernarea Convenției thermidoriene.

Arestarea lui Robespierre și a adepților săi. În centrul imaginii, jandarmul Merda trage asupra lui Robespierre. (Gravură color de Jean-Joseph-François Tassaert după pictura de Fulchran-Jean Harriet - Musée Carnavalet) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arestarea lui Robespierre și a adepților săi. În centrul imaginii, jandarmul Merda trage asupra lui Robespierre. (Gravură color de Jean-Joseph-François Tassaert după pictura de Fulchran-Jean Harriet – Musée Carnavalet) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

(…) Când a devenit evident pe la mijlocul lui iulie 1794 că Robespierre și Saint-Just plănuiau să-și înlăture oponenții politici Joseph Fouché, Jean-Lambert Tallien și Marc-Guillaume Alexis Vadier (ultimii doi erau membri ai Comitetului Siguranței Generale), armistițiul fragil existent în cadrul guvernului s-a destrămat.

Saint-Just și colegul său Barère au încercat să păstreze înțelegerea între Comitetul Salvării Publice și Comitetul Siguranței Generale; cu toate acestea, pe 26 iulie, Robespierre a ținut un discurs în Convenția Națională în care a subliniat necesitatea de a „purifica” comitetele și de a „zdrobi toate facțiunile”.

Într-un discurs ținut la Clubul Iacobinilor în acea noapte, el i-a atacat pe Collot d’Herbois și Billaud-Varenne, care au refuzat să permită tipărirea și distribuirea discursului său către Convenție.

În ziua următoare, 27 iulie 1794 (sau 9 Thermidor potrivit calendarului republican), Saint-Just a început să țină un discurs în Convenție în care plănuia să-i denunțe pe Collot d’Herbois, Billaud-Varenne și alți membri ai Comitetului Salvării Publice.

El a fost aproape imediat întrerupt de Tallien și de Billaud-Varenne, care l-au acuzat pe Saint-Just că ar intenționa să ”asasineze Convenția”.

Barère, Vadier și Stanislas Fréron s-au alăturat celor recalcitranți și au întărit acuzațiile împotriva lui Saint-Just și Robespierre.

S-a dispus arestarea lui Robespierre, a fratelui său, Augustin, și a lui Saint-Just, alături de susținătorii lor, Philippe Le Bas și Georges Couthon.

Arestarea lui Robespierre în convenția din 27 iulie 1794 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Arestarea lui Robespierre în convenția din 27 iulie 1794 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A urmat o perioadă de tulburări civile intense, în timpul căreia membrii Comitetelor Salvării Publice și Siguranței Generale au fost nevoiți să caute refugiu în Convenție.

Frații Robespierre, Saint-Just, Le Bas și Couthon s-au ascuns în Hôtel de Ville, încercând să provoace o insurecție.

În cele din urmă, bănuind că va fi arestat, Le Bas s-a sinucis.

Saint-Just, Couthon, Maximilien și Augustin Robespierre au fost arestați și ghilotinați pe 28 iulie.

În perioada care a urmat revoltelor, numită Reacția Thermidoriană, au fost abrogate multe dintre legile nepopulare ale regimului Terorii și s-au redus puterile Comitetelor Salvării Publice și Siguranței Generale.

Cele două comitete au încetat să mai existe prin prevederile existente în Constituția anului III (1795), care a marcat începutul Directoratului.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org;

 

27 iulie 1807 - Constantin Ipsilanti devine domn pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie – 16 august 1807).

Constantin Ipsilanti (n. 1760, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 24 iunie 1816, Kiev, Imperiul Rus) a fost domn în Moldova: 8 martie 1799 - 4 iulie 1801, octombrie 1806 - noiembrie 1806 şi în Ţara Românească: 1 septembrie 1802 - august 1806. A mai fost administrator al Ţării Româneşti sub ocupaţia rusească: 27 decembrie 1806 - 31 mai 1807 şi 8-28 august 1807 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Ipsilanti - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Ipsilanti (n. 1760, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 24 iunie 1816, Kiev, Imperiul Rus) a fost domn în Moldova: 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie 1806 – noiembrie 1806 şi în Ţara Românească: 1 septembrie 1802 – august 1806.

A mai fost administrator al Ţării Româneşti sub ocupaţia rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 şi 8-28 august 1807.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1818 - S-a născut (15/27 iulie) Iosif Naniescu , mitropolit al Moldovei.

Arhimandritul Iosif Naniescu în 1865, portret pictat de Gheorghe Tattarescu şi expus la Muzeul Municipiului Bucureşti - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Arhimandritul Iosif Naniescu în 1865, portret pictat de Gheorghe Tattarescu şi expus la Muzeul Municipiului Bucureşti – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif Naniescu (n. 15/27 iulie 1818, Răzălăi, județul Bălți, azi în Republica Moldova – d. 26 ianuarie 1902, Iași) a fost Mitropolit al Moldovei între 1875-1902.

De asemenea, el a fost un remarcabil cărturar român, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române.

Iosif Naniescu a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 5 octombrie 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei.

Prăznuirea sa anuală se face pe 26 ianuarie.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Iosif Naniescu (nume la naştere Ioan Mihalache; n. 15/27 iulie 1818, Răzălăi, Moldova, azi Republica Moldova - d. 26 ianuarie 1902, Iaşi, Regatul României) a fost un mitropolit şi cărturar român, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iosif Naniescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1824 - S-a născut Alexandre Dumas fiul, romancier şi dramaturg francez; romanul “Dama cu camelii” i–a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, “Traviata”; (d.27.11.1895).

 

27 iulie 1830 - Începutul celor „Trei zile glorioase” ale Revoluției din 1830; largi pături ale populației pariziene s-au ridicat împotriva domniei regelui Carol al X-lea, silindu-l să abdice.

I-a urmat la tron Ludovic Philip d’Orleans (1830-1848 – „Monarhia din iulie”).

Taking of the Hôtel de Ville (revolutionaries went there in 1789, and later 1848 and 1870), by Amédée Bourgeois - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Taking of the Hôtel de Ville (revolutionaries went there in 1789, and later 1848 and 1870), by Amédée Bourgeois – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Din cauza opoziției liberale crescânde, Carol al X-lea încearcă să impună o serie de măsuri conservatoare.

Acest lucru, coroborat cu înrăutățirea situației sociale cauzata de Revoluția industrială, a dus la izbucnirea unor mișcări de protest cunoscute sub numele de revoluția din 1830 sau cele trei zile glorioase, între 27 și 29 iulie 1830.

Carol al X-lea este nevoit să abdice la scurt timp; moștenitorul tronului, Ludovic-Antoine, Duce de Angoulême abdică și el iar tronul îi revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea.

Acesta nu este acceptat ca rege sub titlul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali.

În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 1831 - S-a născut Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei, fiu al țarului Nicolae I al Rusiei (d. 1891)

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna.

Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân.

Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

27 iulie 1835 - S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (m. 16 feb 1907)

Giosuè Carducci (n. 27 iulie 1835, Valdicastello Carducci⁠(d), Toscana, Italia – d. 16 februarie 1907, Bologna, Italia) poet, prozator și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, a fost o figură literară influentă a timpului său - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Giosuè Carducci – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Giosuè Carducci (n. 27 iulie 1835 Valdicastello (Toscana) – d. 16 februarie 1907 Bologna) poet, prozator și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, a fost o figură literară influentă a timpului său.

Motivația Juriului Nobel

“nu numai luând în considerație adânca lui cunoaștere și cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospețimea stilului și forța lirică tipice capodoperelor sale poetice”

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

27 iulie 1841 - A încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus; ( “Demonul”, “Un om ciudat”) (n. 15.10.1814).

Mihail Iurievici Lermontov (n. 3/15 octombrie 1814, Moscova, Imperiul Rus – d. 15/27 iulie 1841, Piatigorsk, Rusia) a fost un scriitor romantic rus - (Lermontov in 1837) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

MihailLermontov in 1837 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail Iurievici Lermontov (n. 15 octombrie [S.V. 3 octombrie] – 1814 d. 27 iulie [S.V. 15 iulie] 1841) scriitor romantic rus.

În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii.

Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei.

Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină.

Lermontov a fost exilat în Caucaz, din ordinul țarului.

Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite.

În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1844 - A încetat din viaţă savantul John Dalton, chimist şi fizician britanic care a contribuit la dezvoltarea teoriei atomice a materiei. Este cunoscut ca unul dintre părinţii fizicii moderne (n. 6 septembrie 1766).

 

27 iulie 1862 - Printr-un decret al domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţat Ministerul Afacerilor Străine. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”.

 

27 iulie 1865 - România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865 (27 iulie/8 august).

 

27 iulie 1877 - Divizia 4 – Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din fața Plevnei.

 

27 iulie 1880 - Trupele britanice sunt învinse de către afganii conduși de Mohammed Ayub Khan în Bătălia de la Maiwand, în timpul celui de-al Doilea Razboi Anglo-Afgan.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Battle of Maiwand (27 July 1880) Part of Second Anglo-Afghan War - "Maiwand: Saving the Guns". Royal Horse Artillery withdrawing from Afghan attack at the Battle of Maiwand, painted by Richard Caton Woodville - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Battle of Maiwand (27 July 1880) Part of Second Anglo-Afghan War – “Maiwand: Saving the Guns”. Royal Horse Artillery withdrawing from Afghan attack at the Battle of Maiwand, painted by Richard Caton Woodville – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 1890 - Vincent van Gogh s-a împușcat și a murit două zile mai târziu.

Vincent Van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist - Self-Portrait, 1887, Art Institute of Chicago - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vincent Van Gogh – Self-Portrait, 1887, Art Institute of Chicago – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Zundert, Brabantul de Nord, Țările de Jos – d. 29 iulie 1890, Auvers-sur-Oise⁠, Seine-et-Oise, Franța) a fost un pictor neerlandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional.

A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

(…) În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după care este transferat la Auvers-sur-Oise – un mic sat de lângă râul Oise situat la aproximativ 30 km de Paris -, la doctorul Gachet.

Pe 20 mai ajunge și Se stabilește prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la cafeaua-pensiune a soților Ravoux.

A reușit să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni.

Medicul devine prietenul pacientului său și-l invită la casa lui în fiecare duminică.

Se zvonește însă că Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului, lucru datorit căruia i-a fost interzis să calce pragul casei doctorului.

Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze.

Soții Ravoux mărturisesc că la întoarcere artistul s-a împușcat în piept cu un pistol.

Doctorul Gachet îl informează imediat pe Theo.

Theo ajunge imediat la fratele său și îi este alături atunci când moare în noaptea de 29 iulie 1890, marți, la ora unu noaptea.

Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-a împrumutat de la un fermier pentru a speria ciorile.

Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie.

Sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui, aceasta fiind floarea lui preferată.

Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că van Gogh nu s-a sinucis.

Potrivit celor doi scriitori este mult mai probabil ca artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi băieți, decât ca pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după care să se împuște în piept, relatează BBC.

Conform oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât accidental de doi băieți, însă acesta a vrut să-i protejeze, susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh.

Mai mult, în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi sinucis.

Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost, probabil, subiectul celor mai multe speculații.

Mulți cred că este ultima lui lucrare, considerând cerul învolburat plin de ciori și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

"Wheatfield with Crows" (July 1890) - Vincent van Gogh - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“Wheatfield with Crows” (July 1890) – Vincent van Gogh – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 1917 - A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei.

Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.

 

27 iulie 1917 - S-a născut André Bourvil (pe numele adevărat André Rimbourg), actor francez, unul dintre cei mai îndragiti interpreti ai ecranului francez (“Mizerabilii”, “Cei trei muschetari”) (d.23.09.1970).

Bourvil2.jpg
André Bourvil in 1967

Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. 27 iulie 1917 în Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie 1970 în Paris) a fost unul din marii actori și cântăreți francezi.

 

27 iulie 1917 - A murit Emil Theodor Kocher, chirurg elveţian, laureat al Premiului Nobel (n. 25.08.1841). Emil Theodor Kocher (n. 25 august 1841 – d. 27 iulie 1917) a fost chirurg elvețian, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul chirurgiei glandei tiroide, pentru care i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1909.

S-a ocupat de multiple domenii: tratamentul plăgilor împușcate, chirurgia organelor interne (cum ar fi stomac, intestine), fracturile, luxațiile (încă de la începutul carierei devine celebru prin noua sa metodă de a repoziționa umerii dizlocați), osteomielita, creierul (în special epilepsia), organele sexuale masculine, homeostazia, tratamentul antiseptic (în tratamentul rănilor, promovează noile metode aseptice pe care le dezvoltă).

Însa domeniul care i-a asigurat locul în istoria medicinei prin Premiul Nobel a fost studiul glandei tiroide, în a cărei fiziologie și patologie a adus mai multe contribuții și a formulat mai multe ipoteze și teorii, multe din ele stârnind controverse.

Dar scăderea ratei mortalității celor suferinzi de gușă, în urma tratamentului său, i-a adus recunoașterea și faima. Realizările întregii sale vieți au avut la bază o combinație între acuitate mentală, intuiție, etică și atitudine creștină față de viață.

 

27 iulie 1921 - Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting demonstrează că insulina hormonală reglează nivelul de zahar din sânge.

Fredrick banting.jpg

Frederick Banting (n.14 noiembrie 1891- d. 21 februarie 1941) a fost un medic canadian care este considerat împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitori ai insulinei, pentru care primesc în anul 1921 Charles Best, iar în 1923 Frederick Banting premiul Nobel în medicină.

 

27 iulie 1921 - La Mihăileni, jud. Bălți, România (azi R. Moldova) s-a nascut Eugen Coșeriu, filolog romanist de origine basarabeană, membru de onoare al Academiei Române (din 1991) ; (d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania).

Eugeniu Coșeriu (1921 - 2002) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Eugeniu Coșeriu (1921 – 2002) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Eugeniu Coșeriu (sau Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul interbelic Bălți, România, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).

Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen.

Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.

A fost Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1922 - Înființarea Uniunii Internaționale de Geografie.

 

27 iulie 1924 - A încetat din viaţă compozitorul italian Ferruccio Busoni (“Arlecchino”, “Fantezie indiană”); (n. 1 aprilie 1866).

 

27 iulie 1930 - România a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp.

 

27 iulie 1940 - Personajul de desene animate Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în filmul “A Wild Hare”.

Unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite personaje de desene animate “Bugs Bunny“, cel mai iubit iepure animat, și-a făcut prima apariție la 27 iulie 1940, în “A Wild Hare“. Ulterior, a apărut în serii de desene animate precum Looney Tunes și Merrie Melodies.

cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

27 iulie 1946 - S-a născut Alexandru Tocilescu, regizor român de teatru si film (d. 2011)

Alexandru Tocilescu (n. 27 iulie 1946, Bucureşti, România – d. 29 noiembrie 2011, Bucureşti, România) a fost un regizor român de teatru şi film - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru Tocilescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru Tocilescu (n. 27 iulie 1946, București – d. 29 noiembrie 2011, București) a fost un regizor român de teatru și film. (“Repetabila scenă a balconului”, “Amanţii însângeraţi”, “Oblomov”, “Poker”)

Este tatăl scriitorului Alex Tocilescu (n. 1977).

În iulie 2011, Alexandru Tocilescu a devenit primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1949 - Zborul inițial al de Havilland Comet, primul avion cu reacție.

 

27 iulie 1953 - S-a semnat dupa trei ani de lupte sangeroase, armistițiul in Războiul din Coreea, peninsula Coreea fiind impartita între Coreea de Nord comunista și Coreea de Sud.

Statele Unite ale Americii, Republica Populară Chineză şi Coreea de Nord au semnat acordul de armistiţiu Syngman Rhee.

Preşedintele Coreei de Sud, a refuzat să-l semneze, dar s-a angajat să-l respecte.

Războiul coreean este catalogat de unii specialiști ca făcând parte din Războiul Rece și se referă la conflictul militar dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953), care a antrenat și alte state (SUA, R.P. Chineză).

Delegates sign the Korean Armistice Agreement in P'anmunjŏm - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Delegates sign the Korean Armistice Agreement in P’anmunjŏm – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Războiul din Coreea a debutat în ziua de 25 iunie 1950.

Pe 27 iulie 1953 s-a semnat un armistițiu.

Războiul Coreei a fost un conflict militar între Republica Coreea (cunoscută cu precădere drept Coreea de Sud) și Republica Populară Democrată Coreeană (respectiv Coreea de Nord).

Coreea de Sud a avut drept aliați Națiunile Unite, iar Coreea de Nord a fost sprijinită de Republica Populară Chineză, cu ajutor militar din partea Uniunii Sovietice.

Războiul a început la data de 25 iunie 1950, iar finalul războiului a coincis cu semnarea unui armistițiu la data de 27 iulie 1953.

Războiul a pornit din cauza delimitării fizice a Coreei printr-un acord al Aliaților victorioși în Războiul Pacificului.

Peninsula Coreea a aparținut Japoniei din anul 1910 până la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1945, în urma capitulării Japoniei, administrația americană a împărțit peninsula de-a lungul paralelei 38, trupele americane ocupând partea de sud, iar cele sovietice partea de nord.

Un stat socialist, Republica Democrată Coreeană, a fost înființat în nord sub conducerea comunistă totalitară a lui Kim Il Sung, în timp ce un stat capitalist, Republica Coreea, a fost înființat în sud sub conducerea autocratică a lui Syngman Rhee.

Ambele guverne ale celor două noi state coreene au pretins că sunt singurul guvern legitim al întregii Corei și niciunul nu a acceptat granița ca fiind permanentă.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1955 - Tratatul de independență a Austriei a intrat în vigoare, punând capăt ocupației aliate a Austriei, deși țara nu a fost eliberată de trupele aliate decât în octombrie.

Zonele de ocupație din Austria, 1945-1955 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Zonele de ocupație din Austria, 1945-1955 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de Stat al Austriei sau Tratatul de independență a Austriei a reînființat Austria ca stat suveran.

El a fost semnat la 15 mai 1955, la Palatul Belvedere din Viena de către puterile aliate ocupante (Franța, Regatul Unit, Statele Unite și Uniunea Sovietică) și de guvernul austriac.

El a intrat oficial în vigoare la 27 iulie 1955.

Zonele de ocupație din Viena, 1945-1955 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Zonele de ocupație din Viena, 1945-1955 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Titlul său complet a fost „Tratat de reînființare a unei Austrii independente și democratice, semnat la Viena la 15 mai 1955” (în germană Staatsvertrag betreffend die Wiederherstellung eines unabhängigen und demokratischen Österreich, unterzeichnet in Wien am 15. Mai).

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1956 - România devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO (înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945, cu sediul la Paris).

 

27 iulie 1962 - A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu, personalitate complexă, biolog şi medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor (“Pană de păun”, “Femei la seceriş”) (n.19.05.1910).

Ion Țuculescu (n. 19 mai 1910, Craiova - d. 27 iulie 1962, București), personalitate complexă, biolog și medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor - foto: ro.wikipedia.org

Ion Țuculescu – foto: ro.wikipedia.org

Ion Țuculescu (n. 19 mai 1910, Craiova – d. 27 iulie 1962, București), personalitate complexă, biolog și medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor.

Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepția anilor de război, când fiind medic militar uimește prin devotament și abnegație, biologia devine celălalt pol al existenței sale în calitate de cercetător științific la Academia Română, zilele și nopțile împărțindu-le între paletă și microscop.

Pictura a învățat-o ca autodidact și distanța de la primele sale tablouri până la cele din epoca maturității a parcurs-o muncind cu înverșunare disperată.

Deși a fost prezent în viața artistică fără întrerupere, opera lui a rămas aproape fără ecou, adevăratele sale dimensiuni vădindu-se abia în anii când nu mai expune, claustrat în locuința lui, unde materia lui plastică avea să se cristalizeze orbitor după îndelungate și misterioase mutații.

În vara lui 1962 o boală neiertătoare îl doboară. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.

Postum, pictura lui Țuculescu provoacă o revelație uluitoare, descoperindu-se un mare artist al cărui nume, în timpul vieții, n-a depășit surâsul îngăduitor al unei admirații palide.

Tablourile sunt acum expuse în nenumărate expoziții organizate în țară și străinătate.

Pictura lui Țuculescu frapează prin excepționala ei forță cromatică, culorile sale obligă însă să se vorbească mai curând despre magia decât despre violența lor.

Astfel încât nu este hazardat să se spună că avem de a face cu un “expresionist întârziat de extracție impresionistă“, oricât de paradoxal ar părea această afirmație.

În realitate opera lui Țuculescu este produsul unic al unui artist original de geniu, care tocmai prin aceasta se refuză oricărei încadrări artificiale.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1963 - Fostul Ministru de Finanţe, Vasile Luca, a mmurit în detenţie la Aiud.

Vasile Luca, născut László Luka, (n. 8 iunie 1898, Catalina, Covasna - d. 27 iulie 1963, Aiud) a fost un activist şi politician comunist român, originar din secuime, militant în ilegalitate, ulterior ministru de finanţe al României în perioada 5 noiembrie 1947 - 9 martie 1952. După ce a ocupat una din cele mai importante poziţii în regimul comunist recent instalat, a sfârşit ca deţinut politic în închisoarea Aiud, victimă a epurărilor în spirit stalinist din propriul său partid. Uneori se menţionează în mod eronat o aşa-zisă provenienţă iudaică. Un alt citat afirmă, tot în mod eronat, că ar fi fost de origine germană transilvăneană, majoritatea surselor biografice nesprijinind aceste afirmaţii. Ca origine socială, Vasile Luca provenea dintr-un mediu proletar - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile Luca – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile Luca, născut László Luka, (n. 8 iunie 1898, Catalina, Covasna – d. 27 iulie 1963, Aiud) a fost un activist şi politician comunist român, originar din secuime, militant în ilegalitate, ulterior ministru de finanţe al României în perioada 5 noiembrie 1947 – 9 martie 1952.

După ce a ocupat una din cele mai importante poziţii în regimul comunist recent instalat, a sfârşit ca deţinut politic în închisoarea Aiud, victimă a epurărilor în spirit stalinist din propriul său partid.

Uneori se menţionează în mod eronat o aşa-zisă provenienţă iudaică.

Un alt citat afirmă, tot în mod eronat, că ar fi fost de origine germană transilvăneană, majoritatea surselor biografice nesprijinind aceste afirmaţii.

Ca origine socială, Vasile Luca provenea dintr-un mediu proletar.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

27 iulie 1965 - Mattachine Midwest, o organizație pentru drepturile homosexualilor din Chicago, și-a ținut prima întâlnire.

Mattachine Midwest - Ediția din august 1965 a buletinului informativ al organizației -  foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mattachine Midwest – Ediția din august 1965 a buletinului informativ al organizației – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mattachine Midwest  a fost o organizație pentru drepturile homosexualilor activă în Chicago, Illinois  Statele Unite.

A fost înființată în 1965 în timpul mișcării homofile și timp de mai mulți ani a funcționat ca principalul grup pentru drepturile homosexualilor din Chicago.

Cu toate acestea, și-a pierdut acest statut în timpul mișcării de eliberare a homosexualilor de la începutul anilor 1970 și și-a mutat obiectivele de la activismul politic la oferirea de servicii sociale.

În punctul său de vârf, în 1979, avea 150 de membri.

Cu toate acestea, în 1986, grupul s-a dizolvat din cauza scăderii numărului de membri și a lipsei de conducere.

Organizația a provenit din eforturile anterioare din anii 1950 și începutul anilor 1960 de a menține o prezență locală a Societății Naționale Mattachine din Chicago.

Cu toate acestea, eșecul acestor eforturi i-a determinat pe activiștii locali să creadă că era necesară formarea unei organizații independente.

În plus, activiștii credeau că o organizație locală ar putea ajuta la abordarea creșterii recente a hărțuirii poliției, deoarece poliția, la începutul anilor 1960, efectuase un număr tot mai mare de raiduri în locurile gay.

În special, mai mulți istorici indică raidul poliției din 1964 de la Fun Lounge ca fiind principalul impuls pentru formarea acestei noi organizații.

Organizația a fost înființată oficial în 1965, printre membrii fondatori numărându-se activiștii Bob Basker , Pearl M. Hart și Valerie Taylor , iar William B. Kelley și Marie J. Kuda s-au alăturat de timpuriu.

Pe lângă întâlnirile lunare, organizația a publicat un buletin informativ și a găzduit o linie telefonică de asistență la care membrii comunității puteau apela pentru lucruri precum asistență juridică sau religioasă.

În ceea ce privește asistența juridică, organizația a avut mai mulți avocați care au ajutat la reprezentarea bărbaților homosexuali în afaceri juridice și s-au angajat în activism politic împotriva hărțuirii politice.

În urma revoltelor de la Stonewall din 1969 și a apariției mișcării de eliberare a homosexualilor, organizația și-a pierdut statutul de principală organizație pentru drepturile homosexualilor din Chicago și a început să se îndepărteze de activismul politic și să se orienteze către serviciile sociale.

Aceasta a inclus, printre altele, crearea de grupuri de discuții pentru alcoolicii homosexuali și pentru părinții și prietenii bărbaților homosexuali.

Cu toate acestea, până la mijlocul anilor 1980, grupul se confrunta cu o scădere a numărului de membri și o lipsă de direcție în ceea ce privește rolul pe care îl juca în comunitatea gay, iar în 1986 a fost dizolvat.

Mai mulți istorici citează organizația ca fiind unul dintre primele grupuri de succes pentru drepturile homosexualilor din Chicago, iar în 2002, a fost inclusă în Chicago LGBT Hall of Fame.

În plus, în 2005, Chicago History a publicat primul său articol despre istoria LGBTQ din Chicago, concentrându-se pe istoria Mattachine Midwest.

Istoricii au remarcat, de asemenea, importanța buletinului informativ în documentarea istoriei homosexualilor din Chicago, jurnalista Tracy Baim numindu-l o „comoară” de informații pe această temă.

O mare parte din înregistrările organizației sunt păstrate în Biblioteca și Arhivele Gerber/Hart .

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 1966 - A încetat din viaţă folcloristul Ion Muşlea, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne (“Cercetări etnografice şi de folclor”) (n. 29 septembrie 1899).

 

27 iulie 1970 - A murit Antonio de Oliveira Salazar, dictator de dreapta portughez; (n. 28.04.1889).

 

27 iulie 1974 - Camera Reprezentanţilor a SUA decide punerea sub acuzare a preşedintelui Richard Nixon, în cadrul anchetei afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia.

Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

27-28 iulie 1976 – Vizita de prietenie în Bulgaria a lui Nicolae Ceaușescu.

 

27 iulie 1976 - Fostul prim-ministru japonez Kakuei Tanaka este arestat sub suspiciunea de încălcare a legilor de schimb valutar şi de comerţ exterior în legătură cu scandalul de luare de mita Lockheed.

 

27 iulie 1980 - A murit Muhammed Reza Pahlavi, ultimul şah care a condus Iranul între 1941-1979 (n.26.10.1919) .

 

27 iulie 1982 - Liderul mercenar “Colonelul Mad Mike” Hoare a fost găsit vinovat de deturnarea unui avion cu care a încercat sa patrunda în Seychelles pentru a da o lovitura de stat.

El şi alţi şase bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi de confiscarea ilegala a unui avion, la aeroportul din Durban, in Africa de Sud.

După un proces de patru luni şi jumătate, Curtea Supremă de Justiţie a statului Sud African Natal, aceştia sunt condamnati la termene de detentie variind intre 10 la 15 ani.

 

27 iulie 1984 - A murit actorul britanic de film James Mason; (n.15.05.1909).

 

27 iulie 1990 - Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus.

Belarus - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Belarus – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Parlamentul republicii a declarat suveranitatea Belarusului la 27 iulie 1990, și în procesul de destrămare a Uniunii Sovietice, Belarusul și-a declarat independența la 25 august 1991.

Alexander Lukașenko este președintele țării din 1994.

În ciuda obiecțiilor guvernelor occidentale, Lukașenko a continuat politicile din epoca sovietică, între care perpetuarea proprietății de stat în economie.

Conform unor organizații și țări, alegerile au fost incorecte, iar adversarii politici ai președintelui au fost suprimați violent.

Belarus ocupă un loc scăzut în măsurătorile internaționale ale libertății presei și ale libertăților civile și este singura țară europeană care are în vigoare pedeapsa capitală.

În 2000, Belarus și Rusia au semnat un acord de extindere a cooperării, afirmând dorința de a crea o uniune.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 1990 - Parlamentul României a decis ca “1 Decembrie” să devină Ziua Naţională a României.

Marcarea pentru prima data a Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie 1990; mulţime la Alba Iulia. Foto: (c) ILIE BUMBAC/ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

Marcarea pentru prima data a Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie 1990; mulţime la Alba Iulia. Foto: (c) ILIE BUMBAC/ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

La 27 iulie 1990, Parlamentul României a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României, notează lucrarea “Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

În cadrul lucrărilor din ziua de 27 iulie 1990. Adunarea Deputaţilor a luat în dezbatere un raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a acestei camere, prin care s-a propus următoarea nouă formulare a legii privind instituirea Zilei naţionale a României, şi anume: “Lege privind proclamarea Zilei Naţionale a României.

Art. 1 – Se proclamă ’1 decembrie’ – Ziua Naţională a României;

Art. 2 – Hotărârea Consiliului de miniştri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.

Supusă votului, această nouă formulare a Legii privind proclamarea Zilei Naţionale a României a întrunit aprobarea unanimă şi aplauze îndelungi, din partea deputaţilor care s-au ridicat în picioare, fiind ‘singura care nu şi-a pierdut nici semnificaţia şi nici nu a fost estompată de alte evenimente din viaţa noastră politică’, după cum se sublinia în expunerea iniţială de motive asupra acestui proiect de lege“. (Ştire ROMPRES, Actualităţi interne, 27 iulie 1990).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

27 iulie 1994 - S-a sinucis fotograful Kevin Carter (n. 1960)

Kevin Carter (13 September 1960 – 27 July 1994) - foto eyeswideshut.ro, preluat de pe adevarul.ro

Kevin Carter (13 September 1960 – 27 July 1994) – foto eyeswideshut.ro, preluat de pe adevarul.ro

În 1994, fotograful Kevin Carter şoca lumea cu o fotografie. Aflat într-o tabără de refugiaţi instalată în statul Ayod, Sudan, el a surprins într-o poză imaginea unui copil malnutrit, care stătea întins ghemuit la pământ, în timp ce un vultur mare intenţiona să-l atace.

Fotografia a fost realizată în urma intenţiei autorului de a trage un semnal de alarmă cu privire la foametea şi situaţia dezastruoasă în care se afla Sudanul, ţară zguduită de multe războaie, în urmă cu două decenii.

"Copilul înfometat și vulturul" (1993) -fotografia realizata de Kevin Carter în Sudan, a primit premiul Pulitzer. Scurt timp după primirea premiului, Kevin Carter şi-a luat viaţa. Băieţelul din imagine a mai supravieţuit 14 ani după realizarea fotografiei, până în 2008, când a murit de febră galbenă - foto preluat de pe www.agerpres.ro

“Copilul înfometat și vulturul” (1993) -fotografia realizata de Kevin Carter în Sudan, a primit premiul Pulitzer. Scurt timp după primirea premiului, Kevin Carter şi-a luat viaţa. Băieţelul din imagine a mai supravieţuit 14 ani după realizarea fotografiei, până în 2008, când a murit de febră galbenă – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Imediat după ce a realizat poza, Carter a trimis-o ziarului american „New York Times”.

La două zile după ce a fost publicată, imaginea copilului din tabăra de refugiaţi care era să fie ucis de un vultur a făcut înconjurul lumii.

Ea a împărţit mapamondul în două tabere.

Mulţi au considerat-o un simbol al lumii a treia şi al capitalismului, însă şi mai mulţi au fost cei care i-au criticat gestul fotografului.

Kevin Carter a fost blamat de milioane de voci pentru că în loc să sprijine acel copil, el a profitat de situaţia lui catastrofală pentru a realiza o poză.

Faţă de reacţiile dure, Carter ar fi declarat, după cum prezintă site-ul cyd.ro, :

Este cel mai important premiu din cariera mea, dar nu sunt mândru de asta! Cu toate ca nu ajută, îmi pare rău pentru tot! Aş dori să-mi dau viaţa mea pentru a o salva pe cea a copilului dar acum numai pot!„.

Necontenitele critici şi-au pus amprenta destul de dur asupra personalităţii fotografului.

Din cauza reacţiilor dure care planau asupra sa, el a devenit dependent de droguri, iar viaţa sa liniştită s-a transformat într-un calvar.

Scurt timp după primirea premiului Pulitzer, Kevin Carter şi-a luat viaţa, apropiaţii din jurul său explicând gestul prin remuşcările autorului.

cititi mai mult pe: adevarul.ro; en.wikipedia.org;

 

27 iulie 1996 - La Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA, a avut loc un atentat cu bombă; două persoane au fost ucise și 111 rănite.

 

27 iulie 2000 - A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române. (1990-1994) (n. 29 septembrie 1929).

Eugen Preda, (29 septembrie 1929- 27 iulie 2000), publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994)

A lucrat la Radiodifuziunea Romană din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreagă sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii şi a obţinut prin lege funcţionarea SRR pe 4 canale naţionale şi reţeaua studiourilor regionale.

 

27 iulie 2003 - A încetat din viaţă Nicolae Puiu Pomoje, actor la Teatrul Mic din Bucureşti. (“Îngrijitorul”, “Diavolul şi bunul Dumnezeu”, “Bigamul”, “Lolita”).

 

27 iulie 2003 - A încetat din viaţă actorul american de comedie Bob Hope. (n. 29 mai 1903).

 

27 iulie 2006 - Cercetătorii americani de la Universitatea din Maryland au obţinut un vaccin împotriva sindromului respirator acut sever, boală declanşată în 2003 în Guangdong – China şi care s-a răspândit în întreaga lume, provocând moartea a peste opt mii de persoane.

 

27 iulie 2007 - A decedat Victor Frunză, scriitor si jurnalist dizident roman; (n.08.06.1935, Dumitreşti, judeţul Râmnicu-Sărat).

 

27 iulie 2007 - În timp ce relatau despre o urmărire a poliției în Phoenix, Arizona , două elicoptere de știri s-au ciocnit în aer , ucigând ambele echipaje.

Fotografie difuzată de AP cu cele două elicoptere prăbușindu-se la câteva momente după accident - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fotografie difuzată de AP cu cele două elicoptere prăbușindu-se la câteva momente după accident – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Pe 27 iulie 2007, două elicoptere AS-350 AStar de la posturile de televiziune KNXV-TV și KTVK s-au ciocnit în aer deasupra orașului Phoenix, Arizona, Statele Unite, în timp ce relatau despre o urmărire a poliției .

La bordul celor două aeronave se aflau în total patru persoane – pilotul Craig Smith și fotograful Rick Krolak de la KNXV, precum și pilotul Scott Bowerbank și fotograful Jim Cox de la KTVK – toți fiind uciși, fără a fi raportate victime la sol.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 2012 – Ceremonia de deschidere a Jocurile Olimpice de vară de la Londra.

Logo-ul oficial al Jocurilor Olimpice de Vară din Londra 2012 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Logo-ul oficial al Jocurilor Olimpice de Vară din Londra 2012 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Londra, Marea Britanie, în perioada 27 iulie – 12 august 2012.

Londra a devenit astfel primul oraș din istoria modernă care a organizat Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 și 1948.

La a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice au participat 10.820 de sportivi, veniți din 204 țări.

Au fost în total 302 probe sportive în cadrul a 26 de sporturi.

Ceremonia de deschidere a avut loc pe data de 27 iulie 2012, iar ceremonia de închidere pe 12 august 2012.

Centrul probelor sportive a fost la Stadionul Olimpic, capacitatea acestuia fiind de 80.000 de locuri.

Costurile construirii stadionului s-au ridicat la 486 milioane de lire sterline.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 2018 - Cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI găsește Luna la apogeu în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale în jurul Pământului.

În același timp, Marte se găsește în cel mai apropiat punct de Pământ al orbitei sale în jurul Soarelui în ultimii 15 ani, la doar 57,6 milioane de kilometri distanță de Pământ.

Următoarea dată când Marte se va afla atât de aproape de Pământ va fi în anul 2035.

Animation July 27 2018 lunar eclipse appearance.gif
De la <a href=”//commons.wikimedia.org/wiki/User:Tomruen” title=”User:Tomruen”>Tomruen</a> – <span class=”int-own-work” lang=”ro”>Operă proprie</span>, CC BY-SA 4.0, Legătură

Eclipsa de Lună din 27 iulie 2018 a fost a doua eclipsă de Lună din anul 2018.

A fost a doua eclipsă totală, dintr-o serie de trei, care se produc la un interval de circa șase luni.

A fost și o eclipsă totală centrală, Luna trecând prin centrul umbrei Pământului.

A fost prima eclipsă centrală de Lună, după cea din 15 iunie 2011.

Întrucât s-a produs când Luna era aproape de apogeu, această eclipsă a fost cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul al XXI-lea, cu o fază de totalitate de aproape 103 minute.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

27 iulie 2019 – Muntele Etna, din Sicilia, Italia, cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa, a erupt din nou.

Muntele Etna, cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa,a erupt din nou, Sicilia, Italia, 28 iulie 2019 - Foto: (c) Antonio Parrinello / REUTERS - preluat de pe www.agerpres.ro

Muntele Etna, cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa,a erupt din nou, Sicilia, Italia, 28 iulie 2019 – Foto: (c) Antonio Parrinello / REUTERS – preluat de pe www.agerpres.ro

Unul dintre cei mai activi vulcani din lume, Etna, a erupt din nou sâmbătă, 27 iulie, cu mii de turiști în jurul său.

Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere de orașele Messina și Catania, vulcanul Etna are înălțimea de 3.340 m, fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa.

Un nor gros de cenușă și de materiale vulcanice au început să iasă dintr-un nou canal de erupție.

cititi mai mult pe www.rotalianul.com

 

27 iulie 2020La Ordinea Zilei

 

27 iulie 2020 – O deversare majoră de petrol de la conducta Colonial a fost descoperită în comitatul Mecklenburg, Carolina de Nord.

Harta sistemului de conducte Colonial în 2012 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Harta sistemului de conducte Colonial în 2012 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

O deversare majoră de petrol de la conducta Colonial Pipeline, într-o rezervație naturală de lângă Huntersville, Carolina de Nord , Statele Unite, a început pe 27 iulie 2020.

Deversarea a dus la deversarea a aproximativ 2.000.000 de galoane americane (7.600.000 de litri) de benzină și a dus la un efort de curățare care este încă în desfășurare și se așteaptă să continue timp de câțiva ani.

Mai multe surse au remarcat că deversarea este una dintre cele mai mari din istoria Statelor Unite, EnergyWire numind-o „cea mai mare deversare dintr-o conductă de benzină înregistrată vreodată în SUA”.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

27 iulie 2024Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși și Limesul dacic au fost introduse în Patrimoniul mondial UNESCO.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu

Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși.

Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana infinitului — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.

Ansamblul sculptural a fost inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Realizarea monumentului „Calea Eroilor“ se datorează în bună parte soției primului ministru Gheorghe Tătărescu, Arethia Tătărescu.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Limesul, în original în latină limes romanus, este numele frontierei fortificate a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră și până la limesul lui Hadrian (valul lui Hadrian) din Scoția de azi, având deci o lungime totală de mii de kilometri.

Valuri de pământ si limesuri in Dacia - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Valuri de pământ si limesuri in Dacia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe teritoriul României – al fostei Provincii Romane Dacia – se găsesc următoarele secțiuni de limes: limes Alutanus, limes Transalutanus și Brazda lui Novac (limes).

Porțiunile de limes de pe teritoriul Germaniei și României au fost înscrise drept monumente culturale în Patrimoniul mondial UNESCO.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Afacerea Watergate (1972- în 1974)

Nixon anunță publicarea stenogramelor după înregistrările Watergate la 29 aprilie 1974 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nixon anunță publicarea stenogramelor după înregistrările Watergate la 29 aprilie 1974

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Afacerea Watergate


 

Richard Nixon în 1972 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard Nixon în 1972 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Afacerea Watergate a fost un scandal politic major în Statele Unite, care a implicat administrația președintelui SUA Richard Nixon din 1972 până în 1974, ceea ce a dus la demisia lui Nixon. Scandalul a rezultat din încercările continue ale administrației Nixon de a-și acoperi implicarea în spargerea din 17 iunie 1972 a sediului Comitetului Național Democrat din Washington, D.C., clădirea de birouri Watergate.

După ce cei cinci făptași au fost arestați, presa și Departamentul de Justiție al SUA au conectat banii aflați la acea vreme asupra lor la Comitetul pentru Realegerea Președintelui. Investigațiile ulterioare, împreună cu dezvăluirile din timpul proceselor ulterioare ale spărgătorilor, au determinat Camera Reprezentanților SUA să acorde Comitetului Judiciar al Camerei din SUA autoritate suplimentară de investigație—-pentru a investiga „anumite chestiuni din jurisdicția sa”— și a condus Senatul SUA să creeze Comitetul Watergate al Senatului SUA, care a organizat audieri. Martorii au mărturisit că Nixon a aprobat planuri de a acoperi implicarea administrației sale în spargere și că în Biroul Oval exista un sistem de înregistrare cu activare vocală. Pe parcursul investigației, administrația lui Nixon a rezistat anchetelor sale, iar acest lucru a dus la o criză constituțională.

Audierile de la Senatul Watergate au fost transmise „de la ciocan la ciocal” la nivel național de PBS și au stârnit interesul publicului.

Câteva dezvăluiri majore și acțiuni prezidențiale flagrante care obstrucționau ancheta mai târziu în 1973 au determinat Camera Reprezentaților să înceapă un proces de acuzare împotriva lui Nixon. Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că Nixon a trebuit să elibereze benzile Biroului Oval anchetatorilor guvernamentali. Casetele Nixon de la Casa Albă au dezvăluit că el a conspirat pentru a acoperi activitățile care au avut loc după spargere și a încercat ulterior să folosească oficiali federali pentru a abate atenția de la investigație. Comisia Judiciară a Camerei a aprobat trei articole de acuzare împotriva lui Nixon pentru obstrucționarea justiției, abuz de putere și sprețul Congresului. Cu complicitatea sa la mușamalizare făcută publică și sprijinul său politic complet erodat, Nixon și-a dat demisia din funcție pe 9 august 1974. În general, se crede că, dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi fost pus sub acuzare de către Cameră și înlăturat din funcție printr-un proces în Senat. Este singurul președinte american care și-a dat demisia din funcție. Pe 8 septembrie 1974, succesorul lui Nixon, Gerald Ford, l-a iertat.

Au fost 69 de persoane inculpate și 48 de persoane — mulți dintre ei oficiali de top ai administrației Nixon — condamnați. Metonimul Watergate a ajuns să cuprindă o serie de activități clandestine și adesea ilegale întreprinse de membrii administrației Nixon, inclusiv declanșarea de la birourile oponenților politici și a persoanelor despre care Nixon sau oficialii săi erau suspicioși; ordonarea de investigații asupra grupurilor de activiști și personalităților politice; și folosind Biroul Federal de Investigații, Agenția Centrală de Informații și Serviciul Fiscal Intern ca arme politice. Utilizarea sufixului -gate (rom: poartă) după un termen de identificare a devenit de atunci sinonimă cu scandalul public, în special cu scandalul politic.

 

Spargerea


 

Gordon Liddy (fotografiat în 1964), unul din cei care au coordonat echipa de spărgători - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gordon Liddy (fotografiat în 1964), unul din cei care au coordonat echipa de spărgători – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe data de 17 iunie 1972, Frank Wills, paznic la complexul de birouri al hotelului Watergate situat în Washington, D.C., a observat o bucată de bandă adezivă aplicată pe închizătoarea unei uși aflate între casa scărilor și parcarea subterană. Deoarece banda împiedica încuierea ușii, Wills a îndepărtat-o, bănuind neglijența unei femei de serviciu. Reîntorcându-se puțin mai târziu, a observat din nou banda adezivă aplicată în același loc și a chemat poliția metropolitană.

Ajunsă la fața locului, poliția a arestat cinci persoane găsite în birourile Comitetului Național al Partidului Democrat, aflat în opoziție la acea vreme: Bernard Barker, Virgilio González, Eugenio Martínez, James W. McCord, Jr. și Frank Sturgis. Ancheta a arătat că cei cinci erau la a doua spargere în sediul Democraților, prima petrecându-se cu două săptămâni înainte. Motivul revenirii lor era repararea unor dispozitive de ascultare instalate în timpul primei incursiuni și, după unele presupuneri, fotografierea unor documente secrete.

Această a doua intrare prin efracție în birourile Partidului Democrat nu a fost singura greșeală a spărgătorilor. O altă greșeală se va dovedi fatală pentru administrația prezidențială. Într-unul din carnetele de însemnări ale lui Bernard Barker se menționa numele unei persoane din anturajul președintelui Nixon: E. Howard Hunt, un fost funcționar al Casei Albe, în acea perioadă angajat ca șef al securității în Comitetul pentru re-alegerea Președintelui (Committee to Re-elect the President – CREEP). La vremea respectivă însă, Ron Ziegler, purtătorul de cuvânt al președinției, a calificat spargerea ca fiind o “tâlhărie de mâna a treia”, refuzând să-i acorde prea multă atenție în intervențiile sale.

Cartea de adrese a spărgătorului de la Watergate, Bernard Barker, descoperită într-o cameră a Hotelului Watergate, pe 18 iunie 1972 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cartea de adrese a spărgătorului de la Watergate, Bernard Barker, descoperită într-o cameră a Hotelului Watergate, pe 18 iunie 1972 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Anchetele


 

Ancheta judiciară

Bob Woodward în anul 2007 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bob Woodward în anul 2007 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La audierea sa, James McCord s-a prezentat ca fiind angajat al CIA. În cercetările sale, procurorul districtual al Washington-ului a descoperit că McCord se afla pe statele de plată ale CREEP. La audieri a participat din partea ziarului Washington Post reporterul Bob Woodward care a început o anchetă jurnalistică asupra cazului împreună cu Carl Bernstein, anchetă ce a durat mai multe luni și a fost prezentată pe larg în presă. Marea majoritate a faptelor relatate de cei doi reporteri erau binecunoscute celor implicați oficial în investigații (FBI sau o serie de anchetatori guvernamentali, aceștia fiind de altfel și sursele lor de informații), însă efortul lor a menținut interesul publicului american asupra cazului.

Misterul ce înconjoară Afacerea Watergate a fost sporit și de prezentarea evazivă a principalei surse de informații a lui Woodward, cu numele de cod Deep Throat. Adevărata identitate a informatorului a fost aflată abia după mai bine de trei decenii de la scandal. Sursa informațiilor a fost Mark Felt, numărul doi al FBI la acea vreme. În anul 2002, Felt a spus doar familiei faptul că el a fost Deep Throat. La sfârșitul lunii mai a anului 2005, Felt a dezvăluit secretul în revista Vanity Fair. Inițial, Washington Post a refuzat să confirme identitatea acestuia, invocând promisiunea de a păstra secretul până la moartea sursei sale de informații, dar a revenit în câteva zile admițând că reporterii săi au fost ajutați foarte mult de către Felt în timpul scandalului care a dus la demisia președintelui Nixon.

Identitatea informatorului cu numele de cod Deep Throat, Mark Felt, fostul numărul doi din FBI, a fost dezvăluită în anul 2005 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Identitatea informatorului cu numele de cod Deep Throat, Mark Felt, fostul numărul doi din FBI, a fost dezvăluită în anul 2005 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înregistrarea convorbirilor președintelui cu diverse personalități era o practică curentă, dar secretă, în timpul administrației Nixon.

Înregistrarea unei convorbiri între Nixon și Secretarul General al Casei Albe, Bob Haldeman, a arătat preocuparea acestora pentru cazul Watergate, cei doi analizând posibilitatea obstrucționării anchetei FBI de către CIA. Ca urmare a acestei discuții, Nixon a cerut ca CIA să intervină în ancheta desfășurată de FBI, invocând motive legate de securitatea națională.

De fapt, spargerea de la Watergate și numeroase alte „mici trucuri” erau acțiuni înfăptuite în numele CREEP, sub comanda lui Hunt și Gordon Liddy. Aceștia lucraseră în trecut pentru Casa Albă, în Unitatea de Investigații Speciale, cunoscută ca și “Instalatorii”. Unitatea avea misiuni dintre cele mai diferite, cum ar fi operațiuni împotriva Partidului Democrat sau ale liderilor mișcării pacifiste sau investigarea scurgerilor de informații clasificate către publicul american. Printre operațiunile cele mai mediatizate a fost descinderea în biroul unui fost angajat al Pentagonului, psihologul Daniel Ellsberg, acuzat de spionaj, furt și conspirație împotriva statului prin facilitarea accesului ziarului New York Times la o serie de documente secrete ale Pentagonului. Hunt și Liddy au pătruns în biroul acestuia însă, negăsind nimic, au distrus localul pentru a-și acoperi urmele. Legătura dintre cei doi, spargere și Casa Albă s-a făcut mult mai târziu, însă, la acea vreme, descoperirea implicării lor a dus la achitarea lui Ellsberg prin invocarea conduitei incorecte a guvernului în anchetarea cazului.

Controversele legate de implicarea anumitor personalități de la Casa Albă persistă și în zilele noastre. John Mitchell, Procurorul General al SUA, în calitate de conducător al CREEP, împreună cu managerul de campanie Jeb Stuart Magruder și Fred LaRue, a aprobat planurile de spionaj ale lui Hunt și Liddy, inclusiv spargerea de la Watergate, dar sunt neclare dispozițiile primite de acesta de la nivelele ierarhice superioare. Magruder, de exemplu, declară că l-a auzit pe Nixon ordonându-i lui Mitchell să supervizeze spargerea, al cărei scop intenționat era obținerea de informații despre Larry O’Brien, directorul de campanie al Democraților.

Pe data de 8 ianuarie 1973, cei cinci spărgători prinși în flagrant au apărut în fața tribunalului sub acuzațiile de conspirație, pătrundere prin efracție și instalarea de dispozitive de ascultare. Acuzații, cu excepția lui McCord si Liddy, au pledat vinovat la toate capetele de acuzare, dar, pentru că au fost plătiți de către CREEP, au refuzat să dea orice fel de detalii asupra acțiunilor lor. Acest lucru l-a determinat pe judecătorul John Sirica să propună pedepse de 30 de ani fiecăruia, lăsând însă să se înțeleagă faptul că va reduce sentințele în momentul în care acuzații vor coopera cu instanța. McCord a fost singurul care a acceptat această propunere și, ca urmare, a implicat CREEP în caz, admițând sperjurul. Totodată, el a dezvăluit faptul că organizația pentru care lucrează le-a cumpărat tăcerea celor cinci, stabilind strategia de urmat de-a lungul procesului.

 

Comisia senatorială și ancheta condusă de procuratură

Consilierul minorității Fred Thompson , membrul de rang înalt Howard Baker și președintele Sam Ervin al Comitetului Watergate al Senatului în 1973 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Consilierul minorității Fred Thompson , membrul de rang înalt Howard Baker și președintele Sam Ervin al Comitetului Watergate al Senatului în 1973 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Legătura dintre spargerea de la Watergate și Comitetul pentru Re-alegerea Președintelui a contribuit la creșterea amplorii cazului și, implicit, la creșterea mizei sale politice. În loc ca totul să se termine odată cu condamnarea celor implicați, ancheta ajunge în Senatul Statelor Unite. Cu trecerea timpului, tot mai mulți angajați ai Casei Albe sunt chemați în fața comisiei senatoriale, conduse de senatorul Sam Ervin. La data de 30 aprilie, Nixon este forțat să ceară demisia a doi dintre cei mai importanți colaboratori ai săi, Haldeman și Elrichman; amândoi vor fi judecați și trimiși după gratii. Totodată, îl concediază și pe consilierul său John Dean, care depusese mărturie în fața Senatului cu puțin timp în urmă și care va deveni un martor cheie împotriva lui Nixon însuși. În aceeași zi, Nixon numește un nou Procuror General în persoana lui Elliot Richardson, delegându-i acestuia autoritatea de a desemna un consilier independent din Departamentul de Justiție, a cărui activitate să se concentreze pe anchetarea afacerii Watergate. La data de 18 mai, la o zi după începerea audierilor televizate din Comisia senatorială, Richardson îl numește pe Archibald Cox în această poziție.

Archibald Cox, procuror special, independent (1973) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Archibald Cox, procuror special, independent (1973) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Audierile, televizate de-a lungul întregii veri, au captivat publicul american și au fost o lovitură politică puternică pentru Nixon. La data de 13 iulie, comisia a aflat, în urma audierii lui Alexander Butterfield, cum funcționau mecanismele de ascultare și de înregistrare instalate la Casa Albă, care se declanșau automat în timpul oricărei discuții din Biroul Oval. Aceste înregistrări puteau să arate clar care dintre cei doi, Dean sau Nixon, spunea adevărul despre cele mai importante întâlniri, iar Cox le-a cerut ca probe.

Prima pagină a ziarului New York Times, 21 octombrie 1973, anunțând "Masacrul de sâmbătă seara" (demiterea lui Cox și plecarea lui Richardson și Ruckelshaus) pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică din cauza unui posibil conflict armat în Orientul Mijlociu - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Prima pagină a ziarului New York Times, 21 octombrie 1973, anunțând “Masacrul de sâmbătă seara” (demiterea lui Cox și plecarea lui Richardson și Ruckelshaus) pe fondul tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică din cauza unui posibil conflict armat în Orientul Mijlociu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nixon a refuzat să predea casetele, invocând imunitatea prezidențială, și i-a ordonat lui Cox, prin intermediul procurorului Richardson, să renunțe la cerere. Refuzul lui Cox a dus la “Masacrul de Sâmbătă Seara” de pe 20 octombrie 1973, când Nixon i-a cerut lui Richardson să demisioneze. Nixon a căutat pe cineva în Departamentul de Justiție dispus să-l concedieze pe Cox. Căutarea l-a adus în prim plan pe Robert Bork, care l-a concediat pe Cox la cererea lui Nixon. Acuzat fiind că a condus afaceri necurate pentru obținerea de fonduri, Nixon declară, încolțit de întrebările ziariștilor cu privire la acest aspect, într-o conferință de presă la 17 noiembrie 1973: “Nu sunt escroc”. Declarația avea să devină celebră.

Richard Nixon, Public domain, via Wikimedia Commons

Ulterior, Nixon a cedat parțial presiunilor Comisiei privind înregistrările convorbirilor, iar la 29 aprilie 1974 a făcut publice stenogramele lor editate, care au confirmat în mare parte declarațiile lui Dean.

În cele din urmă, la 29 iulie 1974, Curtea Supremă a hotărât în unanimitate că Nixon nu poate invoca imunitatea prezidențială pentru a ascunde înregistrările, astfel că a doua zi, președintele a fost nevoit să predea înregistrările.

Au avut loc din nou momente penibile pentru Casa Albă când s-a descoperit că lipseau 18 minute și jumătate din înregistrări. Țapul ispășitor a fost găsit în persoana secretarei lui Nixon, Rose Mary Woods, care a declarat că a șters din greșeală conținutul convorbirilor, apăsând fără să vrea pe pedala mecanismului de înregistrare în timp ce a răspuns la un telefon. Declarația ei a fost discreditată de comisie care, analizând imagini cu biroul secretarei, a observat că, pentru ca piciorul acesteia să apese pedala de ștergere în timp ce prelua o convorbire telefonică, trebuia ca femeia să aibă o mobilitate de gimnastă campioană. Mai mult, ar fi trebuit să rămână în acea poziție timp de 18 minute și jumătate.

Analizele ulterioare ale înregistrărilor au dovedit că porțiunile respective au fost șterse intenționat, găsindu-se nici mai mult nici mai puțin de 9 segmente diferite în care conținutul fusese șters.

 

Condamnări

Membrii și personalul Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, 1974 -foto preluat de pe en.wikipedia.org

Membrii și personalul Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, 1974 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

28 ianuarie 1974 – Herbert Porter, asistent al lui Nixon, a recunoscut că a mințit FBI-ul în timpul anchetelor preliminare în cazul Afacerii Watergate.

25 februarie 1974 – Herbert Kalmbach, avocatul personal al lui Nixon, a pledat vinovat pentru acuzațiile de activități ilegale în timpul campaniei electorale. Alte acuzații au fost retrase în schimbul cooperării sale cu justiția.

1 martie 1974 – „Cei 7 de la Watergate”, foști consilieri ai președintelui (Haldeman, Ehrlichman, Mitchell, Colson, Gordon C. Strachan, Robert Mardian și Kenneth Parkinson), au fost acuzați de conspirație pentru obstrucționarea anchetei FBI. Numele lui Nixon a fost adăugat în secret pe această listă, reținându-se în cazul său complicitatea la conspirație. Dean, Magruder și alții își acceptaseră deja vinovăția. Colson, în cartea sa “Renașterea” a amintit un raport primit de la un membru al Casei Albe care implica clar și direct CIA în întregul scandal și arăta încercarea de scoatere a lui ca țap ispășitor.

3 aprilie 1974 – Ed Reinecke, viceguvernatorul republican al statului California, a fost condamnat pentru trei infracțiuni de sperjur în fața Comisiei Senatoriale.

5 aprilie 1974 – Dwight Chapin, fostul ofițer de protocol al lui Nixon a fost condamnat pentru sperjur.

Din grupul „Celor 7 de la Watergate”, Colson a acceptat vinovăția în cazul Ellsberg în schimbul renunțării la capetele de acuzare în privința CREEP, la fel ca și în cazul Strachan. Ceilalți cinci au ajuns la tribunal în octombrie 1974. La 1 ianuarie 1975 au fost condamnați, cu excepția lui Parkinson.

În 1976, Curtea de Apel a SUA a ordonat un nou proces pentru Mardian în urma căruia toate acuzațiile au fost retrase.

Handeman, Ehlichman și Mitchell au epuizat recursurile în 1977, după care toți au acceptat încarcerarea.

 

Situația președintelui

Manifestanți la Washington, DC, cu pancarta „Impeach Nixon” (puneți sub acuzare Nixon) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Manifestanți la Washington, DC, cu pancarta „Impeach Nixon” (puneți sub acuzare Nixon) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Poziția lui Nixon s-a deteriorat cu fiecare zi, iar Camera Reprezentanților a început investigațiile asupra posibilei acuzări oficiale a președintelui.

Pe 27 iulie 1974, Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților l-a acuzat pe Nixon de obstrucționare a justiției.

Pe 29 iulie, a doua acuzație a fost formulată ca abuz de putere, iar pe 30 iulie, a treia acuzație a fost adusă sub forma de sfidare a Congresului.

În august a fost audiată o casetă a cărei existență fusese ținută secretă, înregistrată pe 23 iunie 1972, la câteva zile după spargerea de la Watergate. Înregistrarea consta într-o discuție a lui Nixon cu Haldeman, în care puneau la cale un plan pentru a împiedica ancheta oficială prin invocarea unor false motive de securitate națională. Această casetă i-a făcut și pe ultimii suporteri al lui Nixon să-l părăsească, iar cei zece membri ai Congresului care au votat împotriva acuzării președintelui și-au revizuit poziția. În Senat, susținerea lui Nixon era la fel de precară.

Richard Nixon, Public domain, via Wikimedia Commons

După ce senatorii republicani l-au informat pe Nixon că există suficiente voturi pentru acuzarea lui, Nixon s-a decis să demisioneze. La data de 8 august 1974 și-a anunțat demisia, efectivă de la 9 august 1974, ora 12. Demisia sa a dus la căderea, prin mecanisme juridice, a capetelor de acuzare. Prin urmare, Nixon nu a fost judecat sau condamnat.

Urmat în Biroul Oval de către vicepreședintele Gerald Ford, Nixon a fost grațiat de către acesta la data de 8 septembrie. Grațierea i-a conferit lui Nixon imunitate pentru orice posibile infracțiuni comise în mandatele sale. Nixon a continuat să își susțină nevinovăția până la moarte, dar mulți l-au considerat vinovat, văzând în acceptarea grațierii o recunoaștere a vinovăției.

Președintele Ford anunțându-și decizia de a-l grația pe Nixon, pe 8 septembrie 1974, în Biroul Oval - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Președintele Ford anunțându-și decizia de a-l grația pe Nixon, pe 8 septembrie 1974, în Biroul Oval – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Demisia lui Richard Nixon

Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În lumina pierderii susținerii politice și a iminenței punerii sub acuzare, Nixon a demisionat din funcția de președinte începând cu 1974, după ce a ținut o cuvântare adresată națiunii la televiziune în seara dinainte. Discursul de demisie a fost ținut din Biroul Oval și a fost transmis în direct la radio și la televiziune. Nixon a declarat că demisionează pentru binele țării și a cerut națiunii să-l susțină pe noul președinte, Gerald Ford. Nixon a trecut în revistă realizările președinției sale, în special pe cele din domeniul politicii externe. El și-a apărat realizările din mandat, citând din discurul lui Theodore Roosevelt din 1910 cunoscut ca „Cetățenia într-o republică⁠”:

Uneori am reușit și alteori am eșuat, dar întotdeauna m-am inspirat din ceea ce a spus odată Theodore Roosevelt despre omul din arenă, «al cărui chip este mânjit de praf și de sudoare și de sânge, care se străduiește cu hotărâre, care greșește sau nu face destul iarăși și iarăși, pentru că nu există încercare fără greșeală și fără lipsuri, dar care totuși se străduiește pentru a duce lucrul la bun sfârșit, care cunoaște marele entuziasm și devotament, care se dedică unei cauze demne, care cunoaște la sfârșit triumful marilor realizări, sau cel puțin, dacă nu reușește, cel puțin dă greș îndrăznind lucruri mari».”

Discursul lui Nixon a primit răspunsuri favorabile la început din partea comentatorilor din presa audio-vizuală, doar Roger Mudd⁠ de la CBS afirmând că Nixon nu și-a recunoscut nicio vină. A fost numit „o capodoperă” de către Conrad Black⁠, unul din biografii lui. Black a opinat că „ceea ce se dorea a fi o umilință fără precedent pentru orice președinte american, Nixon a transformat într-o recunoaștere rafinată a unei insuficiențe a suportului legislativ. A plecat dedicându-și jumătate din cuvântare realizărilor mandatului său.”

Richard Nixon, Public domain, via Wikimedia Commons

 

Urmările afacerii Watergate


 

Nixon părăsind Casa Albă la bordul Marine One cu puțin timp înainte ca demisia sa să intre în vigoare, pe 9 august 1974 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nixon părăsind Casa Albă la bordul Marine One cu puțin timp înainte ca demisia sa să intre în vigoare, pe 9 august 1974 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Afacerea Watergate nu s-a încheiat cu demisia președintelui Nixon și cu încarcerarea consilierilor săi. Indirect, Watergate a dus la promulgarea unor legi ce au schimbat din temelii regulile finanțării campaniilor electorale americane. De asemenea, Watergate a avut un rol determinant în promulgarea unor amendamente importante la “Freedom of Information Act” din 1986, precum și a unor legi care cer transparență financiară în cazul membrilor administrației.

 

Impactul mediatic

Watergate a deschis o nouă eră pentru mass-media, în care aceasta a devenit mult mai agresivă în relatarea activităților politicienilor. De exemplu, Wilbur Mills, un membru proeminent al Congresului, a fost implicat într-un accident rutier cauzat de consumul de alcool la câteva luni după demisia lui Nixon. Incidentul, deși similar altora care fuseseră ignorate de presă de-a lungul anilor, a fost expus pe larg în ziare, ducând la demisia lui Mills.

 

Reforme ale Baroului

Avocatura, în ansamblul ei, a avut mult de suferit în ochii publicului american în urma implicării masive a avocaților în afacerea Watergate. Astfel, s-a ajuns la cereri insistente din partea societății civile pentru limitarea independenței avocaților, prin trecerea acestora sub jurisdicția autorităților federale. Pentru a nu da curs unei asemenea cerințe, Baroul American a lansat două mari reforme care au urmărit responsabilizarea avocaților la un nivel nemaiîntâlnit până atunci. Prima reformă a vizat Codul de Responsabilitate promulgat în 1969. Acesta a fost declarat un eșec și a fost înlocuit de Codul de Conduită din 1983, adoptat în întregime sau parțial de 44 de state. A doua reformă a urmărit introducerea cursurilor de deontologie în facultățile de drept agreate de Barou.

Bătălia de la Războieni – Valea Albă (26 iulie 1476)

Ștefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman, 1875) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan cel Mare si Aprodul Purice (Theodor Aman, 1875)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

articol preluat de pe ro.wikipedia.org (sursă: Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu Istoria Românilor, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976)

 

Bătălia de la Războieni – Valea Albă (26 iulie 1476)


 

Bătălia de la Războieni - Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală a Moldovei.

Bătălia a avut loc lângă Războieni sau Valea Albă (județul Neamț), la data de 26 iulie 1476, între o mică armată moldovenească sub comanda lui Ștefan cel Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuși sultanul Mahomed al II-lea.

Turcilor li se alăturase și o oaste a voievodului Țării Românești, Basarab al III-lea cel Bătrân.

Ștefan cel Mare, frescă contemporană din timpul vieții domnitorului, anul 1488, Mănăstirea Voroneț - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ștefan cel Mare (1) frescă contemporană din timpul vieții domnitorului, anul 1488, Mănăstirea Voroneț – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Context istoric


 

Oastea lui Ștefan cel Mare era compusă din Oastea mică, denumită așa pentru că era compusă din cetele de pe moșiile boierilor și cetele de târgoveți, o oaste preponderent călare și relativ bine înarmată, care putea ajunge la un efectiv de 12-15.000 de oameni și Oastea Mare, care era compusă pe lângă oastea mică și din cetele de răzeși care nu erau la fel de bine înarmați, dar care putea ajunge pana la 40 – 50.000 de oameni.

În primăvara anului 1476, la cererea sultanului Mehmed al II-lea el-Fatih Cuceritorul, cetele tătărești au invadat Moldova, aproximativ 15.000 de tătari înaintând din estul Moldovei către sud-vest, pentru a urmări o joncțiune cu trupele turcești.

Ștefan cel Mare a pornit în primul rând împotriva tătarilor, cu întreaga sa oaste, și i-a înfrânt în dreptul localității Ștefănești (azi în județul Botoșani) de pe malul Prutului, scăpând astfel de un adversar extrem de incomod prin mobilitatea sa.

Deși victoria lui Ștefan împotriva tătarilor este categorică, el este nevoit să elibereze din oastea sa mari cete de răzeși care cereau să fie lăsați să se întoarcă la vetrele lor pentru a vedea care au fost urmările invaziei tătărești asupra satelor lor.

Astfel, lui Ștefan i-a rămas la dispoziție doar oastea mică, de aproximativ 12-15.000 de oameni, la care se adăugau cetele de răzeși din nordul Moldovei, ale căror gospodării rămăseseră neatinse de tătari.

Cu aceasta oaste, Ștefan a hărțuit oastea otomană, atacând în principal cetele de cavalerie ușoară turcești (achingii) care conform tradiției asigurau prin jaf aprovizionarea armatei otomane cu nutreț și hrană.

Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. - pictură din 1507 a lui Gentile Bellini - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mahomed al II-lea (2) - pictură din 1507 a lui Gentile Bellini – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Desfășurarea bătăliei


 

Bătălia a fost începută de Ștefan cel Mare în jurul orei 3 după amiaza, când o parte din cavaleria moldovenească (aproape 4.000 de oameni) a atacat tabăra musulmană.

Trebuie spus că un alt corp de oaste de aproximativ 1.000 de oameni a fost ascuns într-un pâlc de pădure, acest grup de călăreți având misiunea de a-i ataca din flanc pe cei care i-ar fi urmărit pe cei care deschideau lupta.

Mahomed Cuceritorul, dorind să rezolve într-o singură bătălie decisivă soarta campaniei, ordonă riposta împotriva moldovenilor.

Cei 4.000 de călăreți moldoveni sunt atacați și aceștia se retrag către Valea Pârâului Alb, vale ce fusese întărită pe ambii versanți cu trunchiuri de copaci, căruțe și tunuri pentru a se asigura o mai bună protecție a celor care urmau să se apere aici.

Călăreții moldoveni se retrag urmăriți de cetele de achingii din Rumelia și Anatolia, iar turcii sunt prinși în focul încrucișat al tunurilor moldovenești și al trupelor de arcași și arbaletieri moldoveni.

Mai mult, la această ambuscadă se adaugă și atacul din flanc și din spate al celor 1.000 de călăreți lăsați de Ștefan în pâlcul de pădure.

Această acțiune a dus la decimarea și dezorganizarea totală a cavaleriei ușoare turcești.

Pentru a reechilibra lupta, Mahomed a ordonat trupei de infanterie de elită de care dispunea (ienicerii) să atace pozițiile moldovene, dar aceștia, după aproape o oră petrecută sub tirul artileriei și arcașilor moldoveni, dau semne că se retrag.

Atunci Mahomed a decis să se avânte personal în luptă alături de garda sa și de trupele de spahii (spahii erau nobilii turci, formând cavaleria de elită a Imperiului Otoman).

Exemplul său a ridicat moralul ienicerilor și un al treilea val de atac s-a revărsat spre pozițiile moldovene.

Apărarea moldoveană este străpunsă aproape de lăsarea serii.

Ștefan a lăsat pe poziție un mic contingent din Oastea Mică ce avea rolul de a întârzia o eventuală angajare a cavaleriei turcești în urmărirea trupelor sale și la adăpostul întunericului se retrage.

Armata moldoveană a fost învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele părți.

Dacă turcii au pierdut aproape 30.000 de oameni, Ștefan a pierdut 11 boieri din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea moldovenilor au fost făcuți prizonieri.

Cronicarii vremii au menționat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă probabil o sursă a toponimului Valea Albă.

Bătălia de la Războieni - Valea Albă (26 iulie 1476) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Războieni – Valea Albă (26 iulie 1476) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Urmări


 

Ștefan cel Mare a fost nevoit să se retragă, împreună cu restul supraviețuitorilor, la garnizoanele sale de la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Cetatea Hotinului. Mahomed Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoara care să asigure armatei aprovizionarea prin jaf cu alimente și nutreț și cu linii de comunicație întinse de la Dunăre pana la Cetatea Neamțului, este nevoit să se retragă din fața Oștii Mari a moldovenilor care se reunise în nordul Moldovei.

 

cititi si:

- Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1433 – 1504)

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467)

Bătălia de la Lipnic (20 august 1470)

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486)

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

 

Lista bătăliilor lui Ștefan cel Mare


1457–1469
1470–1486 1486–1504
Războaie 1467 – Regatul Ungariei (Baia) 1473 – Țara Românească1475 – Imperiul Otoman (Vaslui)1746 – Imperiul Otoman (Războieni)1481 – Țara Românească (Râmnic) 1497 – Regatul Poloniei Codrii Cosminului
Bătălii  interne 1457 – Petru Aron (Doljești) 1485 – Hroiot
Bătălii externe 1459 – Regatul Poloniei1469 – Hanatul Crimeii (Lipnic) 1471 – Țara Românească (Soci)1474 – Țara Românească1475 – Imperiul Otoman1476 – Hanatul Crimeii1476 – Țara Românească1485 – Imperiul Otoman (Cătlăbuga) 1486 – Imperiul otoman (Șcheia)1498 – Regatul Poloniei (Galiția și Podolia)1502 – Regatul Poloniei
Asedii 1462 – Chilia1462 – Chilia 1474 – Teleajen1482 – Crăciuna1485 – Cetate Albă și Chilia 1489 – Camenița
Incursiuni 1461 – Regatul Ungariei1469 – Regatul Ungariei 1470 – Țara Românească (Brăila, Cetatea de Floci)1480 – Țara Românească 1490 – Regatul Poloniei1491 – Regatul Poloniei1493 – Regatul Poloniei (3 incursiuni)1495 – Podolia (Breaslav)

Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au fost: incursiunea din Transilvania, sub comanda lui Pop (1469), lupta de la Lențești împotriva mazovienilor veniți în ajutorul polonezilor, sub conducerea lui Boldur (1497), lupta de la Cernăuți (1497) și atacul vornicului Boldur asupra Chiliei și Cetății Albe (1500).

Note


(1) - Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, domnind între 14 aprilie 1457 și 2 iulie 1504.

A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

A ridicat multe biserici și mănăstiri și a fost unul dintre apărătorii creștinătății împotriva invaziei otomane.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 2 iulie, ziua trecerii sale la Domnul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(2) – Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); în Europa recunoscut sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; n. 30 martie 1432, Edirne, Imperiul Otoman – d. 3 mai 1481, Gebze, Turcia) a fost al şaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 şi 1446, şi între 1451 până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, închizând astfel sfârşitul Imperiului Bizantin. A fost cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org